An publicație: 2019

Editura: Bookzone

Număr pagini: 160

”Trăiește autentic – Lecții de fericire de la un psihoterapeut” este o carte care explică, într-o manieră prietenoasă și deschisă, ce este cu adevărat fericirea și cum să depășești obstacolele mentale care te împiedică să o trăiești. Mai mult decât atât, îți oferă instrumentele necesare pentru a te reconecta cu sinele tău autentic, pentru a descoperi cine ești cu adevărat și a deveni autorul poveștii tale de viață!
Nu îți vinde promisiuni și nici rețete miraculoase! Dar te ajută să conștientizezi fiecare aspect al vieții tale, să accepți ce nu poți schimba, să nu îți mai reprimi emoțiile și să îți asumi responsabilitatea pentru propria fericire.
Psihoterapeut Andreea Săvulescu te provoacă prin intermediul acestei cărți să treci de la simpla încercare de a supraviețui, la a trăi cu intensitate! Ești pregătit?

”Trăiește autentic” a făcut parte din coletul surpriză primit din partea celor de la Bookzone de Crăciun, alături de ”O iubire de Crăciun” (despre care am scris aici) și ”Slujba de la miezul nopții” (recenzia o găsiți aici), plus încă o carte despre care am să vă vorbesc zilele viitoare, însă am amânat-o până acum pentru că nu am simțit că este momentul ei încă. Am ales s-o citesc acum pentru că am simțit nevoia să schimb puțin genul și-mi era dor să mă încânt cu o nouă carte despre dezvoltare personală. Luna aceasta este deja a doua carte de dezvoltare personală ce o citesc, însă n-aș știi să vă spun dacă va mai urma una sau nu, am să mă surprind 😊.

”Trăiește autentic” este cartea ce trebuie citită de toată lumea pentru că ai foarte multe de învățat din ea. Parcurgând-o, am realizat că până în prezent, am întâlnit foarte multe din cele prezentate de Andreea, atât întâmplări, cât și trăiri, pe cât de multe am trăit, pe atât de multe mai am de descoperit, dar și cum să le gestionez. Atinge suficiente subiecte și ți le explică într-un limbaj cât mai uzual, de parcă ar fi o conversație între prietene, nu una psihoterapeut – pacient, cu toată franchețea din lume (o găsiți pe site-ul editurii aici 😊)

Totul pornește de la cum am fost crescuți, formați de către părinți și educați, dar și de modul cum gândim, acestea stau la baza fericirii sau nefericirii noastre. Dacă îți contruiești fericirea în funcție de ceilalți, fie persoane ce le admiri, tipicul femeii – fotomodel sau bărbatul musculos, sculptat, fără burtă sau mai știu eu ce, în funcție de persoana de alături cu care îți petreci viața de zi cu zi sau colegii de muncă, este posibil să fii extrem de dezamăgit și să contribui la nefericirea ta. Tu reprezinți cheia fericirii tale și doar tu hotărăști ce te face fericit, cum alegi să fii fericit și dacă vrei să trăiești fericit. Fiecare persoană e unică și prin comparația cu ceilalți, din punct de vedere fizic sau psihic, nu rezolvi nimic…trebuie să fim noi și să ne trăim viața cât mai unicat, fără a fi trași la xerox. Dacă pe X îl bucură y lucru, nu înseamnă că și pentru tine va avea același efect. Învață să te pui pe tine pe primul loc, să ții cont de fericirea ta, apoi de a celor din jurul tău.

Andreea Săvulescu îți vorbește despre componentele fericirii, care sunt acestea și cum să le activezi în cazul în care nu le cunoști sau nu le stăpânești complet, dar și despre obstacolele ce stau în calea fericirii și cum să le depășești. Va fi un plus pentru tine să descoperi această carte și chiar este foarte utilă, mai ales dacă ești la început de drum și acum te formezi. Te ajută să te dezvolți într-un mod armonios din punct de vedere psihic, să conștientizezi fiecare aspect al vieții tale și să te accepți, cu bune și rele. Suntem unici și așa trebuie să rămânem, nu este necesar să copiem pe nimeni…

”Viața trăită autentic este calea spre fericire. Iar fericirea nu este destinația, ci calea în sine. Ca să o experimentezi este necesar să devii conștient de viața ta, de tine, de puterea ta, să te accepți, să preiei controlul și să-ți asumi responsabilitatea pentru propria viață, să îți iei angajamentul și să adopți comportamente care îți vor aduce beneficii pe termen lung.”

”Una dintre căile către fericire constă în a învăța să fii fericit indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Fericirea este o alegere pe care o facem atunci când decidem să ne concentrăm asupra lucrurilor care se găsesc în interiorul nostru. Lumea nu este perfectă, iar lucrurile nu vor fi niciodată aliniate în așa fel încât să fim complet mulțumiți, iar dacă îți refuzi fericirea în alte condiții decât acestea, nu vei ajunge să-i cunoști sensul.”

”Suferința este un rău necesar, pentru că doar atunci când ești în genunchi începi să îți dorești o viață mai bună. Suferința este un promotor al evoluției. Suferința te anunță că există o altă viață care te așteaptă să o trăiești, o viață în care există fericire, fericire pe care o meriți pe deplin. Momentul suferinței este momentul trezirii, acela în care îți auzi sufletul plângând după progres. Este momentul în care primești vestea că ești pregătit să trăiești expresia ta cea mai înaltă.”

”Viața este o experiență, o călătorie, iar tu alegi destinația. Viața este ca o bucată de plastilină pe care o poți modela așa cum dorești.”

