Astăzi a fost o zi bună, de Cristina Zarioiu (o carte pe care o citești cu sufletul)

Life has no price, Cristina, mi-a spus un localnic de 28 de ani din insula Goree și mi-a oferit brățara lui din cupru. Mie mi-a luat trei decenii să ajung la concluzia asta: că fiecare moment din viață este un dar. Și că trebuie să fiu recunoscătoare pentru ce am. Când am împlinit 30 de ani, am plecat în căutarea fericirii. Am luat harta lumii și am îndoit-o la jumătate, fix de-a lungul Oceanului Atlantic. Și au rezultat două părți diametral opuse: America și Africa. Dacă acum câteva secole legătura dintre ele o făcea insula Goree, prin comerțul cu sclavi, în cazul meu a făcut-o diagnosticul care mi-a confirmat prezența unei tumori maligne. Este o călătorie pe care am făcut-o pe parcursul unui an de zile. O călătorie care a implicat două continente, dar care, mai ales, a presupus un amalgam de emoții, decizii și revelații. Cartea este simetrică. Fiecărei experiențe din State îi corespunde în oglindă alta din Africa. Dacă în State locurile sunt cele care m-au marcat, în Africa sunt oamenii pe care i-am întâlnit și care mi-au oferit cele mai importante lecții de viață. Și pentru că am vrut să redau cu o acuratețe cât mai mare cele întâmplate, personajele din capitolul Africa păstrează numele reale ale localnicilor întâlniți. Le-am cerut acordul și le sunt recunoscătoare. Dar să începem cu începutul. Cu primul zbor transatlantic. Cu visul american.”

Am văzut cartea aceasta foarte mult pe bookstagram în ultima perioadă și, primele lucruri care m-au atras la ea, au fost titlul și coperta! Simplitate și, în același timp, frumusețe. Trebuie să îi mulțumesc Cristinei Zarioiu pentru că și-a pus sufletul pe hârtie și a scris o poveste atât de frumoasă și de emoționantă, dar și pentru că mi-a trimis un exemplar al cărții ei! Vă spun cu mâna pe inimă că am simțit o conexiune intensă și ciudată cu cartea, cum nu am mai simțit până acum. Știam sigur că va fi o lectură de recomandat mai departe, chiar înainte să o citesc! Și mă bucur enorm că intuiția nu m-a înșelat!

Cum să nu te atragă visul american? Cum să nu te înduioșeze coșmarul african? Două lumi total diferite, una impresionează prin locurile luxuriante, alta prin oamenii primitori și experiențele lor de viață. Autoarea scrie într-un mod exact pe sufletul meu, cu multă emoție și pasiune. Reușește să îți dea senzația că ești chiar tu cel care trăiește acele lucruri și vizitează locurile frumoase și mai puțin frumoase din America și Africa. Citind-o, îți deschizi ochii și sufletul, conștientizezi cât de mult te stresezi pentru lucruri prea puțin importante, cât de mici sunt problemele tale, cât de puțin apreciezi ceea ce ai și cât de mult tânjești după ce n-ai! Îți dai seama că viața trebuie trăită la intensitate maximă, nu trebuie să aștepți ocazii speciale!

Am trăit visul american împreună cu Cristina și cu prietenii ei, am rămas cu gura căscată la descrierile locurilor de acolo, mai ales când a venit vorba de Marele Canion, eu având o mică obsesie pentru el încă de când eram copil și citisem despre el într-o revistă Scooby Doo! Chiar am simțit că mă aflu și eu acolo, în acea pasarelă de deasupra canionului, luându-mă amețeala când mă uitam la hăul de sub mine! Asta da senzație! Deși America a fost o experiență care nu m-a lăsat indiferentă, cel și cel mai tare am fost impresionată de Africa, cu frumusețea ei naturală și sălbatică, cu oamenii mereu veseli și fără griji, cu istoria ei dureroasă cu privire la comerțul cu sclavi, cu diferențele enorme dintre cei înstăriți și cei săraci lipiți. Și totuși, e incredibil cât de fericiți sunt oamenii aceia pentru că totuși au ceva: au familia aproape, au ce pune pe masă (chiar dacă de multe ori mâncarea este sărăcăcioasă), au un acoperiș deasupra capului și o cameră sau două pe care să le împartă cu numeroasa familie! E trist faptul că mulți nici măcar nu își permit să viseze la o viață mai bună, pentru că ei nu știu ce înseamnă asta! Și nici nu vor să știe, fiindcă sunt mulțumiți și fericiți cu viața lor! Mi s-a părut un lucru incredibil! Noi, ceilalți, care avem atâtea lucruri de-a gata, ne plângem mereu că nu avem ceva, vrem mereu mai mult și mai mult, uitând astfel să apreciem ceea ce deja avem, nu ne gândim că în secunda doi am putea să rămânem fără nimic!

Am îndrăgit personajele din Africa, atât de reale și de autentice, atât de complexe; am îndrăgit enorm și protagonista, care este chiar Cristina, autoarea cărții. Cu cât mă apropiam spre finalul cărții, cu atât lacrimile mi se scăldau mai tare în ochi și simțeam un gol în suflet, pentru că va trebui să mă despart de aceste personaje, atât de dragi îmi deveniseră! Ahhhh, Cristina, și dacă ai fi scris 1000 de pagini, tot nu mi-ar fi ajuns!

Cartea aceasta este o adevărată lecție de viață! O citești cu sufletul, pentru că altfel nu se poate! Emoțiile pe care le simți pe parcursul lecturării ei sunt de nedescris în cuvinte! ‘Astăzi a fost o zi bună’ nu îți va face doar ziua în care o citești mai bună, ci întreaga viață, pentru că lecțiile pe care ți le dau acești oameni sunt unele care nu se uită! Îți rămân întipărite în suflet și îți revin mereu și mereu în minte!

“Merg apăsat. Vreau să simt cât mai bine nisipul. Simt nevoia să fiu doar eu cu gândurile mele. Unu, doi, trei. Pași neauziți de nimeni. Nisipul nu face zgomot. Îți amintește că drumul este întotdeauna doar înainte. Numai atunci când întâlnești o scoică îți dai seama că a apărut o poticnire. Că viața nu este în linie dreaptă.”

“Ploaia poate fi puternică, poate fi blândă, poate fi necruțătoare. Există ploi în care te pierzi, ploi în care te arunci ca să uiți și mai există și un altfel de ploaie, ploaia ochilor, care te face să o iei de la capăt de fiecare dată.”

“Iar viața rămâne un mister pe care-l experimentez în fiecare clipă.”

“Noi, occidentalii, ne întrebăm din ce în ce mai rar ce căutam aici, pe pământ. Cine suntem. Ce vrem de fapt. Grija de a avea suprimă grija de a fi. Uităm că avem valoare prin simplul fapt că existăm. Nu prin titulatura de manager sau doctor pe care o obținem.”

“Încă asimilez experiențele avute, le accept și le creez propriul lor spațiu în interiorul meu. Sunt încă la început. La începutul unei transformări. Învăț să fiu fericită. Nu dețin rețeta fericirii și nici măcar toate ingredientele. Dar am înțeles cu ce începe ea: cu prețuirea fiecărei secunde. A fiecărui răsărit. A fiecărei experiențe.”

“Noi contra voastra” de Fredrik Backman (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “Vi mot er”

An publicatie: 2019

Editura: Art

Colectie: Musai

Numar pagini: 540

Traducator: Andreea Caleman

“Dupa toate infrangerile si deziluziile prin care au trecut, locuitorii din Bjornstad primesc o noua lovitura: clubul de hochei in care toti isi pun speranta pentru o viata mai buna va fi in curand desfiintat. Dar salvarea apare de unde nimeni nu spera. Un policitian cu <viziune>, care merge contra curentului, vede in situatia dificila a clubului oportunitatea de a-si asigura scaunul la noile alegeri. Propunerea de salvare pe care i-o face directorului clubului, Peter Andersson, este un joc plin de compromisuri care va dezbina si mai mult comunitatea. Intre timp, locuitorii din Bjornstad mai au inca de invatat cateva lectii despre acceptare, caci noul antrenor de hochei este femeie si, pe deasupra, lesbiana, iar capitanul echipei, unul dintre cei mai admirati tineri din Bjornstad, se dovedeste a fi gay.”

