• Titlu original: “The One and Only Ivan”
• Autor: Katherine Applegate
• Ilustrator: Patricia Castelao
• Editura: Arthur
• Colecții/Serii: Smart Blue
• An apariție: 2017
• Pagini: 296
• Traducător: Christina Anghelina
  
  

“Eu sunt Ivan. Sunt o gorilă. Nu e atât de ușor cum pare…“

La Ieșirea nr. 8 de pe autostradă, în arena circului din Mallul Big Top, se dau spectacole în fiecare zi a anului. Capul de afiș e Ivan, o gorilă cu o înfăţișare ameninţătoare, dar cu o fire blândă, de artist. Lui Ivan îi place să deseneze, să simtă căldura soarelui pe burtă, să se uite la desene animate și să stea de vorbă cu prietenii lui: Stella, un elefant, Bob, un câine vagabond, și Julia, o fetiță de zece ani.
Totul se schimbă odată cu venirea micuței Ruby, puiul de elefant care trebuie să treacă, la fel ca toţi ceilalţi, prin chinul dresurii. Gheara, nuiaua cu cârlig, va trezi în Ivan furia adevărată, menită s-o protejeze pe Ruby. Va reuși Ivan să-și respecte promisiunea de a-i oferi lui Ruby un loc unde să fie fericită?

De când am început să lucrez cu copiii, am devenit tot mai atrasă de cărţile pentru ei, şi deşi am început cu cele pentru vârstele cuprinse între 2-3 ani, încet, încet am acordat atenţie şi celor pentru vârstele mai mari, ajung la cele pentru copiii din clasele primare. Sunt un copil prins într-un trup de adult şi mereu o carte pentru copii îmi aduce un zâmbet pe buze, plus de asta, îmi face o deosebită plăcere să privesc ilustraţiile din cărţile dedicate copiilor. Aşa am ajuns la „Ivan Cel fără de Seamăn”, purificând site-ul celor de la Cartepedia în ce priveşte cărţile pentru copii. Am fost atrasă de copertă, gorila şi puiul de elefant ilustrate pe copertă au trezit în mine sentimentalismul, şi chiar dacă gorila este văzută ca un animal înfiorător, impunător şi ameninţător, pe Ivan îl priveam total diferit.

Dar haideţi să vă fac cunoştinţă cu el, dar şi cu ceilalţi. Ivan îşi are domeniul în arena de circ de la Mallul Big Top, la ieşirea nr.9 de pe autostradă, unde se dau spectacole zilnic şi unde el este cap de afiş. Prrietenii lui cei mai buni sunt Bob, un căţel vagabond, cu o fire sălbatică (aşa se prezintă el a fi), ce-şi are culcuşul pe burta lui Ivan, şi Stella, un elefant înaintat în vârstă, ce a ajuns la arenă după ce a fost cumpărată de la circ, dar şi Julia, o fetiţă în vârstă de 10 ani, căreia îi place foarte mult să picteze. Reuşeşte să-i aducă şi lui Ivan cele necesare pentru a-şi exprima latura artistică, întrucât şi lui îi place să deseneze, iar „creaţiile” sale sunt vândute la magazinul Mallului, la diverse preţuri. Nu pot spune că aveau o viaţă fericită din moment ce erau în captivitate, dar îşi permiteau să viseze, să-şi spună poveşti, iar viaţa lor a avut parte de o schimbare atunci când a apărut Ruby, un pui de elefant, la arena de la Mallul Big Top. Rubz a fost şi ea nevoită să treacă prin chinurile dresurii, iar acestea au fost declanşatoarele furiei lui Ivan. A făcut o promisiune şi anume, că o va proteja pe Ruby, însă dacă va reuşi sau nu, vă îndemn să aflaţi, veţi descopei o poveste emoţionantă despre prietenie, voinţă şi încredere.

Ce mi-a plăcut tare mult la această poveste a fost faptul că a fost redată din perspectiva lui Ivan, la persoana întâi, astfel a reuşit să-mi transmită mult mai profund ceea ce simte, durerea captivităţii, a pierderii familiei, dar şi a speranţei la ceva mai bun, după toate prin câte a trecut. În ciuda înfăţisării sale, Ivan este o gorilă blândă, sufletistă, capabilă de o empatie ce nu o întâlnim nici la oameni, dar este şi foarte inteligent. Se ştie că primatele sunt inteligente, iar Ivan întăreşte această afirmaţie. Chiar dacă este o carte middle grade, a reuşit să trezească în mine la fel de multe sentimente cum ar fi trezit o carte pentru adulţi şi de aceea am ajuns să îndrăgesc astfel de cărţi tot mai mult, ca să nu mai menţionez faptul că sunt topită după ilustraţii. Mi-aş fi dorit să fie mult mai multe, însă cele cuprinse au reuşit să-mi aducă un zâmbet pe buze, să-mi trezească speranţa, dar să mă şi întristeze, iar povestea să mă atingă pe suflet. Prieteniile lui Ivan cu Bob, Stella, Julia şi ruby au fost unele dintre cele mai frumoase şi înduioşătoare, dar şi neobişnuite, având în vedere diferenţele dintre ei, însă tocmai aceste diferenţe au adus un plus frumuseţii prieteniei lor.