”Uităm că frumusețea este, de fapt, punctul de întâlnire dintre ceea ce doare și ceea ce vindecă, dintre umbrele tragediilor și luminile bucuriei. Frumusețea constă în cicatrici. Cu toții avem cicatrici, atât la interior, cât și la exterior. Avem pistrui de la expunerea la soare, semne care declanșează trigger-uri emoționale, oare rupte și inimi frânte. Oricum s-ar manifesta cicatricile noatre, nu trebuie să ne simțim rușinați că le avem, pentru că ele au rolul de a ne înfrumuseța. Ele ne oferă unicitate.”

”Frumusețea nu se rezumă la a ajunge la măsura XS, la liftinguri faciale, injecții cu botox sau abdomen plat. Frumusețea este zâmbetul nostru interior, nativ, cel care persistă chiar și atunci când trecem prin momente dificile, dureroase, traumatizante.”

”Viața nu este mare filozofie. Este chiar simplă, doar că nouă ne place să o complicăm și să ne transformăm în propriul nostru dușman. Nu poți fi învins de nimeni în afară de propria persoană, încetează să te mai lupți cu tine, iubește-te și permite-ți să trăiești o viață plină de împliniri pentru că doar așa vei reuși să rămâi în picioare!”

Titlul original: ”Losing Hope”

Data publicării: 2018

Editura: Epica

Colecția: EpicLove

Număr pagini: 352

Traducere de Adrian Deliu

”Hopless. Fără speranță” a fost povestea lui Sky. Acum, în ”Speranța pierdută”, aflăm adevărul despre Dean Holder. Bântuită de amintirea fetiței pe care n-a putut s-o salveze dintr-o primejdie iminentă, viața lui Holder a fost umbrită de sentimente de vinovăție și de remușcări. N-a încetat niciodată s-o caute, convins fiind că găsirea ei îi va aduce împăcarea de care are nevoie ca să meargă mai departe. Dar nu bănuia câtă suferință avea să îndure din clipa în care aveau să reia legătura. În romanul de față, Holder dezvăluie felul cum evenimentele din copilăria lui Sky l-au afectat atât pe el, cât și pe familia lui, determinându-l să-și caute mântuirea prin salvarea ei. Dar numai iubind-o pe Sky poate începe să se vindece pe el însuși.

Cum v-am spus în recenzia de la ”Hopeless. Fără speranță.” (pe care o găsiți aici), am preferat să las câteva săptămâni distanță până la citirea acestea părți, am vrut să am cât de cât memoria mai liberă și să percep diferit volumul. Și foarte bine am făcut pentru că am simțit volumul acesta până în măduva oaselor. Chiar dacă știam povestea, tot am avut parte de fiori, emoții, frustrări, însă am și râs copios, clar este romanul meu preferat dintre cele două, poate și pentru că Holder este noul meu crush 😊.

Mi-a plăcut tare mult să aflu povestea și din perspectiva lui, a avut alte detalii ce nu au fost menționate în primul volum, mai ales cele care o priveau pe Les (le veți afla voi dacă citiți cartea, în cazul în care nu ați citit-o…). Am retrăit povestea alături de Holder, m-a durut sufletul și mi s-au adunat lacrimile-n ochi când îi citeam destăinuirile, i-am înțeles frământările, dar și sentimentul de vinovăție. Câtă putere se poate găsi într-un simplu băiețel? Ce poți face când se presupune că adulții au grijă de copii și trebuie să ai încredere în ei? Aveam împresia că evenimentele s-au petrecut total diferit de cum au fost în primul volum, însă a fost doar o impresie, povestea începând din alt punct, ce e drept. Și am ajuns la concluzia că sunt mai interesante cărțile în care povestea este redată din perspectiva personajului masculin, acestea fiind mai rare. Lasă impresia că sunt mult mai puternici din punct de vedere sentimental, că nu se lasă doborâți cu una, cu două, însă nu e chiar așa, sunt la fel de fragili ca și noi, femeile, și simt cu aceeasși intensitate, doar că diferă modul de exprimare.

”Speanța pierdută” m-a rupt în bucăți și mi-a frânt inima exact ca primul volum, însă fiind din perpectiva lui Holder, m-a zdruncinat mult mai tare. Am aflat despre relația cu sora lui, cât de puternică era legătura dintre ei și cât de mult a suferit când ea a făcut acea alegere, cu ce a trebuit să se înfrunte și cât de greu i-a fost să se obișnuiască fără prezența ei. Eu, una, aș înebunii dacă ar păți ceva fratele meu, sincer, nici nu vreau să mă gândesc. Mă mai enervează el și-mi vine să-i sparg fața câteodată, dar e al meu și asta se presupune că trebuie să facă frații, să se iubească și să se enerveze în același timp. Clar nu voi fi nicicând pregătită pentru un nou roman marca Colleen Hoover pentru că stilul de scriere te atinge, povestea e menită să te frângă, să te treacă prin toate stările posibile și imposibile. Am parcurs cartea în câteva ore, n-am avut pace până nu am ajuns șa final, deși eram terminată de ochi… dependență curată, nu alta.

