“Ivan Cel fără de Seamăn” de Katherine Applegate (recenzie)

  • Titlu original: “The One and Only Ivan”
  • Autor: Katherine Applegate
  • Ilustrator: Patricia Castelao
  • Editura: Arthur
  • Colecții/Serii: Smart Blue
  • An apariție: 2017
  • Pagini: 296
  • Traducător: Christina Anghelina

Eu sunt Ivan. Sunt o gorilă. Nu e atât de ușor cum pare…

La Ieșirea nr. 8 de pe autostradă, în arena circului din Mallul Big Top, se dau spectacole în fiecare zi a anului. Capul de afiș e Ivan, o gorilă cu o înfăţișare ameninţătoare, dar cu o fire blândă, de artist. Lui Ivan îi place să deseneze, să simtă căldura soarelui pe burtă, să se uite la desene animate și să stea de vorbă cu prietenii lui: Stella, un elefant, Bob, un câine vagabond, și Julia, o fetiță de zece ani.
Totul se schimbă odată cu venirea micuței Ruby, puiul de elefant care trebuie să treacă, la fel ca toţi ceilalţi, prin chinul dresurii. Gheara, nuiaua cu cârlig, va trezi în Ivan furia adevărată, menită s-o protejeze pe Ruby. Va reuși Ivan să-și respecte promisiunea de a-i oferi lui Ruby un loc unde să fie fericită?

De când am început să lucrez cu copiii, am devenit tot mai atrasă de cărţile pentru ei, şi deşi am început cu cele pentru vârstele cuprinse între 2-3 ani, încet, încet am acordat atenţie şi celor pentru vârstele mai mari, ajung la cele pentru copiii din clasele primare. Sunt un copil prins într-un trup de adult şi mereu o carte pentru copii îmi aduce un zâmbet pe buze, plus de asta, îmi face o deosebită plăcere să privesc ilustraţiile din cărţile dedicate copiilor. Aşa am ajuns la „Ivan Cel fără de Seamăn”, purificând site-ul celor de la Cartepedia în ce priveşte cărţile pentru copii. Am fost atrasă de copertă, gorila şi puiul de elefant ilustrate pe copertă au trezit în mine sentimentalismul, şi chiar dacă gorila este văzută ca un animal înfiorător, impunător şi ameninţător, pe Ivan îl priveam total diferit.

Dar haideţi să vă fac cunoştinţă cu el, dar şi cu ceilalţi. Ivan îşi are domeniul în arena de circ de la Mallul Big Top, la ieşirea nr.9 de pe autostradă, unde se dau spectacole zilnic şi unde el este cap de afiş. Prrietenii lui cei mai buni sunt Bob, un căţel vagabond, cu o fire sălbatică (aşa se prezintă el a fi), ce-şi are culcuşul pe burta lui Ivan, şi Stella, un elefant înaintat în vârstă, ce a ajuns la arenă după ce a fost cumpărată de la circ, dar şi Julia, o fetiţă în vârstă de 10 ani, căreia îi place foarte mult să picteze. Reuşeşte să-i aducă şi lui Ivan cele necesare pentru a-şi exprima latura artistică, întrucât şi lui îi place să deseneze, iar „creaţiile” sale sunt vândute la magazinul Mallului, la diverse preţuri. Nu pot spune că aveau o viaţă fericită din moment ce erau în captivitate, dar îşi permiteau să viseze, să-şi spună poveşti, iar viaţa lor a avut parte de o schimbare atunci când a apărut Ruby, un pui de elefant, la arena de la Mallul Big Top. Rubz a fost şi ea nevoită să treacă prin chinurile dresurii, iar acestea au fost declanşatoarele furiei lui Ivan. A făcut o promisiune şi anume, că o va proteja pe Ruby, însă dacă va reuşi sau nu, vă îndemn să aflaţi, veţi descopei o poveste emoţionantă despre prietenie, voinţă şi încredere.

Ce mi-a plăcut tare mult la această poveste a fost faptul că a fost redată din perspectiva lui Ivan, la persoana întâi, astfel a reuşit să-mi transmită mult mai profund ceea ce simte, durerea captivităţii, a pierderii familiei, dar şi a speranţei la ceva mai bun, după toate prin câte a trecut. În ciuda înfăţisării sale, Ivan este o gorilă blândă, sufletistă, capabilă de o empatie ce nu o întâlnim nici la oameni, dar este şi foarte inteligent. Se ştie că primatele sunt inteligente, iar Ivan întăreşte această afirmaţie. Chiar dacă este o carte middle grade, a reuşit să trezească în mine la fel de multe sentimente cum ar fi trezit o carte pentru adulţi şi de aceea am ajuns să îndrăgesc astfel de cărţi tot mai mult, ca să nu mai menţionez faptul că sunt topită după ilustraţii. Mi-aş fi dorit să fie mult mai multe, însă cele cuprinse au reuşit să-mi aducă un zâmbet pe buze, să-mi trezească speranţa, dar să mă şi întristeze, iar povestea să mă atingă pe suflet. Prieteniile lui Ivan cu Bob, Stella, Julia şi ruby au fost unele dintre cele mai frumoase şi înduioşătoare, dar şi neobişnuite, având în vedere diferenţele dintre ei, însă tocmai aceste diferenţe au adus un plus frumuseţii prieteniei lor.