Mda…ca nu v-am spus in articolul precedent, unde va povesteam de “Scandalul”; initial, nu am realizat ca “Noi contra voastra” este continuarea romanului “Scandalul”, asa ca, dup ace am citit vreo 40 de pagini m-am simtit ca magarusul acela din desenele animate, cu urechiusele foarte lungi si cu eticheta “sucker” pe frunte…da, asta sunt eu 😊.

Se mai intampla si din astea cand esti mega entuziasmata ca vei citi un nou roman de-al lui Fredrik Backman, incat nu mai realizezi ca trebuie sa citesti intai primul volum…

Asa ca, l-am lasat deoparte, m-am indreptat spre biblioteca si am luat volumul intai. L-am devorat, dupa cum ati observant in recenzia anterioara, deci vom reveni la “Noi contra voastra”.

Fredrik Backman m-a doborat cu acest roman, la propriu, mi-a frant sufletul. A reusit sa ma ma faca sa rad cu lacrimi, dar totodata sa plang cu lacrimi de crocodil, cel putin ultimile pagini le-am citit suspinand si cu lacrimi in ochi.

Ce as putea sa va mai spun, din ce nu am mentionat in recenzia de la “Scandalul”?

In romanul de fata, gasim aceleasi teme: discriminarea, hartuirea, homosexualitatea, la care se adauga manipularea, toate aceasta sunt mult mai aprofundate decat in primul volum si este imposibil sa nu te atinga. Eu, una, am ramas zdruncinata, inca o data, de franchetea cu care a tratat autorul toate aceste subiecte. Romanul prezinta o realitate foarte dura, dar onesta, insa descrie si cum un singur sentiment poate schimba totul intr-o clipa.

A fost voluminous, ce e drept, dar a creat dependenta, imi era foarte greu sa il las din mana, mai ales ca au iesit la suprafata mai multe personaje, ce in “Scandalul” erau ascunse. In “Noi contra voastra” le descoperim de la primele pagini si desi, la inceput, mi-am facut o parere gresita despre unele personaje, mi-am dat seama ca nu trebuie sa le judec pana cand nu aflu mult mai multe.

Mi-a placut foarte mult cum a evoluat toata povestea, de fapt, povestea fiecarui personaj, cu suisuri si coborasuri, cu reprosuri si dovezi de iubire, cu acceptare pana la urma; nu este posibil ca toate persoanele sa fie la fel, sunt unele calitati sau defecte ce ne deosebesc de altii, desi pare greu de acceptat, familia ramane alaturi de tine, fie ea de sange sau nu.

Daca acum iubeam cu toata puterea, in urmatorul minut uram tot ce era pe lume, imi venea sa daram ziduri, sa tai capate, sa distrug…

Ura a fost descrisa la cotele ei maxime si urmarile erau devastatoare. Hartuirea, pana la urma, a generat mai multa putere hartuitului, cu orice vorba urata, capul cat mai sus si nepasarea cat mai mare.

Am descoperit o iubire atat de frumoasa si de pura, chiar daca a fost de scurta durata si total neasteptata, insa acea iubire este cea care te marcheaza si te face mai puternic. Datorita acelei iubire, am realizat care este sacrificial suprem si cum in unele momente, nu mai ti cont de persoana ta si faci tot ce iti sta in putere sa ii fie bine celui iubit.

Chiar si acum ca-mi amintesc si scriu aceste randuri, imi dau lacrimile…cel mai frumos lucru si ce m-a emotionat enorm de mult au fost momente in care ura a fost lasata deoparte si fiecare personaj a fost acolo pentru celalalt, cand a avut cea mai mare nevoie, au fost solidari in durere si au fost capabili de gesturi ce te lasau efectiv fara cuvinte. Autorul a reusit sa le surprinda atat de bine si sa le descrie intr-un mod cat mai real posibil, aveam impresia ca sunt partasa la evenimente…

“Noi contra voastra” este un roman puternic, iar cei care i-au citit din cartile scrise, vor stii la ce ma refer.

Fiecare poveste este cat se poate de reala si construita in cel mai frumos mod posibil, chiar daca prezinta si partea mai putin frumoasa a lumii.

Am simtit durerea cum nu credeam ca o pot simti citind o carte si chiar a fost un pasaj care m-a marcat, M-am regasit in el in totalitate si tot ceea ce a descris autorul ca au simtit personajele, am simtit si eu pe propria piele si este unul dintre cele mai urate dureri posibile, nici nu stiu cum sa o descriu, sincer…este durerea ce iti destrama sufletul si dupa acea durere, sufletul nu-si mai revine, este “tatuat” cu cea mai mare cicatrice…

Nu stiu de voi, dar eu mereu cand sunt scuturata de asa o lectura, stiu ca este o carte extraordinara, ce merita citita si discutata de cat mai multe persoane.

540 de pagini incarcate de iubire, umor, ura, putere, hartuire, discriminare, manipulare, politica (bat-o soarele, ca nici cand citesc nu scap de ea…), hochei, familie…REALITATE 😊.

Fredrik Backman este autorul ce mereu va surprinde si abia astept sa descopar un alt roman de-al sau, desi nu stiu cand o sa-mi revin dupa “Scandalul” si “Noi contra voastra” – dauna totala sa le citesc pe ambele unul dupa altul.

“De cate ori isi face o mama copilul sa chicoteasca? De cate ori sa rada in hohote? Copiii ne intorc sufletul pe dos cand realizam ca fac, pentru prima oara, ceva cu intentie. Cand descoperim ca au umor. Cand glumesc, cand invata sa ne manipuleze. Daca ne iubesc, invat repede sa minta, sa ne crute sentimentele, sa pretinda ca sunt fericiti. Invata repede sa ne ofere ce ne dorim. Ne inchipuim ca-i cunoastem, dar au si ei propriile albume foto si, in golurile dintre poze, devin adulti.”

“…invata ca oamenii vor prefera intotdeauna o minciuna simpla, in loc de un adevar complicat, caci minciuna are un avantaj imbatabil: adevarul trebuie sa spuna tot ce s-a intamplat, pe cand minciuna trebuie sa fie doar usor de crezut.”

“Orice om e o suta de lucruri, dar in ochii celorlalti, de cele mai multe ori n-avem sansa sa fim decat unul singur.”

“Primul cel mai bun prieten din copilarie e ca prima iubire. Vrem sa fim cu ei tot timpul. Daca ne parasesc, ne simtim ca si cum ni s-a amputat ceva.”

“Zicem mereu ca <bucuria impartasita e bucurie dubla>, dar ne incapatanam sa credem ca tristetea impartasita ar fi o povara mai usoara. Poate ca nu-i adevarat. Doi oameni pe cale sa se inece, cu greutati de plumb legate de picioare, nu se pot salva unul pe altul daca se tin de mana. Doar se scufunda de doua ori mai repede. In cele din urma, devine de neindurat sa cari inima franta a celuilalt.”

“Viata e atat de al dracului, al dracului de grea uneori, incat devine insuportabila. Chiar daca asa trebuie sa fie.”

“Sa fii mama e ca si cum ai lucra la fundatia unei case sau ai repara acoperisul – ia timp, sudoare si bani si, cand ai terminat, arata la fel ca la inceput. Nu e nimic pentru care esti vreodata laudata. Dar, daca stai o ora peste program la birou e ca si cum ai pune pe perete un tablou frumos sau ai atarna o lampa noua – toata lumea observa.”

