”Elias și spioana Cărturarilor: Focul din cenușă” de Sabaa Tahir (recenzie)

  • Titlu original: ”An Ember in the Ashes”
  • Autor: Sabaa Tahir
  • Editura: Young Art
  • An apariție: 2017
  • Pagini: 562
  • Traducător: Iulia Arsintescu

”Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat. Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei. Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.”

”Elias și spioana Cărturarilor: Focul din cenușă” a fost una dintre cărțile ce le-am tot văzut pe bookstagram în ultima perioadă și despre care am auzit foarte multe, deși părerile erau împărțite, cele mai multe au fost pozitive, iar când Julia a ales-o pentru bookclub-ul din luna aprilie, mi-am spus că acum e momentul să o descopăr și eu. În ajutor mi-au venit prietenii de la Cartepedia și țin să le mulțumesc pe această cale, datorită lor am avut oportunitatea de a descoperi o nouă aventură, încărcată de peripeții și nu numai, dar am să vă vorbesc despre toate pe parcurs.

Laia, o adolescentă de 17 ani, și fratele său, Darin, au trăit mulți ani alături de bunicii lor, după ce părinții lor i-au lăsat în grija acestora. Face parte din clanul Cărturarilor, clan ce se află înrobit de către Războinici de mult mai mulți ani și deși au fost feriți pe cât posibil de razie, într-o noapte pragul casei le-a fost trecut de legionari și o Mască, iar în acea noapte Laia și-a pierdut bunicii, i-a privit neputincioasă cum sunt uciși de către Mască și cum fratele său este arestat sub acuzația de trădare. Din acea noapte cumplită, viața Laiei se schimbă și se vede pusă în fața unor alegeri ce îi amenință viața, însă singurul ei țel este să-și salveze fratele. Ajunge să colaboreze cu Rezistența, iar în schimbul promisiunii de a-i salva fratele, Laia acceptă să devină spioana Cărturarilor și să se infiiltreze în Academie drept sclavă, astfel le poate furniza celor din mișcarea de Rezistență informații necesare pentru a doborî Imperiul și totodată, eliberarea fratelui său. Elias a trăit vreme de 14 ani în cadrul Academiei Blackcliff, încă de la vârsta de 6 ani, formându-se pentru a deveni o Mască, o persoană puternică, violentă și înconjurată de moarte. Deși a fost instruit pentru a deveni o persoană crudă, în sufletul lui se dă o altă luptă, își dorește să dezerteze, să devină liber și să scape de tot ce înseamnă Blackcliff. Însă planurile sale sunt amânate, întrucât este obligat să participe în cadrul unei competiții nemiloase, alături de alte trei persoane, colegii de-ai săi, dușmani și prieteni, competiție în care sunt nevoiți să ducă la bun sfârșit patru Încercări, în urma cărora se va desemna un Împărat în funcție de victoriile lor. În această competiție se vede pus în fața unor probe în care trebuie să-și demonstreze rezistența, curajul, dar și puterea de a-și înfrunta cele mai cumplite temeri. Drumurile celor doi se încrucișează și chiar dacă Laia întâmpină dificultăți în a avea încredere în Elias, legătura dintre ei este mult mai puternică decât au crezut și află că soarta Imperiului este în mâinile lor.

”Elias și spioana Cărturarilor: Focul din cenușă” m-a lovit încă de la primele pagini și mi-a promis o aventură pe cinste, care mă va ține cu sufletul la gură, mereu în alertă și încărcată de neprevăzut. Alături de Laia și Elias am pornit într-o luptă cu propriile gânduri, cu suferința, dar și cu încrederea în cei din jur. Viața Laiei înainte de a ajunge sclavă în Academie, din propria voință, a fost una liniștită, care nu a pregătit-o pentru ceea ce avea să întâlnească aici, o cruzime de nedescris și pedepse dintre cele mai cumplite. A fost nevoită să îndure sarcini zilnice, iar neîndeplinirea acestora atrăgeau pedepse cu bătaia, arsuri, vânătăi numeroase, toate acestea amenințându-i viața. Deși a fost maltrată și chinuită în cele mai cumplite moduri posibil , și-a păstrat speranța și a luptat pentru cauza sa, chiar dacă viața sa era tot mai des pusă în pericol, chiar amenințată cu moartea. I-a fost extrem de greu să aibă încredere în Elias, o Mască, o persoană crescută pentru a deveni o brută, dar în momentul în care a ajuns să-l cunoască mai bine, de fapt, să se cunoască mai bine, au descoperit că nimic nu este ceea ce pare și că persoanele în care a avut ea încredere nu au fost cine au pretins. I-am îndrăgit de la prima apariție, pe fiecare în parte, iar datorită faptului că acțiunea cărții a fost redată atât din perspectiva Laiei, cât și a lui Elias, am reușit să-i cunosc mult mai bine, să le înțeleg acțiunile, să descopăr ce gândesc, dar și ce frământări nu le dau pace. Povestea m-a suprins cu lupte sângeroase, uneori chiar și împotriva celor cu care ai crescut, trădări, minciuni, dar și prietenii frumoase. Am urmărit firul poveștii cu sufletul la gură, am reușit să mă deconectez foarte repede de tot ce mă înconjura și să mă pierd în acea lume, m-a răpit de la prima pagină și-mi era foarte greu să o las deoparte. Pe cât de mult am suferit pentru personaje, pe atât de multă furie am simțit față de comandantul Academiei, o persoană nemiloasă, capabilă să calce pe oricine în picioare, să aplice pedepse fără să clipească și cu o satisfacție pe chip, o persoană ce a trezit în mine un monstru și-mi venea s-o iau de gât, să-i scot ochii, să o decapitez, să îi fac ceva să dispară…de cum apărea în peisaj, îmi venea să arunc cartea deoparte, poate așa dispărea și personajul acela, doar să nu-l mai întâlnesc în poveste.

”Elias și spioana Cărturarilor: Focul din cenușă” este un volum încărcat de curaj, savuros, ce vă prezintă o lume sângeroasă și violentă, care nu te va plictisi nici măcar o clipă, însă nu conține doar cruzime, ci și dovezi de iubire, prietenie și sacrificii, toate încărcate cu suspans și neprevăzut. Vei descoperi persoanje dominate de frică și temeri, dar totodată puternice, care-și înfruntă atât prietenii, cât și dușmani, și care riscă totul pentru a se elibera și a fi împăcați cu ei înșiși. Sunt extrem de bucuroasă că am reușit să descopăr o nouă lume fantastică și abia aștept să pun mânuța pe următorul volum, sper eu câ se va întâmpăla cât mai repede 😊. Dacă am reușit să vă conving cu a mea recenzie și vă doriți această carte, o puteți găsi pe site-ul celor de la Catepedia aici.

„Viața este alcătuită dintr-o grămadă de momente care nu înseamnă nimic. Și pe urmă, într-o bună zi, apare o singură clipă care schimbă toate secundele ce-i urmează.”

”Sărutul vorbește. Imploră. Mantia alunecă de pe mine și trupul meu se atinge de al lui. Mă trage la piept, își coboară palmele pe spatele meu și mă strange tare, tot mai aproape. Mă arcuiesc și mă lipesc de el, bucurându-mă să-i simt puterea, focul, iar alchimia dintre noi amestecă, arde și topește totul până transformă atingerea în aur.”

                ”Există două feluri de vinovăție. Una înseamnă o povară, cealaltă îți oferă o menire. Lasă-te hrănit de vina ta. Las-o să-ți amintească cine vrei să fii. Trage o linie în mintea ta și n-o depăși niciodată. Ai un suflet. E schilodit, dar există. Nu-i lăsa să ți-l ia de tot!”

”Frica îți este dușman doar dacă îi permiți. Prea multă frică te paralizează. Prea puțină frică te face arogant. Frica poate fi bună. Te poate ține în viață. Numai să n-o lași să te controleze. N-o lăsa să sădească în tine îndoieli! Când te copleșește frica, luptă cu ea folosind un lucru mai puternic și mai indestructibil: spiritul tău. Inima.”

„O nuntă…cu bucluc” de Morgan Matson (recenzie)

  • Titlul origtinal: „Save the Date”
  • Autor: Morgan Matson
  • An apariţie: 2020
  • Editura: Epica
  • Număr pagini: 496
  • Traducere de Ofelia Al-Gareeb

“Charlie are șaptesprezece ani și este mezina familiei. Sora ei mai mare se căsătorește, așa că, în curând, toți cei cinci frați Grant vor fi acasă. Adolescenta abia așteaptă să-și vadă familia reunită sub același acoperiș, ca în vremurile bune, și să petreacă un ultim weekend în vechea lor casă, înainte ca aceasta să fie vândută. Deși fata e în ultimul an de liceu și a fost admisă la câteva universități, încă nu vrea să se gândească la faptul că trebuie să aleagă facultatea la care urmează să studieze.

