• Titlu original: ”The Riviera House”
• Autor: Natasha Lester
• Editura: Nemira
• Colecția: Damen Tango 
• Anul apariției: 2023
• Număr pagini: 560
• Traducător: Iulia Dromereschi

1939: Naziștii cred că Éliane nu înțelege limba germană, nefăcând altceva decât să catalogheze operele de artă din Luvru și neavând habar că mai-marii Reichului au organizat o adevărată campanie de jefuire a capodoperelor adăpostite acolo. Se înșală, însă. Fiindcă tânăra a învățat cum să le descifreze mesajele secrete și transmite luptătorilor din Rezistență toate informațiile vitale pe care acestea le conțin. Éliane face un joc teribil de periculos. Oare s-ar cuveni să aibă încredere în omul pe care l-a iubit cândva încredințându-i tainele descoperite? Dar dacă acesta o va trăda din nou? Nu are cum să afle nimic sigur… până când o călătorie până la o spectaculoasă casă de pe Riviera franceză o va face să se confrunte cu noi pericole.

2015: Dorind să uite tragedia care a distrus-o, Remy Lang se întreaptă spre o casă de pe Riviera, pe care a moștenit-o într-un mod de-a dreptul misterios. Numai că, în timp ce scotocește după comori de haute couture vintage, descoperă un catalog al operelor de artă furate de naziști în timpul războiului, în care este descris și tabloul care i-a împodobit camera în casa părintească. Întrebări tulburătoare încep să o frământe: oare familia ei a fost implicată în afaceri ilicite? În crime de război? Și nu cumva casa de pe Riviera ascunde taine cărora Remy nu e pregătită să le facă față?

Nu știu cât știați voi asta, dar eu am ajuns să ador poveștile țesute de autoarea Natasha Lester și abia aștept următorul roman tradus la editura Nemira, atunci când va fi să vină momentul. Port în suflet și-n gând poveștile descoperite în “Secretele Parisului” și “Secretul fotografei franceze”, iar acum li s-a alăturat și “Casa de pe Riviera”, o superbă ficțiune istorică, care vorbește despre iubire, în toate formele ei, și  puterea acesteia, dar și bucuriile și durerile cu care vine la pachet…

Între coperți mi s-a dezvăluit povestea lui Eliane, o tânără franțuzoaică care dorește să salveze cât mai multe opere de artă și ajunge să lucreze pentru Rezistență, luând parte la un joc periculos împotriva naziștilor, dar am aflat și povestea lui Remy, o femeie care vinde haine vintage și care-și poartă suferința cruntă în fiecare zi, găsind puțină alinare doar în micuța ei afacere. Ce legătură este între cele două femei, nu vă rămâne decât să descoperiți, chiar vă îndrum, este o carte de-a dreptul superbă și sfâșietoare, totodată.

Nici nu mă așteptam la cu totul altceva de la Natasha Lester, sincer, de la primele pagini am știut că va fi o lectură de 5 steluțe, fără doar și poate, nu m-am înșelat, mai ales că am finalizat cartea cu lacrimi în ochi, deși lacrimile m-au însoțit și de-a lungul lecturii. Poveștile celor două femei m-au atins pe suflet și, cumva, am reușit să mă pun în postura lor, să le înțeleg acțiunile și temerile, suferințele care le încercau, curajul de care au dat dovadă pentru a înfrunta pericolul și necunoscutul, dar și frica de a-și acorda o a doua șansă la a simți ceva puternic, cu riscul de a te doborî. Am fost purtată atât în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, unde am urmărit-o pe Eliane în acțiune, dar și-n anii 2015, când Remy caută să-și vindece rănile sufletului.

Fiecare dintre cele două femei au avut parte de o viață încercată de dureri și suferințe, asemenătoare și totuși diferite, închizându-și inima în fața sentimentelor de teamă să nu mai treacă prin ce-au trecut, dar, într-un fel, păstrându-și speranța la ceva și mai bun pentru viitor. Războiul i-a răpit Elianei o parte din familie, dar și-a pierdut și bărbatul iubit, frângându-i inima în mii de bucățele, însă destinul i-l va scoate, din nou, în cale. Dacă să mai aibă sau nu încredere în el, după ce a trădat-o, asta e doar una dintre întrebările care o macină. Și Remy și-a pierdut familia, într-un accident, iar nefericitul eveniment a distrus-o și a determinat-o să-și închidă sufletul. Noroc că o are pe Antoinette, prietena sa cea mai bună, care mereu îi e alături și care o susține, dându-i mici imbolduri.

