- Titlul original: ”The Handmaid’s Tale”
- Dată apariție: 2017
- Editura: Paladin
- Colecţie: Science-fiction
- Număr pagini: 408
- Traducere din limba engleză de Diana Marin-Caea
”Guvernul noii republici Galaad abrogă aproape toate drepturile femeilor, tratându-le pe cele capabile de procreare, cum este cazul lui Offred, ca proprietate a clasei conducătoare. Femeile sunt îndoctrinate prin reeducare silită, într-o viziune despre lume care amintește de Vechiul Testament. Bântuită încă de amintirea vieții de dinaintea instaurării regimului teocratic, când avea o familie, Offred se luptă să facă față realității înspăimântătoare.”

”Povestea Slujitoarei” a fost pentru mine, din păcate, una dintre dezamăgirile anului care tocmai a trecut. Am început să citesc cartea cu niște așteptări incredibil de mari, căci mulți oameni din jurul meu vorbeau numai de bine despre ea, chiar și cei care nu erau neapărat fani ai genului distopic. Nici eu nu mă pot numi fan al acestui gen și chiar pot număra pe degetele de la o mână distopiile pe care le-am citit (cele trei volume din ”Jocurile foamei” și ”Anul de grație”) și, surprinzător, mi-au și plăcut grozav. Chiar mi-am dorit din tot sufletul să-mi placă și aceasta, însă nu a fost să fie. Le mulțumesc celor de la Editura Paladin pentru acest exemplar, pe care îl puteți găsi pe site-ul lor aici.
Subiectul este unul foarte dur și a fost cel care m-a captivat din prima secundă. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, ni se prezintă o lume greu de imaginat, o lume a bărbaților, în care femeile au roluri de Soții, bucătărese și chiar de Slujitoare, acestea din urmă fiind obligate să rămână însărcinate cu ”Comandantul” lor, iar copilul le va reveni Soțiilor, care nu mai sunt capabile să procreeze. Cel mai dur este faptul că acestor femei li se fură totul: numele și identitatea, familia, casa, întreaga viață. Nici nu-i de mirare că unele ajung să înnebunească sau să părăsească această lume pentru totdeauna. Trist, foarte trist… Și mai trist este faptul că autoarea, deși a construit o distopie, s-a inspirat totuși din fapte și evenimente reale: poluarea excesivă, fanatismul religios, intoleranța. La un moment dat, autoarea amintește de ”Decretul antiavorturilor din 1966 pentru creșterea populației” din România.
După cum spuneam, subiectul este unul extrem de bun, însă marea mea nemulțumire vine din partea stilului de scriere și a personajului principal. Modul în care prezentul se întrepătrunde cu trecutul este unul foarte ciudat și amețitor, de multe ori trebuia să recitesc anumite fragmente pentru că efectiv nu reușeam să mai deosebesc prezentul de trecut și realitatea de vis. Avem parte de foarte, foarte multe gânduri și amintiri despre viața de dinainte și de foarte puțină acțiune. Cu personajul principal, cel din perspectiva căruia este relatată acțiunea, nu am putut să rezonez absolut deloc…mi s-a părut a fi mai mult o fantasmă decât o ființă umană. Nici Offred, dar nici celelalte personaje nu au fost conturate îndeajuns de bine.
Mă așteptam la cu totul altceva de la ”Povestea Slujitoarei”, la mai multă acțiune, la personaje vine conturate, poate chiar și la o răzvrătire, dar nu la un amalgam de gânduri din care nu înțelegi nimic. Nici nu știu dacă vreau să citesc continuarea cărții, întrucât aceasta mi-a lăsat un gust amar.
”Există mai multe feluri de libertate, zicea Mătușa Lydia. Libertatea de a face un lucru și libertatea de a nu mai avea de-a face cu un lucru. În vremurile de anarhie, aveam libertatea de a face lucruri. Acum ni se dă libertatea dea nu mai avea de-a face cu anumite lucruri. Nu subestimați acest tip de libertate.”
”Dar cine își poate aminti durerea, odată ce a trecut? Din ea rămâne decăt o umbră, și nu în minte și în carne. Durerea își pune amprenta asupra ta, dar e un lucru prea profund pentru a putea fi văzut. Ce nu se vede se uită.”
”Dar adu-ți aminte că și iertarea este o formă de putere. Iar a cere iertare e și asta o formă de putere, asa cum e și aceea de a acorda sau de a refuza, care-i probabil cea mai mare.”