”Șarpe & porumbel” de Shelby Mahurin (recenzie)

• Titlul original: ”Serpent & Dove”
• Autor: Shelby Mahurin
• Editura: Corint
• Colecție: Corinteens
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 496
• Traducere de Adina Rațiu

În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei de vrăjitoare, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug. Ca membru al Vânătorilor, ordin sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți la un compromis imposibil – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, totuși neavând cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere. Iar dragostea ne prostește pe toți.

De prea multe ori văzusem “Șarpe & porumbel” pe bookstagram, eram tot mai dornică să o descopăr și eu, iar când am câștigat-o în urma unui concurs organizat de Luiza pe Instagram, nu mi-am mai intrat în piele de bucurie. Nici nu știu să exprim în cuvinte fericirea ce am simțit-o în acele momente, mai ales când m-am văzut cu cartea în mâini, deja îmi făceam planuri cât de repede s-o parcurg, cum s-o strecor în TBR-ul meu interminabil…

Am făcut cum am făcut și am reușit să o citesc, astfel i-am întâlnit și eu pe Lou, Reid, Coco și Ansel, personaje ce mi-au ajuns la suflet de la prima întâlnire. Lou a fugit, la vârsta de 16 ani, din clanul său de vrăjitoare, a ales să renunțe la magie și să-și trăiască zilele în funcție de ce reușea să-și procure prin furt, iar acum, la vârsta de 18 ani, este bună prietenă cu Coco, o vrăjitoare de sânge, dar și parteneră de năzdrăvănii, să le spun așa. Prietenia celor două a fost una dintre cele mai frumoase descoperite de mine până acum în cărțile parcurse, dialogurile dintre cele două erau încărcate de umor, nu doar o dată am râs cu lacrimi și m-am bucurat din suflet de apariția lor împreună. Vrăjitoarele sunt temute în orașul Cesarine, deși Lou trebuie să-și ascundă foarte bine identitatea, altfel riscă să fie prinsă și arsă pe rug. De cealaltă parte, Reid este căpitanul Vânătorilor, aceștia au misiunea de a vâna vrăjitoarele și de a le pedepsi, arzându-le pe rug. Este un bărbat liniștit, calculat, care nu iese din cuvânt, respectă ordinele cu sfințenie și-și ia foarte în serios poziția pe care se află. Diferența dintre Lou și Reid este de la cer la pământ, însă când cei doi se întâlnesc, ei bine…începe distracția . În urma unui eveniment mai puțin plăcut, Lou și Reid sunt nevoiți să recurgă la un compromis – trebuie să se căsătorească…și de fapt, de aici începe adevărata distracție…

Pot să spun că am savurat fiecare pagină la maxim și deși nu m-a dat pe spate, mi-a plăcut grozav de tare…a devenit plăcerea mea vinovată și aș reciti-o cu drag oricând, doar să mă reîntâlnesc cu personajele, nu mai spun că abia aștept să se traducă și volumul doi, să aflu cum va continua povestea lor, deși am unele mici bănuieli. M-am pierdut foarte ușor între pagini, în ciuda scrisului mic pe care a ales editura să-l folosească pentru tipărirea cărții și cred că dacă nu mă luptam cu răceala, nu mă lungeam eu timp de patru zile cu cartea, a fost prea captivantă ca să fie lungită mult prea mult timp. M-am bucurat de fiecare apariție a lui Lou alături de Coco, nu mai spun de capitolele în care apăreau Lou și Reid…vai de steaua mea, ce m-au mai distrat acele fragmente, am râs cu lacrimi. Pe cât de civilizat era Reid, pe atât de slobodă și spurcată era Lou, se completau perfect în acea lume în care unul fuge pentru a supraviețui și altul îi vânează neamul…și că tot l-am menționat pe Ansel mai sus, ei bine…trebuie să faceți cunoștință cu el, este un simpatic și aș fi mega încântată să-l fac cel mai bun prieten al meu . Îl și compătimeam uneori, pe Reid la fel, dar apoi mă gândeam că au nevoie de acele “episoade” pentru a se trezi la viață…

Alături de dialogurile încărcate de umor, am avut parte și de scene emoționante, mici dovezi de iubire ce ajung să se transforme în sentimente puternice de dragoste, secrete bine tăinuite, care o dată ieșite la iveală, amenință să dărâme absolut toate credințele, o lume fantastică a vrăjitoarelor și Vânătorilor în care cu ușuriță te pierzi și care te îndeamnă să li te alături în această luptă a iubirii, dar și a dreptății. Cu cel mai mare drag vă recomand cartea, este un debut foarte bun și mi-a adus puțin aminte de Celaena din “Tronul de Cleștar”, mai ales în ce privește “rulorile cu scorțișoară”, iar dacă sunteți fani ai acelei serii, ați putea să-i dăți o șansă și titlului “Șarpe & porumbel”…

„Dacă mi-ar fi zis cineva, dimineață, că o să fiu măritată până la apus, aș fi râs. Aș fi râs, apoi l-aș fi scuipat, probabil, în față.”

”Nu există speranță în moarte. Moartea e moarte.”

”Dragostea e o boală. Disperarea asta a da de a fi iubită e o boală. Văd în ochii tăi cum te mistuie, îți slăbește forțele. Ți-a corrupt deja spiritul. Tânjești după dragostea soțului așa cum tânjești și după a mea, dar nu vei avea parte de niciuna. Ai ales calea pe care vrei să mergi.”

”Te iubesc (…). N-am văzut pe nimeni care să savureze totul așa ca tine. Mă simt viu alături de tine. Prezența ta e ca un drog de care nu te mai saturi. Tu ești ca un drog. Nu contează că ești vrăjitoare. Vreau să văd lumea așa cum o vezi tu. Vreau să fiu mereu lângă tine.”