Toată lumea este fan al lui Simon Snow, dar Cath și Wren sunt cele mai înfocate admiratoare ale lui, scriind propriile povești despre magicianul adolescent. Fac asta cu pasiune, încercând să se ascundă de problemele lor în universul ficțiunii, unde totul este posibil. Deşi gemene, cele două fete sunt cum nu se poate mai diferite. Părăsite de mamă și crescute de un tată în căutarea echilibrului sufletesc, ele trebuie totuşi să înfrunte viaţa reală. Care le va despărţi pentru un timp. Dar care le va învăţa cât de frumoasă poate fi studenția. Și cât de mare este puterea iubirii. Iar Cath va descoperi ce înseamnă să devină scriitoare în toată puterea cuvântului.
După ce am finalizat “Eleanor și Park”, a cărei recenzie o găsiți pe blog aici, mi-am dorit să citesc și cealaltă carte a autoarei care este tradusă la noi, “Fangirl”, așa că cei de la Cartepedia mi-au venit în ajutor. Datorită lor am reușit, încă o dată, să descopăr o nouă poveste într-un timp foarte scurt și țin să le mulțumesc din suflet, sunt un fel de Zâna mea cea Bună, parte din titlurile de pe wishlistul meu ajung în bibliotecă cu ajutorul lor.
“Fangirl” ne spune povestea lui Cath, o adolescentă pasionată de fan-fiction, care împreună cu sora ei geamănă, Wren, scriu scurte povești despre personajul Simon Snow, un magician adolescent. Însă, în momentul în care fetele se văd ajunse în primul an de facultate, drumurile lor se despart, deci nu mai este posibilă nici crearea scurtelor povești fan fiction cu privire la Simon Snow, Cath fiind singura care nu se poate desprinde de acea lume ce a reușit să o creeze alături de sora sa și-n care se poate pierde cu ușurință. A avut o copilărie mai dificilă, mama le-a părăsit pe când fetele aveau doar opt ani, rămânând în grija tatălui, părinte ce-n ochii mei a crescut considerabil în această poveste. Nevoite să crească doar sub îndrumarea tatălui, fetele s-au format în modul în care au crezut ele că este cel mai potrivit, nu le-a fost interzis nimic, li s-a acordat mereu încredere…Chiar dacă fetele sunt gemene, sunt foarte diferite una de cealaltă; Wren este fata îndrăzneață, cool, sexy, care nu se teme să iasă din zona de confort, pe când Cath este cea liniștită, un pic antisocială, care cu greu se acomodează într-un mediu nou, dar dedicată din tot sufletul pasiunii ei pentru fan fiction. Primul an de studenție se zice că este cel mai lung și greu, te înfrunți cu viața reală, dar este și frumos, mai ales când descoperi iubirea și a sa putere…
M-am îndrăgostit de la primele pagini de Cath, mi-a fost imposibil să nu o îndrăgesc, mai ales datorită faptului că m-am regăsit puțin în personajul ei, mă vedeam pe mine în primul an de facultate când nu știam cu ce se mănâncă toată treaba, parcă eram venită din spațiu și nu știam cum să reacționez, să mă comport, căutând să stau cât mai izolată de ceilalți, exact ca și Cath. Îi înțelegeam problemele de acomodare și dificultățile întâlnite în a se obișnui în acel mediu, dar a reușit să facă față, când ai alături o colegă de cameră nebună, precum Reagan, dar și un “intrus” ca Levi…oh Levi…ce am mai suspinat când te vedeam că apari în peisaj… Foarte ușor am reușit să mă pierd în poveste, stilul de scriere al autoarei este unul extrem de lejer, nu pune niciun fel de piedică, iar personajele sunt unele dintre cele mai simpatice și amuzante. Ce mi-a plăcut extrem de mult au fost pasajele în care erau introduse scurtele povestioare fan fiction privindu-l pe Simon, aveam impresia că sunt într-o altă poveste…o poveste într-o poveste… și eram nerăbdătoare să dau peste altele.
La fel ca la “Eleanor și Park”, am parcurs cartea cu un zâmbet pe buze, am râs copios la unele pasaje, m-am și emoționat la altele, chiar am simțit și impulsul, uneori, să le dau câte o palmă personajelor, mă enervau când veneam cât de zăpăcite sunt, în special lui Wren, fusesem tare supărată pe ea la început, apoi am încercat să-i înțeleg acțiunile și parcă a fost altceva. Plecând din mediul în care ai fost crescut, de la un anumit tip de confort, părăsind, chiar și pentru scurtă vreme, părintele ce te-a crescut și te-a îndrumat cum a crezut de cuviință că e mai bine, clar îți este greu să te adaptezi la un mediu nou, să prinzi încredere în alte persoane, să le permiți să te cunoască, să ieși din al tău refugiu și să explorezi lumea. Dintr-un iepuraș speriat, să te tranformi într-un porumbel, să-ți îngădui să vezi lumea exterioară din toate părțile, nu doar din vizuină… “Fangirl” este despre maturizare, iertare, familie, prietenie, pasiune pentru ficțiune, curaj, dar în special iubire…este simpatică și amuzantă, ușor de parcurs și, aș putea spune că este pozitivă, transmite o stare de bine, este cartea potrivită când simți nevoia de o destindere 😊; o găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia aici.
Traducere de Andra – Elena Agafiței prin Lingua Tradom
Un război iminent amenință tot ceea ce Feyre prețuiește mai mult în cel de-al treilea volum al seriei Regatul spinilor și al trandafirilor. Feyre a revenit în Regatul Primăverii, hotărâtă să adune informații despre strategiile lui Tamlin și despre amenințarea invadării de către acesta, a Prythianului, pe care-l vrea îngenuncheat. Pentru a atinge acest scop însă, Feyre este nevoită să joace jocul extrem de periculos al imposturii. Un simplu pas greșit poate fi fatal atât pentru Feyre, cât și pentru poporul său. Războiul este pe cale să izbucnească, iar Feyre trebuie să-și dea seama în care dintre Marii Lorzi poate avea încredere și să-și caute aliați în cele mai nebănuite locuri. Pământul va fi înecat în sânge.
