“Alekzandre” de A. Stephanie (recenzie)

An publicatie: 2019

Editura: Bookzone

Numar pagini: 352 + 272

“Alek obisnuia sa zambeasca, acum aproape ca nu-si descreteste niciodata fruntea. Zhavia zambeste in stanga si in dreapta pan ate scoate din sarite, refuzand sa se incrunte. Alek obisnuia sa lupte, acum prefera sa fie un simplu spectator. Zhavia lupta in fiecare zi, chiar si atunci cand nu mai are pentru ce. Alek si-a consumat toata dragostea, iar acum i-a ramas doar ura. Zhavia iubeste – rasaritul, orele tarzii, ciocolata, copiii -, sau asa lasa impresia. Alek a avut inima franta si, atunci cand a lipit-o la loc, a incurcat bucatile. Zhavia nu a scapat nici ea de o inima franta, dar a manevrat cu grija bucatile atunci cand le-a adunat.

Si cu toate acestea, cand sunt unul in preajma celuilalt, masca lui Alek cade, iar Zhavia isi da seama cat de multe fisuri i-au scapat neobservate.

Niciunul dintre ei nu vrea sa fie vazut asa cum e cu adevarat, dar Alek spune lucruri care o fac pe Zhavia sa se incrunte, iar Zhavia spune lucruri care-l fac pe Alek sa zambeasca si poate ca drumul de la cine naiba esti pana la te iubesc nu e chiar atat de lung, dar cu siguranta e…denivelat.”

“Poate ca drumul de la cine naiba esti si pana la te iubesc nu e chiar atat de lung, dar Alek si Zhavia au pornit de fiecare data cu stangul. Oricat de mult si-au dorit pana acum sa depuna armele unul in fata celuilalt, niciodata nu au facut-o in acelasi timp.

Si, cu toate astea, cand sunt unul in preajma celuilalt, Zhaviei nu ii mai pasa de siguranta inimii sale si uita sa o mai protezeje, iar Alek realizeaza ca ura nu e singurul sentiment care-I curge prin vene.

Zhavia ii aminteste lui Alek de persoana care era inainte sa aiba inima franta. Alek isi da seama ca fata cu vestile rele s-ar putea, de fapt, sa fie miracolul la care a incetat sa mai spere. Zhavia decide sa nu mai lupte impotriva singuruui om care o face sa se indoiasca de toate credintele si principiile sale. Alek isi da seama ca poate si-a consumat toata ura, iar acum nu i-a mai ramas decat dragostea si ca, daca incearca, ar putea sa se impace cu trecutul.

E nevoie de o inima franta ca sa recunoasca o alta si poate ca tot asa se si vindeca, facand schimb de bucati pana cand cioburile uneia se potrivesc in cealalta. Alek si Zhavia decid sa depuna armele. Si, daca o fac in acelasi timp, poate ca ar putea fi fericiti.”

L-am adorat pe Alek inca din “Malakai”, as putea sa spun chiar ca mai mult decat pe Malakai si ma bucur tare mult ca autoarea a scris aceste volume avandu-l protagonist pe Alek. Este o bombonica de baiat si-mi parea rau sa nu mai stiu nimic de el. Ii multumesc din suflet editurii Bookzone pentru aceste volume, astfel am avut oportunitatea de a le citi si de a ma reindragosti de Alek 😊 (cartile le gasiti aici).

Dupa finalul din “Malakai”, ce mi-a frant inima, am realizat ca si personajele au ramas marcate, atat Alek, cat si Malakai, fiindu-le greu sa-si controleze emotiile, preferand sa se in ei, dar totusi sa creada ca fiecare e vinovat pentru ce s-a intamplat. Este greu ca o asemenea vina sa-ti apese pe umeri si esti pus in situatia de a nu stii cum sa mai reactionezi.

Eh, iar Zhavia…ca trebuie sa va vorbesc putin si despre ea…mi-a cazut la suflet de la prima pagina si, in locul ei de as fi fost, l-as fi pocnit pe Cooper, pardon, Carter cu carja, doar asa de “drag” (cei care ati citit “Alekzandre” stiti la ce ma refer, ceilalti…ramane sa descoperiti 😉). Si ea a suferit o pierdere a cuiva drag, insa a reusit cat de cat sa treaca peste, sa-si revina, desi mai are sentimente contradictorii si ganduri ce nu-i dau pace de fel.

Alek si Zhavia pareau asa de diferiti unul de celalalt, el mereu incruntat, ea cu zambetul pe buze, insa in profunzimi erau atat de asemanatori. Ambii incearca sa-si ascunda adevarata personalitate, dar cand sunt impreuna, cad mastile si se lasa cu scantei…mereu are loc un foc de artificii tare frumos de urmarit 😊. M-au distrat foarte tare replicile dintre ei, acele “sageti” aruncate, “sageti” incarcate de atat de mult adevar si ei nu erau capabili sa-l accepte. Erau incapatanati si impulsivi, si totodata un deliciu sa-I urmaresc de-a lungul celor doua volume.

Pe cat de mult i-am indragit, pe atat de multi mi venea cateodata sa le dau cu ceva in cap, jur. Ma ofticau maxim unele gesture de-ale lor si-mi era asa de ciuda pe ei, de nu va pot explica. Ce e drept, este greu cu increderea, iar atunci cand aceasta nu exista, este foarte dificil sa gestionezi o anumita situatie, dar mai ales o relatie intre doi oameni nebuni.

Alek este foarte cerebral, iar aceasta trasatura am observat-o inca din volumele “Malakai” si nici in aceste volume nu s-a schimbat, probabil de aceea l-am apreciat mult mai mult pe Alek ca si personaj. Asa cerebral cum era, tot m-a necajit uneori si incercam sa-l inteleg pe cat mai mult posibil. Zhavia, cu inima ei franta, se temea sa-si mai puna sufletul pe tava, daca va pati tot ca data trecuta? Acea teama este invinsa pana la urma si isi asuma niste riscuri de care nici ea nu se credea capabila.

Am fost incercata de toate sentimentele de-a lungul celor doua volume, am ras cu lacrimi, am plans cu suspine, am turbat de furie, am tremurat de emotii…am fost o umbra a celor doi si i-am urmarit cu sufletul la gura. Nu am putut absolut deloc sa renunt la lectura, sufletul imi cerea sa continui, a creat dependenta 😊, am citit ca o salbatica…nu am avut liniste pana cand nu am ajuns la final, iar salbatica din mine a putut respira usurata.

“Alekzandre” te invata cum sa faci pace cu trecutul, sa accepti adevarul, sa-ti asumi anumite riscuri ca sa-ti fie bine. Te indeamna sa infrunti realitatea, chiar daca nu vrei, sa nu te invalui in minciuni, ci sa fi sincer in tot ee ace simti si gandesti, sa fii tu, cu bune si rele, iar cine te iubeste, te va iubi exact asa cum esti, cu trecutul tumultos si prezentul nebun. Cand ai persoana potrivita alaturi, toate zidurile se darama si cu greu reusesti sa le mai consolidezi, poti trece peste tot ce te impiedica sa visezi la un viitor fericit atunci cand inveti sa ierti, incepand cu fantomele trecutului si lasi ura la o parte cand constientizezi ca ti-a consumat o bucata buna din viata.

“Alekzandre” ne vorbeste despre familie, prietenie, tradare, iubire, ura, suferinta, negare, riscuri, teama, sinceritate, incercari, trecut, prezent si viitor. Este cartea ce nu trebuie sa iti scape si cu mana pe inima va spun ca nu veti regreta daca alegeti sa o cititi! 😉

“Nu stiu cine e si ce s-a intamplat cu ea, dar am impresia ca i-a distrus pe amandoi si poate ca ar avea o sansa sa fie salvati daca ar lasa pe cineva sa se apropie de ei. Insa stiu mai bine decat oricine altcineva cum e sa pierzi o bucata din suflet, cum cateodata tot ce poti sa faci e sa respire sis a te agati cu speanta de ideea ca poate, intr-o buna zi, nu o sa mai doara. Doar ca nu inceteaza…Niciodata! Cand pierzi pe cineva, te bantuie toata viata.”

