”Elantris” de Brandon Sanderson (recenzie)

• Titlu original: “Elantris”
• Autor: Brandon Sanderson
• Editura: Paladin
• Colecții/Serii: Fantasy Masters
• An apariție: 2016
• Număr pagini: 744
• Traducător: Iulia Dromereschi
  

Elantrisul, orașul solar al oamenilor-zei, își pierde măreția atunci când, pe neașteptate, este lovit de blestemul Reodului, iar semizeii se transformă în cadavre vii. Povestea ia o întorsătură și mai sumbră atunci când însuși prințul moștenitor al Arelonului, Raoden, cade pradă blestemului și este închis în orașul decăzut. Între timp, Sarene, prințesa care urma să-i devină soție, sosește în Arelon, unde i se spune că alesul inimii ei este mort. Niciunul dintre ei nu este însă dispus să-și accepte soarta, așa că vor porni separat într-o luptă pentru aflarea adevărului și a naturii Reodului, fiind ajutați de ființe cu puteri supranaturale. Când se vor întâlni, îl va mai recunoaște Sarene pe Raoden? Soarta Elantrisului este în mâinile lor.

Vă spuneam în recenzia de la “Tunetul” că baza mea când vine vorba de fantasy este Cătălinei de la @catethereader (urmăriți-o pe Insta că merită…), datorită ei am ajuns și la cartea de față, Brandon Sanderson fiind unul din autorii ei preferați. Nu regret nici măcar o clipă că m-am lăsat pe mâna ei, n-am fost dezamăgită deloc de ceea ce am descoperit, din contră, îmi doresc să mai citesc și alte cărți de-ale autorului . Ca să vezi, Cătă, ce-mi faci tu mie… “Elantris” a ajuns la mine prin intermediul cartepedienilor și vreau să le mulțumesc pentru exemplarul oferit, sper să reușesc să vă conving să-i dați o șansă acestui autor, dacă până în prezent nu l-ați citit ; cartea se găsește pe site-ul Cartepediei aici.

Elantrisul fusese frumos cândva, i se spunea ”orașul zeilor”: un loc plin de putere, strălucire și magie, pe timp de noapte lumina asemeni unui foc argintiu uriaș, vizibil de foarte departe. Locuitorii Elantrisului erau niște zei, frumoși din cale-afară, ce păreau să lumineze în ton cu orașul. Însă acest lucru s-a schimbat în urmă cu zece ani, când eternitatea de încheiase și orașul a fost lovit de un bluestem, Shaod, care, în loc să transforme omul într-un individ fericit, ce putea conduce cu înțelepciune și venerat în eternitate, îl transforma într-un mort-viu, un cadavru umblător. De blestem a fost atins și Raoden, fiul regelui Iadon, însă nu a scăpat să nu fie aruncat în Elantris și să-și trăiască zilele rămase în orașul decăzut. Chiar și cu viața distrusă, lipsită de orice speranță pentru ceva mai bun, Raoden nu se dă bătut și încearcă să găsească o cale de a conviețui cum se poate mai bine în Elantris. Îi iese în cale Galladon, alături de care vat rage cu dinții și nu numai de fiecare fărâmă de speranță… La scurt timp după ce Raoden a fost aruncat în Elantris, prințesa Sarene, viitoarea lui soție, ajunge în Arelon și este lovită de o veste cruntă: viitorul ei soț este mort, însă chiar și mort, ea a devenit soție și brusc văduvă, fără a-și fi întâlnit vreodată soțul. O poveste întortocheată, ce ascunde în spate multe secrete, intrigi politice, o luptă pentru putere și nu numai…

Deși Cătă mă atenționase că voi fi lovită de multă politică în scrierile autorului, mă așteptam să întâmpin ceva dificultăți în a parcurge cartea, eu nefiind adepta politicii și mă depășește complet subiectul, însă am fost tare suprinsă că i-am făcut față cu brio, cu tot cu politica cuprinsă între coperți. Am avut ocazia să o cunosc pe Sarene, o femeie determinată, puternică, inteligentă, încăpățănată, considerată o încrezută de cei care au întâlnit-o pentru prima data, fără teamă de a spune ceea ce crede și susținându-și cu tărie părerea, ce să mai…o femeie demnă de admirat și de urmărit, de la care ai foarte multe de învățat. Determinarea mea m-a făcut să o îndrăgesc de la prima întâlnire și s-o urmăresc cu sufletul la gură în această poveste…Nici Raoden nu s-a lăsat mai prejos, deși a fost lovit de bluestem, mi-a demonstrat că nimic nu-l poate doborî, oricât de rău ar fi, a văzut binele în toată acea urâțenie întâlnită pe străzile pustiului oraș, speranța nu este moartă până nu-ți dai ultima suflare, și deși se spunea că blestemul îți distruge mintea, el a reușit să și-o păstreze lucidă și să pună în aplicare tot ceea ce a învățat în afara zidurilor Elantrisului.

