“Iubita mea soție” de Samantha Downing (recenzie)

  • Titlul original: “My loving wife”
  • Autor: Samantha Downing
  • Editura: Bestseller
  • An apariţie: 2021
  • Număr pagini: 494
  • Traducere de Marina Mogoşanu

Povestea noastră de iubire este simplă. Am cunoscut o femeie splendidă. Ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Am avut copii. Ne-am mutat la periferia orașului. Ne-am împărtășit cele mai arzătoare dorințe și cele mai întunecate secrete unul celuilalt. Apoi ne-am plictisit. Păream genul de cuplu normal. Suntem vecinii voștri, părinții prietenului fiului dumneavostră, cunoștințele cu care tot stabiliți, de ceva timp, să vă întâlniți la cină.

Fiecare dintre noi are propriile lui secrete care ne mențin căsnicia pe linia de plutire. Al nostru se întâmplă să fie tocmai faptul de a scăpa nepedepsiți…

„Iubita mea soţie” este romanul de debut al autoarei Samantha Downing, dar şi primul thriller tradus şi publicat de editura Bestseller, sper eu să nu fie ultimul, mai ales în ce priveşte romanele autoarei. Mi-a captat atenţia de cum l-am ochit pe pagina de Instagram a editurii şi mi-am dorit cu ardoare să-l citesc, iar ocazia mi-a fost oferită chiar de către editură, întrucât mi-au oferit un exemplar şi ţin să le mulţumesc din inimă pentru acesta. Romanul urmăreşte povestea unui familii, un cuplu cu doi copiii, ce locuiesc la periferia oraşului. Millicent şi soţul ei s-au cunoscut într-un zbor cu avionul, s-au plăcut, iar la scurt timp au ajuns să formeze un cuplu. Nimic mai frumos de atât, însă fiecare frumuseţe ascunde şi ceva…macabru. Deşi par a fi un cuplu ca oricare altul, cei doi ascund secrete menite să te cutremure, dar care pe ei îi însufleţeşte. Încerc să nu vă dau prea multe detalii, întrucât nici descrierea nu oferă foarte multe, nedorindu-mi să spoiler-esc povestea şi să vă las vouă ocazia de a descoperi acest thriller electrizant şi captivant.

Povestea este redată din perspectiva soţului, la persoana întâi, soţ al cărui nume nu l-am aflat şi de care abia la final am realizat că nu îl cunosc, ceea ce a dat o alură de mister şi m-a încântat, totodată. Acesta relateaza istoricul său cu Millicent, făcând trimitere şi-n trecut la unele evenimente, întâlnirea lor, cum a evoluat relaţia dintre ei, dar şi-n prezent, cum i se desfăşoară viaţa. Povestea sa a fost încărcată de detali interesante, dar şi cutremurătoare, mai ales că acţiunile săvârşite nu au fost doar o dată, ci au început să se repete, obţinând o anumită satisfacţie după acestea. Lecturarea acestei cărţi m-a determinat să fiu în priză, să dau pagină după pagină, să-mi ridic sprâncenele, dar şi încerc să elucidez misterul ascuns între pagini, n-am reuşit, normal, astfel povestea năucindu-mă complet, răsucindu-mă după bunul plac şi să-mi servească un final ce m-a lăsat blocată.

Am devorat cartea în câteva ore, în decursul a două zile, dacă n-aş fi fost nevoită să merg la lucru probabil o terminat într-o singură zi. Îmi era extrem de dificil să las cartea din mână, în special după ce am pătruns cum trebuie în poveste şi am început să-mi formez propriile idei, dar eram şi curioasă de unde va duce toată povestea ş ice deznodământ va avea. Pot spune că povestea m-a jucat pe degete, exact cum a vrut, m-a făcut să mă cutremur şi să-mi doresc să aflu şi mai multe, în acelaşi timp, misterul în care era învăluită relatarea şi-a făcut treaba şi m-a ţinut cu sufletul la gură până spre finalul cărţii. Milicent este una dintre cele mai “interesante” soţii, reuşind să se descurce cu absolut tot, pornind de la clădirea familiei, job şi educarea copiilor, impune anumite reguli şi acestea sunt respectate cu stricteţe, iar acest lucru m-a surpins, sincer, şi m-a convins că este o mamă dedicată. Dar şi când mi-au fost dezvăluite secretele ei, placa s-a schimbat şi n-am mai ştiut ce să mai cred. Pe de-o parte o admiram, pe de altă parte nu-mi venea să cred ce aflasem şi-mi era greu să o văd altfel decât o văzusem până atunci. Iar soţul…soţul a fost perfect, exact ce trebuie, acolo unde trebuie, şi chiar mi-a părut rău de el la un moment dat (dacă veţi citi cartea, veţi ştii la ce mă refer).

Nu ştiu dacă am fost tocmai coerentă în ce mi-am dorit să vă împărtăşesc privind „Iubita mea soţie”, însă vi-o recomand cu dragă inimă, mai ales dacă sunteţi cititori împătimiţi ai acestui gen. Veţi da peste o poveste încărcată de suspans şi mister, multe răsturnări de situaţie, o familie obişnuită şi nu chiar, cu un cuplu depravat, dar şi delicios de urmărit (ştiu că sună ciudat, dar aşa e…), manipulare şi multe altele… Te va şoca şi răsuflarea îţi va fi tăiată, vei îndrăgi personajele, ca-n secunda următoare să-ţi doreşti să le strangulezi… Dacă te-am convins măcar puţintel, cartea o găseşti pe site-ul editurii aici.

“Obsesia” (2 volume) de Helene N. (recenzie)

  • Titlul: “Obsesia”
  • Autor: Helene N.
  • Serie: “Obsesia”
  • Volume: I şi II
  • Editura: Bookzone
  • An apariţie: 2021
  • Număr pagini: 224 şi 296

Cum ai putea să te accepți așa cum ești când întreaga lume te judecă după aparențe? Esmay duce cea mai grea luptă: cu sine. Descoperă acum în cele două volume din „Obsesia” la ce sacrificii te poate supune nevoia de iubire!

Esmay ar fi putut schimba lumea cu forța ei dacă nu ar fi văzut în oglindă doar kilogramele în plus, ci și sufletul său. Dar fiecare poveste vine cu dificultățile sale, nu doar cu un sfârșit fericit.

Complexată de felul cum arăta, Esmay își dorea să fie acceptată. Să fie iubită. Să fie „normală”. Iar când l-a întâlnit pe Ewan, a crezut că a descoperit iubirea. A căutat frumosul în sufletul lui Ewan, fiind vrăjită de exteriorul său perfect. Dar a descoperit doar ziduri prea înalte, care nu o lăsau să-l vadă pe adevăratul Ewan. Iar adorația și disperarea de a fi iubită s-au transformat în obsesie. O obsesie care a rănit-o mai tare decât o făcuseră toți oamenii care o judecaseră după aparențe și care-i aruncaseră comentarii răutăcioase.

Esmay și-ar fi dorit să creadă că nu a pierdut totul. Ar fi vrut să plece, să lase totul în urmă și să nu se mai întoarcă niciodată. La doi ani după ce sufletul i-a fost rănit, aparențele s-au schimbat, însă obsesia din trecutul său încă o urmărește. Oare își va da seama la timp care este diferența dintre dragoste și obsesie?

Pe Ana am descoperit-o în urmă cu doi ani, prin intermediul titlului „Locul unde obişnuiai să mă iubeşti”, carte primită din partea ei şi despre care v-am vorbit puţin pe blog aici, iar anul trecut am avut ocazia de a citi primul volum al seriei „Obsesia” în format electronic, tot cam prin această perioadă. Planetele s-au aliniat în aşa fel încât, la distanţă de aproximativ un an, să citesc şi volumul doi, iar astăzi să vă împărtăşesc o parte din gândurile mele privind aceste două volume. Acestea au ajuns la mine prin intermediul celor de la Bookzone, m-au surpins zilele trecute cu un colet total neaşteptat şi nu vă pot exprima în cuvinte ce am simţit în momentul în care am văzut volumele, dar mai când le-am luat în mână. Dacă mă urmăriţi pe Instagram probabil mi-aţi văzut figura pe story, dacă nu, asta e, aţi pierdut-o, însă zâmbetul ce l-am avut întins pe chip la acel moment este de nedescris. Coperţile sunt de-a dreptul superbe şi le-am admirat minute bune, chiar şi acum când vă scriu aceste rânduri, arunc un ochi către ele şi mă minunez de cât sunt de frumoase…

Primul volum din “Obsesia” ne face cunoştinţă cu Esmay, o adolescentă ce se confruntă cu obezitatea, lipsa încrederii în sine şi astfel, devine batjocura tuturor celor din jurul său, chiar şi a fratelui ei, cel care se presupune că ar trebui să-i fie alături, mai ales că face parte din familia sa. Consolarea sa cea mai mare este mâncare şi în mâncare îşi îneacă toate frustrările…Singurul ei prieten adevărat este Kevin, o bombonică de băiat, de care eu am prins drag de la prima întâlnire şi mi-a ajuns la suflet, mereu îi ia apararea şi încearcă să o facă să se simtă bine, îi înfruntă pe ceilalţi fără teamă şi nu-i pasă deloc de ceea ce ar putea să creadă cei din jurul lor. L-am admirat foarte mult şi m-am bucurat pentru Esmay că are alături aşa un prieten. Când nu credea că viaţa ei poate fi mai dezastruoasă decât este deja, în cale îi apare Ewan, cel mai bun prieten al fratelui ei, până acum un băiat căruia nu i-a acordat nicio atenţie, dar care trezeşte în ea sentimente nebănuite până în prezent, iar de la acea întâlnire, viaţa lui Esmay se schimba şi ia o turnură total nebună…

