• Titlu original: ”The Green Mile”
• Autor: Stephen King
• Editura: Nemira
• Colecția: Armada 
• An apariție: 2021
• Număr pagini: 448
• Traducător: Oana Duşmănescu

Roman ecranizat într-un film clasic, cu Tom Hanks în rolul principal.

Culoarul Morții – cei care merg până la capătul lui nu se mai întorc, pentru că acolo îi așteaptă scaunul electric.

În Corpul E al Penitenciarului Cold Mountain sunt adăpostiți numai criminali condamnați la moarte. De când lucrează aici, gardianul Paul Edgecombe a văzut multe. Dar n-a mai întâlnit pe nimeni asemenea lui John Coffey, un uriaș cu minte de copil, condamnat pentru o crimă de o violență șocantă.

În acest loc al ultimei șanse la ispășire, Edgecombe e pe cale să descopere adevărul despre Coffey, unul teribil, care îi va da peste cap toate credințele.

Deci, știu că probabil mă repet, dar asta este, relația mea cu Stephen King este tare năbădăioasă, acum îl iubesc, ca apoi să-l urăsc și din nou să-l iubesc și să-mi dau jos toate pălăriile în fața sa… Nu cred că am mai citit operele vreunui autor care să se poata compara cu King, sincer, și nici nu am să-l caut, King este unul și mereu va rămâne așa.

“Culoarul morții” a ajuns la mine în urma unei curiozități, acest love-hate al meu cu autorul, dar și datorită faptului că a fost recomandată de Andrei, iar eu mă încred în recomandările sale. Ca apoi, la momentul când m-am decis că e vremea s-o citesc, să-mi spună iubitul că este și film realizat după carte, că el l-a văzut, că “este emoționant, dar tare fain, te atinge acolo unde trebuie” și vine întrebarea de baraj “Da’ tu nici filmul ăsta nu l-ai văzut?”, adică despre ce vorbim aici? Mda, nici ecranizarea acestui roman nu am văzut-o, am cunoștințe despre câteva secvențe, dar și acelea vagi, însă acum că am terminat cartea de citit, mă pregătesc psihic să-mi rup sufletul și să plâng vizionând filmul.

Acțiunea romanului are loc în Penitenciarul Cold Mountain, mai exact în Corpul E, unde sunt “cazați” condamnații la moarte prin electrocutare, doar aici se află Bătrânul Scăpărici, și este redată din perspectiva lui Paul Edgecombe, un gardian care lucrează aici. Acestuia i-a fost dat să vadă multe, însă când gigantul John Coffey este aduc în Corpul E, are impresia că n-a văzut nimic până acum. În ciuda staturii sale impunătoare, John este un om cum rar a fost dat pe pământ, iar când Paul îi descoperă tainele, viața și credințele sale sunt tulburate…

O dată ce am început să pătrund în poveste, aveam mici flash-uri cu secvențele din film, alea așa văzute pe sărite, când mai “scăpa” al meu la câte un clip pe Youtube, însă cu cât citeam mai mult, conștientizam cât de sensibilă este povestea, cât de tare mă va emoționa și încercam să mă pregătesc pentru loviturile fatale, știam că voi plânge, iar dacă nu se lasă cu lacrimi, sigur va fi cu durere-n suflet. Ei bine, au fost și lacrimi și durere, povestea țesută de King mi-a dat în moalele capului și am rămas șocată de faptul că a fost capabil să construiască o asemenea poveste, eu care-l asociez doar cu horror și detalii morbibe și tot ce poate fi mai grețos pe pământ. Datorită faptului că povestea a fost redată la persoana întâi, din perspectiva lui Paul, la început asemenei unei destăinuiri într-un jurnal, am reușit să înțeleg mult mai bine evenimentele, să mă conectez cu povestea și să simt trăirile fiecărui personaj în parte, fie că erau colegii de lucru ai lui Paul, fie deținuții din Corpul E. N-au lipsit nici replicile specifice lui King, dar am avut parte și de dialoguri umoristice, povestea prinzând un gust dulce-acrișor, dacă aș putea spune așa…

Ce să vă mai spun? Că John Coffey mi-a cucerit inima și că m-a durut de ce soartă a avut parte? Că faptul de a fi “negrotei” este o condamnare de la bun început? Că nu contează cum arăți la exterior, ci ce culoare îți este sufletul? John Coffey poate fi lejer desprins dintr-un personaj real, atât prin faptele sale, dar și prin faptul că este un om de culoare… Dar nu culoarea te definește ca bun sau rău, ci acțiunile tale… Iar “Culoarul morții” nu a fost doar povestea lui Paul Edgecombe, a fost și cea a lui John Coffey, nume care se pronunță ca și băutura, dar se scrie diferit… O poveste tulburătoare, care mi-a “prăjit” gândurile și m-a lăsat fără cuvinte. A rupt tot în mine ce era de rupt…

• Titlu original: ”The School for Good and Evil II: A World Without Princes”
• Autor: Soman Chainani
• Ilustrator: Iacopo Bruno
• Serie: ”Școala pentru Bine și Rău”
• Volum: II
• Editura: Arthur
• Colecția: Orange Fantasy 
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 478
• Traducător: Mihaela Sofonea

Le regăsim pe Sophie și Agatha trăind o viață obișnuită și dându-și seama curând că e un lucru nefiresc pentru ele. Sfârșitul lor Fericit Până la Adânci Bătrâneți nu e tocmai ce își imaginau, locuind acum înapoi în Gavaldon. Amintirile sunt la fel de puternice ca dorințele nerostite. Drumul către lumea magică se redeschide. Nu e pavat numai cu speranțele posibilității mărturisirii dragostei adevărate și scrierii Sfârșitului, ci cu tot felul de pericole neașteptate. Lumea fără prinți scoate ce-i mai rău atât din fete, cât și din băieți, separați acum fiecare în câte o școală. Prințesele și vrăjitoarele stau laolaltă. Restaurarea păcii implică alegeri și sacrificii dureroase, punându-se în talerele balanței prietena cea mai bună și prințul iubit.