“I-am spus asta ca sa stie ca inteleg ca unele povesti, pur si simplu, nu au parte de un final fericit si nu poti sa faci nimic ca sa schimbi asta. Poti sa suferi. Poti sa te inchizi in tine. Poti sa te invinovatesti. Dar nu il poti schimba si vreau sa stie ca poti sa traiesti cu asta.”

“Timpul nu vindeca ranile. Nu cu adevarat. Doar le estompeaza. Le cicatrizeaza. Dar ceva ramane alterat pentru totdeauna. Raman fisuri in suflet. Dar tot pe acolo, in timp, intra lumina.”

“Fiecare cearta, fiecare pas inapoi si fiecare lacrima pe care am varsat-o pentru el ne-a adus aici. Nu am realizat pana acum ca tocmai imperfectiunile sale il fac atat de perfect pentru mine.”

“Te aleg pe tine! O sa te aleg in fiecare zi. Si nu pentru ca mi-ai salvat viata fara sa stii. Nu pentru ca ai reintregit bucati despre care nici macar nu stiam ca erau sfaramate. Ci pentru ca esti tu.”

“N-am visat niciodata la rai. Oamenii ca mine nu-si fac sperante desarte. Dar in secunda asta sunt mai aproape de rai decat as putea fi vreodata si imi dau seama ca a meritat sat rec prin iad. Daca o sa ajung din nou aici, cu ea, m-as intoarce acolo daca ar fi nevoie.”

Orele îndepărtate, de Kate Morton (recenzie)

Autor: Kate Morton
Editura: HUMANITAS
Colectie: Raftul Denisei
Nr. pagini: 520
Titlu original: The distant hours

“O scrisoare care ajunge la destinatar la câteva zeci de ani după ce fusese trimisă bulversează existența unei familii din Londra: Edie Burchill, editoare pasionată, descoperă astfel un mister surprinzător legat de mama ei, Meredith, care implică un castel plin de secrete – Milderhurst, un autor celebru – Raymond Blythe, și pe cele trei fiice ale acestuia – Percy, Saffy și Juniper. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Meredith este evacuată, alături de alți copii, din Londra, iar ea ajunge la castelul Milderhurst, devenind cea mai bună prietenă a lui Juniper. Dar castelul, deși aparent un loc minunat, înconjurat de o grădină fabuloasă, ascunde multe mistere pe care Meredith doar le intuiește, pentru ca fiica ei, Edie, să le descopere ani mai târziu. Povești despre trădare, întâmplări dramatice, iubiri nefericite alcătuiesc un labirint periculos în care Edie e pe cale să se rătăcească, la fel cum mama ei, Meredith, cu jumătate de secol mai devreme, se pierduse pe coridoarele întunecate și întortocheate ale castelului. Singure zidurile acestuia mai știu însă toate poveștile de demult, și Edie nu trebuie decât să le asculte pentru a le desluși.”

Pe Kate Morton am descoperit-o prin intermediul cărții ‘Casa de lângă lac’ și atunci mi-am dat seama că este genul de autoare care știe cum să-ți ajungă la suflet și să rămână acolo. Drept urmare, mi-am făcut mie însămi o promisiune, și anume aceea de a citi toate cărțile scrise de ea. Foarte greu m-am hotărât care să fie următoarea carte pe care o voi citi de la ea, iar atunci când m-am hotărât, destinul s-a jucat puțin cu mine. Îmi pusesem în minte să citesc ‘Grădina uitată’ (@mihaelamotreanu a spus că este preferata ei), însă atunci când am plasat comanda, am apăsat din greșeală pe cartea ‘Orele îndepărtate’ și habar nu am cum de nu mi-am dat seama de ceea ce am făcut, decât atunci când m-am văzut cu cartea-n mână. Dar nu-i bai! Dacă așa a vrut destinul, înseamă că a știut el ce știe și, ca să fiu sinceră, am adorat fiecare părticică din ea! Mi-era puțin teamă să o încep, pentru că țin minte că am citit destul de greu prima carte, însă pe aceasta am devorat-o în două zile și tare rău mi-a mai părut când mi-am dat seama că trebuie să părăsesc locul acela de poveste și personajele care mi-au devenit atât de dragi.

Autoarea este o adevărată maestră a descrierilor, acestea fiind atât de vii și însuflețite încât ai impresia că ai ajuns chiar tu pe acele meleaguri, pășind timid prin cotloanele întunecate ale castelului, pe potecile înguste din pădurea roșiatică sau pe străzile pustii ale Londrei din acele vechi timpuri. Devii unul dintre personaje! Misterul este foarte bine dozat printre rânduri, iar din momentul în care ai deschis cartea, cu greu o mai închizi. Nu vă speriați de cele 520 de pagini, pentru că la final vă veți dori să mai fie încă pe atât! Acțiunea este împărțită în 5 părți, fiecare dintre acestea fiind la rândul ei împărțită în 2 planuri temporare, trecut (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) și prezent (anii 1990). Cele două planuri se împletesc și se contopesc cu măiestrie, ajutându-ne să descoperim misterele și secretele pe care le păstrează zidurile castelului de secole. Acțiunea din prezent este relatată de personajul-narator, Edie, iar cea din trecut este povestită, pe rând, din perspectiva celorlalte personaje: Meredith (mama lui Edie), cele 3 surori Blythe (gemenele Percy și Saffy și excentrica Juniper), cât și din perspectiva unui personaj misterios.

Personajele sunt de o complexitate extraordinară, atât de vii și de puternice, dar fiecare poartă în spate regrete și secrete care le împovărează sufletele. Le îndrăgești încă din prima clipă în care faci cunoștință cu ele și îți devin și mai dragi pe măsură ce încep să-și arunce măștile și să își dezvăluie trecutul, pas cu pas. Bineînțeles că misterul este menținut până la ultima pagină, oricât de mult ai crede tu că te-ai apropiat de adevăr. Finalul îți dă o ultimă lovitură…sub centură!

Kate Morton este alegerea perfectă dacă sunteți amatori de cărți pline de mister și suspans, secrete de familie păstrate de zeci de ani și dezvăluite la final, alternări între trecut și prezent, legături puternice între membrii familiei, urme lăsate de război asupra oamenilor și a locurilor, atmosferă de epocă, femei puternice și luptătoare, presiunea părinților asupra copiilor, puterea iubirii, efectele iubirii neîmpărtășite sau pierdute și multe alte subiecte pe măsură, pe care vă invit cu drag să le descoperiți!

Cartea o am de la anticariatul @targulcartii, căruia îi mulțumesc din suflet. Pe site-ul lor găsiți atât cărți publicate recent într-o stare foarte, foarte bună, cât și cărți mai vechi, cărți rare sau cărți cu autograf. Cărțile lui Kate Morton s-au vândut ca pâinea caldă, iar din păcate ‘Orele îndepărtate’ nu mai este pe stoc, însă oricând poate reapărea și puteți verifica apăsând aici.

“V-ați întrebat vreodată cum miroase trecerea timpului? Eu n-aș spune că aș fi făcut-o înainte de a ajunge la castelul Milderhurst, dar acum știu. Miroase a mucegai și amoniac, cu un pic de lavandă și un pospai bun de praf, cu iz de hârtie veche măcinată de timp. Și mai e ceva, mai pătrunzător ca orice, ceva ce aduce a putred sau răscopt, fără să fie niciuna dintre ele. Mi-a luat ceva vreme să-mi dau seama a ce miroase, dar cred că acum știu. Miroase a trecut. Gânduri și vise, speranțe și dureri, toate lăsate la dospit, să fermenteze încet în aerul rânced, imposibil să se risipească pe de-a-ntregul.”

“Lipea cartofilor făcea stomacul să chiorăie, dar lipsa frumosului împietrește sufletul.”

“Dragostea, de bună seamă! Asta era ceea ce lipsea poveștii ei! Căci dragostea – acea tresărire minunată a inimii – era ceea ce făcea lumea să se miște.”