Cum vă spuneam şi mai sus, povestea lui Ivan este emoţionantă, dureroasă, vorbeşte despre pierdere, a familiei şi încrederii, dar şi suferinţă, însă este şi una încărcată de speranţă, frumuseţea prieteniei, recâştigarea încrederii în cei din jurul tău, voinţă şi vise. Atâta timp cât voinţa nu te părăseşte, eşti capabil de orice îţi propui să faci, să-ţi urmezi visele şi să-ţi îndeplineşti promisiunile, iar când ai prietenii alături, totul pare mult mai uşor de realizat. Deşi este o operă de ficţiune, are la bază o poveste ruptă din realitate, iar dacă recenzia mea v-a convins în a-i acorda o şansă, atât voi, adulţii, cât şi pentru copiii voştri, o găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici, eu cu siguranţă am să o recomand părinţilor de la grădi, să o aibă în vedere, pe viitor, pentru copilaşii lor. Sunt extrem de entuziasmată să citesc şi celelalte titluri ale autoarei şi sper cât de curând să le şi obţin.

„Dacă îţi dai timp suficient, te înveţi cu aproape orice.”

„(…) bătrâneţea e cea mai bună mască.”

„Amintirile sunt preţioase, continuă Stella. Datorită lor ştim cine suntem.”

„Cred că cel mai greu lucru atunci când eşti părinte (…) e să-ţi fereşti copiii de orice rău, să-i protejezi.”

„N-am cerut niciodată nimănui să-mi promită nimic, fiindcă promisiunile te leagă pentru totdeauna…iar totdeauna e al naibii de mult timp…mai ales când ţi-l petreci într-o cuşcă.”

„Când ţipă ea, simt că-mi tresare inima. Îmi plac la nebunie caninii ei perfecţi, pe care-i admir de la distanţă. O cheamă Kinyani. E mai iute decât mine, agilă şi poate că e şi mai isteaţă, deşi eu sunt de două ori cât ea, iar asta e la fel de important. E înfricoşătoare. Şi e frumoasă ca un desen care-a prins viaţă.”

• Titlul original: “An Enchantment of Ravens”
• Autor: Margaret Rogerson
• Editura: Storia Books
• Colecţia: Young Adult
• An apariţie: 2020
• Număr pagini: 320
• Traducător: Simona Ștefana Stoica
  
  

Orice vrajă are un preț.

O portretistă talentată trebuie să înfrunte puterea străveche a regatelor zânelor, chiar în timp ce se îndrăgostește de un prinț al făpturilor fermecate. Cu o fluturare a pensulei, Isobel făurește portrete uluitoare pentru o categorie periculoasă de clienți: făpturile fermecate, aceste ființe nemuritoare și îngrozitoare, care nu pot să coacă pâine sau să scrie fără a se preface în praf și pulbere. Tânjesc însă după Meșteșug uman cu o sete cumplită, iar pentru tablourile lui Isobel sunt gata să ofere în schimb vrăji valoroase. Dar când îl întâlnește pe primul ei protector regal – Rook, Prințul Toamnei – Isobel comite o greșeală mortală. Pictează în ochii lui tristețe umană, o slăbiciune care pe prinț l-ar putea costa viața. Furios, Rook o răpește pe Isobel și o duce în regatul său, unde va fi judecată pentru crimă. Dar ceva este cu adevărat greșit în lumea zânelor și cei doi sunt atacați din toate părțile. În timp ce Isobel și Rook depind unul de celălalt pentru a supraviețui, alianța lor înflorește în ceva diferit: încredere, apoi dragoste – și acea dragoste încalcă legile neîndurătoare ale făpturilor fermecate și îi condamnă pe amândoi la moarte. Singura armă a lui Isobel împotriva zânelor stă în Meșteșugul ei, care reprezintă o amenințare pe care făpturile fermecate nu au mai întâlnit-o.

Pentru că portretele lui Isobel au puterea să le facă să simtă pentru prima oară.