Aflăm în al doilea volum cui îi aparține inima Agathei în cele din urmă și ce soartă se pregătește pentru ea și Sophie. Soman Chainani continuă să reinventeze lumea basmelor, provocându-te să vezi nuanțele Binelui și Răului.

Iaca, m-am reîntors la “Școala pentru Bine și Rău”, de data aceasta într- “O lume fără prinți”, după câteva săptămâni după ce am finalizat primul volum al seriei, despre care găsiți impresii aici. Nu știam cât de bună sau rea era această lume, dar am aflat și am conștientizat că balanța este grav înclinată, când spre bine, când spre rău, negăsindu-și echilibrul ce-l avea odată…

Să o reîntâlnesc pe Agatha m-a bucurat tare mult, pe Sophie, în schimb…să zicem că mi-am dat de multe ori ochii peste cap și ajunsesem să mă gândesc dacă se poate să fie mai încurcă-lume decât este. N-am avut-o la suflet nici în primul volum, ce e drept, dar parcă-n acest volum, mi-a umplut paharul până când conținutul a ajuns peste margini. Hester m-a cucerit și am prins mai mult drag de ea decât avusesem înainte, la fel și de Dot, deși destinele fetelor sunt la fel de imprecise ca și cele alor Agathei și Sophiei. Fericitele și Nefericitele sunt de acum în aceeași tabără, luptând împotriva băieților, Școala pentru Bine și Rău fiind împărțită în două, Școala pentru Fete și Școala pentru Băieți, Fericitele adoptând unele obiceiuri de-al Nefericitelor și vice-versa, cum ziceam, balanța fiind “dereglată”.

Și-n acest volum am avut parte de noi trucuri de frumusețe, diverse vrăji învățate în primul an de școală, dar și unele noi, dar mai ales, am avut parte de dorințe, multe dintre ele prinse între ciocan și nicolavă, secrete întunecate, manipulări, numeroase răsturnări de situație ce m-au zăpăcit de cap și care m-au determinat să mă îndoiesc de acțiunile fiecărui personaj în parte, fie el Bun sau Rău. Nimic nu mai e ce a fost, iar de acum războiul nu se mai poartă doar între cele două Școli, ci și între dragoste și magie, prietenii devenind dușmani, iar dușmanii aliați…

Datorită celor de la Cartepedia am putut să mă reîntorc atât de repede în această lume fantastică și țin să le mulțumesc pe această cale pentru oportunitatea oferită și abia aștept să aflu cum se va încheia povestea Agathei și a Sophiei, dacă vor fi Fericite sau Nefericite “Până la adânci bătrâneți”. În acest al doilea volum al seriei, personajele principale au fost puse la grele încercări, au avut de luat decizii care le-au determinat să se îndoiască de ceea ce știau, s-au temut una pentru cealaltă, dar și una de cealaltă. Nu toate alegerile sunt potrivite și nici toate dorințele nu sunt rostite din suflet, așa că trebuie să fie extrem de atente cu ce-și doresc și ce acțiuni întreprind, căci viețile le sunt, din nou, amenințate. În multe detalii nu vreau să intru, ci vă recomand să citiți seria, este una tare simpatică, deși Sophie este o nesuferită, chiar dacă este middle grade, oferă o poveste captivantă și fermecătoare, cu personaje care se maturizează vrând-nevrând înainte de vreme, bătălii purtate între Bine și Rău, dacă vei mai putea deosebi cele două tabere…Dacă am reușit să vă conving să îi acordați atenție seriei, găsiți volumele aici, eu fug să mă pierd între paginile volumului trei, să vă pot vorbi despre el cât mai curând, dar și pentru că mă macină curiozitatea în privința deznodământului.

”O singură dorință și declanșase un război. Un război între două tabere care se luptau pentru inima ei. Un război între doi oameni pe care îi iubea. Un război între prietena ei cea mai bună și un print.”

”Dorințele se nasc din suflet. Dacă le negi, nu vor face decât să se aprindă mai tare.”

”Pentru că ticăloșii nu se nasc din dragoste (…). Suntem făcuți din tot felul de motive greșite, niciunul care să țină familia laolaltă.”

”Nimic pe lumea aceasta nu era sigur vreodată. Prinții puteau deveni la fel de înspăimântători precum căpcăunii. Prințesele puteau deveni ticăloase. Prietenii cei mai buni puteau deveni dușmani.”

”Unul dintre multele motive pentru care urăsc prințesele este că nu găsesc singure răspunsuri, mormăi Aric.”

”Când ești mic, crezi că prietenul cel mai bun este totul. Dar după ce găsești dragostea adevărată … lucrurile se schimbă. Prietenia ta nu mai poate fi niciodată la fel după aceea. Pentru că oricât ai încerca să le păstrezi pe amândouă, loialitatea nu poate să aparțină decât unuia singur.”

”Întotdeauna sunt trei într-o poveste, Filip. Cei care se iubesc cu adevărat și ticălosul. În cele din urmă, cineva trebuie să moară.”

”Dorințele sunt lucruri puternice, dacă ești dispusă să faci orice pentru ele.”

• Titlul original: ”Gilded”
• Autor: Marissa Meyer
• Serie: Gilded
• Volum: I
• Editura: Storia Books
• Colecție: Young Adult
• An apariție: 2022
• Număr pagini: 568
• Traducere de Simona Ștefana Stoica

Dragostea nu trebuia să facă parte din învoială.