Ei bine, iaca am citit și al treilea volum al seriei ”Regatul spinilor și al trandafirilor”, imediat cum am terminat volumul doi, a cărui recenzie o găsiți pe blog aici😉. În acest volum, lucrurile iau o întorsătură neașteptată și au loc foarte multe evenimente încărcate de neprevăzut, ceea ce pentru mine a fost o reală încântare, mi-am făcut eu multe filme în cap de-a lungul lecturii, unele s-au confirmat, altele nu, dar a fost foarte bine așa. Dacă-n volumele anterioare, Feyre a avut obiceiul de a mă irita pe ici, pe colo, de data aceasta chiar a crescut în ochii mei și m-a determinat s-o urmăresc cu sufletul la gură, evoluția sa a fost una demnă de urmărit și de apreciat, totodată, o diferență mare de la primul volum și până la acesta, m-a suprins într-un mod extrem de plăcut și mă bucur de acest lucru. Rhysand e Rhysand și nu prea am ce să spun despre el, sincer, numele vorbește de la sine…(cei care ați citit seria, știți deja despre ce vorbesc, iar ceilalți de n-ați citit-o încă, chiar vă invit să-l descoperiți, Lordul Întunericului chiar este un personaj memorabil…). Un alt personaj ce a reușit să mă surprindă a fost Nesta, sora cea mare a lui Feyre, pe care n-am avut ochi s-o văd în primul volum, de cum apărea în cadru, se ridica părul pe mine și-mi venea să mă transform, nu alta, de data aceasta a suferit un ”upgrade” ce-n ochii mei i-a schimbat poziția, nu cu mult, dar ceva acolo… Mă irita uneori, alte ori mă distra, dar per total am ajuns s-o agreez cât de cât, deci, zic eu, e un plus în ceea ce o privește.
Având în vedere faptul că am citit volumul într-o zi (mda, mai fac și din astea, nu sunt cu toate țiglele pe casă…), cred că realizați cât de tare m-a prins povestea, iar de această dată chiar mi-a fost greu să las cartea deoparte. Acțiunea a fost una intensă, am parcurs romanul cu sufletul la gură și-ntr-o tensiune, aș putea să spun, au curs și ceva transpirații pe mine, palmele nici nu mai spun, posibil să fi lăsat niște (multe…) amprente pe paginile cărții, chiar am avut parte de un moment extrem de intens în care și lacrimile amenințau să mă lovească și să-mi ude obrajii… Alături de acțiunea alertă, povestea a fost încărcată și de emoții, unele puternice, mult suspans, nu au lipsit nici replicile tăioase, amuzante și sarcastice, ce să vă mai spun de ”micile” momente de iubire…îmi răsare un zâmbet pe chip doar când mă gândesc la ele. Deși am avut tendința ca pe parcursul seriei, dar și când am finalizat volumul, să fac o comparație cu seria ”Tronul de Cleștar”, am realizat că nu-mi pare deloc rău că am dat o șansă acestei serii, chiar dacă nu m-a bulversat și nici intrat sub piele așa cum am pățit cu cealaltă seriei a autoarei.
Așa că, părerea mea, în ceea ce privește seria, este că merită o șansă, această lume fantastică creată de Sarah J. Maas este una de ținut minte, își lasă o amprentă cu ajutorul personajelor, atât a celor pozitive, cât și a celor negative, ca să nu mai spun de creaturile fantastice întâlnite în poveste. Povestea de dragoste este una tare frumoasă, plină de emoții și tandrețe, relațiile de prietenie sunt extrem de strânse, prietenii pentru care se merge până-n pânzele albele și ce merită orice sacrificiu, are și comploturi, trădări, peisaje ce-ți taie răsuflarea…are de toate pentru toți 😊.
Traducere de Andra – Elena Agafiței prin Lingua Tradom
După ce a aflat că magia există şi a primit acest dar preţios de la stăpânii lumii fermecate a zânelor, Feyre nu poate uita evenimentele întunecate prin care a trecut. Nu poate uita nici înţelegerea pe care a făcut-o cu Rysand, vicleanul stăpân al Regatului Nopţii. Care va fi preţul pe care îl va plăti pentru a-şi recăpăta libertatea? Şi, mai presus de orice, va reuşi Feyre să-şi vindece sufletul ca să schimbe, pentru totdeauna, soarta lumii sale?
Au trecut mai bine de patru luni de la lecturarea primului volum al seriei ”Regatul spinilor și al trandafirilor”, despre care am scris pe blog aici, și vă mărturisesc faptul că m-am bucurat să mă reîntâlnesc cu personajele, de unele dintre ele chiar am prins drag repede, de altele eram curioasă, având în vedere că apariția în volumul anterior a fost scurtă, însă de unele nu mi-a fost dor absolut deloc, dar am fost nevoită să le accept prezența. După ce a reușit să salveze tărâmul lui Tamlin printr-un mare risc și devenind Mare Lord, Feyre deține de acum puteri pe care trebuie să învețe să le gestioneze, însă Tamlin, se pare, că nu-i ușurează deloc noua viață. Reîntoarscă în Regatul Primăverii, Feyre se vede prinsă într-o situație dificilă, ce o determină să se îndoiască de ceea ce simte, dar și de ceea ce-și dorește, mai ales când descoperă că Lumea Muritorilor este amenințată, lume în care se regăsește familia sa.
Spre deosebire de primul volum al seriei, acțiunea în acest volum a fost puțin mai dinamică, deși prima parte a volumul a fost mai lentă, făcându-mă să mă gândesc dacă se va schimba ceva sau nu în privința acțiunii. Însă după ce am trecut de primele 150 de pagini, a început să trezească în mine o curiozitate enormă, astfel reușind să mă țină captivată, în special datorită personajului lui Rhysand, am simțit eu de la prima întâlnire cu el că va merita să-l urmăresc, și de nu, să-mi clătesc puțin ochișorii cu aspectul său, iar fiecare apariție a sa a fost pentru mine o reală încântare. Deși nu mă așteptam, volumul chiar mi-a plăcut foarte mult, modul în care a evoluat povestea, s-a observat și o mică evoluție a lui Feyre, a mai avut și momentele sale în care mă călca pe bătături și-mi venea să mă înfig puțin cu ea, poate, poate schimbam ceva… De Tamlin ce să vă spun? Dacă în primul volum îl compătimeam, ei bine, în acest volum l-aș fi luat de gât, îmi era așa de dificil să-l mai suport, efectiv nu-l mai agream deloc și cum îl vedeam că apare, deja îmi suna apa-n cap, mai ales când alături de el era și Ianthe, alt personaj care mi-a stat în gât (dacă ați citit seria, știți de ce…), iar Lucien, sărăcuțul, cu tot dragul meu pentru el, s-a văzut prins între ciocan și nicovală și greu a reușit să-și facă ordine în viață. Pe lângă aceste personaje, am făcut cunoștință și cu Cassian, Azriel, Mor și Amren, personaje ce mi-au ajuns la suflet de la prima întâlnire, și de fiecare dată când își făceau apariția știam că urmează să am parte de ceva bun, amuzant, dar și puternic. Replicile dintre cei patru au fost sarea și piperul, iar cele dintre Feyre și Rhys, ei bine…cireașa de pe tort…
Foarte multe nu pot da din casă, nu vreau să vă stric frumusețea de a lectura această serie, are de toate: trădări, intrigi, o poveste de dragoste intensă, dar și ale povești de dragoste ce se înfiripă încet, încet, relații de prietenie dintre cele mai puternice, sacrificii, replici amuzante și încărcate de sarcasm, toate aceastea combinate cu o lume fantastică de care cu greu te poți desprinde. O continuare promițătoare și o evoluție consistentă față de primul volum, deși am avut senzația că parcă ceva a lipsit, însă chiar și așa, m-am bucurat din tot suflet de lectură. De acum, să vedem cu ce mă surprinde următorul volum…
”Problema nu este dacă te iubește, ci cât de mult. Prea mult. Dragostea poate fi o otravă.”
