”Ura cu care lovești” de Angie Thomas (recenzie)

• Titlul original: ”The Hate U Give”
• Autor: Angie Thomas
• Editura: Trei
• Colecție: Fiction Connection
• Anul apariţiei: 2018
• Nr. de pagini: 448
• Traducere de: Alecsandra Beizadea
  
  

Starr Carter este o adolescentă de șaisprezece ani care se mișcă între două lumi: cartierul sărac în care locuiește și liceul cu pretenții pe care îl frecventează în suburbii. Echilibrul instabil în care se află aceste lumi se spulberă în clipa când Starr este martoră la împușcarea mortală de către un polițist a celui mai bun prieten al ei din copilărie, Khalil, care nu avea nicio armă asupra lui.
În scurt timp, moartea lui Khalil se transformă în subiect de știri la nivel național. Unii îl etichetează drept infractor, alții spun chiar că ar fi fost traficant de droguri. Protestatarii încep să iasă pe străzi în numele lui Khalil. Câțiva polițiști, dar și cel mai influent traficant local încearcă să-i intimideze pe Starr și familia ei. Toată lumea vrea să știe un singur lucru: ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea? Iar singura persoană care poate să răspundă la întrebare este Starr.
Dar ceea ce spune sau nu spune Starr ar putea tulbura apele în interiorul comunității din care face parte. Ba mai mult, ar putea chiar să-i pună viața în pericol.

”Ura cu care lovești” a făcut mare vâlvă pe bookstagram încă de când s-a lansat, iar în urma evenimentelor din ultima perioadă ce s-au petrecut în State, mi-am dorit tot mai mult s-o citesc, mă bucur enorm că am reușit să pun mânuța pe ea și s-o parcurg. Volumul ne dezvăluie povestea lui Starr Carter, o adolescentă de 16 ani, care locuiește într-un cartier sărac, un ghetou, însă merge la un liceu cu pretenții din suburbii, un liceu plin de albi. Frecventarea acestui liceu nu este un moft, ci este pentru siguranța ei și a fraților săi, însă această siguranță este amenințată din momentul în care Starr este singura martoră a unei crime, prietenul ei cel mai bun, alături de care a crescut de la vârsta de trei ani, este ucis de un polițist, Khalil dându-și ultima suflare în brațele adolescentei. Nu durează mult și moartea lui Khalil se tranformă în subiect de știri și de aici până la amenințarea lui Starr și a familiei ei nu este decât un singur pas…de Starr depinde cum va evolua situația, mai ales când viața îi poate fi pusă în pericol…

Între coperțile cărții am dat peste o poveste dură, ruptă din realitate, nu aș putea spune că sunt străină de subiectul atins, mai ales că am văzut foarte multe filme și reportaje cu persoane de culoare în diverse situații și am avut idee de cât de marginalizați sunt, cum îi privesc ceilalți, cât de mult îi critică și-i judecă, asta tot din cauza noastră pentru că n-am fost capabili să-i acceptăm și să-i ajutăm atunci când au avut nevoie, i-am văzut ca pe niște paria și așa i-am tratat în continuare. Este extrem de dureros și nici nu vreau să mă gândesc ce este ascuns în sufletul lor, cât de multă durere pot simți și asta datorită nouă, celor albi. Știu că nici eu nu-s ușă de biserică, am tendința de a critica, însă apoi îmi trag două palme să-mi revin și mă gândesc dacă mie mi-ar pica bine să se comporte X sau Y cu mine într-un anumit fel, realizând că în loc să critic, mai bine ajut. Încă lucrez cu mine în această privință și-mi doresc să depășesc defectul acesta, este unul total nepotrivit…

”Ura cu care lovești” spune povestea adolescenților, dar și a persoanelor mature de culoare, care au fost constrânse să fie părtași la anumite acțiuni pentru a se putea întreține, pentru a-și asigura o masa caldă și un pat pe care să doarmă sau pentru a oferi protecție celor iubiți. Într-o societate în care mereu ești alungat și nu ți se oferă nicio șansă, clar ajungi să faci orice pentru a supraviețui, chiar dacă alegerea făcută nu este cea mai potrivită. De foarte multe ori am simțit o furie explozivă și o durere-n suflet de-mi venea să mă transform, nu alta, am empatizat foarte mult cu personajele, am încercat să mă pun în pielea lor și am realizat că nu este tocmai ok ceea ce se întâmplă, mai ales că evenimentele relatate în cuprinsul cărții sunt cât se poate de reale. Mereu am fost de concepția că fiecare carte de ficțiune are și un sâmbure de adevăr, iar ”Ura cu care lovești” a relatat un adevăr crunt.

Este foarte greu să vorbesc despre astfel de cărți, trezesc multe sentimente în mine, îmi doream s-o țin în brațe și să-i alin suferințele, ca în secunda următoare să am impulsul de a o izbi de toți pereții, pur și simplu fiindu-mi greu să accept o astfel de situație. Din păcate nu suntem feriți de astfel de marginalizări și nici de evenimente, ceea ce este extrem de trist, cu toții suntem oameni, simțim, dar și rănim, nu suportăm să fim criticați sau marginalizați, însă o facem, aruncăm cu vorbe urâte în ceilalți, însă dacă ni se întorc, ripostăm. Trăim într-o societate în care ne mâncăm între noi, iar asta doare cumplit. Doar de noi depinde producerea schimbării, dacă vrem o lume mai bună, schimbarea trebuie să înceapă cu noi…