Cert este că nu mă așteptam ca acest volum să mă scuture la fel ca primul având în vedere că este aceeași poveste, doar că din altă perspectivă, detaliile, de data aceasta au făcut diferența și m-au determinat să-l transform în favoritul meu. Deși mi-a rupt sufletul, mi l-a și uns, i-a oferit tratamentul necesar pentru vindecare. Colleen Hoover este fără doar și poate o autoare ce nu trebuie ratată și, Roxi, îți mulțumesc pentru că mi-ai dăruit cărțile ei, ești maximă, deja știi asta…dacă nu mi le dăruiai tu, cine știe când puneam eu mânuța pe ele…

”Să sfârșești cu totul, fără să știi ce urmează? Fără să știi dacă urmează ceva? Mai ușor e să duci în continuare o viață în care n-a rămas nici pic de viață decât să zici doar dă-o naibii și să pleci.”

”În următoarele câteva minute, ne pierdem complet în ceea ce pare să fie perfecțiunea în stare pură. Timpul s-a oprit complet și singurul meu gând, în timp ce ne sărutăm, e că asta e ceea ce-i salvează pe oameni. Momente ca astea, cu oameni ca ea, sunt ceea ce face să merite toate suferințele. Momente ca astea sunt cele care-i fac pe oameni să privească înainte și nu-mi vine să cred că le-am lăsat să-mi scape timp de o lună întreagă. Ea e mântuirea mea. Ea e Speranța mea. Și n-o să mă mai îndepărtez de ea niciodată.”

”Dar uneori nici măcar toată dragostea din lume a mamelor și a fraților nu e suficientă ca să scoată pe cineva din propriul coșmar. Trebuie doar să acceptăm faptul că lucrurile sunt așa cum sunt, iar toate remușcările și regretele din lume n-au cum să schimbe asta.”

Titlul original: ”Lady Smoke”

An apariție: 2019

Editura: Storia Books

Număr pagini: 464

Traducere de Anca Zaharia

”Lady Smoke”, continuarea romanului ”Prințesa de cenușă”, este un dark fantasy despre un tron furat cu violență și o fată care trebuie să lupte pentru a-l înapoia poporului ei.

Kaiserul a omorât-o pe mama Theodosiei, Regina de Foc, când Theo avea doar șase ani. A pus stăpânire pe țara ei și a ținut-o prizonieră, încoronând-o drept Prințesă de Cenușă – un animal de companie cu care să se joace și pe care să-l umilească vreme de zece ani. Dar s-a terminat. Kaiserul și-a considerat prizoniera slabă și lipsită de apărare. Nu și-a dat seama că o minte ascuțită este cea mai letală armă.

Theo nu mai poartă o coroană de cenușă. Și-a luat înapoi titlul de drept și un ostatic – pe prințul Soren. Dar poporul ei rămâne înrobit Kaiserului, iar ea e acum la mii de kilometri distanță de ei și de tronul său.

Pentru a recupera totul, va avea nevoie de o armată. Doar că, pentru a face rost de o armată, trebuie să aibă încredere în mătușa ei, temutul pirat Dragonsbane. Și conform lui Dragonsbane, o armată se poate obține doar dacă Theo se căsătorește. Ceva ce o regină astreană nu a făcut vreodată. Theo știe că libertatea vine cu un preț, dar e determinată să găsească o cale prin care să-și salveze țara fără să se piardă pe sine însăși.

Și uite că nu au trecut decât câteva zile până să pun mâna pe volumul doi al trilogiei și să-l citesc 😊. Sunt extrem de bucuroasă de acest lucru și țin să le mulțumesc celor de la Storia Books pentru că m-au fericit cu ”Lady Smoke”, nu cred că realizează entuziasmul meu, sufletul și-a dublat mărimea. Eram curioasă de evoluția Theodosiei, dar și a celorlalte personaje, însă cel mai mult îmi doream să aflu cum se va desfășura povestea. Mamă, și cum m-a izbit volumul ăsta, sper să-mi găsesc cuvintele potrivite să vă descriu, deși în mintea mea se luptă idei și multe altele.

Deci, Theo a evoluat enorm și acest lucru a putut să mă încânte maxim. Conștientă că este lipsită de putere și nu are absolut nimic, momentan depinde ce alții pentru a se ridica, nu renunță la gândul de a-și recupera casa și de a se întoarce la locul ce i-a fost răpit de Kaiser. Această dorință presupune enorm de multe riscuri, dar în primul rând presupune sacrificiu: căsătoria. La cei 16 ani ai săi, numai la căsătorie nu-i stă ei gândul și nici nu se vede în această ”relație”, având în vedere că ea are cu totul alte planuri. La îndrumarea temutului pirat Dragonbone, ce se dovedește a fi mătușa sa, Theo acceptă să-și sacrifice libertatea pentru poporul său și pentru a se putea întoarce acasă. Cum decurge povestea, rămâne să aflați voi, cartea o găsiți pe site-ul editurii aici 😊.

Vă mărturisesc cu mâna pe inimă că acest volum mi-a dat complet daună, a fost mult mai intens decât ”Prințesa de Cenușă” (despre care am scris aici), Kaiserul și-a pus amprenta pe Theo în cei 10 ani petrecuți ca și trofeul său, iar acest lucru l-am observat foarte repede. Era imposibil să nu rămână o mică urmă a acelui individ în dezvoltarea ei și nu numai, dar și celelalte personaje au evoluat și s-au impus așa cum trebuie. A fost un volum puternic, întrucât a avut parte de personaje puternice, determinate să lupte pentru bunăstarea lor, pentru casa lor și pentru a tăia răul de la rădăcină o dată pentru totdeauna. Am trăit povestea, m-a lovit cu o mulțime de răsturnări de situație, prefăcătorii duse la extrem doar pentru beneficii, până și crime ce nu erau necesare, dar care transmit diverse mesaje. Nu au lipsit nici trădările, când este în joc o coroană, nu se prea poate fără, lupta pentru bani, dar și adevărata prietenie, sentimente de iubire și multe altele. O continuare în forță, cu un personaj feminin badass, ce să mai…o continuare care are nevoie de traducerea celui de-al treilea volum cât mai repede posibil. Finalul m-a lăsat în pom, cu o mulțime de întrebări, dar niciun răspuns, așa că, Storia, fie-vă milă de sufletul meu și nu-l chinuiți prea tare cu așteptarea, ca mine sigur sunt mai mulți cititori…

”Pentru mine, tu ești acasă. Locul în care se întâmplă să fim este lipsit de importanță.”

