”Acolo unde cântă racii” de Delia Owens (recenzie)

• Titlu original: ”Where the Crawdads Sing”
• Anul apariției: 2019
• Editura: Pandora M
• Număr de pagini: 384
• Traducere de: Bogdan Perdivară

Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când chipeșul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii.
Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea. Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în ținuturile luxuriante de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură.
Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens.
Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâmă noua existență.
”Acolo unde cânta racii” îmbină cu un talent extraordinar povestea tulburătoare a maturizării unei fete părăsite de familie, un superb omagiu adus naturii, o emoționantă poveste de iubire și misterul unei crime.

”Acolo unde cântă racii” a făcut vâlvă la book club-ul lui Reese Witherspoon anul trecut și de pe atunci tot mi-am zis că voi pune mâna pe ea. Minunea s-a înfăptuit cu o mică comandă online, unde am luat un exemplar pentru mine și unul pentru Roxi, nu se putea altfel. Ea fiind mai harnică, a citit cartea înaintea mea în urmă cu câteva luni și de atunci m-a tot zăpăcit de cap s-o citesc…da’ s-o citesc o dată, că nu știu ce pierd. Și chiar așa a fost…dacă nu se ținea de capul meu și nu mă vedeam că promit să citesc ”Acolo unde cântă racii” , nu cred că ajungeam la ea curând, deși mi-am dorit atât de mult să o am. Cum altfel să dai startul primăverii dacă nu alături de o carte pe măsură?

Kya Clark locuia în mlaștină cu familia sa, până nu de mult, când mămica a ales să-i părăsească și să nu mai privească în urmă. La scurt timp, au plecat alți trei membri ai familiei, ea rămânând cu tăticu’ și cu Jodie, fratele ei. Însă nici Jodie nu a mai stat mult alături de ei și a ales să părăsească mlaștina pentru a-și face un rost în viață. Astfel, Kya a rămas cu tăticu’, un părinte alcoolic, ce-și pierdea majoritatea timpului la jocurile de noroc. Fetița s-a văzut nevoită să se descurce singură, încercând să facă totul bine pentru a fi băgată în seamă de tăticu’, de a-i face pe plac acestuia, să fie bine, sperând că dacă se comportă cuviincios, mămica se va întoarce. Nu s-a întors însă, iar într-o zi și tăticu’ a plecat…La o vârstă fragedă, Kya a fost părăsită de familie și uitată în mlaștină.  Dar chiar și așa, copilă fiind, a reușit să se descurce pentru a se întreține, să-și asigure cele necesare pentru a supraviețui și a făcut o treabă excepțională…mlaștina era casa ei, pescărușii îi erau cei mai apropiați prieteni, uneori și confidenți. Devenind adolescentă, Kya a început să simtă nevoia unei apropieri, atâta izolare și singurătate nu este sănătoasă, iar o singură alegere îi transformă viața complet și îi face cunoștință cu neprevăzutul…

Sincer vă mărturisesc că această carte mi-a rupt inima-n mii de bucățele și cu greu am reușit s-o întregesc. Chiar de la începutul poveștii am avut inima frântă, Kya a avut parte de atâta durere, nedreaptă sincer, pentru că niciun copil nu merită să sufere cum a suferit ea. Trăind într-o familie abuzivă, apoi părăsită de cei dragi, ajungă să construiască un zid în jurul ei, să se izoleze de lume de teamă să nu fie din nou părăsită. A devenit o sălbatică doar pentru că a ales că trăiască în singurătate și a fost numită Fata Mlaștinii. Însă sub toate acele dureri și suferințe, Kya este o fată isteață, descurcăreață, cu o inimă bună, ce devine o femeie demnă de toată admirația, dornică de iubire, atât să ofere, cât să și primească, având în vedere că mereu a fost părăsită și această frică nu a părăsit-o nicicând….este o altfel de eroină, pe care ajungi s-o îndrăgești cu toată inima.

Am pus mult suflet citind ”Acolo unde cântă racii”, am avut lacrimi în ochi, m-a durut inima când vedeam de cât de multă tristețe are Kya parte în a sa viață, urmăream o mică fărâmă de speranță. L-aș fi luat pe tăticu’ de-o aripă și i-aș fi tras câteva bucăți, așa o ciudă am avut pe omul ăla, de nu vă pot explica, doar gândindu-mă la el, mă apucă nebuniile…Am trăit un amalgam de sentimente, ce n-am știut cum să le mai gestionez la un moment dat. Pe cât de tristă a fost povestea Kyei, pe atât a fost de puternică, îmi era greu să las cartea din mână, când dădeam peste un fragment ce-mi alimenta speranța, eram cea mai bucuroasă. ”Acolo unde cântă racii” a fost un roller – coster de emoții și m-a surprins cu o poveste emoționantă și tulburătoare, dar și cu un final ce m-a lovit în plin…m-a sucit cum a vrut el, dar și când mi-a dat lovitura, mi-a dat fatala, nu alta, mi-a explodat mintea și mi-a fost greu să cred asemenea deznodământ. M-a răsfățat cu detaliile naturii, dar și ale animalelor, acele descrieri au transformat această carte într-o capodoperă. Este de-a dreptul superbă și complexă și sper că v-am stârnit măcar puțin curiozitatea în privința ei.

”Să nu crezi că poezia-i numai pentru pâmpălai. Există poezie dulceagă de dragoste, da’ există și poezie amuzantă, multe chestii despre natură ori chiar despre război. Toată chestia-i să te facă să simți ceva.”

”Nimeni n-a ajuns vreodată să-și umple creierul cu totul. Cu toții suntem ca niște girafe care nu-și folosesc gâturile ca să ajungă la frunzele cele mai de sus.”

”Nu poți fugi de fiecare data când nu-ți convine. Uneori trebuie să discuți lucruri. Să le înfrunți.”

”Trecu un an. Singurătatea deveni tot mai cuprinzătoare decât putea îndura. Tânjea după vocea cuiva, după o prezență, după o atingere, dar și mai mult voia să-și apere inima. Lunile se scurseră, încă un an trecut. Și încă unul.”

”Dăduse o șansă iubirii; acum nu mai voia decât să umple spațiile goale. Să-și domolească singurătatea și să-și ușureze inima.”

”De multe ori, iubirea nu merge șnur. Dar și când dă greș, tot te conectează cu alții și, până la urmă, asta-i tot ce ai, legătura.”

”Femelele de licurici atrag masculii cu semnale mincinoase și-i mânâncă; femelele călugăriță își devorează propria parteneri. Insectele femele știu cum să se descurce cu iubiții.”