“Vraja corbilor” de Margaret Rogerson (recenzie)

  • Titlul original: “An Enchantment of Ravens”
  • Autor: Margaret Rogerson
  • Editura: Storia Books
  • Colecţia: Young Adult
  • An apariţie: 2020
  • Număr pagini: 320
  • Traducător: Simona Ștefana Stoica

Orice vrajă are un preț.

O portretistă talentată trebuie să înfrunte puterea străveche a regatelor zânelor, chiar în timp ce se îndrăgostește de un prinț al făpturilor fermecate. Cu o fluturare a pensulei, Isobel făurește portrete uluitoare pentru o categorie periculoasă de clienți: făpturile fermecate, aceste ființe nemuritoare și îngrozitoare, care nu pot să coacă pâine sau să scrie fără a se preface în praf și pulbere. Tânjesc însă după Meșteșug uman cu o sete cumplită, iar pentru tablourile lui Isobel sunt gata să ofere în schimb vrăji valoroase. Dar când îl întâlnește pe primul ei protector regal – Rook, Prințul Toamnei – Isobel comite o greșeală mortală. Pictează în ochii lui tristețe umană, o slăbiciune care pe prinț l-ar putea costa viața. Furios, Rook o răpește pe Isobel și o duce în regatul său, unde va fi judecată pentru crimă. Dar ceva este cu adevărat greșit în lumea zânelor și cei doi sunt atacați din toate părțile. În timp ce Isobel și Rook depind unul de celălalt pentru a supraviețui, alianța lor înflorește în ceva diferit: încredere, apoi dragoste – și acea dragoste încalcă legile neîndurătoare ale făpturilor fermecate și îi condamnă pe amândoi la moarte. Singura armă a lui Isobel împotriva zânelor stă în Meșteșugul ei, care reprezintă o amenințare pe care făpturile fermecate nu au mai întâlnit-o.

Pentru că portretele lui Isobel au puterea să le facă să simtă pentru prima oară.

La scurt timp după ce am citit „Vraja spinilor”, a cărei recenzie o găsiţi pe blog aici, am văzut că a apărut un nou roman marca Margaret Rogersonn şi n-a durat mult că Storia Books la şi tradus. Până să ajungă la mine a trecut ceva timp, nu aşa mult cum se întâmplă de obicei când vine vorba de noutăţi, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Vreau să le mulţumesc celor de la Storia pentru exemplarul oferit, iar dacă recenzia mea vă convinge, îl găsiţi şi voi aici.

În „Vraja corbilor” facem cunosştinţă cu Isobel, al cărei Meşteşug este să realizeze portrete, şi nu pentru oricine, ci pentru făpturile magice, nemuritoare, îngrozitoare şi arogante din cale-afară. Aceste făpturi fermecate nu sunt capabile să înfăptuiască nici cele mai uşoare munci ale oamenilor, însă tânjesc după Meşteşugurile acestora cu o sete de nestăvilit. Isobel, în schimbul potretelor pe care le realizează, este răsplătită cu vrăji, vrăji pe care le alege cu băgare de seamă şi extrem de conştiincios pentru a nu avea de suferit ulterior, întrucât vrăjile au şi taine ascunse. Printre clienţii neobişnuiţi ai lui Isobel, s-a întâmplat să fie şi Rook, Prinţul Toamnei, însă în momentul în care Isobel este captivată de realizarea portretului acestuia, comite o greşeală ce o poate costa viaţa, nu doar pe ea, ci şi pe Prinţ. Furios pe fapta lui Isobel, Rook o răpeşte pe Isobel pentru a o duce în Regatul Toamnei, unde va fi judecată pentru fapta sa , însă drumul spre Regat este încărcate de pericole, iar viaţa le este ameninţată. Lumea zânelor este turburată, iar Isobel şi Rook au parte de o aventură anevoioasă, ce-i pune la grea încercare, mai ales în privinţa încrederii. Iubirea dintre oameni şi făpturile magice este înterzisă, iar încălcarea Legii Juste se plăteşte cu moartea. Cum evoluează aventura lui Isobel şi Rook nu rămâne decât să aflaţi, doar să vă pregătiţi, va fi una încărcată de neprevăzut…