”Când îți petreci atât de mult timp în întuneric, Lucien, afli că și întunericul începe să te privească.”
”Mă gândesc (…) că mă uit la tine și simt că mor. De parcă nu pot să respir. Mă gândesc la faptul că te doresc atât de mult, încât nu pot să mă concentrez nici în jumătate din timpul în care sunt în preajma ta.”
Traducere de Andra Elena Agafiței prin Lingua Connexion
Chaol Westfall și Nesryn Faliq au ajuns în strălucitorul oraș Antica în încercarea de a încheia o alianță cu khaganul Continentului Sudic, ale cărui armate vaste par a fi ultima speranță pentru Erilea. Dar prezența lor acolo mai are un scop. Ei vor să ajungă la Torre Cesme, locul în care trăiesc cei mai buni vindecători din lume, singurii care ar putea să-l facă pe Chaol să meargă din nou. După ce a trăit suferințe de nedescris în copilărie, Yrene Towers nu are nicio dorință să-l ajute pe tânărul lord din Adarlan, darămite să-l vindece. Însă a depus un jurământ de a-i alina pe cei aflați în suferință și îl va respecta. Tânăra ajunge să îl însoțească pe un drum dureros și plin de obstacole, fiind nevoită să înfrunte și demonii din ea, nu doar întunericul care i-a rănit lui trupul și inima. Și Chaol, și Nesryn descoperă în Antica lucruri care îi vor schimba și care pot juca un rol mult mai important în salvarea Erileei decât s-ar fi așteptat.
M-am apucat de ”Turnul zorilor” imediat cum am finalizat ”Imperiul furtunilor”, despre care am scris pe blog aici, și am fost surprinsă să descopăr că urmărește doar acțiunea ce-i privește pe Chaol și Nesryn, aceștia aflându-se în Antica, spre care au pornit pentru a căuta aliați, dar și pentru a ajunge la Torre Cesme, locul în care trăiesc cei mai buni vindecători din lume, în speranța că Chaol va putea să-și recupereze mobilitatea. În Antica sunt găzduiți chiar la palatul khaganului Continentului Sudic, cel la care au venit pentru a-i propune alința, tot în acest palat fac cunoștință cu Yrene, vindecătoarea căreia i-a fost desemnată ”sarcina” de a-l vindeca pe Chaol, mai ales datorită faptului că nu este străină de cazul său.
Nu pot să spun că l-am îndrăgit tare mult pe Chaol, doar la început, în primul volum chiar mi-a intrat sub piele, apoi gata, în următoarele volume nu mai aveam ochi să-l văd și mereu mă necăjea, îmi venea să-l iau de gât și să-l agâț în cuier, dar ”Turnul zorilor” m-a determinat să-mi schimb părerea și să-l privesc cu alți ochi, chiar să-l înțeleg în momentele în care l-am judecat aspru, să-mi pară rău că a fost nevoit să treacă prin atâtea lucruri, să-și schimbe credințele și să se sacrifice, de multe ori, să-și ascundă sentimentele pentru a nu-i fi rănite persoanele dragi.
Acțiunea volumul se petrece în paralel cu cea din ”Imperiul furtunilor” și mi-a fost ciudat, la început, să-i întâlnesc doar pe Chaol și Nesryn, speranța mea a fost că mă voi reîntâlni și cu ceilalți, să aflu cum a evoluat povestea după ce s-a încheiat volumul cinci, dar țeapă…mai așteaptă, Lore dragă, până la volumul șapte… Pe lângă povestea lui Chaol și a lui Nesryn, am mai descoperit și povestea lui Yrene, dar și a membrilor familiei khaganului, Yrene chiar mi-a pătruns în suflet, exact cum simțisem că se va întâmpla, însă și o parte din membrii familiei de la palat au ajuns acolo unde trebuie și mi-a părut bine să-i întâlnesc și pe ei, chiar dacă unii mă călcau pe bătături cumplit.
Nici acest volum nu a fost lipsit de acțiune intensă, deși prima parte a volumului a mers puțin mai greoi, ce e drept, multe informații de asimilat, personaje noi de prezentat, aș putea spune că prima parte a fost un fel de pregătire pentru ceea ce m-a lovit în cea de-a doua. Am făcut pereche cu părul zburlit și palmele asudate, doar nu se putea altfel, i-am urmărit cu răsuflarea întretăiată și interes maxim, tare curioasă cum se va desfășura povestea pe tărâmul Anticii. N-am fost nici de această data pregătită așa cum trebuie pentru ceea ce am descoperit între coperțile cărții, m-au dat peste cap o mulțime de secrete ce au ieșit, în sfârșit, la suprafață, secrete menite să-ți bubuie mintea, nu alta, exact ce s-a și întâmplat în cazul meu, greu îmi era să cred. Lacrimile ce mi le-am abținut în volumul anterior s-au dezlânțuit de data aceasta, spre finalul volumului, n-am mai reușit să le țin în frâu și le-am lăsat să-și facă de cap…
Partea cea mai grea de acum vine, așteptarea volumului șapte al seriei și ultimul, din păcate, nu sunt pregătită și nici nu voi fi pentru a încheia această serie, deși, cel mai probabil, vor mai dura în jur de doi ani până la traducerea lui. Cine știe, poate când va fi vremea, voi reciti seria, să-mi reîmprospătez informațiile și să mă reîntâlnesc cu personajele…
”Mintea vioaie salvează vieți mai des decât magia.”
”Și cei mai mici șerpi puteau să aibă cel mai puternic venin.”
”Abia putea respira, abia-și încăpea în piele când gura lui se opri pe buzele ei. Era ca și când s-ar fi trezit, născut sau căzut din cer. Era un răspuns și o melodie, iar ea nu putea gândi sau simți destul de repede.”
”Adevăratul preț al tuturor acestor lucruri nu e frica pentru viața proprie, ci pentru ce i-ar face celuilalt pierderea propriei vieți.”
Mai puțin se termină luna august și noi nu am reușit să ducem la bun sfârșit articolul în ce privește recomandările lunii iulie, dar gata 😊. În articolul de astăzi veți regăsi titluri de la editurile Art, Rao, Nemira, Vellant, Trei, Epica, Litera, Corint, Bestseller și Bookzone. Sperăm ca printre titlurile recomandate de noi să găsiți minim un titlu pe placul vostru, iar în cazul în care ați citit vreo carte din cele recomandate de noi, suntem curioase să vă aflăm părerea în ceea ce le privește 😊.
