”Regina umbrelor” de Sarah J. Maas (recenzie)

  • Titlul original: ”Queen of Shadows”
  • Autor: Sarah J. Maas
  • Editura: RAO
  • An apariție: 2017
  • Număr pagini: 700
  • Traducător: Lingua Connexion

”Aelin își asumă moștenirea

Călătoria epică a eroinei care a captivat milioane de fani din întreaga lume continua în volumul IV al seriei Tronul de Cleștar. Aelin Ashryver Galathynius a.k.a. Celaena Sardothien i-a pierdut pe toți cei dragi. Dar s-a întors, în sfârșit, în Rifthold – pentru a se răzbuna, pentru a-și salva regatul și pentru a înfrunta umbrele trecutului… Va lupta pentru vărul ei, Aedion, un războinic care și-ar da viața doar pentru a o mai vedea o data. Va lupta pentru prietenul ei, Dorian, un print captive într-o închisoare monstruoasă. Va lupta pentru magia de care are nevoie pentru a învinge Valgii. Și va lupta pentru poporul ei, supus unui rege violent, cu planuri malefice.”

Furtună…uragan…nu știu, cel mai dezlănțuitor fenomen meteorologic a fost volumul acesta al seriei ”Tronul de Cleștar”. Nu pot să spun că eram pregătită pentru ce am găsit în el, însă nu pot decât să mă bucur pentru că m-a scuturat bine de tot, nu am fost deloc dezamăgită și m-a făcut dependentă de această serie. Deși îmi vine să mă zgârii pe ochi pentru că n-am volumul cinci și voi mai aștepta puțin până să pun mâna pe el, sunt ferm convinsă că își va merita așteptarea, încă nu sunt pregătită să ajung la volumul șase, ca apoi să mai aștept alte luni bune după traducerea ultimului volum al seriei.

Am trăit ”Regina umbrelor”, sincer vă spun, m-a trecut prin toate stările posibile și imposibile, mi-a confirmat o parte din bănuielile ce le-am avut în volumul anterior. Am urmărit personajele cu sufletul la gură, pe fiecare dintre ele, m-am distrat copios la tatonările dintre Aelin și Rowan, dar și la replicile amuzante și uneori tăioase ale acestora, dar și ale lui Aedion, Chaol, Lysandra sau Nesryn, am suferit alături de ei, mi-au scăpat și câteva lacrimi, n-am putut să le stăpânesc oricât de mult am vrut, dar au meritat. Am luat parte la lupte sângeroase, dacă ziceam că în volumele anterioare au fost multe, ei bine, aici a fost măcel după măcel, erau la ordinea zilei, nu cred că a fost capitol fără vărsare de sânge. Manon mi-a câștigat admirația, deși am avut momente în care aș fi luat-o de gât pe cât de tare mă irita, dar am iertat-o într-un final, în schimb, au fost alte personaje pe care le-aș fi torturat într-un mod în care nici n-aș putea să îl descriu (Celaena effect…).

Acțiunea a fost mult mai alertă, mă și așteptam să curgă transpirațiile pe mine citind volumul, ca să nu mai spun că pielea de găină nu m-a părăsit deloc. N-am avut vreme nici sufletul să mi-l trag, răsturnările de situație m-au lovit una după alta, am fiert la foc mic în capitolele unde își făceau apariția Aelin și Rowan, vai de steaua mea, Rowan, mi-ai intrat sub piele…Personajele au evoluat foarte mult, de la primul volum și până la acesta, au devenit mult mai puternice, mai calculate, mai determinate, deși încă sunt măcinate de regrete, au reușit să facă pace cu trecutul, o parte din acesta, să-și accepte acțiunile, dar și greșelile și să înfrunte orice va veni cu capul sus. S-au legat prietenii puternice, care pe mine m-au înduioșat la maxim și m-am bucurat enorm, presimt eu unele iubiri ce vor lua naștere în volumele viitoare, dar rămâne de văzut dacă mi se vor confirma bănuielile sau nu…

Așa că, dacă până acum n-ai aflat povestea lui Aelin, a.k.a. Celaena, asasina și Campionul Regelui, nu știu ce mai aștepți…Eroina îți promite o aventură pe cinste, un fantasy plin de mister, suspans, secrete întunecate, luptă pentru putere, dar și pentru un popor nimicit și înrobit, bătălii sângeroase, zboruri în înaltul cerului alături de balauri și vrăjitoare, demoni și multe altele…

”Când vei rupe lanțurile acestei lumi și o vei făuri pe următoarea, să îți aduci aminte că, pentru un regat, arta este la fel de vitală ca și mâncarea. Fără artă, un regat nu înseamnă nimic și, în timp, va fi uitat.”

”Vei face greșeli. Vei lua hotărâri pe care, uneori, le vei regreta. Câteodată nu va exista niciuna corectă, ci doar una mai bună, din câteva alegeri rele.”

”Ea avea să găsească din nou acea dragoste – într-o zi. Și avea să fie profundă și neașteptată, începutul, și sfârșitul, și eternitatea, genul de iubire care ar fi putut schimba istoria și lumea.”

”Uitatul în urmă nu ajută pe nimeni și cu nimic. Putem doar să mergem înainte.”

”…mă faci să vreau să trăiesc. Nu să supraviețuiesc; nu să exist. Să trăiesc.”

”Și tu mă faci să vreau să trăiesc. Nu să exist – ci să trăiesc. Am petrecut secole rătăcind prin lume, din imperii și regate până în pustiuri, fără să mă așez undeva, fără să mă opresc – nici măcar o clipă. Am privit întotdeauna spre orizont, întrebându-mă mereu ce mă aștepta dincolo de următorul ocean, peste următorul munte. Dar cred…cred că, în tot acest timp, în toate acele secole, te-am căutat doar pe tine.”

”Era ca și cum mureai un pic în fiecare zi. Ca și cum trăiai, în același timp. Era o bucurie atât de desăvârșită, încât era durere. M-a distrus, m-a nimicit și m-a călit. Am urât sentimentul, pentru că știam că nu pot să scap și că mă va schimba pentru totdeauna. (…) Am iubit-o și pe ea într-un mod pe care nu pot să ți-l descriu – pot doar să îți spun că a fost cel mai puternic lucru pe care l-am simțit vreodată, mai impresionant decât furia, decât dorința carnală, decât magia.”

”Moştenitoarea focului” de Sarah J. Maas (recenzie)

  • Titlul original: ”Heir of Fire”
  • Autor: Sarah J. Maas
  • Editura: RAO
  • Data publicării: 2016
  • Număr pagini: 656
  • Traducere de Ofelia Al-Gareeb

”Celaena Sardothien şi-a negat harul magic vreme de zece ani. Acum, singura ei dorinţă este să răzbune moartea prietenei ei Nehemia, iar regele din Adarlan este principalul vinovat. Pentru a-şi duce la îndeplinire planul, Celaena, moştenitoarea de foc a unui regat distrus, va călători în Wendlyn, un ţinut îndepărtat în care magia încă mai dăinuieşte. Va reuşi oare temuta asasină să îşi accepte moştenirea nemuritoare, învingându-şi teama de necunoscut? Până unde va fi ea dispusă să meargă pentru a-şi îndeplini promisiunea făcută Nehemiei?”