“Ah, dar mie îmi place cerul înnorat, e mult mai complex decât cel senin. Dacă ar fi o ființă, sunt sigură că mi-ar plăcea să-mi pierd timpul aflând mai multe despre ea. E mult mai interesant să te întrebi ce o fi sub straturile de nori decât să vezi mereu același albastru, simplu, limpede și fără pată.”

“Te urasc, te iubesc” de Sally Thorne (recenzie)

Titlul original: “The Hating Game”

An publicatie: 2018

Editura: Herg Benet

Colectie: Passport

Numar pagini: 381

Traducator: Ioana Duda

“Nemesis (substantiv):

Un oponent sau un rival pe care nu-l poti depasi sau invinge;

Punctul vulnerabil al cuiva;

Joshua Templeman.

Lucy Hutton si Joshua Templeman se urasc unul pe celalalt. Nu doar se displac sau se razboiesc. Chiar se urasc. Si nu au nicio problema in a-si face cunoscute sentimentele pintr-o serie de ritualuri pasiv – agresive, in timp ce stau unul vizavi de celalalt, asistenti executive ai celor doi CEO ai unei edituri. Lucy nu poate intelege felul incorsetat, meticulos si lipsit de bucurie in care Joshua se comporta la munca. Joshua e descumpanit de hainele prea colorate ale lui Lucy si de optimismul ei desantat.

Cand ajung sa se lupte pentru acelasi post in companie, razboiul psihologic pe care cei doi il poarta atinge punctul culminant, iar Lucy refuza sa faca un pas in spate in clipa in care jocul lor ar putea sa o coste jobul ei de vis…Cand tensiunea dintre ei mai are putin si da in clocot, Lucy descopera ca poate de fapt nu il uraste pe Joshua.

Si poate ca nici el n-o uraste.

Sau, poate, e doar un alt joc de-al lor.”

Asa o stare de bine mi-a dat aceasta carte, de nici nu aveti idee. M-am distrat copios citind-o, jocul de-a soarecele si pisica dintre Lucy si Joshua a fost tare amuzant, doi adulti ce pareau ca nu au trecut de pragul copilariei. Desi prevazusem cum se va finaliza romanul, tot mi-a placut 😊.

Am citit atat positive, cat si negative, si ajunsesem sa ma gandesc, la un moment dat, ce lipsuri au fost si eu sa nu le fi observat. Sincer, e posibil sa fi fost, insa eu nu le-am simtit, am fost prea prinsa de relatia dintre Lucy si Joshua; am adorat pur si simplu aceasta carte si as reciti-o la nesfarsit. Gusturile difera, la urma urmei…

Stangacia lui Lucy iesea la suprafata in cele mai nepotrivite momente, atunci realizam ca, de fapt, asa se intampla si in realitate, cand iti propui sa impresionezi, o cam dai in bara… Joshua, el tot asa perfect, tras la patru ace, a fost un simpatic, desi am avut episoade cand l-as fi “rasfatat” cu o serie de palme; cert este ca i-am adorat pe cei doi, dar si sagetile ce si le aruncau unul catre celalalt.

Romanul l-am devorat in cateva ore, s-a citit super usor in ciuda scrisului marunt, si ce e drept, pe mine m-a atras de la prima pagina, a fost lectura perfecta in acel moment (inainte de ea, citisem o carte horror si am ramas putin cu paranoia 😐).

Lectura m-a dus cu gandul de telenovelele de pe postul Acasa, ce le urmaream cu mami in copilarie, corporatii imense, cu multi asistenti manageri, unul mai rapitor ca altul, care fac tot ce le sta in putinta pentru a ajunge cat mai sus in firma.

“Te urasc, te iubesc” este cartea care te destreseaza, te rupe de tot ce e neplacut si prezinta un subiect real, cu un umor fantastic. Eu o recomand din tot sufletul si pe aceasta cale vreau sa-i multumesc si editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit 😊. Mi-am dorit-o foarte mult si in sfarsit am reusit sa o citesc datorita lor 😊.

Cartea o gasiti pe site-ul editurii aici.

“E rapitor cand zambeste. Inima imi bate tare si frenetic. Pe jumatate constienta, incerc sa imi imprim imaginea in creier, sa nu o uit niciodata.”

“Reusesc sa iau o gura de aer si alunecarea noastra inceata, sexy, se transforma intr-o serie de saruturi sfasiate. Ne miscam delicat. Incearca, timid. Ma simt de parca mi se spune un secret. E o fragilitate in secretul asta, la care nu m-as fi asteptat vreodata.”

Coșmarul de la Killman Creek, de Rachel Caine (recenzie)

A doua carte din seria Stillhouse Lake
Autor: Rachel Caine
Editura: HERG BENET
Colecție: Passport
Nr pagini: 384
Traducător: Cristina Nemerovschi

“Gwen Proctor a câștigat bătălia de a-și salva copiii din calea fostului ei soț, criminalul în serie Melvin Royal, și a complicilor lui psihopați. Dar războiul nu s-a sfârșit. Mai ales că Melvin a evadat din închisoare… Mai ales că ea a primit acum un mesaj terifiant. Nu esti in siguranta nicaieri. Refugiul ei de la Stillhouse Lake a devenit o capcană. Gwen își lasă copiii în grija unui vecin înarmat, care și-a făcut din propria casă o fortăreață. Cu ajutorul lui Sam Cade, fratele uneia dintre victimele lui Melvin, Gwen pleacă să vâneze criminalul. A învățat cum s-o facă de la cel mai pervers asasin aflat încă în viață. Dar lucrurile cu care se confruntă sunt mai presus de toate temerile ei – o minte sofisticată și bolnavă a plănuit atent să o distrugă. Pe măsură ce încrederea în cei din jur începe să se risipească, Gwen rămâne doar cu furie și dorință de răzbunare, în timp ce se apropie de propria-i pradă. Și e limpede ca lumina zilei că unul dintre ei – vânător sau țintă – va sfârși mort.”

Coșmarul de la Killman Creek este cel de-al doilea volum din seria Stillhouse Lake (despre primul volum am scris aici), publicat la Editura Herg Benet, căreia îi mulțumesc din suflet și pentru acest exemplar minunat!

Când am ajuns la finalul acestui volum, am simțit că el m-a terminat pe mine și nu invers. Spre deosebire de primul, pe care l-am devorat într-o singură zi, Coșmarul l-am digerat ceva mai greu, și anume în 3 zile, însă a avut un impact mult mai puternic și devastator asupra minții și a sufletului meu! Am înțeles de ce titlul este ‘Coșmarul de la Killman Creek’. Nu este pus doar așa, pentru a fi, ci este un adevăr coșmar. Coșmarul lui Gwen, coșmarul lui Sam, coșmarul copiilor, coșmarul zecilor de victime și al familiilor acestora.