Nu-și dorește decât ca în acest weekend important toate să meargă șnur. Însă Charlie nici nu bănuiește că o așteaptă un lung șir de surprize: organizatoarea de evenimente dispare în ajunul nunții, băiatul de care e îndrăgostită de ani buni reapare în peisaj, decorațiunile pentru nuntă sunt trimise, din greșeală, în altă parte. Iar haosul abia a început. În tot acest iureș, Charlie va descoperi lucruri noi și neașteptate despre familia ei, pe care credea că o știe foarte bine. Cea mai importantă lecție pe care o primește este că, dacă te încăpățânezi să rămâi în trecut, e posibil să ratezi o mulțime de lucruri minunate.”

De cum mi-au căzut ochii pe această carte mi-am spus că sigur este o carte extrem de amuzantă şi încărcată de peripeţii, poate chiar coşmarul oricărei mirese, care-şi doreşte ca ziua nunţii sale să fie perfectă, dar nu se întâmplă chiar aşa. „O nuntă…cu bucluc” a ajuns în biblioteca mea cu ajutorul Juliei de la @carticucoltişi a editurii Epica, cărora ţin să le mulţumesc pe această cale pentru oportunitatea de a descoperi acest roman.

Charlie este sora mai mică a lui Linnie şi una dintre domnişoarele de onoare ale acesteia, iar ca orice alt membru al familiei îşi doreşte ca nunta surorii sale să fie perfectă. Încearcă pe cât posibil să-şi asume unele sarcinii, să le mai uşureze munca celorlalte persoane, se implică trup şi suflet în acest eveniment, dar îşi doreşte să se bucure şi de prezenţa fraţilor săi la acest eveniment important, să depene amintiri şi să-şi amintească de năzdrăvăniile din copilărie. Însă ce faci când eşti prinsă într-o mulţime de surprize, care par să nu se mai sfârşească şi ameninţă nunta? Şi colac peste pupăză, eşti pusă în faţa unor alegeri de care depinde viitorul tău? Dacă vă doriţi să aflaţi cum şi dacă a făcut faţă Charlie neprevăzutului, nu vă rămâne decât să citiţi cartea, vă garantez o poveste plină de amuzament.

Parcurgând această carte, m-am regăsit foarte mult în personajul lui Charlie şi mi-a amintit de nunta fratelui meu de acum doi ani, agitaţia domnişoarei de onoare care este şi soră şi care-şi doreşte ca nunta să se desfăşoare cât mai armonios posibil. O nuntă este un moment de bucurie, dar nebunia ce stă în spatele acestui eveniment este greu de descris şi nu cred că a fost vreodată o nuntă perfectă, imposibil să nu fie măcar un mic incident care să dea ceva peste cap, este nelipsit (atât de optimistă sunt…). totodată, este şi un stres, frământări peste frământări, încerci să mulţumeşti pe toată lumea şi să fii zen în acelaşi timp, când se adună neamul se dezlănţuie haosul şi-ţi vine să-i fugăreşti pe toţi pentru un moment de linişte. „O nuntă…cu bucluc” a suprins şi a descris perfect un astfel de eveniment, chiar toate scenariile posibile, dar şi frumuseţea lui, iar lectura romanului a fost ca vizionarea unui film, un fel de comedie romantică, desfăşurat într-un weekend şi încărcat de neprevăzut. M-am distrat foarte tare alături de familia Grant, exact cum prevedeam, am avut mereu zâmbetul pe buze şi am simţit că am fost prezentă alături de personaje în carte, nu doar un cititor. M-am lăsat prinsă în nebunia familiei Grant şi a fost atât de bine, am fost puţin tristă când am ajuns la final, sincer…parcă aş fi vrut mai mult, nu-mi doream să mă despart de personaje.

„O nuntă…cu bucluc” este o carte distractivă, ce te destinde şi-ţi transmite că oricât de nefericită este o întâmplare, se poate remedia, poate nu chiar cum îţi doreşti, dar are rezolvare. Vorbeşte despre familie şi problemele întâmpinate atunci când familia este numeroasă, divergenţele între fraţi, alinaţele acestora, dar şi cât de strânsă este această legătură, indiferent de timpul care s-a scurs şi despre eforturile depuse pentru a păstra armonia în familie. Vorbeşte despre prezent şi trecut, iar câteodată, este bine să lăsăm trecutul să fie trecut şi să ne bucurâm la maxim de moment, prezentul este plin de neprevăzut şi este posibil să ratăm momente chiar importante. Dacă v-am stârnit măcar puţin curiozitatea, o găsiţi pe site-ul editurii aici.

”Cronicile Lunare” de Marissa Meyer (recenzie – serie completă)

Atât de multe am auzit de seria ”Cronicile Lunare”, că deja doar la ele mă gândeam de o vreme, iar cum anul trecut am citit ”Cinder” și am rămas captivată de lumea creată de Marissa Meyer (am scris despre primul volum pe blog aici), mi-am spus că ar fi cazul să-mi iau seria completă. Am primit seria, în engleză, în dar de la iubitul și fratele meu de ziua mea anul acesta și am fost extrem de încântată, nici nu-mi doream altceva, decât cărți…dă-mi o carte și mi-ai închis gura… Volumele deținute de mine sunt în felul următor: ”Cinder”, ”Scarlet”, ”Cress” și ”Winter” sunt de la editura Puffin Books (parte din editura Penguin), iar ”Fairest” (partea 3.5 din serie) și ”Stars Above” (o colecție de povestiri ce vă luminează în privința unor personaje) le am de la editura Square Fish. N-aș știi să vă spun dacă se găsesc în colecții sau toate la aceeași editură, eu le-am găsit așa, și deși diferă editura și mărimea volumelor, nu a contat, important pentru mine a fost să dețin seria completă și să mă pierd în poveste 😊.

Cum spuneam, am rămas captivată de lumea creată de Marissa, basmele reinventate m-au surprins într-un mod extrem de plăcut și le-am urmărit pe eroine cu sufletul la gură. Cinder, Scarlet, Cress și Winter alături de ai lor cavaleri Kai, Wolf, Throne și Jacin m-au purtat într-o călătorie încărcată de neprevăzut și au promis o aventură ce mă va ține cu sufletul la gură, iar Iko a fost cireașa de pe tort, a piperat pe ici, pe colo, acțiunea. Fiecare din ei a avut ceva aparte și totodată, ”stricat”, însă s-au completat atât de bine unii pe ceilalți, m-au lovit cu numeroase răsturnări de situație, secrete, minciuni, prefăcătorii și jocurile ale minții de mi-a fost greu să mai țin și pasul la un moment dat. Am citit cărțile pe nerăsuflate, sincer vă spun, cum finalizam un volum, cum îl începeam pe celălalt, iar când am ajuns la final, am fost extrem de tristă si-mi venea să reîncep seria. M-am îndrăgostit de fiecare personaj în parte, au avut multe calități, dar și defecte, acestea le-au adus un plus de valoare, iar cu fiecare volum s-au dezvoltat tot mai bine, iar calitățile le-au fost scoase în evidență și conturarea lor a devenit tot mai bună. Dacă în primul volum m-am lăsat vrăjită de Cinder și Kai, pe parcurs și-au făcut intrarea Scarlet și Wolf, după părerea mea, cel mai sălbatic cuplu posibil și am murit de dragul lor, cred că au fost preferații mei, mă topeam când apăreau în peisaj, urmați de Cress și Throne, dar și de Winter și Jacin. Fiecare cuplu în parte a avut parte de bucurii și necazuri, de multe ori au fost puși în fața riscului de a-și pune viața în pericol, tot încercam să-mi dau seama care e legătura între ei și cum li se vor intersecta drumurile, ce anume îi leagă, dar și când am descoperit, am dat peste o prietenie total neobișnuită și extrem de frumoasă. Așa ”defecți” cum erau ei, fiecare a pierdut pe cineva în viață, le-a fost răpit, mai exact, și erau vânați, dar au rămas uniți și au luptat cu toate forțele până la capăt.