Nu-mi doresc să intru în prea multe detalii, ci vă recomand să o descoperiți singuri. Vi se va dezvălui o poveste care are la bază întâmplări și personaje reale, emoționantă și dureroasă, cu personaje feminine curajoase, puternice, determinate, trădări, minciuni și manipulări, opere de artă și pericole la tot pasul, dar și minunate dovezi de dragoste, care vă vor înduioșa sufletul.

”Totul are de suferit când puterea și banii le mai aparțin doar avariilor.”

”Suferința nu are nici început, nici sfârșit.”

”Cred că femeilei sunt, de obicei, mai frumoase începând de la jumătatea vârstei de 30 de ani. Știu mai multe, au simțit mai multe și le-o poți citi pe chipuri. Fețele tinere sunt în mare parte goale.”

”Vreau doar să-ți iau toată durerea, știi? Dar cred că dacă n-ai mai avea nicio durere ar însemna să nu trăiești deloc.”

”Familia poate fi cel mai bun și cel mai rău lucru, în același timp.”

”Nu era posibil să trăiască într-o lume populata doar de criminali. Civilizația nu însemna doar o mulțime de oameni. Însemna și lucrurile frumoase care ieșeau din minți și mâini și atingeau suflete.”

”În nopți ca asta (…) când iarna încă n-a sosit, nu suntem înghețați până la oase și toată lumea din jur îmi este prieten, nu dușman, simt că visurile nu sunt atât de departe de a deveni realitate.”

”Speranța. Uneori, e o mare povară, nu-i așa? Alteori, parcă-ți hrănește sufletul.”

”Trecutul și viitorul sunt lucruri pe care nu le mai pot îndura. Prezentul e destul de greu deja.”

”Fiecare lucru valoros de pe lume este, dintr-odată, lipsit de valoare, prin comparație, fiindcă nimic nu e suficient să-ți ofere ceea ce dorești mai mult.”

”Săruturile, chiar și să ții pe cineva de mână, sunt lucruri intime, pe care nu știu dacă le voi mai putea înfrunta.”

”Nu va dispărea nimic dacă-l vei ignora. Va fi doar un lucru rău diferit, care te va înnebuni: nu vei ști, dar îți vei face griji oricum.”

”Cu lacrimi adevărate. Așa este iubirea în vreme de război, o dorință care aproape că depășea capacitatea trupurilor de a-și exprima nevoia reciprocă, prin atingerea mâinilor sau gurilor sau a pielii pe piele.”

”Fiindcă viața, chiar și fără a pierde un soț și un copil, nu era niciodată lipsită de suferință, frică sau dezamăgire.”

”Ura era hotărâtă și venea din minte. Mila era o așchie înfiptă într-o inimă deja sfâșiată.”

”Arta este tot ce avem când ne trădează cuvintele, când omenirea ne lasă baltă și când ne trădăm între noi. Dacă nu salvăm aceste opere, nu se putem salva pe noi.”

”Nu poți obliga un copil să te iubescă. Te iubesc când vor, complet, fără opreliști. Nu e nimic greșit sau de neiertat în asta.”

• Titlu original: Kanojo to kanojo no neko (彼女と彼女の猫)
• Autor: Makoto Shinkai, Naruki Nagakawa
• Editura: Alice Books
• An apariție: 2022
• Număr pagini: 264
• Traducător: Iolanda Prodan

Acest bestseller japonez scris de renumitul regizor de anime Makoto Shinkai include patru viniete inspiraționale și înduioșătoare ce urmăresc câteva femei și pisicile lor, în căutarea iubirii și a conexiunii.

Miyu, Reina, Aoi și Shino locuiesc în același cartier și adoptă fiecare câte o pisică. Sau poate că pisicile sunt cele care le adoptă pe ele?

Un motan îndrăgostit de stăpâna lui, o pisică abandonată visătoare, un pisoi rătăcit în noua sa familie adoptivă și un motan vagabond zeflemitor. Locuiesc cu toții la Tokyo, în același cartier, se întâlnesc și fraternizează în funcție de anotimpuri. Împreună cu stăpânele lor, explorează fragilitatea, durerea izolării și limitele comunicării, dar redescoperă totodată frumusețea și farmecul vieții. Un tablou urban poetic ce demonstrează că, până și în cele mai întunecate momente ale noastre, suntem totuși conectați cu lumea – adesea, în moduri la care nu ne-am aștepta.