În cel de-al doilea volum al seriei, ne reîntâlnim cu Esmay, la o distanţă de doi ani, o tânără schimbată fizic, dar nu şi-n interior. Încă se luptă cu demonii trecutului, aceştia nu-i dau pace şi singura soluţie pentru a-şi găsi liniştea este să-i înfrunte… Cum evoluează povestea ei de-a lungul celor două volume, eu vă îndrum să descoperiţi, titlurile le găsiţi pe site-ul editurii aici şi vă garantez că veţi da peste o poveste ce vă va obseda şi pe care cu greu o veţi putea lăsa din mână…

Am emptizat foarte mult cu Esmay, am înteles-o, mâncarea pare a fi refugiul cel mai potrivit atunci când nu reuseşti să te descarci de tot ce te apasă, lupta cu kilogramele în plus este foarte grea şi dacă eşti slab de caracter, te doboară…been there, done that…dar totodată, mă şi enerva când vedeam că se complăcea în acel fel şi nu dorea în niciun fel să se schimbe, să aducă o mică îmbunătăţire personalităţii sale, mai ales când îl avea pe Kevin alături. În ciuda tuturor defectelor pe care şi le cauta şi pe care le vedea, Esmay era inteligentă, cu un simţ al umorului foarte dezvoltat, dar avea şi un suflet frumos, deşi îl lăsa măcinat de îndoieli şi negativitate… M-am temut pentru ea când şi-a făcut apariţia Ewan, nu ştiam ce reacţie va avea şi cum va decide să acţiuneze, dreptate mare am avut să mă tem…situaţia a luat o întorsătură la care nu mă aşteptam şi m-a dat puţin peste cap, ce e drept. De la dragoste la obsesie nu este decât un pas mic, iar când ajungi să faci şi acel pas, e grav, întrucât nu mai gândeşti raţional şi depăşeşti limite ce nu ar trebui depăşite…

Volumul întâi m-a încântat foarte mult, deşi mi-aş fi dorit mai multe pagini, mi s-a părut mult prea scurt şi m-a lăsat cu numeroase întrebări, dar mi-a venit în ajutor volumul doi, mi-a răspuns la unele întrebări şi m-a lăsat cu altele, ca să nu mai spun că finalu m-a blocat, efectiv, şi nu mai ştiu ce să cred. Îmi formasem unele idei, însă tind să le abandonez, întrucât simt că nu sunt ceea ce trebuie şi mi le-am format total greşit. Ştiam că mă va surpinde volumul următor, însă nu mă aşteptam să mă ia complet pe nepregătite şi să mă lase în pom… În ce priveşte volumul doi, pot spune că am respirat paginile, chiar i-am spus Anei şi-n mesaje, nu ştiu când au trecut pagini, când am ajuns la final, ştiu doar că amorţisem pe canapea şi am devorat volumul în doar trei ore, ceea ce e un record şi pentru mine. Nu am putut să mă desprind de poveste nici măcar o clipă şi m-am întristat maxim când am ajuns la final… O să-mi rod unghile până se va lansa volumul trei, dar am să mă torturez cu frânturi din ce va mai posta Ana pe pagina ei de Instagram, o puteţi găsi şi voi aici.

Şi ca-n orice poveste, am avut personaje pe care le-am iubit, dar şi personaje pe care le-aş fi lăsat fără aer, doar aşa puţin…sau poate mai mult…Luke, deşi m-a enervat maxim în primul volum şi-mi venea să-I sparg faţa, am ajuns să-l iubesc în cel de-al doilea, să-l privesc cu alţi ochi şi să mă bucur pentru Esmay că are aşa un frate, chiar dacă în trecut nu a fost tocmai fratele perfect. Asher este iar un personaj de care am prins drag, însă nu ştiu de ce simt că îmi va frânge inima, sper să nu mă înşel, altfel voi suferi cumplit. Iar despre Sierra am numai cuvinte de laudă, o veţi descoperi în volumul doi, iar eu am rămas super încântată de cum a dezvoltat autoarea relaţia dintre ele, încurajarea şi spijinul pe care şi l-au oferit una alteia atunci când a fost nevoie. În ce priveşte personajele nesuferite, ei bine, unul care m-a călcat pe nervi maxim a fost Raissa, o fostă cea mai bună prietenă de-a lui Esmay, ce nu ezita să-i sară la gât cu fiecare ocazie şi s-o atace verbal; aşa aş fi luat-o de-o aripă şi aş fi desfiinţat-o…Nici pe Ewan nu pot să spun că l-am simţit tocmai sincer, dar am să văd cu ce mă va surpinde în volumul următor…

Cred că v-am împărtăşit suficiente şi sper eu că nu am spoiler-it nimic, am încercat să mă limitez cât mai mult posibil. “Obsesia” mi-a ajuns la suflet şi acolo va rămâne o bună perioadă de timp, autoarea a reuşit să creeze o poveste încărcată de frământări şi nesiguranţă, dar şi prietenie, susţinere, pe lângă acestea şi o iubire bolnavă, pe alocuri m-a ţinut şi-n suspans, m-a determinat să o urmăresc pe Esmay cu sufletul la gură şi totodată, mi-a intrat sub piele…

“Când dragostea trece limite, devine devotement, dar când devotamentul se duce pe căi greşite, devine obsesie.”

“(…) viaţa nu stă şi te priveşte cum te străduieşti, nu te ajută şi, cu siguranţă, nu îţi dă nimic care să te ajute. Ea doar îţi pune piedici şi te testează până când ajungi la epuizare.”

“Poţi realiza atât de multe lucruri într-o viaţă, dar fără dragoste nimic nu mai are nicio valoare. Ce rămâne în urma noastră? Ne transformăm în amintiri de iubire, nimic mai mult.”

“Durerea schimbă oameni. Le distruge sufletul, le smulge inima din piept şi îi transformă în recipient goale. Le fură încrederea, speranţa şi dragostea. Durerea le construieşte o barieră fix în faţa ochilor şi îi împiedică pe toţi ceilalţi să se mai apropie.”

“Viaţa te doboară de multe ori, însă toate obstacolele sunt doar nişte încercări prin care ni se dovedeşte că noi nu avem niciun control asupra ei. Suntem constant supuşi unor anumite limite, pentru a vedea cât putem suporta. Uneori, ni se pare că ajungem la capătul puterilor. În acele momente, suferim şi ne consumăm sufletul, dar toată durerea are şi ea o parte bună. Ne face să simţim, să ne dorim să depăşim toate piedicile şi să ne vindecăm. Şi după toată această perioadă în care ne adunăm rămăşiţele de pe jos, vine liniştea noastră sufletească. De cele mai multe ori este amestecată cu frici, neîncredere şi o doză mica de durere, dar natura omenească ne îndeamnă să mergem mai departe. Deşi cicatricile rămân, ca o dovadă supremă a suferinţei noastre, simţim că ne regăsim în final. Durerile se uită şi ajungem să ne dorim să o luăm de la capăt şi să fim fericiţi. Cel puşin, până când în viaţa noastră apare un alt obstacol. Partea bună este că a doua oară ar trebui să avem deja lecţia învăţată şi să îl putem îndepărta mult mai uşor.”

“Iubirea mi-a dat viaţă, iar lipsa ei m-a ucis, în timp ce durerea m-a schimbat. M-am risipit în timp şi m-am transformat în dor.”

“Oamenii nu sunt conştienţi de iubirea pe care le-o purtăm. Cu cât îi iubim mai mult, cu atât mai semnificativi devenim. Însă, când dragostea noastră începe să se stingă uşor în ignoranţa lor, abia atunci ei ne vor iubi cel mai mult.”

“Este frustrant, trist şi dureros când sufletul îţi este furat de cineva care nu are nevoie de el, iar lucrul ăsta m-a învăţat că viaţa este o secundă zbuciumată între două eternităţi. Poţi avea totul şi mâine, nimic. Viaţa este un complex de bucurii, de supărări, de realizări şi de înfrângeri.”

“Atunci când îţi pierzi încrederea în ei, o pierzi  şi pe cea în tine însuţi. Ajungi să nu te mai iubeşti, pentru că toţi ţi-au dovedit că nu există nimic de iubit la tine. Întreaga luptă se transformă într-un cerc vicios. Deşi oamenii nu te merită, nici tu nu îi meriţi pe ei. Îţi pierzi toate şansele de a te iubi şi de a mai fi iubit. Iar asta este dureros de tragic.”

“Iubirea chiar putea fi cea mai cumplită boală a sufletului.”

“Dacă ar exista numai bine în lume, oamenii ar fi superficiali. Nu ar mai aprecia viaţa şi lucrurile bune.”

“Oamenii nu mai sunt răbdători. În ziua de azi, ei doar vin şi pleacă, niciodată nu rămân prea mult în acelaşi loc. Nimeni nu-şi mai doreşte să lupte pentru fericire sau pentru dragoste. Ajungem să le căutăm în grabă şi să plecăm imediat ce nu le găsim. Dezamăgirile ne transformă în fiinţe atât de frivole. Amăgirile ne rămân adânc ascunse în suflet ca nişte funii invizibile şi ne opresc, împotriva voinţei noastre, să căutăm necunoscutul în continuare, ne opresc din a-l exploata, din a-l aprecia. Noi, oamenii, suntem nişte creaturi care se tem de neştiut. Ar trebui ca întotdeauna să alegem calea fericirii. Ar trebui să alegem doar acele motive care ne-ar putea face să ne iubim pe noi înşine mai mult.”

“Fable” de Adrienne Young (recenzie)

  • Titlul original: “Fable”
  • Autor: Adrienne Young
  • Serie: “Fable”
  • Volum: I
  • Editura: Storia Books
  • Colecţia: Young Adult
  • An publicaţie: 2021
  • Număr pagini: 344
  • Traducere de Bogdan Voiculescu

Într-o lume clădită pentru bărbați, o tânără trebuie să învețe să supraviețuiască, să-și găsească locul și familia.

Pentru Fable, fiica de șaptesprezece ani a celui mai puternic comerciant din Strâmtori, marea este singurul cămin pe care l-a avut vreodată. Au trecut patru ani din noaptea în care și-a văzut mama înecându-se în timpul unei furtuni necruțătoare.