Marissa Meyer se întoarce în lumea basmelor cu un retelling înfricoșător după Rumpelstiltskin.

Blestemată la naștere de zeul minciunilor, fiica unui morar sărac țese povești feerice, captivante și complet neadevărate.
Sau așa crede toată lumea.
Când una dintre poveștile stranii ale Serildei atrage atenția sinistrului Rege Elf și a vânătorilor săi morți-vii, fata se trezește într-o lume întunecată, unde corbi cu orbite goale îi urmăresc fiecare mișcare, iar din umbră pândesc ghouli și fantome. La porunca regelui, ea trebuie să îndeplinească o sarcină imposibilă, să transforme paiele în aur, altfel va fi ucisă pentru că l-a mințit.
Alături de Gild, un băiat misterios și chipeș, cu puteri nebănuite, al cărui ajutor vine cu un preț neașteptat, Serilda descoperă că impunătorul castel Adalheid ascunde nenumărate secrete, inclusiv un blestem străvechi, care trebuie să fie rupt dacă speră să pună capăt, pentru totdeauna, tiraniei Regelui Elf și a vânătorii sale sălbatice.

Marissa Meyer m-a cucerit cu seria “Cronicile lunare” în urmă cu doi ani, când am descoperit toată seria în izolarea din anul 2020 și despre care v-am împărtățit impresii pe blog aici, iar de atunci am fost cu ochii pe titlurile lansate de ea. Recent am citit și “Heartless”, titlul tradus la editura Storia Books și despre care v-am vorbit aici, iar luna aceasta am primit “Aurit”, tot din partea editurii, cărora le mulțumesc din suflet pentru ocazia oferită, de a citi atât de repede unul dintre noile titluri lansate de ei.

“Aurit” mi-a prezentat-o pe Serilda, o tânără cu un talent aparte în relatarea poveștilor, nu cunoaște finaluri fericite, ci doar înfiorătoare și îngrozitoare, menite să bage spaima în ascultătorii ei, oferind o cu totul altă perspectivă asupra poveștilor. Însă una din povești pe care aceasta le țese, atrage atenția mult-temutului Rege Elf, văzându-se prinsă într-o lume întunecată și silită a îndeplini poruncile Regelui, atunci când este chemată de acesta. Aici, în îndeplinirea sarcinilor, intervine Gild, un băiat misterios și chipeș din cale-afară, care o ajută pe Serilda… Cu cât petrece mai mult timp la Castelul Adalheid, Serilda descoperă că aici sunt ascunse numeroase secrete, dar și un blestem, care, o dată rupt, poate opri tirania Regelui și a vânătorilor lui.

Să mă pierd printre pagini și să aflu povestea Serildei și a lui Gild a fost o reală plăcere, în ciuda detaliilor ce m-au doborât câteodată, reușind să mă zăpăcească de cap. O dată obișnuită cu acestea, dar și cu firul acțiunii, devenisem tot mai anxioasă în a descoperi cum evoluează povestea, dacă va avea sau nu succes Serilda în sarcinile sale, cine este Gild și ce secrete sunt tăinute între zidurile Castelului Adalheid. Am prins drag de Serilda, așa mincinoasă cum era, doar nu degeaba este fina zeului minciunilor, gândindu-mă că toate scornelile ei sigur au o fărâmă de adevăr, dar se vor și întoarce împotriva ei, la un moment dat, m-am lăsat vrăjită de Gild de la prima apariție, iar misterul din jurul său mă ținea ca pe ace și voiam să-l deslușesc cât mai repede, mai ales că aveam propriile bănuieli și simțeam nevoia de confirmare. Mi-a părut rău și de fantomele de la Adalheid, acele suflete chinuite, și-mi doream să-și găsească pacea, așa cum este firesc pentru un suflet o dată ce se desprinde de trup.

Mi-a plăcut volumul, povestea țesută de Marissa reușind să mă captiveze și să mă prindă în mrejele sale, mai greuț începutul, dar după ce am trecut de jumătate, s-a încins treaba și deja nu mai reușeam să mă desprind de poveste. Îmi doream să citesc fără oprire, să aflu deznodământul, să văd ce se întâmplă cu Serilda și Gild, mai ales că se văzuseră prinși în câteva situații neprevăzute. O încântare să-i urmăresc împreună și abia aștept să apară volumul următor, mai ales că am rămas puțin în pom și cu câteva semne de întrebare, la care n-am primit răspunsuri. Multe detalii nu vreau să vă împărtășesc, dar vă îndemn să-i acordați o șansă volumului, Marissa Meyer are un stil aparte de a repovesti basmele, iar acest retelling dupa Rumpelstiltskin este unul savuros.

Alături de Serilda și Gild, vă așteaptă și Fantomele de la Adalheid să le salvați de tirania Regelui Elf, dar nu-i spuneți că am zis asta, că apoi mă torturează și pe mine. Atât povestea personajelor principale, cât și ale celor secundare sunt frumos împletite, iar mici povestiri cuprinse între pagini, aduc un plus enorm volumului și oferă o atmoferă încântătoare, în ciuda întunecimii care învăluie volumul. Iar dacă rândurile mele n-au reușit să vă convingă să aruncați un ochi peste volum, poate o fac citatele de mai jos, iar daca ele vă conving, titlul îl găsiți pe site-ul editurii aici.

”Minciuna este rea. Minciuna este opera demonilor. Poveștile mele sunt minciuni, prin urmare sunt o mincinoasă.”

”(…) cred că poveștile tale sunt asemenea torsului. Pentru că făurești ceva frumos din nimic.”

”O parte din măiestria ironiei, a continuat regele, este, în opinia mea, că îi prostește atât de mult pe alții, încât ei nici nu își dau seama.”

