”Dintotdeauna TU” de Colleen Hoover (recenzie)

• Titlul original: ”Regretting You”
• Autor: Colleen Hoover
• Editura: Epica
• Colecție: EpicLove
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 480
• Traducere de Ioana Socolescu
• Vârsta: +17 ani

Morgan Grant și fiica ei de șaisprezece ani, Clara, au un lucru în comun: nu doresc să își semene. Morgan a rămas însărcinată la șaptesprezece ani. De atunci, nu a trăit pentru sine și nu a avut șansa de a afla cine este cu adevărat, dincolo de rolurile de mamă și soție. Prin urmare, e hotărâtă să o împiedice pe Clara să facă aceeași greșeală. Pe de altă parte, Clara nu vrea să calce pe urmele mamei sale, care, în opinia ei, e cel mai previzibil om din lume. Chris, soțul lui Morgan, pare să fie elementul de echilibru între cele două. Tocmai de aceea, armonia din familia Grant dispare când acesta e implicat într-un tragic accident de mașină, alături de Jenny, sora lui Morgan. Încercând să supraviețuiască emoțional în mijlocul dezastrului, Morgan își găsește alinarea lângă o persoană cu totul neașteptată, în timp ce Clara caută sprijin în băiatul cu care i s-a interzis să aibă o relație. Fiecare zi scoate la iveală noi secrete dureroase, motive de resentimente și neînțelegeri care adâncesc prăpastia dintre mamă și fiică. Trebuie să găsească repede ceva sau pe cineva care să le reunească, înainte să fie prea târziu.

Dacă n-ar fi fost Roxi care să mă terorizeze și apoi să mă cadorisească cu titlurile scrise de Colleen Hoover, nu știu când aș fi ajuns să-i descopăr poveștile create, iar acum, nu mai pot sta departe de Colleen, cum lansează câte o carte, se declanșează alarmele în capul meu și urmăresc precum o sălbatică momentul traducerii…știu, am o problemă gravă se pare…Cu ajutorul celor de la Epica am reușit să am în mânuțe cel mai nou titlu tradus al autoarei și nu pot decât să mă bucur de acest lucru, mai ales că am și reușit să-l parcurg, pe această cale țin să mulțumesc editurii pentru exemplarul oferit, cartea o găsiți în librării, dar și pe site-ul lor aici.

“Dintotdeauna tu” urmărește povestea lui Morgan și Clara, mamă și fiică, aspect ce a reușit să mă surprindă, sincer, întrucât mă așteptam la o poveste de dragoste dintre un băiat și o fată. Morgan a rămas însărcinată cu Clara la vârsta de 17 ani și de atunci, s-a dedicat complet educației fiicei sale, dar și soțului, Chris, iubit pe care l-a avut încă din liceu. A renunțat la visele sale pentru a fi cea mai bună mamă și soție, nemaigândindu-se că, poate, ceea ce alege, nu e ceea ce-și dorește. Clara, pe de cealaltă parte, nu-și dorește deloc să devină precum mama sa, o persoană prezivibilă, și ține cu dinții de visul său de a deveni actriță. Relația dintre Morgan și Clara este departe de a fi perfectă, însă când Chris este implicat într-un accident de circulație alături de cumnata sa, Jenny, sora lui Morgan, în urma căruia niciunul nu a supraviețuit, relația dintre ele se deterioriează pe zi ce trece, mai ales că nefericitul accident scoate la iveală secrete dureroase. Fiecare încearcă să facă față situației fără ajutorul celeilalte, caută alinarea alături de alte persoane, Clara în băiatul cu care i-a fost interzis să se întâlnească, iar Morgan în persoana la care se aștepta mai puțin. Nu ai cum să fugi de suferință, singurele opțiuni sunt să o accepți și să trăiești cu ea…