A doua zi, tatăl ei a părăsit-o pe o insulă legendară, plină de hoți și cu hrană puțină. Pentru a supraviețui, Fable trebuie să se descurce singură, să nu aibă încredere în nimeni și să se bazeze doar pe talentele deosebite moștenite de la mama ei. Tot ce o motivează este dorința de a scăpa de pe insulă și de a-și găsi tatăl, căruia vrea să-i ceară locul cuvenit în echipajul lui.

Astfel, Fable apelează la ajutorul unui comerciant tânăr pe nume West, care o va lua de pe insulă și o va ajuta să traverseze Strâmtorile. Dar pericolele de care a fost mereu înconjurat tatăl ei s-au înmulțit de când l-a văzut ultima oară, iar West, la rândul lui, ascunde multe secrete.

“Fable” vă poartă într-o călătorie spectaculoasă, plină de dragoste, intrigi și aventură.

Îmi era dor de o carte a autoarei, sincer vă spun, a trecut ceva timp de la ultima carte citită de la ea, iar când am văzut că s-a tradus “Fable”, eram în extaz. A făcut vâlvă pe bookstagramul străinilor şi eram ferm convinsă că aceeaşi reacţie va fi şi pe cel al nostru. Bucuria mea a fost şi mai mare când am primit un exemplar din partea celor de la Storia, astfel având ocazia să o citesc mult mai repede decât prevăzusem, deci le mulţumesc din suflet pe această cale, datorită lor pot spune că am fost şi eu la zi cu parcurgerea noutăţii, ceea ce rar se întâmplă în cazul meu. Şi nu cred că mai trebuie să menţionez cât de superbă este coperta, detaliile cuprinse…pur şi simplu mi-a venit să plâng când am luat-o în mâini şi am admirat-o. Cred că este printre puţinele cârţi deţinute de mine la care coperta pur şi simplu m-a captivat maxim, iar eu sunt un vânător de coperţi, ce e drept…majoritatea cărţilor deţinute au fost luate pentru că m-a atras coperta…

Dacă în prima duologie scrisă de autoare, m-am întâlnit cu vikingii, de data aceasta mi-a aranjat o întâlnire cu piraţi, călătorii pe mare şi nu numai. Am făcut cunoştinţă cu Fable, o adolescentă în vârstă de 17 ani, care a fost părăsită de tatăl ei pe o insulă, după ce corabia pe care se afla alături de familia sa a naufragiat, în urma dezastrului, mama înecându-se şi scufundându-se cu tot cu corabie. Au trecut patru ani de la nefericitul eveniment, iar în acesţi patru ani, Fable a fost nevoită să se descurce singură, să îşi procure hrană, să muncească, bazându-se pe darul moştenit de la mama sa, dar mai ales, să nu aibă încredere în nimeni, să nu îşi dezvăluie secretele. Secretele sunt cele mai preţioase, iar cel care ţi le cunoaşte poate profita la maxim de acestea…Singura motivaţie a lui Fable este să părăsească insula dominată de piraţi şi pericole, în cei patru ani cât a locuit acolo a fost supusă bătăilor şi jignirilor, a suferit de foame şi alungată, negăsindu-şi locul nicăieri. Îşi doreşte să părăsească insula pentru a se alătura echipajului deţinut de tatăl ei, să-şi primească locul cuvenit. Astfel, ajunge să ceară ajutorul unui comerciant care a mai cumpărat bunuri găsite de Fable, West fiind cel care o primeşte pe corabia sa şi care îi uşurează sarcina de a trece Strâmtorile. Călătoria nu este una lipsită de pericole, mai ales că a trecut atât timp de când şi-a văzut ultima oară tatăl, dar totodată şi secretele sale ameninţă să iasă la iveală…Cum se desfăşoară călătoria lui Fable alături de West şi echipajul său, te îndrum să descoperi, călătoria cu corabia Marigold promite o aventură pe cinste; găsiţi şi voi cartea pe site-ul editurii aici.

Cred că a fost cartea potrivită la momentul potrivit pentru că am reuşit să o parcurg în câteva ore, după ce am avut câteva zile extrem de încărcate în care nu am reuşit absolut deloc să citesc, ceea ce mi s-a părut extrem de ciudat şi trist, în acelaşi timp. Din momentul în care am luat cartea în mână, greu mi-a fost să o las deoparte, eram foarte curioasă de cum se va schimba povestea lui Fable, ştiind prin câte a trecut pentru a ajunge unde a ajuns, ce a suportat, devenind adolescenta din prezent. Mi s-a părut foarte trist că a fost părăsită de părintele ei, fără nicio îndrumare şi o privire în urmă, dar acest abandon a format-o şi a determinat-o să fie sigură pe ea, să-şi cunoască puterile şi să se descurce. Este un personaj puternic şi îndrăzneţ, iar eu am prins drag de ea de la primele pagini şi am urmărit-o cu interes până la final.

În ce priveşte acţiunea, mă aşteptam la una mai dinamică ştiind că este o poveste cu piraţi, însă nu am primit aşa ceva, a fost statică şi nu s-au întâmplat foarte multe, cel puţin în primele 200 de pagini. Nu pot spune că m-a dezamăgit acest lucru, m-am bucurat de poveste chiar şi fără wow-uit, a fost extrem de lejeră şi plăcut de parcurs, m-a destins şi mi-a dat o stare de bine. Cum spuneam şi mai sus, mi-a fost drag de Fable, autoarea s-a axat foarte mult pe conturarea ei, lăsând deoparte conturarea personajelor secundare, iar acest aspect mi-ar fi plăcut să fie creat altfel, să primească şi cele secundare puţină atenţie şi să nu fie neglijate. Dacă erau mai dezvoltate, probabil aş fi reuşit să empatizez mult mai mult şi cu ele, nu doar cu Fable, însă din puţinele informaţii pe care le-am primit privind personajele secundare, am reuşit să-mi formez propriile idei şi să le conturez în felul meu, nu ştiu dacă le-am creat eu aşa cum trebuie în mintea mea, dar ceva acolo tot cred că am nimerit…

Cât am citit cartea, m-am simţit de parcă am vizionat un film, mi-a dat un vibe de “Piraţii din Caraibe” (chiar mă bătea un gând să revăd filmele după ce termin cartea) şi chiar am savurat povestea descoperită. În ciuda faptului că nu a reuşit să mă wow-uiască, mi-a oferit ce am avut nevoie: o poveste uşoară, cu un personaj feminin puternic şi determinat, care reuşeşte să se impună într-o lume dominată de bărbaţi, cu un “cufăr” încărcat de secrete, o călătorie pe mare plină de neprevăzut pe o corabie cu un echipaj dintre cele mai neobişnuite, o poveste de dragoste în plan secundar, dar şi una plan principal. Mi-a trezit interesul şi sunt nerăbdătoare ca editura să traducă şi volumul doi al duologiei, deşi ştiu că doar ce s-a tradus primul volum. De acum începe momentul cel mai greu, şi anume aşteptarea, care va fi cruntă, aşa este mereu…

“Problema nu-i că eşti mincinoasă. Toată lumea de pe insula asta minte. Problema, Fable, este că tu ştii să minţi.”

Nimic nu e pe gratis. Nu se referala mâncare, la costul călătoriilor şi la hainele din spinare. Se referea la respect. Siguranţă. Protecţie. Nimeni nu ţi le datora. Şi, într-un fel sau altul, plăteai pentru ele mereu.”

“Vreau să nu mor singură (…). Nu pot spune că a fost alegerea mea să trăiesc aşa. Dar nu am altă viaţă. (…) Atât timp cât voi face parte din echipajul ăsta, nu voi fi singură. Cred că e bine să fiu într-un astfel de loc când moartea va bate la uşă.”

“Nimic nu e gratis, Fable. Ştim amândoi că uneori, pentru a supravieţui, trebuie să faci lucruri care apoi te bântuie.”

 “Strâmtorile erau ca muchia unui cuţit. Nu puteai să trăieşti aici fără să te tai.”

“Mör” de Johana Gustawsson (recenzie)

  • Titlul original: “Mör”
  • Autor: Johana Gustawsson
  • Serie: „Emily Roy & Alexis Castells”
  • Volum: II
  • Editura: Tritonic
  • Colecţia: Thriller & Mystery
  • An apariţie: 2021
  • Număr pagini: 354
  • Traducere de Edith Negulici

O aventură care ne poartă din vremurile tulburi ale lui Jack Spintecătorul până în zilele noastre, din Marea Britanie până în Suedia. O poveste despre rău şi bine, despre iubire şi ură, despre urăţenie şi frumuseţe. Pe alocuri crud şi macabre, romanul Johanei Gustawsson este plin de suspans şi răsturnări de situaţie. Veţi zâmbi pe alocuri citind dialogurile dintre personaje sau descoperind obiceiuri şi mâncăruri mai puţin cunoscute. Cu siguranţă nu veţi lăsa romanul din mână şi veţi devora povestea, pagină după pagină, până la final.