Am râs alături de ei, am plâns, și chiar am plâns pe bune, am fost mereu în alertă și am luptat alături de ei, am pus suflet în fiecare poveste și cu fiecare volum am descoperit că sunt tot mai atașată de personaje și că sufăr alături de ele. Am avut parte de numeroase dialoguri încărcate de umor, sarcasm și ironie, ce m-au prins maxim și le-am savurat ca pe cel mai delicios desert, m-am delectat cu replicile tăioase dintre personaje, dar și cu mici dovezi de iubire și prietenie, cu valuri de emoții, dar și cu tsunamiuri de furie și frustrare. Levana, vrăjitoarea cea rea din acest cadru, nu a fost doar o vrăjitoare, a fost mult mai mult și nici nu știu care este cuvântul care o poate descrie cel mai bine, sincer…a fost o scorpie, o viperă, ce arunca venin la fiecare pas și manipula fără nicio problemă pe oricine, doar ca să-i iese mendrele. Am simțit eu că ceva e deraiat în mansarda ei și că ceva s-a întâmplat de a devenit cine a devenit și nu m-am înșelat, am fost luminată de volumul ”Fairest”, vai și ce volum…plin de cruzime și manipulări, de vieți distruse…toate nenoricirile au fost adunate și cumulate în acel volum… ”Winter” a fost volumul meu preferat dintre toate celelalte, mi-a dat să mă sature și mi-a făcut mintea vraiște, l-am devorat în două zile, un munte de carte…mi-a plăcut enorm pentru că au fost unite toate personajele și acțiunea a fost mult mai intensă, deși nici cu celelalte volume nu pot să spun că mi-e rușine….eu, una, m-am lăsat răpită de această lume și nu regret absolut deloc.

Modul în care a fost creată seria ”Cronicile Lunare” este absolut genială, părerea mea, autoarea duce basmul la un alt nivel, cum a reușit să împletească poveștile a patru eroine diferite, eroinele copilăriei noastre erau puternice, dar cele ale Marissei sunt și mult mai puternice, în ciuda tututor piedicilor își păstreză speranța și luptă cu toate forțele posibile și imposibile…seria este fenomenală și a devenit de departe una dintre favoritele mele, mă declar fana Marissei Meyer și abia aștept să-i descopăr și celelalte creații, sunt convinsă că nu voi fi deloc dezamăgită 😊. Nu știu dacă am reușit să vă conving măcar puțin să-i dați o șansă acestei serii, am fost mega entuziasmată de ea și nici cuvintele potrivite nu mi le găsesc, dar merită, sincer…veți descoperi o lume cu totul nouă, ce vă va fermeca de la prima până la ultima pagină, va crea dependență și nu veți reuși să lăsați cartea deoparte. Vă promite o aventură pe cinste și cred că nu veți regreta dacă vă alăturați lui Cinder, Kai, Scarlet, Wolf, Cress, Throne, Winter, Jasin și Iko.

”Adio, New Orleans” de Ruta Sepetys (recenzie)

  • Titlul original: ”Out of the Easy”
  • Autor: Ruta Sepetys
  • Editura: Epica
  • An publicație: 2019
  • Număr pagini: 400
  • Traducere de Gabriela Stoica

”Suntem în New Orleans, în 1950. Josie Moraine, o adolescentă de 17 ani, fiica unei prostituate  și aflată neoficial sub tutela unei matroane de bordel, se simte sufocată de intrigile interlopilor din cartierul cu reputaţie îndoielnică în care a crescut. Începe să creadă că merită mai mult de la viaţă, de exemplu să ajungă la un colegiu de elită și să nu se mai întoarcă niciodată în New Orleans. Însă, în orașul în care banii murdari se obţin ușor, visul de a-și depăși condiția nu se lasă la fel de ușor de îndeplinit. Orice evadare pe cont propriu înseamnă desprinderea din tentaculele răului, care parcă se înmulţesc și se strâng, cu cât mai mult ea încearcă să scape de ele. Minciuni, furturi, depravare, escrocherii, crime conduc la alte minciuni, alte compromisuri, alte pierderi — o avalanșă în care visul evadării pare tot mai îndepărtat. Josie învaţă pe pielea ei că destinul ni-l croim, fiecare, prin deciziile proprii. Și, într-o ultimă răsturnare de situaţie, i se va dovedi adevărat ceea ce a tot citit prin cărți, că norocul e întotdeauna de partea celor curajoși.”

Am ochit această carte de foarte multă vreme, după ce am citit ”Printre tonuri cenușii” și ”O mare de lacrimi” ale Rutei Sepetys, mi-am spus că este o autoare ale cărei cărți nu trebuie să-mi lipsească. M-am îndrăgostit de acele cărți și totodată mi-am dorit să-i descopăr și celelalte titluri, iar ”Adio, New Orleans” a ajuns la mine cu ajutorul celor de la Epica și a Juliei de la @carticucolti, ei au fost Iepurașul meu anul acesta și nu am putut decât să mă bucur din suflet de supriză. Alături de cartea Rutei, am mai primit patru bookurii, printre care ”Nu sunt supărat” de Suzanne Lang, o carte pentru copii foarte frumos ilustrată și care a apărut în colecția Hugs, și ”Verity” de Colleen Hoover, despre care am scris pe blog aici și o găsiți pe site-ul editurii aici, dar și două alte cărți despre care am să vă vorbesc cât de curând.

”Adio, New Orleans” urmărește povestea lui Josie Moraine, o adolescentă de 17 ani, ce locuiește în apartamentul aflat deasupra librăriei în care lucrează încă de la vârsta de 12 ani, dar care se ocupă și cu menajul zilnic într-un bordel. A fost înconjurată de femei ușoare de la vârsta de 7 ani, când mama sa a decis să părăsească orașul Detroit și să se reîntoarcă în New Orleans. Deși majoritatea persoanelor se așteaptă ca Josie să urmeze ”meseria” mamei sale, ea are cu totul alte planuri și-și dorește să meargă la colegiu, unul de prestigiu chiar, s-a autoeducat de mică, dacă tot nu a avut cine s-o îndrume și a dezvoltat o pasiune pentru cărți…cum să nu prinzi drag de Josie, mai ales când este și ea o cititoare înfocată 😊. Însă cum viața lui Josie este prinsă într-o avalanșă de escrocherii și minciuni, visul de a părăsi orașul și urmarea colegiului par tot mai îndepărtate.

De la primele pagini am simțit că Josie va avea o viață grea, că nu va fi ocolită de necazuri și că nu-i va fi ușor să se rupă de New Orleans. În ciuda faptului că mama sa era o prostituată și o femeie cu o cultură foarte limitată, care visează să ajungă la Hollywood și să aibă grămezi de bani, dar totodată o și învinovățește pe Josie pentru eșecul ei în viață, adolescenta se formează singură și devine o tânără îndrăzneață, descurcăreață și determinată, ce e drept, a fost îndrumată și de Willie, patroana bordelului unde Josie era menajeră. Louise, mama lui Josie, s-a pus mereu pe primul loc și nu s-a ferit să-și amăgească fiica cu minciuni și să-i spulbere visele, nu s-a comportat deloc precum o mamă și-mi venea s-o ”spânzur de gene”, ca s-o citez pe Willie, era o jigodie și nu a meritat-o pe Josie drept fiică. Willie, în schimb, deși părea o acritură și mereu o repezea pe Josie, dar și pe ceilalți angajați, a fost o femeie sufletistă, ce mereu a avut grijă de ceilalți, chiar dacă nu arăta că-i pasă și de altcineva, era slobodă la gură și nu se ferea să spună ce gândește, avea un vocabular extrem de bogat și nu a fost tură când apărea în peisaj să nu mă prăpădesc de râs la replicile sale, era o femeie puternică, ce s-a descurcat foarte bine în viață și a mers cu capul sus în preajma tuturor, era respectată și apreciată de cei din jur, era o femeie a cărei prezență nu aveai cum să n-o remarci. Un alt personaj de care am prins drag foarte repede a fost Cokie, un șofer de taxi negru, ce făcea și diverse comisioane pentru Willie, dar care a avut și grijă de Josie. Chiar dacă era un om sărac, extrem de modest, avea un suflet imens, plin de iubire și m-am bucurat pentru Josie că are parte de așa oameni în viața sa, viață ce nu a fost chiar blândă până în prezent. În ciuda tuturor etichetelor puse de cei din jur, Josie era pe treaba ei și nu se ferea să servească un pumn la nevoie sau să amenințe cu arma, a știut să se protejeze pe cât posibil. Și-a permis să simtă primii fiori ai iubirii și să viseze, deși toate păreau a-i fi în contră. Pe cât de mult mă bucuram pentru ea când i se întâmpla ceva bun, pe atât de mult sufeream când o lovea necazul și neputința de a putea ajuta sau proteja pe cei dragi ei.