“-Mai vreau sa te rog un lucru. Nu de dragul clubului, ci pentru mine. E o fetita, Alicia o cheama…

-Stiu cine-i copila…

-M-ajuti sa n-o scapam din ochi?

-Sigur n-ai venit sa ma aburesti sa ma culc cu tine? Ca vad ca te pricepi mai bine acum decat odinioara.

-As face infarct inainte s-apuci sa-ti scoti sutienul, dar multam de oferta.”

“Barbatii sunt ocupati, dar copilaria baietilor nu asteapta. Fiii vor atentia tatilor exact pana in clipa in care tatii incep sa vrea atentia fiilor. Dupa aceea, suntem cu totii condamnati sa ne dorim sa fi adormit langa ei mai des, cand capul lor inca avea loc pe pieptul nostrum. Sa fi stat mai mult cu ei pe podea, cand inca se jucau. Sa-i fi imbratisat mai des, cand inca ne lasau.”

“El rade. Pleaca de la scoala, merg alaturi ore in sir prin padure si, acolo, ea se indragosteste de el. De toate miscarile lui bruste, stangace si angoasante. Iar el se indragosteste de ea pentru ca e invincibila si fragila in acelasi timp, ca si cum e facuta din coji de oua si fier. Incearca sa o sarute, caci nu se mai poate abtine, iar ea il saruta inapoi.”

“Viata este un lucru atat de al naibii de ciudat. Ne petrecem tot timpul incercand sa controlam una sau alta, dar suntem, de fapt, modelati mai mult de ce se intampla dincolo de puterea noastra de a controla.”

“Scandalul” de Fredrik Backman (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “Bjornstad”

An publicatie: 2018

Editura: Art

Colectie: Musai

Numar pagini: 515

Traducator: Andreea Caleman

“Situat in inima padurii, Bjornstad-ul pare un oras mort. Singura sansa ca economia sa reinvie este ca echipa de junior sa castige finala campionatului de hochei. Dar pentru unii dintre tinerii hocheisti de saptesprezece ani, educati in spiritul <doar victoria conteaza> presiunea devine prea mare, iar importanta pe care o dau victoriei transcende dimensiunea morala a vietii lor in comunitate. Si atunci cand interesele – fie ele financiare, fie legate de glorie – devin mai importante decat oamenii, victimele devin vinovati, iar cei diferiti devin paria.

Backman aduce in discutie doua subiecte de actualitate: agresiunea sexuala si discriminarea etnica si de gen. Fara sa arate cu degetul, fara sa fie partinitor sau sa gaseasca vinovati, el pune pe tapet faptele, neomitand contextual, si-i lasa pe cititori sa judece singuri.”

La momentul cand m-am hotarat sa citesc un nou roman de-al lui Fredrik Backman, nu ma gandeam ca voi avea din nou parte de o carte la care voi rade pana voi simti durere in obraji, dar voi si plange ca Magdalena 😊. Si chiar daca asa a fost, cartea a mai avut si un plus: un subiect total diferit de ce ma obisnuisem sa citesc de la Backman.

Iar “Scandalul” este genul de carte ce simti nevoia sa o recomanzi peste tot, sa o citeasca cat mai multa lume, la fel ca si “Un barbat pe nume Ove”, dar si “Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau”.

I-am iubit celelalte doua romane, dar si ce-l de fata este unul de-a dreptul exceptional. Backman are un stil aparte de a-si spune povestile, iar cu fiecare poveste ma determina sa-l indragesc si mai mult.

“Scandalul” este romanul pe care ori il iubesti, ori il urasti, nu exista cale de mijloc, iar eu i-am iubit fiecare pagina. Ma asteptam sa gasesc franchetea autorului si in romanul de fata, insa pe langa aceasta, am avut parte si de teme pe masura: agresiunea sexuala, homosexualitatea, discriminarea, hartuirea, independenta femeilor.

Cu ce sa incep? Ce sa va spun?

Ca este un roman ce nu trebui sa-l ratezi, absolut deloc, altfel iti va parea maxim de rau…

Da, are foarte multe personaje si este voluminous, dar fiecare personaj este bine construit, cu bune si rele, iar cu fiecare pagina citita ajungi sa le cunosti putin mai bine. Voluminozitatea nu ar trebui sa te speri, intrucat romanul se citeste foarte usor, limbajul este lejer, paginile se dau de la sine 😊.

Da, Backman pune degetul pe rana si-ti face dovada ca nu este cale de mijloc, ori este bine, ori este rau, adevar sau minciuna, cu el sau impotriva lui…

Backman se gaseste undeva deasupra orasului Bjornstad, de unde poate observa actiunea fiecarui personaj, este omnipresent si desi in cadrul capitolelor trece de la un personaj la altul, nu este deloc derutant (eu, cel putin, eram macinata de curiozitate sa aflu ce vor urma sa faca si celelalte personaje 😊).

Parcurgand romanul am fost incercata de toate sentimentele in acelasi simt: manie, ura, tristate, groaza, emotie, neputinta. M-am regasit cate putin in fiecare personaj, ca si cum as fi fost rupta in bucatele si incercam sa ma intregesc.

Pe cat de mult umor am gasit in unele replici, pe atat de multa durere s-a regasit in altele. Este un roman complex, ce prezinta o realitate atat de dureroasa, incat nici nu mai stii ce sa crezi.

Desi, initial am avut impresia ca va fi o carte ce-mi va prezenta hocheiul in toata esenta lui (eu cum sunt “inebunita” dupa sporturi, va dati seama…), am avut o mare surpriza cand am realizat ca nu hocheiul este vedeta, ci ceea ce se intampla in spatele acestui sport.

“Scandalul” este o carte musai. Musai de citit. Musai de iubit. Musai de pastrat in suflet. Musai. Si atat.

Asa ca, pregateste-ti sticla de whisky, cauta-ti un loc confortabil de citit, ia cartea in mana si da-I bataie! 😊

“Talentul? E ca atunci cand dai drumul la doua baloane: interesant nu-I care se ridica mai repede, ci care are sfoara mai lunga.”

“Si nu exista invingatori fara invinsi. Nu se nasc staruri fara ca altii din colectiv sa fie sacrificati.”

“Tot ce ne da sportul sunt clipe. Dar la urma urmelor, ce dracu-i viata, daca nu un sir de clipe?”

“Sa fii parinte inseamna sa te simti tot timpul ca o patura prea mica. Oricat ai incerca sa- acoperi pe toti, cineva tot ingheata.”

“N-a fost niciodata o iubire ce a crescut in timp, ci a lovit-o ca un fulger. E o permanenta stare de urgenta.”

“Se spune uneori ca tristetea e psihica, iar dorul e fizic. Alteori ca tristetea e ca si cum ai avea o rana, iar dorul ca si cum ti s-ar amputa un brat. O frunza ofilita fata de o tulpina rupta. Tot ce creste suficient de aproape de ceea ce iubeste ajunge, inevitabil, sa aiba aceleasi radacini. Putem vorbi despre pierdere, o putem procesa in timp, dar biologia ne forteaza sa traim dupa anumite reguli: plantele spintecate pe mijloc mor, nu se vindeca.”

“Amaraciunea poate fi coroziva, iti poate distruge amintirile – e ca si cum ai face curatenie la locul unei crime si, pana la urma, nu-ti mai amintesti decat ceea ce-ti convine.”

“ – Vezi sa nu te-afumi pana incepi sa vezi iar pitici cu cutite si alte cacaturi prin padure, OK? Ca n-am chef sa vin sa te caut, in timp ce tu stai prin vreun futut de copac si urli si te smiorcai.

Asta s-a intamplat O DATA. Si atunci nu eram pe iarba.

Ti-aduci aminte ca m-ai sunat urland <AM UITAT CUM SE CLIPESTE!>?

Nu glumi! A fost ca dracu’!”