De această dată am însoțit-o pe Celaena în Wendlyn, unde este trimisă pentru a îndeplini o nouă misiune, însă socoteala de acasă nu se prea potrivește cu cea din târg, se pare… După ce a jurat să răzbune moartea prieteniei sale Nehemia, popasul în Wendlyn o pune la grea încercare, mai ales că pe acest tărâm magia este încă prezentă, iar darul pe care-l posedă își face simțită prezența. Negarea sau acceptarea acestui dar îi pune multe piedici, întrucât l-a negat vreme îndelungată, iar o dată cu trezirea lui la viață au renăscut și amintirile de mult ferecate în uitare, ce au provocat durere și încă provoacă…

Dacă primele două volume ale seriei mi s-au părut intense, ei bine, cel de-al treilea volum le-a depășit cu mult și cum ziceam în încheierea recenziei de la volumul doi, o găsiți aici, ”Mostenitoarea focului” m-a lovit în plin. Deși l-am parcurs în două zile, aș fi vrut într-una singură la cât de greu mi-a fost să las cartea din mână, însă a fost bine și așa. Am parcurs pe nerăsuflate paginile, m-am pierdut, efectiv, în ele, m-am rupt de realitatea mea așa cum de mult nu m-am mai rupt. Am savurat fiecare rând citit, am râs, am plâns, mda, sunt emotivă și-mi era dificil să-mi păstrez lacrimile, mai ales când și-a făcut apariția Rowan (nu vă dau detalii, rămâne să aflați voi care e treaba cu el…), m-am încărcat de nervi când apărea în peisaj Regele Adarlanului, Doamne, că nu l-am putut înghiți deloc încă de la primul volum, așa l-as fi sugrumat, să scot din el și ultima fărâmă de aer (de la Celaena mi se trag apucările astea criminale), însă el nu a fost singurul pe care l-aș fi exterminate, au mai fost și alții. M-am reîntâlnit cu o parte din personajele vechi, ce mi-au fost dragi, am făcut cunoștință cu unele noi, de care iar am prins drag, dar am și suferit când am descoperit ce soartă au avut, greutățile ce le-au încercat, acesta fiind doar începutul.

Acțiunea volumul a fost extrem de alertă, nu am avut loc de respire, ce să spun de plictiseală, fiecare pagină m-a purtat tot mai departe în călătoria Celaenei, fie în prezent, fie în trecut. Au ieșit la suprafață alte secrete, unele mai dureroase decât celelalte, s-au vindecat cicatrici, s-au acceptat temeri și s-au îmbrățișat dureri, s-au format alianșe noi și s-au destrămat cele vechi, s-au arătat adeăvații prietenii, dar și susținători, iar Celaena m-a surprins foarte mult prin modul în care a evoluat. Pe lângă nelipsitele secrete, minciuni, trădări, brutalitate greu de descris, forțe întunecate ce amenință la fiecare pas, am avut parte și de prezența vrăjitoarelor, a temuților balauri, dar și ființe supranaturale ce dețin puteri menite să zguduie lumea.

”Moștenitoarea focului” este un fantasy exploziv și nu m-a dezamăgit nici măcar o clipă. Mi-au transpirat palmele parcugându-l, pielea de găină mi-a ținut companie în această luptă aprigă între lumină și întuneric, volumul a ridicat ștafeta foarte sus și-mi doresc ca în același ritm nebun să fie și volumul patru. Finalul acestuia m-a luat pe nepregătite și nici m-am conștientizat când am ajuns la ultima pagină, am mai căutat câteva, însă din păcate n-au mai fost…S-a încheiat în forță, deci următorul va începe în forță…

Recomandările lunii februarie

Cum vă menţionam şi-n articolul trecut cu recomandările lunii ianuarie, vine mult promisa listp cu recomandări din luna februarie a acestui an. Mai greu cu organizarea, însă sperăm ca printre titlurile recomandate de noi să găsiţi titluri pe gustul vostru, şi de ce nu, să riscaţi şi să ieşiţi puţin dn zona de confort. Dacă aţi citit vreun titlu din cele menţionate de noi, ne-am bucura foarte mult dacă ne-aţi împărtăşi părerile voastre, iar în cazul în care wishlistul vostru cuprinde cărţi menţionate de noi, daţi-ne de ştire, de asemenea ne vom bucura J. Acestea fiind spuse, titlurile pe care vi le recomandăm din luna februarie sunt:

“Ursul şi privighetoarea” de Katherine Arden vă poartă într-o lume ruptă din basm şi vă face cunoştinţă cu Vasea, ultimul copil născut în familia lui Piotr Vladimirovici, o fată ce-şi doreşte să-şi schimbe destinul. Dacă va reuşi sau nu, vă îndemnăm să descoperiţi, mai multe detalii găsiţi în recenzia de pe blog postată aici.

“Prinţesa de Cenuşă” şi “Lady Smoke” de Laura Sebastian prezintă povestea Theodosiei, care avea doar șase ani când mama ei a fost ucisă, fiind martoră la crimă, și de zece ani locuiește alături de dușmani și ucigașul mamei sale. Casa pe care o știa și în care a crescut nu mai este ce a fost, poporul ei a fost călcat în picioare și supus sclaviei, ea fiind singura persoană care primește ”tratament preferențial”. Însă acest ”tratament” este unul de-a dreptul crunt: pentru fiecare persoană astrenă sau grup care se răzvrătește și reușește să aducă măcar puțină daună dușmanului, ea este pedepsită de către Kaiser. Veţi avea parte de un fantasy alert, ce te va ține cu sufletul la gură, încărcat de minciuni, trădări, secrete, lupte, prietenie şi iubire; recenziile celor două volume le găsiţi aici şi aici.

“Memoriile unei gheise” de Arthur Golden ne introduce în lumea lui Chiyo, o fată dintr-un sat de pescari, ce este vândută unei okiya pentru a fi inițiată în artele gheișelor. Ritualurile seducției sunt nenumărate și surprinzătoare, într-o lume al cărei eșafodaj se sprijină uneori pe culorile unui kimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginității unei adolescente (mizuage) sau pe țeserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheișă, întâlnește iubirea, însă în calea împlinirii acesteia înfruntă piedici și rivale nenumărate, printre care vestita gheișă Hatsumomo. Sub îndrumarea înțeleptei Mameha, Sayuri ajunge să stăpânească destine, să dețină secrete și să construiască un imperiu al erotismului ritualic. Este o carte complexă, ce prezintă o lume total ascunsă nouă, cuprinde și o fărâmă de adevăr, dar și istorie…o adevărată plăcere să te pierzi în acea lume încărcată de erotism și rafinament. Dacă nu ați citit-o până acum, nu știți ce pierdeți…mai multe detalii v-am dezvăluit în recenzia ce o găsiţi aici.