Dacă nu mă înșel, prima dată am văzut titlul la @martipaan, în varianta engleză, și atenția mi-a fost captată instant. Îmi transmitea a fi o lectură ușurică, simpatică, ulterior am aflat că s-a tradus la editura Alice Books și nu a durat mult până am pus mâna pe ea cu ajutorul celor de la Cartepedia, cărora țin să le mulțumesc pe această cale. Nu m-am înșelat și a fost o plăcere să descopăr poveștile celor patru femei și a felinelor sale. Le-am cunoscut pe Miyu și Chobi, Reina și Mimi, Aoi și Cookie, dar și pe Shino și Negro. Toate cele patru femei locuiesc în același cartier și adoptă câte o felină…sau poate felinele le adoptă pe ele? Oricum ar fi, împreună descoperă cât de fragilă este viața și cum să se bucure de lucrurile mărunte atunci când simți că totul se năruie.

Volumul este împărțit în patru părți, fiecare parte îi corespunde unei femei și a sa felină, de asemenea avem parte de perpectivele femeilor, cât și a felinelor, mai mare bucuria să afli ce se ascunse în căpușorul animăluțelor și cum văd ele lumea. Titlul este extrem de înduioșător, poveștile femeilor vorbesc despre lipsa comunicării, izolare, visuri, pierdere, abandon, dedicare, dar și dar și găsirea alinării într-un mic companion în cele mai negre momente. Totodată, este un titlu a căror povești încurajează adoptarea animăluțelor de companie, acestea merită la fel de multă dragoste ca și cele cumpărate, poate chiar mai mult, întrucât oferă iubire necondiționată la rândul lor.

Multe detalii nu vreau să vă împărtășesc, ci va îndrum cu dragă inimă să puneți mânuța pe titlu, mai ales dacă aveți pisicuță, găsiți carte ape site aici. Cu siguranță vă veți regăsi între paginile cărții, vă veți identifica în relația om – pisică. Deși nu am animăluț de companie o pisicuță, mereu când merg la bunici mă răsfăț și răsfăț pisicile de acolo, ne alintăm reciproc, și, cumva, m-am văzut și eu printre paginile cărții. Pot considera, totuși, că și Nala a mea, cățelușa, oferă la fel de multă iubire, pentru că de fiecare data când merg să o văd, explodează de bucurie.

“Nu ne putem aminti tot ce ni se întâmplă în viață. Momentele cu adevărat importante sunt singurele pe care nu le uităm niciodată.”

 “În benzile desenate, fericirea unei fete înseamnă să aibă un iubit, însă realitatea m-a învățat că în viață nu toate poveștile au un final fericit, că uneori te simți mai singură și mai tristă lângă cel pe care-l iubești decât atunci când nu ai o relație.”

 “Puterea dragostei, sau ceea ce numim forța de atracție pentru sexul opus, această forță, ce poate preface nefericirea și tristețea în fericire și bucurie, ne face mai puternici.”

 “Nu există oameni care să fie puternici toată viața, dar nici oameni care să rămână slabi pentru totdeauna.”

 “O parte din viața pe care o trăim trebuie să fie doar a noastră.”

 “Oamenii conștiincioși se învinovățesc pentru orice și preferă să sufere în tăcere.”

• Titlul original: ”A Vow so Bold and Deadly”
• Autor: Brigid Kemmerer
• Serie: ”Distrugătorii de blesteme”
• Volum: III
• Editura: Corint
• Colecție: CorinTeens
• An apariție: 2023
• Număr pagini: 416
• Traducere de Andra Elena Agafiței

Infrunta-ti temerile si intra in lupta!

Regatul Emberfall se prabuseste cu repeziciune, sfasiat intre cei care cred ca Rhen este printul de drept si cei care sunt dornici sa inceapa o noua epoca sub Grey, adevaratul mostenitor. Grey a fost de acord sa astepte doua luni inainte sa atace Emberfallul, iar, intre timp, Rhen s-a indepartat de toti – inclusiv de Harper, care incearca disperata sa il ajute sa-si gaseasca drumul spre liniste.

Intra in lupta si salveaza regatul!

Totodata, Lia Mara se straduieste sa conduca regatul Syhl Shallow cu mai multa blandete decat mama ei. Insa, dupa ce s-au bucurat de zeci de ani de pace odata ce magia a fost eliminata din tara lor, o parte din supusi sunt furiosi ca tanara are alaturi un print cu puteri vrajitoresti si un scraver magic. Pe masura ce termenul-limita dat de Grey se apropie, Lia Mara incepe sa se intrebe daca ea chiar poate fi regina de care tara sa are nevoie.

Regatele sunt tot mai aproape de confruntare, loialitatile sunt puse la incercare, iubirea este amenintata si un dusman primejdios se intoarce in acest triumfator final al seriei „Distrugatorii de blesteme” scrise de Brigid Kemmerer.