“Fiecare moare singur” de HANS FALLADA – În timp ce Hitler alimentează cu carne de tun fronturile din întreaga Europă, în Berlinul anului 1940, Otto și Anna Quangel – un cuplu simplu din clasa muncitoare –, după ce își pierd singurul fiu în război, trec de la resemnare tacită și indiferență la furie mocnită și hotărăsc că a venit timpul să lupte împotriva sistemului. Rezistența lor pare lipsită de semnificație – denunță regimul nazist prin cărți poștale și scrisori pe care le distribuie la întâmplare –, dar este egală cu sfidarea supremă într-o lume unde chiar și cea mai mică nesupunere înseamnă moarte. Romanul vorbește despre sadismul grotesc de care e capabilă omenirea și, într-un contrast izbitor, despre simplitatea binelui și noblețea decenței. Poate că, într-adevăr, fiecare moare singur, dar nimeni nu trăiește singur sau în deplină intimitate, mai ales într-un oraș sufocat de teroare, suspiciuni și crime. Hans Fallada își bazează cartea pe povestea adevărată a lui Otto și-a Elisei Hampel, care prin textele lor subversive au încins spiritele în Gestapo până când, în cele din urmă, au fost capturați și ghilotinați. Evocă, totodată, imaginea luptei simbolice care adeseori a mișcat și-a încurajat insurecții uriașe ce-au răsturnat dictatori și regimuri totalitare.
„Camera” de Emma Donoghue – Pentru Jack, un băiețel de cinci ani, Camera reprezintă întregul lui univers: aici s-a născut, aici a crescut și aici continuă să trăiască alături de mama lui și, uneori, de o prezență masculină apăsătoare pe nume Bătrânul Nick. În timp ce pentru Jack acesta este spațiul în care se simte în siguranță, pentru mama lui, Camera reprezintă o închisoare. Cu o răbdare și un curaj demne de admirat, ea încearcă toate soluțiile posibile pentru a se elibera, iar singura șansă reală să reușească este chiar fiul ei.
”Oameni anxioși” de FREDRIK BACKMAN – Un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge într-un apartament scos la vânzare, unde are loc o vizionare. Pentru că poliția e pe urmele sale, se baricadează înăuntru și îi ia ostatici pe cei șapte potențiali cumpărători, aparent normali și inofensivi, printre care doi “rechini” imobiliari, un cuplu de lesbiene, o multimilionară cu tendințe suicidare și un sabotor de vizionări deghizat în iepure. Dar lucrurile o iau razna atunci când ostaticii și spărgătorul încep să-și dezvăluie dramele personale și anxietățile. Când spărgătorul le dă drumul ostaticilor și oamenii legii năvălesc înăuntru, nici urmă de infractor, iar depozițiile halucinante ale martorilor nu fac decât să-i bulverseze și mai mult pe polițiști: Unde e infractorul și ce nu-i în regulă cu oamenii ăștia?
“Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija – La școala din Poiana, profesorul de literatură română e învinuit de noile autorități de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu. După un simulacru de proces, Mihai Ulmu, „dușmanul poporului”, ajunge în gulag. Maria Răzesu, fosta lui elevă din anul IV de liceu, îl ajută să evadeze, dar și să-și dea seama de dragostea lor. O săptămână le-a trebuit soldaților ca să-i găsească. Șapte zile au fost de ajuns ca Mihai și Maria să se regăsească. Nestrivită de calvarul gulag-ului, dragostea răzbate prin piatră ca o iarbă cerească. Răzbate, șoptindu-ne că marile iubiri nu încap în temnița niciunde și nicicând.
”Gândește-te la un număr” de John Verdon – Cum ai reacționa dacă într-o zi ai primi o scrisoare în versuri prin care un necunoscut îți mărturisește că îți cunoaște cele mai adânci secrete și îți cere să te gândești la un număr? Și ce ai face dacă necunoscutul ar ghici numărul la care te-ai gândit? Deși inițial sceptic, detectivul Dave Gurney se lasă atras în rezolvarea enigmei. Povestea se complică însă atunci când este ucis destinatarul scrisorilor, un prieten din facultate al detectivului, și apoi se produc alte trei crime cu același mod de operare. Cine este criminalul și de ce se joacă cu mințile victimelor? Verdon, un fin psiholog al relațiilor interumane, construiește cu multă abilitate labirintul la capătul căruia vei afla răspunsul.
“Jocurile Foamei” de Suzanne Collins – Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord, se întinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros, Jocurile Foamei. Douăzeci și patru de adolescenți sunt luați de lângă familiile lor și aruncați într-o luptă pe viață și pe moarte, televizată în direct și urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat și… viu. Cine și cu ce sacrificii va câștiga cursa pentru supraviețuire?
“Privind la stele” de Gae Polisner – Pentru Klee, un adolescent în vârstă de șaptesprezece ani, tatăl său a însemnat totul. El i-a deschis calea către marile muzee din New York și către lucrările de artă fabuloase expuse acolo. De la el a aflat tot soiul de legende și povești pline de magie. Până într-o zi când tatăl lui a murit. Acum, silit să locuiască într-o suburbie împreună cu mama sa, Klee simte că a pierdut tot ceea ce i-a dat vreodată o identitate – iubitul sau tata, excursiile săptămânale la MoMA și energia vibranta a New York-ului. Asta până o cunoaste la ora de arte plastice pe Sarah, o fată impetuoasă și liberă, care-i răspunde cu zâmbete și glume când el „cade pe gânduri”. Brusc, are sentimentul că Sarah este singura care-l face fericit. Dar, când un act de tradare îl zdruncină, Klee ajunge în „Duba cu Maimute”, un centru de psihiatrie pentru adolescenți din Northollow. Alternând planurile temporale și conducând firul narativ spre punctul în care Klee acceptă că are nevoie de ajutor și decide să se vindece, ”Privind la stele” este un roman extraordinar, construit din tușe minimaliste cu efect maxim, despre ceea ce ne face să ne pierdem echilibrul și cum ni-l putem redobândi.
”Copilul E” de STEVE TASANE – Un grup de copii fără documente de identitate, având litere drept nume, sunt nevoiți să trăiască într-o tabără de refugiați. Au povești de viață, dar nu și acte care să le dovedească. Rămași ai nimănui, încearcă să clădească împreună o nouă familie și, în același timp, își doresc cu ardoare să păstreze vie amintirea vechilor identități. Vor fi ascultați și crezuți? Iar daca nu, ce li se va întâmpla? Această carte uimitoare, extrem de lirică, ii va fermeca pe copii și le va stârni curiozitatea. Toate întâmplările descrise în această carte sunt reale și li s-au intamplat unor copii reali, în tabere de refugiați reale din toată lumea, recent. Pentru a transmite mesajul poveștii, numele copiilor au fost schimbate în litere. Experiențele copiilor în aceste tabere au fost documentate cu filme, fotografii și mărturii orale pe nenumărate canale media, precum și pe website-uri.