Un punct forte al acestui volum este acela că autoarea s-a hotărât să relateze acțiunea prin prisma a patru personaje: Gwen, personajul principal feminin, Coonnor și Lenny, cei doi copii ai acesteia, și Sam, fratele cu una dintre victimele lui Melvin. Acest lucru m-a bucurat nespus de mult, pentru că am avut posibilitatea să cunosc mai bine personajele și să înțeleg traumele prin care trece fiecare în parte. Capitolele din perspectiva celor doi copii au fost atât de profunde, mi-au rupt sufletul în bucățele. În același timp, suspansul crește în intensitate și ajungi mereu să citești ceva mai mult decât ți-ai propus inițial. Autoarea știe să se joace atât de frumos cu suspansul și cu mințile cititorilor! Trebuie să recunosc faptul că mi-ar fi plăcut teribil de mult să fie introduse și capitole din perspectiva criminalului, chiar dacă sunt convinsă că mintea lui diabolică ar fi fost de neînțeles și m-ar fi speriat de moarte.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să observ cât de frumos a evoluat autoarea în cel de-al doilea volum. Acțiunea este de zece ori mai palpitantă, suspansul e atât de puternic încât simți cum îți sare inima din piept, răsturnările de situație sunt atât de puternice încât te fac să ai suspiciuni în toate privințele și să nu mai știi ce este real și ce nu. Manipularea, perversitatea și violența lui Melvin ating cote maxime. Am avut nevoie de mici pauze între capitole, pentru că am fost dată total peste cap. Și mi-a plăcut la nebunie acest lucru! Evoluția se resimte și asupra personajelor. Gwen, dacă înainte era timidă și temătoare și fugea din loc în loc de fiecare dată când primea amenințări, de data această nu numai că nu mai fuge, dar chiar decide să se ducă ea să-i vâneze și să-i anihileze pe cei răi, începând cu soțul ei. Încă o dată ne arată de ce este în stare o mamă pentru a-și apăra copiii. Și este în stare de orice, chiar și să se sacrifice! Sam se luptă mereu cu sentimentele lui contradictorii și îl înțeleg perfect, este frate cu una dintre victime și începe să aibă sentimente pentru Gwen, soția celui care i-a măcelărit sora. El se dovedește a fi mai mult decât un bun partener de ‘vânătoare’, ci este și un prieten de nădejde, chiar dacă uneori mai are dubii în ceea ce privește nevinovăția lui Gwen. Dintre toți, copiii sunt cei care suferă cel mai mult, chiar dacă de multe ori nu o arată. Ei își iubeau tatăl și îi cunosc doar masca frumoasă de părinte iubitor, chiar dacă uneori era absent. Micile momente petrecute cu el însemnau totul pentru ei, mai ales pentru băiat. Au trăit ani de zile văzându-i doar partea aceasta bună, iar într-o zi s-au trezit că tatăl lor este numit monstru. Este ceva foarte greu de înțeles și de acceptat pentru niște copii, dar cu trecerea timpului, ajung să se maturizeze cu mult înainte de vreme. Traumele prin care au trecut nu vor lăsa niciodată rănile din sufletele lor să se vindece, mereu vor rămâne cicatrici urâte. Și asta este atât de dureros!

Cu toate astea, nu știu sincer cine este mai rău….Melvin, care își violează, maltratează, mutilează și ucide cu o brutalitate de nedescris victimele, sau armata de psihopați din online, care ar fi în stare să plătească sume exorbitante pentru a viziona în direct aceste atrocități. Vom descoperi și cine este ‘liderul’ acestei armate de psihopați care amenință și chiar ajung să facă rău unor oameni nevinovați, o descoperire care pe mine m-a lăsat cu gura căscată! Încă o dată ni se arată partea urâtă a umanității, deși este total greșit să folosesc acest cuvânt, pentru că nu există pic de umanitate în acele bestii. Banii, puterea, distracția și amuzamentul…merită să ucizi sau să fii complice la crimă pentru așa ceva? Vă invit să descoperiți singuri, citind și al doilea volum din seria Stillhouse Lake! Promit că nu veți fi dezamăgiți!

“Fratele meu mai mic, Connor, e mult prea tăcut. De abia a scos o vorbă toată ziua și umblă mereu cu capul în pământ. De ascunde în spatele zidurilor pe care le-a ridicat, și eu vreau să le dărâm, să-l trag de acolo. Să-l fac să țipe, să dea cu pumnii în perete, să aibă o reacție.”

“Știu că Sam vrea să-i tragă un glonț în cap lui taică-miu. Poate chiar mai multe. Și înțeleg. Pricep că tata e un monstru care trebuie omorât. Dar tata este în același timp și o amintire pentru mine. O figură puternică și caldă, care mă învelea înainte de culcare și mă săruta pe frunte. Un bărbat care râdea și mă ridica spre soare. Un tată care îmi pupa degetul lovit și durerea dispărea. O umbră gigantică, care mă ridica de pe covorul pastel și mă ținea în brațele lui puternice și protectoare. Mă uit pe geam și nu o contrazic pe mama. Când gândesc la tata și-l văd în același timp ca pe un monstru și ca pe un om, mi se face rău, mi se taie respirația. Nu am idee cum ar trebui să mă simt.”

“Trecutul nu rămâne niciodată cu adevărat în urmă. E în fiecare celulă din corpul nostru, în fiecare respirație, în fiecare clipă. Acum știu asta.”

Refugiul de la Stillhouse Lake, de Rachel Caine (recenzie)

Prima carte din seria Stillhouse Lake
Autor: Rachel Caine
Editura: HERG BENET
Colectie: Passport
Nr. pagini: 336

“Gina Royal este aparent definiția banalității: o gospodină timidă din Midwest, cu o căsnicie fericită și doi copii adorabili. Dar când un accident de mașină dezvăluie viața secretă de criminal în serie a soțului ei, este nevoită să se reinventeze ca Gwen Proctor, mama luptătoare care ar face orice pentru a-și apăra copiii. Cu fostul soț acum în închisoare, Gwen și-a găsit într-un final refugiu într-o casă nouă din îndepărtatul Stillhouse Lake. Deși mai este încă o țintă pentru hărțuitorii de pe internet, care sunt convinși că a avut un amestec în crimele soțului, ea îndrăznește să creadă că și-ar putea crește fiul și fiica în liniște și siguranță. Dar chiar pe când începe să se simtă bine în pielea noii ei identități, un cadavru apare plutind pe apele lacului și Gwen începe să primească scrisori de la o adresă pe care o cunoaște foarte bine. Gwen Proctor va trebui să-și adune prietenii cât mai aproape și să-și țină dușmanii sub control, pentru a evita ca identitatea ei reală să fie dezvăluită – altfel, își va vedea copiii devenind victimele unui criminal sadic care găsește plăcere în a o chinui. Un lucru însă e sigur: a învățat cum să se lupte cu răul. Și nu se va da în lături de la nimic.“

Știți deja despre mine că sunt o mare devoratoare de thrillere și nu m-aș putea sătura niciodată de ele, drept urmare, când cei de la Editura Herg Benet m-au întrebat ce titluri îmi doresc, nu am stat pe gânduri și am ales negreșit cărți din acest gen. Mulțumesc pentru ocazia de a citi această carte! (cartea o gasiti aici)

De la Rachel Caine nu am mai citit nimic până acum, însă cu siguranță voi mai citi, pentru că mi-a plăcut la nebunie ce am descoperit. Autoarea construiește o poveste care te prinde strâns în mrejele ei și nu îți mai dă drumul, îți stârnește interesul și curiozitatea cu fiecare pagină citită, te face să simți teamă și teroare la fiecare pas, la fiecare respirație. Te apucă paranoia și începi să te uiți peste umăr, îți face pulsul să crească din ce în ce mai tare, rupe fără milă bucăți din sufletul tău, ca mai apoi să îl panseze ușor, cu grijă. Acțiunea are un ritm destul de alert, este plină de suspans și de răsturnări de situație năucitoare. Eu, personal, nu am putut lăsa cartea din mână până nu am ajuns la final. Și ce final! Am observat multe persoane care au criticat finalul, acesta fiind unul deschis, care te lasă ‘în aer’, având nevoie neapărat de următorul volum. Dar asta nu e ceva nou, este ceva specific seriilor și eu chiar apreciez asta, chiar dacă așteptarea după celelalte volume este de-a dreptul copleșitoare.

Mi-a plăcut foarte mult că acest thriller nu a urmărit ‘rețeta clasică’, și anume descoperirea fiecărui cadavru în parte, goana după un criminal în serie monstruos, ancheta poliției. În acest volum, nu avem așa ceva! Criminalul a fost descoperit și pedepsit încă de la început, pentru ca mai apoi să ne fie arătată partea cealaltă a baricadei, ce se întâmplă cu familia acestuia după ce viața tuturor este dată peste cap. Bineînțeles, am fost puși și față în față cu acest criminal sadic și ne-au fost prezentate detalii oripilante ale crimelor, detalii care pe mine m-au făcut să am coșmaruri.