Încă o serie finalizată și ce sentiment plăcut! Chiar dacă mă încearcă și tristețea de a mă despărți de personaje, călătoria a fost una tare interesantă și frumoasă!

Mi-a fost tare dor de Harper, Rhen, Grey și Lia Mara, să-i văd în acțiune, să le pătrund în gânduri și să-i urmăresc cum evoluează, iar acest volum asta mi-a oferit, mult sentiment și emoție, tind să cred că s-a axat mult mai mult pe trăirile lor decât a debordat de acțiune, propriu-zisă. Ori, cel puțin, în primul sfert de carte, acțiunea a fost cam inexistentă, nu s-a petrecut nimic semnificativ, abia când m-am apropiat de jumătatea cărții, s-au văzut schimbări și altfel a decurs povestea. Până acolo, mă gândeam dacă la fel au fost și celelalte volume, dacă simțeam cumva că trag de mine să citesc, știind că aștept acel zvâc ce mereu îl caut în cărțile citite. Și chiar aveam nefericitul impuls de a o abandona, pentru moment, crezând că nu e ce trebuie pentru mine…

Dar bine că n-am făcut-o și am continuat să o citesc, mi-a atins sufletul așa cum îmi doream. Nu am să vorbesc despre acțiune pentru a nu da vreun spoiler, nu vrem spoilere pe aici, să nu stricăm bucuria altor cititori, dar cum ziceam, a fost un volum încărcat de sentimente, dar și o evoluție frumoasă a personajelor. Harper a rămas la fel de hotărâtă să nu se lase descurajată de handicapul ei, ceea ce mi-a câștigat inima încă de la primul volum. Faptul că nu se demoraliza din cauza dizabilității ei, o făcea și mai demnă de apreciat, mi-a fost drag să o urmăresc până la capăt, curioasă ce alte provocări îi va mai scoate viața în față. De Rhen nu pot spune că l-am avut la inima de la început, mi se părea arogant și prea credea că totul i se cuvine, dar în acest volum am reușit să văd o altă față de-a sa, să-l cunosc mult mai bine, să descopăr un cu totul alt personaj, un suflet chinuit de atâtea pretenții și îndatoriri. Pe Grey abia așteptam să-l reîntâlnesc, l-am adorat în “Un blestem sumbru și întunecat” și am fost în extaz când am avut parte de perspectiva lui în “O inimă aprigă și frântă”, iar în acest volum n-am dus lipsa de el, mai mare bucuria pe sufletul meu. Și de Lia Mara mi-a plăcut cum a evoluat în acest volum, din acea fată plăpândă, cu inima mare, a devenit o femeie fermă, cu acceasi inimă bună și judecata la rece, nu la impuls. De data aceasta, toate cele patru perspective au fost împletite si probabil de aici și acțiunea statica de la începutul volumului, dar atât de frumos au fost întrepătrunse, să-i pot urmări consecutiv pe fiecare în parte, să le aflu gândurile, dar și ce sentimente le încearcă, de ce se tem și ce își doresc.

Un final de serie așa cum se cuvine, cel puțin în ce mă privește pe mine, a reușit să mă surprindă și să-mi ofere un retelling după “Frumoasa și Bestia” pe care nu am să-l uit prea curând și care și-a făcut drum spre inimioara mea. Povestea m-a fermecat și m-a purtat într-o perioadă de basm, cu personaje întunecate, trecuturi dureroase și tumultoase, eroine care ies din tipar, soldați și bătălii pentru teritorii, monștrii, la propriu și figurat, lupte sângeroase, dar și cu multă dragoste, sacrificii, dorințe arzătoare și devotament.

“(…) una este să fii un conducător care își dorește pacea și cu totul alta să fii supus dorinței de răzbunare.”

“Cândva mi-ai spus că, atunci când lumea pare foarte întunecată, sunt șanse foarte mari să apară lumina. / Câteodată mă îngrijorez că lumina poate fi stinsă prea ușor. / Atunci, trebuie doar să o aprindem iarăși (…). O aprindem de nenumărate ori, de câte ori trebuie.”

“Asta este fericirea? Cuvântul nu pare destul de puternic. Uit deseori că cele mai intense clipe din viață arareori ajung să fie despre regatul meu, despre război sau chiar despre supușii mei. Uit că lumea se poate reduce la doi oameni, la o clipă de vulnerabilitate și încredere. La o clipă de iubire care pare să eclipseze toate celelalte lucruri.”

• Titlul original: ”Meet Me in the Middle”
• Autor: Alex Light
• Editura: Corint
• Imprint: Corinteens
• An apariție: 2023
• Număr pagini: 352
• Traducere de Ioana Bena

Eden o avea pe cea mai bună prietenă a ei, Katie, și credea că-i este de ajuns. Apoi a apărut Truman.