”Adio, New Orleans” este o carte despre vise și decizii, despre o altfel de familie (nu oricine este făcut să fie părinte), despre prietenie, iubire, curaj și sacrificii. Nu contează ce meserie ai, chiar și cele ce-și vând trupul sunt persoane cu suflet, unul chiar foarte mare, și nu ar trebui să mai punem etichete și să judecăm, ci să încercâm să înțelegem de ce au ales acest drum. ”Adio, New Orleans” a fost o carte cu totul diferită de ce am citit de la Ruta, o lectură plăcută, ce am parcurs-o chiar repede, s-a citit foarte ușor, mereu am avut un zâmbet pe buze și m-au distrat unele pasaje, a avut dialoguri extrem de amuzante, dar și capitole care m-au atins pe suflet, am descoperit New Orleans-ul în toată frumusețea și urâțenia lui, am fost martoră la comploturi și crime pentru bani, și chiar dacă finalul nu a fost ce mă așteptam, aș mai fi vrut câteva pagini, măcar să aflu care a fost destinul unor personaje, mi-a plăcut povestea și mă bucur că am avut ocazia de a mai descoperi o nouă carte de-a Rutei Sepetys 😊 (o găsiți și voi pe site-ul editurii aici, dacă v-am făcut puțin curioși în privința ei).

”Amantele trecutului” de Alexandra Gheorghe (recenzie – serie completă)

  • Editura: Stylished Books
  • An publicație: 2017, 2018, 2019
  • Număr pagini: 272, 240, 192

”Şhhhh! Nu spune nimănui ce faci după ce închizi cartea…
Nu alegem când şi de cine ne îndrăgostim, iar când o facem, iubim cu mâinile, cu ochii, cu atingerile. Iubim animalic, sau tandru, rapid, sau pe nemâncate, iubim gât, gânduri, picioare, trăiri, sâni, vise.
Prin „Amantele Trecutului” Alexandra Gheorghe readuce în vogă erotismul dezbrăcat frumos. Cele două eroine ale cărţii: Katia, o „aproape” rusoaică şi Svetlana, o basarabeancă cu ochi verzi, vor fi legate pe viaţă de un secret întunecat, o crimă făcută în numele unei iubiri ieşite din tipar. O carte care nu ţine cont de reguli, care tratează infidelitatea doar ca pe o altă formă a iubirii, care nu pune graniţe şi nu se teme de judecăţi. Este o altfel de poveste de dragoste. În care personajele nu sunt un El şi o Ea, ci: Ei şi Ele. Nu este o carte pentru femei care caută iubiri siropoase, ci pentru cele care nu caută nimic, doar trăiesc şi simt.  O carte pentru noi, amantele trecutului şi soţiile prezentului.”

Am câștigat seria în urma unui concurs organizat de @literamare, pe Instagram, în colaborare cu editura Stylished Books și m-am bucurat tare mult, întrucât au fost primele cărți incluse în biblioteca mea de la această editură și sper să nu fie și ultimele… Seria ”Amantele trecutului” urmărește povestea înflăcărată a Svetlanei, o femeie  dornică de iubire, de descoperire, ce-și încalcă limitele pentru a atinge plăcerea maximă, și a Katiei, o scriitoare sigură pe ea în ceea ce-i privește sexualitatea, ce nu se teme să riște și să experimenteze absolut tot în materie de sex, drumul celor două împletindu-se încă de pe vremea când erau la facultate. De atunci au devenit prietene foarte bune și mereu au fost sincere una cu cealaltă, poate prea sincere, iar discuțiile lor au fost fără perdea. De-a lungul celor trei volume avem ocazia de a o descoperi pe Svetlana, poveștile din ”Amantele trecutului” și ”Amantele trecutului: Ultimii pași” sunt redate din perspectiva ei, iar cea din ”Amantele trecutului: Ultimul zbor” este redată atât din perspectiva ei, cât și a Katiei.

Povestea lor este una îndrăzneață și provocatoare, încărcată de scene erotice pasionale, ce-ți transmit fiori prin tot corpul vrei, nu vrei, explorează senzualitatea atât prin gesture, cât și prin cuvinte, imposibil să nu te treacă transpirațiile și să nu te înfierbinți. Relația lor a fost extrem de explozivă, un spectacol de foc de artificii neîntrerupt, dar și nebună. M-am lăsat prinsă în jocul lor și m-am destins alături de ele, au fost molipsitoare din toate punctele de vedere, s-au completat perfect, dar s-au și distrus puțin câte puțin una pe cealaltă. Au iubit fără limită, atât femei, cât și bărbați, s-au iubit una pe cealaltă din toată inima și cu o pasiune aprinsă, au învățat să trăiască momentul și să profite la maxim de el. Au suferit, au fost călcate în picioare, și-au găsit alinare în brațele greșite, dar s-au vindicate și singure. Au fost îngeri și demoni, iubite și amante, au fost femei puternice care șia-u acceptat defectele și au greșit de nenumărate ori, însă nu s-au lăsat doborâte. Am descoperit că un singur gest, o privire sau un cuvânt poate fi la fel de sensual și poate să transmit același impuls ce te determină să-ți pierzi complet cumpătul. Am urcat pe cele mai înalte culmi ale plăcerii și am rămas de câte turnuri poate lua o viață pentru a te simți complet împlinită, iar atunci să realizezi că, totuși, îți mai lipsește ceva…

”Amantele trecutului” este o serie îndrăzneață ce vorbește despre libertate și încrederea între parteneri, despre prietenie și limite, dar și iubire, toate împletite cu scene încărcate de erotism ce-ți trezește corpul la viață și-ți trimite fiori prin tot corpul. Dacă nu sunteți pudici și nici nu vă simțiți jenați de erotism, eu zic să-i acordați o șansă acestei serii. Are de toate, veți râde, veți plânge, vă veți încinge, plus de asta, se citește foarte ușor și te prinde de la prima pagină, eu am citit seria în mai puțin de 24 de ore 😊.

”Tuturor băieților pe care i-am iubit” de Jenny Han (recenzie – serie completă)

  • Titlul original: ”To All the Boys I’ve loved Before”
  • Autor: Jenny Han
  • Editura: Trei
  • An publicație: 2015, 2017
  • Număr pagini: 392, 376, 384
  • Traducere de Teodora Constantinescu, Mihaela Doagă și Bogdan Voicilescu

”Când iubirile secrete ies la iveală…Ce-ar fi dacă toţi băieţii de care te-ai îndrăgostit vreodată ar afla ce-ai simţit pentru ei… în acelaşi timp? Lara Jean păstrează cu sfinţenie nişte scrisori de dragoste într-o cutie de pălării rămasă de la mama sa. Scrisori pe care însă… nu le-a primit, ci doar le-a scris. Câte una pentru fiecare băiat de care a fost îndrăgostită. Când scrie, Lara îşi deschide inima şi mărturiseşte tot ceea ce n-ar avea curajul să spună cu voce tare. Scrisorile sunt secretul ei. Nimeni altcineva nu trebuie să le vadă. Numai că într-o bună zi cineva le expediază, iar lumea imaginară pe care Lara o ţinea ascunsă scapă dintr-odată de sub control.”

Nu știu dacă printre voi mai sunt cititori ce încă nu au descoperit această serie, eu am avut-o în bibliotecă de vreun an jumătate și, deși mi-am dorit de foarte multă vreme s-o citesc, am tot lăsat-o în stand by. Dar uite că a venit vremea ei și a venit la fix, așa un vibe bun mi-a dat și așa de tare m-a destresat, de nici nu știu cum să vă explic. Nu vreau să vă povestesc din acțiunea cărților, am ales să fac recenzia pentru toată seria și am să vă împărtășesc părerea mea privind toate cele trei volumele.

