”Iubirea care a rupt lumea în două” de Emily Henry (recenzie)

• Titlul original: “The Love That Split The World”
• Autor: Emily Henry
• Editura: Youngart
• An publicație: 2018
• Număr pagini: 408
• Traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu

”Ultima vară a lui Natalie înainte să plece la facultate se dovedește a fi foarte ciudată.Când se pomenește cu ușa propriei case vopsită în roșu în loc de verde sau când se trezește pe un deal înconjurată de bizoni, în loc să fie în clădirea școlii, Natalie își dă seama că ceva nu e în ordine. Apoi mai sunt și vizitele nocturne ale entității pe care o numește Bunica. Ceea ce complică totul este apariția unui băiat misterios care face ca timpul să stea în loc: nu mai există nimic în afară de Beau și Natalie.”

”Iubirea care a rupt lumea în două” a ajuns în biblioteca mea anul trecut cu ocazia Bookfest-ului, văzând-o la strandul celor de la Youngart m-am lăsat atrasă de coperta, dar mai ales de titlul, țin minte că am aruncat un ochi și peste descriere, iar de atunci până acum m-a așteptat, mi-am dorit foarte mult să o am și să o citesc, dar am tot amânat-o în favoarea noutăților (nu este prima care pățește asta…), iar dacă nu mă bâzâia Cătă să o citesc, poate nu ajungeam nici acum la ea…

Natalie Cleary face parte dintr-o familie extrem de iubitoare, a fost adoptată la doar 11 zile de la naștere, și deși părinții săi nu au făcut nicio diferență între ea și perechea de gemeni ce a venit în familie la ceva timp după adopția ei, Nat se lasă măcinată de gânduri, în special în privința rădăcinilor sale. A avut chiar și un iubit câțiva ani, iubit de care s-a despărțit înainte de a finaliza ultimul an de liceu, dar persoana care se pare că o cunoaște suficient de bine, ca să nu spun cel mai bine, este Megan, prietena sa, ei îi împărtășește toate sentimentele și trăirile sale și nu se simte judecată, ceea ce o face să se simtă iubită. Chiar dacă familia mereu a sprijinit-o și și-au dat toată silința în a o înțelege, persoana care i-a alinat coșmarurile avute de-a lungul timpului, a fost Bunica, iar poveștile sale, deși ciudate și aparent lipsite de înțeles, sunt încărcate de adevăruri și conțin indicii pentru ceea ce urmează să se întâmple. Vreme de trei ani, Bunica nu și-a mai făcut apariția, iar Nat îi duce dorul foarte mult, însă Bunica reapare cu puțin timp înainte să se încheie oficial liceul, în acea noaptea transmițându-i lui Nat un mesaj ce îi dă bătăi de cap și o bagă în ceață (nu doar pe ea): „Ai trei luni ca să-l salvezi.”. Perioada verii este una dintre cele mai diferite, întrucât se întâmplă evenimente ciudate, pe care Natalie nu le înțelege, mai ales când lumea dispare din jurul ei și-și face apariția o nouă prezență, și anume Beau Wilkes, un băiat misterios, de care se simte atrasă. Nu este genul de băiat pe care să-l întâlnească zilnic, ci apare când și când, însă în prezența lui se simte în siguranță și are senzația că lumea dispare din jurul lor atunci când sunt împreună, iar de la întâlnirea celor doi, viața lui Natalie se schimbă…

La început, am întâmpinat ceva dificultăți în a urmări firul poveștii, apariția Bunicii, pe care eu o asociam cu o fantomă, poveștile acesteia extrem de ciudate, dar pline de răspunsuri, dar și dispariția mediului înconjurător în prezența lui Natalie, mă bulversau complet, ca apoi să mai apară și Beau, să-mi dea totul peste cap…Mi-am făcut toate scenariile posibile, să pot înțelege care e treaba, dar avansând cu lectura, bulversarea mea a dispărut și au început să prindă formă ideile ce deja mi le făcusem în privința poveștii, însă tot am fost suprinsă, mai bine zis șocată, eram toată piele de găină și păr zburlit la ceafă, m-am cutremurat, nu alta… Povestea lui Nat și a lui Beau este una dintre cele mai neobișnuite, imposibile chiar, întrucât cei doi fac parte din lumi diferite, și nu mă refer aici la diferențe sociale, dar descoperiți voi la ce mă refer, dacă veți citi cartea. O dată pătrunsă în miezul poveștii, mi-a fost tot mai greu să mă desprind de Natalie și Beau, îmi doream să mă luminez complet și să descopăr finalul, dar și când l-am descoperit, mi-a bubuit mintea și m-a băgat din nou în ceață, am parcurs de câteva ori paginile, pentru a fi sigură că am înțeles ce trebuie, și da, m-a rupt în două…

”Iubirea care a rupt lumea în două” deși are o poveste complicată, în care sunt cuprinse elemente din domeniul fizicii, al psihologiei, al filozofiei, dar și puțin paranormal, este posibil să te pierzi prin fragmentele științifice, dar are și una dintre cele mai frumoase și neobișnuite povești de iubire. Este ciudată și interesantă în același timp, și chiar dacă rămâi cu impresia că nu ai înțeles povestea în totalitate, nu o vei uita, pe mine, personal, m-a cucerit 😊. Acțiunea te răpește, misterul și suspansul te învăluie și vei pătrunde într-o lume cu totul incintantă. Romanul conține numeroase fragmente frumoase despre viață și iubire, dar și dezvoltare, te determină să te gândești pe cine iubești cu adevărat și pentru cine ai fi dispus să faci sacrificiul suprem, iar la final să înțelegi că sentimentele sale sunt singurele ce prezintă o realitate.

”Poveștile sunt importante. Ele contează independent de noi. Suntem parte din ele. Suntem mult mai mici decât ele.”

”Poveștile se nasc din conștiința noastră. Izvorăsc din ceea ce știm deja. Vin din lucrurile pe care le învățăm de la străbunii și neamul nostru. Fiecare învață lucruri diferite, în funcție de locul unde s-a născut, așa că și poveștile pe care le vei auzi tu vor fi diferite. Așa cum și lucrurile pe care vor decide să le facă cei din neamul tău vor fi diferite. Dacă vrei să iei cele mai bune decizii, trebuie să asculți toate poveștile și să le știi pe toate pe de rost, să le simți până în măduva oaselor. E important să știi că nicio poveste nu este mai adevărată decât adevărul însuși. Toate poveștile bune și toate viețile noastre se nasc din această cunoaștere.”

”E adevărat că nimic nu te poate răni mai tare ca iubirea pe care i-o porți cuiva, dar nici leac mai bun ca ăsta nu-i.”

”Poveștile sunt firul care ne leagă de lumea care a existat înaintea noastră, o lume pe care n-o vom vedea niciodată, dar la care vom visa mereu.”

”Uneori cele mai frumoase momente din viața noastră sunt cele care ne-au durut cel mai tare. Nu le vedem așa cum au fost cu adevărat decât când ajungem la capăt și privim în urmă.”

”Când iubești, sunt puține lucruri de care te temi. Iar când ești iubit, nu ai a te teme de nimic.”