Titlul original: „Das Kupferne Zeichen”

An publicaţie: 2012

Editura: Rao

Număr pagini: 768

Traducere de Cornel Stoenescu

Anglia 1161…Ellenweore are doisprezece ani, este fata unui fierar şi nu-şi doreşte altceva decât să devină şi ea fierar ca tatăl ei. Dar aşa ceva este de
neconceput pentru o fată. După ce fuge de acasă, ca urmare a unei
descoperiri îngrozitoare, Ellen se deghizează în băiat şi îşi foloseşte
şansa: ea îl va însoţi pe un fierar celebru în Normandia unde va învaţa
ca ucenicul de fierar Alan, atât meseria mult-dorită, cât şi viaţa de la
curte. Dar minciuna pe care şi-a construit viaţa o va ajunge din urmă
când se îndrăgosteşte de un tânar cavaler, căruia n-are voie să-i
dezvaluie identitatea. Prea târziu îşi dă seama în cine se poate încrede
– şi că la curte are un singur duşman, dar care e în stare de orice…

„Semnul de aramă” este cartea care te poartă în vremurile cavalerilor, te încântă cu turnirurile la care aceştia participă, dar te şi întristează când te gândeşti la poziţia ocupată de femei în societate: sarcina lor era să se îngrijească de gospodărie, să asigure mâncarea pe masă şi să aducă pe lume copii. Însă, o singură femeie a avut curajul ca în secolul XI să fie altcineva şi să-şi urmeze visul: să devină fierăriţă şi să făurească o spadă pentru rege.

Ellenwwore era doar o copilă de 12 ani când, în urma descoperirii unui secret îngrozitor, este nevoită să fugă de acasă pentru a-şi salva viaţa. Îşi lasă mult iubitul tată în urmă şi pleacă să locuiască printre străini, devenind Alan. Pentru că a avut ghionionul să se nască fată, ştie că nimeni nu o va lua ucenic în fierărie, meserie ce a ajuns să o îndrăgească datorită tatălui său, aşa că alege să-şi schimbe identitatea şi să se dea drept băiat. Astfel, reuşeşte să înveţe meseria mult visată, dar află şi cum este viaţa la curte. Iar cum minciunea are picioare scurte şi tot ce este prea frumos puţin durează, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată pentru Ellen…iar de aici, aventura devine tot mai captivantă.

Ellen evoluează foarte mult ca şi personaj în cei 22 de ani în care se desfăşoară acţiunea, are parte de lucruri bune, dar şi de lucruri neplăcute, întâlneşte oameni mărinimoşi, dar şi cruzi, îngânfaţi şi care nu-i vor da pace multă vreme, o vor bântui. Învaţă să trăiască printre străini, să recunoască adevăraţii prieteni, dar şi duşmanii, cum să-i răsplătească pe cei care au ajutat-o şi i-au fost alături la nevoie, cum să facă parte dintr-o familie, dar şi când este vremea să pornească din nou la drum. I-a fost dat să simtă şi fiori iubirii, dar să cunoască şi trădarea, aprecierea şi batjocura, roata mereu se întoarce aşa că, ştie să lase loc de bună ziua. Dintr-o copilă inocentă, ce nu a fost ferită de cruzime nici în propria familie, Ellen a devenit o femeie puternică, determinată, sârguincioasă şi descurcăreaţă. A ales să se ridice pe propriile picioare şi nu s-a temut de munca fizică, mereu şi-a spus cuvântul şi nu a plecat capul în faţa nimănui, exceptând persoanele cu rang mai înalt şi care făceau parte din curte. A avut o viaţă încărcată de evenimente în cei 12 ani cât a lipsit de acasă, însă nu este ocolită de întâmplări nici după întoarcerea la cei mult tânjiţi.

Pentru mine, Ellen este unul dintre personajele feminine ce-mi vor rămâne în suflet şi cu drag îmi voi aminti de ea. Este femeia ce ne demonstrează că nu trebuie să ne mulăm după tiparul societăţii şi ne îndeamnă să îi urmăm exemplul, să ne îndeplinim visul chiar dacă toţi ne spun că nu este posibil, să le dovedim contrariul. Într-o lume în care femeia este pe ultima treaptă, ai curajul să urci pe prima şi să ţii capul sus. O femeie curajoasă, ce a fost nevoită să facă şi sacrificii pentru a ajunge cineva. Pe cât de mult am iubit-o şi am apreciat-o, i-am urmărit evoluţia cu sufletul la gură, toată hoinăreala ei a fost o reală încântare, pe atât de mult am avut un personaj ce nu am avut ochi să-l văd. Cum în fiecare poveste trebuie să fie şi un personaj negativ, acesta a fost de departe cel mai crud şi dezgustător posibil, deşi nici nu ştiu cum să-l descriu exact. Cert este că nu l-am putut suferi deloc şi aşa i-aş fi aplicat nişte „tratamente”, doar dispreţ am putut avea pentru el… Pe lângă Ellen am mai avut şi alte personaje pe care le-am îndrăgit foarte mult, cartea nu a dus lipsă de ele şi a scos în evidenţă foarte bine calităţile fiecăruia.