Deși nu m-a impresionat cu absolut nimic, mi-a plăcut să mor, nu alta, a devenit plăcerea mea nevinovată, a fost așa lejeră și amuzantă și copilăroasă, dar totodată și matură. Am îndrăgit personajele foarte mult, m-am atașat de fiecare în parte, mai puțin de Margot, deși până la final i-am înțeles comportamentul în totalitate, și de mama lui Peter, îmi venea să-i scot ochii femeii ăleia, nu știu de ce, dar n-am putut-o suporta deloc. Kitty mi-a ajuns la suflet de la prima replică, o puștoaică îndrăzneață, fără teamă de exprimare, a spus totul așa cum a fost, câteodată cu o sinceritate dură ce rănește, dar asta mi-a și plăcut la ea, că și-a exprimat de fiecare dată punctul de vedere și a dat dovadă de maturitate, deși avea doar nouă ani. Stormy, de asemenea, a fost o bătrânică tare haioasă și cu o poveste de viață să te dea de spate, și-a trăit viața la maxim și nu a avut niciun regret, și deși anii și-au pus amprenta asupra ei, a rămas la fel de tânără în suflet și a insuflat pozitivitate tuturor în jurul ei. Era dezinhibată și slobodă la gură și mi-a fost un drag de ea, așa-mi doresc să fiu și eu la bătrânețe, să fiu împăcată cu tot ce am trăit și cu experiența de viață, dar să mai profit de momente și când sunt toată zbârcită, să-mi păstrez feminitatea și zâmbetul pe buze. Dan Covey, tatăl Larei Jean, al lui Margot și al lui Kitty, a fost un erou în ochii mei și mi-am dat jos pălăria în fața lui. A rămas cu trei fete în grijă, după ce soția i-a murit în urma unui accident nefericit, când fetele erau încă mici, Kitty având doar trei ani și o amintire vagă a mamei sale. Și-a dat toată silința să le fie bine fetelor, să le educe corespunzător și totodată, a fost sincer cu ele, mai ales că profesia lui era de ginecolog, femei peste tot, și la lucru și acasă, ce viață… M-au distrat maxim conversațiile ce le avea cu fetele, se simțea stânjeneala în replici, dar și iubire necondiționată ce o simțea pentru ele. Le-a protejat cum a putut el mai bine și a fost un tată cum rar se întâlnește și în viața reală, mai ales când ești tată de fată. Știu eu câtă bătaie de cap i-am dat tatălui meu și am fost o singură fată, dar dacă stau bine să mă gândesc, fratele meu a fost drăcușorul în familie… Așa, să nu deviez de la subiect… Lara Jean a fost încărcată de optimism și molipsitoare, atât în privința optimismului, cât și din punct de vedere gastronomic, Doamne, că m-a omorât cu deserturile ei, nu am rezistat până nu mi-am făcut și eu cookies cu cioco, deci m-a îmbolnăvit, mereu am avut apă-n gură la fragmentele în care erau prezentate diverse feluri de mâncare și deserturi, ca să nu vă mai spun ce concert se dădea în stomacul meu… mi-a fost tare drag de ea, era sufletistă și extrem de emotivă, timidă în ceea ce privește dovezile de iubire, dar o data ce s-au dezlănțuit ”scrisorile”, s-a dezlănțuit și ea, avea nevoie doar de un mic impuls pentru a ieși din cochilie. Peter a fost băiatul visurilor, ce să mai, nu o dau după vișin, că nu are rost, mi-ar fi plăcut să am și eu un așa iubit în liceu, o adevărată bombonică…o fi lăsat el impresia de macho man din punct de vedere al aspectului, dar sufletul său era unul atât de blând și de frumos, și se vedea cu ochiul liber că este capabil de iubire sinceră și că viața sa nu a fost ferită de suferințe. Aaahhh, era să uit de Chris, nebuna lumii, așa prietenă să tot ai, sincer, o fată dezinhibată, ce-și trăiește viața la maxim și-și necăjește părinții, mereu acolo să te împingă de la spate să-ți ieși din zona de conform, dar chiar și așa turbată, extrem de sufletistă, deși nu a vrut să se vadă acest lucru.

iAm citit seria ”Tuturor băieților pe care i-am iubit” în două zile și de fiecare data când luam cartea în mână îmi răsărea un zâmbet pe buze, chiar și acum am un zâmbet tamp când vă scriu aceste rânduri. Este o serie veselă, deși are și momente triste, încărcată de iubire și de prietenie și relatează povestea adolecentei la liceu ce se teme să-și exprime sentimentele deschis în ceea ce privește băieții, toate am trecut prin acel moment, să fim sincere, am prins curaj pe parcurs, nu am avut acel curaj cu noi și la prima încercare… Chiar dacă a fost clieșică și previzibilă, mie mi-a plăcut foarte mult și a picat la fix momentul când am ales s-o citesc, și cu siguranță am să mai revin la ea când mi se face dor de câte un fursec…Prezintă o frumoasă poveste de dragoste, plină de suișuri și coborâșuri, cu bune și rele, cu temeri și frământări, dar și multe altele, relația tată-fiică/fiice este foarte puternică și minunată, mi-a uns sufletul, nu alta, și m-a determinat să mă bucur din tot sufletul că un tatăl cum au ele am și eu, deși eu cu tăticul meu ne înțelegem din priviri cel mai bine, relația de prietenie dintre Lara Jean și Chris sau Lara Jean și Stormy, dar mai ales cea dintre Kitty și Peter…

”Nu te implica până în punctul unde nu mai e cale de întoarcere. Îndrăgostește-te, dacă vrei, dar protejează-ți inima. Astfel de lucuri par pentru totdeauna, dar nu-i așa. Dragostea se duce sau uneori oamenii o iau pe altă căi, fără să vrea. Nimic nu e sigur.”

”N-ai cum să te aperi de durerea din dragoste.”

”Când pierzi o persoană iubită și te doare și-acum, asta e dovada că ai iubit cu adevărat.”

”Familiile se fac mai mici și se fac mai mari. Tot ce se poate face e să ne bucurăm unul de compania altuia, atâta timp cât ne avem unul pe altul.”

”Să fii vulnerabil. Să lași oamenii să se apropie de inima ta, să fii rănit…toate țin de iubire.”

”Fata anonimă” de Greer Hendricks și Sarah Pekkanen (recenzie)

  • Titlul original: ” Anonymous Girl”
  • Autorii: Greer Hendricks și Sarah Pekkanen
  • Editura: Litera
  • Colecție: Buzz Books
  • Data publicării: 2019
  • Număr pagini: 480
  • Traducere de Dana Ligia Ilin

”Din dorința de a câștiga ușor niște bani, Jessica Farris se înscrie ca subiect al unui studiu psihologic despre etică și moralitate inițiat de doamna doctor Shields, psihiatru și profesor universitar. Ea crede că tot ce trebuie să facă e să răspundă la câteva întrebări, să încaseze banii și să plece. Dar întrebările devin din ce în ce mai dificile și, pe măsură ce studiul se mută din sala de examinare în lumea reală, linia dintre realitate și experiment se estompează, iar Jess simte că doamna doctor Shields pare să știe nu doar ce gândește ea, ci și ce ascunde. Prin urmare, comportamentul Jessicăi va fi nu doar monitorizat, ci și manipulat. Prinsă într-o rețea de atracții, înșelăciuni și gelozie, Jess află rapid că unele obsesii pot fi mortale.”

”Fata anonimă” m-a așteptat în bibliotecă încă din august, am tot lăsat-o deoparte în favoarea altor noutăți și tot așa, iar cu ocazia reorganizării bibliotecii, am dat peste ea și am scos-o pentru a o citi luna aceasta. Roxana a citit-o înaintea mea anul trecut și știu că a rămas impresionată de povestea, recenzia ei o găsiți pe blog aici, însă nu m-am putut abține să nu vă împărtășesc și eu gândurile mele, mai ales că ”Fata anonimă” m-a terminat psihic și mă refer în sensul bun. Deci, povestea ne-o prezintă pe Jessica Farris, o machieuză independentă, ce își prestează serviciile la domiciliul clientelor. Are un venit moderat, însă nu-i strică un ban în plus, mai ales că întâmpină anumite probleme financiare în cadrul familiei. Așa că, atunci când aude de un studiu psihologic despre etică și moralitate, la una din clientele sale, participarea la studio aducându-i un venit considerabil într-un timp foarte scurt, nu stă pe gânduri și se înscrie ca subiect. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, Jessica este pusă în fața unei alegeri ce-i poate schimba complet situația financiară, dar vine la pachet cu anumite sarcini de îndeplinit, sarcini nu tocmai ”sănătoase”… Veți afla dacă vă hotărâți să fiți alături de ”Fata anonimă”  😉.