”(…) când vine vorba de arta veche a povestirii, (…), ai nevoie de întuneric pentru a aprecia lumina.”

”Timpul nu are nicio însemnătate pentru cei întunecați.”

”Nu-i nimic rău în a citi un basm. Stimulează imaginația, inteligența și, de asemenea, bunele maniere. În plus, personajele urate, răutăcioase și lacome nu sunt niciodată cele care trăiesc fericite pentru totdeauna. Doar cele bune sunt astfel răsplătite.”

”Poveștile pot continua la nesfârșit.”

”Norocul determină cine va prospera și cine va eșua. Totul ține de șansă.”

”E adevărat că era însemnată ca fiind o mincinoasă, dar în cuvintele ei puteau fi adevăruri pe care nimeni nu le putea desluși. Poate că nu era deloc o mincinoasă, ci mai degrabă un istoric. Poate chiar un oracol. Care spunea povești din trecut, ce fuseseră îngropate de prea mult timp. Care crea întâmplări ce nu se petrecuseră încă. Care din nimic făurea ceva.”

• Titlul original: ”Rule of Wolves”
• Autor: Leigh Bardugo
• Seria: ”Nikolai Lantsov”
• Volum: II
• Editura: Trei
• Colecție: Fiction Connection
• Anul apariţiei: 2022
• Număr de pagini: 642
• Traducere de: Alexandra Fusoi

Lupii dau târcoale și zilele Ravkăi sunt numărate

Regele-demon. În timp ce uriașa armată fjerdană se pregătește să pornească o invazie, Nikolai Lantsov va invoca toată iscusința și tot farmecul pe care le posedă – chiar și pe monstrul dinăuntrul lui – pentru a câștiga această luptă. Dar o amenințare întunecată stă la pândă și nu poate fi alungată prin darul unui tânăr rege de a face imposibilul posibil.

Vrăjitoarea Furtunii. Pentru Zoya Nazyalensky, războiul a însemnat foarte multe pierderi. Și-a văzut mama murind și dușmanul cel mai cumplit readus la viață. Cu niciun chip nu vrea să-și îngroape încă un prieten. Acum datoria o cheamă și Zoya trebuie să-și folosească puterile pentru a deveni arma de care are nevoie țara ei. Indiferent de preț.

Regina îndoliată. Acționând sub acoperire, Nina Zenik riscă să fie descoperită și ucisă în timp ce poartă un război împotriva Fjerdei tocmai din capitala acesteia. Însă dorința sa de răzbunare ar putea însemna, pentru propria-i țară, să piardă șansa de a-și câștiga libertatea, iar pentru Nina să nu-și mai poată vindeca niciodată inima îndurerată.

Regele. Generalul. Spionul. Împreună, trebuie să găsească o cale de a construi un viitor în aceste vremuri întunecate. Altminteri, vor fi nevoiți să asiste neputincioși la prăbușirea unei națiuni.

“Cum supravietuiesti într-o lume care tot ia de la tine?”

Nu vă pot exprima în cuvinte cum m-a făcut acest volum să mă simt, iar acum că l-am finalizat, mă rog ca autoarea să mai inventeze o serie, ceva, sau să continue duologiile sau nu știu, dar vreau mai mult din Grishaverse, a fost prea fascinantă lumea, ca să fiu nevoită să mă conformez că acest volum e posibil să fie ultimul din acest univers. M-am îndrăgostit de această lume și cred că aș capabilă să recitesc seriile la nesfârșit, deși unele volumele mi-au rupt sufletul în mii de bucățele, dar mi-au oferit și mângâieri.

Am tot amânat să citesc “Regele Cicatricilor”, despre care găsiți impresii pe blog aici, în speranța că se va traduce cât de curând și volumul doi al duologiei, însă anul acesta n-am mai rezistat și am citit primul volum din duologia “Nikolai Lantsov” și mi-a părut rău că nu l-am citit la vremea când l-am luat, dar m-am și bucurat că l-am amânat până acum, pentru că doar ce-l finalizasem, iar cei de la editura Trei anunțaseră că urmează să se lanseze și “Legea Lupilor”. Am ales un moment potrivit, zic eu, nefiind nevoită să fac o pauză prea mare între cele două volume. De cum am văzut că s-a tradus “Legea Lupilor” mi-am spus că trebuie, numaidecât, să pun mâna pe titlu, să mă reîntâlnesc cu Nikolai, Zoya și Nina, dar și cu celelalte personaje, eram curioasă cum se va mai schimba povestea lor, dar și ce destin vor avea… Pentru aceasta oportunitate, de a citi atât de repede volumul, trebuie să le mulțumesc celor de la Trei, mi-au îndeplinit dorința și m-am răsfățat câteva ore în compania personajelor mele preferate.

Cu mâna pe suflet vă mărturisesc, am fost absorbită, la propriu și figurat, de acest volum, când mă “activam” și mă pierdeam printre pagini, nimic în jurul meu nu mai conta, nu acordam atenție nimănui, eram doar eu și cartea, cu ale sale răsturnări de situație, palpitații, nervi întinși la maxim, temeri, râsete și chicoteli datorită dialogului încărcat de unor, dar și mici zâmbete și bucurii atunci când dădeam peste un pasaj sau ipostază a personajelor mai…altfel… Am parcurs cu sufletul “Legea Lupilor”, iar cele trei personaje mi-au păstruns tot mai adânc sub piele și-n inimioară, îi adorasem eu de la primele apariții, dar cu acest volum, sentimentele mele pentru ele au ajuns la un alt nivel, mult mai înalt. Au fost personaje care au pătimit multe și pe nedrept, au fost judecate, condamnate, dar în ciuda tuturor suferințelor și-au permis să simtă, să rămână umani, deși eu, dacă aș fi fost în locul lor, nenoroceam tot și pe toate…