Deşi este un roman destul de voluminos, încărcat de detalii şi personaje, „Semnul de aramă” este înzestrat cu o acţiune ce te ţine captivat de la prima până la ultima pagină, te prinde în povestea sa şi te fascinează cu răpitorii cavaleri în armuri strălucitoare, te transpune într-o lume de mult apusă şi te determină să trăieşti alături de Ellen ca şi cum ar fi un personaj din viaţa reală. Este un roman complex, posedă toate calităţile unei poveşti fermecătoare şi conţine elemente ce te vor determina să nu-l laşi din mână nici măcar o clipă.

„Fiecare băiat pe care îl expediez este precum o luptă pierdută. Nu mai vreau înfrângeri.”

„Dragostea refuzată naşte ura cea mai periculoasă.”

„Bărbaţii nu sunt capabili de dragoste adevărată. Totdeauna duc dorul a ceea ce nu pot avea. El mă voia pe mine pentru că îl respingeam, dar, după ce ne-am fi căsătorit, ar fi vrut celelalte femei, nu m-ar mai fi dorit pe mine. O căsătorie încheiată din dragoste nu durează, asta face parte din natura lucrurilor. Aduce doar nefericire.”

„El trezea în ea alte simţămintele. El era răpitor şi periculos ca marea învolburată şi fascinantă până când curenţii te trăgeau în adâncuri fără nici un avertisment.”

Titlul original: ”L’imperfetta maraviglia”

An apariție: 2019

Editura: Rao

Număr pagini: 336

Traducere de Graal Soft

”Este toamnă în Provence. Primele zile reci sunt urmate de altele calde,
care parcă vor să țină vara în loc. Finalul sezonului este marcat de un
ultim eveniment: Bebonkers, o trupă rock populară urmează să susțină un
concert în scop umanitar, cu ocazia celui de-al treilea mariaj al
vocalistului și liderului, Nick Cruickshank. Pregătirile sunt în toi,
totul decurge conform planului, sub privirea circumspectă a viitoarei
mirese.
Milena Migliari, o tânără italiancă, locuiește în Fayence, un orășel din
regiune și are o gelaterie unde realizează înghețate minunate, făcând
din combinarea aromelor ținta și plăcerea vieții ei. A decis demult că
nu o atrag bărbații, așa că are o parteneră cu care pare a avea o
relație solidă. Fără prea mare convingere, la insistențele partenerei
sale, Milena va încerca să aibă un copil, drept care urmează să înceapă
un tratament hormonal. Nick, de asemenea, se întreabă când și de ce a
început să se destrame povestea lui de dragoste…
Așa se face că, timp de trei zile, care, inițial, păreau să confirme
evoluții deja hotărâte, drumul unui star rock englez se încrucișează,
intempestiv, cu cel al unei tinere italiene, și ea o artistă în domeniul
său. Trei zile incredibile care vor schimba destine.”

Coperta a fost primul lucru ce mi-a atras atenția la această carte, cupele de înghețată ilustrate mi-au lăsat apă-n gură și mi-au trezit poftele, atât de sezon estival, cât și de înghețată mega bună de la gelateria mea preferată din oraș. Doar uitându-mă la copertă, am bănuit că va fi o lectură savuroasă și așa a fost atunci când am avut parte de pasaje unde îmi erau descrise aromele de înghețată, combinațiile alese, total nepotrivite, dar care se legau atât de perfect…acele pasaje mi-au răsfățat papilele gustative și aș fi făcut orice pentru o linguriță din acele arome. Dar cam aici a rămas savoarea, în rest, a fost o lectură simpatică, perfectă pentru vară, și am să vă spun de ce am simțit-o așa.