”Frica le dă putere monștrilor. Nu mi-e frică de el; nu are această putere asupra mea. Nu o mai are.”

”Noi, femeile, trebuie să avem propriile arme în această lume, fie că sunt mințile noastre sau pumnii sau viclenia sau lacrimile.”

”Cuvintele nu înseamnă mare lucru; amândoi știm că oamenii nu au de ales când moartea vine să îi ia – am pierdut mult prea mulți oameni înainte de vreme. Dar e bine să te prefaci o clipă că ai avea control asupra morții.”

”Speranța este contagioasă. Când ai tu destulă, se răspândește în mod natural.”

”Nu se poate să mulțumesști pe toată lumea fără să te pierzi pe tine însuți.”

Titlul original: ”The Reckoning”

An apariție: 2019

Editura: Rao

Număr pagini: 496

Traducere de Gabriel Stoica

Pete Banning este fiul preferat al oraşului Clanton – erou decorat în cel de-Al Doilea Război Mondial, exponent al unei familii importante din zonă, fermier de succes, tată, soţ şi totodată membru de vază al Bisericii Metodiste. El revine acasă din război, în orăşelul său natal din Mississippi, şi îl ucide pe predicatorul metodist al comunităţii aparent fără niciun motiv. După ce este condamnat, confruntându-se cu moartea prin spânzurare, respinge oferta guvernatorului de a-i fi comutată pedeapsa dacă îşi divulgă motivul şi singura sa declaraţie – în faţa şerifului, a avocaţilor săi, a judecătorului şi a familiei – rămâne „Nu am nimic de spus”. El pare să nu se teamă de moarte şi e gata să ia cu el în mormânt motivul secret al crimei comise.
Călătoria incitantă prin care ne însoţeşte John Grisham ne poartă din junglele din Filipine şi tranşeele războiului până în lumea plină de secrete a unui azil de boli mintale şi sălile de tribunal în care avocaţii încearcă disperaţi să îi salveze viaţa lui Pete Banning.

John Grisham este autorul al căror cărți mereu mi-am dorit să le descopăr, însă din nu știu ce motiv l-am evitat și m-am temut puțin, poate și pentru că a fost și încă este lăudat. Se pare că cei de la editura Rao au știut acest lucru și mi-ai dăruit un exemplar din ”Ziua răzbunării”, romanul fiind o provocare pentru mine, m-a ajutat să trec peste teama de Grisham (primul pas a fost mai greu, să obțin o carte de-a lui…). Știind că majoritatea cărților sale sunt în ediție de buzunar, a fost o surpriză să descopăr că romanul este în format hardcover, deci clar un volum complex și încărcat de evenimente.

Acțiunea romanului este împărțită în trei părți, fiecare parte vorbind despre o anumită perioadă din viața personajului principal Pete Banning. Prima parte îl prezintă pe Pete în prezent, fermier de succes, erou de război, dar și membru al Bisericii Metodiste. Din motive cunoscute doar de el, hotărăște să-l ucidă pe predicatorul Dexter Bell, iar pentru această crimă va fi judecat și condamnat fie la închisoare pe viață, fie la moarte pe scaunul electric. În cea de-a doua parte, ne întoarcem în trecut, unde îl descoperim pe Pete ca proaspăt absolvent al Academiei Militare West Point, dar aflăm și cum s-a cunoscut cu actuala sa soție, Liza Sweeney. Tot în această parte ne este relatată și perioada lui Pete petrecută în cel De-al Doilea Război Mondial, perioadă ce nu o voi detalia, întrucât nu cred că suntem străini de acea perioadă, plus de asta, trebuie să descoperiți si voi povestea… În cea de-a treia parte, secretele ies la iveală. Mi s-au confirmat pe ici, pe colo, mici bănuieli, dar tot am rămas surprinsă de deznodământul întâlnit în această parte.

Numărul personajelor este relativ mare, ceea ce mi-a cam dat de furcă, mi-a fost greu să rețin unele din ele și să fac asocierile necesare, însă pe parcurs am reușit să-mi mai revin și să le pot corela mai bine. De asemenea, acțiunea este destul de statică, cel puțin în prima jumătate a romanului, nu știu de ce mă așteptam la mai mult dinamism. Cea de-a doua jumătate însă, a avut alte planuri cu mine, m-a ținut cu sufletul la gură și-ntr-o alertă continuă. Deși am întâmpinat dificultăți la început, romanul a reușit să mă captiveze și să mă determine să-mi doresc să aflu deznodământul, să descopăr ce l-a împins pe Pete să recurgă la un asemenea gest șocant, de a ucide un om al Bisericii.