 “Omenirea are multe defecte, dar niciunul nu-i mai puternic decat mandria.”

“Ura poate fi un sentiment foarte incitant. Lumea e mai usor de inteles si mai putin infricosatoare, daca e impartita in prieteni si dusmani, noi si ei, bine si rau. Cel mai simplu mod de a uni un grup nu e iubirea, caci iubirea e greu de dus, cere sacrificii. Ura e simpla.”

“Cand un copil invata sa vaneze, i se spune ca in padure sunt doua feluri de animale: pradatoare si prada. Pradatoarele au ochii apropiati, orientate inainte, pentru ca n-au nevoie sa se oncentreze decat pe vanat. Prada, pe de alta parte, are ochii departati, unul de fiecare parte a capului, pentru ca singura sansa sa supravietuiasca este sa vada pradatorii care vin din spate.”

“Dragostea parinteasca e ciudata. Iubirea fata de toti ceilalti oameni are un inceput, dar cea pentru copii, nu. Pe ei ii iubim brusc, dinainte sa existe. Indiferent cat de mult se pregatesc viitori parinti, cu totii traiesc o prima clipa de soc cand avalanasa sentimentelor ii izbeste din plin, facandu-i sa-si piarda echilibru. E de neinteles pentru ca nu se poate compara cu nimic. E ca si cum ai incerca sa descrii senzatia de nisip intre degete sau de fulgi de nea pe limba cuiva care a trait toata viata intr-o camera intunecata. E o senzatie de zbor.”

“Totul se termina cu noi” de Colleen Hoover (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “It Ends With Us”

An publicatie: 2018

Editura: Epica

Numar pagini: 406

Traducator: Cristina Buzoianu

“Uneori, cei care te iubesc te ranesc cel mai tare.

Lily Bloom nu a avut intotdeauna o viata usoara, dar asta nu a impiedicat-o niciodata sa munceasca din greu pentru a-si indeplini telurile. A evoluat foarte mult: a absolvit liceul, s-a mutat in Boston si si-a inceput propria afacere. Cand Lily il cunoaste pe Ryle Kincaid, un chipes neurochirurg, se simte imediat foarte atrasa de el si viata i se schimba brusc.

Ryle este un tip hotarat, incapatant si poate chiar putin arrogant. Este, de asemenea, sensibil, destept si foarte atras de Lily. In plus, arata dumnezeieste in uniforma de medic. Lily nu si-l poate scoate din minte. Insa el respinge categoric ideea de a avea o relatie serioasa si de lunga durata. Totusi, in curand, Lily devine exceptia de la aceasta regula si-l face pe Ryle sa-si doreasca mai mult decat o aventura de o noapte cu ea.

Pe masura ce intrebarile legate de noua ei relatie o coplesesc, apar si gandurile cu privire la Atlas Corrigan, prima ei iubire, cu care a avut o legatura deosebita. Atunci cand Atlas reapare brusc in viata lui Lily, tot ce a cladit impreuna cu Ryle ameninta sa se destrame.

Cu acest roman indraznet si profund, Collen Hoover exploreaza orizonturi noi si spune o poveste sfasietoare despre iubire si sacrificiu.”

Doamne, ce poveste!!!

In capul meu a fost vraiste, nici cuvintele nu mi le gaseam dupa ce am finalizat cartea. Auzisem ca aceasta carte te scutura bine de tot, dar nu ma asteptam sa provoace in mine o asemenea avalansa de sentimente.

De foarte mult timp imi doream sa citesc o carte de-a lui Colleen, dar nici prin gand nu-mi dadea ca prima lectura va fi cea mai dureroasa.

Pe cat de superba este coperta, cu ale sale orhidee roz, foarte bogata, emana fericire, pe atat de tare m-a atins subiectul pe suflet, m-a sfaramat in bucatele.

M-am indragostit de Lily si Ryle de la primele pagini, iar sinceritatea dintre ei mi se parea cel mai dragut lucru posibil, modul cum a evoluat relatia lor era unul dintre cele mai frumoase relatii…ca apoi, zbang…sa-mi dea autoarea o serva, de parca mi-ar fi spus: “Prea visezi tu frumos, hai sa te trezesc putin la realitate…”

Si asa a fost…m-am trezit la realitate si ma durea acea realitate, nu-mi mai placea. Imi venea sad au cu cartea de toti peretii (si asa mi-au “bombardat-o” cei de la Posta Romana, eu am crutat-o…), nu-mi venea sa cred cum s-a schimbat totul si cat de repede, fractiune de secunda, confuzie totala.

Cum poate o persoana sa iti schimbe viata, sa vezi si binele si raul, iar un simplu gest sa-ti dea peste cap tot ceea ce tu credeai real si iti este inadmisibil sa accepti, sa te intoarca la 180 de grade.

Este o carte ce trateaza un subiect atat de dureros, te determina sa o urasti, dar sa o si iubesti in acelasi timp, foarte bine scrisa, cu personaje construite sanatos…oohh, Alyssa, m-am indragostit de tine de la prima replica 😊.

Mesajul, insa, este cel mai important, iar mesajul acestei carti trebuie transmis cat mai des si cu voce cat mai puternica – nota autoarei a fost cea care mi-a dat dauna toata, nu ma asteptam la asemenea marturie.

Desi nu am mai citit nici o carte de-a lui Colleen, am un sentiment ca “Totul se termina cu noi” este cea mai buna carte a ei si mereu o voi compara cu celelalte romane ale sale.

“Totul se termina cu noi” este un roman ce vorbeste despre iubire si sacrifiu, prietenie si familie, aparente si realitate, vorbeste despre VIATA.

Daca ar fi sa descriu intr-un singur cuvant aceasta carte, cred ca ar “PUTERNICA”, exact cum suntem noi femeile 😊.

“Nu exista oameni rai. Toti suntem oameni care uneori fac lucruri rele.”

“M-ai avertizat. Mi-ai spus candva ca o singura data cu tine nu va fi de ajuns. Ai spus ca esti ca un drog. Dar nu mi-ai spus cat de repede dai dependenta.”

“…a trebuit sa-mi iau ramas-bun de la el. Si m-a strans in brate si m-a sarutat atat de mult , incat am crezut ca o sa mor daca-mi dea drumul.

Dar n-am murit. Pentru ca mi-a dat drumul si sunt tot aici. Inca in viata. Inca respir.

Cu greu.”

“Viata e foarte ciudata. Avem un numar limitat de ani s-o traim, asa ca trebuie sa facem tot ce putem pentru a ne asigura ca acei ani sunt cat se poate de impliniti. N-ar trebui sa ne pierdem timpul cu lucruri care s-ar putea intampla vreodata sau poate chiar niciodata.”

“Imagineaza-ti toti oamenii pe care-i intalnim in viata. Sunt atat de multi! Vin in valuri si se retrag odata cu ele. Unele valuri sunt mult mai inalte si au impact mult mai mare decat altele. Uneori, ele aduc lucruri din adancurile marii si le lasa aruncate pe tarm, ca niste urme pe nisip, marturie a faptului ca valurile au trecut pe acolo, mult timp dupa ce s-au retras.”

“Esti om. Iar noi, oamenii, nu putem duce singuri toata durerea. Uneori, trebuie sa o impartim cu cei care ne iubesc, ca sa nu ne prabusim sub greutatea ei.”

“Doar pentru ca o persoana te raneste nu inseamna ca poti, pur si simplu, sa nu o mai iubesti. Nu actiunile cuiva dor atat de mult. Ci dragostea. Daca n-ar exista dragostea anexata actiunii, durerea ar fi mai usor de suportat.”

“Se termina aici. Cu tine si cu mine. Se termina cu noi.”