Nick Cruickshank este solistul unei trupe rock, pe punctul de a se căsători cu actuala sa logodnică. A mai fost căsătorit de două ori, căsnicii în urma cărora au rezultat cinci copii, dar care au fost soldate eșecului. A dus o viață destul de dificilă, neîmplinită, a căzut pradă alcoolului și în patima drogurilor, desfârările nu au lipsit nici ele…ce să mai, a dus o adevărată viață de rockstar. Însă a ales să-și facă ordine în viață și să-și trăiască restul zilelor într-un mod cât mai sănătos posibil. Iar viitoarea sa soție pare opțiunea cea mai potrivită pentru un nou început, dar în nebunia pregătirilor pentru nuntă, Nick începe să aibă îndoieli. Milena Migliari este o tânără italiancă, ce locuiește împreună cu partenera sa în Fayence și deține o gelaterie. Este foarte inventivă când vine vorba de aromele înghețatelor și foarte rar dă greș în a combina ingredientele acestora. Această afacere îi aduce una dintre cele mai mari bucurii și nu se vede făcând altceva, zâmbetele persoanelor care îi gustă înghețata îi încălzesc sufletul. La insistențele partenerei sale Viviene, urmează un tratament hormonal pentru a avea un copil, deși nu este prea convinsă de această decizie. Se găsește prinsă într-o relație posesivă, fără a fi observat acest lucru până acum. Cum se încrucișează drumurile celor două personaje, rămâne să aflați voi, cartea o găsiți pe site-ul celor de la Rao aici 😊.

Am reușit să o parcurg în câteva ore, se citește relativ ușor, are un limbaj simplu și cursiv, deși are și foarte multe descrieri (știți bine că eu nu sunt deloc fana descrierilor folosite la refuz…), dar cred că înghețata m-a ajutat să o parcurg atât de repede și să-mi doresc să ajung la final. Iar finalul…m-a lăsat cu un mare semn de întrebare și nu știu exact ce să cred…au fost prea puține zilele în care s-a desfășurat acțiunea – de miercuri până sâmbătă – însă au fost intense, vreau să-mi imaginez finalul așa cum îmi place mie cel mai mult, cum…nu am să vă mărturisesc… Nu am simțit acel zvâc în privința cărții, să mă facă s-o simt așa cum trebuie, poate și pentru că este prima carte ce o citesc de la autorul Andrea de Carlo și nu sunt obișnuită cu scrierea acestuia sau nu știu…nu pot să spun că ma dat pe spate cartea, dar nici că nu mi-a plăcut, s-a situat undeva la mijloc.

”Minunea imperfectă” a fost o lectură drăguță, atât datorită conținutul, cât și a mesajului transmis: poți să îți alegi viața înainte să alegi cu cine vrei să o împarți. Povestea împletește armonios psihologia cu motivarea personală, dar și romantismul cu umorul, iar deciziile pe care sunt nevoiți să le ia atât Nick, cât și Milena, le cam pun bețe în roate și îi determină să aibă îndoieli cu privire la alegerile făcute de-a lungul timpului. Doi oameni diferiți ce se văd puși în fața unui nou destin, care se întâlnesc din pură întâmplare și realizează că până în prezent au fost neînțeleși.

”Faptul că nu are niciun defect nu este deloc niciun merit! Să nu ai niciun defect este cel mai mare defect! Înseamnă că nu ai niciun caracter, niciun element care că îi meargă cuiva la suflet!”

”Detest bărbații pentru că sunt limitați. Pentru că sunt previzibili. Pentru că sunt chiar urâți.”

”Este ca si cum fiecare mângâiere ar fi perceptibilă în același fel atât de către cel care mângăie, cât și de către cel care este mângăiat; ca și cum nu ar fi despărțiți, ca și cum cele două părți ale lor s-ar reuni într-un întreg în care își păstrează polaritatea opusă.”

”Este ca atunci când te îndrăgostești: nu o poți decide rațional, punând la un loc parametrii în baza cărora ți-ar plăcea de cineva. Se întâmplă sau nu. Și odată ce se întâmplă, există vreo modalitate de-a o face să dureze? Și când se sfârșește, ce faci? Te pui să repeți gesturile de când te-ai indrăgostit? Te întorci în aceleași locuri? Repeți aceleași lucruri pe care le spuneai la început? Te îmbraci la fel? Sperând că magia să se repete? Chiar dacă știi foarte bine că nu se va întâmpla așa?”