La finalul lui 2019 am citit primul volum al seriei „Emily Roy şi Alexis Castells” la recomandarea Roxanei, si anume “Block 46”, a cărui recenzie o puteţi găsi pe blog aici,  şi am rămas surprinsă plăcut la vremea respectivă, în ciuda poveştii descoperite între paginile volumului. De cum l-am finalizat, am tot aşteptat să se traducă şi volumul următor, grea este aşteptarea când vine vorba de serii, sincer, însă mai mare mi-a fost bucuria când am primit un exemplar din partea celor de la Tritonic, ţin să le şi mulţumesc pe această cale. Am pus-o la loc de cinste pe canapea, în tenculeţul cu cărţi de citit pentru luna această, dar vă mărturisesc ispita a fost mare şi n-am putut să nu-i acord atenţia necesară, deşi aveam programate înaintea ei alte titluri. Aşa a fost să fie, iar eu am dat peste o poveste ce a ridicat părul pe mine şi m-a determinat să fac nişte grimase de care nu credeam că sunt capabilă…

Deşi mă aşteptam să fie un fel de continuare a primului volum, nu a fost chiar aşa, a avut puţină legătură, în sensul că făcea trimitele la unele evenimente din trecut şi exista o mică legătură, dar cam atât…a fost o poveste încărcată de crime şi nu numai. Începutul cărţii m-a băgat puţin în ceaţă, îmi erau prezentate multe personaje şi nu reuşeam să leg conexiunile între ele eram purtată în două planuri narative şi mă pierdusem la un moment dat, dar am apelat la ciornă şi schemele mele, să mă lămuresc cum trebuie, să prindă contur povestea, întrucât reuşise să mă prindă maxim şi-mi era ciudă pe confuzia mea. Eh, dar şi când m-am lămurit, să mă fii ţinut, că peste ce am dat, mi-a făcut stomacul să mi se întoarcă în fel şi chip, fiindu-mi greu să diger detaliile puse la dispoziţie, dar să şi accept o astfel de poveste. Ancheta la care am luat parte a fost încărcată de răsturnări de situaţie, piedici şi numeroase dezvăluiri macabre, dar am avut ocazia să descopăr şi personaje noi, pe parcurs ajungând să le îndrăgesc, ca la final să-mi stârnească furia şi să-mi vină să le sugrum, nu alta…

Mi-ar fi plăcut ca personajele principale, Emily şi Alexis, să fie puse în lumină mult mai mult, să le observ evoluţia, însă am avut senzaţia că au fost lăsate în umbră, deci nicio evoluţie, povestea învârtindu-se în jurul altor personaje. Au apărut şi ele, ce este drept, dar mi-ar fi plăcut ca a lor apariţie să fie mai deasă, ţinând cont că sunt principale, dar de data aceasta, personajele secundare au fost vedetele, se pare. Chiar şi aşa, volumul m-a convins să nu-l las din mână, să dau pagină după pagină, să mă cutremur la unele pasaje şi să mă şochez de gândirea unora. Cred că am mai spus acest lucru într-o altă recenzie, deci e posibil să mă repet, dar sunt de părere că formarea unei persoane porneşte de la primii ani de viaţă, educaţia primită, valorile insuflate, dar şi anturajul îşi pune amprenta, mai ales dacă este unul dubios.

“Mör” mi-a dat o stare de nestare, nu ştiu cum s-o explic, pentru că s-a jucat cu mine aşa cum a vrut, m-a dus de nas până la ultimele pagini, iar acolo a dat cu mine de pământ maxim, pur şi simplu m-a încuiat, mi-a desfiinţat toate ideile formate de-a lungul lecturii şi mi-a dat fatala în stil original. M-am şi bucurat de imprevizibilitate, ce e drept, pentru că acesta i-a fost farmecul, de era previzibilă, nu cred că reuşea să mă captiveze aşa cum a reuşit. A fost o poveste alertă, plină de mister şi răsturnări de situaţie, gelozii şi relaţii deloc sănătoase, iubire, ură şi răzbunare, manipulare, urât şi frumos, dar şi multe, multe altele…Găseşti titlul pe site-ul editurii aici

“Durerile din trecut semănau cu nişte nisipuri mişcătoare: când puneai piciorul înăuntru, trebuia să accepţi situaţia, să te calmezi şi să nu te mai agiţi, altfel riscai să te împotmoleşti mai mult.”

“(…) o alegere proastă era suficientă pentru a te prăbuşi în infern.”

“Confuzi două lucruri esenţiale, Alexis: a-ţi plăti greşelile şi a suferi pentru ele. A şti să dai dovadă de rezilienţă şi nu de încrâncenare. (…) Doar privind în trecut putem învăţa lecţii pentru prezent… Priveşte, dar nu contempla.”

“Sabotorul de la Auschwitz” de Colin Rushton (recenzie)

  • Titlul original: “The Saboteur of Auschwitz: The Inspiring True Storz of a British Soldier Held Prisoner in Auschwitz”
  • Autor: Colin Rushton
  • Editura: For You
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 272
  • Traducere de Monica Vișan

În 1942, tânărul soldat britanic Arthur Dodd a fost luat prizonier de armata germană și transportat la Oswiecim, loc căruia germanii i-au dat alt nume, acum sinonim cu cele mai întunecate clipe ale omenirii: Auschwitz.

Forțat să depună muncă silnică, înfometat și bătut sălbatic, Arthur a crezut că viața lui va înceta la Auschwitz. Dar s-a hotărât să lupte până la moarte, așa că a sabotat producția industrială nazistă, și-a riscat viața pentru a ușura suferința prizonierilor evrei și a ajutat un grup partizan care plănuia o evadare în masă.

Această mărturie șocantă aruncă o lumină nouă asupra evenimentelor din lagăre, demască o ierarhie a tratării prizonierilor de către SS și prezintă povestea în mare parte necunoscută a prizonierilor de război.

„Cel care salvează o viață salvează lumea întreagă. Dar cel care distruge o viață distruge lumea întreagă.“

Am văzut pentru prima data această carte pe un cont de bookstagram, dacă nu mă înşel, era un concurs unde aveai şansa de a câştiga un exemplar, evident nu am avut baftă, dar am trecut titlul pe wishlist, mai ales că era menţionat Auschwitz-ul. Ştiu că titlurile ce vorbesc despre lagăr îmi frâng inima, însă nu mă pot abţine să nu le citesc, acea perioadă a fost cruntă, încărcată de cruzime şi nedreptăţi, şi deşi am citit foarte multe titluri ce vorbeau despre Auschwitz, mereu aflu ceva nou, ceva ce nu mai descoperisem până atunci. Dacă n-a fost să obţin titlul prin intermediul concursului respectiv, mi-au sărit în ajutor cei de la Cartepedia, astfel a ajuns şi cartea în mânuţele mele, frângându-mi sufletul în mii de bucăţele, exact cum mă aşteptam.  Printre atâtea titluri fantasy, o carte care să mă trezească la realitate e binevenită oricând, iar “Sabotorul de la Auschwitz” mi-a dat fatala…

Arthur Dodd a fost un soldat britanic, care a fost ţinut prizonier în lagărul de la Auschwitz, fiind şi el unul dintre martorii ce au văzut atrocităţile de la Auschwitz şi a ales să le dezvăluie. Nu doar o dată a fost cuprins de frământări şi neputinţă, sentimente dintre cele mai neplăcute…Dar să o iau cu începutul şi să nu mă arunc direct… Arthur, de mic, şi-a dorit să facă parte din armată, să servească ţara, să aducă o contribuţie, deşi mama sa nu a fost de acord cu acest lucru. A renunţat la scoală la vârsta de 15 ani, intrând ca şi ucenic mecanic la o firmă de transport. Era plătit pentru munca depusă, salariul nu era foarte mare, aşa că s-a descurcat cum a putut. La vârsta de 21 de ani a suferit un accident, în urma căruia a rămas şchiop, deci dorinţa sa de a se înrola în armată nu mai era atât de realizabilă, din câte i se spusese. Nefericitul eveniment nu l-a doborât pe Arthur, din contră, l-a ambiţionat tot mai mult, şi deşi nu a reuşit să intre în armată ca şi soldat, a reuşit să intre datorită permisului său de conducere, obţinând un post de instructor auto. De aici şi până la a ajunge pe front a fost doar un pas…norocul pe care l-a avut a început să-l părăsească şi a ajuns să fie capturat de armata germană şi transportat la Auschwitz. În lagăr a fost obligat să muncească, a suferit de foame şi a fost bătut, asemeni evreilor, cu singura deosebire că prizonierii britanici nu erau ameninţaţi cu gazarea. A fost supus unor tratamente brutale şi greu de suportat, gândindu-se că de acolo, cu siguranţă, nu va ieşi în viaţă…Dar nu a fost să fie aşa, cartea de faţă stă drept dovadă, iar paginile cuprinse între coperţi sunt încărcate de mărturii cutremurătoare şi informaţii ce dovedesc cât de multă cercetare s-a făcut pentru a aduce la lumină această poveste.

Sincer vă mărturisesc, mi-a fost extrem de greu să parcurg această carte datorită bagajului emoţional cu care a venit, dar şi a informaţiilor cuprinse. Nu puteam parcurge mai mult de 50-60 de pagini pe zi, trebuia să diger fiecare pagină citită, să asimilez informaţiile, îmi erau oferite numeroase nume pe care nu le mai întâlnisem şi încercam să le găsesc locul în povestea relatată, dar totodată şi multe date. Nu eram străină de atrocităţile din lagăr, am citit cartea cu noduri în gât şi piele de găină, deşi unele acte de cruzime le cunoşteam, dar tot a reuşit să mă cutremure, să fiu şi eu cuprinsă de neputinţă asemeni lui Arthur, să mă doară sufletul pentru că nu pot face absolut nimic pentru a aduce un gram de bunătate acelor nefericiţi. M-am bucurat când am aflat că Arthur a luat parte la sabotarea producţiei din industria nazistă, dar şi că a ajutat la evadarea în masă a prizonierilor evrei. În ciuda vieţii cumplite pe care a dus-o în lagăr, a tuturor evenimentelor menite să-i calce în picioare speranţa şi dorinţa de a lupta pentru viaţa sa, Arthur nu s-a lăsat şi şi-a adus contribuţia dorită.

Povestea sa mi-a demonstrat cât de puţin cunoşteam despre prizonierii britanici reţinuţi în lagăr, toate titlurile parcurse până în prezent aveau în vizor vieţile năruite ale evreilor şi actele de cruzime la care erau supuşi. Este o poveste cu un puternic impact emotional şi nu doar o singură dată ochii mi-au fost încărcaţi de lacrimi, iar obrajii uzi, chipul mi-a fost abătut şi-mi era tot mai dificil să parcurg cartea, foarte multă durere a fost cuprinsă între coperţi. Ce mi-a atras atenţia şi am apreciat foarte mult a fost partea care a cuprins mărturii şi ale altor prizonieri ce au reuşit să scape din acel infern. S-a observat cercetarea făcută, însă am avut tendinţa să cred că dacă povestea lui Arthur era redată la persoana întâi era mult mai personală şi ar fi reuşit să-mi transmiă mult mai multe. Dar chiar şi aşa, cu povestea redată la persoana a treia, şi-a atins scopul. M-a marcat şi a rămas în suflet, iar în bibliotecă la loc de cinste, alături de celelalte poveşti desprinse din lagărul de concentrare de la Auschwitz. Dacă sunteţi curioşi să descoperiţi şi voi povestea lui Arthur, găsiţi cartea pe site-ul cartepedienilor aici.   

