”Memoriile unei gheișe” de Arthur Golden (recenzie)

Titlul original: ”Memoirs of a Geisha”

An apariție: 2019

Editura: Humanitas Fiction

Colectia: Raftul Denisei

Număr pagini: 504

Traducător: Oana Cristescu

”Chiyo, o fată dintr-un sat de pescari, este vândută unei okiya pentru a fi inițiată în artele gheișelor (dansul, actoria, conversația spumoasă). Ritualurile seducției sunt nenumărate și surprinzătoare, într-o lume al cărei eșafodaj se sprijină uneori pe culorile unui kimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginității unei adolescente (mizuage) sau pe țeserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheișă, întâlnește iubirea, însă în calea împlinirii acesteia înfruntă piedici și rivale nenumărate, printre care vestita gheișă Hatsumomo. Sub îndrumarea înțeleptei Mameha, Sayuri ajunge să stăpânească destine, să dețină secrete și să construiască un imperiu al erotismului ritualic. Fără să destrame misterul țesut în jurul celor mai invidiate femei ale Japoniei, ci doar stârnind curiozitatea cititorului, romanul ne aduce în fața ochilor imaginea panoramică a unui Kyoto care, dintr-un ”buzunar” al lumii închistat în tradiții, se transformă treptat în orașul cosmopolit de astăzi, martor al unei șocante reinventări a femeii – spectacol.”

Am citit ”Memoriile unei gheișe” când eram prin clasa a XI-a sau a XII-a, nu mai știu exact, la vremea respectivă o împrumutasem de la o colegă de clasă și țin minte că m-a impresionat foarte mult, încât mi-am păstrat gândul de a o avea și eu, ca s-o pot reciti când vrea sufletul meu. Cu ajutorul persoanelor minuntate de la Târgul Cărții am reușit să o aduc în biblioteca mea, pe această cale țin să le mulțumesc din tot sufletul, dacă și voi vi-o doriți la fel de tare ca și mine, o puteți găsi aici 😊. Astfel, am avut posibilitatea de a o reciti și am constatat cât de multe detalii am uitat și cât de fascinant este acest personaj ”gheișa”.

Chiyo este o fată sărmană, ce locuiește împreună cu părinții săi și sora sa Satsu în Yoroido. Tatăl ei este pescar și astfel își câștigă venitul, reușind să întrețină familia pe cât posibil, până când soția sa se îmbolnăvește foarte rău și singura soluție este să-și vândă fetele…ceea ce mi s-a părut extrem de dureros, tu, ca părinte să fii nevoit să renunți la bucuria sufletului tău pentru că nu mai ai posibilitatea de a le oferi cele necesare. Drumurile lui Chiyo și al lui Satsu se despart brusc, după ce sunt luate din sânul familiei, fiecare fiind vândută unei alte case. Chiyo ajunge într-o okiya pentru a fi inițiată în arta gheișelor, pe când Satsu…rămâne să aflați voi… Până să devină gheișă, viața lui Chiyo a fost plină de nedreptăți, a fost slujnică în casa care a cumpărat-o sau mai bine spus, sclavă, pentru că muncile ce trebuia să le facă erau foarte multe și mâncarea era destul de precară, clar stăpânii nu se gândeau la bunăstarea slujnicelor, ci la exploatarea acestora. A fost de multe ori pedepsită pentru lucruri ce nu le-a făcut, însă neputând să le dovedească, trebuia să suporte pedeapsa…așa eram de frustrată în acele momente și așa niște nervi aveam, că-mi venea să dau cu cartea de toate cele, doar să mă descarc. Responsabilă pentru unele nedreptăți aduse lui Chiyo era și Hatsumomo, o vestită gheișă, ce o învidia pe biata fată și mereu îi punea gând rău, doar ca să o nenorocească și să nu poată deveni gheișă, m-am gândit eu că de teamă să nu-i fure faima…oricum, cineva e acolo sus și le vede pe toate, le aranjează așa cum trebuie… O fărâmă de speranță că totul va fii bine apare atunci când Chiyo ajunge pe mâna Mamehei, o altă gheișă, mult mai înțeleaptă, ce o îndrumă în arta gheișelor, iar de aici…cartea m-a uns pe suflet și mi-a răsfățat imaginile create în minte cu ajutorul descrierilor, de nici nu știu cum să vă explic.