”Crima si pedeapsa” de FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI – Etalon al romanului dostoievskian, Crimă şi pedeapsă nu are nevoie de vreo recomandare specială din partea criticului, el se recomandă singur ca o capodoperă a litera turii ruse şi universale, receptată ca atare pretutindeni, alături de Don Quijote, Hamlet, Faust, Roşu şi negru, Război şi pace, Madame Bovary… Prin problematica pe care o întruchipează, Raskolnikov a devenit arhetipul intelectualului înzestrat, protestatar ispitit de teoria supraomului, înstrăinat, în sensul modern al cuvântului, dar mai ales al celui care, săvârşind o crimă, îşi asumă, până la urmă, şi pedeapsa-ispăşire.
”O nouă șansă” de Mona Kasten – Allie și Kaden predau ștafeta iubirii celor mai buni prieteni, iar de îndată ce Dawn îl cunoaște pe Spencer, simte că ceva e pe cale să se întâmple. La fel vei simți și tu, iar această poveste nu va lipsi de pe lista ta cu top cărți de dragoste. Sentimentele de iubire se înfripă din ce în ce mai mult în inima protagonistului, însă Dawn e convinsă că orice ai face, la final vei fi rănit. Spencer e hotărât să-i arate contrariul și începe o bătălie în care iubirea devine cea mai puternică armă. Steagul alb se ridică abia atunci când Dawn află că în spatele poveștii lui de viață se ascund răni emoționale adânci. Acum ”O nouă șansă” dezvăluie două suflete ce se întâlnesc cu adevărat și pornesc într-o călătorie la finalul căreia speră să se vindece reciproc. O carte de dragoste despre puterea iubirii de a duce pasiunea dincolo de cer, o gură de aer proaspăt presărată cu o iubire de neuitat ce te poartă cu pași repezi spre a valora mai bine micile bucurii ale vieții.
”Povestea Faridei: fata care a învins ISIS” de Farida Khalaf, Andrea C. Hoffman – Primele memorii ale unei supravieţuitoare a terorii ISIS. Toţi bărbaţii au fost omorâţi. Toate femeile au devenit sclave. Farida a reuşit să evadeze. În august 2014, Farida, o adolescentă obişnuită, încerca să se bucure de vacanţa de vară. Fata locuia într-o regiune muntoasă din nordul Irakului, iar ce a urmat este de neimaginat. Satul ei a căzut pradă unui atac pus la cale de ISIS. Acestui atac i-au căzut victim toţi bărbaţii, inclusiv tatăl şi unul dintre fraţii Faridei, iar femeile au fost luate ostatice şi supuse unor chinuri atroce, de la bătăi şi violuri până la vânzare în piaţa publică asemenea unor vite. După şapte tentative eşuate de a se sinucide, Farida va profita, împreună cu alte cinci tinere, de o ocazie favorabilă şi va fugi în deşertul libian. Farida a dovedit un curaj incredibil într-o situaţie care părea fără ieşire şi s-a hotărât să facă publică povestea ei de viaţă. Ne aflăm în prezenţa memoriilor impresionante ale unei tinere femei, care arată ce înseamnă cu adevărat lupta pentru supravieţuire a unor oameni nevinovaţi, prinşi în vârtejul răzbunării inexplicabile a membrilor ISIS.
“Un buzunar plin cu secară” de Agatha Christie – Rex Fortescue, regele unui imperiu financiar, tocmai a fost otrăvit, iar în buzunarul lui poliția găsește secară. Cine este autorul acestei crime bizare? Ar putea fi oricare dintre membrii familiei omului de afaceri sau poate una dintre victimele numeroaselor lui înșelătorii. Dar când tânăra și decorativa soție a domnului Fortescue este asasinată la rândul ei, ca și una dintre servitoarele familiei, devine evident că ucigașul nu poate fi decât un psihopat. Căci ce alt motiv ar avea cineva să omoare folosind drept inspirație versurile unui cântecel pentru copii? Miss Marple se implică în cel mai ciudat caz din viața ei, pentru a de masca un ucigaș nemilos.
“Măștile fricii” de Camelia Cavadia – O carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici și de aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa).
“Călătoria Cilkăi” de HEATHER MORRIS – Un roman care pornește de la întâmplări adevărate, o poveste dramatică despre supraviețuire și iubire care prezintă destinul tinerei Cilka Klein, unul dintre personajele cele mai puternice ale bestsellerului internațional “Tatuatorul de la Auschwitz”. Cilka are 18 ani când Auschwitzul este eliberat de trupele sovietice. Își îngăduie pentru o clipă să creadă că există un viitor și pentru ea, dar numai pentru a fi aruncată din nou în lagăr – de data aceasta, dincolo de Cercul Polar, în Gulagul Vorkuta. Este acuzată că a supraviețuit colaborând cu naziștii. Trecutul este apăsător, amintirile dragi, în loc să-i dea curaj, ajung să o împovăreze, dar refuză să se lase învinsă. În ciuda condițiilor cumplite de viață din Siberia, speranța renaște, hrănită de solidaritate și prietenie, iar Cilka găsește o iubire atât de mare, cum nici n-a îndrăznit să viseze.
“Apă dulce” de AKWAEKE EMEZI – Un roman despre „frumoasa nebunie”, construit în jurul personajului Ada și al ideii de identitate fracturată. Inspirându-se din mitologia nigeriană, într-un stil când colocvial, intim, senzual, când poetic, incantatoriu, Emezi transformă întregul roman într-o cameră de marmură, în care răsună memorabil vocile acestor zei sângeroși, în căutare de teritorii umane demne de locuit. Cum va reuși o singură ființă umană să le conțină? Cea mai nouă endorfină literară, a se citi în apropierea unei fântâni.
„Omul în căutarea sensului vieții” de VIKTOR FRANKL – „Omul în căutarea sensului vieții” este cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre concentraționiste. Cartea devenită bestseller internațional cu peste 10 milioane de copii vândute, deschide cea mai intimă perspectivă asupra înțelegerii omului în situații de nesupraviețuit, cum acceptă trauma și în final, găsește sens în ceea ce trăiește.
Traducere de Andra Elena Agafiței prin Lingua Tradom
Pentru a obține coroana, Aelin Galathynus va trebui să pornească pe un drum extrem de periculos, de-a lungul căruia va lupta pentru supraviețuirea poporului sau. În timp ce regatele din Erilea se prăbușesc unul câte unul în jurul ei, Aelin este nevoită să accepte alianțe cu dușmani declarați, pentru a evita ca ființele cele mai dragi ei să cadă în ghearele forțelor malefice, hotărâte să pună stăpânire pe lumea acesteia. În mijlocul unui război ce pare s-o împresoare din toate zările, în ciuda loialităților rupte și cumpărate și a prietenilor pierduți, viitoarea regină este mai decisă ca niciodată să-i salveze pe cei pe care-i iubește: prințul războinic, pe de o parte, și, de cealaltă parte, poporul ei. Va reuși Aelin să-și salveze lumea de la pieire sau va eșua?