Titlul original” The Late Show”

Data publicării: 2019

Editura: RAO

Număr Pagini: 352

Traducere de Cristina – Mihaela Tripon

”Detectiva Renee Ballard a fost mutată disciplinar în tura de noapte,
după ce a înaintat o plângere de hărțuire sexuală împotriva șefului ei.
Într-o noapte, Ballard are parte de trei cazuri aparent fără legătură:
un furt de card de credit, o prostituată transgender, bătută, băgată în
comă și abandonată într-o parcare, și cinci oameni uciși într-un atac
armat dintr-un club de noapte. Nu mult după aceea, fostul ei partener,
care nu a sprijinit-o atunci când a înaintat plângerea, este ucis în
propriul garaj. În pofida faptului că întreg departamentul din care a
plecat este împotriva ei și o vrea exclusă, Renee nu se lasă și încearcă
prin toate mijloacele să rezolve cele trei cazuri ce se împletesc în mod
ciudat și vor scoate la lumină demonii din trecut.”

”Tura de noapte” mi-a atras atenția de când am văzut-o pentru prima dată pe contul de Instagram al Editurii Rao, tot de atunci am început să mi-o doresc, titlul mă trimitea cu gândul la cluburile de noapte, mai ales datorită culorilor folosite pentru a-l evidenția, iar coperta neagră clar transmitea mister, combinația perfectă pentru mine. Cartea a ajuns la mine datorită persoanelor minunate ce stau în spatele editurii și au fost foarte drăguți de mi-au trimis un exemplar, probabil au ajuns în posesia wishlist – ului meu…cert este că mă bucur enorm că am avut ocazia să citesc această carte și țin să le mulțumesc pentru exemplarul oferit 😊.

În această poveste facem cunoștință cu Renee Ballard, o polițistă ce este transferată în tura de noapte în urma unui conflict avut cu șeful ei. Este o femeie hotărâtă, ce își face meseria foarte bine, cu o minte ageră și încăpățânată pentru a face dreptate, chiar dacă acest lucru presupune multe riscuri. Deși tura de noapte, de obicei, este relativ liniștită, lucrurile se schimbă în urma unor apeluri primite pe tura sa: un furt de card de credit, o prostituată transgender bătută soră cu moartea și părăsită într-o parcare și cinci persoane ucise într-un club de noapte. Cazurile nu au legătură între ele, aparent, însă situația ia o întorsătură neașteptată când fostul ei partener este ucis în garajul lui. În urma conflictului avut cu șeful ei, Renee nu este văzută cu ochi buni de ceilalți polițiști, însă acest lucru nu o împiedică în a face cercetări și a descoperi misterele ce stau în spatele acestor infracțiuni. Chiar și când este pusă într-o situație dificilă și riscantă, ce-i pune viața în pericol, reușește să gândească logic și lucid, fără a-și pierde cumpătul, doar să fie bine și să supraviețuiască. Este o femeie inteligentă și a demonstrat acest lucru, deși ceilalți colegi ai săi recunosc cu greu.

Am urmărit-o cu foarte mare interes în toate acțiunile sale, a reușit să mă prindă în anchetele sale și să mă determine s-o urmez indiferent de riscuri. Judecata sa era una justă și logică, iar firul poveștii se derula atât de intens, încât m-am văzut captivă alături de Renne în a sa misiunea. Am simțit că trăiesc această poveste, determinarea ei în a elucida misterul m-a învăluit complet și îmi doream tot mai mult să îi dau într-un final de capăt, curiozitatea nu-mi mai dădea pace absolut deloc, mă omora suspansul. Bazându-mă pe indiciile sale, dar și pe informațiile deținute, punându-le cap la cap, am încercat să dau și eu cu banul cine ar fi în spatele nelegiuirilor, însă nu mi-a prea reușit. Aveam eu unele bănuieli, însă nu mi s-au confirmat…ce să fac…nu sunt bună pe post de polițistă, mai bine rămân doar la lecturat romane polițiste 😊.

”Tura de noapte” prezintă o poveste interesantă, învăluită în mister, cu o acțiune intensă, ce te ține în suspans până la final. Te prinde în paginile sale și nu-ți dă drumul nici măcar după ce ai ajuns la final…și ce final…m-a surprins complet. ”Tura de noapte” este prima carte ce o citesc de la autorul Michael Connelly, însă cu siguranță nu va fi ultima, sunt cu ochii pe el… Romanul m-a determinat să-mi doresc și mai mult să descopăr următorul volum, din câte am înțeles este o serie, așa că, Editura Rao, hai cu volumul următor!

”Prin natura slujbei tale ajungi să cunoști cea mai întunecată latură a sufletului uman. Suflete întunecate…din punctul meu de vedere, seamănă cu legile fizicii: după plată și răsplată. Dacă pătrunzi în intuneric, întunericul pătrunde în tine. Atunci trebuie să iei p decizie cum trebuie să procedezi. Cum să te ferești de el. Cum să faci să nu îl lași să te învăluie.”