La scurt timp după ce am citit „Vraja spinilor”, a cărei recenzie o găsiţi pe blog aici, am văzut că a apărut un nou roman marca Margaret Rogersonn şi n-a durat mult că Storia Books la şi tradus. Până să ajungă la mine a trecut ceva timp, nu aşa mult cum se întâmplă de obicei când vine vorba de noutăţi, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Vreau să le mulţumesc celor de la Storia pentru exemplarul oferit, iar dacă recenzia mea vă convinge, îl găsiţi şi voi aici.

În „Vraja corbilor” facem cunosştinţă cu Isobel, al cărei Meşteşug este să realizeze portrete, şi nu pentru oricine, ci pentru făpturile magice, nemuritoare, îngrozitoare şi arogante din cale-afară. Aceste făpturi fermecate nu sunt capabile să înfăptuiască nici cele mai uşoare munci ale oamenilor, însă tânjesc după Meşteşugurile acestora cu o sete de nestăvilit. Isobel, în schimbul potretelor pe care le realizează, este răsplătită cu vrăji, vrăji pe care le alege cu băgare de seamă şi extrem de conştiincios pentru a nu avea de suferit ulterior, întrucât vrăjile au şi taine ascunse. Printre clienţii neobişnuiţi ai lui Isobel, s-a întâmplat să fie şi Rook, Prinţul Toamnei, însă în momentul în care Isobel este captivată de realizarea portretului acestuia, comite o greşeală ce o poate costa viaţa, nu doar pe ea, ci şi pe Prinţ. Furios pe fapta lui Isobel, Rook o răpeşte pe Isobel pentru a o duce în Regatul Toamnei, unde va fi judecată pentru fapta sa , însă drumul spre Regat este încărcate de pericole, iar viaţa le este ameninţată. Lumea zânelor este turburată, iar Isobel şi Rook au parte de o aventură anevoioasă, ce-i pune la grea încercare, mai ales în privinţa încrederii. Iubirea dintre oameni şi făpturile magice este înterzisă, iar încălcarea Legii Juste se plăteşte cu moartea. Cum evoluează aventura lui Isobel şi Rook nu rămâne decât să aflaţi, doar să vă pregătiţi, va fi una încărcată de neprevăzut…

Încă o dată am fost încântată de lumea creată de Margaret Rogerson, dacă-n „Vraja spinilor”, a cărei recenzie o găsiţi pe blog aici, am avut parte de demoni şi vrăjitori, în „Vraja corbilor” au fost fiinţe fermecate, unele dintre cele mai insensibile şi înşelătoare, ce nu ţin cont de ceilalţi, ci doar de propria bunăstare, dar mai ales, nemiloase. Chiar dacă momentul în care am ales să citesc volumul nu a fost unul extrem de prielnic, cu paşi mărunţi am reuşit să-l parcurg şi să mă pierd cu uşurinţă printre pagini. Isobel este un personaj principal feminin inteligent, cu capul pe umeri şi grijulie, ca să nu mai spun că este foarte pricepută la Meşteşugul său, de aici şi aprecierea atât de mare din partea făpturilor fermecate. Deşi şi-a pierdut părinţii în copilărie, a primit o educaţie bună şi a învăţat să profite de ceea ce-i oferă clienţi săi pentru a-şi asigura bunăstarea, atât a ei, cât şi a familiei sale, cea care i-a mai rămas. Am prins drag de ea de la prima pagină şi am urmărit-o cu sufletul la gură. Nici Rook nu s-a lăsat mai prejos, autoarea a avut grijă să-l creeze într-un mod cât mai feerit, menit să-ţi vrăjească gândurile şi să ţi le invadeze. În ciuda faptului că făpturile fermecate sunt cunoscute pentru lipsa lor de sentimente, Rook mi-a demonstrat multe altele şi totodată, mi-a dovedit că este demn de urmărit cu ochii cât cepele, mai ales că nu este capabil de a minţi. Mi-au plăcut fiecare în parte, dar mai mult i-am savurat când au fost împreună, ce e drept. Alături de ei am râs, m-am emoţionat, am empatizat şi i-am urmărit cu interes maxim, am şi luptat cu diverse făpturi puse pe răutăţi. N-am avut timp să mă plictisesc, nici nu ştiu când treceau paginile şi chiar dacă mi-aş fi dorit să o parcurg mult mai repede pentru că mi-a trezit interesul, am fost şi tristă spre final pentru că n-am mai avut pagini…veşnica problemă, în cazul meu.