La fix două luni de când am citit volumul patru al seriei ”Tronul de Cleștar”, despre care am scris pe blog aici, am reușit să citesc și volumul cinci cu ajutorul celor de la Librăria Cartea de Nisip din Timșoara și pe această cale, vreau să le mulțumesc pentru această bookurie, de nu erau ei, nu știu când reușeam să pun mânuța pe volum, dar mai să-l citesc. Nici nu l-am amânat prea mult și m-am apucat de el chiar în primele zile ale lunii august.
Le-am dus dorul foarte mult personajelor, mai ales lui Aelin și Rowan, însă nici celelalte nu au fost de lepădat, sincer vă spun, fiecare mi-a ajuns la suflet, la un moment dat, unele mai ușor, altele mai greu, însă au ajuns acolo unde trebuie. De data aceasta am pornit alături de Aelin și trupa ei în căutare de aliați, în timp ce regatele din Erilea se prăbușesc, rând pe rând, protagonista noastră fiind determinată să-și apere, dar să-și si salveze atât pe cel iubil, cât și poporul său. Și-n acest volum s-a observat evoluția lui Aelin, n-am putut decât să mă bucur de acest lucru, dar și celelalte personaje au evoluat mult mai mult față de volumele anteriore. Mi-am reamintit de ce le-am îndrăgit, iar iubirea pentru ele s-a intensificat cu acest volum, mi-au trezit noi emoții, mi-am făcut alte speranțe în ceea ce-i privește, m-am delectat cu replici ”din topor” încărcate de umor și sarcasm, dar mai ales, m-am răsfățat cu mici momente de iubire, mult așteptate în ceea ce mă privește. Pe lângă toate acestea, mi s-a alăturat și pielea de găină, alte bănuieli mi s-au confirmat și această nouă aventură m-a ținut cu sufletul la gură cu fiecare pagină parcursă.
Cătă m-a tot amenințat că am să plâng, că mă va distruge ”Imperiul furtunilor”, și sincer vă spun că nu eram pregătită să mă apuc de volum, de teamă că va da cu mine de pământ. Ei bine, a dat cu mine de pământ, însă am reușit să-ă fac față, întrucât am avut unele presentimente și deși n-am plâns (spre mirarea mea), au curs apele pe mine, mda…am simțit că trăiesc volumul. Am fost extrem de tristă când am ajuns la final, mi-am dorit să dispară unele personaje, dar iluziile mele au fost spulberate, nu se putea să nu-mi fie testați nervii, iar în acele momente am avut impulsul de a brutaliza cartea, săraca, doar nu avea nicio vină… Dar da, și cu acest volum m-am convins că sunt înnebunită dupa seria ”Tronul de Cleștar”, cred că-mi lucesc și ochii atunci când vorbesc despre ea, mai ales că n-am avut nici măcar un moment în care să spun că mă plictisește, din contră, a fost intens, am parcurs paginile în neștire, nici nu conștientizam cât de repede trec peste capitole și cât de aproape eram de finalul volumului.
”Prefer să mor mâine decât să trăiesc o mie de ani ca o lașă.”
”Războiul ăsta este doar a doua mutare dintr-un joc jucat încă din vremurile antice, de dincolo de mare.”
”Nu exista o lume mai bună – nu exista un sfârșit fericit. Pentru că nu existau sfârșituri.”
”Te iubesc. Pot să-ți ofer orice și nici nu am nevoie de timp. Chiar și când lumea asta o să fie doar un fir de praf uitat de stele, eu tot am să te iubesc.”
”Și se întrebă dacă este posibil să iubești pe cineva atât de mult, încât să mori din cauza asta. Dacă este posibil să iubești pe cineva atât de mult încât timpul, distanța și moartea să nu reprezinte un pericol.”
”Frica este o condamnare la moarte. Când ai să fii acolo, să îți aduci aminte că noi nu trebuie să supraviețuim – ci numai să-i lovim suficient astfel încât, atunci când ea o să se întoarcă…să îi extermine pe restul.”
Vanessa, recent divorțată de Richard, află că acesta s-a logodit din nou și o invidiază pe noua femeie din viața lui, Nellie. Richard, manager de succes al unui fond speculativ, s-ar putea să le înșele însă pe amândouă, și nu doar pe ele. Când veți citi această carte, veți fi tentați să faceți o mulțime de presupuneri. Veți presupune că citiți despre o fostă soție geloasă. Veți presupune că aceasta este obsedată de înlocuitoarea ei – o femeie frumoasă, mai tânără, care urmează să se mărite cu bărbatul pe care îl iubesc amândouă. Veți presupune că ați descifrat anatomia acestui triunghi amoros încurcat. Nu faceți nici un fel de presupunere! Soția dintre noi este un roman plin de întorsături de situație, care prezintă complexitatea și secretele unei căsnicii de invidiat – și adevărurile periculoase pe care le ignorăm în numele iubirii.
După ce am citit ”Fata anonimă”, despre care am scris pe blog aici, mi-am spus că trebuie să citesc și ”Soția dintre noi”, auzisem doar de bine în ceea ce o privește, așa că zis și făcut, iar romanul a fost prima mea lectură din luna august și nici nu se putea mai bine de atât. Căsătoria Vanessei s-a încheiat de curând, Richard i-a găsit deja o înlocuitoare mult mai tânără, dar și mai potrivită, cu care s-a logodit și urmează să se căsătorească. Însă Vanessa nu are pace o dată ce divorțul s-a finalizat, este cuprinsă de diverse gânduri, atât în ceea ce-i privește viața după divorț, dar și a perioadei de timp în care a fost femeie căsătorită, cât și viața pe care o va duce înlocuitoarea sa drept soție a lui Richard… Dacă ești de părere că toată povestea este bazată pe gelozia unei femei părăsite, gândește-te de două ori, presupunerile nu-și au locul atunci când te lași captivat de paginile ”Soției dintre noi”…
Cum spuneam și mai sus, mă bucur că am început luna august alături de un titlu așa bun, îmi era dor de un thriller captivant, care să se joace cu mintea mea după bunul său plac, să mă izbească cu răsturnări de situație și să-mi trezească puțin paranoia. Și nu am fost deloc dezamăgită de ”Soția dintre noi”, chiar de la primele pagini am fost captivată de povestea Vanessei, dar și a lui Nellie, și deși mi-am format idei în ceea ce privește cursul poveștii, evident că mi-am primit palmele cuvenite, o singură bănuială mi s-a confirmat și o dată confirmată, s-a trezit detectivul din mine, am parcurs cartea cu sufletul la gură, am dat paginile în neștire, prinsă în întorsături, dar și curioasă de deznodământ. De multe ori am avut impulsul de a scutura cartea, nu știu de ce, poate pentru a le băga mințile-n cap personajelor, nu că ar fi funcționat… Am reușit să parcurg volumul în câteva ore, m-a prins în mrejele sale și nu mi-a dat drumul până nu m-am apropiat de final. Și ce final…dacă nu mi-au ajuns palmele primite de-a lungul lecturii, ei bine, finalul mi-a mai servit o tură, să fie sigur…
Chiar dacă a fost romanul de debut al autoarelor Greer Hendricks și Sarah Pekkanen, a fost unul foarte bun, părerea mea, și se observă evoluția acestora din ”Fata anonimă”. Nu pot să spun că mi-a plăcut la fel de mult ca celălalt roman al lor, însă a reușit să mă țină în priză până la final. ”Soția dintre noi” a fost titlul potrivit la momentul potrivit, a avut acțiune alertă, mult suspans, joc psihologic și răsturnări de situație, dar totodată a fost și o dovadă că roata se întoarce, exact atunci când nici nu te aștepți… Romanul poate trece lejer ca o lectură într-o zi de relaxare în parc sau plajă, în câteva ore va fi gata cu siguranță, așa că data viitoare când ai programată o ieșire de genul, asigură-te că o ai în geantă 😉.