Romanul m-a prins de la prima pagină și chiar îmi era dor de un thriller captivant, l-am savurat la maxim. Povestea a fost atât de încâlcită și de palpitantă, o adevărată cursă în goana după adevăr, însă ce a fost și mai exploziv a fost jocul minții. Jessica, mânată de nevoia banilor, face tot ce îi stă în putere să-i obțină și îi scapă situația de sub control, deși este prea târziu. Doctoral Lydia Shields este mereu pe fază, atentă până și la cele mai mici detalii, cu o privire ca de șoim și nimic nu-i scapă, doar este psihiatru și asta îi cere meseria, să fie extrem de atentă și să analizeze absolut tot. Am urmărit relația celor două cu sufletul la gură și de multe ori mi-a venit să dau cu cartea de toți pereții, îmi venea să-i strig Jessicăi atâtea chestii, să-i trag palme să-și deschidă ochii, iar pe Lydia…mama, mă loveau frustrările când realizam cum i se așezau toate piesele în acest joc, mereu fiind în avantaj, nefăcând nimic. Și-a jucat toate cărțile și ce mână bună a avut, a fost meticuloasă și a manipulat după bunul plac. Mă enerva de cât de perfidă era și de cum mereu îi ieșeau toate, simțeam eu că ceva nu este în regulă privind relația Jessicăi și a Lydiei, dar și când am ajuns la miezul poveștii…mi-a explodat mintea, nu alta. Am avut eu unele bănuieli pe ici, pe colo, și m-am bucurat că mi s-au confirmat, însă prin ce răsturnări de situație m-a purtat, vai de capul și de zilele mele…M-am simțiti ca un cobai pe care faci experimente, să vezi cât este de inteligent și de cât de repede străbate labirintul întortocheat pentru a ajunge la mâncare. M-a dus pe diverse piste, mi-a servit câte un indiciu, așa momeală, dar m-a solicitat psihic maxim, n-am mai întâlnit de ceva vreme o carte care să mă muncească atât de mult din punct de vedere al minții. A fost intens, au curs câteva transpirații pe mine, îmi doream la un moment dat să ajung la final, dar îmi era și teamă, sincer, pentru că mă așteptam să mă lovească în plin și orice era posibil. Finalul m-a luat ca din pom, dar m-am și bucurat teribil de cum s-a încheiat povestea, a fost imprevizibilă.

”Fata anonimă” te prinde în mrejele sale și te poartă într-o poveste a obsesiei, a atracției și a geloziei duse la extrem, a manipulării, dar și a descoperirii de sine, a recunoașterii și a dezvăluirii secretelor, deși sunt unele dureroase și încărcate de vinovăție. Este captivantă și se joacă cu mintea ta în cel mai perfid mod posibil. Îți va fi greu să lași cartea din mână atunci când vrei pătrunde în această poveste (eu am citit-o într-o singură zi, în câteva ore…), vei întâmpina dificultăți în a deosebi realitatea de ficțiune și adevărul de minciună, vei dansa după cum vor cânta paginile cărții…

”Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini (recenzie)

  • Titlul original: ”The Kite Runner”
  • Autor: Khaled Hosseini
  • An aparitie: 2019
  • Editura: NICULESCU
  • Nr. pagini: 406
  • Traducator: Mihaela S. Oprea-Aron

”Vânătorii de zmeie este o poveste despre prietenie și trădare, care își poartă cititorii prin Afganistanul ultimelor zile ale monarhiei și până la cele ale atrocităților prezentului. Schimbările de situație uimitoare fac din această carte memorabilă atât o cronică politică, cât și o poveste emoționantă despre copilărie și maturizare. Intriga care pornește cu prietenia dintre Amir, fiul stăpânului, și Hassan, fiul servitorului, se dovedește firul director care unifică întregul roman. Fragilitatea acestei relații, simbolizată de zmeiele de hârtie, este pusă la încercare pe măsură ce vechiul stil de viață al vechiului Afganistan apune. Studiile de caracter, de la portretul lui Amir, cel nesigur și sensibil, la cel al tatălui său, Baba, se întețesc cu istoria Americii și cu cea tumultoasă a Orientului Mijlociu.”

După ce Roxana m-a înnebunit cu acest autor și am citit recenzia ei despre ”Vânătorii de zmeie” (o găsiți si voi pe blog aici), mi-am spus că ar trebui și eu să-l descopăr, dar nu știu cum lucrează Doamne Doamne, că am primit cu împrumut cartea de la o prietenă, iar cum m-am lăudat Roxanei că am reușit să pun și eu mânuța pe carte, ce credeți? M-a terorizat efectiv, să citesc odată cartea, să nu o tot amân, să-i promit că o citesc după următoarea lectură și tot așa, evident că am cedat la un moment dat, presiunea ei a fost prea mare. Roxano, ți-am spus deja, dar mă repet: te iubesc și te urăsc în același timp pentru că m-ai pus să citesc această carte, dușul cu apă rece e mic copil pe lângă povestea ascunsă între paginile cărții.

”Vânătorii de zmeie” prezintă povestea lui Amir și Hassan, doi băieți ce locuiesc în aceeași casă, unul stăpân și celălalt slujitor, care, de când se știu au fost parteneri de joacă, dar și vânători de zmeie. Amir locuiește într-o casă impunătoare, dispune de educație, are posibilitatea de a ajunge cineva în viață, este pasionat de cărți și își dorește să devină scriitor, însă nu are parte și de susținerea tatălui său, mereu îi caută atenția și își dorește să-i intre în grații, pe când Hassan este un slujitor umil, sincer, ce nu are parte de educația necesară pentru a învăța să citească și să scrie, în schimb are un tatăl ce-l iubește mai mult decât orice pe lume, împreună locuim în casa tatălui lui Amir, slujindu-i. Cei doi sunt foarte diferiți și Amir nu ezită să-l insulte pe Hassan, chiar dacă nu o face cu intenție, ci pur și simplu din tachinare, lucru ce pe mine m-a durut foarte mult, acea tachinare copilărească mă determina să-l judec aspru pe Amir. Legătura lor este una puternică și unică, dar acest lucru nu-l convinge pe Amir să-l considere pe Hassan prietenul său, ci doar un simplu slujitor, deși Hassan mereu a fost în urma lui ca un animal de companie credincios și i-a luat apărarea la nevoie, ar fi fost în stare de orice pentru Amir, de o mie de ori. Relația dintre ei se degradează în momentul în care Amir asistă, din umbră, la un eveniment ce-i răpește zâmbetul, dar îi distruge și inocența lui Hassan, nefiind capabil să ia deloc atitudine, ci doar să stea în tăcere, aminterea acelui eveniment bântuindu-l vreme lungă. Drumurile li se despart, fiecare ajunge să trăiască în locurile diferite și viața li se schimbă la 180 de grade, în ce sens, rămâne să aflați voi…

Pe cât de frumoasă mi s-a părut relația de prietenie dintre Amir și Hassan, pe atât de mult m-a durut sufletul în ceea ce-l privește pe Hassan, viața de care a avut parte, nedreptățile ce l-au lovit, pur și simplu m-au zdruncinat din temelii, nu alta. Am mai citit cărți dureroase, însă cum a fost aceasta, chiar nu… Am fost martora acțiunilor talibanilor lipsiți de inimă, a atrocităților de care au fost capabili, asemenea oameni nu-și au locul în această lume, însă din păcate fac umbră pe pământ și distrug totul în calea lor, răpesc vieți și distrug familii, dar mai crunt este că spulberă inocența copiilor. Am observat cum se poate schimba o localitate în urma invadării unor invidizi care nu aveau ce căuta în acele locuri, cum au transformat un loc încărcat de frumuseți, bunăstare și veselie, într-un loc dominat de frică, chiar să și respiri, nicidecum să-ți arăți fața, ce să spun de îndrăzneala de a-i înfrunta, nu aveai voie nici să-i privești. L-am judecat și condamnat pe Amir o bună parte din carte, și-mi era o ciudă pe el de nici nu știu cum să vă descriu în cuvinte, era un copil cu mari probleme de comportament și asta doar din cauza tatălui său, pentru că nu a știut cum să se ocupe corespunzător de el, să-i inducă valorile necesare, multe lucruri rămânându-i lui Amir să le învețe târziu în viață. Nu a știut să aprecieze ceea ce a avut la momentul potrivit, nu a știut să-și pună cuvântul în valoare și mai ales, nu a știut să fie acolo pentru singurul prieten ☹. În ciuda tuturor nedreptăților și a judecăților de care a avut parte Hassan, în viața sa a apărut și o rază de soare, de care m-am bucurat cu tot sufletul, am realizat că dreptatea există, însă bucuria mea nu a durat prea mult, din păcate… Am văzut fața cea mai urâtă posibilă a Afganistanului, acea față nemiloasă a criminalilor, ce se proclamau credincioși și actele lor erau făcute în numele credinței, a violatorilor de copii, a distrugătorilor de speranță, am văzut o lume încărcată de durere și lipsită de speranță. Am privit-o cu lacrimi în ochi și cu un zâmbet pălit pe față, cu durere în suflet și cu imposibilitatea de a crede că așa ceva este capabil și care din păcate se întâmplă și în realitate, nu doar în cărți.