Multe detalii nu vă pot împărtăși privind povestea, de teamă să nu vă spoiler-esc, însă ce vă pot dezvălui este că a reușit să mă prindă de la primele pagini și să mă suprindă într-un mod extrem de plăcut. Parcurgând-o, m-am simțit ca și cum aș fi urmărit un serial și fiecare capitol era un nou episod, ce mă muta într-un alt cadru diferit, să pot observa fiecare personaj în parte, să ajung să-l cunosc mai bine, dar să și înțeleg povestea cu toate intrigile sale. Am savurat fiecare pagină, îmi doream mai mult și mai mult, iar în ciuda cărții voluminoase, s-a citit destul de bine și repede, limbajul nu este unul pompos și nu pune nicio dificultate în a-l înțelege, chiar dacă intrigile politice or să vi se pară probabil rachete… Pe lângă personajele principale, pe care le-am adorat de la prima și până la ultima pagină, au mai fost câteva personaje ce mi-au câștigat sufletul, printre care familia lui Kiin, unchiul Sarenei, cum apăreau aceștia în cadru explodam de râs, nu alta, mă simțeam ca și cum fac parte din acea familie, nu că aș fi fost o persoană din afară ce doar citește, ducele Roial iar mi-a câștigat inima, dar și Shuden și Eondel…A da, și să nu uit de Ashe, seonul prințesei, Doamne, că nu mai puteam de drag când luam parte la conversațiile celor doi, erau cireașa de pe tort… Nu am dus lipsă nici de ”prietenii” mei, pe care l-aș fi ”drăgălit” prin strângerea gâtului sau mai rău, Iadon fiind ”șef de trib”, l-am simțit eu că nu-i a bună cu el și am mai avut câțiva ”campioni”, dar de aceia nu vă dezvălui nimic…

Și-n încheiere vă mai spun că povestea a fost încărcată de răasturnări de situație, exact ce trebuie la momentul când te aștepți mai puțin, a avut fragmente ce m-au atins pe suflet, dar și care mi-au frânt inima-n două, care mi-au zburit părul la ceafă și mi-au trezit pielea de găină. Acțiunea este una alertă și n-ai vreme să te plicitsești, iar când zici că iei o pauză de respiro, gândește-te de două ori…Personajele sunt foarte bine construite și povestea bine închegată, chiar dacă este romanul de debut al autorului, deci dacă acest roman mi s-a părut extrem de bun, celelalte opere ale sale sigur vor fi la fel de bune sau poate mult mai bune…vedem ce mai recomandă Cătă 😉…

”Vorbești despre foame și durere de parcă ar fi forte cărora nu li te poți împotrivi. Foamea justifică orice: dacă rămânem fără mijloace de trai, devenim animale.”

”Adevărul nu poate fi învins. Asta chiar dacă oamenii mai uită de el uneori.”

”Putem fi puternici în fața regilor și a prelaților, dar viața nu înseamnă griji și nesiguranță. Ține-le în tine și sigur te vor distruge, tranformându-te într-o persoană cu inima împietrită.”

”Adevărul și faptele nu pot fi separate. Inevitabil sau nu, adevărul se află deasupra tuturor indiferent de cine are armata mai bună, de cine poate ține cele mai lungi predici sau de cine are mai mulți preoți. Poate fi acoperit, dar va ieși mereu la suprafață. Adevărul este singurul lucru pe care nu-l poți intimida.”

”Timpul se mișcă asemeni unui munte. (…) Vine atât de încet, că mulți nici nu-și dau seama când a trecut. Dar îi va strivi cu siguranță pe cei care nu se dau înapoi din calea lui.”