Încă o dată am fost încântată de lumea creată de Margaret Rogerson, dacă-n „Vraja spinilor”, a cărei recenzie o găsiţi pe blog aici, am avut parte de demoni şi vrăjitori, în „Vraja corbilor” au fost fiinţe fermecate, unele dintre cele mai insensibile şi înşelătoare, ce nu ţin cont de ceilalţi, ci doar de propria bunăstare, dar mai ales, nemiloase. Chiar dacă momentul în care am ales să citesc volumul nu a fost unul extrem de prielnic, cu paşi mărunţi am reuşit să-l parcurg şi să mă pierd cu uşurinţă printre pagini. Isobel este un personaj principal feminin inteligent, cu capul pe umeri şi grijulie, ca să nu mai spun că este foarte pricepută la Meşteşugul său, de aici şi aprecierea atât de mare din partea făpturilor fermecate. Deşi şi-a pierdut părinţii în copilărie, a primit o educaţie bună şi a învăţat să profite de ceea ce-i oferă clienţi săi pentru a-şi asigura bunăstarea, atât a ei, cât şi a familiei sale, cea care i-a mai rămas. Am prins drag de ea de la prima pagină şi am urmărit-o cu sufletul la gură. Nici Rook nu s-a lăsat mai prejos, autoarea a avut grijă să-l creeze într-un mod cât mai feerit, menit să-ţi vrăjească gândurile şi să ţi le invadeze. În ciuda faptului că făpturile fermecate sunt cunoscute pentru lipsa lor de sentimente, Rook mi-a demonstrat multe altele şi totodată, mi-a dovedit că este demn de urmărit cu ochii cât cepele, mai ales că nu este capabil de a minţi. Mi-au plăcut fiecare în parte, dar mai mult i-am savurat când au fost împreună, ce e drept. Alături de ei am râs, m-am emoţionat, am empatizat şi i-am urmărit cu interes maxim, am şi luptat cu diverse făpturi puse pe răutăţi. N-am avut timp să mă plictisesc, nici nu ştiu când treceau paginile şi chiar dacă mi-aş fi dorit să o parcurg mult mai repede pentru că mi-a trezit interesul, am fost şi tristă spre final pentru că n-am mai avut pagini…veşnica problemă, în cazul meu.

Ştiu că autoarea nu va scrie o continuare nici la acest volum, cum nu va scrie nici la „Vraja spinilor”, dar chiar şi aşa sunt curioasă cu ce poveste mă va mai surprinde. „Vraja corbilor” este o poveste captivantă, amuzantă şi plină de acţiune, ce prezintă o dragoste interzisă într-o lume a zânelor, dar de unde nu lipsesc nici întorsăturile de situaţie. Este un fantasy uşor şi numai bun de savurat după o lectură ce v-a muncit.

„Recunoaşterea propriei slăbiciuni nu reprezintă un prilej de bucurie pentru nicio zână.”

„Oare cum trebuie să fie? Să întâlneşti pe cineva, să creezi o legătură, totul în doar o după-amiază aurie – doar pentru a descoperi că, pentru ea, fiecare minut scurs simboliza un an. Fiecare secundă, o oră. Ar fi moartă înainte să răsară soarele a doua zi.”

„Să mergi pe muchia unui tăiş e distractiv doar până când lama încetează să mai fie o metaforă.”

„La un moment dat, mintea mea încetase să mai încerce să-l vadă ca pe un om şi îl acceptase pentru ceea ce era. Exista ceva incontestabil de izbitor în supleţea sa, în faţa lui colţuroasă. Ochii îi erau în continuare nemiloşi, dar şi visători. Fiorul pe care îl simţeam ori de câte ori se uita la mine era pe cât de captivant, pe atât de periculo, ca şi cum ţi-ai înlănţui pe neaşteptate privirea cu cea a unui râs sau a unui lup, dar nu oriunde, şi nu oricând, cu în pădure, la amurg.”

„Poţi iubi cu adevărat pe cineva, când pentru tine nu e nimic mai mult decât o iluzie plăcută?”

„Cât de mult se deosebea o iubire mărturisită cu ochii de una proclamată cu voce tare. Aceasta era o privire care ar opri timpul, dacă ar putea. Blândă şi tăioasă, în acelaşi timp, o tandreţe dureroasă înconjurată de suferinţă, dovada absolută a unei inimi deja frânte.”

„Eşti un trandafir viu strecurat printre flori de ceară. Poate că noi ţinem o veşnicie, dar tu înfloreşti mai strălucitor, miroşi mai dulce şi verşi sânge cu ţepii tăi.”

„Viitorul niciodată nu este bătut în cuie…Vezi tu, e ca o pădure, cu mii şi mii de cărări care o străbat, toate ramificându-se în direcţii diferite. Unele lucruri se pot schimba, chiar până în ultimul moment.”

„Preferăm să pretindem altceva, dar adevărul este că nu am fost niciodată noi cei nemuritori. Poate trăim suficient de mult pentru a vedea lumea care se schimbă, dar n-am fost niciodată noi cei care am schimbat-o. Când ajungem, în cele din urmă, la final, suntem singuri şi nimeni nu ne iubeşte şi nu lăsăm nimic în urmă, nici măcar numele nostru cioplit pe o lespede de piatră. Şi totuşi…muritorii, prin operele lor, prin Meşteşugul lor, nu sunt niciodată uitaţi.”

„Întreaga lume e făcută din praf şi în praf se întoarce întotdeauna. Nu există nimic altceva.”

„(…) te iubesc întru totul. Te iubesc veşnic. Te iubesc atât de mult, încât mă înspăimântă. Mă tem că nu aş putea trăi fără tine. Ţi-aş putea vedea chipul în fiecare dimineaţă când mă trezesc, timp de zece mii de ani, şi încă aş aştepta-o cu nerăbdare pe următoarea, ca şi cum ar fi prima.”

Advertisement

2 thoughts on ““Vraja corbilor” de Margaret Rogerson (recenzie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s