”Vânătorii de zmeie” este dureros de profundă, te atinge până în măduva oaselor și te roade pe os cum nici nu ai idee, povestea din spatele paginilor este tristă și nedreaptă, care pe lângă trădări, acte de violență extremă și lașitate, este încărcată de speranță și are o frumusețe aparte, te zdrobește, dar te și întregește, puțin câte puțin și-ți demonstrează că orice act de cruzime nu rămâne nepedepsit, trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți, dar și că merită să trăiești cu speranța-n suflet, că va fii mai bine într-un final…

”Există un singur păcat, numai unul, și ăsta-i furtul. (…) Când omori un om, furi o viață. Îi furi soției dreptul de a avea un soț și copiilor dreptul de a avea un tată. Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr. Când înșeli, furi acelui om dreptul la corectitudine. (…) Nu există lucru mai păcătos decât furtul.”

”Există numai trei bărbați adevărați în lumea asta: americanul – salvatorul îndrăzneț, britanicul și israelianul. Ceilalți sunt ca niște babe clevetitoare.”

”-Mi-a spus ”Mi-e teamă”, iar eu am întrebat-o ”De ce?”. Mi-a răspuns ”Pentru că sunt atât de profund de fericită, dr. Rasul. O astfel de fericire e înspăimântătoare.” Am întrebat-o de ce și ea mi-a răspuns ”Nu ești lăsat să fii atât de fericit decât dacă urmează să ți se ia ceva”….”

”Se întâmpla cu mult timp în urmă, dar, așa cum am aflat din proprie experiență, e greșit ce se spune despre trecut, că poți să îl îngropi. Pentru că trecutul își face drum spre lumină cu ghearele.”

”Scrisoare pentru două iubiri” de Kathryn Hughes (recenzie)

  • Titlul original: ”The Letter”
  • Data publicării: 2017
  • Editura: Trei
  • Colecție: Fiction Connection
  • Număr Pagini: 376
  • Traducere de Mihaela Apetrei

”Descoperă cartea care a frânt mii de inimi în toată lumea…
Tina Craig își dorește foarte mult să scape de soțul său violent. Muncește tot timpul ca să adune bani și să-l poată părăsi. Face voluntariat într-un magazin de vechituri doar ca să evite să se întoarcă într-o casă tristă. Într-o zi, în timp ce sortează haine, dă peste o scrisoare veche ascunsă în buzunarul unui costum uzat. O deschide și o citește – o hotărâre care-i va schimba viața pentru totdeauna.
Billy Stirling știe că a greșit, dar speră să repare lucrurile. Pe 4 septembrie 1939, începe să scrie scrisoarea care speră că-i va schimba viitorul. Și așa se întâmplă… dar într-un fel pe care Billy nu și l-ar fi imaginat niciodată.
E timpul să deschizi Scrisoarea.”

“Scrisoare pentru două iubiri” am cumpărat-o în urma unui impuls, titlul m-a atras foarte mult, m-a dus cu gândul la cărțile “Ultima scrisoare de dragoste” a lui Jojo Moyes și “Fetița din scrisoare” a lui Emily Gunnis, așa că n-am stat pe gânduri și am pus mânuța pe ea. Nu m-am înșelat deloc în privința ei, chiar m-a prins de la prima până la ultima pagină și m-am bucurat enorm că nu am fost dezamăgită.

Tina Craig era căsătorită de patru ani cu Ryan, un bărbat alcoolic și extrem de violent, iar ca să evite cât mai mult posibil contactul cu el, își ocupă timpul în mare parte. În timpul săptămânii este dactilografă, iar sâmbăta face voluntariat într-un magazin de caritate, și deși venitul nu este unul foarte bun, reușește să-și întrețină familia, formată din ea și șotul ei. Ryan este un nenorocit, și-mi cer scuze pentru limbaj, însă nu am cum altfel să-l numesc pe acest individ, ce se crede mult mai superior decât o femeie și nu ezită să-și arate puterea asupra ei, este un parazit și mi-a provocat o repulsie greu de descris de-a lungul lecturii, îmi venea să-l calc în picioare, să…nu știu, să-l distrug și-mi părea atât de rău de Tina, săraca, oricât încerca să-l evite, tot îi ieșea în cale, iar când se dezlănțuia nenorocitul, să te ferească Dumnezeu. Într-una din zilele când se îndrepta spre magazinul de caritate, găsește în fața acestuia un sac cu haine donate, însă când se apucă să le trieze, pentru a vedea ce se poate refolosi și ce nu, dă peste o scrisoare în buzunarul unui sacou. Scrisoarea îi aparține lui Billy Stirling, a fost scrisă la data de 04 septembrie 1939 și era destinată Christinei Skinner, fata care i-a răpit inima. Deși e conștientă că invadează intimitatea unui necunoscut, citește scrisoarea și este determinată să afle de ce plicul nu a fost expediat și ce anume s-a întâmplat cu acele persoane, hotărâre ce îi va schimba viața complet.

Povestea urmărește două planuri, prezentul, anul 1973 ce ne prezintă viața Tinei și trecutul, primăvara anului 1939, ce ne face cunoștiință cu Billy Stirling și povestea sa de dragoste. Treptat, evenimentele din trecut prind formă în prezent și cele două planuri se împletesc în cel mai înduioșător mod posibil. Billy, încă din primele luni de viață, a avut parte de evenimente nefericite, tatăl i-a fost ucis în Primul Război Mondial, iar mama sa s-a sinucis, neputând suporta despărțirea de soțul mult iubit. Astfel, a ajuns în orfelinat, unde a trăit primele 10 luni din viață, ulterior fiind adoptat de Alice Stirling, o femeie tulburată emoțional și psihic după ce pruncul său de doar șase luni a murit. A dus o viață relativ bună, deși nu a fost niciodată acceptat de tatăl său adoptiv, însă mama adoptivă l-a iubit enorm și a încercat, într-un fel sau altul, să-și umple golul lăsat de pruncul decedat. Billy nu a dus lipsa de fete, atenția lor era mereu asupra lui, era un bărbat carismatic și pe placul domnișoarelor, dar inima sa a cedat doar în fața Christinei Skinner, o adolescentă ce provenea dintr-o familie extrem de protectivă, cu un tată posesiv și o mamă lipsită de caracter. Vremurile atunci erau total diferite de cum sunt în prezent, iar Billy întâmpină piedici peste piedici în a-și îndeplini povestea de dragoste, mai ales că începuse și cel de-al Doilea Război Mondial. De cealaltă parte, în prezent, viața Tinei este la fel de încercată, nu îi este deloc ușor alături de Ryan, însă chiar și așa, este determinată să afle secretul din spatele scrisorii. De foarte multe m-am supărat pe Tina în urma alegerilor pe care le lua și am judecat-o, îmi venea s-o scutur bine, poate își revenea și-mi era ciudă pe naivitatea ei, dar așa e iubirea, oarbă și proastă, câteodată. Nu-mi venea să cred cât de puțină încredere avea în ea și cum mereu ceda, revenind la ceea ce știa că nu-i face bine, mințindu-se că este doar ceva de moment și totul s-a întâmplat din vina ei. Ce să mai, Ryan era un maestru în arta manipulării și indiferent de ce făcea, era tot vina Tinei pentru acțiunile respective. Am suferit atât alături de Billy, cât și alături de Tina, m-a durut sufletul pentru fiecare în parte, Billy pentru că nu reușea să se bucure la maxim de dragostea sa, iar Tina pentru viața distrusă ce o ducea alături de Ryan, o viață trăită pe un teren minat. Am fost străbătută de valuri de furie pe multe personaje și-mi venea să le strangulez, nu alta, și eram super frustrată că tot timpul le ieșeau șmecheriile, știam să manipuleze foarte bine și aveau câștig de cauză, turbam de nervi și-mi venea să dau cu cartea de toți pereții. Mi-a răsărit și un zâmbet pe chip în unele momente, emoția ce mi-o transmiteau unele pagini, îmi încălzea sufletul și-mi transmitea că speranță încă este, trebuie doar să nu te lași păgubaș.