“Tu mi-ai schimbat viata” de Abdel Sellou prezintă povestea de viaţă a autorului. Aceasta este relatată cu o dezinvoltură ieșită din comun, într-un limbaj cât mai simplu, Abdel fiind un om simplu și doar cu șașe clase, astfel mărturisindu-și viața și demonstrându-ne cât de mult ne poate influența o persoană gândirea și, totodată, viața. Vă recomand cu căldură această poveste şi vă las linkul către recenzie aici, poate vă conving să o parcurgeţi.

„Grădina cu Fluturi” şi ”Trandafirii de mai” de Dot Hutchinson sunt unele dintre cele mai cutremurătoare thrillere citite. Am parcurs cărţile cu genunchii la piept și ochii măriți, cu fiori prin corp și ochi înlăcrimăți, dar și furie și neputință, cu o stare de nestare. Sunt încărcate de răsturnări de situație, acte de curaj, dar și de iubire, câteodată duse la extrem, devotament, prietenie, dar și făptaşi cu o minte bolnavă de-a dreptul 😊; recenziile celor două volume le găsiţi aici şi aici.

“Motivul X” de Stefan Ahnhem este al patrulea volum al seriei Fabian Risk şi multe detalii nu vă putem împărtăşi, întrucât va fi spoiler şi nu ne dorim acest lucru. Tot ce vă putem spune este că, dacă sunteţi tare de stomac, merită să-i daţi o şansă acestei serii, am recomandat-o şi anul trecut, deci o vom recomanda în continuare.

În centrul romanului “Disecție” de Han Kang se află un episod atroce din istoria Coreei de Sud, masacrul de la Gwangju din mai 1980 când armata a ucis cu o brutalitate și o cruzime de neînchipuit civilii care protestau, inclusiv femei și copii. Bilanțul celor împușcați, omorâți în bătaie sau cu baioneta este încă un subiect disputat: armata a declarat sub două sute de morți, presa străină peste o mie. Dar cifrele contează mai puțin aici pentru că răscolitorul roman al lui Han Kang vorbește despre un bilanț mai profund și mai devastator: poveștile întrețesute aici ne spun, într-o scriitură de o sensibilitate exacerbată, că o traumă se depune în carnea și în oasele victimei zeci de ani, dar și că moartea unui singur om bulversează ireparabil viețile celor care rămân în urmă; recenzia completă a acestei cărţi o găsiţi pe blog aici.

”Zuleiha deschide ochii” de Guzel Iahina este o carte pe care o recomand oricui cu drag, atât pentru contextul istoric în care se desfășoară acțiunea (deportarea țăranilor deschiaburiți în colonii siberiene de muncă), cât și pentru călătoria interioară a personajului principal feminin spre renaștere. O carte de o frumusețe cum rar am întâlnit! (mai multe detalii v-am împărtăşit în recenzia postată pe blog ce o găsiţi aici).

”Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini este o carte care-ți ajunge la suflet și rămâne acolo, atât datorită personajelor puternice și însuflețite, cât și datorită poveștii emoționante și a stilului de scriere simplist și profund, în același timp. Cartea asta n-o citești, ci o simți până-n măduva oaselor. O trăiești, o iubești și o urăști deopotrivă, pentru tot ce te face să simți. O carte despre copilărie piedută, durere, dragoste, prietenie, alegeri și consecințele acestora, trădare, vinovăție, respect, loialitate, onoare, legături de familie, depășirea fricii, înfruntarea trecutului, iertarea de sine, maturizarea, despre fața nemiloasă a războiului , fanatismul religios, diferențele etnice și sociale, schimbarea radicală a unei țări, dar și despre un dram de speranță. Recenzia completă a cărţii se găseşte pe blog aici.

Bookurii pentru cei mici de la Editura Frontiera

Am primit patru cărticele de la Editura Frontiera în urmă cu câteva zile şi vă mărturisesc că le-am citit de cum le-am primit, am fost extrem de încântată de ele, de poveştile descoperite, dar şi de ilustraţiile cărţilor, şi eram nerăbdătoare să le citesc şi celor mici de la grădiniţă, de aceea am şi întârziat cu realizarea acestui scurt articol în care să vă povestesc puţin despre fiecare în parte. Nu se compară sentimentul de a citi o poveste copiilor în prezenţa lor şi a citi o poveste în faţa camerei pentru a te vedea ei de la distanţă, iar în momentul în care am propus să citim o nouă poveste, s-a dezlănţuit veselia. Minutele în care citim poveştile sunt singurele minute în care se lasă liniştea în toată sala şi urechiuşele sunt ciulite, pregătindu-ne să pornim într-o nouă aventură. De data aceasta, am făcut cunoştinţă cu Ernest şi Celestine, dar şi cu Olenka şi ai săi prieteni ce s-au întâlnit în căsuţa din pădure, şi am descoperit cum se schimbă natura de-a lungul celor patru anotimpuri, mai jos găsiţi mai multe detalii, iar accesând titlurile bolduite veţi fi redirecţionaţi către site-ul editurii, unde găsiţi cărţile prezentate în acest scurt articol.

„Ernest şi Celestine la picnic” de Gabrielle Vincent ne-a arătat ce trebuie să facem atunci când plănuim un picnic în natură, dar vremea nu ţine cu noi şi ne trimite norişori de ploaie. Câţiva stropi nu fac niciun rău, din câte ne-au demonstrat ursul Ernest şi şoricica Celestine, iar un picnic pe ploaie sună chiar interesant. Având în vedere că pricindeii de la Kids U sunt pofticioşi, iar gustările pregătite de cei doi le-au făcut cu ochiul celor mici, următoarea zi ne-am organizat şi noi pentru un picnic…şi atât de bucuroşi au fost cei mici, evident i-am avut alături de Ernest şi Celestine, doar ei au venit cu ideea, ne-am delectat atât cu frumoasele ilustraţii ale poveştii ce ne-au vorbit mai mult decât frazele, cât şi cu gustările pregătite pentru al nostru picnic. Din „Ernest şi Celestine la picnic” cei mici au reţinut că prietenia nu ţine cont de vârstă, înălţime sau rasă, iar cu ajutorul imaginaţiei putem trece peste orice dilemă.