Eleanor a fost dată afară din casă şi, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, fraţii şi tatăl ei vitreg. O şcoală nouă, unde nu cunoaşte pe nimeni şi toată lumea pare s-o urască. Nu-şi face nicio speranţă că şi-ar putea găsi prieteni şi, când se-aşază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-şi asculte muzica şi să-şi citească benzile desenate, nu se-aşteaptă la mare lucru.
Însă unele poveşti de dragoste încep fără mari aşteptări şi se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deşi sunt suficient de deştepţi să ştie că prima iubire nu durează, Eleanor şi Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci şi în ce are mai amuzant, mai naiv şi mai stângaci.
Pentru prima dată am văzut ”Eleanor și Park” pe bookstagram anul trecut, deși cartea e publicată din 2013, și mi-am dorit încă de atunci să o descopăr și eu. A ajuns la mine, într-un final, cu ajutorul cartepedienilor și mare mi-a fost bucuria când mi-a ajuns la urechiușe informația că titlul face parte dintre poveștile favorite ale unei persoane dragi mie din cadrul Cartepediei, așa că eram și mai nerăbdătoare să descopăr povestea lui Eleanor și Park, să mă lămuresc de ce este așa îndrăgită.
Eleanor este o adolescentă în vârstă de 16 ani, ce face parte dintr-o familie numeroasă, dar și problematică, locuiește cu mama sa, cei patru frați și tatăl vitreg într-o casă dominată de frică, constrânsă să împartă o cameră cu ceilalți frați ai săi, deci intimitatea nu-și are locul, se pare. După un an în care a locuit departe de mama și frații ei, se reîntoarce acasă și este nevoită să înceapă cursurile la o școală nouă, unde nu cunoaște pe nimeni, nici nu-și dorește să cunoască, ci să fie invizibilă. Întâmplarea face ca modul ”invizibil” să nu se activeze în cazul ei și-ntr-una din zile este nevoită să se așeze în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, ce-și citește benzile desenate cu muzica la maxim în căști, lângă el fiind singurul loc liber în tot autobuzul școlii. Park își dorește și el să fie lăsat în pace, să-și vadă de ale sale, însă nici unul, nici celălalt nu primește ceea ce-și dorește și astfel devin ”colegi de autobuz” și nu numai… Dacă sunteți și voi la fel de curioși, cum am fost și eu, în ceea ce le privește povestea, cartea o găsiți pe site-ul Cartepediei aici😊.
”Eleanor și Park” a fost una dintre cele mai simpatice, amuzante și emoționante povești cu adolescenți citite de mine în ultima perioadă și nu pot decât să mă bucur că am reușit să o descopăr. Atât Eleanor, cât și Park mi-au intrat sub piele și tare greu îmi era să mă despart de ei, începeam ziua alături de ei, iar seara o încheiam tot cu ei. Am parcurs cartea cap – coadă cu un zâmbet imens pe față, cu o bucurie mare în suflet și așa o stare de bine mi-a trasmis, deși am avut și momente când nervii mei au fost întinși la maxim și așa aș fi activat modul criminal, să-i ”curăț” pe unul și altul, doar așa ca să nu-mi mai strice zenul. M-a durut sufletul pentru Eleanor, situația ei era una dintre cele mai triste, de multe ori am judecat-o pe mama sa, i-aș fi dat două-trei palme, ce e drept, poate și-ar mai fi revenit, nu puteam să înțeleg de ce se comportă în acel mod și de ce nu-și găsește curajul să facă anumite lucruri, dar m-am și bucurat când am observat să răsar razele soarelui și pe strada Eleanorei. Familia lui Park, pe de altă parte, m-a distrat maxim, replicile dintre membrii familiei au fost un deliciu pentru mine și abia îi apucam să reapară în cadru, nu aveam niciun moment de plictiseală alături de ei.
Ce să vă mai spun de protagoniști? Că v-aș spune atâtea de mult, aș da tot din casă, însă nu e voie… Povestea lor mi-a trezit fluturașii din stomac și m-a făcut să mă gândesc la prieteniile mele din adolescență, prima iubire și ai săi fiori, reticența cu care vine la pachet, teama de a nu fi respins, dar și încântarea de a fi acceptat așa cum ești, chiar dacă ești un ciudat și nu te încadrezi în tiparele societății. ”Eleanor și Park” tratează atât de multe subiecte, printre care bulling-ul, critica personală, care este cea mai dură (o cunosc și eu, m-am regăsit puțin în personajul lui Eleanor), familia, atât una închegată, cât și una dezbinată, frumusețea primei iubiri și ale sale emoții, dar ne și face să conștientizăm faptul că aspectul fizic nu contează atât de mult pe cât contează mintea și sufletul. Chiar dacă, privindu-te, te vezi ca fiind cea mai oribilă persoană, în ochii celuilalt ești văzut ca rupt din stele. Povestea lui Eleanor și Park este una sinceră, comică, încărcată de speranță și cu siguranță îți va trezi fluturii la viață, dar și un zâmbet cald pe chip atunci când o vei citi 😊.
”Nu-mi place de tine. Cred că…trăiesc pentru tine. Cred că nici nu respir când nu sunt cu tine. (…) Mă gândesc tot timpul la tine când nu suntem împreună, nu fac nimic altceva. Iar când suntem împreună intru în panică. Pentru că fiecare secundă este importantă. Și nu mă pot controla, nu știu ce să fac. Nu-mi mai aparțin, nu mai sunt a mea, sunt a ta – și ce mă fac dacă te hotărăști că nu mă vrei? Cum ai putea să mă vrei așa cum te vreau eu pe tine?”