Este incredibil cum Melvin, criminalul în serie, a reușit să ducă o viață dublă și să se prefacă atât de bine ca fiind soțul și tatăl iubitor și protector, omul normal…. A reușit să ascundă monstrul dinăuntrul lui de ochii familiei și ai întregii lumi, dar totul până într-o zi! Aparențele sunt atât de înșelătoare… Ăsta este primul lucru pe care mi-a transmis cartea asta! Dacă un om îți zâmbește și este prietenos cu tine, nu înseamnă neapărat că este un om bun. De asemenea, nici dacă un om poartă o uniformă care ar trebui să inspire încredere și siguranță, nu înseamnă că este de încredere! Viața Ginei s-a spulberat într-o clipită… Vă dați seama ce șoc trebuie să fi avut când s-a trezit într-o zi cât se poate de normală și a descoperit că întreaga ei căsnicie este o minciună, că a împărțit patul ani de zile cu un criminal în serie. Ea și copiii ei puteau fi victime… Mi se înfioară tot corpul numai când mă gândesc!

Personajele au fost foarte bine construite și cât de poate de reale, am empatizat cu ele și chiar am reușit să intru în pielea lor, ceea ce pentru mine este cel mai important la o carte! Gwen (inițial Gina) este o femeie simplă, timidă, slabă, încrezătoare în soțul ei, dar după toate cele întâmplate, devine o adevărată luptătoare pentru supraviețuirea, liniștea și siguranța copiilor ei. Da, încă are o mulțime de defecte, dar nu ar lăsa nicicum să li se întâmple ceva rău copiilor. Ar fi în stare să lupte până la ultima suflare pentru a-i apăra de orice primejdie, mai ales de tatăl lor și de cei de pe internet, o adevărată armată de psihopați care sunt porniți împotriva ei și a copiilor ei. Răutatea acestor oameni nu are limite, ei consideră că Melvin, criminalul în serie, nu are dreptul la o familie, deci astfel încearcă să o distrugă. Vor ca Gwen și copiii să moară în chinuri, la fel ca victimele sadicului criminal. Poate că mulți dintre noi am spune că sunt doar vorbe, doar oameni care nu au o viață a lor și se ascund în spatele unui monitor pentru a amenința și pentru a împrăștia răutate în jur, dar…..lucrurile nu stau deloc așa! Sunt oameni care ar face orice pentru distracție, pentru bani, pentru răzbunare….chiar dacă asta înseamnă să facă rău unor persoane nevinovate și neputincioase.

Încă un lucru care mi-a plăcut foarte mult este locul ales pentru desfășurarea acțiunii, un adevărat refugiu, cum spune și titlul, însă niciun refugiu nu este sigur când soțul tău este un criminal în serie, iar o armată de psihopați periculoși se află pe urmele tale! Dacă sunteți curioși să aflați până unde este în stare o mamă să meargă pentru a-și proteja copiii, dacă vreți să simțiți fiori reci pe spate și teamă la fiecare pas, atunci citiți Refugiul de la Stillhouse Lake, recomand!

“Ura nu cunoaște limite. Plutește liberă și toxică, îmbracă uneori forma ipocrită a moralității maselor, a unei indignări ce pare sinceră. Nu îi pasă pe cine rănește.”

Cu o noapte înainte, de Wendy Walker (recenzie)

Autor: Wendy Walker
Editura: Corint
Colecția: LEDA EDGE
Nr. pagini: 336
Titlu Original: The Night Before
Traducator: Loredana Fratila-Cristescu

“Laura Lochner nu a avut niciodată noroc în dragoste. Devastată acum de eșecul celei mai recente relații, renunță la slujbă și la apartament și se refugiază acasă la sora sa, în orășelul din Connecticut în care copilăriseră. Deși se simte încă bântuită de evenimentele tragice care i-au marcat viața, Laura este hotărâtă să își mai dea ultima șansă la dragoste alături de un bărbat întâlnit pe internet. Rosie Ferro și-a petrecut toată viața făcându-și griji pentru sora ei veșnic tulburată emoțional. Neînfricată, dar fragilă, Laura a riscat mereu totul în viața sentimentală, însă Rosie a fost întotdeauna pregătită să o salveze. Întoarcerea Laurei, petrecută din motive necunoscute familiei, îi întunecă lui Rosie viața liniștită alături de soțul și de băiatul ei, iar tensiunea nu face decât să se adâncească odată ce Laura pleacă la misterioasa întâlnire. Atunci când Laura nu se întoarce acasă nici în dimineața următoare, Rosie se teme că ceva îngrozitor trebuie să se fi întâmplat cu o noapte înainte. Sora ei nu răspunde nici la apeluri, nici la mesaje, iar informații despre bărbatul cu care urma să iasă nu a lăsat. Pe măsură ce Rosie pornește într-o căutare disperată a surorii ei, îngrijorării că acest bărbat necunoscut ar fi putut să îi facă rău i se adaugă o nouă temere – nu cumva Laura este cea care i-a făcut lui rău?”

‘Cu o noapte înainte’, deși nu este un thriller complex, cu vreo intrigă ieșită din comun, totuși reușește să te prindă în mreje lui încă de la primele pagini și să te țină strâns până la final. Stilul de scriere este unul atât de fluid, încât curge pagină după pagină fără ca măcar să îți dai seama. L-am citit într-o singură zi, pe nerăsuflate, pentru că efectiv nu am putut să îl mai las jos din mână până nu am descoperit ce s-a întâmplat cu Laura cu o noapte înainte! Și când am aflat, m-au trecut mii de fiori…

Mi-a plăcut că suspansul a fost dozat așa cum trebuie, puțin câte puțin, aproape insesizabil cu ochiul liber, dar vizibil pe măsură ce înaintezi în lectură. Și în această carte, prezentul se întrepătrunde cu trecutul foarte frumos, făcându-te să îți pui fel și fel de întrebări, să fii suspicios în privința fiecărui personaj și să nu ai pace până nu reușești să pui lucrurile cap la cap. Avem capitole din perspectiva Laurei, care ne ține la curent cu întâmplările traumatizante din copilăria ei, apoi cu ce s-a întâmplat cu o noapte înainte. De asemenea, avem capitole și din perspectiva lui Rosie, sora Laurei, care începe să o caute disperată din momentul în care își dă seama că nu s-a întors acasă. Printre acestea, sunt și câteva capitole din trecut, cu dialoguri din timpul ședințelor la psiholog ale Laurei. Modul acesta de a structura acțiunea este unul foarte bine gândit, pentru că astfel reușește să stârnească curiozitatea cititorilor.

Cartea asta îți arată cât de distrugătoare pot fi traumele din copilărie și dă cu tine de toți pereții. Laura a fost mereu altfel, chiar mama ei spusese la un moment dat că este fetița cu pumni în loc de brațe, pentru că obișnuia de multe ori să dea cu pumnii ei micuți în pereți. Dar se întreba oare…de ce? Era mereu furioasă, gata să explodeze, se considera greu, sau chiar imposibil de iubit, pentru că tatăl ei nici măcar nu o observa, iar mama se făcea că nu o observă. Dorința ei de a se autodistruge s-a născut de la o vârstă fragedă și mi-a făcut sufletul să se zbată de durere. Singura persoană pentru care conta cu adevărat era sora ei, Rosie. Aceasta ar fi făcut orice pentru a-și proteja surioara mai mică, deși trebuie să fim conștienți că nu putem proteja pe cineva care consideră că nu are nevoie de protecție. Oricât ne-am strădui. Laura a fost mereu o fire rebelă, greu de îmblânzit, în comparație cu sora ei. Relația dintre cele două surori este una înduioșătoare și am considerat-o, pe drept, unul dintre punctele cele mai importante ale cărții. Pe lângă asta, încă un lucru important mi s-a părut linia extrem de subțire dintre prietenie, iubire și obsesie bolnavă.

Per total, ‘Cu o noapte înainte’ este un thriller numai bun de citit într-un weekend, cu suspans în doze mici, dar împrăștiate exact unde trebuie pentru a stârni interesul cititorului. Subiectele abordate sunt dure, fiind vorba despre traumele și abuzurile din copilărie și de efectele pe care acestea le au asupra unei persoane, chiar și după ce trec ani și ani. Neapărat trebuie să afli ce s-a întâmplat….Cu o noapte înainte!