Titlul original: ”You”

Data apariției: 2019

Editura: Herg Benet

Colecție: Passport

Număr de pagini: 464

Traducere de Anca Zaharia

”Atunci când o tânără și frumoasă scriitoare aspirantă intră în librăria din New York în care lucrează Joe Goldberg, el face ceea ce ar face oricine în situația lui: îi caută pe Google numele pe care l-a aflat de pe cartea de credit.

Este doar o singură Guinevere Beck în întreaga metropolă. Ea are un profil public de Facebook și postează pe Twitter neîncetat, dezvăluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie să știe: se recomandă pur și simplu Beck, pentru prietenii ei, a urmat cursurile la Universitatea Brown, locuiește pe Bank Street și va fi la un bar din Brooklyn diseară – locul perfect pentru o întâlnire “întâmplătoare”.

Pe măsură ce Joe capătă în mod invizibil și obsesiv controlul asupra vieții lui Beck, el orchestrează o serie de evenimente pentru a se asigura că Beck nimerește în brațele lui primitoare. Trecând de la statutul de hărțuitor din umbră la cel de iubit oficial, Joe se transformă în bărbatul visurilor lui Beck, totul în timp ce, pe tăcute, înlătură orice obstacol care i-ar putea sta în cale. Chiar dacă asta ar însemna să ucidă.”

Cartea ”Tu” am văzut-o pe bookstagram din ce în ce mai des și majoritatea conturilor o lăudau, așa că am trecut-o pe wishlist. După ceva timp, mi-a ajuns la urechi că s-a făcut și serial după carte, așa că am urcat-o pe wishlist, însă cu ajutorul celor de la Editura Herg Benet am reușit să o tai de pe wishlist și să o includ în bibliotecă. Dacă nici voi nu o aveți încă în bibliotecă, o găsiți aici, este ediția de film și este de-a dreptul hipnotizantă coperta, mai bine spus, privirea actorului ce-l joacă pe Joe…

Încă de la primele pagini am realizat că Joe este bolnav de-a binelea, mansarda sa avea nevoie de lucrări serioase…cât de sănător să fii încâ să ajungi să hărțuiești, din umbră, o persoană, să-i invadezi intimitatea, mai bine spus violat intimitatea, să mănuiești în așa fel căile destinului pentru a te întâlni cu ființa iubită? Băi, băiatule, revino-ți, nu e deloc ok ce faci tu. Și ce mi s-a părut se-a dreptul șocant este că lui i se părea perfect normal ceea ce făcea, hărțuirea era total firească. Pe bune? Nu e normal deloc…așa nebun și cu țigle lipsă pe casă, era inteligent, m-a surprins cu mintea sa și aici a câștigat puncte. Având în vedere gândurile sale bolnave, aveau și un pic de luciditate, m-a prins psihopatul ăsta, sincer vă spun…

În schimb Beck, deși am îndrăgit-o la început, pe parcurs a început să mă calce pe bătături și să mă irite maxim. Îmi era clar că are și ea ceva probleme la tărtăcuță, era obsesivă asemeni lui Joe și nu voia să recunoască în niciun fel, evident…doar nu ești capabil să recunoști când ai probleme, trebuie să-ți confirme ceilalți că nu ești ok. Era dependentă de social media, nu putea rezista fără să dea un tweet și așa alimenta ”iubirea” lui Koe, era foarte prezivibilă. Fetițo, mai trăiește și tu! Ajunsesem la concluzia că tot ce i se întâmplă și-o face cu propria mână, este singura vinovată… Mă irita nehotărârea ei, ba așa, ba pe dincolo, gândurile sale erau mereu într-o contradicție continuă, mereu făcea ceea ce nu trebuia…draga mea, tu ai căutat-o și cine caută, găsește…începusem să am gânduri care este mai bolnav dintre cei doi, Joe sau Beck?