”Trebuia să țină minte sărutul ăsta pentru totdeauna. Trebuia să-l ajute să ajungă acasă. Avea nevoie să și-l aducă aminte când se trezea speriat la miezul nopții.”
”Prima dată când se ținuseră de mână s-a simțit atât de bine, încât toate relele pe care le trăise dispăruseră. Senzația de bine era mai puternică decât tot ce o rănise vreodată.”
”Crezi că, dacă ții pe cineva strâns în brațe, asta îl va aduce mai aproape. Crezi că-l poți ține atât de strâns încât să-l poți simți imprimat în tine și după ce te îndepărtezi.”
În timp ce Hitler alimentează cu carne de tun fronturile din întreaga Europă, în Berlinul anului 1940, Otto și Anna Quangel – un cuplu simplu din clasa muncitoare –, după ce își pierd singurul fiu în război, trec de la resemnare tacită și indiferență la furie mocnită și hotărăsc că a venit timpul să lupte împotriva sistemului. Rezistența lor pare lipsită de semnificație – denunță regimul nazist prin cărți poștale și scrisori pe care le distribuie la întâmplare –, dar este egală cu sfidarea supremă într-o lume unde chiar și cea mai mică nesupunere înseamnă moarte.
”Fiecare moare singur” vorbește despre sadismul grotesc de care e capabilă omenirea și, într-un contrast izbitor, despre simplitatea binelui și noblețea decenței. Poate că, într-adevăr, fiecare moare singur, dar nimeni nu trăiește singur sau în deplină intimitate, mai ales într-un oraș sufocat de teroare, suspiciuni și crime. Hans Fallada își bazează cartea pe povestea adevărată a lui Otto și-a Elisei Hampel, care prin textele lor subversive au încins spiritele în Gestapo până când, în cele din urmă, au fost capturați și ghilotinați. Evocă, totodată, imaginea luptei simbolice care adeseori a mișcat și-a încurajat insurecții uriașe ce-au răsturnat dictatori și regimuri totalitare.
În ultimele săptămâni am văzut tot mai des cartea pe conturile Anei, Emmei, Andei, Mădălina și apoi am observat că și pe Roxi o bate un gând să o citească, așa că îmi doream să aflu și eu care e treaba cu volumul, mai ales că era extrem de lăudat. Zis și făcut, drăguții de la Cartepedia m-au ajutat să o aduc în bibliotecă, însă nici nu am apucat să o pun pe raft că m-am și apucat de ea de cum sosise coletul. Le mulțumesc din suflet celor de la Cartepedia pentru exemplarul oferit, îl găsiți și voi aici dacă vi-l doriți, iar dacă sunteți fani al genului ficțiune istorică, ”Fiecare moare singur” nu trebuie să vă scape.
Între coperțile cărții am descoperit povestea Annei și a lui Otto Quangel , un cuplu de muncitori modești, ce și-au pierdut singurul fiu pe front, luptând pentru Hitler, iar în urma acestei pierderi, aleg să înfrunte sistemul nazist, și cum altfel, dacă nu prin sfidare? Încep prin a scrie cărți poștale și scrisori săptămânal, pe care le distribuie la întâmplare prin oraș, însă acest act dovedește nesupunere și este pedepsit cu moartea. Dacă reușesc să schimbe ceva în gândirea celorlalți cu ale lor cărți poștale sau nu, dacă au vreun impact acele acuzații cutremurătare, nu vă rămâne decât să aflați, Anna și Otto vă împărtășesc povestea lor.
Recunosc, am fost puțin șocată de dimensiunea cărții atunci când am ținut-o în mâini, nu mă așteptam și fie așa voluminoasă (are peste 700 de pagini), însă în ciuda acestui aspect, cartea s-a citit foarte ușor, paginile au trecut de la sine și am reușit să mă pierd între coperți de la primele capitole. Totodată, am descoperit și povestea altor personaje, care au avut mai mult sau mai puțin contact sau legătură cu cuplul Quangel, însă povestea fiecăruia a avut ceva dureros în ea. De multe ori m-au lovit frustrările și nervii, unele personaje m-au călcat cumplit pe bătături și așa-mi venea să le extermin, nu-mi venea să cred că sunt capabili de atâta răutate, de a călca în picioare pe oricine și orice, pentru a le ieși socotelile. Deși nu sunt străină de brutalitățile și ororile celui De-al Doilea Război Mondial, tot îmi este greu să nu mă șochez de existența unor persoane capabile de brutalități ieșite din comun, să nu mă cutremur în fața faptelor și să nu fiu lovită de o furie greu de controlat.
Acțiunea cărții este împărțită în patru părți, fiecare parte devenind mai intensă decât cealaltă, iar dacă în prima parte am avut o acțiune mai domoală, am făcut cunoștiință cu personajele, aveam impresia că este puțin groaie, prea multe informații de asimilat, ei bine, începând cu a doua parte, asta fiind undeva în jurul paginii 200, lucrurile au început să se dezmorțească bine și să-mi fie tot mai greu să pun cartea deoparte, în ciuda durerilor ce le simțeam la degete și mâini. Cu fiecare pagină, a devenit tot mai intensă, m-a prins tot mai mult, m-a ținut cu sufletul la gură, deși intuiam că ceva se va întâmpla, s-a instalat și pielea de găină, fiorii pe șina spinării și palmele transpirate, iar cum mă apropiam de finalul poveștii, m-a lovit o tristețe teribilă și ochii mi s-au încărcat de lacrimi. Este a doua carte ce o citesc din perspectiva germanilor, cum gândesc ei în ceea ce privește sistemul nazist, sentimentele lor, lupta pe care o duc în interior, greutățile pe care le întâmpină. ”Fiecare moare singur” este o lecție despre curaj și adevăr, este povestea unor oameni ce n-au încetat să lupte, deși au fost dominați de frică și neîncredere, să creadă în bine și să spere la o schimbare.
”Noi nu trăim pentru noi înșine, ci pentru cei din jurul nostru. Iar dacă facem ceva și ajungem cineva, n-o facem pentru noi, ci pentru cei din jurul nostru…”
”(…) fiecare dintre noi a fost nevoit să se descurce singur, fiecare a fost prins singur și fiecare va trebui să moară singur. Dar tocmai de-aia nu suntem singuri, Quangel, și nici nu vom muri degeaba. Nimic nu se întâmplă degeaba pe lumea asta și, fiindcă luptăm pentru dreptate și împotriva brutalității, vom fi învingători în cele din urmă.”
”Nu contează câți luptă, unul sau zece mii; dacă cineva simte că trebuie să lupte, atunci o face, fie că-l ajută cineva sau nu.”
”Conștiința liniștită doarme și pe furtună.”
”Suntem ca semințele bune într-un camp plin de buruieni. Dacă n-ar exista semințe bune, câmpul s-ar umple numai de buruieni. Dar semințele bune se pot înmulți…”
Bookworm in a cozy corner 