“Neadaptații magici” de Neil Patrick Harris (recenzie)

  • Titlu original: “The Magic Misfits”
  • Autor: Neil Patrick Harris
  • Ilustrator: Lissy Marlin
  • Serie: “The Magic Misfits”
  • Volum: I
  • Editura: Arthur
  • Colecții/Serii: Orange Fantasy
  • An apariție: septembrie
  • Număr pagini: 247
  • Traducător: Iulia Arsintescu

Ești curajos dacă citești cartea aceasta și nu te temi că s-ar putea să dispari, să te transformi în broască sau să ieși dintr-o pălărie metamorfozat în iepure pufos. Dar citește-o și o să înveți să faci trucuri magice care îi vor impresiona pe prietenii tăi.

Carter este un băiat care duce o viață dificilă. Două lucruri bune a deprins de la Sly, unchiul lui: dibăcia mâinilor și viteza. Acum reușește să facă numere de magie perfecte, și nu le folosește pentru a-i răni sau jefui pe alții. E nevoit să fugă de unchiul lui care îl are în custodie, și dă peste alte probleme, odată ajuns într-un parc de distracții, condus de un om malefic. Chiar dacă necazurile se înmulțesc, Carter învață că magia înseamnă mai mult decât să stăpânești niște tertipuri. Mai important, face această descoperire alături de noii săi prieteni.

De Neil Patrick Harris am auzit prima dată când l-am văzut jucând în filmele „The Smurfs”, unele dintre filmele la care aş fi capabilă să mă uit fără oprire şi să nu mă plictisesc. Aşa că am fost extrem de surprinsă, scroll-uind printre cărţile de copiii pe site-ul celor de la Cartepedia, să văd o carte publicată de actor. Am fost atrasă instant de copertă şi titlu, dar parcurgând descrierea, mi s-a trezit dorinţa de a afla şi mai multe privind povestea lui Carter şi să fac în aşa fel încât să o obţin cât mai repede. Mi-am activat magiile şi volumul a ajuns în mânuţele mele, mai mare bucuria, sincer…

În „Neadaptații magici” am făcut cunoştinţă cu Carter, un băieţel care şi-a pierdut părinţii în urma unui eveniment nefericit, ajungând în custodia unui unchi, fiind singura rudă de care se ştia, astfel fiind încredinţat acestuia. Unchiul Syl nu era o persoană cinstită şi nici capabilă că aibă grijă de sine, dar mai de un copil, însă singurul lucru benefic pe care Carter le-a învăţat de la unchiul său a fost cum să-şi mişte mâinile, să fie cât mai îndemânatice, dar şi rapide. Băieţelul nu se simte în siguranţă alături de unchiul său, nici viaţa pe care o duce cu acesta nu este lipsită de griji, aşa că decide să fugă de unchiul său fuga nu-i aduce nimic bun, întâmpină pericole, dar totodată învaţă şi cum trebuie folosită cu adevărat magia, şi nu numai.

De puţin timp am descoperit titlurile de la Arthur şi am realizat că sunt tot mai atrasă de ele, nu prea trece luna fără să citesc minim un titlu, ceea ce mă încântă enorm. Povestea lui Carter este una foarte tristă, dar în acelaşi timp, încărcată de bunătate, speranţă, frumuseţea prieteniei şi mai ales magie. Este captivantă şi emoţionantă, şi deşi este o carte pentru copiii, a reuşit să mă ţină în suspans, să mă determine să mă tem de câteva ori pentru viaţa lui Carter, neştiind pe ce drum o va lua, ce alegeri va face şi dacă sunt potrivite pentru el. În ciuda dificultăţilor de care a avut parte până când a luat decizia de a fugi de unchiul Syl, Carter a avut capul pe umeri, nu s-a lăsat ademenit de fapte necuviincioase, iar viaţa alături de unchiul său se pare că l-a învăţat să recunoască cu uşurinţă când ceva nu era tocmai potrivit pentru el. M-am bucurat de fiecare pagină şi-mi era imposibil să o pun deoparte, mai ales datorită paginilor în care erau prezentate diverse trucuri de magie. Am încercat şi eu, însă nu mi-a reuşit nimic, evident, dar am să mai exersez, repetiţia este mama învăţăturii, asta ştiu de când eram mică. Un alt plus al acestei cărţi au fost ilustraţiil…Doamne, că le-am privit de nenumărate ori şi-mi era atât de uşor să vizualizez fiecare personaj în parte, să-i observ trăsăturile, să-l citesc dacă este un personaj pozitiv sau negativ.

Probabil este ciudat să spun asta, dar mi-a dat un vibe de “Banda celor şase ciori”, doar că middle grade, nu ştiu dacă mă exprim coerent. Avem tot un grup de şase personaje, unul mai diferit decât celalălalt, însă nu avem perspective multiple, ci doar perspectiva lui Carter, povestea fiind redată la persoana întâi. În jurul lui se învârte povestea şi a fost o reală încântare să o descopăr. Cu uşurinţă am empatizat cu Carter, dar şi cu celelalte personaje, le-am îndrăgit mult şi sunt foarte curioasă unde îi va mai purta volumul doi, din ce am observant este în pregătire la Arthur.

“Neadaptații magici” este un middle grade încărcat de imaginaţie şi suspans, ce te poartă într-o cursă de sentimente şi te prinde în mrejele sale cu fiecare pagină parcursă, are personaje simpatice care-şi poartă propriile greutăţi aşa cum reuşesc ei mai bine. O poveste emoţionantă, ce te învaţă cum să îţi alegi persoanele în care să ai încredere, cum să fii sincer, în primul rând cu tine, apoi cu cei din jurul tău, cum să rişti, neştiind ce rezultat vei obţine, dar mai ales cum să devii dintr-un “neadaptat” un “adaptat”. Volumul îl găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici, am un sentiment că v-am convins, puţin acolo, să îi acordaţi o şansă…

„Magia poate însemna, pentru oameni diferiţi, lucruri diferite. Pentru unii, înseamnă să scoţi un iepure din joben sau să tai pe cineva în două cu fierestrăul şi apoi să-l lipeşti la loc (dacă ai noroc). Pentru alţii, e magică o zi răcoroasă de toamnă ori îmbrăţişarea blândă a cuiva drag. Pentru mine, pot fi magice o poveste, un joc, o ghicitoare sau o surpriză care mă lasă cu răsuflarea tăiată, încât să nu pot să zic nici mâlc.”

„Părerile sunt ca inimile. Toată lumea are câte una.”

„Magia adevăraţilor prieteni este că şi atunci când sunt departe, nu pot fi separaţi pentru multă vreme de ceea ce trăieşte în inima lor.”

„Magia înseamnă fericire. Înseamnă râs. Înseamnă să te facă să te simţi într-un anumit fel.”

“Sânge & miere” de Shelby Mahurin (recenzie)

  • Titlul original: “Blood & Honey”
  • Autor: Shelby Mahurin
  • Serie: “Şarpe & Porumbel”
  • Volum: II
  • Editura: CorinTeens
  • An apariţie: 2021
  • Număr pagini: 528
  • Traducere de Adina Raţiu

UNDE MERGI TU, VREAU SĂ MERG ȘI EU

Lou și Reid s-au reunit. Dar, după ce au scăpat ca prin urechile acului de pumnalul lui Morgane, acum sunt vânați din toate părțile de clan, de regat și de Biserică. Însă timpul și norocul lor nu țin cu ei.

UNDE LOCUIEȘTI TU, VREAU SĂ LOCUIESC ȘI EU

Împreună, erau convinși că vor putea depăși orice obstacol. Dar când Morgane îi momește într-un joc letal de-a șoarecele și pisica, cei doi sunt siliți să apeleze la ajutorul lui La Voisin – Regina Vrăjitoarelor Roșii și inamica declarată a clanului lui Lou.

CÂT TIMP VOM TRĂI

În timp ce Lou descoperă o latură întunecată a magiei, despre care crede ca e necesară pentru a-și proteja soțul și prietenii, Reid își cercetează fără nicio tragere de inimă puterea nou dobândită. Iar cei doi sunt legați unul de celălalt pentru tot restul vieții.

DAR MOARTEA NU IARTĂ PE NIMENI

Ajunsesem să tânjesc după acest volum de cum am finalizat „Şarpe & porumbel”, despre care am scris pe blog aici, iar cum mi-am propus să nu mai cumpăr titluri noi, pentru că deja sărisem calul într-un hal în care chiar nu mai aveam spaţiu să pun un ac, m-am abţinut să o cumpăr de când am văzut că s-a tradus. Îmi tot spuneam că nu pleacă nicăieri cartea şi îi va veni vremea cândva, dar n-am avut pace şi am apelat la prietenii mei de la Cartepedia, şi-au făcut magiile şi am obţinut cartea J. Nu aveam ce citi, ce e drept, doar ştiţi şi voi cum e cu ispitele…

Îmi era extrem de dor de Lou şi Reid, dar şi de Coco şi Ansel, iar când am început volumul, a fost nevoie să parcurg câteva pagini bune să realizez unde mă lăsase primul volum şi de unde se continuă acţiunea. Am fost puţin în ceaţă, ce e drept, dar mi-am revenit destul de repede şi am topit mai bine de 300 de pagini într-o zi. De ce trebuie să scoată editurile cărţi cu scrisul minuscul? Să ne fractureze de tot ochii? Nu de alta, dar ai mei sunt fractutaţi de-a binelea şi nu mă ajută prea mult scrisul mic, dar mă sacrific, pentru cărţi îndur orice tortură…Revenind la poveste şi lăsând văivărelile mele, în această recenzie ă să încerc să evit acţiunea, întrucât sunt oferite destule detalii în descriere, şi o să mă axez, pe cât o să pot, pe ceea ce am simţit şi ce am observat de-a lungul poveştii, deci e posibil să fie puţin mai scurtă recenzie şi nu aşa kilometrică, cum probabil v-am obişnuit.