Nu doar o dată am stat cu sufletul la gură, fiindu-mi teamă pentru ce avea să se mai întâmple, mă rugam în gând să nu moară vreun personaj, că nu cred că suportam să fiu nevoită să mă despart de vreunul, știind cât timp am petrecut alături de ei, că am ajuns să le cunosc trecutul, să-i observ în prezent și să-mi doresc să le aflu și ce le rezervă viitorul. Am râs alături de ei și de ei, mai ales, dialogurile au fost savuroase, asemeni poveștii, personajele unele dintre cele mai simpatice și de care cu ușurință m-am atașat de ele, că am vrut sau nu, dar mai ales am ajuns să empatizez cu ele enorm. N-au lipsit nici micile momente când m-au amentințat lacrimile, n-au scăpat, dar mi-au înecat puțin ochii, de multe ori m-am emoționat și înduioșat, procesând rândurile citite și evenimentele ce tocmai avuseseră loc.

Volumul meu este plin de adnotări, parcă ar fi un curcubeu, cele mai multe sunt marcate pasajele comice și sarcastice, care sunt cam la egalitate cu cele emoționante, urmate de cele în care inima mea se topea puțin câte puțin. Am reușit să marchez și câteva citate, pe care am să vi le las mai jos, în toată euforia mea generată de “Legea Lupilor”. Dacă încă nu ați reușit să citițu duologia, nu o mai amânați, merită cu vârf și îndesat toată atenția voastră, vă garantez că nu vă veți plictisi, clipe de respiro pauză pentru că evenimentele vor veni în valuri și veți fi dați peste cap, dar fiecare pagină parcursă își va pune amprenta. Veți fi străbătuți de toate stările posibile și imposibile, nu vor lipsi momentele în care veți fi la modul “Ce…?”, deci…pune-ți mâna pe duologie și aprofunda-ți poveștile lui Nikolas, a Zoyei și a Ninei. Sunt nerăbdători să se întâlnească cu voi și să se “dezlănțuie”, asemeni mie în această recenzie; găsiți titlul pe site-ul editurii aici.

”(…) regii făceau ce voiau; bastarzii făceau ce era nevoie.”

”Războiul era ca focul – brusc, înfometat și cel mai ușor de oprit înainte să se înstăpânească.”

”Moda poate cere o siluetă mai subțire, dar bărbaților nu le pasă de modă.”

”Viața omenească merită păstrată. Dar viețile omenești? Vin și trec ca pleava, fără să încline niciodată balanța.”

”Unii oameni sunt făcuți pentru dragoste și alții, pentru război. Niciunii nu se bucură de cealaltă parte.”

”Dragostea era un distrugător. Lăsa în urmă oameni îndurerați, văduve, doar nenorocire. Jalea și dragostea erau unul și același lucru. jalea era umbra pe care o lăsa dragostea când nu mai era.”

”Îți alegi singur calea. Mergi pe ea. Speri să regăsești drumul spre casă.”

”Mai bine să te îndopi cu informații decât să mori de foame cu bune maniere.”

”Consider că secretele sunt cele mai de nădejde investiții. Cu cât le ții mai mult, cu atât le crește valoare.”

”Să supraviețuiești în locul ăsta. Să supraviețuiești în viața asta. Să găsești pe cineva care să te apere, pentru că nu te poți apăra singură. Să zămislești copii. Să te rogi să ai băieți. Să te rogi ca fiica stranie și îndărătnică să-și găsească în cele din urmă calea. Să te temi pentru ea, s-o veghezi, să-ți dai seama că teama și veghea ta nu înseamnă nimic atunci când lovește furtuna.”

”Așa funcționează iubirea. În povești, dragostea îți vindeca rănile, repara ce era stricat, îți permitea să mergi mai departe. Dar dragostea nu era o vrajă, vreun fel de binecuvântare pe care s-o șoptești, un balsam sau un panaceu. Era un singur fir, fragil, care devenea mai puternic prin legătură, prin greutăți înfruntate în comun și încredere onorată.”

”Dar poate că asta era smecheria: să supraviețuiești, să îndrăznești să rămâi în viață, să-ți făurești propria speranță când toată speranța a dispărut.”

• Titlul original: ”House of Sky and Breath”
• Autor: Sarah J. Maas
• Serie: Crescent City
• Volum: II
• Editura: Bloomsbury Publishing (UK)
• An apariție: 2022
• Numar pagini: 806

Bryce Quinlan and Hunt Athalar have made a pact.

As they process the events of the Spring they will keep things platonic until the Solstice. But can they resist when the crackling tension between them is enough to set the whole of Crescent City aflame? And they are not out of danger yet. Dragged into a rebel movement they want no part of, Bryce, Hunt and their friends find themselves pitted against the terrifying Asteri whose notice they must avoid at all costs.

But as they learn more about the rebel cause, they face a choice: stay silent while others are oppressed, or fight. And they ve never been very good at staying silent.

In this sexy, action-packed sequel to the #1 bestseller House of Earth and Blood, Sarah J. Maas weaves a captivating story of a world about to explode and the people who will do anything to save it.