Chiyo suferă foarte multe transformări și dintr-o fată simplă de pescar, devine o femeie căutată și apreciată, mai ales datorită frumseții ei deosebite. Ajunge să cunoască și iubirea, să-i simtă fiorii, însă are parte și de bețe în roate, de parcă nu-i fusese suficient cât a tras cu chinurile în okiya, însă nu am să vă dezvălui cum evoluează situația. Cert este, că a suferit enorm de mult Chiyo, încă de când a fost vândută de tatăl ei și a avut parte de multe nedreptăți, ce pe mine mă frustrau maxim și mă iritau atât de tare, că-mi venea să intru în carte și să le agăț în cui pe acele persoane ce o necăjeau atât de mult. Descoperă și prietenia, se bucură de ea atât cât îi este permis, dar cunoaște și bunătatea o dată ce Mameha intră în viața ei. După atâtea ploi, mai răsare și soarele…

Probabil țineți minte că v-am tot spus că nu sunt fană a descrierilor lungi și încărcate, însă tocmai descrierile fac această carte și mai fascinantă. M-am pierdut în acea lume a gheișelor, am aflat care este semnificația obiului, cum sunt deosebite femeile în funcție de cum poartă obiul, dar și de vestimentație, m-am delectat cu tesăturile din care erau create chimonourile și m-am mirat de puterea gheișelor de a purta pe ele atâta material (chimonourile aveau metri de țesătură, ce se rula într-un anume fel…), ca să nu mai spun de papucii pe care erau nevoite să-i poarte…eu, personal, nu cred că aș fi fost în stare și-mi rupeam gâtul de vreo câteva ori, sunt mai împiedicată de felul meu…, până și coafura reprezenta ceva, îți transmitea poziția acelei femei ce o purta, ca să nu mai spun de machiaj. Pe lângă toate acestea, ele erau învățate cum să stăpânească arta dansului, a cântatului, a ceaiului și multe altele…o reală încântare pentru mine, să descopăr secretele din spatele unei gheișe.

Toate sentimentele m-au încercat citind această carte și mi-am reamintit de ce mi-a rămas în gând și în suflet, de ce nu mă încălzea filmul la fel de mult pe cum o făcea cartea, deși filmul a reușit să-mi creeze o imagine mult mai bună asupra aspectului gheișelor…una este când citești despre ele și alta este când le vezi transformarea, din femeie simplă într-o artistă. Chiar mi-aș dori să văd și în viața reală o gheișă, ar fi o experiență unică și de neuitat, întrucât ele mi-au demonstrat că este nevoie de o tărie de fier și de multe sacrifii pentru a fi o gheișă respectată și să nu fi asociată cu femeile ușoare. Concepțiile sunt foarte diferite, mulți asociază gheișa cu prostituata, însă sunt foarte diferite.

”Memoriile unei gheișe” a fost, este și va rămâne una dintre cele mai bune cărți citite de mine vreodată și sufletul îmi zâmbește de bucurie că am reușit să o am în bibliotecă. Este o carte complexă, ce prezintă o lume total ascunsă nouă, cuprinde și o fărâmă de adevăr, dar și istorie…o adevărată plăcere să te pierzi în acea lume încărcată de erotism și rafinament. Dacă nu ați citit-o până acum, nu știți ce pierdeți…

”Ne trăim viața ca apa care curge la vale, mergând într-o direcție până ne izbim de ceva care ne forțează să găsim un nou curs.”

”Mi-am dat seama că noi – fluturele și cu mine – suntem două extreme. Existența mea era instabilă ca un râu, preschimbându-se în toate felurile; insecta însă era ca o piatră, complet neschimbată.”

”Nu era important să devii gheișă, ci să fii gheișă. Să devii gheișă…nu reprezenta un scop în viață. Dar să fii gheișă…vedeam acum acest lucru ca pe o treaptă către altceva.”

”O pisică e fericită atâta timp cât zace la soare, fără alte pisici în jur. Dar dacă își dă seama că altcineva se învârte în jurul castronului ei cu mâncare…”

”În viață poticnelile sunt o greșeală. Trebuie să înveți să găsești locul și timpul potrivit fiecărui lucru. Șoarecele care vrea să păcălească pisica nu se repede afară din gaura lui când îi vine cheful.”

”Noi, oamenii, suntem numai o părticică din ceva mult mai cuprinzător. Mergând, putem strivi un gândac sau putem crea un curent de aer care să facă o gâză să ajungă într-un loc unde altfel n-ar fi ajuns. Iar dacă ne gândim la același exemplu, dar cu noi în rol de insectă și universul în rolul nostru, devine limpede că suntem zilnic afectați de forțe asupra cărora nu avem mai mult control decât are bietul gândac asupra piciorului uriaș care-l calcă. Ce putem face? Trebuie să folosim orice metodă pentru a înțelege mișcările universului și a ne plănui faptele în așa fel încât să nu luptăm contra curentului, ci să ne lăsăm ajutați de el.”

”Lumea noastră nu e cu nimic mai durabilă decât un val care se ridică din ocean. Oricare ar fi chinurile și triumfurile noastre, oricât de mult am suferi, mult prea curând se împrăștie toate, ca tușul prea subțire pe hârtie.”