“Nouasprezece minute” de Jodi Picoult (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “Nineteen Minutes”

An publicatie: 2019

Editura: Litera

Colectia: Blue Moon

Numar pagini: 559

Traducator: Lavinia Vasile

“Peter Goughton, un adolescent de saptesprezece ani din Sterling, New Hampshire, a indurat ani intregi de abuzuri verbale si fizice din partea colegilor de clasa. Cea mai buna prietena a sa, Josie Cormier, a cedat presiunii si isi petrece timpul cu cei care deseori instiga la hartuire. O ultima agresiune il face pe Peter sa cedeze si il determina sa comita un act de violenta care schimba pentru totdeauna vietile locuitorilor din Sterling.

Chiar si cei care nu se aflau in scoala in acea dimineata se trezesc cu viata data peste cap. Printre acestia se numara si Alex Cormier, judecatoarea de la Curtea Suprema care a primit cazul Houghton si a carei fiica, Josie, este martora la evenimentele ce au avut loc. Ea este obligata sa decida daca trebuie sau nu sa se ocupe de cel mai important caz din cariera sa, stiind ca acest lucru va provoca o prapastie si mai mare in relatia cu fiica ei fragila din punct de vedere emotional. Intre timp, Josie pretinde ca nu-si aminteste ce s-a intamplat in ultimile minute ale atacului lui Peter. Sau isi aminteste? Iar parintii lui Peter, Lacy si Lewis Houghton, examineaza neincetat trecutul incercand sa-si dea seama ce au facut sau au spus ca sa-l impinga pe fiul lor la un gest atat de extrem.”

Daca ma credeti, nici nu stiu ce anume m-a determinat sa iau aceasta carte, probabil pretul…a fost foarte accesibil si cu o vizita la chioscul de ziare m-am ales cu inca o comoara 😊.

Si nu-mi pare rau deloc…

Actiunea cartii a inceput atat de frumos, imi erau prezentate personajele, care nu aveau nici o treaba unele cu celelalte (sau cel putin asa credeam eu, pana mi s-au spulberat ideile…), diverse cadre…eram introdusa incet, incet in peisaj.

Si in toata linistea aceea, dintr-o data…incepe nebunia…

Faptul ca actiunea cartii a fost impartita intre prezent si trecut, capitolele fiind alternate, mi-a placut foarte mult. Asa, am putut sa-mi fac o idee de cum evolueaza personajele si ce anume le-a determinat sa faca alegerile din prezent, alegeri ce le schimba complet viata. Cu cat citeam mai mult, cu atat descopeream faptul ca povestea ascunde un adevar crunt.

De-a lungul lecturii, aveam impresia ca vizionez un serial, capitolele prezentau cate putin din viata fiecarui personaj, ca si cum azi ar rula episodul cu privire la personajul X, maine va fi cel ce-l priveste pe Y, ceea ce mi s-a parut foarte interesant.

Insa, ceea ce m-a debusolat la un moment dat si-mi venea sa o las deoparte (dar bine ca nu am facut-o 😊), erau anumite pasaje unde ma incarcau cu detalii, sincer, ma pierdeam in ele. Nu spun ca nu sunt importante detaliile, dar cand deja sunt mult prea incarcate, devine obositor (cel putin in cazul meu…).

Subiectul romanului este foarte interesant si de maxima actualitate: bulling-ul, efectele lui in trecut, prezent si viitor, cum schimba o persoana acest act, iar combinatia dintre bulling si sistemul juridic mi-a atras cel mai mult atentia 😊.

Desi am mai citit o singura carte ce trateaza subiectul bulling-ului, romanul de fata a fost complex din toate punctele de vedere: a avut personaje multe, cu impact si incarcatura emotionala, familii disfunctionale, ce pot parea perfecte atunci cand le privesti din afara, dar care in interiorul lor adapostesc adevarate prapastii.

Bulling-ul il raneste atat pe cel agresat, cat si pe agresor. Cel agresat incearca sa caute o iesire si sa fie lasat in pace, poate ajunge sa aiba ganduri de razbunare, agresorul, in schimb, poate fi ranit pe viitor din cauza actiunilor sale din trecut sau prezent – Karma’s a b***h…cam asa e treaba…

Imi este frica sa intru in detalii, de teama ca va dau vreun spoiler. Cert este ca romanul prezinta o poveste plina de tensiune, greu de lasat din mana, mereu te determina sa cauti raspunsuri.

Ca sa nu mai spun ca are un final total imprevizibil. Desi credeam ca stiu totul si am toate indiciile puse cap la cap, se pare ca autoarea a mai avut un as in maneca si mi-a servit dauna.

“La vederea lui, toate anotimpurile i se perindara prin minte – toate culorile toamnei erau in parul lui; ochii ii aminteau de albastrul cerului de iarna; zambetul lui era larg ca soarele verii.”

“Poate ca lucrurile rele se intampla pentru ca e singura cale care ne ajuta sa ne reamintim cum ar trebui sa arate binele.”

“Mort inseamna mort. Cand mureai, nu te mai intorceai sa vezi ce pierdeai. Nu apucai sa-ti ceri iertare. Nu primeai o a doua sansa. Moartea nu era ceva ce puteai controla. In realitate, moartea era intotdeauna cea care triumfa.”

“Fericirea nu era doar ceea ce comunicai; era, de asemenea, ceea ce alegeai sa-ti amintesti.”

“Nu erai invincibil cand erai adolescent. Erai doar idiot.”

“Parte din maturitate era sa inveti sa nu mai fii asa de sincer – sa inveti cand e mai bine sa minti, in loc sa ranesti pe cineva cu adevarat.”

“Ochii lui erau de un cenusiu sters care te ducea cu gandul la lasarea noptii, la gloante argintii sau la sfarsitul iernii. Culoarea care umplea cerul inainte sa fie sfasiat de fulgere.”

“ – Daca nu te las sa-mi faci cinste cu un pahar, atunci ce te face sa crezi ca as primi o sticla de vin de la tine.

Nu ti-o dau, am de gand sa o deschid, si ai putea sa imprumuti putin vin de la mine.”

“Care este diferenta intre a-ti petrece viata incercand sa fii invizibila sau prefacandu-te ca esti persoana care crezi ca vor toti cei din jur sa fii? Oricum o dai, te prefaci.”

“Disparitia din Silver Water” de Haylen Beck (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “Here and Gone”

An publicatie: 2017

Editura: Herg Benet Passport

Numar pagini: 344

Traducator: Flavius Ardelean

“Noul ei inceput devine curand propriul cosmar…

O femeie strabate statul american Arizona alaturi de copiii ei, incercand sa scape dintr-o relatie abuziva. Undeva pe drum, este insa oprita de un serif local ce se comporta straniu, lucrurile scapa repede de sub control, iar ea este retinuta de politie. Pe cand ajunge in arestul orasului Silver Water, copiii ei s-au facut nevazuti, iar politistii incep sa sustina ca acesti nici nu au existat. Daca sunt intr-adevar disparuti, sigur e din vina mamei lor…

Intre timp, in cealalta parte a tarii, un barbat aude sterile televizate insistent despre cazul celor doi copii disparuti, care ii amintesc atat de bine de o intamplare din trecutul lui. In timp ce cautarea copiilor intra pe ultima suta de metri, este si el atras in efortul tuturor de a-i gasi.”

Primul lucru ce m-a atras la aceasta carte a fost coperta: drumul lung ce da impresia ca se termina in lantul muntos, pur si simplu mi-au captat ochii 😊. Ca sa nu mai spun de titlu: “Disparitia din Silver Water” imi dadea impresia unei povesti invaluite in mister si suspans.

Subiectul, in schimb, a fost cel ce m-a cutremurat complet: mama singura, copiii disparuti, politie, detectivi, suspecti…se anunta a fi o lectura pe cinste 😊.

Mare mi-a fost mirarea cand am inceput sa intru in miezul povestii. Ajunsesem sa fiu incarcata de asa o furie, imi venea sa turbez, nu alta, probabil daca aveam personajele in fata ochilor, le strangeam de gat (la propriu…), atata energie negative si nu stiam cum sa ma descarc.