Chiar dacă am auzit şi citit, pe ici, pe colo, păreri mai puţin pozitive privind „Sânge & miere”, am parcurs cartea în ritmul meu, detaşându-mă de tot ce ştiam de la ceolalţi cititori şi sincer vă spun, că am savurat povestea. Ce e drept, au fost anumite pasaje ce nu le-am considerat relevante, descrieri care puteau fi omise, însă am reîntâlnit aceleaşi personaje puternice, sufletiste şi cu magnet pentru necazuri. Nu au lipsit nici replicile spumoase dintre Lou şi Reid, aceeaşi tachinare cu care m-am obişnuit în primul volum, dar de această dată a venit şi cu ceva piperat, ce au fost un deliciu pentru mine şi mi-au adus numeroase zâmbete pe buze. I-am îndrăgit în primul volum, i-am îndrăgit şi de această dată, iar volumul trei, cu siguranţă, mă va determina să îi transform în unul dintre cuplurile mele favorite, că doar n-am destule, mai merge adăugat unul… Lou a rămas la fel de impulsivă, spurcată de gură, nu avea astâmpăr deloc şi nici limită în a face şi spune multe, dar pe lângă acestea era extrem de devotată prietenilor ei, determinată să meargă până-n pânzele albe pentru ei şi nu numai. A devenit şi mai puternică decât în volumul precend, am simţiti o evoluţie a sa şi chiar m-am bucurat de acest lucru, că nu a stagnat ca şi personaj. Mi-a şi părut rău de ea, că era nevoită să suporte anumite lucruri, o compătimeam, sincer, dar mă şi încânta faptul că avea alături persoane care o susţineau şi o ridicau atunci când era la pământ. Reid a fost un simpatic şi jumătate, de cele mai multe ori prins între ciocan şi nicovală, dar şi constrâns în a lua anumite decizii, nu tocmai…inspirate. Dar să-i revăd împreună a fost un deliciu. De multe ori am stat cu sufletul la gură urmărindu-i de-a lungul poveştii, mă temeam pentru ce aveam să mai descopăr în paginile următoare, i-am compătimit şi nu doar o singură dată, pe cât de bucuroasă am fost de unele întâmplări, pe atât de mult m-au întristat altele.

Iar finalul…băi, ce a fost cu finalul ăla? Că nici nu am ştiut ce să mai cred, am refuzat să diger ce citisem şi-mi venea să arunc cartea de-a lungul sufrageriei (menţionez că nu a suferit cartea asemenea tratament…), simţeam că avea să se întâmple ceva, dar nu îmi doream să descopăr ce anume. M-a plesnit direct în figură, să v-o spun pe-a dreaptă şi am rămas blocată câteva minute bune pe ultimele pagini ale volumului, chiar le şi recitisem, întrucât îmi era greu să accept finalul… Nu m-a wow-uit să mă dea pe spate, dar şi cum spuneam anul trecut despre primul volum, a devenit plăcerea mea vinovată această serie şi sunt extrem de nerăbdătoare să apară volumul trei cât mai repede, mai ales când am văzut ce copertă are…dragoste la prima vedere. Sunt tristă că am finalizat şi acest volum pentru că sunt nevoită să mă despart de personaje, iar până mă voi reîntâlni cu ele va mai dura mult şi bine, dar pe de altă parte mă bucur că am reuşit să-l parcurg. N-am dus lipsă de răsturnări de situaţie şi au fost, să mă sature, acţiunea a fost puţin cam statică la început, dar s-a dezmorţit bine pe parcurs, personajele sunt de iubit, strâns la piept şi alinat, de urmărit cu sufletul la gură în tot ceea ce fac…este o poveste cu suişuri şi coborâşuri, încărcată de pericole la tot pasul, suspans, secrete, minciuni, manipulări, umor, sarcasm, vrăjitoare, vârcolaci, Vânători, dar şi luptă pentru supravieţuire, relaţii de prietenie dintre cele mai puternice şi o iubire cu năbădăi, iar eu vi-o recomand cu dragă inimă, merită să îi acordaţi o şansă; o găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici, dacă a mea recenzia şi-a atins scopul şi v-a convins să o încercaţi…

„Îţi înţeleg ezitarea de a accepta realitatea, Louise, dar, dacă închizi ochii, nu înseamnă că nu te mai văd monştrii. Doar tu vei fi oarbă.”

„As vrea să trăim aici pe vecie. Dar, cu cât rămânem mai mult, cu atât am sentimentul că…furăm clipe de fericire. Că aceste clipe nu ne aparţin.”

„Amintirile sunt un lucru…sacru. experienţele pe care le trăim ne modelează ca oameni – cam cum ai zice că trăsăturile dobândite sunt mai presus decât cele înnăscute – şi, dacă modificăm amintirile acelor experienţe, e posibil să ne schimbăm ca oameni.”

„Să dezvălui secretele unei persoane e totuna cu a-i vărsa sângele. Odată ce-ai făcut-o, nu mai există cale de-ntoarcere.”

„Uneori, e dureros să-ţi aminteşti morţii aşa cum erau şi nu cum ţi-ai fi dorit tu să fie.”

„Când viaţa te pune să alegi între a lupta şi a fugi – când trăieşti fiecare clipă pe muchie de cuţit – , totul devine o armă. Nu conteată cine le are. Armele rănesc.”

“Banda celor șase ciori” şi “Războiul Ciorilor” de Leigh Bardugo (recenzie)

  • Titlul original: “Six of Crows” & “Crooked Kingdom”
  • Autor: Leigh Bardugo
  • Duologie: “Six of Crows”
  • Număr volume: 2
  • Editura: Trei
  • Colecții/Serii: Fiction Connection Young
  • An apariţie: 2016, 2017
  • Număr pagini: 592, 688
  • Traducător: Laurenţiu Dulman

Șase proscriși periculoși.

O misiune imposibilă.

Ketterdam: un centru înfloritor al comerţului internaţional, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul – şi nimeni nu o ştie mai bine decât Kaz Brekker, un hoţ de geniu. Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur…

Așa că iată care este banda lui: Un condamnat însetat de răzbunare. Un trăgător împătimit de jocurile de noroc. Un fugar cu un trecut privilegiat. O spioană poreclită Fantoma. O Sfâşie-Inimi care îşi foloseşte puterea ca să supravieţuiască într-un cartier rău famat. Un hoţ cu darul evadărilor imposibile. Kaz şi echipa lui sunt singurii care pot împiedica distrugerea întregii lumi – dacă nu se ucid mai întâi între ei.

Să vă spun de câte ori am văzut duologia „Banda celor şase ciori” recomandată pe bookstagram? Iar şi iar şi iar? Ei bine, vă spun…de nenumărate ori că am pierdut şi socoteala, sincer, iar de când s-a anunţat serialul pentru trilogia „Shadow and Bone”, doar peste cărţile lui Leigh Bardugo am dat, fie trilogia, fie duologia, Bardugo era prezentă. Nu am putut să mai rezist tentaţiei de a citi şi duologia, trilogia ei am citit-o în decembrie alături de Delia şi Anto, am pus-o de un buddy read atunci, la fel am făcut şi cu Ciorile, însă am avut-o doar pe Delia alături, care a cam tras chiulul şi ar cam trebui şă o trag de urechi, dar mă mai gândesc…Sunt şi eu om, deci tentaţiile rămân tentaţii şi cu greu le rezist, de această dată nu am putut rezista şi am devorat cele două volume în patru zile…şi ce mai patru zile, că m-a zdruncinat cumplit şi mi-a frânt inima într-un hal fără de hal…Bardugo, sper că îţi iei revanşa, că de nu, ne desprietenim fără discuţie…Am observat pe prietenul meu, Goodreads, că este anunţat şi un viitor volum trei, deci am unele speranţe în ce priveşte unele personaje, iar acum îl aştept ca pe pâinea caldă…

Revenind la duologie, a fost o reală încântare să descopăr povestea celor şase personaje principale, personaje ce mi-au ajuns la suflet extrem de repede şi de care m-am ataşat instant. Când mă gândesc câte am pătimit citind duologia, mă întristez foarte tare şi nu vreau, pentru că mi-a plăcut enorm, dar mi-a şi dat daună totală…Kaz, Inej, Jesper, Wylan, Nina şi Mathias sunt nişte luptători, deşi sunt doar nişte adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani, în ciuda tinereţii lor, au avut parte de multe nedreptăţi, au suferit încă de pe vremea când erau doar nişte copiii nevinovaţi, viaţa lor a fost încărcată de dificultăţi şi m-a durut sufletul pentru fiecare în parte, îmi doream să am un burete magic, să le şterg toate durerile, oferindu-le puţină alinare. Pentru a putea supravieţui, au luat multe decizii, nu tocmai cele mai inspirate, se pare, dar s-a făcut cum s-a făcut şi au avut câştig de cauză, deşi erau mereu pe muchie de cuţit şi cu riscuri la tot pasul.