În povestea din „Ernest şi Celestine l-au pierdut pe Simeon” de Gabrielle Vincent am descoperit cum se rezolvă problema pierderii jucăriei preferate, ce nu poate fi înlocuită de nicio altă jucărie, iar Ernest s-a dovedit a fi plin de idei în încercarea de a-i aduce zâmbetul pe buze lui Celestine. Şi de această dată ne-am delectat cu minunate ilustraţii şi cei mici mi-au mărturisit că nu este nicio tragedie dacă se pierde jucăria preferată, întrucât există soluţii potrivite pentru fiecare problemă. Nu ştiu cât să le dau crezare sau nu, am văzut tragedii iscate în urma pierderilor jucăriilor preferate, dar cu ajutorul lui Ernest am aflat cum trebuie să remediem astfel de dileme.

„Olenka” de Gaya Wisniewski estepovestea ce ne-a reamintit de frumuseţea iernii, bulgăreala, tăvăleala prin zăpadă, dar şi peripeţiile ce se pot ivi în acest anotimp. Între coperţi am descoperit o poveste caldă, ce ne vorbeşte de frumuseţea prieteniei, dar şi cât de consolidată poate deveni aceasta atunci când dăm de greu, iar adevăraţii prieteni ne vin în ajutor. Spre surprinderea mea, copilaşii au stat atenţi pe tot parcursul poveştii, mă aşteptam să-şi piardă din răbdare, având în vedere că povestea este mai lungă, iar la ei răbdarea este limitată din câte am mai observat, iar acest lucru nu a putut decât să mă bucure, au fost chiar şi îngrijoraţi de cum se va remedia întâmplarea neaşteptată ivită.

„Copacul meu” de Gerda Muller a devenit preferată celor mici de la Kids U, dar şi a mea. Pornind de la ilustraţiile ce le-au captat atenţia de la prima pagină şi până la ultima, dar şi a informaţiilor ce au reuşit să le asimileze parcurgând povestea verişorilor Radu, Bogdan şi Cătălina, prichindeii au fost fascinaţi de lecturarea acestei cărţi, dorindu-şi să pornească şi ei într-o excursie în pădure. „Copacul meu” este încărcată de informaţii, ce s-au dovedit a fi utile şi pentru noi adulţii, şi au reuşit să fie asimilate foarte uşor de ai noştri copilaşi, fiind explicate cât mai pe înţelesul lor, au fost extrem de încântaţi să descopere cum se schimbă natura în decursul unui an, trecând prin toate cele patru anotimpuri, schimbări ce scot la lumină şi diverse vietăţi în funcţie de anotimp. Având în vedere că noi nu avem pădure la grădiniţă, am simulat o mini excursie cu cei mai mărişori, descoperind vietăţile ce se ascundeau în curtea noastră, încercând să ne amintim cât mai mult din ce am descoperit din poveste, dar şi să ne reîmpospătăm memoria.

”Ripley sub pământ” de Patricia Highsmith (recenzie)

  • Titlu original: ”Ripley Under Ground”
  • Autor: Patricia Highsmith
  • Editura: Paladin
  • Colecţie: Paladin BLACK Pocket
  • An publicație: 2017
  • Număr pagini: 384
  • Traducere din engleză de Iulia Arsintescu

”Lumea lui Tom Ripley se poate prăbuși într-o clipită atunci când afacerea murdară în care e implicat degenerează într-un scandal de proporții. Împrejurările ostile cer măsuri disperate, iar Tom își cunoaște interesul și acționează cu sânge rece. Este posibil să fim toți capabili de crimă, dar ce îi determină pe unii s-o comită și pe alții să caute alte soluții pentru a-și salva pielea?”

Și de această data Ripley mi-a demonstrat că este un personaj total ieșit din comun, iar ca personaj negativ este unul chiar foarte bine construit. În ”Ripley sub pământ” am întâlnit un Ripley pus la casa lui, cu o soție, ceea ce m-a șocat puțin, având în vedere dilemele sale din primul volum în ceea ce-i privește sexualitatea, chiar am avut tendința de a-l crede homosexual știind ce gânduri îi trec prin minte, și cu o menajeră pâinea lui Dumnezeu, vreau și eu așa femeie să se îngrijească de mine și de stomăcelul meu…pot spune că Ripley s-a aranjat cum nu se poate mai bine și chiar i-a mers extrem de bine. I-am întâlnit și latura mai sensibilă, a dovedit că poate nutri și sentimente frumoase, deși mintea i-a bubuit gânduri necurate. În ciuda acelor sentimente mai aparte, Ripley a rămas tot Ripley, același personaj lipsit de remușcări, ce acționează direct atunci când se simte amenințat, nu stă să rumege de două ori situația, ci aplică cea mai rapidă metodă. M-a frapat, încă o dată, cu inteligența sa, cum a reușit să aibă câștig de cauză din fiecare situație compromițătoare, mișmașurile sale m-au și distrat pe acoluri, dar m-au și bulversat. Nu-mi venea să cred cu ce lejeritate putea acționa în unele momente, până și celelalte personaje erau în aceeași situație ca și mine.

Volumul a fost la fel de antrenant precum cel precedent, despre care am scris pe blog aici, Ripley a reușit să-mi capteze toată atenția, și de data aceasta l-am urmărit prin Londra, Salzburg, Paris și chiar prin Grecia…mare călător este el, invidia mea a devenit și mai mare în ceea ce-l privește călătoriile… N-am avut nicio clipă de odihnă, Ripley era în formă și de o energie ieșită din comun, aveam senzația că nici nu mai pot ține pasul cu el la un moment dat, dar a meritat fiecare pagină. Aș mai fi vrut câteva, ce e drept, mai ales că m-a lăsat cu un mare semn de întrebare, iar până se va traduce următorul volum nu știu cât mai durează… Am fost extrem de încântată de faptul că acest volum a fost încărcat de și mai mult dialog, descrierile au fost mai puține decât în primul, aceasta fiind și cauza parcurgerii lui mult mai repede, în câteva ore l-am dat gata 😊.

Ripley clar nu are toate țiglele pe casă, mai ales după ce i-am observant modul de a acționa și a rezolva probleme, îndiferent de cât de mari sunt, le tratează de parcă ar fi ceva nesemnificativ, deci și de această data jos pălăria în fața sa. Astept cu nerăbdare să văd ce-i mai coace mintea, cum va evolua povestea sa și totodată îi mulțumesc Mihaelei pentru recomandarea volumelor, n-am fost deloc dezamăgită, dar și editurii Paladin pentru exemplarul oferit, îl găsiți și voi pe site-ul editurii aici.