Ma durea sufletul cand aflasem povestea mamei si motivul pentru care a ales sa plece cu ai sai copii, ca apoi, din nous a fie despartita de ei ☹. De multe ori mi-a venit sa plang, ii simteam durerea si neputinta, asa o stare de…nici nu stiu cum sa o descriu…simteam tensiune maxima, parca ma apuca si ciuda cateodata pe ea pentru ca nu-si gasea puterea sa fie curajoasa si sa infrunte toate mizeriile ce i se intamplau.

Si atunci, apare el: calare pe un cal alb si o salveaza 😊. Glumesc, nu a fost nici un cal alb, iar de salvat…eh…ramane sa descoperiti voi 😊.

Intr-o lume in care manipularea este la ordinea zilei, minciunea de asemenea, nu mai stii in cine sa ai incredere, adevarul este pus la indoiala, iar tu inca iti mai cauti puterea sa nu cedezi.

Am fost prinsa in aceasta poveste tensionata ca intr-o cursa de rollercoster, acum urcam si dintr-o data cu asa o viteza, incat imi era sa nu ma ieie cu rau.

Am citit cartea cu sufletul la gura, ca sa nu mai spun ca am devorat-o in cateva ore, cu pause necesare (evident 😊), ma provoca sa tot dau pagina, sa descopar ce se ascunde intre randuri; o poveste plina de intorsaturi de situatie si suspans neprevazut.

“Disparitia din Silver Water” este un thriller exceptional, cu un scenariu de groaza si final pe masura. Nu stiu ce ai putea sa-ti doresti mai mult de atat!

In cazul meu,este unul dintre thrillerele cele mai bune citite anul acesta si sper sa nu fie ultimul! (mai am cateva care ma asteapta cumintele in biblioteca si pe Kindle 😊)

Cartea care iti provoaca mintea – “Femeia de la fereastra” de A.J. Finn (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “The Woman in the Window”

An publicatie: 2018

Editura: Litera

Colectia: Buzz Books

Numar pagini: 541

Traducator: Alina Simut

“Nu e paranoia daca se intampla cu adevarat…

Au trecut zece luni de cand Anna Fox a iesit ultima data din casa. Zece luni in care a bantuit ca o fantoma prin camerele vechii sale locuinte din New York, pierduta in amintiri, prea inspaimantata sa ca-si paraseasca siguranta propriului camin.

Singura punte de legatura a Annei cu lumea reala este fereastra camerei sale, unde sta zi de zi, urmarindu-si vecinii. Cand familia Russell se muta peste drum, Anna este imediat atrasa de aceasta. O familie perfecta cu trei membri, un ecou al vietii pe care si ea a dus-o candva.

Dar intr-o seara, un tipat teribil rupe tacerea, iar Anna este martora a ceva ce nimeni nu trebuia sa vada. Acum trebuie sa faca tot ce poate pentru a descoperi adevarul despre cee ace s-a intamplat in realitate. Dar daca il va afla, o va crede cineva? Si poate sa aiba incredere in ea insasi?”

Cand am decis sa incep “Femeia de la fereastra” eram deja implicata intr-o alta lectura, insa ajunsesem intr-un punct la cartea respective, unde mi se ofereau niste detalii irelevante pentru mine, asa ca hotarasem sa pun pe tusa cartea, macar pentru o vreme, nu ma mai atragea si imi era teama sa nu ma bage in reading slump ☹.

Si foarte bine am facut ca m-am apucat de “Femeia de la fereastra” 😊 (multu, Ana – @martipaan, ca te-ai agitat atata sa o citesc 😊).

Am evoluat destul de repede cu povestea, m-a prins de la prima pagina si am ramas captivata de ea pana la sfarsit. Capitolele curgeau, dadeam paginile in nestire, nici nu am constientizat cand ma apropiam cu pasi repezi de final.

Anna era ca babuta aia bagacioasa, care mereu e propcupata de ce fac vecinii ei, ce mananca, cum se imbraca (se scobesc in nas sau nu…hai sa nu fiu rautacioasa, ca mi-e tare drag de ea 😊).

Eram tare curioasa ce anume a adus-o pe Anna in starea din prezent si am aflat abia dupa ce trecusem de jumatatea cartii, pana atunci lectura a fost lina, placuta, mai mare dragul imi era sa revin la ea 😊.

Insa, cam de pe la jumatatea cartii, au inceput sa se schimbe treburile…citeam la fel de captivate, doar ca lucrurile au inceput sa devina din ce in ce mai interesante, aveam parte de surprize…si vai, mama, ce surprize…de am ramas uluita…

Eram ceva de genul: “Pe bune? Ce…? Faci misto de mine?”. Atat de implicata am fost in lectura, incat aveam senzatia ca eu sunt Anna si toate mi se intampla mie…

Buum…a explodat bomba si eu am ramas blocata, cu parul ridicat, piele de gaina si ochi scosi din orbita de soc (figurat vorbind, ca oricum ii opreau lentilele ochelarilor de a iesi complet…); nu ma asteptam la asemenea rasturnare de situatie…

Mintea imi era vraiste, nu puteam sa procesez ce tocmai cititem, chiar reluasem paragrafele in ideea ce am citit aiurea si sa fiu sigura ca ceea ce am citit e real, toata acea tensiune…ma termina…

Asteptam cu nerabdare sa ajung la final, sa aflu deznodamantul, simteam ca fierb la propriu, nu mai aveam stare, eram toata agitata si aveam nevoie sa se descopere o data adevarul ca nu mai puteam sa suport. Si cand colo…zbang…hai sa iti mai dau un soc, ca nu ai avut parte de destul de-a lungul lecturii…ultimile pagini ale cartii cred ca le-am trait, nu alta…senzatie maxima (si nu sunt ironica deloc).

Drept va spun, sunt mega incantata cand dau peste o carte atat de buna, frumos scrisa, cu multe rasturnari de situatie, care sa-mi provoace mintea si sa-mi faca inima sa bata cu putere.

Si ca sa va faceti o idee de cat de captivata am fost de carte, va povestesc o faza…si fiti fara grija, ca nu e nici un spoiler 😊.

Citesc eu ce citesc, prinsa intre paginile cartii, sunt ca o umbra a Annei…si la un moment dat, vine momentul asta: protagonista pune mana pe maner si deschide o usa…si buuumm: atunci intra iubitul meu pe usa, tresar toata cu cartea in mana si ma trec toate transpiratiile, ma speriasem teribil, stiind ca sunt singura in casa, imi sarise inima din piept si el radea de mine de se spargea. Imi venea sa ii dau cu cartea dupa ceafa…

Asa de rau m-a rupt de realitate cartea asta, incat nici nu mai constientizam ce se intampla in jurul meu 😊.

Este un roman de debut uluitor, care te va seduce de la prima pagina, plin de suspans, convingator, inteligent, chiar si emotionant, dar care iti ridica parul pe tine.

Nu prea cred ca vrei sa ratezi lecturarea lui!

“Urmarirea e ca si fotografia in natuta: nu te amesteci in viata salbatica.”

“Poti auzi secretele cuiva, temerile si dorintele sale, dar adu-ti aminte ca acestea exista alaturi de secretele si temerile altor oameni, oameni care traiesc in aceleasi incaperi.”

“Alcoolul este anestezia prin care induram operatia vietii.”

Casa din Strada Sirenelor, de Octavian Soviany.