Povestea lor este una haotică, fiind relatată din perspectiva lui Joe, clar el are ceva probleme la mansardă, mărturisile lui mă băgau în ceață de multe ori, aveam impresia că nu este absolut deloc coerent în ceea ce spune și se gândește, însă mi se făcuse și milă de el într-un anumit punct și am ajuns să-l compătimesc. Fără doar și poate iubirea sa era complet bolnavă și ajunsese să facă anumite gesturi șocante doar pentru a obține iubirea lui Beck, sperând că așa va ajunge în brațele sale. Nu a fost nimic sănătos la această carte și tocmai această nebunie m-a prins, am citit-o cu sufletul la gură, captivată de la prima până la ultima pagină, mă luase și cu paranoia la un moment dat și am ajuns să cred că astfel de oameni există și în viața reală…să te ferească Sfântul de asemenea ființe…

”Tu” has given me the creeps, no doubt about that și sunt foarte curioasă de volumul doi. M-a suprins într-un mod plăcut și-și cam merită laudele, deși am auzit și păreri negative. Gusturile cititorilor sunt diferite, această carte clar este ciudată și interesantă și hipnotizantă și bolnavă, toate acestea o fac să fie un thriller și mai captivant. iar acum, că tot am finalizat de citit primul volum, aș putea să urmăresc și primul sezon al serialului, însă cred că mai aștept până voi citi și volumul doi, sper să fie cât mai curând posibil 😊.

”Dobitorii sunt mereu intrigați când ordinea universului este restabilită, când li se cere socoteală pentru modul lor de a fi: laș, arogant, lipsit de iubire.”

”Minciunile nu pavează calea spre fericire. Dacă nu începi cu iubire nebună – nebună, atunci nu ai șanse la relație pe termen lung. Iubirea e un maraton, nu un sprint.”

”Nu îți e frică de mine, de nimeni. Bărbații te iubesc. Și tu știi asta. Niciun bărbat nu poate fi șoarele din casa ta pentru că vei avea pe cineva – un angajat sexy dintr-o librărie, un prihilog excitat, o lesbiană nedeclarată bogată. În cușcă te simți iubită, nu captivă. Exact ca mine.”

Titul original: ”Ținkovîe malciki”

Data apariție: 2016

Editura: Litera

Colectia: Clasici contemporani

Număr pagini: 350

Traducător: Justina Bandol

”În 1989, Svetlana Aleksievici a îndrăznit să încalce unul dintre ultimele mari tabuuri ale imperiului sovietic: mitul războiului din Afganistan, al soldatului „internaționalist“ care ajuta un popor înapoiat să construiască socialismul. Între 1979 și 1989, un milion de militari sovietici au trecut prin Afganistan, provocând aici distrugeri uriașe și rămânând ei înșiși marcați de experiența unui conflict nerecunoscut oficial. Morții erau trimiși înapoi în URSS în sicrie sigilate de zinc, în timp ce, întorși în patrie, mare parte din supraviețuitori nu s-au putut reintegra și au devenit, în ochii altora, niște criminali. Soldatii de zinc prezintă mărturiile emoționante ale unor participanți la război – soldați, ofițeri, asistente medicale – și ale unor mame care și-au pierdut copiii în Afganistan, într-o carte șocantă prin onestitatea ei brutală. Este o reconstituire tulburătoare și de neuitat a realității și absurdității războiului.”

Cărțile Svetlanei Aleksievici sunt cutremurătoare, acest lucru mi-a fost confirmat de ”Ultimii martori” (recenzia aici) și ”Războiul nu are chip de femeie” (recenzia aici), dar nici ”Soldații de zinc” nu mi-a schimbat părerea. Perioada războiului este una cruntă, iar să descopăr dezvăluirile celor ce au luat parte la războiul din Afganistan, fie soldați, ofițeri, asistenți medicali, fie mame ai căror copii au fost trimiși la război, m-a tulburat cumplit. Trebuia să fac pauză dupa câteva pagini citite, macăr cinci minute, totul îmi părea atât de haotic și dureros și aveam impresia că cei ce au luptat în acest război au fost mințiți într-un mod atât de josnic, să ajungă să-și pună viața în pericol pentru un război ce nu-și avea rostul.