“Circe” de Madeline Miller (recenzie)

  • Titlul original: “Circe”
  • Autor: Madeline Miller
  • Data apariției: 2020
  • Editura: Paladin
  • Colecții/Serii: Fantasy
  • Pagini: 424
  • Traducere de Ioana Filat

“Lumea este condusă de zei și titani. O lume plină de rivalități și intrigi în care Circe nu-și poate găsi locul. Mai întâi, îndură umilința și disprețul propriei familii, fiindcă ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui și cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternică precum tatăl său și nici fermecătoare ca mama ei nimfă. Dar Circe se dovedește a fi un copil neobișnuit, care deține puterea vrăjitoriei, ceea ce constituie de acum o amenințare pentru zei…”

La cât de des am văzut „Circe” pe diversele conturi de bookstagram, laudele aduse, curiozitatea mea deja nu-mi mai dădea pace şi trebuia să descopăr şi eu care e treaba, de ce o laudă lumea atât de mult. Şi de această dată mi-au venit în ajutor cei de la Cartepedia şi vreau să le mulţumesc pe această cale, o nouă bookurie să mă încânte şi să-mi facă biblioteca şi mai frumoasă. Am admirat vreme îndelungată coperta, am mângăiat-o de fiecare dată când o aveam în mâini pentru a o citi, efectiv m-am amorezat de aspectul cărţii. M-am bucurat enorm când am observat şi harta de la începutul cărţii, pentru mine este o reală încântare să am hărţi ilustrate, îmi fac lectura mult mai plăcută şi mă ajută să mă poziţionez în acea lume creată.

Circe este fiica lui Helios, zeul Soarelui, şi a nimfei Perse, şi deşi face parte din lumea celor mai temute entităţi, nu-şi poate găsi locul în lumea zeilor şi a titanilor. Este mereu criticată, chiar şi de fraţii şi surorile născute după ea, consideraţi mai mici, suportă umilinţe şi pleacă, de fiecare dată, capul, dar şi dispreţuită de familia sa, Circe se dovedeşte a fii o zeiţă cu totul neobişnuită: nu are puterea tatălui, dar nici frumuseţea mamei, însă deţine puterea vrăjitoriei, iar această putere constituie o ameninţare pentru zei. Şi ce faci când simţi ameninţarea? Eh…nu vă dezvălui, sunteţi nevoiţi să descoperiţi voi cum decurge povestea lui Circe, cartea o găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici.

La începutul lecturii m-am pierdut puţin în detaliile oferite în ceea ce priveşte zeităţile, aveam eu unele cunoştinţe despre ele, însă erau foarte limitate şi m-au băgat în ceaţă toate gradele de rudenie existente, nu mai ştiam care a cui frate sau sora este, cine sunt verişorii şi de pe care parte se trag, bunicii care ai cui sunt, însă pe parcurs au prins formă şi aceste detalii, iar lectura mea a devenit tot mai plăcută. Am rămas fascinată de lumea aceasta, bogăţiile zeităţilor, viaţa lor cea fără de capăt, dar pe cât de mult m-a fascinat, pe atât de mult am simţit repulsie faţă de îngânfarea lor. Erau mult prea plini de ei, considerau că totul li se cuvine, nu le ajungeai nici cu prăjina la nas, dar aveam o mică satisfacţie când observam o mică „piedică” în lumea lor perfectă. Circe m-a cucerit foarte repede, deşi am avut momente în care aş fi vrut s-o scutur puţin, să strig la ea să fie cu băgare de seamă şi să nu acorde atâta încredere tuturor, însă ştiam că e în zadar şi am ales doar să-i urmăresc povestea, să văd pe ce drum o va lua. Iar povestea ei a fost una dintre cele mai încărcate de durere, dar şi emoţionantă…

În ciuda tuturor criticilor aduse şi a dispreţului primit din partea familiei, a suferinţelor la care a fost nevoită să le facă faţă, Circe a devenit o femeie puternică şi demnă de admirat. Pentru mine, Circe nu a fost un personaj cunoscut din mitologia greacă, însă am rămas plăcut surprinsă de cum i-a creat autoarea povestea şi m-am pierdut cu fiecare pagină parcursă tot mai mult. Deşi era o zeitate, eu am văzut-o asemeni unei muritoare, empatică, îndrăzneaţă, nechibzuită, puternică şi capabilă de multă iubire. Zeităţile şi muritorii nu se deosebesc atât de mult pe cât s-ar crede, aşa cum pot şi mândri, pot fi şi modeşti, pot simţi ură prin fiecare por sau pot simţi iubire nemărginită, depinde doar din ce fel de familie te tragi şi ce alegi să pătrezi de la cele învăţate sau văzute în cadrul familiei, cel puţin asta mi-a transmis povestea lui Circe, iar ea, chiar dacă a provenit dintr-o familie mândră nevoie mare, a fost un personaj simplu, dar totodată cu impact. Am urmărit-o cu un zâmbet pe buze, dar şi cu sufletul îndoit când îi descoperisem tristeţurile şi singurătatea, mi s-a bucurat sufletul când am văzut o fărâmă de speranţă în viaţa sa.

„Circe” este o poveste îndrăzneaţă, dar şi intimă totodată, plină de emoţie şi captivantă, încărcată de istorie fascinantă şi foarte bine scrisă. Nu pot decât să mă bucur de această nouă poveste descoperită şi să fiu cu ochii pe autoare, mi-a şoptit o vrăbiuţă că „The Song of Achilles” este la fel de bună precum „Circe”, deci nu-mi rămâne decât să pun mânuţa pe ea şi să mă bucur de zeităţi.

„Lumea-i un loc urât, în care trebuie să ne ducem traiul.”

„Până şi cel mai bun fier ajunge să se sferme dacă-l baţi prea mult.”

„Curajul nu ţine de vârstă, ci de caracterul pe care şi l-a clădit omul.”

„Se zice de obicei că femeile sunt făpturi delicate, precum florile sau ouăle, nu ştiu, ca orice se poate sparge într-o clipă de neatenţie.”

„Fiecare pas ar fi o amintire pe care nu mi-aş dori-o deloc.”

„Unii oameni sunt precum constelaţiile care nu se lasă la pământ decât un anotimp.”

„Nu vrea să-mi spună că nimic nu doare. Nu vrea să-mi spună că nu ne speriem de nimic. Ci doar atât: că suntem aici. Asta înseamnă să înoţi în valuri, să păşeşti pe pământ şi să-l simţi sub tălpi. Asta înseamnă să trăieşti.”

„Pe vremuri credeam că zeii sunt opusul morţii, însă acum îmi dau seama că sunt mai morţi decât orice altceva, căci sunt neschimbători şi totul şi se scurge până la urmă printre degete.”