Cartea a fost publicată la @ledaedge și o puteți găsi aici. Eu le mulțumesc celor de la editură pentru acest exemplar!

“Nici nu se făcuse bine septembrie, că mirosul caracteristic plutea deja în aer, schimbarea anotimpurilor, focurile care ardeau, răscolirea amintirilor care n-aveau să-și găsească niciodată un loc al lor și care, odată ieșite din cotloanele minții, se derulau până la capăt.”

“Să fii părinte e o mare responsabilitate. Să știi ce să spui și ce să nu spui. Copiii sunt ca niște tăblițe goale și tot ce desenăm pe ele rămâne acolo pentru totdeauna.”

Minus optsprezece grade, de Stefan Ahnhem (recenzie)

Autor: Stefan Ahnhem
Editura: Litera
Colecția: Buzz Books
Nr pagini: 608
Titlu original: Arton grader minus

“O urmărire în mare viteză cu mașinile se încheie cu o tragedie, în timp ce una dintre mașini plonjează de pe cheiul din portul Helsingborg. Pe scaunul șoferului se afla unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din domeniul IT din Suedia. Primele indicii duc cu gândul la un accident, dar o examinare mai atentă a cadavrului arată că acesta a fost înghețat. Mai ciudată însă este data morții: cu două luni înainte de accidentul din port.

Au trecut doi ani de la evenimentele din Victimă fără chip. Fabian Risk a profitat de liniștea de la serviciu pentru a se concentra asupra familiei, în timp ce, peste strâmtoare, în Danemarca, Dunja Hougaard a îmbrăcat încă o dată uniforma, de această dată ca polițist. Când o persoană fără adăpost este omorâtă în mod brutal în bătaie, Dunja nu se poate abține și începe o anchetă proprie. Curând, indiciile o poartă în Suedia și la Helsingborg, unde Risk investighează cazul bizar al milionarului înghețat.“

Am revenit cu o nouă recenzie comună, chiar dacă eu (Roxana) am citit cartea cu ceva timp în urmă, iar colega mea, Loredana, abia a terminat-o zilele trecute (și asta la insistențele mele, hihi). Cert este că Stefan Ahnhem ne-a lăsat încă o dată cu gura căscată, deși credeam că ne-am familiarizat deja, după ce am citit Victimă fără chip și Al nouălea mormânt, cu stilul lui de a scrie și de a crea povești macabre. Dar nici pe departe, oricât de multe cărți ar scrie, tot ne-ar șoca! Cartea este publicată în colecția Buzz Books a editurii Litera, căreia îi mulțumim pentru exemplarele oferite!

“Minus Optsprezece Grade” este un thriller extrem de captivant, cu o intrigă care îți dă fiori reci pe șira spinării (cum poate un om mort de 2 luni să comită un accident de circulație?!), cu întorsături năucitoare de situație, personaje la fel de interesante, complexe și defecte ca în celelalte volume, care fac greșeli cu duiumul, criminali sadici și două anchete desfășurate în paralel, una în Suedia și una în Danemarca. În Suedia ne confruntăm cu un criminal care fură identitățile victimelor destul de înstărite, maestru în a se deghiza, a juca roluri și a trece neobservat. De asemenea, este pus accentul pe consecințele nefaste pe care le pot avea abuzurile fizice sau psihice sau de orice fel din copilărie asupra dezvoltării caracterului unui om. În schimb, în Danemarca, o gașcă de adolescenți teribiliști practică ‘happy slapping‘, o formă de bullying extrem de gravă, care, din păcate, există și în realitate, și constă în snopirea în bătaie și chiar uciderea unor oameni la întâmplare, în special oameni ai străzii, în timp ce agresorii sunt îmbrăcați în galben, cu o mască pe față cu emoticonul smile, își filmează ‘spectacolul’ și îl încarcă pe darknet pentru distracție. Două cazuri extrem de diferite, unul mai grav decât celălalt, aparent fără nicio legătură între ele, însă autorul are grijă ca piesele din acest puzzle să se așeze fiecare la locul ei și să își lase cititorii fără cuvinte și fără răsuflare.

Deși cartea începe în forță, ambele am avut o mică problemă cu prima parte, care ni s-a părut că a bătut pasul pe loc și nu a avansat în niciun fel, dar apoi acțiunea a început să fie alertă și să ne țină cu sufletul la gură până la final. Aceasta este împărțită pe mai mute fire narative, jonglând informațiile despre desfășurarea anchetelor cu cele despre viața personală a detectivilor și cu cele despre trecutul criminalului, ceea ce a făcut ca suspansul să ajungă la cote maxime și noi am început să dăm pagină după pagină fără a mai simți noțiunea timpului.

Încă un lucru care trebuie luat în seamă este degradarea cuplului Fabian și Sonja, neglijența, absența și greșelile acestora făcând ca întreaga familie să aibă se suferit. În toate cele 3 volumele au avut o relație cu probleme, însă în volumul de față, lucrurile o iau razna de tot. Fabian se ocupă mai mult de alergatul după criminali sadici decât de soție și de copii, însă nici Sonja nu e mai prejos, câteodată a dat impresia că îi pasă doar de ea și vrea să se joace cu Fabian jocul ‘Hai să vedem cine face mai multe greșeli’. Și cine are de suferit cel mai mult din cauza asta? Cei doi copii, bineînțeles!

De asemenea, nu am putut să nu remarcăm personajul nostru drag, Dunja, care, deși a fost umilită și lăsată fără slujbă, încă continuă să îți facă meseria cu însuflețire și dedicație (chiar dacă acum are doar insignă de polițist), așa cum nu sunt în stare s-o facă mulți! Tare mult ne-ar plăcea ca într-un viitor volum, Stefan Ahnhem să o aducă pe Dunja în echipa lui Fabian și să lucreze împreună, într-un mediu în care să își poată face treaba și să fie apreciată la adevărata ei valoare. Deci, dacă nu ați citit încă nimic scris de acest autor, ar fi cazul să o faceți! Nu știm ce mai așteptați!

“Dar, dacă era să dai crezare statisticilor, nu prea încăpea îndoială. Locul în care ești în cea mai mare primejdie de a fi atacat este, în mod destul de ironic, acela în care te simți cel mai la adăpost. La tine acasă. Acasă este locul în care un om este cel mai vulnerabil și mai singur, și se poate întâmpla aproape orice fără să observe nimeni. Spre deosebire de ceea ce cred cei mai mulți dintre oameni, vecinii sunt rareori de ajutor. În cazurile în care zgomotele violenței și abuzului răzbat prin pereți, vecinul tipic preferă să pună zăvorul și să tragă draperiile, nu să sune la ușă ca să vadă dacă e vreo problemă.”

“- Exact așa m-am simțit de îndată ce am renunțat la speranță. Vorbele i se îmbulzeau pe buze. Era ca și cum toată frica se scursese din mine. Ca și cum mă descotorosisem de tot ce era greu și puteam să zac acolo și să savurez. A tăcut, oftând, și și-a scuturat capul. Știu că e ceva rău, dar nu mă pot împiedica să văd viața ca pe afurisitul ăsta de rucsac greu pe care trebuie să-l cari după tine, cu toate că e tot mai greu cu fiecare pas pe care îl faci.”

“Munca noastră este, de fapt, doar un joc pasionant. O enigmă din ziar cu o problemă care pare imposibil de rezolvat, dar care trebuie să fie rezolvată cu orice preț. E simplu.”

“Sunt cu ochii pe tine” de Teresa Driscoll (recenzie)

Titlul original: “I’m Watching You”

An publicatie: 2019

Editura: Herg Benet

Colectie: Passport

Numar pagini: 292

Traducator: Ioana Duda

“Pe tine ce te-ar convinge sa intervii?