  • Autor: Octavian Soviany
  • Categoria: Literatura Română
  • Editura: HYPERLITERATURA
  • Nr. pagini: 266

“Într-o seară de Sfântul Andrei, profesorul Faustin invită la o masă îmbelșugată în casa sa veche de pe Strada Sirenelor doisprezece cunoscuți. Firi contrastante, indivizi cu preocupări total diferite, aceștia încep să-și depene amintiri inexplicabile din trecutul lor, pornind de la articolul din presă al unuia dintre invitați, care aborda decizia Bisericii Ortodoxe de a refuza înmormântarea creștinească pentru cei ce aleg să fie incinerați. Urmează o noapte înțesată de istorisiri care îți dau fiori, pline de esoterism sau spiritism, la limita dintre mister și horror, vieți anterioare, prezențe spectrale, sindromul Lazăr și alte întâmplări ieșite din comun, în care ceva cu toul neașteptat se petrece cu unul dintre personaje, punând sub semnul întrebării întregul scop al serii, aparent obișnuite.”

În primul rând, aș vrea să le mulțumesc celor de la Hyperliteratura pentru că mi-au trimis această carte (și încă 2 care urmează a fi citite), oferindu-mi ocazia să descopăr un alt autor român contemporan pe care să-l îndrăgesc!

Am pornit la drum cu această carte cu foarte mari emoții, descrierea mi-a dat fiori, însă nu știam exact la ce să mă aștept. Am citit-o într-o zi rece și ploioasă, astfel am simțit cumva că intru mai repede în atmosfera din carte! Fiind prima mea întâlnire cu acest autor, nu mă așteptam să fiu atât de captivată de această carte, însă m-a ținut cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină. Cu siguranță nu va fi ultima carte pe care o citesc de la Soviany! M-a cucerit cu felul lui incomparabil de a scrie, prin modul lui de a povesti cu foc și patimă!

Spre uimirea (dar și fericirea) mea, poveștile relatate nu au fost chiar atât de horror încât să mă facă să vreau o pauză de la lectură și s-o iau la sănătoasa! Din contră, m-au prins în mrejele lor și nu m-au lăsat până nu am citit tot, tot, tot. Poveștile au fost, totuși, suficient de stranii încât să îmi dea palpitații puternice și să-mi facă părul să se zbârlească pe mine. Suspansul și misterul sunt la ele acasă în Casa din Strada Sirenelor, își fac de cap cum vor și ne fac pe noi, cititorii, să simțim că facem parte din poveste și să înaintăm lectura cu mari emoții. Am adorat asta!

Soviany este atent la detalii și uimește prin felul în care își construiește fiecare personaj în parte, dar în special pe profesorul Faustin, care are un nume la fel de extravagant precum înfățișarea, ținuta și personalitatea sa. Acest personaj impresionează încă de la început prin misterul pe care îl emană, prin modul în care organizează cina, prin alegerea celor 12 invitați în funcție de zodiac, prin alegerea nopții de Sfântul Andrei, care este cunoscută pentru spirite care umblă libere și nestingherite! Cireașa de pe tort este personajul care apare neașteptat la cină, cu scopul de a îngropa un mort, schimbând astfel numărul mesenilor. Acest ultim personaj este atât de straniu, încât te face să stai cu inima cât un purice și să te întrebi încontinuu oare cine va fi cel care va da ortul popii în acea seară. O să păstrez misterul și vă las pe voi să aflați cine, cum și de ce! Acesta este un alt lucru pe care l-am apreciat la carte: deși este anunțată moartea unuia dintre meseni chiar înainte de a începe lectura, autorul nu lasă acțiunea să își piardă imprevizibilul!

În concluzie, mi-a plăcut titlul, mi-a plăcut coperta, descrierea a fost prima care mi-a dat fiori. M-a cucerit modul de scriere al autorului, pur românesc. Mi-au plăcut personajele și întâmplările stranii pe care le-au povestit. Mi-au plăcut suspansul, misterul, neobișnuitul, care au fost prezente la fiecare pas. Chiar nu îmi vine în minte niciun lucru care să nu îmi fi plăcut, poate doar faptul că a fost prea scurtă! Glumesc, are mărimea potrivită pentru a fi citit-o într-o seară sau două!

Recomand cartea celor pasionați de mituri, superstiții, întâmplări ciudate și paranormale, spiritism, povești din folclorul românesc, dar și celor care nu au mai citit despre astfel de subiecte (așa ca mine), însă care își doresc să descopere ceva nou și să iasă din zona de confort! Din păcate, nu am reușit să salvez niciun citat pe care să îl pot împărtăși cu voi, însă luați-o ca pe un semn bun: am fost prea captivată de acțiune pentru a mai pune mâna pe telefon și a fotografia câteva pasaje!

“Viata ta nu este pentru tine” de Seth Adam Smith (recenzie)

De Lore 😊

Titlu original: “Your life isn’t for you”

An publicatie: 2016

Editura: Act si Politon

Numar pagini: 110

Traducator: Cristina Stan

“Scrisa cu multa autoironie si umor, desi descrie drumul autorului de la dependenta la depresie acuta la eliberare si fericire, aceasta carte este o lectura rapida, dar patrunzatoare. Autorul, Seth Adam Smith, este marturia vie a faptului ca, ajutandu-i pe ceilalti, te vei ajuta pe tine, aceasta fiind chintisenta cartii.”

Dupa ce am finalizat cartea “Scrisorile secrete ale calugarului care si-a vandut Ferrari-ul” de Robin Sharma, carte ce mi-a dat foarte multe de gandit si m-a determinat sa vad cu alti ochi anumite aspecte ale vietii, m-am hotarat sa citesc cat mai multe carti de dezvoltare personala 😊.

Asa am ajuns la povestea lui Seth Adam Smith…titlul acestei carti mi-a atras atentia din prima clipa si mi-am dorit sa o descopar, am aruncat un ochi si asupra parerilor altor persoane despre carte si am ramas placut suprinsa 😊.

Insa mai mare mi-a fost suprinderea cand am realizat ca aceasta carte descrie traseul autorului de la depresie la fericire 😊.

A fost o lectura rapida, cam in trei ore am reusit sa o dau gata (cu pauza), dar cu un mare impact emotional. A prezentat lupta autorului cu propria demoni cu asa o franchete si prezinta un adevar atat de urias, ce te determina sa schimbi ceva la viata ta.

Citind “Viata ta nu este pentru tine” nu aveam impresia ca este o lectura propriu-zisa, parca as fi servit o cafea cu autorul la o cafenea si el imi destainuia toti demonii ce-l bantuiau, astfel eliberandu-se…

Prin povestea lui, am realizat ca cele mai minunate comori sunt cele venite din inima 😊.

Nu-ti faci deloc bine daca te inchizi in tine si te izolezi de lume, ii respingi cu gandul ca ei nu au nici un drept sa se amestece in viata ta.

Si e trist…pentru ca, asa cum tu esti in viata lor, esti inconjurat de iubire si sprijin, asa si tu trebuie sa te revansezi fata de ei.

Parcurgand cele 110 pagini ale cartii, am realizat ca si eu am avut parte de un moment la fel de urat, intr-o perioada. Si eu m-am izolat de lume si nu voiam sa am contact cu nimeni, respingeam pe oricine incerca sa-mi vorbeasca, eram mereu morocanoasa…parca traiam intr-o bula neargra si urata…

Nu stiu exact ce anume m-a determinat sa-mi revin, probabil m-am desteptat vazandu-ma atat de abatuta si mi-a dat de gandit, dar banuiesc ca si insistentele celor din jur (si le multumesc ca s-au tinut de capul meu si nu au cedat 😊), cert este ca am pierdut o parte din mine, dar si din viata, inchizandu-ma in interior si ascunzandu-ma in spatele unui zid.

Ca sa poti sa traiesti frumos trebuie sa daruiesti frumos…sa primesti iubire, de asemenea trebuie sa o oferi (nu iti vine pe tava, expres doar tie…); ajutandu-i pe cei din jurul tau, te ajuti pe tine 😊.

“Viata ta nu este pentru tine” este o lectura usurica, ce iti da foarte mult de gandit si te provoaca sa schimbi cate ceva la viata ta pentru a fi pe deplin implinit 😊 (ce bine ar fi fost sa fi citit eu cartea asta cand eram tanara si nelinistita…asa, eram scutita de unele neplaceri, dar hei…asa ne calim in viata 😊).