“Talentatul domn Ripley” de Patricia Highsmith (recenzie)

  • Titlu original: “The Talented Mr. Ripley”
  • Autor: Patricia Highsmith
  • Editura: Paladin
  • Colecţie: Paladin BLACK Pocket
  • Publicată: 2016
  • Număr pagini: 344
  • Traducere din engleză de Iulia Dromereschi

“După o copilărie marcată de moartea ambilor părinţi şi de experienţele traumatizante trăite alături de o mătuşă care îl umileşte, Tom Ripley devine un tânăr anxios, cu o sexualitate incertă, care îşi câştigă existenţa în New York punând la cale diverse fraude fiscale şi luându-şi identităţi false. Atunci când magnatul Herbert Greenleaf îl roagă pe Tom să meargă în Italia pentru a-l convinge pe fiul său, Dickie, să se întoarcă acasă, el acceptă fără ezitări. Ajuns acolo, Tom este vrăjit de personalitatea lui Dickie, însă fascinaţia lui se transformă treptat în ataşament bolnav, apoi în dorinţa obsesivă a tânărului de a deveni chiar persoana pe care o adoră. Iar de aici până la crimă ar putea fi doar un pas.”

”Talentatul domn Ripley” am citit-o la recomandarea Mihaelei și eram extrem de curioasă ce talent ascuns are domnul Ripley și, sincer vă spun, chiar m-a surprins povestea sa. Tom Ripley a avut o copilărie dificilă, ambii părinți i-au murit într-un accident de mașină, iar el a fost nevoit să locuiască împreună cu o mătusă la Boston. Toată copilăria și-a petrecut-o încercând să fugă de această mătușă care-l umilea, copilăria sa devenind una marcată de evenimente traumatizante. O dată devenit adult, nu poate spune că este o persoană realizată, ci se ocupă cu diverse fraude în New York, nu are un domiciu stabil, locuiește prin diferite locuri, sub identități false. Mereu privind peste umăr, este surprins când un domn respectat și extrem de bogat îl abordează într-o bodegă, Herbert Greenleaf propunându-i o călătorie în Italia, mai exact în Mongibello, pentru a-l convinge pe Dickie, fiul lui Herbert, să se reîntoarcă acasă, Tom acceptând oferta fără să se gândească de două ori, mai ales când a aflat că nu trebuie să cheltuie niciun ban în această călătorie, totul fiind suportat de magnat. Însă lucrurile nu se desfășoară așa cum ar fi trebuit, Tom este fascinat de personalitatea lui Dickie și începe să fie bântuit de gânduri bolnave, dorindu-și să se tranforme și el în Dickie, iar de la gând la crimă este doar un pas…

Nu pot să spun că l-am simpatizat pe Ripley, chiar mă irita de multe ori, dar am rămas șocată de cum i-au ieșit smecheriile, toată lumea jucând după cum a cântat el, demonstrându-mi, totodată, cât de talentat este. Nu a fost unul dintre cei mai școliți, cu o educație să te dea pe spate, dar a avut în el o altfel de școală, să-ți dai pălăria jos în fața sa, nu alta… Tom Ripley este un personaj ce merită urmărit, cu fiecare acțiune m-a uimit tot mai mult și treptat mi-a câștigat admirația, nu complet, dar în mare parte. Lectura a fost una interesantă, antrenantă chiar, am parcurs-o foarte ușor, paginile au trecut de la sine, în ciuda faptului că au fost încărcate de descrieri. Alături de Ripley am vizitat numeroase locuri din Italia, mi-am delectat ochii prin rândurile parcurse și m-am șocat de bucuria cu care Ripley savura aceste excursii, în ciuda evenimentelor care l-au plasat acolo, ajunsesem să-l invidiez la un moment dat. Imaginația sa a fost una extrem de bogată, astfel a reușit să iasă la suprafață din fiecare împrejurare, totul părând atât de ușor pentru el, ca o plimbare a raței prin apă…

Mă bucur foarte mult că am parcurs această carte la recomandarea Mihaelei și sunt extrem de curioasă cu ce anume mă va surprinde Ripley în volumul următor. De asemenea, vreau să-I mulțumesc editurii Paladin pentru oportunitatea oferită de a citi acest volum, fără ajutorul lor nu cred că-l obțineam atât de curând, îl găsiți și voi aici, dacă v-a convins măcar puțin recenzia mea…

”Cine a ucis-o pe Heidi” de Marc Voltenauer (recenzie)

  • Titlul original: “Qui a tué Heidi?” 
  • Autor: Marc Voltenauer
  • Editura: Tritonic
  • Colecție:  Thriller & Mystery
  • An aparitie: 2020
  • Număr pagini: 476
  • Traducere de Claudia Dionise

”Un asasin ucide un politician în timpul unei reprezentații la Opera din Berlin. Următoarea sa destinație: Geneva. Apoi: Gryon. Este momentul în care pașnicul sat devine gazda unor evenimente dramatice, iar inspectorul de poliție Andreas Aeur este nevoit să revină în serviciu și, cu sprijinul partenerului său Mikael, să investigheze câteva cazuri violente, aparent fără legătură unul cu altul.”

”Cine a ucis-o pe Heidi” a fost un dar din partea editurii Tritonic și vreau să le mulțumesc pentru oportunitatea oferită, de a descoperi un nou autor, a fost prima mea întâlnire cu autorul Marc Voltenauer și nu am fost deloc dezamagită, sigur vor mai urma și alte întâlniri… Romanul îl are în cadru pe inspectorul Andreas Auer, care, aflat în concediu de odihnă, este nevoit să renunțe la relaxare, întrucât localitatea unde conviețuiește cu partenerul său, jurnalistul Mikael Achard, este gazda unor crime violente. Deși, aparent,  evenimentele par să nu aibă nicio legătură între ele, eh…veți descoperi dacă sunteți curioși citind cartea, o găsiți pe site-ul editurii aici…vă garantez o investigație ce vă va ține cu sufletul la gură…

Încă de la primele pagini am avut sentimentul că această carte cu greu o voi lăsa din mână și așa a fost, chiar dacă mi-a fost puțin dificil la început să urmăresc firul acțiunii, aceasta fiind redată la persoana a III – a și urmărind perspectivele a trei personaje, ulterior a prins formă și am parcurs-o rapid. S-a citit foarte ușor și m-am pierdut în neștire în poveste. Am fost surprinsă de crimele comise, unele dintre ele chiar m-au durut și-mi doream să iau de gât făptașul, am avut bănuielile mele în ceea ce-l privește și m-am bucurat enorm când am observat că mi se adeveresc, o parte din ele. Chiar și cu confirmarea acestora, am fost lovită de numeroase răsturnări de situație, ce m-au ținut în alertă și cu răsuflarea tăiată, m-au determinat să dau pagină după pagină, apropiindu-mă cu pași repezi de deznodământ. Fiecare dintre personajele acestui volum a fost învăluit într-un mister greu de deslușit, secrete dintre cele mai tulburătoare erau ascunse, iar unele acțiuni, pentru mine, au fost de-a dreptul cutremurătoare.