Am parcurs volumele pe repede – înainte şi nici nu realizam când treceau paginile, nu sunt volume subţiri, din contră, sunt stufoase şi le simţi când citeşti, dar tot nu a fost suficient pentru mine, având în vedere cum s-a jucat cu sufletul meu. Am devorat duologia, la propriu, nu doar o dată am avut palmele transpirate şi îi urmăream pe cei şaşe cu ochii cât cepele şi răsuflam uşurată când realizam că le-au ieşit smecheriile şi sunt în regulă. Nu vă mai spun că am umplut-o de bileţele lipicioase, am salvat citate multe, multe, dar şi diferite pasaje ce mi-au dat o stare de bine, m-au distrat copios replicile spumoase şi ironice, pe alocuri, dar mai ales, am marcat micile dovezi de iubire, ce mi-au topit inima…îmi vine să strâng volumele în braţe, să-mi alin dorul de ele şi să mă reîntâlnesc cu personajele. Fiecare în parte a avut o poveste cu un trecut cutremurător, o copilărie zdruncinată, distrusă de alţii, fiind obligaţi să recurgă la diverse acţiuni pentru a trece cu bine peste fiecare piedică. Au fost manipulaţi, minţiţi, vânduţi, batjocoriţi, călcaţi în picioare şi nu numai, însă în ciuda acestora, au supravieţuit tuturor răutăţilor la care au fost supuşi, au devenit mai puternici, învăţând ceva chiar şi de la persoanele ce le-au marcat vieţile. Au fost elevi şi au devenit maeştrii…

Îmi doresc atât de multe să vă spun, să aduc laudele cuvenite acestei duologii, însă mi-am propus să mă limitez strict la sentimentele mele în ce o priveşte şi să vă vorbesc, în mare, despre ambele volume, să nu le iau separat, de teama să nu vă dezvălui prea multe, dar şi aşa îmi e teamă, chiar dacă încerc să mă limitez. Ce e drept, chiar merită duologia asta, curând trilogie, dacă mă iau după fratele Goodreads…Are personaje puternice, deşi sunt consideraţi a fi nişte copiii, cu un bagaj emoţional încărcat, un trecut tumultos şi plin de greutăţi, determinate şi nechibzuite, ce nu se retrag din faţa riscurilor, dar totodată sunt şi sufletiste, generoase, loiale, inteligente, amuzante şi…iubilile de la prima până la ultima pagină…Acţiunea este aşa cum trebuie, dozată potrivit, nu m-am plictisit nici măcar o clipă, deşi a avut şi paragrafe din categoria care mie nu-mi este dragă deloc, dar pe acestea chiar le-am savurat şi mă bucuram când dădeam peste ele, am fost mereu în alertă, dialogoul a fost brici, a avut umor şi sarcasm, exact pe gustul meu, povestea m-a distrat de multe ori, dar a şi dat cu mine de pământ şi am plâns din toată inima, cu o patimă de până şi iubitul s-a panicat, nu ştia ce am păţit…Pe cât de mult am ajuns să îndrăgesc această duologie, pe atât de mult am suferit…şi puţine sunt cărţile la care am plâns din suflet, la care chiar le-am simţit durerile ca şi cum ar fi fost ale mele…Am iubit tot la această duologie, absolut tot, chiar dacă am avut parte de unele evenimente ce m-au doborât, însă tind să cred că se va schimba ceva în viitorul apropiat…până atunci, eu mă opresc aici cu recenzia, sper că am reuşit să vă corup în a-i acorda o şansă, de nu, poate vă conving o parte din citatele ce m-am gândit să le împărtăşesc cu voi…

„Eu sunt negustor de informaţii, Geels, adică mă ocup de lucrurile pe care le fac oamenii când cred că nu-i vede nimeni. Ruşinea e mai valoroasă decât orice monedă.”

„Vezi tu, fiecare om e un seif, un cufăr cu secrete şi dorinţe. Unii aleg calea brutală, dar eu prefer abordarea mai blândă – presiunea potrivită aplicată la momentul potrivit, în locul potrivit. E o operaţiune delicată.”

„Un joc de cărţi e ca un duel. Micile înţepături şi tăieturi pregătesc terenul pentru lovitura mortală.”

„Ne întâlnim cu frica. Îl salutăm pe musafirul neaşteptat şi ascultăm ce are să ne spună. Când vine frica, ceva urmează să se întâmple.”

„O încuietoare e ca o femeie (…). Trebuie s-o seduci ca să-ţi destăinuiască secretele ei.”

„Ciorile ţin minte feţele oamenilor. Îşi amintesc cine le-a dat de mâncare, cine a fost bun cu ele. Şi îşi amintesc şi cine le-a făcut rău. (…) Nu uită. Îşi spun una alteia de cine să se apropie şi de cine să se ferească.”

„Lumea era făcută din miracole, din cutremure neaşteptate, din furtuni care veneau de nicăieri şi puteau să schimbe un continent întreg.”

“Furia Aurie” de Pierce Brown (recenzie)

  • Titlul original: “Golden Son”
  • Autor: Pierce Brown
  • Serie: “Red Rising Saga”
  • Volum: 2
  • Editura: Paladin
  • Colecţie: Paladin SCI-FI Masters
  • An apariţie: 2016
  • Număr pagini: 562
  • Traducere din engleză de Iulia Pomagă

Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?

Ştiam că nu sunt pregătită să continui cu al doilea volum al trilogiei, însă îmi doream enorm să aflu cum va evolua povestea lui Darrow, şi sincer, m-a năucit, n-am mai ştiut ce să mai cred şi nici ce speranţe să-mi mai fac în ce-l priveşte…acum încerc să-mi fac curaj pentru următorul volum, sper să mă adun cât mai repede şi să-l încep curând.  În “Furia Aurie” l-am întâlnit pe Darrow mai înaintat în vârstă, nu mai este adolescentul în vârstă de 16 ani, care se vede pus în faţa unor încercări brutale şi care nu ştie ce-l loveşte şi cum să mai acţioneze, ci este un tânăr în vârstă de 20 de ani, trecut prin multe lupte brutale, cu un bagaj mult prea mare pentru cât poate duce, dar şi nevoit să lupte pentru cel care i-a spânzurat soţia…În ciuda anilor care au trecut, dar şi ale piedicilor pe care a trebuit să le depăşească, Darrow a rămas acelaşi adolescent a cărei viaţă îi este încărcată de secrete, prins într-un război ce trage de el din toate părţile, fiind constrâns să aleagă o “tabără” şi să lupte pentru cee ace crede el că e corect. Cine îi sunt adevăraţi prietenii? Cine îi sunt duşmanii? În cine să mai aibă încredere când lumea este clădită pe minciună şi se hrăneşte cu minciună?…Descoperă în acest volum captivant, încărcat de neprevăzut şi mereu în alertă la tot pasul, ce decide Darrow să facă şi cum îi este schimbată viaţa…Găseşti volumul pe site-ul celor de la Editura Paladin aici.

Cum să vă vorbesc despre acest volum, când nici eu nu ştiu ce să mai cred şi ce să spun? N-am fost, nu sunt şi nici nu voi pregătită pentru ce a mai creat Pierce Brown în volumul următor al trilogiei, “Furia Aurie” m-a dat complet peste cap, dar şi un mare pumn în faţă, sincer…Mă gândeam că va fi la fel de bun ca primul volum, însă a fost mult mai bun, constant am fost cu sufletul la gură şi m-am temut pentru fiecare acţiune în care era implicat Darrow şi nu numai, mi-am spus că nu vreau să mă mai ataşez de personaje pentru că sigur voi suferi, dar chiar şi fără ataşament, atât cât am putut, tot am suferit. De ce trebuie, mereu, autorii să se joace cu sentimentele mele? Cu ce le-am greşit eu de sunt aşa malefici? Cu fiecare pagină parcursă, am stat cu sufletul la gură, luată pe nepregătite de tot ce m-a lovit şi m-a lovit să mă sature, îmi şi părea rău de Darrow că el trăieşte acele lucruri şi trebuie să le suporte, m-a cuprins şi pe mine furia şi aş fi vrut să împart câteva lovituri în stânga şi-n dreapta, să mă descarc de tot ce am acumulat de-a lungul lecturii.

Mereu când citesc o carte ce reuşeşte să mă prindă aşa cum trebuie în mrejele sale, îmi este cumplit de greu să îmi exprim sentimentele în ce o priveşte, iar “Furia Aurie” s-a jucat cu sentimentele mele aşa cum a vrut ea, nu a ţinut cont de compasiune, de o inimă frântă, de nimic…Dacă lui Darrow i-a fost data viaţa peste cap, s-a gândit să o dea şi pe a mea, că deh…să fim doi zăpăciţi, nu doar unul, să nu cumva Darrow să fie singur în toată nebunia aia. “Furia Roşie” mi s-a părut o carte extrem de bună, cu greu mi-am găsit cuvintele să vorbesc despre ea, recenzia ei a apărut la câteva săptămâni bune după ce am citit-o, o găsiţi pe blog aici dacă sunteţi curioşi, însă am zis ca pentru volumul de faţă să încerc să mă descarc de gânduri mult mai repede, sper că am şi reuşit puţin. “Furia Aurie” este mult mai bună decât primul volum, nu este de umplutură cum de întâmplă de obicei cu volumele de mijloc ale trilogiilor şi m-a prins într-o cursă de roller-coster, sincer…M-a lovit cu trădări din plin, toată încrederea ce am avut-o în anumite personaje s-a spulberat într-o clipă, nici nu am mai avut activate simţurile de a le recunoaşte, pur şi simplu am mers la risc şi am acordat încredere cui nu trebuia şi am fost surprinsă cum nu mă aşteptam, s-a jucat cu emoţiile şi nervii mei după bunul plac, îmi şi venea să dau cu cartea la un moment dat, când realizam câte nedreptăţi se întâmplă şi nimeni nu face nimic, am fost manipulată de nişte maestrii, că exact asta au fost, pentru că nu am reuşit să le ghicesc jocul nici măcar când am ajuns la finalul volumului. Am urmărit cum se leagă noi alianţe între persoane complet diferite, atât ca şi culoarea din care fac parte, dar şi ca personalitate, m-am înduioşat în faţa dovezilor de prietenie şi am turbat în faţa trădărilor, care n-au lipsit absolut deloc şi care veneau din partea cui nu te aşteptai. Cum e vorba aia, tineţi prietenii aproape, dar duşmani şi mai aproape…

Nu degeaba trilogia este numită a fi “fenomenală”, chiar este şi merită să-i acordaţi o şansă, dacă până acum nu aţi făcut-o. Eu nu mai stiu de câte ori am văzut-o recomandată şi acum înţeleg de ce este aşa ridicată în slăvi: acţiunea este alertă, povestea captivantă şi încărcată de numeroase răsturnări de situaţie, nu lipsesc trădările, manipularea, jocurile murdare, crimele, luptele brutale (ajungi să-ţi doreşti să înveţi şi tu mişcările de luptă), secretele, personaje puternice, dar şi cu două feţe, poate chiar mai multe, depinde de caz, însă are şi o parte frumoasă, aici vorbesc despre prietenie, familie, respect şi în special iubire…

“Se spune că un regat dezbinat nu poate să reziste. Dar nimeni nu spune ce se întâmplă cu o inimă.”