“Scrisoare pentru două iubiri” este o poveste tragică, dar totodată și o poveste emoționantă despre dragoste, pierdere și speranță, ce transmite un mesaj profund. Nu m-am plictisit nici măcar o clipă, ritmul nu stagnează și povestea te captivează de la prima pagină și te ține cu sufletul la gură până la ultima, este redată într-un mod cât mai frumos posibil și te determină să-ți recâștigi încrederea în ceilalți și să realizezi cât de puternic este sufletul unei persoane. Oricât de multe nenoriciri te lovesc, nu trebuie să te lași doborât, să lupți pentru ceea ce îți dorești și să speri la mai bine.

”Toate acele locuri minunate” de Jenniver Niven (recenzie)

  • Titlul original: ”All The Bright Places”
  • Autor: Jennifer Niven
  • Editura: Trei
  • Anul apariţiei: 2015
  • Număr de pagini: 408
  • Traducere şi note de: Mihaela Apetrei

”O emoţionantă poveste de dragoste despre o fată care învaţă să trăiască de la un băiat care vrea să moară. Theodore Finch e fascinat de moarte şi se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care şi-ar putea pune capăt zilelor. Violet Markey trăieşte pentru viitor, numărând zilele rămase până la absolvire, când ar putea evada atât din micul ei oraş din Indiana, cât şi din suferinţa copleşitoare provocată de recenta moarte a surorii sale.
Când Finch şi Violet se întâlnesc pe marginea clopotniţei de la şcoală, nu este foarte limpede cine pe cine salvează. Iar când devin parteneri într-un proiect de descoperire a „minunilor naturale” din statul lor, amândoi fac descoperiri mult mai importante: Finch poate fi el însuşi numai alături de Violet. Iar Violet numai alături de Finch poate uita de numărătoarea zilelor şi poate începe să le trăiască.
Însă, în timp ce lumea lui Violet creşte, a lui Finch începe să scadă.”

În ultimele săptămâni am tot văzut această carte pe conturile Andreei, Emiliei, dar și pe cel al Laviniei, toate lăudând-o și rămânând impresionate de ea, știam doar că tratează un subiect sensibil și că recent a fost ecranizată, iar acum că am citit cartea, pot viziona și filmul (ceea ce deja am făcut…).

Violet Markey numără zilele până când va ajunge la absolvirea liceului, pe când gândurile lui Theodore Finch sunt într-o goană continuă după noi modalități de a-și pune capăt zilelor, iar întâlnirea celor doi din clopotnița școlii nici nu putea fi mai potrivită. A fost prima lor ”întâlnire”, deși a fost imprevizibilă, iar de la acea întâlnire lucrurile se schimbă atât în viața lui Violet, cât și a lui Finch. Proiectul de la Geografia Statelor Unite le încrucișează din nou drumurile, deși Violet încearcă pe cât posibil să evite realizarea acestuia, mai ales că trebuie să aibă și un partener de proiect, care nu putea să fie altul decât Finch. Deși sunt în același liceu, până la parteneriatul pentru proiect nu au avut nicio tangență unul cu celălalt, Violet avea grupul ei de prieteni, chiar și un iubit la un moment dat, era liniștită și-și vedea de treabă, își trăia suferința interioară cum putea mai bine, încă nu și-a revenit complet după decesul neașteptat al surorii sale, mai ales că a fost alături de ea în acel moment cumplit. Finch era un bezmetic, mereu cu zâmbetul pe buze, cam vulcanic în ceea ce îi privește comportamentul, avea magnet la belele, cu un grup limitat la doi prieteni, dacă se pot numi prieteni, ce se lupta cu proprii demoni. Violet și Finch erau atât de diferiți unul de celălalt, și totuși, atât de asemănători, fiecare ducea o luptă cu întunericul ce îl bântuia, dar chiar și așa reușeau să se completeze unul pe celălalt, să renunțe la măști și să se bucure de moment. Dar este oare suficient?

”Toate acele locuri minunate” tratează un subiect extrem de delicat și mă bucur că am reușit să parcurg această carte. Știam că mă va atinge pe suflet și, deși am citit-o cu zâmbetul pe buze, mi-a frânt sufletul rău de tot. Nu trebuie să luăm totul ca atare, ar trebui să ne oprim puțin din fuga noastră nebună și să analizăm persoanele din jurul nostru, să le observăm gesturile, să le ascultăm cuvintele, nu doar să fim prezenți fizic, ci și psihic, dar mai ales sufletește, să-i înțelegem. Bipolaritatea și depresia nu sunt boli obișnuite și nu se observă așa de ușor pe cum credem, sunt profunde, iar persoanele care suferă de acestea poate nici nu dau semne, simptomele lor nu sunt chiar așa vizibile și nici nu poartă bilet în frunte ca să ne atenționeze de problema lor. Toți suntem superficiali și preferăm să aruncăm cu etichete, să judecăm persoanele și acțiunile lor, în loc să deschidem ochii pe bune și să pătrundem în interiorul lor, să acordăm atenția necesarăși să lăsăm ipocrizia deoparte.  ”Toate acele locuri minunate” este genul de carte ce-ți dă mult de gândit, o parcurgi analizând fiecare rând scris, încerci să citești printre rânduri, să urmărești fiecare gest și să asculți cu două perechi de urechi replicile. Nu e acea carte de care să spui ”da, am citit-o” și s-o uiți în bibliotecă, este cartea care-ți pătrunde sub piele, îți ajunge la suflet și-ți rămâne în gând vreme îndelungată, ți se imprimă…

Povestea este emoționantă și frumoasă, dar și tristă, îți permite să-i observi pe Finch și Violet foarte bine, acțiunea este redată atât din perspectiva lui, cât și a ei, astfel ajungi să le pătrunzi în interior și în minte, să te pui în pielea lor și să încerci să le oferi un colac de salvare. Care pe care se salvează rămâne doar un semn de întrebare…Chiar dacă am prevăzut finalul și știam la ce să mă aștept, tot m-a cutremurat lectura, mai ales după ce am parcurs și nota autoarei. A reușit să surpindă atât de bine aceste frământări și totodată, a fost un semn de alarmă pentru noi, cititorii, să nu mai fim superficiali, ci să fim oameni. Am avut ochii înlăcrimați în mare parte din timp cât am citit cartea, nu am putut să mă abțin. Mă durea sufletul când vedeam cât de neputincioasă sunt în fața unor acțiuni, mă lovea frustrarea când observam unele gesturi, aș fi vrut să existe un buton de on/off și să-l folosesc de fiecare data când era nevoie, să evit cumva ceea ce prevedeam că se va întâmpla, dar nu a fost posibil ☹. ”Toate acele locuri minunate” m-a uns pe suflet, dar m-a și cutremurat, aș fi vrut s-o țin în brațe, să-i alin toate durerile, dar în același timp, îmi venea să o ascund undeva, să nu mai dau de ea și să nu-i mai simt suferințele…

”Nu-i moment mai bun ca prezentul și așa mai departe. Tu, mai mult ca oricine, ar trebui să știi că singurul moment garantat este prezentul.”

”Părerile de rău sunt o pierdere de vreme. Trebuie să-ți trăiești viața ca și când n-o să-ți pară niciodată rău de nimic. Pur și simplu este mai ușor să faci lucrurile bine din prima, ca să nu fie nevoie să-ți ceri scuze pe urmă.”

”Tu ești toate culorile într-una singură, în plină strălucire.”

”Iubesc: felul în care îi lucesc ochii când vorbește sau când îmi spune ceva ce ar vrea să știu, felul în care își soptește sieși cuvintele, atunci când citește sau se concentrează, felul în care mă privește de parcă aș fi numai eu pe lume, de parcă ar putea trece dincolo de carne, oase și ar vedea drept în mine, cel care sunt înauntru, cel pe care nu-l pot vedea nici măcar eu însumi.”

”Să fii absorbit de o gaură neagră ar fi cam cel mai tare fel în care poți muri. Nu e ca atunci când toată lumea a mai trecut prin asta, iar oamenii de știință nu pot stabili dacă ar trece săptămâni în care ai pluti spre orizontul evenimentului înainte de a te împrăștia în bucăți sau ai fi absorbit într-un soi de vâltoare de particule și ars de viu. Îmi place să mă gândesc cum ar fi dacă ne-ar înghiți, pur și simplu. Dintr-odată, nimic din toate astea n-ar mai conta. S-a zis cu grijile de genul unde să mergem sau ce se va întâmpla cu noi dacă vom dezamăgi iar pe cineva. Toate astea – pur și simplu…ar dispărea.”