”Sora vitregă” de Jennifer Donnelly (recenzie)

• Titlul original: ”Stepsister”
• Autor: Jennifer Donnelly
• An publicație: 2019
• Editura: Rao
• Număr pagini: 432
• Traducere de Maria Adam prin Lingua Connexion

”Isabelle este o fată care trăieşte în oraşul St. Michele, în Franţa. Ea are toate motivele să fie fericită. Este pe cale să câştige inima prinţului mult dorit. Doar că Isabelle nu este fata frumoasă de care acesta s-a îndrăgostit atunci când a fost găsit pantoful de cristal; este sora cea vitregă şi urâtă, care şi-a tăiat degetele de la picioare, pentru ca să se potrivească în pantoful Cenuşăresei. Atunci când prinţul descoperă decepţia Isabellei, ea este îndepărtată şi este umilită de soartă… Evocând o versiune mai întunecată a basmului Cenuşăreasa, Jennifer Donnelly ne demonstrează că urâţenia aparţine de cele mai multe ori unei stări a sufletului şi ca, depinde cum gândeşti sau te comporţi pentru a schimba percepţia proprie asupra ta sau percepţia celorlalţi despre tine.”

Mereu m-am întrebat ce s-a întâmplat cu surorile vitrege ale Cenusăresei, după ce aceasta a plecat cu prințul la palat, lăsându-le în urmă pe surorile vitrege urâte și pe mama acestora, iar romanul ”Sora vitregă” al autoarei Jennifer Donnelly publicat la Rao m-a lămurit în acest sens. Deși nu a fost basmul clasic, repovestirea lui m-a captivat total și am citit cartea pe repede-înainte, doar să aflu ce se întâmplă în continuare.

Isabelle, sora vitregă cea mică a Ellei, ar trebui să fie extrem de fericită, întrucât este pe cale să cucerească inima prințului, astfel având șansa de a se muta la palat. Pentru a i se potrivi pantoful de cleștar, a fost nevoită să-și taie degetele de la picioare, la îndrumarea mamei sale, însă înșelătoria a fost descoperită și ea a rămas să locuiască în Casa Durerii alături de mama și sora sa, Octavia. Ella le-a lăsat în urmă, a plecat cu prințul, iar din acea zi în care a încercat să-l înșele pe prinț, nu a mai auzit nimic de Ella. Mama și surorile s-au descurcat cum au putut, au întâmpinat tot mai multe dificultăți în a se întreține și nu au fost ferite de vandalizări. Isabelle mereu și-a dorit să fie și ea frumoasă precum sora sa vitregă, să fie iubită de toată lumea, însă nu s-a întâmplat așa, a fost privită ca o soră vitregă rea, urâtă, care a batjocorit-o pe Ella și a transformat-o într-o slujnică. Dar Isabelle tot timpul a ținut la Ella și nu a dorit să-i facă niciun rău, mama sa fiind de o cu totul altă părere, obligându-le pe odraslele sale să o trateze cât mai distant pe Ella. Astfel, în sufletul Isabellei s-au dat multe lupte, a fost măcinată de gelozie și invidie, ajungând s-o rănească pe sora sa. Frumusețea nu stă doar în aspect, ci în multe alte lucruri: într-un gest, în curaj, în putere, iar Isabelle era frumoasă în felul ei, fără a conștientiza acest lucru. A încercat să intre în grațiile locuitorilor din Saint Michele, dar nu a reușit, indiferent ce făcea, mereu atrăgea belelele și era văzută ca o persoană răutăcioasă și urâtă, pe care toată lumea o evita. Odată Ella plecată, Isabelle nu și-a pierdut doar sora, ci și multe altele, iar inima sa era tot mai frântă, bucățică cu bucățică s-a pierdut…

Deși se presupune că este un roman ce prezintă partea întunecată a surorii vitrege, eu am descoperit multă frumusețe. Da, a fost și urâțenie, însă toată acea urâțenie s-a născut în urma sentimentelor nutrite de Isabelle. Între coperțile cărții am descoperit o poveste magică, plină de curaj, puternică și neînfricată, dar, în același timp, frumoasă și urâtă, o poveste magnifică ce ne demonstrează că frumusețea vine din interior, din gesturile noastre și nicidecum din aspectul fizic. Cu toată urâțenia ei și schilodită, Isabelle era frumoasă într-un mod în care puține fete la vremea aceea erau și fără să știe acest lucru, era invidiată de ceilalți. Într-o lume în care frumusețea primează, permite-ți să fii frumos în felul tău… Mi-a plăcut enorm și am devorat cartea efectiv, n-am putut s-o las din mână, îmi doream mai mult și mai mult, iar când observam cum se duc paginile și mă apropii de final, mă întristam pentru că nu voiam să ajung la finalul acest basm. A fost atât de magică, m-am pierdut în ea de la prima și până la ultima pagină, m-a purtat într-o lume în care Ursitoarele îți pictează destinul, dar tu ești propriul tău stăpân și-ți creezi destinul, iar cu puțin noroc este posibil să fie așa cum ți-ai dorit. M-am îndrăgostit de repovestirile clasice, ”Sora vitregă” mi-a confirmat acest lucru, iar dacă și voi sunteți fani ai acestui gen de carte, chiar vă recomand din suflet să o citiți, o găsiți pe site-ul editurii aici.

”Uneori e mai ușor să spui că urăști ceea ce nu poți avea, decât să recunoști cât de mult îți dorești ceva.”

”Un lup nu e nicicând mai periculos decât când e în cușcă.”

”Lupii din păduri au dinți ascuțiți și gheare lungi, dar lupul din interios e cel care te va distruge.”

”Stafiile nu sunt morți întorși din morminte, ca să-i chinuie pe cei vii; stafiile sunt deja aici. Trăiesc în noi, hrănindu-se cu cenușa durerilor noastre, mânjite cu noroiul gros și lipicios al regretelor.”

”Iată lucrurile din care mor fetele: foame, boală, accidente, naștere și violentă. E nevoie de mai mult decât inimă rea ca să omoare o fată. Fetele sunt tari ca piatra.”

”Frumoasă…ei, acela e un cuvânt periculos. Frumoasă te agață repede și te ucide încet. Dacă-i spui o dată unei fete că e frumoasă, pentru totdeauna își dorește să audă același lucru din nou. Frumoasă e un ștreang pe care ți-l pui în jurul propriului gât. Orice prost poate să-l strângă și să-ți dea cu piciorul în scaun. Și atunci…”

”Cred că toți facem greșeli. Ceea ce contează este să nu lăsăm greșelile să ne facă pe noi.”

”Fiecare război e diferit, însă fiecare bătălie e la fel. Dușmanul e doar o diversiune. Cei împotriva cărora luptați, întotdeauna, sunteți voi înșivă.”

”E ca un foc. Gelozia. Arde atât de fierbinte, de luminos. Te devorează până nu mai ești decât o ruină fumegândă fără nimic în interior. Nimic, în afară de cenușă.”