“Suntem cu toţii doar spirite rănite bâjbâind prin întuneric, încercând cu disperare să ne coasem la loc, să umplem găurile pe care le-au făcut în noi.”

“Oamenii înţelepţi citesc istorie, Pliniu. Oamenii puternici o fac.”

“Moartea cere moarte care cere moarte, întotdeauna mai multă moarte.”

“Şerpii nasc şerpi. (…) Şi ce fac şerpii, draga mea? Alunecă. Aşteaptă, cruzi şi cu sângele rece în iarbă, apoi muşcă.”

“Oamenii se pot schimba. Uneori trebuie să cadă. Alteori trebuie să sară.”

“Muritorii care fac planuri mor de o mie de ori. Noi, cei care ne supunem, murim doar o singură dată.”

“Eliza și monștrii ei” de Francesca Zappia (recenzie)

  • Titlul original: “Eliza and Her Monsters”
  • Autor: Francesca Zappia
  • Editura: Storia Books
  • Colecţia: Young Adult
  • An apariţie: 2018
  • Număr pagini: 384
  • Traducător: Ionela Chirilă

Povestea ei este un fenomen
Viața ei este un dezastru

În lumea reală, Eliza, o fată de 18 ani, este timidă, ciudată și lipsită de prieteni. Online este LadyConstellation, creatoarea anonimă a Monstrous Sea, un webcomic extrem de popular, cu milioane de followers și de fani în întreaga lume. Eliza nu-și închipuie că ar putea vreodată să îndrăgească lumea reală așa cum o iubește pe cea online și nu simte nicio dorință să încerce.

Apoi Wallace Warland, cel mai mare scriitor de fanfiction pentru Monstrous Sea, se transferă la școala ei. Wallace crede că Eliza este un fan ca oricare altul și, pe măsură ce băiatul o scoate din carapacea ei, fata începe să se întrebe dacă nu cumva viața offline merită o șansă. Dar, când secretul Elizei este împărtășit din greșeală cu restul lumii, tot ce a construit – povestea ei, relația ei cu Wallace, până și propria sănătate mintală – începe să se năruiască.

„Eliza şi monştrii ei” a ajuns în biblioteca mea prin intermediul unui concurs organizat de nişte fete tare simpatice în colaborare cu Storia Books, unde am avut oportunitatea de a alege un titlu râvnit de mine, aşa că mi-am dorit-o pe Eliza, mai ales că se afla pe wishlistul meu de foarte mult timp. Nu ştiam detalii prea amănunţite în ce o priveşte, doar că trata subiectul depresiei şi al anxietăţii, însă eu rămăsesem de-a dreptul captivată de copertă, iar titlul a reuşit să-mi transmită că merită toată atenţia mea, deci mă bucur că am reuşit să o obţin şi să o citesc, iar acum să vă pot împărtăşii impresiile mele şi sper să vă conving în a-i acorda o şansă, dacă până acum nu a-ţi parcurs-o.

Eliza este o adolescentă timidă şi ciudată în vârstă de 18 ani, care se află în ultimul an de liceu şi abia aşteaptă să se încheie această tortură. Nu-i face nicio plăcere să discute cu cei din jurul său, de aceea preferă să tacă, să nu iasă în evidenţă cu absolut nimic, nu doreşte să atragă niciun fel de atenţie asupra sa. Aceasta este Eliza din mediul offline…Însă în mediul online, Eliza e super smecheră. Sub pseudonimul LadyConstellation a creat webcomicul Monstrous Sea, un webcomic de mare succes, citit de foarte multe persoane din întreaga lume. În online se simte în mediul ei şi acolo-şi petrece cea mai mare parte din timp, ruptă efectiv de realitate, oricum nu-şi doreşte să îndrăgească şi realitatea la fel de mult cum îndrăgeşte lumea virtuală. În online are şi prieteni, nu mulţi, doar doi, Max, în vârstă de 21 de ani şi Em, în vârstă de 14 ani, aceştia sunt mereu alături de ea şi o ajută atunci când online-ul o ia razna. Deşi nu-i cunoaşte în realitate, de ei se simte cea mai apropiată, ceea ce mi s-a părut drăguţ şi trist în acelaşi timp, sincer, să nu ai o persoană reală, fizic alături de tine, căreia să-i împărtăşeşti ofurile tale…Dar prietenia dintre ei, chiar şi online, a fost una dintre cele mai puternice şi frumoase. Revenind la Eliza şi dorinţa ei de a fi invizibilă, ei bine…lucrurile se schimbă în momentul în care la liceul pe care-l frecventează se transferă Wallace, un scriitor de fanfiction pentru Monstrous Sea, acesta reuşind, puţin câte puţin, să o scoată pe Eliza din carapacea ei. Eliza nu-i mărturiseşte cine este ea cu adevărat şi ce reprezintă pentru Monstrous Sea, ci îl lasă pe Wallace să creadă că este un simplu fan, asemeni lui, însă când secretul Elizei iese la iveală dintr-o greşeală nevinovată, tot ce ea a creat atât în online, cât şi în offline se prăbuşeşte, inclusiv sănătatea ei mintală…

Mi-a plăcut tot la acest volum, începând de la copertă, care este de-a dreptul superbă şi doar privind-o m-am îndrăgostit, la povestea cuprinsă între coperţi, poveste care m-a atins pe suflet şi a mişcat ceva bine în căpuşorul meu, până la personajele din poveste, atât cele principale, cât şi cele secundare. Cu uşurinţă am prins drag de personaje şi m-am pierdut în povestea lor, i-am adorat pe Sully şi Church, fraţii gemeni ai Elizei, faptul că erau extrem de determinaţi şi mereu cu ochii pe sora lor mai mare, deşi ea nu observa acest lucru. Pe Wallace, de multe ori, mi-am dorit să-l strâng în braţe, am simţit eu că are şi el monştrii lui cu care se luptă, nu doar Eliza…ce să mai, pe ambii i-aş fi cuprins în braţe şi i-aş fi sufocat cu a mea iubire, să le dau să le ajungă. A lor poveste a reuşit să-mi intre pe sub piele şi să mă facă să-mi pară rău că eram nevoită să mă apropi de final. M-am ataşat de personaje, am empatizat cu ele, aş fi vrut să le dau şi câte o palmă, aşa de drag, că au avut episoade când m-au iritat şi simţeam că turbez, dar în proporţie de 98% m-am topit aflându-i povestea Elizei şi totodată, m-a durut să-i văd şi părţile întunecate.

Această carte mi-a dat enorm de gândit, mai ales în ce priveşte mediul online şi mediu ce ne înconjoară, cât de puternică este lumea virtuală, cât de uşor ne putem pierde în ea, fără să mai realizăm că sunt şi alte lucruri importante, dar şi ce consolare oferă căteodată. În online putem fi oricine ne dorim, nu suntem constrânşi să ne expundem dacă nu vrem să ne expunem, putem păstra nişte limite impuse tot de noi. În acest sens, am înţeles-o pe Eliza, întrucât şi eu am avut o perioadă mai întunecată, în care m-am închis în mine şi nu-mi doream să am contact cu realitatea atât de des pe cât trebuia la vremea respectivă. Am realizat cât de important era pentru ea Monstrous Sea, cât de mult îşi dorea să le ofere fanilor din creaţia ei, însă mă durea sufletul când observam că acest lucru o consuma, deşi nu-şi dădea seama, că se pierdea atât de uşor în online şi mai ales, că nu discuta cu cei din jurul ei despre pasiunea ei, că era superficială şi prefera să ţină doar pentru ea tot ce făcea, într-un fel, condamnându-i pe ceilalţi că nu o înţeleg, dar nici nu le permitea să o înţeleagă… Asemenea poveşti te determină să reflectezi la tot ceea ce deţii, fie în mediul virtual, fie în realitate, să apreciezi ceea ce ai, dar şi cum să împărtăşeşti cu ceilalţi, să înţelegi şi să te faci înţeles, dar mai ales cum să te accepţi pe tine şi să te iubeşti, cu bune şi rele…

„Eliza şi monştrii ei” este o poveste tulburătoare şi emoţionată despre anxietate şi depresie, despre cât de uşor te rupi de realitate şi nu realizezi, despre prietenie şi importanţa familiei în viaţa de zi cu zi, conştientizare şi acceptare, dar mai ales iubire, atât faţă de persoana ta, cât şi faţă de pasiunea ta. Nu ştiu dacă am reuşit să vă conving sau nu să îi acordaţi o şansă, eu vi-o recomand cu dragă inimă, iar aici vă las linkul unde o puteţi găsi pe site-ul celor de la Storia Books.

„Oamenii reali nu au o poveste concisă, cap-coadă.”

„Viaţa înseamnă mai mult decât poveşti, Eliza.”

„Naturii nu îi pasă dacă ne izbim de ea şi ne rupem câteva oase. Naturii nu-i pasă dacă simţim cum o greutate de nedescris ne îngroapă în pământ, incapabili să ne mai ridicăm vreodată. Naturii nu-i pasă cine sunt, dacă sunt online sau offline, şi nu-i pasă dacă simt nevoia să zac aici o vreme.”

„Oamenii distruşi nu se ascund de monştrii lor. Oamenii distruşi se lasă devoraţi.”

„Ca şi în viaţă, ceea ce dă sens unei poveţti e faptul că se termină. Poveştile noastre au o viaţă a lor – şi depinde de noi să le dăm un sens.”