Cum vă spuneam şi mai sus, povestea lui Ivan este emoţionantă, dureroasă, vorbeşte despre pierdere, a familiei şi încrederii, dar şi suferinţă, însă este şi una încărcată de speranţă, frumuseţea prieteniei, recâştigarea încrederii în cei din jurul tău, voinţă şi vise. Atâta timp cât voinţa nu te părăseşte, eşti capabil de orice îţi propui să faci, să-ţi urmezi visele şi să-ţi îndeplineşti promisiunile, iar când ai prietenii alături, totul pare mult mai uşor de realizat. Deşi este o operă de ficţiune, are la bază o poveste ruptă din realitate, iar dacă recenzia mea v-a convins în a-i acorda o şansă, atât voi, adulţii, cât şi pentru copiii voştri, o găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici, eu cu siguranţă am să o recomand părinţilor de la grădi, să o aibă în vedere, pe viitor, pentru copilaşii lor. Sunt extrem de entuziasmată să citesc şi celelalte titluri ale autoarei şi sper cât de curând să le şi obţin.

„Dacă îţi dai timp suficient, te înveţi cu aproape orice.”

„(…) bătrâneţea e cea mai bună mască.”

„Amintirile sunt preţioase, continuă Stella. Datorită lor ştim cine suntem.”

„Cred că cel mai greu lucru atunci când eşti părinte (…) e să-ţi fereşti copiii de orice rău, să-i protejezi.”

„N-am cerut niciodată nimănui să-mi promită nimic, fiindcă promisiunile te leagă pentru totdeauna…iar totdeauna e al naibii de mult timp…mai ales când ţi-l petreci într-o cuşcă.”

„Când ţipă ea, simt că-mi tresare inima. Îmi plac la nebunie caninii ei perfecţi, pe care-i admir de la distanţă. O cheamă Kinyani. E mai iute decât mine, agilă şi poate că e şi mai isteaţă, deşi eu sunt de două ori cât ea, iar asta e la fel de important. E înfricoşătoare. Şi e frumoasă ca un desen care-a prins viaţă.”

“Vraja corbilor” de Margaret Rogerson (recenzie)

  • Titlul original: “An Enchantment of Ravens”
  • Autor: Margaret Rogerson
  • Editura: Storia Books
  • Colecţia: Young Adult
  • An apariţie: 2020
  • Număr pagini: 320
  • Traducător: Simona Ștefana Stoica

Orice vrajă are un preț.

O portretistă talentată trebuie să înfrunte puterea străveche a regatelor zânelor, chiar în timp ce se îndrăgostește de un prinț al făpturilor fermecate. Cu o fluturare a pensulei, Isobel făurește portrete uluitoare pentru o categorie periculoasă de clienți: făpturile fermecate, aceste ființe nemuritoare și îngrozitoare, care nu pot să coacă pâine sau să scrie fără a se preface în praf și pulbere. Tânjesc însă după Meșteșug uman cu o sete cumplită, iar pentru tablourile lui Isobel sunt gata să ofere în schimb vrăji valoroase. Dar când îl întâlnește pe primul ei protector regal – Rook, Prințul Toamnei – Isobel comite o greșeală mortală. Pictează în ochii lui tristețe umană, o slăbiciune care pe prinț l-ar putea costa viața. Furios, Rook o răpește pe Isobel și o duce în regatul său, unde va fi judecată pentru crimă. Dar ceva este cu adevărat greșit în lumea zânelor și cei doi sunt atacați din toate părțile. În timp ce Isobel și Rook depind unul de celălalt pentru a supraviețui, alianța lor înflorește în ceva diferit: încredere, apoi dragoste – și acea dragoste încalcă legile neîndurătoare ale făpturilor fermecate și îi condamnă pe amândoi la moarte. Singura armă a lui Isobel împotriva zânelor stă în Meșteșugul ei, care reprezintă o amenințare pe care făpturile fermecate nu au mai întâlnit-o.

Pentru că portretele lui Isobel au puterea să le facă să simtă pentru prima oară.

La scurt timp după ce am citit „Vraja spinilor”, a cărei recenzie o găsiţi pe blog aici, am văzut că a apărut un nou roman marca Margaret Rogersonn şi n-a durat mult că Storia Books la şi tradus. Până să ajungă la mine a trecut ceva timp, nu aşa mult cum se întâmplă de obicei când vine vorba de noutăţi, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Vreau să le mulţumesc celor de la Storia pentru exemplarul oferit, iar dacă recenzia mea vă convinge, îl găsiţi şi voi aici.