”Ziua răzbunării” este un roman complex și greuț, poate doar eu l-am perceput așa fiind străină de operele lui John Grisham, împletește foarte bine planul prezent cu cel trecut, prezintă evenimente din istorie, dar are si secrete ascunse, capabile să dea totul peste cap, dispute între avocați și nu numai. Găsești de toate în această carte și chiar vi-o recomand să o citiți. Pete este un personaj misterios și deși am sucit eu pe toate părțile motivul ce a stat în spatele plănuirii crimei, tot a reușit să mă surprindă cu hotărârea sa. Cartea o găsiți pe site-ul editurii Rao aici 😊.

A da…și ce am uitat să vă menționez, este că la momentul când încă citeam cartea, m-a mâncat să caut recenzii, ca să văd dacă doar eu am mici dificultăți cu ea sau au mai fost și alții în situația mea…și ce credeți? Mi-am luat un spoiler de toată frumusețea…mda…a reușit să-mi strice bucuria cum nici nu vă dați seama, însă dacă m-a mâncat, am fost scărpinată. Cartea a stat pe tușă câteva zile, însă spoilerul nu avea cum să se facă uitat așa de repede, așa că am decis să revin la ea și să ii dau de capăt, în ciuda spoilerului primit…dacă cumva printre cei ce-mi citesc blog sau urmăresc ocazional postările sunt și persoane ce scriu recenzii, fiți buni și nu dați tot din casă, mai lăsați să fie învăluiți în farmecul cărților și ceilalți, țineți spoilere pentru voi sau atenționați de la bun început, nu să ne aflăm pe teren minat…

”Viața e plină de mistere și nu avem răspunsuri garantate.”

”Moartea face parte din viață. Toți ajuungem la capăt. Unii mai devreme decât alții.”

”Viața este plină de lucruri pe care nu le putem înțelege. Nu există nicio garanție că ți se va permite să trăiești știind totul despre toate. Există o mulțime de mistere. Acceptă-le și mergi mai departe.”

Titlul original: ”Tu as change ma vie”

An apariție: 2020

Editura: Bestseller

Număr pagini: 296

Traducere de Ioana Plety

„În viața reală a fost mult mai interesant decât în film.” — Abdel Sellou

Abdel nu voia acest post, ieșise de foarte puțin timp din închisoare și nu avea nicio experiență și niciun chef să se joace de-a dădaca, cu atât mai puțin să o facă pentru un bogătan. Philippe, în schimb, nu-l voia decât pe el: toți ceilalți aveau prea multă falsă pudoare, prea multă compasiune. Fiecare dintre cei doi protagoniști a oferit celuilalt o șansă, fără emoții exagerate, într-o provocare mutuală: anume să-și transforme propriile slăbiciuni și pe ale celuilalt în puncte forte.

În autobiografia sa, Abdel Sellou ne expune o versiune surprinzătoare a acestei aventuri, o lecție de viață, o „dragoste la prima vedere” de tip amical, pe cât de hilară, pe atât de emoționantă. — Philippe Pozzo di Borgo

O carte despre prietenie adevărată, despre cum prietenia schimbă oamenii, vindecă sufletul. O carte care inspiră și sădește speranță și credință în oameni.

De când am văzut că va apărea această carte mi-am spus că trebuie, neapărat, să o citesc și eu (cam așa spun cu toate cărțile, însă nu tot timpul se întâmplă, din păcate…), iar cu ajutorul celor de la Editura Bestseller am reușit să-mi îndeplinesc dorința de a afla povestea ce stă în spatele filmului ”The Intouchables”, pe această cale țin să le și mulțumesc 😊. Am iubit acel film și l-am văzut de nenumărate ori, nu m-aș putea sătura niciodată să-l vizionez, de fiecare dată era ca și cum l-as fi văzut pentru prima oară, m-a distrat și m-a emoționat în același timp. Exact la fel a fost și cartea ”Tu mi-ai schimbat viața”, având în vedere că știam mare parte din acțiune, tot au fost detalii ce în film au fost omise…Abdel și-a relatat povestea cu o dezinvoltură ieșită din comun, într-un limbaj cât mai simplu, el fiind un om simplu și doar cu șașe clase, astfel mărturisindu-și viața și demonstrându-ne cât de mult ne poate influența o persoană gândirea și, totodată, viața.

Abdel provenea dintr-o familie cu cinci copii, stabilită în Alger, însă ajunge să fie abandonat, alături de un alt frate de-al său, unor rude din Paris, aceștia devenindu-i mamă și tată, deși nu au niciun drept asupra lui. Din mărturisirile lui Abdel, am aflat că este o practică foarte frecventă între cei de naționalitatea sa, deci nu este nimic ieșit din comun să fii încredințat altor rude și să trăiești total rupt de propria familie. Chiar și așa, Abdel s-a descurcat în viață, a devenit un delincvent și a tratat toate lucrurile cu foarte mare superficialitate, nu stătea locului, era argint viu. Gândurile lui erau cum să producă bani cât mai mulți, căuta oportunități peste tot din care să obțină un beneficiu, neștiind că toate aceste nelegiuiri îl vor ajunge din urmă și vor avea consecințe asupra lui. Nici nu împlinise vârsta de douăzeci de ani, că era deja uns cu toate alifiile. A avut diverse slujbe, unde nu a reușit să stea mai mult de câteva zile, poate săptămâni, asta până când l-a întâlnit pe Philippe…

ANPE-ul i l-a scos în față pe acest tetraplegic putred de bogat, iar acea întâlnire îi schimbă viața lui Abdel, dar și lui Philippe. Abdel ajunge în casa lui Philippe pentru a obține o semnătură, însă nu se obține chiar așa ușor, ci trebuie să muncească pentru ea, așa că i se propun câteva zile de probă. Cât de fraier să fii să refuzi să trăiești în lux, să ai parte de toate condițiile de care tu ai fost privat de-a lungul vieții, să trăiești și tu ca un barosan? Cam așa a gândit Abdel…iar de la acea propunere, începe adevărata poveste.