Cand Ella Longfield surprinde doi tineri atragatori flirtand cu doua adolescente intr-un tren, nu-si bate prea mult capul cu asta – pana in clipa in care afla ca baietii tocmai au iesit din inchisoare, iar instinctual matern o pune in stare de alerta. Dar chiar in momentul in care vrea sa ceara ajutor, ceva o opreste. In dimineata urmatoare, afla vestea ca una dintre adolescente – Anna Ballard, o frumusete cu ochii verzi – a disparut.

Un an mai tarziu, anna tot nu a fost gasita. Ella este devastate de vina faptului ca nu a intervenit, si nu e singura care nu poate uita. Cineva ii trimite scrisori de amenintare, care o fac sa se teama pentru propria viata.

Apoi, o intamplare dezvaluie faptul ca familia si prietenii Annei ar putea avea ceva de ascuns. Prietena ei cea mai buna, Sarah, nu a spus tot adevarul in legatura cu ce s-a intamplat in acea seara – iar parintii, de asemenea, au la randul lor secrete.

Cineva stie unde se afla Anna – si nu vor sa spuna. Dar sunt cu ochii pe Ella.”

De cand am aflat de aceasta carte si am ochit-o pe site-ul celor de la Herg Benet (o gasiti aici), mi-am dorit-o enorm de mult. Avand in vedere ca am o multime de carti ce ma asteapta sa le citesc, nu prevedeam eu ca o voi avea asa curand , mai ales sa o citesc…asa ca, pe aceasta cale, ii multumesc din suflet editurii Herg Benet pentru acest exemplar 😊.

Pe tot parcursul lecturii am incercat sa fac legatura intre titlu si actiune, abia spre mijlocul cartii am reusit, insa finalul m-a lasat cu gura cascata. Nu am avut absolut niciun indiciu cu privire la deznodamant, imi storceam creierii sa intuiesc finalul…dar nimic 😐….pauza. Ma si frustra acest lucru, dar ma si incanta grozav, totodata, asa a reusit sa ma tina in priza pana la final.

Actiunea cartii a fost relatata din perspectiva a patru personaje, lucru ce a fost un plus, asa aflam mai multe din ce framantari nu dadeau pace personajelor, dar si sa fac conexiuni intre relatarile lor, poate, poate dibuiam finalul (dar nici asa nu prea am izbutit…).

Am citit-o relativ repede, desi a avut scrisul mic, firul povestii curge de la sine, te captiveaza, capitolele sunt foarte scurte si incarcate de esenta, nu au fost detalii care sa ma plictisesca, ci detalii importante. Desi am fost putin derutata la inceput datorita trecerii de la persoana intai (din perspectiva Ellei) la persoana a treia (din perspectiva celorlate trei personaje), a fost destul de ok pe parcurs.

Aveam impresia ca ma plimb cu barca pe rau, simtisem putina teama la inceput, apoi m-am obisnuit, cursul era lin, pana cand nimeream cate un bolovan, ma mai lovea panica, ma redresam si tot asa…dar cand raul a prins viteza…sa te tii, ma apropiam tot mai mult de cascada si m-a luase cu transpiratii si intrasem in panica totala si pleos…am dat de taram sigur, insa eram total bulversata.

Nota autoarei m-a bucurat foarte mult, asa am aflat cum a prins viata aceasta poveste. Va recomand sa cititi “Sunt cu ochii pe tine” si sper sa va placa la fel de mult cum mi-a placut mie 😊. Este o lectura incarcata de mister!

“Pentru ca odata devenit parinte, iti dai seama ca iubirea presupune mai multa frica decat ti-ai imaginat vreodata si nu mai privesti lumea cu aceeasi ochi.”

“Problema cu minciunile e ca trebuie sa iti amintesti toate detaliile. Sa le faci sa se potriveasca de fiecare data. Fiecare noua versine face ca lucrurile sa fie tot mai complicate.”

“12 ani de sclavie” de Solomon Northup (recenzie)

Titlul original: “12 Years a Slave”

An publicatie: 2014

Editura: Meteor Publishing

Numar pagini: 224

Traducator: Mihai – Dan Pavelescu

“ ’12 ani de sclavie’ este poate cea mai importanta relatare despre sclavie scrisa vreodata, readusa in atentia publicului prin filmul omonim, regizat de Steve McQueen si castigator a numeroase premii.

Solomon Northup a fost un om liber, nascut in statul New York, unde a fost educat si a devenit un violonist iscusit. Atras in Washington cu promisiunea angajarii ca muzicant intr-un spectacol, el a fost drogat si s-a trezit intr-un tarc pentru sclavi, de unde a fost vandut in Sud si a trait 12 ani ca sclav. Evenimentele relatate de el sunt coplesitoare: cumpararea sclavilor, biciuirile, vanatoarea cu caini a fugarilor, siluirea femeilor care atrageau ochii stapanilor si truda necontenita.

Povestea lui Solomon este de suferinta si disperare intense; el exprima foarte elocvent tot ce a vazut si a simtit pe pielea lui si tot ce nu mai putea sa uite vreodata, oricat de mult si-ar fi dorit.”

Am vazut filmul “12 ani de sclavie” in urma cu sase ani si de atunci mi-am dorit sa citesc cartea. Am ramas impresionata de film, dar auzind ca este produs dupa o carte rupta din realitate, nici nu au mai ramas dubii in dorinta mea de a avea cartea. Pe aceasta cale, doresc sa-I multumesc anticariatului Targul Cartii pentru aceasta carte (o gasiti aici), datorita lor mi s-a indeplinit dorinta de a citi “12 ani de sclavie”.

Stiam ce ma asteapta atunci cand am hotarat sa citesc cartea, intrucat vazusem filmu, dar tot am avut sufletul cat un purice afland povestea lui Solomon. M-a durut inima cand am fost martora la toate nenoricirile de care a avut parte, cum a fost rupt in sanul familiei, desi era un om liber, si oblidat sa fie sclavul unor strainii, unii dintre ei oameni fara suflet ☹.

Am fost incercata de multa durere atunci cand am descoperit pasajele in care “negroteii” (asa cum erai numiti de stapanii lor) erau biciuiti pentru ca nu isi respectau indatoririle, iar dupa toate acele tratamente, sa mai aiba puterea de a munci. Nu-mi venea sa cred cata cruzime poate zace intr-un om si eram atat de oripilata, simteam o furie cumplita in tot corpul, as fi vrut sa le aplic aceleasi tratamente ca sa vada si eu cum este, ce simte acel suflet nevinonat atunci cand tu iei decizia de a-ti descarca frustratea pe el…mama, ce i-as fi biciuti pe “eroi” aceia, si nu numai…

Desi a fost obligat sa-si ia gandul de la libertate, Solomon si-a pastrat credinta in Dumnezeu si speranta ca va redeveni liber intr-o zi, aceastea i-au dat putere sa infrunte fiecare zi sis a-si duca la indeplinire toate indatoririle ce-i erau atribuite. Mi s-a facut dovada ca existau si stapani cu suflet si tratau sclavii ca niste persoane normale, nu doar forta de munca si nici nu-si execitau dreptul de proprietate asupra lor intr-un mod necuviincios, erau lipsiti de cruzime si incarcati de bunatate. Tot asa, am descoperit ca sunt si stapani inumani, care se cred buricul pamantului si ca au dreptul sa faca ce le taie capul, erau niste brute care nu dadeau doi bani pe viata omului, care credeau ca “negroteii” nu sunt oameni, deci nu au dreptul la libertate, ce sa mai spunem de educatie…Daca ar fi fost descoperiti cu vreo carte, ar fi fost pedepsiti crud pentru simplu fapt ca au indraznit sa posede asemenea obiect…

Mi-a plans sufletul la fragmentele in care erau descrise biciurile, acea pedeapsa oribila…nici nu vreau sa ma gandesc ce simtea acel suflet…cum a suportat atata durere si inca sa-ti mai gasesti taria de a continua sa muncesti, stiind ca esti rupt in bucati si tot ce iti doresti este sa iti dai duhul ☹…am trait alaturi de Solomon foarte multe astfel de momente, am simtit durerea lui, dar si bunatatea sa, desi a fost silit si el la un moment dat sa biciuiasca un semen de-al sau…eu cred ca in acel moment, ma intorceam catre stapan si ii aratam ce inseamna sa fii biciuit, asa o stare vulcanica trezise in mine, de nici nu o pot explica, chiar daca stiam ca este inadmisibil asemenea fapt. Daca cumva iti trecea prin minte ideea de a te revolta fata de stapanul tau, erai crud pedepsit, si totusi Solomon a fost pus in situatia de a face asemenea gest pentru a-si salva viata.