Am făcut-o și pe asta sau mai bine zis, am citit-o și pe asta, Sarah J. Maas a făcut-o din nou, m-a învârtit pe degete după bunul ei plac și s-a jucat cu ale mele sentimente în cel mai josnic mod posibil, dar tot o ador, deși-n unele momente o urăsc din tot sufletul. Nu o să vorbesc despre acțiunea cărții pentru că știu că-mi vor scăpa spoilere, așa că am să mă limitez la a-mi exprima sentimentele sau, mai concret, ce au rămas din ele după ce am ajuns la finalul volumului…

A fost o luptă lecturarea acestui volum, sincer, pentru că m-a plictisit teribil prima parte a sa, mă gândisem chiar s-o abandonez, dar în același timp îmi doream să continui în a o citi, în speranța că se va întâmpla ceva ce-mi va bubui mintea și nu va mai fi plictisitoare. Primele 200 de pagini și puțin au fost o tortură, detalii ce m-au terminat psihic, acțiune prea puțină, multe personaje cărora nu le înțelegeam rolul și nu știam ce caută în poveste, de unde apăruseră, dar acele 200 și ceva de pagini au compensat cu dialogul, replici încărcate de umor, sarcasm ca la el acasă, cuțite peste cuțite în vorbe, deci să spunem că am iertat-o pe autoare în această prima parte, cât de cât. Apoi, să te ții, tată, pentru că ce mi-a fost dat să parcurg în a doua parte, ca să nu mai spun de a treia. În a doua parte deja se simțeau mici schimbări și acțiunea se mișca altfel, era și cazul, ce e drept, având în vedere cât de inexistentă a fost în primul sfert de carte. Dar totuși, așa nu se face, Sarah mi-a dat palpitații cum nu mă așteptam, m-a indus în eroare, mi-a dat cu personaje să mă satur, să nu pot ține pasul cu ele la un moment dat… m-a nenorocit. Aveam capitole unde nu știam nici despre ce mai citesc, unde să mă plasez în timp și spațiu, m-a năucit, ca să nu mai spun că sufletul meu era tot strâns, ba de teamă, ba de durere, ca apoi să fie călcat în picioare, fără milă.

Mă așteptam să mă lovească volumul, dar nu la modul cum a făcut-o, zău de nu. Dacă-n prima parte m-a plictisit de-mi venea să-mi smulg părul și să-mi fac rugăciunile să nu mă lovească RS-ul, ei bine, începând cu a doua parte mă rugam să prind un moment de pauză, să am timp să procesez tot ce se întâmplă, să mă bucur, să sufăr, să mă descarc, să fac ceva, nu știu, pentru că nu mai știam nici ce reacție să am, eram blocată, pur și simplu, se întâmplau mult prea multe într-un timp foarte scurt. Volumul a fost fucked up în toate modurile posibile și imposibile, de la cum a dezvoltat autoarea acțiunea, cum a introdus personaje noi și cum a împletit destinul personajelor vechi cu cele noi, la modul cum le-a creat încât să te determine să te atașezi de fiecare în parte, ca apoi să lovească cu plot twist-uri și cliffhangers…

Mi-a plăcut volumul, nu la fel de mult ca primul, ce e drept, am ajuns să mă atașez și de alte personaje, nu doar de Bryce, Hunt sau Ruhn, ci și de Ithan, Declan și idiotul de Flynn, ultimi trei mi-au cucerit inima și m-au ținut cu răsuflarea tăiată de multe ori. I-am adorat împreună și separat, i-aș fi luat în brațe, i-aș fi iubit, i-aș fi luat la palme… Bryce a fost top, m-am înclinat în fața ei, așa personaje feminine să tot întâlnesc, neînfricate, impulsive, puternice și cu o inimă imensă, Hunt…a fost Hunt, evident, Ruhn m-a surprins, Ithan a fost altceva decât mă așteptam și mi-a intrat sub piele, m-am bucurat că am putut să-l descopăr mai profund decât am avut posibilitatea în primul volum, Flynn, prostovanul, mi-a câștigat și el inima, a fost ca o bombonică dulce în toată acea “acreală”, iar Declan era acolo să-i tempereze pe toți, părea a fi singurul cu capul pe umeri. Au fost faini și adorabili și-mi pare rău că am fost nevoită să mă desprind de ei pentru următoarele luni, va fi un mic chin așteptarea volumului trei.

Nu știu cât de coerentă sunt în exprimare, însă sunt într-o stare contradictorie și confuză, totodată, cu acest volum, iar finalul nu mi-a fost de niciun ajutor în a-mi lămuri și limpezi gândurile. Iar până va apărea al treilea volum, mai este mult și bine, iar al meu semn de întrebare nu va primi un răspuns foarte curând, din păcate… Cert este, și cu asta închei, că Sarah poate să-mi ia toți banii ăștia puțini pe care îi am pentru că o să cumpăr tot ce lansează. Este un geniu și modul în care crează poveștile, pe mine, personal, mă fascinează. Mi-a dat emotional damage cu ultimele 100 de pagini ale volumului, dar bine că le-am avut pe Anto și Delia alături, să dezbatem povestea și să ne dezlănțuim sentimentele…

“Males will always try to control the females who scare them. Marriage and breeding are their go-to method.”

“Death has no friends.”

“Life is a beautiful ring of growth and decay.”

• Titlu original: ”The Lightning Thief (Percy Jackson and the Olympians, #1)”
• Autor: Rick Riordan
• Serie: ”Percy Jackson și Olimpienii”
• Volum: I
• Editura: Arthur
• Colecţie: Arthur GOLD
• An apariție: 2021
• Număr pagini: 307
• Traducător: Alex Moldovan

Volumul prezintă aventurile lui Percy, un puşti de doisprezece ani care descoperă că este semizeu, fiind fiul unei muritoare şi al zeului Poseidon. Ştim că tinerii cititori nu sunt foarte atraşi de poveştile mitologiei clasice, considerând că acest tip de lectură este dificilă şi lipsită de conexiuni cu societatea din zilele noastre. Dar cartea lui Rick Riordan contracarează aceste neajunsuri, fiind un excelent îndrumar mitologic, plin de aventură şi pe gustul copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani. Rick Riordan reuşeste, cu multă abilitate, să plaseze istorisirile din cărţile lui Homer într-un context actual, folosindu-se de umor şi reconstruind aventurile clasice într-un ritm alert, ce ţine cititorul cu sufletul la gură.