Fratele mai mare al lui Katie, artistul. Singuraticul. Băiatul cu zâmbet inocent, dar cu ochi periculoși.

Eden nu l-a cunoscut cu adevărat pe Truman până în noaptea accidentului lui Katie. Aceea a fost și noaptea în care cei doi adolescenți și-au îngăduit să dea frâu liber sentimentelor, însă în clipa următoare cerul s-a prăbușit peste ei.

Cu biata Katie în spital și Truman fugind fără un cuvânt de suferința care îl macină, Eden se vede nevoită să lupte de una singură cu propria durere. Ce se întâmplă însă la întoarcerea băiatului în oraș? Va putea Eden să-l primească înapoi în viața ei, știind că primul lor sărut a fost exact lucrul care le-a distrus lumea?

Eden este o tânără chelneriță, ce-și petrece viața muncind și dormind, nimic mai mult. Viața ei a intrat într-un cerc de când Katie, prietena sa cea mai bună, a suferit un accident și se află în comă. Eden se face vinovată de acest nefericit eveniment și nu poate trece peste suferință. În aceeași situație se află și Truman, fratele lui Katie…În nefasta noapte, Eden și Truman și-au permis să-și expună sentimentele și cerul s-a prăbușit asupra lor, însă fiecare își duce durerea diferit: Truman fuge, iar Eden se macină zilnic. După cinci luni, cei doi se reîntâlnesc. Oare vor putea lua totul de la capăt, știind că un simplu sărut le-a dat viețile peste cap?

Nu mă așteptam la așa o poveste sensibilă, îmi imaginam una amuzantă, fericită, o poveste de dragoste drăguță, însă cum a venit și m-a lovit aceasta, de mult n-am mai fost lovită. M-a păcălit coperta, sincer, dar a fost o reală surpriză și chiar mă bucur că a fost așa. O diferența de la cer la pământ față de “Iubire de probă”, titlu care mi s-a părut lejer, simpatic, pe când “Încă o șansă” vine cu un puternic impact emoțional.

Nu mi-aș fi dorit să fiu în pielea personajelor, să simt acea durere și neputință cumplită, oricum este crunt să nu poți face nimic să ajuți la bunăstarea persoanei iubite în condiția lui Katie, ci doar să aștepți, să îți păstrezi speranța că se va schimba ceva și viața își reia cursul, că această pauză continuă ia sfârșit. Am empatizat enorm cu Eden și Truman, mă durea sufletul pentru ei și doar îmi imaginam cât de zguduitor este acest sentiment al pierderii, știind că persoana este în viață și totuși nu, iar tu trebuie să te lupți să accepți orice decizie, fie ea și una cruntă. Ultimelele pagini ale titlului le-am parcurs cu ochii înlăcrimați, de mult nu am mai plâns la o carte și s-a simțit treaba asta, dar și povestea a fost de așa natură încât să-mi atingă toate corzile sensibile și să-mi dea la sentiment grav de tot.

“Încă o șansă” este o poveste emoționantă, dureroasă, dar are și o parte minunată, plină de speranță, cu două personaje care-și găsesc alinarea și înțelegerea unul la celălalt, multă frământare, neputință și vinovăție, o primă iubire care le zguduie lumea și fiorii acesteia ce li se par normali și totodată nefirești. Vorbește despre vindecare, pierdere și acceptare, dar și despre sănătatea mintală. Asemenea poveste nu se uită, ci se poartă în inimă și gând multă vreme de la citire, iar eu mă simt câștigată că am avut oportunitatea de a o citi într-un #buddyread organizat de Corinteens alături de alte bookstagramer-ițe. Găsiți și voi carte ape site-ul editurii aici.

”E epuizant să simți că n-ai niciun control asupra drumului pe care o apucă viața ta.”

”Adevărul despre vindecare este că nu vine cu o dată finală de la care intră în vigoare. Nu există vreun process în zece pași pentru durere sau vreun leac magic care într-o lună te va face să zâmbești.”

”Momentele care vin pe neașteptate sunt cele de care trebuie să ne temem cel mai mult. Se strecoară pe furiș, te prind cu garda jos și te sfâșie în bucăți fără niciun semn de avertizare.”

”Tristețea e adâncă, până la os. Imposibil de descris. O s-o port pentru tot restul vieții. Mereu va fii acolo, apăsându-mă ușor, până în ziua în care va ajunge doar o durere.”

“Noi doi suntem ca iarna și vara, făcuți să existe în aceeași lume, dar nu împreună. Niciodată în același timp.”