”Cine a ucis-o pe Heidi” a fost o nebunie totală, acțiunea m-a zăpăcit complet, dar în modul bun, nici nu reușeam să-mi revin bine după un eveniment că eram surprinsă de altul și din nou eram dată peste cap. Am observat cât de bolnave pot fi unele gânduri pornite în urma acțiunilor generate de persoane care, se presupune, că ar trebui să te susțină, cât de departe poate merge gelozia și de ce ești capabil să faci în urma acesteia, mai ales când este o gelozie bolnavă de-a dreptul, dar și cât de neînțelese sunt cei ce nutresc sentimente pentru persoanele de același sex, aceste neînțelegeri pot fi cauza uneia dintre cele mai periculoase bombe, iar când amenință să explodeze, nu mai poți face nimic pentru a o controla… Sufletul meu a avut parte și de puțină dragoste, Andreas și Mikael mi-au căzut la suflet instant, susținerea reciprocă și înțelegerea celor doi, chiar și din priviri, m-a cucerit complet. ”Cine a ucis-o pe Heidi” a fost un thriller numai bun de devorat, a avut crime, mister, răsturnări de situație și mult suspans, astfel determinându-mă să fiu cu ochii pe autor și să-i urmăresc viitoarele opere ce urmează a fi traduse la noi.

”Diamantul de la miezul nopții” de Sarah J. Maas (recenzie)

  • Titlul original: ”Crown of Midnight”
  • Autor: Sarah J. Maas
  • Editura: RAO
  • An apariție: 2014
  • Număr pagini: 576
  • Traducător: Cristina Barbu

”Doi bărbaţi o iubesc.
O lume întreagă se teme de ea.
Dar numai ea poate să salveze lumea.

Celaena Sardothien, asasină, este arma cea mai ucigătoare a Regelui din Adarlan. Ea trebuie să-şi câştige libertatea prin sângele duşmanilor ei – dar nu suportă să ucidă pentru rege. Iar cu fiecare moarte pe care Celaena o înscenează, cu fiecare minciună pe care o rosteşte îi pune în pericol pe cei pe care îi iubeşte. Atrasă de cei doi protectori ai ei, un căpitan şi un prinţ, şi luptând împotriva unor forţe întunecate mult mai puternice decât regele însuşi, Celaena trebuie să se hotărască pentru ce să se zbată: libertatea ei, inima ei ori destinul regatului…”

La două luni după ce am citit primul volum al seriei ”Tronul de Cleștar”, despre care am scris pe blog aici,  am reușit să citesc și al doilea volum datorită verișoarei mele nebune, ce m-a surprins cu un cadou de ziua copilului (ajuns la mine anticipat) – îți mulțumesc din suflet și aici, Andre! (nu a fost suficient pe rețelele de socializare…)

În acest volum, Celaena, ca și Campionul Regelui, trebuie să-i urmeze ordinele și să-și îndeplinească misiunile de a ucide diverse persoane, fiind considerate amenințări pentru rege. Doar așa își poate obține libertatea mult dorită, însă nu poate îndeplinii misiunile atribuite, iar în loc să-i ucidă pe cei ai cărora nume ajunge în mâinile sale, alege să le însceneze moartea și să-l ducă de nas pe rege, dar cu fiecare minciună spusă, viața celor dragi ei le este pusă în pericol. Astfel, trebuie să facă alegeri dificile și cu greu reușește să meargă pe drumul său, mai ales când forțele întunecate de dezlănțuie…

Mi-a fost așa dor de ea și am regăsit-o pe aceeași Celaena nechibzuită, cu o pasiune nebună după tortul de ciocolată, până și mie mi s-a făcut poftă cum o vedeam că se aruncă în el, parcă o și vedeam cum îl devorează, dar care luptă ca o posedată atunci când le este amenințată viața celor pe care-i iubește. Am urmărit-o cu sufletul la gură, știam că alături de ea nu voi duce lipsă de surprize, și ce surprize…că au fost mai mult pumni în față la cum m-au lovit… Au ieșit la iveală alte secrete bine tăinuite, au apărut personaje din trecutul de mult lăsat în urmă și închis într-un cufăr, dar oricât încerci să fugi de el, nu poți scăpa de el, se ține de tine ca o umbra. Călătoria alături de Celaena a fost mult mai încărcată de crime în acest volum, crime nemiloase, transpirațiile au fost prezente, la fel și pielea de găină, pot să spun că am trăit acest volum. Nu l-am putut pune deoparte, l-am devorat așa cum Celaena devora diversele feluri de mâncare, am și amorțit pe canapea stând în aceeași poziție mult timp, m-au durut toate oasele când m-am mișcat, dar a meritat. Am dat pagină după pagină, nu am mai ținut cont de cât de repede trec acestea, am fost prinsă de la prima pagină până la ultima, n-am avut pace până nu m-am văzut la final, dar și când m-am văzut acolo, surpriză…m-am lovit de o bombă… Am bănuit eu una alta pe parcurs, dar paginile de la final le-am citit de câteva ori să mă conving că este așa cum am crezut și eu.

”Diamantul de la miezul nopții” m-a trecut prin toate stările posibile, m-am întristat tare când vedeam că Celaena este tot mai prinsă în lupte greu de dus la bun sfârșit, m-am bucurat când și-a dat frâu liber sentimentelor ce o măcinau și și-a urmat inima, am stat cu sufletul la gură când viața sa era în pericol. Nu a fost lipsit de lupte sângeroase, secrete și minciuni, magie de multă uitată, forțe întunecate pe cale să se dezlănțuie și mult suspans, pericol la tot pasul, dar și iubire, exact pe gustul sufletului meu, prietenie, susținere și încredere, deși încrederea, de multe ori, s-a întâmplat a fi trădată. Părerile sunt împărțite în ceea ce privește această serie, însă eu mă declar îndrăgostită de ea și știu că voi fi lovită din toate părțile în celelalte volume și că voi suferi maxim când am să ajung la ultimul volum, dar până atunci, rămâne să mă delectez cu celelalte…

”Da. Mai mult decât o iubise cineva vreodată. O iubise destul cât să riște totul, să renunțe la tot. O iubise atât de mult încât încă simțea ecourile iubirii lui, chiar și acum.”

”- Cum te simți? o întrebă el.

Ca și cum ar fi fost pretutindeni și nicăieri în același timp. Ca și cum fusese pe jumătate oarbă toată viața ei, iar acum putea vedea totul clar. Ca și cum ar fi putut sta acolo o veșnicie și ar fi fericită.”

Chiar era. Pentru prima dată în atâția ani, era cu adevărat fericită. Sentimentul îi învălui orice gând, un fior de speranță care creștea cu fiecare suflare. Îi era teamă să se gândească prea mult la el, ca și cum faptul că era conștientă de el avea să îl facă să dispară cumva. Poate că lumea nu avea să fie niciodată perfectă, poate că unele lucruri nu aveau niciodată să fie cum trebuie, dar poate că ea mai avea o șansă să își găsească un fel de pace și libertate.”