Cărţile seriei Percy Jackson şi Olimpienii s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare în primii partu ani de la apariţie, iar întreaga serie este prezentă de aproape 300 de săptămâni în topul publicaţiei The New York Times la categoria celor mai bine vândute cărţi dedicate publicului tânăr. Romanul este listat ca una dintre cele mai bune apariţii editoriale pentru tineri de Young Adult Library Services Association.

”E periculos să fii semizeu. Și înfricoșător. De cele mai multe ori, ajungi să mori în chinuri și umilit.”

Cu seria “Percy Jackson și Olimpienii” am pățit exact ca și cu seria “Harry Potter”, mi-am dorit să o citesc de când s-a lansat și abia acum, la vârsta de 32 de ani, am reușit să încep seria… Dar, ca și cu Harry Potter, Percy Jackson este un personaj ce nu se va demoda niciodată și povestea sa poate fi descoperită la orice vârstă. Le mulțumesc din suflet celor de la Cartepedia, mi-au venit în ajutor și mi-au îndeplinit dorința de a începe seria, găsiți și voi primul volum aici, dacă încă n-ați descoperit-o.

Percy Jackson, deși se vrea a fi un puști de 12 ani obișnuit, nu este deloc așa. Toate belele trag la el, chiar și atunci când nu le caută, ajunge într-o tabără de antrenament pentru semizei, încercând să-și salveze viața, unde află că fiul lui Poseidon, puternicul zeu al mării. O dată acest adevăr dezvăluit, clipele de respire nu mai există, nu că ar fi fost existente până atunci, monștrii îl vânează, iar el trebuie să aibă succes într-o misiune primită în tabără, ce-l trimite, din nou, în lumea muritorilor… Viata sa devine o peripeție continuă, dar și o luptă pentru supraviețuire… Avându-i alături de Annabeth, fiica Atenei, și Grover, un satir, Percy pornește să recupereze fulgerul lui Zeus și ce aventură!… De când văzusem ecranizările după primele două volume ale seriei, mi-am dorit tot mai mult să parcurg titlurile, iar acum că am reușit s-o încep, sunt foarte încântată. M-am conectat cu povestea de la primele pagini, Percy mi-a captat atenția cu prima sa apariție și l-am urmărit cu zâmbetul pe buze până la ultima pagină, chiar și-n momentele în care eram cu sufletul la gură pentru el și cei doi companioni ai săi.

Cu fiecare capitol parcurs, îmi doream să citesc mai mult și mai mult, temându-mă, totodată, să ajung la ultima pagină, pentru că voi fi nevoită să mă despart de personaje până voi pune mâna pe volumul doi… M-am relaxat, am savurat paginile, am râs cu pofta…am ales momentul potrivit de a citi cartea și nu am dat deloc greș. Percy Jackson este un personaj interesant, amuzant și buclucaș, aș putea spune, dar și cu un umor ieșit din comun, în ciuda tuturor necazurilor în care se vede prins. Povestea sa este una savuroasă și relaxantă, care vorbește despre prietenie și loialitate, asteptându-te să i te alături în această aventură misterioasă, să-ți descoperi curajul… Și, crede-mă, ai nevoie de curaj să înfrunți mult temuții Zei, cărora le place să se joace cu viețile muritorilor și să-i învrăjbească, să le joace destinele pe degete după bunul lor plac,  Furii care apar când nici nu te aștepți, și Himere, mai ales când nu știi cu exactitate cine îți este alături și cine te va înjunghia pe la spate, pentru a-și asigura bunăstarea… Chiar vă recomand să-i acordați o șansă seriei, eu abia aștept să pun mâna pe următorul volum, să văd cum evoluează povestea lui Percy și-n ce aventuri se mai vede prins.

• Titlu original: Pan’s Labyrinth
• Autor: Cornelia Funke, Guillermo del Toro
• Ilustrator: Allen Williams
• Editura: Arthur
• Colecția: Orange Fantasy 
• An apariție: 2021
• Număr pagini: 288
• Traducător: Ciprian Şiulea

Guillermo del Toro și Cornelia Funke și-au unit forțele pentru Labirintul faunului, un fantasy grandios cu ilustrații pe măsură, care ne atrage într-o lume întunecată, magică și sfâșiată de război, populată cu fauni vicleni, soldați ucigași, rebeli viteji și o prințesă de mult pierdută ce speră să-și regăsească familia.

Spania, 1944. Ofelia e doar o copilă când mama ei, care este însărcinată, hotărăște să se mute într-o veche moară din munți unde tatăl ei vitreg, capitán Vidal, luptă cu rebelii care se opun regimului franchist. Aici, se refugiază în poveștile ei mult iubite și în pădurea veche, vrăjită care înconjoară casa. Doar ele mai îmblânzesc teroarea și durerea care îi amărăsc viața.

Călăuzită de o Zână, într-o zi pătrunde într-un labirint care o conduce în Regatul Subteran. Ofelia nu știe cine este Faunul care o așteaptă acolo, dar el o cunoaște de multă vreme. Așa începe intrarea Ofeliei în propria ei poveste, în care magia pare să fie cel puțin la fel de întunecată și terifiantă ca realitatea lumii din Regatul de Sus, sfâșiată de un război atroce.

Am citit ”Labirintul lui Pan: Labirintul Faunului” la recomandarea iubitului meu, el văzuse filmul și mă tot tachina pentru că eu nu l-am văzut, iar pentru că sunt ambițioasă, am vrut să citesc întâi cartea. Și peste ce poveste am dat, nici nu mă mir că filmul se află printre preferatele lui și de ce mă tot dispera să mă uit la el. Ei bine, acum că mi-am făcut ”damblaua”, urmează să vizionez și filmul, să nu mai spună iubitul că nu țin cont de recomandările lui.