Nu am să vi-o dezvălui, însă dacă și voi ați văzut filmul, cunoașteți mare parte din poveste. Eu, personal, nu am reușit să mă desprind de poveste, mărturisile lui Abdel m-au amuzat cumplit, dar m-au și emoționat foarte mult, mi-au demonstrat că trebuie să profiți de fiecare ocazie ivită, să-ți trăiești viața la maxim, dar și că o prezența unei singure persoane îți poate schimba total concepțiile și te poate influența într-un mod foarte constructiv. Relația dintre cei doi este una dintre cele mai frumoase și reprezintă adevărata prietenie, chiar dacă sunt total diferiți unul de celălalt: un delincvent ce nu a dat doi bani pe nimic, a trecut prin viață ca rața prin apă și un burghez condamnat la o viață în scaun cu rotile în urma unui nefericit accident cu parapanta, dependent complet de cei din jurul său, chiar și pentru strictul necesar. Vă recomand să descoperiți și cartea, să vă lăsați furați de dezvăluirile lui Abdel și să vă binedispuneți cu peripețiile acestuia (cartea o găsiți pe site-ul editurii aici 😊).

„Eram convins că lumea reală are propriii ei supereroi, adevărați și rari, și că eu făceam parte dintre ei.”

”Ne băteam în joacă. Totul era pretext de distracție. Frica pe care o puteam citi pe chipul celuilalt ne stimula ca pe un leu la vederea unei gazele care o ia la fugă. Nu ne amuza să fugim după o pradă ușoară. În schimb, savuram să o vedem având îndoieli, să pândim momentul când avea să conștientizeze pericolul, să o ascultăm negociindu-și salvarea, să o lăsăm să creadă în bunăvoința noastră chiar cu puțin înainte să lovim… Nu aveam inimă…”

„Nu aștepta ca lucrurile să devină mai ușoare, mai simple, mai bune. Viața va fi întotdeauna complicată. Învață să fii fericit în acest moment. Altfel, vei rămâne fără timp.”

”Îmi petreceam timpul cu amicii din cartier. Și spun ‘amici’ pentru că nu erau prieteni în adevăratul sens al cuvântului. La ce servește un prieten? Să i te destăinui. Or, eu nu aveam nimic de mărturisit nimănui pentru că nimic nu mă afecta. Nu aveam nevoie de nimeni.”

„Nu renunța. Nu renunța niciodată. Nu renunța înainte ca lupta să ia sfârșit.”

”Nu mă identificam cu ei, priveam viața mai degrabă ca pe un desen animat: cazi într-o prăpastie, te lățești ca o clătită pe pământ și te ridici. Moartea și suferința nu există. În cel mai rău caz te alegi cu un cucui în frunte și steluțe care ți se învârt înaintea ochilor. Îți vei reveni repede și repeți aceleași greșeli.”

”Viața nu este decât o mare înșelătorie. Nu posed nimic, totul îmi este indiferent.”

„Nu e nevoie de instructaj pentru dragoste și devotament.”

„Durerea dispare uneori, dar amintirile sunt încă aici.”

„Profit de viață! Nu-i rău să profiți. Ar trebui să încercați toți asta! Ați arăta mult mai bine!

„Nu contează cine ești la exterior, important e cine ești în interior.”

„Savuram fiecare clipă, fără să-mi pese de ceea ce avea să urmeze și fără să-mi rememorez vreodată trecutul.”

”Un adevăr ascunde o minciună. Un alt adevăr poate părea atât de ieșit din comun, că este văzut drept minciună. Minciunile se adună și sunt atât de mari, că în final ne întrebăm dacă nu cumva ascund în ele o parte de adevăr.”

Titlu original: „Tre volte te”

An publicaţie: 2019

Editura: Bestseller

Număr pagini: 470

Traducător: Viorica Ungureanu

După șase ani, viața protagoniștilor noștri s-a schimbat. Păreau să fie fericiți, dar când se așteptau mai puțin, drumurile lor s-au încrucișat din nou…
După succesul cărților „Trei metri deasupra cerului” și „Te doresc”, vine continuarea poveștii de dragoste dintre Step, Babi și Gin. Vor rămâne împreună Step și Gin? Este fericită Babi în căsnicia ei?
În „Trei metri deasupra cerului”
Babi i-a frânt inima
În „Te doresc”
Gin l-a învățat să iubească din nou
În „De trei ori tu”
Step se află la o răscruce…
Cum se va termina povestea lui Step, Babi și Gin?

Eram extrem de curioasă de cum se va încheia povestea triunghiului amoros Gin – Step – Babi și am rămas surprinsă de final. Bănuiam eu că se vor întâmpla anumite lucruri, însă la finalul cu care am fost lovită chiar nu mă așteptam. Stiți foarte bine ce părere am avut eu despre personaje, am detaliat puțin în recenzia primei părți a volumului trei (pe care o găsiți aici, în cazul în care nu ați citit-o 😊), și din păcate mult nu prea pot să vă dezvălui în privința acțiunii (poate sunt printre voi persoane care încă nu au citit primele volume), dar nici a personajelor, pentru că părerea mea nu s-a schimbat foarte mult în privința acestora.