În „Vraja corbilor” facem cunosştinţă cu Isobel, al cărei Meşteşug este să realizeze portrete, şi nu pentru oricine, ci pentru făpturile magice, nemuritoare, îngrozitoare şi arogante din cale-afară. Aceste făpturi fermecate nu sunt capabile să înfăptuiască nici cele mai uşoare munci ale oamenilor, însă tânjesc după Meşteşugurile acestora cu o sete de nestăvilit. Isobel, în schimbul potretelor pe care le realizează, este răsplătită cu vrăji, vrăji pe care le alege cu băgare de seamă şi extrem de conştiincios pentru a nu avea de suferit ulterior, întrucât vrăjile au şi taine ascunse. Printre clienţii neobişnuiţi ai lui Isobel, s-a întâmplat să fie şi Rook, Prinţul Toamnei, însă în momentul în care Isobel este captivată de realizarea portretului acestuia, comite o greşeală ce o poate costa viaţa, nu doar pe ea, ci şi pe Prinţ. Furios pe fapta lui Isobel, Rook o răpeşte pe Isobel pentru a o duce în Regatul Toamnei, unde va fi judecată pentru fapta sa , însă drumul spre Regat este încărcate de pericole, iar viaţa le este ameninţată. Lumea zânelor este turburată, iar Isobel şi Rook au parte de o aventură anevoioasă, ce-i pune la grea încercare, mai ales în privinţa încrederii. Iubirea dintre oameni şi făpturile magice este înterzisă, iar încălcarea Legii Juste se plăteşte cu moartea. Cum evoluează aventura lui Isobel şi Rook nu rămâne decât să aflaţi, doar să vă pregătiţi, va fi una încărcată de neprevăzut…

Încă o dată am fost încântată de lumea creată de Margaret Rogerson, dacă-n „Vraja spinilor”, a cărei recenzie o găsiţi pe blog aici, am avut parte de demoni şi vrăjitori, în „Vraja corbilor” au fost fiinţe fermecate, unele dintre cele mai insensibile şi înşelătoare, ce nu ţin cont de ceilalţi, ci doar de propria bunăstare, dar mai ales, nemiloase. Chiar dacă momentul în care am ales să citesc volumul nu a fost unul extrem de prielnic, cu paşi mărunţi am reuşit să-l parcurg şi să mă pierd cu uşurinţă printre pagini. Isobel este un personaj principal feminin inteligent, cu capul pe umeri şi grijulie, ca să nu mai spun că este foarte pricepută la Meşteşugul său, de aici şi aprecierea atât de mare din partea făpturilor fermecate. Deşi şi-a pierdut părinţii în copilărie, a primit o educaţie bună şi a învăţat să profite de ceea ce-i oferă clienţi săi pentru a-şi asigura bunăstarea, atât a ei, cât şi a familiei sale, cea care i-a mai rămas. Am prins drag de ea de la prima pagină şi am urmărit-o cu sufletul la gură. Nici Rook nu s-a lăsat mai prejos, autoarea a avut grijă să-l creeze într-un mod cât mai feerit, menit să-ţi vrăjească gândurile şi să ţi le invadeze. În ciuda faptului că făpturile fermecate sunt cunoscute pentru lipsa lor de sentimente, Rook mi-a demonstrat multe altele şi totodată, mi-a dovedit că este demn de urmărit cu ochii cât cepele, mai ales că nu este capabil de a minţi. Mi-au plăcut fiecare în parte, dar mai mult i-am savurat când au fost împreună, ce e drept. Alături de ei am râs, m-am emoţionat, am empatizat şi i-am urmărit cu interes maxim, am şi luptat cu diverse făpturi puse pe răutăţi. N-am avut timp să mă plictisesc, nici nu ştiu când treceau paginile şi chiar dacă mi-aş fi dorit să o parcurg mult mai repede pentru că mi-a trezit interesul, am fost şi tristă spre final pentru că n-am mai avut pagini…veşnica problemă, în cazul meu.

Ştiu că autoarea nu va scrie o continuare nici la acest volum, cum nu va scrie nici la „Vraja spinilor”, dar chiar şi aşa sunt curioasă cu ce poveste mă va mai surprinde. „Vraja corbilor” este o poveste captivantă, amuzantă şi plină de acţiune, ce prezintă o dragoste interzisă într-o lume a zânelor, dar de unde nu lipsesc nici întorsăturile de situaţie. Este un fantasy uşor şi numai bun de savurat după o lectură ce v-a muncit.

„Recunoaşterea propriei slăbiciuni nu reprezintă un prilej de bucurie pentru nicio zână.”

„Oare cum trebuie să fie? Să întâlneşti pe cineva, să creezi o legătură, totul în doar o după-amiază aurie – doar pentru a descoperi că, pentru ea, fiecare minut scurs simboliza un an. Fiecare secundă, o oră. Ar fi moartă înainte să răsară soarele a doua zi.”

„Să mergi pe muchia unui tăiş e distractiv doar până când lama încetează să mai fie o metaforă.”

„La un moment dat, mintea mea încetase să mai încerce să-l vadă ca pe un om şi îl acceptase pentru ceea ce era. Exista ceva incontestabil de izbitor în supleţea sa, în faţa lui colţuroasă. Ochii îi erau în continuare nemiloşi, dar şi visători. Fiorul pe care îl simţeam ori de câte ori se uita la mine era pe cât de captivant, pe atât de periculo, ca şi cum ţi-ai înlănţui pe neaşteptate privirea cu cea a unui râs sau a unui lup, dar nu oriunde, şi nu oricând, cu în pădure, la amurg.”