”Labirintul lui Pan: Labirintul Faunului” m-a purtat în Spania anului 1944, când se afla Franco la putere și lumea era împărțită, cei care trăiau de pe o zi pe alta cu puținul ce-l dețineau, rebelii care luptau contra militarilor ce credeau că aveau drepturi depline asupra tuturor bunurilor, dar și persoanelor. În această lume am avut posibilitatea de a o cunoaște pe Ofelia, o fetiță care încă crede în basme și-și găsește refugiul în ele de fiecare dată când nu-și găsește locul în această lume haotică. Este nevoită să se mute cu mama sa într-o moară veche, unde își are tatăl ei stabilită locația, ceea ce nu poate spune că îi face vreo plăcere, mai ales că nu-l are la suflet pe Vidal, căpitanul și tatăl ei vitreg. Moara este înconjurată de o pădure vrăjită și doar Ofelia știa asta, astfel ajunge să cunoască o Zână care o îndeamnă printr-un labirint ce duce la Regatul Subteran. Cunoaște un personaj misterios care știe totul despre ea și așa începe povestea Ofeliei, unde magia poate reveni un refugiu, dar și o lume mai puțin crudă decât cea din realitate…

Nu am citit descrierea înainte să ma apuc de titlu, nu am avut niciun fel de detaliu de la iubitul meu cu privire la personaje sau acțiune, am vrut să mă surprind total. Și ce m-am surprins… Nu mă așteptam să fiu prinsă de la primele pagini, să-mi pară rău că nu pot citi la nesfârșit paginile, că trebuie să mă rup de poveste pentru a reveni la realitate, mă simțeam ca și cum aș fi fost și eu parte din poveste alături de Ofelia, descoperind noua ei poveste, ce se desfășoară diferit cu fiecare zi care trecea. În acea realitate cruntă, măcinată de război, Ofelia își găsea mici alinări datorită basmelor, dar și datorită magiei ce o înconjura. Mă bucurasem pentru ea când reușea să se desprindă de realitate, dar mă și temeam de ce avea să dea în aventurile sale, ca să nu mai spun că mă durea sufletul când revenea la realitate, lovindu-se de răutate, condamnare și respingere. Ilustrațiile mi-au venit în ajutor pentru a-mi forma o idee mult mai bună și amplă privind personajele, petreceam câteva clipe asupra lor, le analizam și mă vizualizam în acele locații, având-o pe curajoasa Ofelia alături. Mi-a căzut la suflet și Mercedes, o servitoare de la moară, admirând-o de la prima apariție și până la ultima, înțelegându-i suferințele și sacrificiile, ceea ce nu pot spune de mama Ofeliei. Mi s-a părut că s-a comportat asemeni unui părinte, era mult mai preocupată de a-și mulțumi soțul decât de a se îngriji de fiica ei.

Povestea a fost una extrem de captivantă, atât datorită magiei și misterului ce o învăluia, dar și datorită realității în care se desfășura. Acea trecere de la real la fantastic mi se părea fermecătoare, iar modul în care erau împletite mă încânta teribil. Ar fi așa ușor dacă ar fi posibilă trecerea asta și-n realitatea mea, măcar din când în când, dar cred că asta e misiunea cărților: să ne rupă de realitate și să ne poarte pe meleaguri cât mai îndepărtate, pline de peripeții… Un alt plus deținut de câtre volum au fost scurtele povești inserate, privind amumite personaje care își găseau rolul și-n realitatea Ofeliei, nu doar în fantastic, și abia așteptam să mai descopăr una, să văd ce personaj mi se mai dezvăluie. Nota autoarei a fost o completare care m-a năucit, mi-a dezvăluit un detaliu neașteptat și mi-a întărit tot mai tare ideea de a viziona și filmul cât de curând, altfel iar se leagă iubitul de mine…

Acum că am terminat cartea, îmi vine să-mi trag palme de ciudă că n-am citit-o mai devreme, dar nu cred că a fost târziu nici acum. Le mulțumesc celor de la Cartepedia pentru oportunitatea de a o citi, o găsiți și voi aici dacă până-n prezent nu ați citit-o, iar a mea recenzie v-a stârnit curiozitatea, așa haotică, că nu am cum să fiu coerentă la cât de tare m-a năucit povestea, lăsându-mă fără cuvinte…

”Rareori ia răul formă imediat. De multe ori, la început e doar o șoaptă. O privire. O trădare. Dar apoi crește și încă invizibil și neobservat, prinde rădăcini. Doar basmele dau răului o formă precisă. Lupii mari și răi, regii malefici, demonii și diavolii…”

”Secrete. Acestea sporeau întunericul lumii, dar, de asemenea, te făceau să-ți dorești să afli mai multe…”

”Cărțile ar fi putut să-i spună atât de multe despre lumea aceasta și despre unele locuri îndepărtate, despre animale și plante, despre stele! Puteau fi ferestre și uși, aripi de hârtie care să o ajute să plece în zbor.”

”Uneori, obiectele care ne sunt dragi lasă să se vadă cine suntem încă și mai mult decât oamenii pe care îi iubim.”

”Cele mai rele temeri sunt întotdeauna dedesuptul nostru, ascunse, cutremurând pământul pe care ni l-am dori ferm și sigur.”

”Când suntem tineri ne simțim nemuritori. Sau poate că încă nu ne pasă atât de mult de moarte?”

”Moartea era o amantă de care trebuia să te temi și exista o singură modalitate de a depăși acea frică – devenind călăul ei.”

”Iubirea e o capcană teribil de eficientă, iar cel mai crud adevăr despre război e acela că face din iubire un risc mortal.”