Ştiu că autoarea nu va scrie o continuare nici la acest volum, cum nu va scrie nici la „Vraja spinilor”, dar chiar şi aşa sunt curioasă cu ce poveste mă va mai surprinde. „Vraja corbilor” este o poveste captivantă, amuzantă şi plină de acţiune, ce prezintă o dragoste interzisă într-o lume a zânelor, dar de unde nu lipsesc nici întorsăturile de situaţie. Este un fantasy uşor şi numai bun de savurat după o lectură ce v-a muncit.

„Recunoaşterea propriei slăbiciuni nu reprezintă un prilej de bucurie pentru nicio zână.”

„Oare cum trebuie să fie? Să întâlneşti pe cineva, să creezi o legătură, totul în doar o după-amiază aurie – doar pentru a descoperi că, pentru ea, fiecare minut scurs simboliza un an. Fiecare secundă, o oră. Ar fi moartă înainte să răsară soarele a doua zi.”

„Să mergi pe muchia unui tăiş e distractiv doar până când lama încetează să mai fie o metaforă.”

„La un moment dat, mintea mea încetase să mai încerce să-l vadă ca pe un om şi îl acceptase pentru ceea ce era. Exista ceva incontestabil de izbitor în supleţea sa, în faţa lui colţuroasă. Ochii îi erau în continuare nemiloşi, dar şi visători. Fiorul pe care îl simţeam ori de câte ori se uita la mine era pe cât de captivant, pe atât de periculo, ca şi cum ţi-ai înlănţui pe neaşteptate privirea cu cea a unui râs sau a unui lup, dar nu oriunde, şi nu oricând, cu în pădure, la amurg.”

„Poţi iubi cu adevărat pe cineva, când pentru tine nu e nimic mai mult decât o iluzie plăcută?”

„Cât de mult se deosebea o iubire mărturisită cu ochii de una proclamată cu voce tare. Aceasta era o privire care ar opri timpul, dacă ar putea. Blândă şi tăioasă, în acelaşi timp, o tandreţe dureroasă înconjurată de suferinţă, dovada absolută a unei inimi deja frânte.”

„Eşti un trandafir viu strecurat printre flori de ceară. Poate că noi ţinem o veşnicie, dar tu înfloreşti mai strălucitor, miroşi mai dulce şi verşi sânge cu ţepii tăi.”

„Viitorul niciodată nu este bătut în cuie…Vezi tu, e ca o pădure, cu mii şi mii de cărări care o străbat, toate ramificându-se în direcţii diferite. Unele lucruri se pot schimba, chiar până în ultimul moment.”

„Preferăm să pretindem altceva, dar adevărul este că nu am fost niciodată noi cei nemuritori. Poate trăim suficient de mult pentru a vedea lumea care se schimbă, dar n-am fost niciodată noi cei care am schimbat-o. Când ajungem, în cele din urmă, la final, suntem singuri şi nimeni nu ne iubeşte şi nu lăsăm nimic în urmă, nici măcar numele nostru cioplit pe o lespede de piatră. Şi totuşi…muritorii, prin operele lor, prin Meşteşugul lor, nu sunt niciodată uitaţi.”

„Întreaga lume e făcută din praf şi în praf se întoarce întotdeauna. Nu există nimic altceva.”

„(…) te iubesc întru totul. Te iubesc veşnic. Te iubesc atât de mult, încât mă înspăimântă. Mă tem că nu aş putea trăi fără tine. Ţi-aş putea vedea chipul în fiecare dimineaţă când mă trezesc, timp de zece mii de ani, şi încă aş aştepta-o cu nerăbdare pe următoarea, ca şi cum ar fi prima.”

• Titlul original: “Norse Mythology”
• Autor: Neil Gaiman
• Editura: Arthur
• Colecţie: Arthur GOLD
• An apariţie: 2018
• Număr pagini: 256 
• Traducere din limba engleză de Alex Moldovan

Miturile și zeii din panteonul nordic prind viață datorită prozei inventive a lui Gaiman: Odin, mai-marele zeilor, înțelept și cutezător, Thor, fiul lui Odin, cel incredibil de puternic, dar nu cel mai înțelept dintre zei, și Loki, un farsor și un manipulator neîntrecut, frate de cruce cu Odin.

Urmărind îndeaproape isprăvile zeilor, piticilor și uriașilor, Gaiman modelează aceste povești străvechi sub forma unor episoade de roman care încep cu geneza celor nouă tărâmuri legendare și au ca punct culminant Ragnarokul, sfârșitul zeilor și renașterea unui nou timp și a unor noi oameni.

Dacă ţin bine minte, am văzut cartea pe contul Marianei, eu mi-o doream de ceva vreme, mai ales că avea ca subiect zeităţile, momentul în care mi-a apărut postarea ei mi-am spus că e un semn şi trebuie să o citesc şi eu. A ajuns la mine cu ajutorul celor de la Editura Arthur şi vreau să le mulţumesc pentru această bookurie.