Cum spuneam, mă așteptam să dau peste o poveste de iubire, însă am avut parte de ceva mai mult…iubirea dintre o mamă și fiică, cum evoluează relația dintre ele, cât de strânsă este sau cât de repede se poate destrâma, o relație mamă-fiică nu tocmai roz, dar care, în ciuda tuturor suferințelor, a pierderii încrederii, reușește să se consolideze tot mai bine într-un final. Am empatizat mult cu cele două personaje feminine, am reușit să leg conexiuni cu fiecare în parte, să le înțeleg acțiunile, deși, uneori, aș fi ales altă cale decât au ales ele pentru a acționa. Le-am urmărit impulsivitatea, iar apoi regretul, le-am simțit durerile, dar și bucuriile, am fost alături de ele, cu sufletul, pe fiecare pagină parcursă. Mi-am dat seama de ce au ales să caute alinare în altă parte decât una în cealaltă, m-am înduiașat când au realizat că relația lor are nevoie de o schimbare, că trebuie să-și recâștige încrederea în ele, dar și reciproc, dar m-au și tulburat secretele ieșite la iveală, deși le bănuiam. N-am fost ocolită de trezirea nervilor, nu doar o dată am simțit că vreau să intru în carte și să le iau la palme, atât pe Morgan, cât și pe Clara, dar am reușit să mă temperez. Am avut parte și de povestea de iubire așteptată de mine, încet, încet, mi-au intrat pe sub piele fiecare personaj în parte și nu am avut de ales decât să mă bucur de ce are să-mi ofere cartea.

Și de această dată, Colleen Hoover a reușit să mă atingă acolo unde trebuie, însă mi-am dorit puțin mai mult de la această carte, finalul nu a fost chiar cel așteptat de mine, ar fi fost bine să mai fi avut câteva pagini, chiar nu m-aș fi supărat absolut deloc, dar deh, asta e. “Dintotdeauna tu” este povestea unei familii, cât de unită este și cât de repede se poate destrăma, cât de firavă sau de strânsă este relația dintre un părinte și copilul său, este despre suferință și trădare, emoții și regrete, sacrificii și adevărata iubire…

”Cei care fac greșeli învață din ele. Asta nu înseamnă că sunt ipocriți, ci că au experiență.”

”Suferința îți clădește caracterul.”

”Nu e cinstit că un singur eveniment…o singură secundă…îți poate zgudui din temelii viața, poate da totul peste cap, poate distruge toate momentele tale fericite petrecute înaintea acelei secunde devastatoare.”

”Am învățat că, uneori, ca să câștigi o luptă trebuie să o abandonezi.”

”Imediat după o tragedie, simți de parcă te-ai prăbușit de pe o stâncă. Dar apoi, după ce meditezi mai mult la ce s-a întâmplat, îți dai seama că, de fapt, nu ai căzut de pe o stâncă. Adevărul e că te afli într-un montagne russe veșnic, care tocmai a ajuns în cel mai jos punct al unei bucle. O să urci și o să cobori. La un moment dat, o să ajungi și cu capul în jos. Iar asta o să se repete pentru mult, mult timp. Poate pentru totdeauna.”

”Atracția nu apare o singură dată și nici nu o simți față de o singură persoană. Ea e una dintre forțele care îi însuflețesc pe oameni. Simțim atracție față de alte persoane, față de mâncare, față de artă. Atracția e distractivă. Prin urmare, când hotărăști să îți iei un angajament față de un om, nu spui: <Promit că niciodată nu o să mai fiu atras de altcineva.>, ci <Promit să îți fiu fidel, chiar dacă e posibil să fiu atras de altcineva.> . Tocmai de asta relațiile sunt dificile. Doar pentru că te-ai legat de un om, nu înseamnă că trupul și inima ta nu mai observă frumusețea altor oameni. Dacă se întâmplă să ajungi într-o situație în care ești atras de o altă persoană, de tine depinde să părăsești situația respectivă înainte să îți fie prea greu să te împotrivești tentației.”