„Poţi iubi cu adevărat pe cineva, când pentru tine nu e nimic mai mult decât o iluzie plăcută?”

„Cât de mult se deosebea o iubire mărturisită cu ochii de una proclamată cu voce tare. Aceasta era o privire care ar opri timpul, dacă ar putea. Blândă şi tăioasă, în acelaşi timp, o tandreţe dureroasă înconjurată de suferinţă, dovada absolută a unei inimi deja frânte.”

„Eşti un trandafir viu strecurat printre flori de ceară. Poate că noi ţinem o veşnicie, dar tu înfloreşti mai strălucitor, miroşi mai dulce şi verşi sânge cu ţepii tăi.”

„Viitorul niciodată nu este bătut în cuie…Vezi tu, e ca o pădure, cu mii şi mii de cărări care o străbat, toate ramificându-se în direcţii diferite. Unele lucruri se pot schimba, chiar până în ultimul moment.”

„Preferăm să pretindem altceva, dar adevărul este că nu am fost niciodată noi cei nemuritori. Poate trăim suficient de mult pentru a vedea lumea care se schimbă, dar n-am fost niciodată noi cei care am schimbat-o. Când ajungem, în cele din urmă, la final, suntem singuri şi nimeni nu ne iubeşte şi nu lăsăm nimic în urmă, nici măcar numele nostru cioplit pe o lespede de piatră. Şi totuşi…muritorii, prin operele lor, prin Meşteşugul lor, nu sunt niciodată uitaţi.”

„Întreaga lume e făcută din praf şi în praf se întoarce întotdeauna. Nu există nimic altceva.”

„(…) te iubesc întru totul. Te iubesc veşnic. Te iubesc atât de mult, încât mă înspăimântă. Mă tem că nu aş putea trăi fără tine. Ţi-aş putea vedea chipul în fiecare dimineaţă când mă trezesc, timp de zece mii de ani, şi încă aş aştepta-o cu nerăbdare pe următoarea, ca şi cum ar fi prima.”

“Mitologie nordică” de Neil Gaiman (recenzie)

  • Titlul original: “Norse Mythology”
  • Autor: Neil Gaiman
  • Editura: Arthur
  • Colecţie: Arthur GOLD
  • An apariţie: 2018
  • Număr pagini: 256 
  • Traducere din limba engleză de Alex Moldovan

Miturile și zeii din panteonul nordic prind viață datorită prozei inventive a lui Gaiman: Odin, mai-marele zeilor, înțelept și cutezător, Thor, fiul lui Odin, cel incredibil de puternic, dar nu cel mai înțelept dintre zei, și Loki, un farsor și un manipulator neîntrecut, frate de cruce cu Odin.

Urmărind îndeaproape isprăvile zeilor, piticilor și uriașilor, Gaiman modelează aceste povești străvechi sub forma unor episoade de roman care încep cu geneza celor nouă tărâmuri legendare și au ca punct culminant Ragnarokul, sfârșitul zeilor și renașterea unui nou timp și a unor noi oameni.

Dacă ţin bine minte, am văzut cartea pe contul Marianei, eu mi-o doream de ceva vreme, mai ales că avea ca subiect zeităţile, momentul în care mi-a apărut postarea ei mi-am spus că e un semn şi trebuie să o citesc şi eu. A ajuns la mine cu ajutorul celor de la Editura Arthur şi vreau să le mulţumesc pentru această bookurie.

Când m-am hotărât să încep o nouă carte, l-am întrebat pe iubitul meu care să fie următoarea dintre „Furia Roşie” şi „Mitologie Nordică”, el optând pentru cea de-a doua şi atât i-a trebuit că l-am activat. A început să mă întrebe ce zăităţi nordice ştiu, iar eu toată mândră de mine îi spun de Odin, Thor şi Loki, la care îmi serveşte replica lui: „Doar atât? Dar pe paznicul zeilor cum îl chema? Hai că ştii…”, la mine-n minte pauză şi-mi iese porumbelul: „Nu ştiu cum îl cheamă, însă actorul care l-a jucat arăta tare bine…”, poftim replică, filmele astea ce fac…

Să revin la carte până nu o iau de tot pe ulei…Cum spuneam şi mai sus, singurele zeităţi nordice cunoscute de mine sunt Odin, Thor şi Loki (cred că majoritatea îi cunoaşte), apoi am aflat că pe paznic îl chema Heimdall, iar lecturarea cărţii mi-a oferit ocazia de a cunoaşte şi alte zeităţi, printre care Tyr, zeul războiului, Bradi, zeul poeziei, zeii Freya şi Frey, din Tribul Vanir, Balder, considerat a fi cel mai frumos zeu, Kvasir, zeul înţelept, dar şi elfi, pitici, uriaşi şi creaturi dintre cele mai neobişnuite cu poveşti…interesante.