”Soldații de zinc” prezintă o realitate foarte tristă, dovadă stau mărturiile persoanelor ce au avut curajul să se deschidă în fața autoarei, singura lor cerință fiind ca identitatea să nu le fie dezvăluită, de parcă le-ar fi rușine de acest eveniment. M-a durut sufletul și citeam cu noduri multe pasaje în care bărbații mărturiseau cum erau ”antrenați”, cum li se implementa în minte dreptatea și cum erau tratați de către veterani. Ei, soldații aduși mai târziu, erau înjosiți de către cei vechi și asta mi s-a părut extrem de dureros, se presupunea că erau frați de arme și luptă pentru aceeași cauză. Când spui că mergi să lupti în război, te mândrești, pornești cu gândul că vei deveni erou, însă majoritatea care au luat parte la acest război, se simt rușinați și nu vor să-și amintească acea perioadă. Au fost duși de nas și manipulați că a lor cauză este justă, însă…nu a fost așa. Dacă ai fost unul dintre norocoși, te-ai întors acasă întreg, dar întreg fizic, pentru că psihic ești complet distrus, dacă ai fost mai puțin norocos, te întorci olog, fără membre, fie mâini sau picioare, fie fără un ochi, te întorci distrus atât fizic, cât și psihic, iar cei ce n-au avut deloc noroc, s-au întors acasă în sicrie de zinc…de fapt, acești soldați erau cei mai norocoși, nu au mai fost nevoiți să se reintregreze în societate, să trăiască cu depresii, să devină alcoolici sau drogați, ori mai rău, să devină criminali…au fost scăpați de orice nedreptate adusă de societate. Au fost chiar invidiați de cei ce s-au întors acasă, dorința lor fiind să fi murit decât să suporte prezentul.

Cele mai tulburătoate pasaje au fost cele în care mamele își descărcau suferința, să ți se rupă sufletul, nu alta…niciun părinte nu trebuie să-și îngroape copilul, este nefiresc, însă ce mai este drept pe acest Pământ? Au fost mame care au sacrificat totul pentru binele copiilor lor, dar cum au fost răsplătite? Cu un băiat întors în sicriu de zinc…să nu le fie permis a-și lua rămas – bun, să-i mai vadă pentru ultima oară…de-a dreptul cumplit ☹. Alte mame au simțit când al lor copil a murit și acel gând le-a bântuit toată viața, ca și vina pentru că le-au permis băieților să se alăture războiului din Afganistan. Durerea acestor mame nu poate fi descrisă în cuvinte…

”Soldații de zinc” este cartea pentru care autoarea a fost dată în judecată pe motiv că ar fi sugerat un potret nepotrivit soldatului ”internaționalist”, părerea mea este că a scos la iveală secrete ce trebuiau să rămână îngropate. Este o carte total diferită de cum mi-am imaginat, probabil și pentru că a tratat un subiect total necunoscut mie, rușine să-mi fie…Cert este, că autoarea a devenit una dintre favoritele mele, iar ale sale opere, deși mă zguduie cumplit, sunt cele care-mi rămân în suflet. Acest exemplar mi-a fost oferit de către Târgul Cărții, cărora țin să le mulțumesc din suflet pentru șansa de a descoperi un nou roman semnat de Svetlana Aleksievici. Din păcate, nu se mai găsesc pe stoc niciuna din cărțile autoarei, însă aici puteți găsi multe alte cărți ce sigur vă fac cu ochiul 😊.

”La război, moartea nu mai are niciun mister. A omorî înseamnă a apăsa pur și simplu pe trăgaci. Ni s-a vârât în cap că rămâne viu cel care trage primul.”

”Trebuie să pornim de la faptul că oamenii sunt niște animale și că natura asta de animal e acoperită de o pojghiță foarte subțire de cultură – niște mofturi. Ah, Rilke ! Ah, Pușkin! Vita iese la iveală fără întârziere. Cât ai zice pește… E de ajuns ca omul să se teamă pentru sine, pentru viața lui. Sau să pună mâna pe putere. Cât de puțină. Doar o fărâmă!”

”Dragostea e un lucru nepământean… Nu pot să spun că iubesc. Dar ce înseamnă iubirea? Oamenii spun că iubesc, așa își imaginează, însă dragostea e o muncă barbară, sângeroasă, de zi cu zi.”

”Femeia nu e o usă pe care poți să intri și să ieși. Două lumi mi-au dat mie viața peste cap – războiul și femeia. M-au făcut să mă gândesc pentru ce eu, un boț mizerabil cu ochi, am venit pe lumea asta.”

”Dacă-l dobori, te copleșește gândul că de data asta ai rămas în viață. Sunt în viață! Deși nu e nicio bucurie să ucizi un om. Ucizi ca să nu fii tu ucis. Războiul nu e numai moarte, mai e și altceva. Are chiar și mirosul lui specific. Sunetul lui.”

”Al cui a fost războiul ăsta? Al mamelor, ele au luptat. Și vor lupta până la moarte. Vor avea grijă de noi, se vor ruga pentru noi. Pentru sufletele noastre. Nu tot poporul a suferit. Poporul nu știe.”