“Viata ta nu este pentru tine.

Serios. Nu este. Viata ta nu este pentru tine si viata mea nu este pentru mine. Adevarul e ca natura nu ne-a proiectat sa gasim implinirea in a trai pentru noi insine. Putem atinge masura deplina a vietii traind-o pentru ceilalti.”

“Altruismul onest este mult mai profund decat actiunile noastre – este o stare sufleteasca. A fi altruist inseamna a te deschide catre ceilalti si a invata cum sa primesti viata de la ei si sa le dai inapoi viata. Altruismul adevarat este probabil unul dintre cele mai paradoxale lucruri din natura: nu te pierzi pe tine insuti fiind altruist – te regasesti. Nu pierzi totul fiind altruist – castigi totul. Viata ta mi se restrange pe masura ce o traiesti pentru ceilalti – ea se extinde.”

“Nu colacul de salvare salveaza vieti. Oamenii care arunca un colac de salvare sunt cei responsabili pentru salvarea unei vieti.”

“Nu putem muta soarele de amiaza sa lumineze cararile celorlalti, dar ne putem adduce propria lumina catre ei. Nu trebuie sa facem lucruri mari, cutremuratoare pentru a-l ajuta pe altul sa mearga inainte, dar putem face lucruri mici: o vorba buna, o incurajare blanda, o mana ajutatoare, un apel telefonic sau un gest de iertare si reconciliere.”

“Sotia engleza” de Lauren Willig (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “The English Wife”

An publicatie: 2019

Editura: Litera

Colectia: Blue Moon

Numar pagini: 411

Traducator: Anca Irina Ionescu

“Annabelle si Bayard Van Duyvil traiesc o viata de vis in New York: el este descendentul unei vechi familii de knickerbockeri, ea a crescut intr-un conac in stil Tudor in Anglia; au avut parte de o poveste de dragoste in Londra, iar el a recreat casa familiei ei pe malul fluviului Hudson si a numit-o Illyria. Da, exista zvonuri ca ea are o aventura cu arhitectul, insa zvonurile sunt zvonuri si oamenii vor barfi intotdeauna. Dar Bayard este gasit mort, cu un pumnal infipt in piept, in noaptea balului <A douasprezecea noapte>, Annabelle dispare si se presupune ca s-a inecat, iar ziarele se dezlantuie. Sora lui Bay, Janie, formeaza o alianta improbabila cu un reporter, pentru a descoperi adevarul, fiind convinsa ca Bay nu si-ar fi ucis niciodata sotia, dar cu cat afla mai multe, cu atat incepe sa se intrebe cine erau, cu adevarat fratele ei si sotia lui…”

A fost prima carte ce am citit-o de la aceasta autoare si mai mare mi-a fost bucuria ca ma incantate enorm de mult.

Desi ma asteptam la un roman de dragoste siropos, cu actiunea in inalta societate, sa-mi clatesc ochii la tinute care mai de care mai rapitoare, sa degust diverse delicatese, nu a fost deloc asa…adica am avut parte de inalta societate, tinute maiestuioase, mancare pe masura, dar deloc siropos…subiectul a fost unul ce m-a tinut in priza constant.

Povestea a fost invaluita intr-un mister romantic, impletit cu foarte multe rasturnari de situatie.

Inceputul cartii m-a ametit putin, actiunea se desfasoara pe doua planuri, la diferenta de cinci ani, treptat ajungandu-se in prezent.

Imi era greu sa fac anumite conexiuni, cartea era bogata in detalii si aveam impresia ca sunt tot mai confuza pe masura ce inaintez cu lectura. Situatia s-a mai clarificat in timp ce avansam si imi lamurisem unele banuieli.

A fost o incantare pentru mine sa ma pierd in New York si Londra, sa descopar Epoca de Aur, dar si un dezgust cand realizam cat de mult contau aparentele la vremea aceea….sa nu ai parte de fericirea deplina si de o viata cat mai buna datorita unei etichete ☹.

Pe cat de frumoasa si de fascinanta imi parea lumea aceea, pe atat de trista era, se punea foarte mult accentual pe bunurile materiale si doar datorita averii erai cineva important. Sa traiesti intr-o lume in care zvonurile sunt la ordinea zilei si totul ce vrea a fi perfect, insa in interior e putred…

“Sotia engleza” a avut o poveste plina de secrete si tradare, dar a prezentat si o casnicie ce se destrama (lucru rusinos in secolul al XVIII – lea, ca sa nu spun inadmisibil…), poveste ce m-a tinut cu sufletul la gura pana la final, nu am putut lasa cartea deloc din mana.

Scriitura are un ritm atat de alert incat nici nu realizam cand treceau paginile, eram captivata de povestea de dragoste, de drama, dar si de misterul ascuns in spatele lor.

In tot misterul lecturii, ce m-au dat pe spate au fost replicile comice si au fost destule, am ras pe infundate, citeam pasaje de doua – trei ori si radeam de una singura ca o nebuna 😊.

Am fost placut impresionata de modul cum au evoluat personajele, mai ales Janie, din acea femeie supusa, ce nu iese niciodata din cuvantul parintelui, a devenit o femeie demna de tot respectful, capabila sa infrunte lumea cu capul sus.

Ma asteptam ca povestea sa se invarte in jurul ei, dar mai mare mi-a fost mirarea cand am descoperit la cine facea referire titlul.

Ma incantate foarte mult faptul ca “Sotia engleza” nu a fost genul de roman de dragoste cliseic, unde protagonistii ajung sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti, invaluiti de panselute si roz – bombon peste tot…adica este un final fericit, dar total neprevazut…un final demn de un mare roman gotic.

Imi doresc sa mai descopar si ale romane de-ale autoarei Lauren Willig, mi-a starnit curiozitatea foarte mult romanul de fata si clar ii voi urmari si celelalte opere 😊.

“Adevarul imbraca multe forme.”

“Amintiri, precum licarirea de o clipa a unei aripi de pescarus…”

“Caracterul nu este inscris pe chipul unui barbat.  Sau al unei femei.”

“Si refigiul dumitale care este?

Daca ti-as spune ca dumneata esti, m-ai crede?”

“Simtea cum isi intipareste in memorie detaliile, pastrandu-le ca pe niste flori uscate la pieptul unei fete batrane, amintiri ale unui trecut care ar fi putut sa existe sau ale unui viitor care nu va veni niciodata.”

“Copiii mor in fiecare zi fara sa lase nici o urma, barbatii si femeile dispar. Viata e ieftina si trecatoare.” 

“E foarte bine sa aplici tactica strutului. Dar daca iti ingropi capul in nisip, asta nu inseamna ca lucrurile neplacute nu te vor asalta. Te impiedica insa sa le vezi inainte sa te loveasca.”

“Cand traiesti un cosmar, si umbrele pot avea gheare.”

“ – El s-a indragostit de ea. Barbatii obisnuiesc sa faca asta.

Nu toti…este ca varicela. Eu am devenit imun.

Si atunci, eu ce sunt? Pojar?

Nimic atat de banal. Dumneata, esti ciuma. Absolut incurabila.”

“Unele frumuseti se ofilesc atunci cand ajung la varsta mijlocie; altele capata duritate. Dumneaei facea parte din a doua categorie, frumusetea ei din tinerete se ofilise si se transformase intr-un soi de armura.”

“Nu era nimic romantic si nici afectiune in acest sarut. Il saruta cu disperare, cu toata durerea si suferinta si teama care o cuprinsera. Il saruta in timp ce focul trsnea si pietrele se prabuseau. Dar ea nu se topea, ea ardea, era mistuita in acel sarut si in acea imbratisare; toata durerea si indoiala ardeau in patima atingerii lor, frenetica, animalica, plina de viata.”