De la „Circe” am rămas cu ideea că zeii erau trădători, maeştri ai înşelătoriei, capabili de cele mai mârşave manevre pentru a le reuşi planurile, erau plini de aroganţă, în ciuda frumuseţii cu care erau înzestraţi. Deşi primele zeităţi în jurul cărora se învârt repovestirile legendelor sunt Odin, Thor şi Loki, volumul a cuprins şi capitole ce dezvăluiau legende privind şi alte personaje. I-am cunoscut pe Eitri şi Brokk, piticii care au făurit ciocanul lui Thor, creatorul de fulgere numit Mjollnir. Piticii puteau crea comori nepreţuite cu ajutorul celor mai neobişnuite „ingrediente” (unul extrem de neobişnuit fiind scuipatul unei păsări), totodată am aflat cum şi-a pierdut Odin ochiul, doar pentru a deveni mai înţelept, dar şi cum Tyr şi-a pierdut mâna dreaptă, acestea fiind doar o mică parte din repovestirea legendelor.

Volumul este redat sub forma unor capitole ce cuprind legende cu privire la fiecare personaj, nu este o poveste ce curge de la sine, ci cuprinde diverse episoade din mitologie, din diferite perioade de timp. M-am simţit ca şi cum aş fi urmărit un serial şi capitolele erau episoadele acestuia. De asemenea, m-am simţit ca un copil ce a străbătut meleaguri necunoscute, a fost martor la unele dintre cele mai nemaipomenite aventuri alături de zeităţi puternice şi neînfricate.

Dacă nu eşti familiarizat cu aceste personaje, „Mitologie Nordică” este cartea potrivită de a le cunoaşte. Este amuzantă, rapidă, lejeră, şi deşi sunt multe personaje, sunt uşor de reţinut, întrucât acţiunea se învârte în jurul lor. Or fi fost ele zeităţi, însă au fost momente când i-am văzut asemeni unor copiii ce se ţin de pozne în fiecare clipă. Mă bucur că am avut oportunitatea de a citi această carte, a fost prima întâlnire cu autorul şi am fost tare încântată de aceasta. Am trecut pe wishlist şi celelalte titluri ale sale traduse la noi, iar dacă te-am convins să-i dai o şansă acestei cărţi, o găsiţi pe site-ul celor de la Arthur aici.

„Fără pericol nu poate exista glorie.”

„Nimeni nu poate învinge bătrâneţea, pentru că în cele din urmă, ea ne ia pe toţi, ne slăbeşte mai mult şi mai mult până când ne închide ochii pe vecie.”

„Nu e nimic pe lume care să nu iubească soarele. El ne oferă căldură şi viaţă; topeşte chinuitoarea zăpadă şi gheaţa iernii; face plantele să crească şi florile să înflorească. Ne oferă serile lungi de vară, când nu se lasă întunericul. Ne salvează de zilele chinuitpare ale iernii, când întunericul e biruit doar câteva ore, iar soarele e rece şi îndepărtat, precum ochiul şters al unui cadavru.”

14 citate şi „Gânduri de pe o planetă nervoasă”

  • Titlul original: „Notes on a Nervous Planet”
  • Autor: Matt Haig
  • Editura: Nemira
  • An apariţie: 2019
  • Număr pagini: 336
  • Traducere de Deniz Otay

Lumea in care traim se joaca cu mintile noastre.

Stresul si anxietatea sunt la ordinea zilei. O planeta nervoasa si grabita creeaza vieti nervoase si grabite. Suntem conectati unii la altii mai mult decat oricand, dar ne simtim extrem de singuri si ne facem griji pentru tot, de la politica pana la greutatea corporala.

Dupa ce a suferit de atacuri de panica, anxietate si depresie, Matt Haig s-a gandit mult la impactul pe care lumea exterioara il are asupra noastra. In Ganduri de pe o planeta nervoasa vorbeste despre fenomene generale ca inegalitatea sociala, retelele de socializare sau stiri si pana la obiceiurile noastre zilnice, modul in care dormim, in care facem miscare sau in care disociem intre minte si corp.

Matt Haig povesteste intr-un fel foarte personal ce il face pe el sa se simta fericit, uman si implinit in acest secol nelinistit.

De foarte multă vreme încerc să mă mobilizez să pregătesc articolele pentru blog, dar timpul se pare că nu prea ţine cu mine, mi-am pus în gând să fac atât de multe şi încă nu reuşesc să ţin pasul cu toate, din păcate. Anul trecut reuşisem să postez mult mai des pe blog, se pare că anul acesta abia mă mişc şi articolele le las aşteptate, sper doar să nu fie aşa si restul lunilor, însă vedem…Lăsând lamentarea deoparte, e vremea să vă vorbesc puţin despre „Gânduri de pe o planetă nervoasă” de Matt Haig.

Anul trecut am făcut cunoştinţă cu autorul, prima întâlnire a fost prin intermediul tiltlului „Biblioteca de la Miezul nopţii”, despre care am scris pe blog aici, şi doar de atât a fost nevoie să mă îndrăgostesc de scrierea sa şi să-mi doresc să-i citesc toate cărţile publicate la noi. Am fost cuminte şi am primit şi celelalte titluri ale sale de la dragele mele Roxi şi Alina, le mulţumesc şi aici, deşi le-am mulţumit şi la vremea când am primit cadoul de la ele, nu vă mai spun cât de bucuroasă am fost, chiar am dat gata o parte din titlurile primite în luna decembrie J, şi mi-au mai rămas două, cea despre care am să vă vorbesc în articolul de astăzi şi „Cum să opreşti timpul”, carte ce urmează să o citesc luna aceasta.