Când m-am hotărât să încep o nouă carte, l-am întrebat pe iubitul meu care să fie următoarea dintre „Furia Roşie” şi „Mitologie Nordică”, el optând pentru cea de-a doua şi atât i-a trebuit că l-am activat. A început să mă întrebe ce zăităţi nordice ştiu, iar eu toată mândră de mine îi spun de Odin, Thor şi Loki, la care îmi serveşte replica lui: „Doar atât? Dar pe paznicul zeilor cum îl chema? Hai că ştii…”, la mine-n minte pauză şi-mi iese porumbelul: „Nu ştiu cum îl cheamă, însă actorul care l-a jucat arăta tare bine…”, poftim replică, filmele astea ce fac…

Să revin la carte până nu o iau de tot pe ulei…Cum spuneam şi mai sus, singurele zeităţi nordice cunoscute de mine sunt Odin, Thor şi Loki (cred că majoritatea îi cunoaşte), apoi am aflat că pe paznic îl chema Heimdall, iar lecturarea cărţii mi-a oferit ocazia de a cunoaşte şi alte zeităţi, printre care Tyr, zeul războiului, Bradi, zeul poeziei, zeii Freya şi Frey, din Tribul Vanir, Balder, considerat a fi cel mai frumos zeu, Kvasir, zeul înţelept, dar şi elfi, pitici, uriaşi şi creaturi dintre cele mai neobişnuite cu poveşti…interesante.

De la „Circe” am rămas cu ideea că zeii erau trădători, maeştri ai înşelătoriei, capabili de cele mai mârşave manevre pentru a le reuşi planurile, erau plini de aroganţă, în ciuda frumuseţii cu care erau înzestraţi. Deşi primele zeităţi în jurul cărora se învârt repovestirile legendelor sunt Odin, Thor şi Loki, volumul a cuprins şi capitole ce dezvăluiau legende privind şi alte personaje. I-am cunoscut pe Eitri şi Brokk, piticii care au făurit ciocanul lui Thor, creatorul de fulgere numit Mjollnir. Piticii puteau crea comori nepreţuite cu ajutorul celor mai neobişnuite „ingrediente” (unul extrem de neobişnuit fiind scuipatul unei păsări), totodată am aflat cum şi-a pierdut Odin ochiul, doar pentru a deveni mai înţelept, dar şi cum Tyr şi-a pierdut mâna dreaptă, acestea fiind doar o mică parte din repovestirea legendelor.

Volumul este redat sub forma unor capitole ce cuprind legende cu privire la fiecare personaj, nu este o poveste ce curge de la sine, ci cuprinde diverse episoade din mitologie, din diferite perioade de timp. M-am simţit ca şi cum aş fi urmărit un serial şi capitolele erau episoadele acestuia. De asemenea, m-am simţit ca un copil ce a străbătut meleaguri necunoscute, a fost martor la unele dintre cele mai nemaipomenite aventuri alături de zeităţi puternice şi neînfricate.

Dacă nu eşti familiarizat cu aceste personaje, „Mitologie Nordică” este cartea potrivită de a le cunoaşte. Este amuzantă, rapidă, lejeră, şi deşi sunt multe personaje, sunt uşor de reţinut, întrucât acţiunea se învârte în jurul lor. Or fi fost ele zeităţi, însă au fost momente când i-am văzut asemeni unor copiii ce se ţin de pozne în fiecare clipă. Mă bucur că am avut oportunitatea de a citi această carte, a fost prima întâlnire cu autorul şi am fost tare încântată de aceasta. Am trecut pe wishlist şi celelalte titluri ale sale traduse la noi, iar dacă te-am convins să-i dai o şansă acestei cărţi, o găsiţi pe site-ul celor de la Arthur aici.

„Fără pericol nu poate exista glorie.”

„Nimeni nu poate învinge bătrâneţea, pentru că în cele din urmă, ea ne ia pe toţi, ne slăbeşte mai mult şi mai mult până când ne închide ochii pe vecie.”

„Nu e nimic pe lume care să nu iubească soarele. El ne oferă căldură şi viaţă; topeşte chinuitoarea zăpadă şi gheaţa iernii; face plantele să crească şi florile să înflorească. Ne oferă serile lungi de vară, când nu se lasă întunericul. Ne salvează de zilele chinuitpare ale iernii, când întunericul e biruit doar câteva ore, iar soarele e rece şi îndepărtat, precum ochiul şters al unui cadavru.”