Am simtit o bucurie imensa atunci cand Solomon s-a reunit cu familia sa, aveam lacrimi in ochi si imi radea inima. Dupa toate cele a patimit, despartirea de familie, tratamentele ce i-au fost aplicate, alimentatia saraca cu care a fost obligat sa traiasca zi de zi timp de 12 ani, munca multa, cateodata pana la epuizare, sa ai dreptul doar la trei zile libere pe an in care sa te bucuri doar de sarbatoarea Craciunului, celelalte 362 de zile fiind zile de oboseala, teama, suferinta si truda permanenta. Acela a fost singurul moment frumos de care a avut parte in toti anii cat a fost sclav, acele zile erau imbratisate cu veselie, mancare buna si din belsug, dansuri si voie buna…un motiv de bucurie 😊.

“12 ani de sclavie” vorbeste despre suferinta si disperare, speranta si credinta, bunatate si cruzime dusa la extrem…vorbeste despre viata unor suflete ce nu au gresit cu nimic pentru a fi supuse la asemenea tratamente.

“In viata mea nefericita existasera ceasuri, si nu putine, in care fusese de-a dreptul placut sa contemplu moartea ca un sfarsit al nefericirilor pamantesti si mormantul ca pe un loc de odihna pentru trupul oboist si uzat. Viata este scumpa pentru orice faptura vie; pana si viermele care se taraste in pamant se va lupta pentru ea. Iar in clipa aceea, viata era scumpa pentru mine, asa inrobit si maltratat cum eram.”

“In mintea ei, fericirea insemna absenta biciurilor, a trudei, a cruzimii stapanilor si supraveghetorilor. Ideea ei despre fericire cereasca se rezuma la odihna.”

“Negrii sunt si ei oameni. Daca ei nu stiu la fel de multe ca stapanii lor, cui ii apartine vina? Ni li se permite sa stie nimic. Sclavii nu au privilegii. Ei sunt tinuti in robie, generatie dupa generatie, lipsiti de educatie si atunci cine se asteapta sa aiba multe cunostinte?”

“Te-am ales pe tine” de Mia Sheridan (recenzie)

Titlu original: “Most of All You”

An publicatie: 2018

Editura: Epica

Colectie: EpicLove

Numar pagini: 382

Traducator: Adina Pintea

“O tanara distrusa…

Crystal a invatat de mult ca dragostea nu adduce decat suferinta. Sa nu simti nimic e mult mai bine decat sa fii din nou ranit. Ea isi apara inima zdrobita ascunsa sub o cochilie dura si pastreaza in suflet o adanca neincredere in barbate, care, in experienta ei, n-au facut niciodata decat sa se foloseasca de ea.

Un tanar care are nevoie de ajutor…

Si atunci Gabriel Dalton intra in viata ei. In pofida ingrozitoarelor tenebre din trecutul sau, si-a salvat puritatea sufletului si speranta in bine. Iar Crystal, cu toate ca stie costurile, se trezeste atrasa de Gabriel. Staruinta lui nesovaitoare ii slabeste zidurile de aparare, iar rabdarea lui delicata o face sa se infoiasca de tot ce credea ca stie.

Crystal si Gabriel nu si-au inchipuit niciodata ca soarta, care le-a rapit totul, le-ar putea darui o dragoste atat de profunda. Numai ca soarta capricioasa nu le zambeste prea mult timp, iar ei se vad nevoiti sa aleaga: fie sa-si impietreasca inimile inca o data, fie sa gaseasca in ei curajul de a-si marturisi trecutul.”

Mi-am dorit foarte mult sa fiu impresionata si de aceasta carte, asa cum am fost si de “Vocea lui Archer” (recenzia cartii o gasiti aici 😊)…nu am fost dezamagita absolut deloc. Multumesc mult de tot, Roxi, pentru aceste minunatii, daca nu erai tu, nu stiu cand ajungeam sa le citesc, sincer…probabil intr-o zi tare indepartata…

Chiar de la primul capitol am simtit ca lectura ma va purta pe diferite culmi, incarcata cu durere, suferinta, nesiguranta. I-am indragit tare mult atat pe Crystal, cat si pe Gabriel, iar cand le-am aflat povestile, ce se ascunde in trecuturile lor, inima mea a fost devastate. Sa fii copil si sa induri atat de multe nedreptati, sa-ti fie furata copilaria si distrusa cu atata cruzime, era de neconceput pentru mine. Sufletul lor a fost calcat in picioare, insa, dupa toate cele cate au patimit, au avut speranta ca se pot vindeca. Pareau atat de diferiti, la prima vedere, dar, odata ce intri in profunzimile lor, realizezi cat sunt de asemanatori.

Sa dai dovada de putere atunci cand alegi sa-ti accepti trecutul, sa concluzionezi ca asa a fost dat pentru ca tu sa devii cel din prezent…

Am simtit enorm de multa durere citind aceasta carte, am fost rupta in bucati, apoi intregita putin cate putin, am avut momente cand m-a lovit asa un dezgust si o stare de greata, nu-mi puteam imagina cum o persoana poate fi atat de imorala, incat sa fie capabila sa franga un suflet doar pentru a se razbuna 😐.

Alaturi de Crystal si Gabriel am ras, dar am si plans, am simtit fiorii iubirii, dar si dezamagire, m-am vindecat, am sperat la mai bine si, nu in ultimul rand, am iertat.

“Te-am ales pe tine” ne loveste cu o poveste profunda si ne demonstreaza ca, desi trecutul a fost nedrept cu tine si ti-a distrus sufletul, nu inseamna ca si viitorul va fi la fel; ne invata sa speram si sa nu ne fie teama sa acordam o a doua sansa 😊.

“Atunci cand mori, zbori la Rai ca o pasare. Raiul este cel mai incantator loc pe care si l-ar putea imagina vreodata cineva, cu strazi pavate cu aur si cu flori in culori care nici macar nu exista aici, pe pamant.”

“Am clipit o data, apoi privirea mi se lipi de a lui. Intensitatea conexiunii noastre ma soca, era ca si cum ar fi intins mana si m-ar fi atins intr-un fel pe care nu-l intelegeam si, cu siguranta, cum nu mi se mai intamplase pana atunci. Privirea lui nu ma slabi. Stia ca plecasem cu mintea altundeva. Stia. Sentimentul acela de disperare pe care-l simtisem in pantec imi urca in piept, in gat si-mi taie respiratia, facandu-ma sa icnesc si sa intrerup, in sfarsit, contactul vizual.”

“-Nu ma poti repara, stii?

Uitandu-ma acum la ea, mi-am dat seama ca nici nu fusese asta intentia mea. Voisem doar sa se faca bine si sperasem ca as putea contribui si eu la asta. Insa nimeni nu poate repara pe altcineva. Nu ne putem repara decat pe noi insine.

-Nu, ai dreptate, nu te pot repara.

Pot doar sa te iubesc. Si vreau cu adevarat sa incerc…”

“Recunostinta nu este un leucoplast. Inca trebuie sa-ti traiesti emotiile, ca sa poti sa le intelegi. Recunostinta te ajuta sa le suporti. Cateodata, recunostinta te ajuta sa traiesti de la o zi la alta, alteori de la un moment la altul. Atata tot.”

“Nu ajungi sa regret lucrurile pe care le-ai facut din dragoste si cu buna intentie. Lucrurile pe care ai vrea, dar nu le faci sunt cele care n-o sa-ti dea pace cat traiesti.”

“Asta era ceea ce trebuia sa-ti faca dragostea, sa-ti cojeasca strat dupa strat, sa-ti expuna toate partile cu carne vie, ca sa se poata vindeca.”