”Povestea fără sfârşit” de Michael Ende (recenzie)

  • Titlu original: ”Die unendliche Geschichte”
  • Autor: Michael Ende
  • Editura: Arthur
  • Colecții/Serii: Arthur GOLD
  • Data apariției:  2019
  • Pagini: 520
  • Traducător: Yvette Davidescu

„Există oameni care nu sunt niciodată în stare să ajungă în Fantázia, spuse domnul Koreander, și mai există oameni care sunt în stare, dar rămân acolo pentru totdeauna. Și mai există câțiva care se duc în Fantázia și se întorc înapoi. Așa ca tine, Bastian. Iar aceștia vindecă ambele lumi.“

Când Bastian descoperă într-un anticariat o misterioasă carte legată în mătase arămie, nici prin gând nu-i trece că o să-i fie încredințată o misiune importantă. E nevoit să pătrundă cumva în carte și să salveze Fantázia, un tărâm al imaginației în care orice este posibil, și în care te poți și pierde. Viața Crăiesei Copile stă în mâinile sale și e hotărât să riște totul pentru a o salva. Adevărata încercare pe care Bastian e nevoit să o depășească nu este pătrunderea în Fantázia și salvarea ei, ci descoperirea căii prin care se poate întoarce în lumea reală. Iar părăsirea unui tărâm fără hotare se dovedește cu atât mai grea.

Scriind o poveste în poveste ce se autogenerează la infinit, Michael Ende le demonstrează cititorilor săi că nimic nu se sfârșește cu adevărat, ci doar se preschimbă, și că, în final, cheia ce deschide poarta tuturor posibilităților stă în puterea de a afla cine ești cu adevărat.

Dorința de a avea această carte mi-a fost îndeplinită de Cartepedia, chiar de ziua copilului, nici nu puteam să primesc un cadou mai frumos, nu știu cum aș putea să exprim în cuvinte ceea ce am simțit în momentul în care am privit-o și luat-o în mâini, am rămas efectiv fascinată de cum arată, am mângâiat coperta pe toate părțile, am răsfoit-o și i-am mirosit paginile, doar un om nebun face așa, ei bine, eu nu sunt un om normal, m-am minunat de cât de frumos este scrisă, în două culori, chiar eram curioasă de ce era scrisă așa (ulterior am descoperit că sunt două perspective și fiecăreia i-a fost atribuită o culoare), ca să nu mai spun că după ce am observat cum începe fiecare capitol, prima literă a paragrafului era frumos reprezentată, cum mai văzusem doar în basmele copilăriei, mi-au strălucit ochii de încântare și sufletul meu era în extaz. Le mulțumesc din suflet oamenilor frumoși de la Cartepedia pentru minunăția oferită, biblioteca mea a câștigat o nouă bijuterie, o găsiți și voi pe site-ul lor aici.

”Povestea fără sfârșit” ne poartă în povestea lui Bastian, un băiețel isteț, dar grăsuț și cu picioare stâmbe, ce mereu este batjocorit de ceilalți din cauza aspectului său, ce-și face apariția într-un anticariat când încearcă să se protejeze de copiii răutăcioși. Atenția sa este captată de o carte cu copertă roșie-arămie, ce are ca ilustrație, pe coperta din față, un cerc format din doi serpi ce-și mușcă unul altuia coada și nu ezită, o fură și se ascunde în podul școlii pentru a descoperi povestea ascunsă între misterioasele coperți. Nu știe însă, că o dată începută povestea, i se va încredința una dintre cele mai importante misiuni, trebuie să salveze Fantazia, iar pentru a putea face acest lucru, trebuie să pătrundă în poveste. Fantazia este un tărâm al imaginației, unde totul este posibil, dar în care te și poți pierde foarte ușor, iar ca acest tărâm să continue a exista trebuie să salveze și viața Crăiesei Copile. Acestea nu sunt singurele încercări ce trebuie depășite de Bastian, el va trebui să revină înapoi în lumea oamenilor, însă părăsirea unui tărâm ce nu are hotare se dovedește a fi una extrem de dificilă. Lasă-te și tu răpit de ”Povestea fără sfârșit”…

Pot spune că am pătruns și eu în această lume fantastică, m-am pierdut prin meleaguri mirifice, am cunoscut ființe cu totul neobișnuite, bune și rele, viclene și îndrăznețe, a căror frumusețe sau urâțenie te lasă fără cuvinte, totul depinzând de cât de bogată îți este imaginația. Bastian a avut de trecut peste multe încercări, personajele ce-i erau alături l-au îndrumat spre bine, dar l-au făcut să se îndoiască de sine, dintre toate aceste încercări cea mai importantă a fost să descopere cine este el cu adevărat. Fiecare pagină a cărții abundă de frumusețe și de magie, iar eu am savurat fiecare rând parcurs. L-am urmărit pe Bastian foarte atentă, curioasă de cum va evolua povestea sa, am empatizat cu el, dar m-am și supărat uneori pe acțiunile sale, totodată realizând cât de mult te poate schimba o dorință nutrită în suflet sau o vorbă venită din partea cuiva ce știe cum să te manipuleze. Fantazia este un tărâm ce depășește orice imaginație, iar fiecare pas făcut pe acel tărâm este o nouă aventură, modul în care a fost împletit tărâmul magic cu lumea reală a fost de-a dreptul grozav, parcă aș fi fost eu în locul lui Bastian în această aventură plină de neprevăzut.

”Povestea fără sfârșit” este o poveste în poveste, ce-ți demonstrează că magia există cu adevărat, nimic nu se sfârșește, ci doar se schimbă. Parcurgând-o, m-am simțit din nou copil și m-am bucurat de aventura la care am luat parte, n-aș fi putut să mă satur de peripeții, chiar am mai căutat pagini când am ajuns la finalul cărții, Fantazia este o lume magică ce merită descoperită de cât mai mulți împătimiți ai genului fantasy, dar mai ales de copiii, nu trebuie să ratați aventurile lui Bastian alături de Atreiu și Fuhur…

”Totul se repetă veșnic, ziua și noaptea, vara și iarna, lumea e goală și lipsită de orice sens. Totul se învârte într-un cerc. Ceea ce apare trebuie să dispară, ceea ce se naște trebuie să moară. Totul se compensează, binele și răul, prostia și înțelepciunea, frumusețea și urâțenia. Totul e searbăd. Nimic nu-i real. Nimic nu-i important.”

”Orice ou e începutul unei noi vieți.”

”A fi însă înțelept înseamnă a fi mai presus de bucurie și durere, de teamă și milă, de ambiții și mâhniri. A fi înțelept înseamnă a te ridica deasupra tuturor sentimentelor, a nu urî și a nu iubi pe nimeni și nimic, dar și a privi cu toată indiferența la sentimentele celor din jur. Cel ce era adevărat înțelept nu se mai lăsa impresionat de nimic. Era inaccesibil și nimic nu-l mai putea atinge.”

”Orice poveste adevărată e o poveste fără sfârșit.”