 „Gânduri de pe o planetă nervoasă” este continuarea cărţii “Câteva motive să iubeşti viaţa” şi a fost cartea cu care am dat startul lecturii în anul 2021, însă a fost cea de-a doua carte finalizată în ianuarie (o pusesem puţin pe pauză pentru a citi o carte dedicată copiilor). Cum vă spuneam mai sus, m-am îndrăgostit de scrierea lui Matt Haig şi am realizat că-mi dau o stare de bine titlurile sale, deşi nu obişnuiesc să citesc atât de des non-ficţiune. Mi-a fost foarte uşor să mă pierd în paginile cărţilor sale, ca să nu mai spun că de foarte multe ori m-am regăsit în cuvintele transmise, de parcă mi-ar fi fost direct adresate. De aceea am şi ales să vă las în articolul de astăzi câteva citate şi „Gânduri de pe o planetă nervoasă”, care mi-au aprins beculeţele şi m-au determinat să mă gândesc mai bine la unele aspecte. Dacă n-aţi reuşit să parcurgeţi acest titlu, îi puteţi acorda o şansă, sper ca citatele alese să vă „ispitească”…dar şi să rezistaţi până la finalul articolului…

„(..) a te simţi mai bine implică a prelua controlo asupra propriei tale vieţi. A renunţa la ceva.

 „Poate că fericirea nu este despre noi, ca fiinţe individuale. Poate nu este ceva ce ajunge să fie simţit în noi. Poate că fericirea e percepută dacă ne îndreptăm atenţia în exterior, nu în noi înşine. Poate că fericirea nu este despre ceea ce am merita, fiindcă o merităm. Poate că fericirea nu constă în ceea ce putem obţine. Poate că fericirea constă în ce avem deja. Poate că fericirea înseamnă ceea ce putem dărui. Poate că fericirea nu e un fluture pe care trebuie să-l prindem în plasă. Poate nu există vreun mod precis în care să fii fericit. Poate că există doar probabilităţi. Dacă (aşa cum a spus Emilz Dickinson) ‘veşnic e alcătuit din acum-uri’, poate că acel acum, prezentul, e făcut din probabilităţi, poate că scopul vieţi este să renunţăm la certitudini şi să fim deschişi la frumoasa incertitudine a vieţii.”

„Ne-am predat instinctele în braţele ceasurilor. Slujim timpul din ce în ce mai mult, spre deosebire de cât ne slujeşte el pe noi. Ne facem griji cu privire la timp. Ne întrebăm când a trecut. Suntem obsedaţi de timp.”

„(…) problema nu este că ne aflăm într-o criză de timp, ci mai degrabă că suntem supraîncărcaţi de toate celelalte lucruri.”

„Dacă simţi că nu ai timp, nu înseamnă că într-adevăr nu ai. Dacă te simţi urât, nu înseamnă că eşti urât. Dacă eşti neliniştit, nu înseamnă că ai motive să fii neliniştit. Dacă ai impresia că nu ai suficiente realizări, nu înseamnă că nu ai suficiente realizări. Dacă simţi că-ţi lipsesc anumite lucruri, nu înseamnă că trebuie să te simţi neîmplinit.”

„Pentru a ne bucura de viaţă, nu trebuie să ne mai gândim la ce nu vom reuşi să citim, să vedem, să spunem şi să facem şi să începem, în schimb, să ne gândim la cum ne-am putea bucura de lumea pe care o putem cuprinde. Să trăim la nivelul nostru de fiinţe umane. Să ne concentrăm pe puţinele lucruri pe care le putem face, în detrimentul milioanelor de lucruri pe care nu le putem face. Să nu ne dorim vieţi paralele. Să ne identificăm cu o micromatematică. Să fim un eu singular şi mulţumit de sine. O entitate individuală indivizibilă.”

„Adu-ţi aminte că nimănui nu-i pasă cu adevărat de cum arăţi tu. Oamenilor le pasă de cum arată ei. Tu eşti singurul pe lumea asta preocupat de înfăţişarea ta.”

„Cum să fii fericit: nu te compara cu alţii. Cum să fii fericit (II): nu te compara pe tine, aşa cum eşti cu adevărat, cu tine, aşa cum îţi imaginezi că ai putea fii. Nu te obosi să faci exerciţii de imaginaţie despre cum ai putea fi în universuri paralele, unde ai lua alte hotărâri. Epoca internetului încurajează alegerea şi comparaţia, dar să nu faci asta cu tine însuţi. ‘Comparaţia răpeşte bucuria’, spunea Theodore Roosevelt. Tu eşti tu. Trecutul e trecut. Nu-ţi poţi face o viaţă mai bună decât dinspre prezent. Dacă persist, regretful transformă însuşi prezentul în ceea ce îţi pare rău că nu ai făcut altfel. Acceptă propria ta realitate. Fii suficient de uman să faci greşeli. Fii suficient de uman să nu te sperie viitorul. Ei bine, fii suficient de uman să-ţi fii suficient. Dacă accepţi că te afli într-un anumit punct al vieţii, e mult mai uşor să te bucuri pentru alţii fără ca tu însuţi să te simşi groaznic.”