”Războiul va continua atâta vreme cât ne bântuie minţile rătăcite. Pentru că el nu este, de fapt, decât urmarea inevitabilă a răutăţii şi veninului care s-au strâns în sufletele oamenilor…”

Titlul original: ”Midnight Mass”

An apariție: 2019

Editura: Bookzone

Număr pagini: 160

Traducere de Iulia Dromereschi

”Ai savurat gustul păcătos al iubirii interzise dintre Tyler și Poppy? Ai rămas cu poftă și dorință să descoperi mai mult? Așteptarea a luat sfârșit! Sierra Simone revine în forță cu al doilea volum, ce continuă ‘Confesiunea unui preot’, în același stil unic și plin de… viață!

‘Slujba de la miezul nopții’ îi surprinde pe protagoniști la 3 ani după căsătorie, 3 ani de când Tyler a renunțat la sutană în favoarea persoanei iubite. Însă această alegere l-a costat mai mult decât se aștepta. Tyler este acum într-un plin proces de introspecție, simțind că sensul vieții i-a scăpat printre degete. E măcinat de gânduri și de îndoieli, dar și de gelozie. Petrece mai mult timp cu lucrarea de disertație decât cu Poppy, iar ea muncește mai mult cu Anton decât stă cu el. Să fie un triunghi amoros? Are într-adevăr motive Tyler să o bănuiască pe Poppy?

Descoperă în ‘Slujba de la miezul nopții’ cum se transformă viața celor doi după căsătorie. Promitem o lectură cel puțin la fel de incitantă și de fierbinte precum ‘Confesiunea unui preot’. Și ce mai promitem: un carusel de emoții și de senzații tari!

”Slujba de la miezul nopții” a fost una dintre cărțile surpriză primite de Crăciun de la Bookzone și am fost extrem de bucuroasă, îmi doream foarte mult cartea, întrucât primul volum l-am citit pe nerăsuflate și eram mega curioasă de cum a evoluat relația dintre Tyler și Poppy. Cartea o găsiți pe site-ul editurii aici 😊. Am citit cartea în câteva ore, nu m-am așteptat să fie atât de subțirică, având în vedere că primul volum a avut 350 de pagini. Mi-a fost dor de cei doi, i-am îndrăgit mult de la început, pasiunea și erotismul lor. Deși a fost subțire, nu a dus lipsă de erotism, însă eu am fost puțin dezamăgită că nu mi-a plăcut la fel de mult ca și ”Confesiunea unui preot” ☹. Nu știu exact la ce mă așteptam, dar nici nu pot să spun că nu mi-a plăcut, s-a situat undeva la mijloc.

Suprinderea m-a lovit când am realizat că Tyler avea ceva dubii în privința alegerii făcute și cumva m-a ofticat treaba asta, îmi venea să-l agăț într-un cui și să am o discuție serioasă cu el. Îmi era greu să cred că după toate sentimentele trăite în ”Confesiunea unui preot” și după trei ani de căsătorie cu Poppy să mai aibă dubii…bă, băiatule…Ajunsesem să cred că îi plăcea să-și asume riscuri și și-a permis să trăiască o iubire interzisă, ca mai apoi să se răzgândească… Am apreciat-o pe Poppy pentru hotărârea de care a dat dovadă, de a-și îndeplini visele și ca totul să fie bine, a putut să se rupă de tot și toate când simțea că se află într-un moment de cumpănă. Am avut parte și de un moment mult mai sensibil și emoționant ce mi-a frânt inima și știam că din acel punct lucrurile se vor schimba. Dacă s-au schimbat sau nu, rămâne să aflați voi 😉.

Concluzia mea este, că se putea și fără continuarea aceasta sau să fi fost o continuare mult mai consistentă, să cuprindă mult mai multe pagini, să fie mai dezvoltată, la final eu chiar am căutat pagini, nu mă așteptam să se termine așa curând. Parcă totul s-a întâmplat pe repede – înainte, de aici și oscilarea mea între plăcut și displăcut.

”Dintre toate stafiile care mă bântuie, preotul este cel care se ține mereu după mine, care mă bântuie din zori până la căderea serii. Preotul îmi amintește de păcatele mele, de tot ce am lăsat în urmă, de fiecare părticică de viață laică: plată, lipsită de culoare și meschină.”

”Firește că știu, la nivel rațional, că viața înseamnă ispășire. Că păcatul și iertarea nu sunt o economie de schimb, în care poți plăti suma x de vină sau de sacrificiu pentru cantitatea y de păcat.”

”O persoană este o colecție de lucruri mărunte, de momente invizibile, de sentimente prea vagi să nu fie ascunse.”