Babi a rămas la fel de enervantă, eu cel puțin, nu am reușit să o înghit nici acum după ce am finalizat seria, mi-a demonstrat că este capabilă să calce în picioare fericirea oricui pentru bunăstarea ei, nu a renunțat la șiretlicuri pentru a obține ce-și dorește, însă ce m-a iritat și mai mult a fost faptul că de cele mai multe ori i-au reușit șmecheriile. Nici Step nu s-a lăsat mai prejos, m-au supărat foarte tare nehotărârile lui, așa-mi venea să-l iau de gât și să-i trag vreo doi pumni, cu palmele n-aș fi rezolvat nimic, sincer, oricum, nu prea cred că aș fi rezolvat ceva nici cu pumnii…cert este că mă așteptam să-și revină și să-și bage mințile-n cap o dată pentru totdeauna, să realizeze că unele gesturi ale sale rănesc persoanele din jurul său. Nu se comporta ca un bărbat matur, ci ca un băiețandru în călduri…Pe de altă parte, Gin m-a determinat s-o iubesc și mai mult și mi-a demonstrat că merită toată aprecierea mea. A fost, este și va rămâne unul dintre personajele mele feminine favorite. Chiar și în cele mai dureroase momente a fost capabilă de bunătate și a ales să se sacrifice pentru binele celorlați, cu riscul de a fi devastată complet. Este un personaj puternic și nu am să-mi schimb prea curând părerea în privința ei, am înțeles-o complet în tot ceea ce avea în gând, în modul cum acționa și de ce lua decizile pe care le lua.

Acum înțeleg de ce autorul a ales să împartă volumul trei în două părți, prima parte te pregătește cumva pentru ce urmează în partea a doua, însă, chiar și așa, tot te surprinde și asta a foost ceea ce mi-a plăcut la această parte. M-a luat pe nepregătite și mi-a tras niște palme de m-au dezechilibrat, nu mă așteptam ca povestea să ia o asemenea întorsătură, bănuiam eu una, alta, dar bănuielile mele erau mai light, pe când deznodământul mi-a dat să mă satur. Am râs, m-am enervat maxim, m-au lovit frustrările, dar am și plâns, mai ales spre final când mi-a fost servită lovitura de grație. Visam la un cu totul alt final, însă autorul a avut alte planuri… A construit o poveste frumoasă, cu bune și cu rele, cu iubiri și dezamăgiri, trădări și suferințe, familie și prietenie, dar și secrete ce ies la iveală când nu te aștepți și care îți dau lumea peste cap. Această călătorie alături de Gin, Step și Babi a fost intensă, deși nu cum aș fi vrut eu, și țin să le mulțumesc celor de la Editura Bestseller pentru oportunitatea de a afla finalul acestei povești. Dacă te-am făcut și pe tine măcar puțin curios în privința trilogiei, o găsești aici 😊.

”Așa e viața, e glumeață, uneori se distrează pe seama noastră, uneori ne dă o mână de ajutor, iar alteori este foarte nedreaptă.”

”Zâmbetul este un semicerc care îndreaptă totul.”

”Tu mă faci să mă simt deosebit, mă faci să mă simt cel mai bogat bărbat din lume. Acei cincizeci de euro pe care ți i-am șterpelit valorau sute de miliaone de euro, și știi de ce? Pentru că m-au ajutat să te cunosc pe tine.”

”Sunt lucruri care nu au o explicație rațională. Cum ar fi dragostea. Poți să faci ceea ce trebuie de făcut, să-i pregătești dejunul și prânzul cu aceeași grijă, să te îmbraci drăguț pentru el, să fii femeia perfectă de lângă el, dar apoi îți dai seama că ești doar o actriță într-un film.”

”O sinucidere e un fel de faliment pentru cei care te iubesc și care ți-au fost mereu în preajmă, dar n-au fost de-ajuns.”

”Și atunci o sărut, fără rușine, fără gânduri, stăpân rebel al vieții mele. Continuăm s-o facem așa, de parcă am fi doi adolescenți care i-au trântit lumii ușa în nas, care vor să rămână singuri, care dintotdeauna au așteptat acest moment, pentru că cei ce iubesc nu au frică. Sărutul ei este unic, e iubire, e poveste fără sfârșit, e lacrimile mele și e durerea mea, e fericirea mea și viața mea, e blestem și dorință, e condamnare și libertate. Este ceea ce-mi doresc și fără de care nu pot trăi.”

”Știm că suntem păcătoși, nu vrem să ne pocăim, pentru că atunci când iubești, și iubești în acest fel, te gândești că ești deja iertat. Nu este aceasta iubirea despre care vorbea Dumnezeu? Aș da totul și aș renunța la tot numai să pot continua să trăiesc…Nu putea fi totul mai ușor de la început?”

”O iubire interzisă este cea mai mare nedreptate.”

”Iubirea înseamnă să-l faci pe celălalt să nu simtă greutatea propriilor incapacități.”

Titlul original: ”La danse du mal”

An apariție: 2018

Editura: Rao

Număr pagini: 320

Traducere de Elena Arhire prin Graal Soft

”Trei călugări care studiază la Roma originile creştinismului află despre un vechi manuscris al Coranului care ar zdruncina din temelii ceea ce se știe despre apariția islamului. Când Georges, unul dintre ei, dispare în deșertul sirian, Nil porneşte pe urmele lui și ale manuscrisului. Numai că, din motive cu totul diferite, un înalt prelat de la Vatican și jihadiștii din Statul Islamic vor cu orice preț să ajungă înaintea lui la manuscris, astfel că Nil trebuie să lupte nu doar pentru protejarea manuscrisului, ci și pentru propria viață și pentru salvarea frumoasei surori a lui Georges, marcată de un trecut tenebros.”