“Nu te îngrijora când oameni nu te plac. Nu te va plăcea toată lumea. Mai bine să nu fii plăcut pentru că eşti tu, decât să fii plăcut pentru că eşti altcineva. Viaţa nu e o joacă. Nu exersa cum să fii tu. Fii tu.”

„Uneori ne împingem vieţile în direcţia greşită. Uneori, societăţile se împing pe ele însele în direcţia greşită. Dacă simţim că ne face nefericiţi, progresul ar putea fi întoarcerea şi păşirea pe drumul corect. Dar niciodată nu trebuie să ne simţim – personal sau ca societate – cî o singură variantă a viitorului este inevitabilă. Viitorul ni-l putem contura noi.”

„Cititul nu este important pentru că te ajută să obţii o slujbă, ci pentru că îţi permite să exişti în afara realităţii care ţi-a fost dată. Aşa se unesc oamenii. Aşa se conectează minţile. Visele. Empatia. Înţelegerea. Evadarea. Cititul este dragoste în acţiune.”

„Să ne dorim…să simţim fiecare moment, să ignorăm ziua de mâine, să ne dezvăţăm de toate grijile şi regretele şi de teama provocată de ideea de timp. Să fim în stare să ne plimbăm şi să nu ne gândim decât la plimbare. Să stăm în pat, treji, şi să nu ne facem probleme din cauza somnului. Dpar să fim acolo, în fericirea liniară şi dulce, netulburată de griji trecute şi viitoare.”

„Dă-ţi voie să te prăbuşeşti. Dă-ţi voie să te îndoieşti. Dă-ţi voie să te simţi vulnerabil. Dă-ţi voie să te răzgândeşti. Dă-ţi voie să fii imperfect. Dă-ţi voie să rezişti dinamismului. Dă-ţi voie să nu treci prin viaţî ca o săgeată spre ţintă.”

„Încearcă să vrei mai puţin. Dorinţa e o gaură. Dorinţa e o lipsă. E parte din definiţie. (…) A ne dori lucruri de care nu avem nevoie ne face să simţim un gol pe care nu-l avem. Tot ce îţi trebuie se află aici. Omul este complet doar fiind om. Suntem propria destinaţie.”

„Campioanele” anului 2020 :)

De când s-a încheiat anul 2020, tot spun că întocmesc acest articol, însă parcă nicicând nu aveam timpul necesar, îmi tot interveneau altele şi altele, iar acum dacă am prins momentul, am spus că este cazul să profit.

Anul 2020 a fost cel de-al doilea an în care mi-am stabilit target pe Goodreads, până să mă apuc serios de citit nu prea am dat importanţă aplicaţiei, însă când am observat cât de bine mi-a prins în 2019 (am reuşit să citesc 149 de cărţi, deşi mi-am stabilit 100, câteva nu le-am găsit, deci e posibil să fii depăşit 149 de titluri pe 2019), m-am motivat şi mai mult, dorindu-mi ca 2020 sa fie şi mai bogat în lectură, mai ales că şi TBR-ul a crescut considerabil.

Anul ce tocmai a trecut a fost un an tare ciudat, nu pot să spun că l-am simţit aşa cum trebuie, n-am reuşit să mă bucur de tot ce mi-am dorit, însă ce am reuşit să fac şi sunt extrem de multumită, este faptul că am citit multe cărţi, m-am surprins cum nu credeam că e posibil. Dacă mă urmăriți pe Instagram probabil ați văzut titlurile parcurse de mine în anul 2020, dar și faptul că s-au adunat 295 de titluri, un număr ce nu credeam că-l voi atinge vreodată. Au fost titluri extraordinare, care au reușit să mă emoționeze, dar să-mi aducă și-un zâmbet pe buze, care m-au călcat pe bătături și cu care aș fi dat de toți pereții, dar și titluri cu povești cutremurătoare, care mi-au demonstrat cât de urâtă poate fi lumea în care trăim și cât de bolnave pot fi unele persoane în modul de gândire…

În articolul de astăzi mi-am propus să vă prezint “campioanele” mele de anul trecut, cărți ce mi-au rămas în suflet și la care cu drag aș reveni oricând. Mi-a fost tare greu să aleg, sincer, având în vedere că au fost foarte multe, însă fac şi eu ce pot. Nu sunt prezentate în funcţie de niciun top, deci numerotarea nu e relevantă, iar unde am avut mai multe titluri de la acelaşi autor, am încercat să le grupez într-un fel, sper doar să nu vă obosească acest articol şi să rezistaţi până la final…Mai multe detalii privind titlurile menţionate veţi găsi dacă daţi click pe titlu, veţi fi redirecţionaţi către recenziile aflate pe blog 🙂 :