Michel Benoît este o noutate pentru mine, nu am mai citit nicio carte de la el și nu știam la ce să mă aștept atunci când am primit cartea din partea celor de la Rao. Spre surprinderea mea, ”Dansul Răului” a fost un thriller cu totul altfel, având în vedere că subiectul tratat are legătură cu religia. Nu sunt expert în teologie, însă unele detalii cu privire la religie chiar m-au șocat…anumite acțiuni în numele religiei au fost de-a dreptul oripilante.

Anselm, Nil și Georges sunt trei călugări ce studiază originile creștinismului în capitala Italiei, ce sunt surprinși de vestea că s-a descoperit un manuscris vechi al Coranului, document ce poate dărâma tot ceea ce se știa despre apariția islamului. Călugărul Georges este chemat pentru a porni într-o călătorie, însă dispare în deșertul sirian, iar Nil, alături de Sara, sora lui Georges, pornesc în căutarea lui și a manuscrisului. Nu sunt singurii porniți pe urmele manuscrisului, ci și jihadiștii din Statul Islamic, dar și un înalt prelat al Vaticanului vor să obțină acel manuscris. Astfel, călătoria lui Nil este mult mai primejdioasă decât crede și este nevoit să lupte pentru viața sa.

Cum am menționat și mai sus, ”Dansul Răului” are ca subiect religia, însă modul în care este tratat acest subiect pe mine m-a captivat total, dar m-a și oripilat. Nu cred că este cineva străin de actele celor din Statul Islamic făcute în numele religiei, acte ce nu sunt deloc binevoitoare, ci încărcate de răutate și cruzime, violuri atât asupra minorelor, cât și a femeilor împlinite, maltratări fizice, crime ce-ți ridică părul pe ceafă și te oripilează… Nu este o carte foarte activă, acțiunea este mai degrabă statică, însă esența este profundă, cu tentă psihologică. Chiar și așa, consider că merită citită, întrucât deține câte puțin din fiecare: începând cu religia tratată la nivel universal, adevăr, dar și secrete dăunătoare, mărturii tulburătoare, acte de cruzime, toate acestea stârnindu-ți curiozitatea la extrem și te determină să-ți dorești să afli deznodământul și ce reprezintă “Dansul Răului” cu adevărat.

Se presupune că edițiile de buzunar sunt ușurele sau cel puțin îți lasă impresia că ar fi așa, însă ”Dansul Răului” nu pot să spun că a fost ușoară, dar nici grea, a fost exact cum trebuie. M-a prins în cercetările călugărilor, mi-a dezvăluit foarte multe privind religia și cum este privită de oameni diferiți, dar m-a și îngrozit cu ale sale crime, descrierea, explicația și motivul ce stătea în spatele acelor crime mi-au zburlit părul, nu alta. Suntem înconjurați de Rău și deși nu este vizibil, este mereu prezent în viața noastră și fără să ne dăm seama, îi generăm tot mai multă putere. Aș fi povestit mult mai multe în privința cărții, dar mă limitez la atât, dar dacă te-am făcut măcar puțin curios de ”Dansul Răului” o găsești pe site-ul editurii aici 😊.

”Ce este normal? Normal pentru cine? Cine impune normele? Cine poate să judece inima omenească și sentimentele?”

”Inima mea este un desert traversat de hoardele Răului. L-am văzut în acțiune în toate religiile, în toate civilizațiile care i-au dat mii de nume, diavolul, demonul, Satana, Mara, Iblis… Dar este întotdeauna același, cel care este pe cale să mă distrugă din interior!”

”Să ierți nu înseamnă să uiți, ci să trăiești. Atât timp cât iertarea nu este trecută prin distrugerea provocată de Rău, cel de pe urmă învinge. Nu-i oferi victoria asta.”

”Încă de la începuturi, Răul a dansat pe scena lumii. Nu există teren pustiu, nu există colibă din desert, nu există cartier în vreun oraș aglomerat în care să nu danseze. Dacă dă înapoi într-o parte, revine în alta, prin spate, peste tot. Răul a știut să devină urzeala vieții de zi cu zi. Dansa în univers, în jurul sorilor nenumăratelor galaxii, dar și în secretul încăperilor în care se împerecheau oamenii. Organiza dorința, violența și haosul, le conferea o coerență a cărei frumusețe era singurul a o percepe. Se strecura prin crăpături, prin cea mai mica falie, lărgea, săpa, sfâșia, frângea. Peste ruinele idealurilor din care se hrăneau fințele umane și pe care își întemeiau puterea, dansa cu ușurătate, cu grație, cu fericire. În vreme ce aceștia se înfășurau în urzeala opacă a suferinței lor. Nu i se cunoștea nici chipul, nici numele.”

”Nimic important nu moare. Oameni mor, da – și ideile, de epuizare. Dar câteva adevăruri foarte simple, la fel de discrete și de fluide ca parabolele lui Iisus – dragostea dezinteresată, dăruirea de sine, libertatea interioară – nu, acestea nu mor niciodată.”

”Speranța…este o viclenie a lui Dumnezeu prin care îi lasă pe oameni să îndure alte suferințe.”