  1. “Femeia la 1000°C” de Hallgrimur Helgason 
  2. “Soldatii de zinc”  şi “Rugăciune pentru Cernobîl” de Svetlana Aleksievici
  3. “Cuvinte în albastru intens” de Emily Barr
  4. “Ursul şi privighetoarea” de Katherine Arden
  5. “Memoriile unei gheise” de Arthur Golden
  6. „Grădina cu Fluturi” şi ”Trandafirii de mai” de Dot Hutchinson
  7. “Toate acele locuri minunate” şi “Universul pe umerii tăi” de Jennifer Niven
  8. “Urgia și zorile” și “Trandafirul și hangerul” de Renne Ahdieh
  9. Vânătorii de zmeie” de Khalid Hosseinni
  10. “Verity” de Colleen Hoover, ”Dintotdeauna tu” a lui Colleen Hoover
  11. “Tronul de Clestar” , “Diamantul de la miezul nopții”“Moștenitoarea focului”“Regina umbrelor” , ”Imperiul furtunilor”  , ”Turnul zorilor” de Sarah J. Maas
  12. “Rămâi cu mine” de Ayọ̀bámi Adébáyọ̀
  13. “Acolo unde cântă racii” de Delia Owen
  14. The Priory of the Orange Tree” de Samantha Shannon
  15. “Elias și spioana Cărturarilor: Focul din cenușă” , “Elias și spioana Cărturarilor. O torță în noapte”  şi  “Elias și spioana Cărturarilor. Moartea la porți” de Sabaa Tahir
  16. “Povestea Faridei – fata care a învins ISIS” de Farida Khalaf
  17. “Sora vitregă” de Jennifer Donnelly
  18. “Ultima oară când ne luăm rămas-bun” de Cynthia Hand
  19. “Cronicile Lunare” de Marissa Meyer 
  20. “Heartstopper” de Alice Oseman
  21. “Fata anonimă” Greer Hendricks și Sarah Pekkanen
  22. “Să nu spui niciodată pentru totdeauna” de Jennifer L. Armentrout
  23. ”Bibliotecara de la Auschwitz” de Antonio G. Iturbe 
  24. “Iubirea care a rupt lumea în două” de Emily Henry 
  25. ”Adevărul despre cazul Harry Quebert” de Joël Dicker
  26. “Warcross” și “Wildcard” de Marie Lu 
  27. “Cine a ucis-o pe Heidi” de Marc Voltenauer
  28. “Visul își alege visătorul” de Laini Taylor
  29. “Circe” de Madeline Miller
  30. “Povestea fără sfârșit” de Michael Ende
  31. “Dor de dor de tine” de Constantin Romulus Preda (3 volume de poezii) 
  32. ”Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți” de Holly Jackson
  33. ”Lapidarea Sorayei” de Freidoune Sahebjam 
  34. ”Eleanor și Park” şi ”Fangirl” de Rainbow Rowell
  35. ”Hoţul de cărţi” de Markus Zusak
  36. ”Ura cu care lovești” de Angie Thomas
  37. Trilogia “Caraval” de Stephanie Garber
  38. “Biblioteca de la miezul nopții” , “Câteva motive să iubeşti viaţa” şi cărţile pentru copiii “Un băiat numit Crăciun”, “Fetiţa care a salvat Crăciunul” şi “Eu şi Moş Crăciun” de Matt Haig  
  39. ”Pactul” de Elle Kennedy
  40. “Dragă Martin” de Nic Stone
  41. “Vraja spinilor” de Margaret Rogerson
  42. “Şarpe şi Porumbel” de Shelby Mahurin
  43. ”Fiecare moare singur” de Hans Fallada
  44. “Femeia din oglindă” de Rebecca James
  45. “Anul de grație” de Kim Liggett 
  46. “Acolo unde femeile sunt regi” de Christie Watson
  47. ”Secera” şi ”Tunetul” de Neal Shusterman
  48. ”Britt-Marie a fost aici” şi ”Oameni anxioși” de Fredrik Backman
  49. ”Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani şi ¼” de Hendrik Groen
  50. ”Al nostru este cerul” de Luke Allnutt
  51. Trilogia “Shadow and Bone” de Leigh Bardugo
  52. “Disecţie” de Han Kang
  53. “Institutul” de Stephen King
  54. “Mici momente de iubire” de Catana Comics
  55. “Unpregnant” de Jenni Hendrinks, Ted Caplan
  56. ”Unul dintre noi” de Asne Seierstad
  57. ”Corupt” de Penelope Douglas
  58. “Vanessa mea cea întunecată” de Kate Elizabeth Russell
  59. “Călătoria Cilkăi” de Heather Morris
  60. “Poate ar fi bine sa discuti cu cineva” de Lori Gottlieb
  61. “Fetiţa pe care au lăsat-o în urmă” de Roxanne Veletzos
  62. “Un drum lung până jos” de Jason Reynolds
  63. ”Saga #1” de Brian Keller Vaughan, Fiona Staples
  64. ”Mai puternici împreună” de Katie McGarry
  65. “Crescent City” de Sarah J. Maas
  66. “Elantris” de Brandon Sanderson
  67. “Povestea unui orfan” de Pam Jenoff