• Titlul original: “The Stone Sky”
• Seria: Pământul sfărâmat
• Volum: 3
• Autor: N.K. Jemisin
• Editura: Paladin
• Colecții/Serii: Fantasy. Paladin
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 392
• Traducător: Laura Ciobanu

Neclintirea se confruntă în continuare cu seisme frecvente și consecințele sunt dezastruoase, iar Luna pare să fie singura ce poate pune capăt celui de-Al Cincilea Anotimp… dacă va fi readusă pe orbita Pământului. Așa speră Essun, hotărâtă să îndrepte o lume în declin. Planul ei nu coincide însă cu al lui Nassun, care are acum puterea deplină de a deschide Poarta Obeliscului și de a distruge omenirea.

Vai de steaua mea, cum a fost volumul acesta, demn de un ultim volum al trilogiei, forță pură și o reală încântare. Vă spuneam că tot la prietenii mei de la Cartepedia apelez și pentru celelalte volume ale seriei după ce am citit ”Al Cincilea Anotimp”, despre care am scris pe blog aici. Cum am finalizat volumul doi, ”Poarta Obeliscului”, a cărei recenzie o găsiți aici pe blog, n-am mai avut pace și l-am început imediat pe cel de-al treilea, am avut prea multe întrebări și prea puține răspunsuri. Așa că, vreau să le mulțumesc tare mult celor de la Cartepedia, pentru că mi-au oferit oportunitatea de a descoperi o nouă serie de suflet, o găsiți și voi pe site-ul lor aici, dar totodată vreau să îi mulțumesc și Cătălinei , ea a fost Cupidon în relația mea cu N.K. Jemisin și nu regret că săgeata – fantasy m-a lovit așa în plin.

”Cerul de Piatră” de-o înfățișează pe Essun în fața unei mari elegeri, după ce a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i proteja pe cei din com-ul Castrima, com ce a acceptat orogenii în mijlocul său și i-a tratat ca pe ceilalți, fără a face diferențe între aceștia și unde Essun a locuit câteva luni, unde și-a făcut prieteni, dar unde s-a și reîntâlnit cu persoane din trecutul său. Al Cincilea Anotimp încă își face de cap în Neclintire, însă acesta poate fi oprit dacă Luna va fi readusă pe orbita Pământului, iar Essun își pune în plan să întocmească acestea, acum că este mult mai puternică și deci capabilă de acțiuni greu de imaginat, dar întâlnește o piedică…Nassun, fiica de care n-a știut nimic vreme de aproape doi ani reapare și planul său nu coincide cu cel al mamei sale. Ce decide Essun să facă în continuare și cum va decurge întâlnirea cu fiica sa, te îndemn să afli…acordă-i o șansă acestei trilogii și nu vei regreta nicio clipă…

Încă o dată am fost fascinată de lumea creată de Jemisin și m-am pierdut în neștire printre paginile acestui volum, o încântare să o urmăresc pe Essun și de această dată, să-i observ evoluția și să mă aștept la ceva măreț din partea ei. Deși am avut unele bănuieli, povestea a reușit să mă suprindă și am savurat fiecare capitol în parte. Mi-au fost satisfăcute și curiozitățile, am reîntâlnit personaje ce nu credeam că-și vor mai face apariția, am suferit alături de ele, parcurcând volumul cu sufletul la gură și ochii bulbucați. Jemisin a dat dovadă de o originalitate ieșită din comun creând această lume și țesând asemenea poveste, personaje complexe, cu un rol bine definit, chiar și cele secundare s-au făcut remarcate și și-au lăsat amprenta, ce să mai spun de cele principale: puternice, conturate exact așa cum trebuie. Nici acțiunea nu se lasă mai prejos, a fost în așa fel încât să-ți capteze atenția și să te rupă de lumea reală pentru a li te alătura personajelor într-o altă lume, una post apocaliptică, unde orice mișcare trebuie gândită de două ori înainte de a o executa.

Am ajuns să le îndrăgesc de-a lungul celor trei volume atât pe Essun, cât și pe Nassun, iar evoluția lor m-a uluit. Am suferit pentru fiecare în parte, le-am înțeles acțiunile în totalitate și nu le-am condamnat alegerile, deși n-au fost mereu cele mai inspirate, dar chiar și așa, și-au făcut drum spre sufletul meu și a lor poveste mi-a rămas imprimată în inimă și-n gând. Dacă până acum am fost încântată de fiecare carte fantasy ce mi-a trecut prin mânuțe, ei bine ”Cerul de Piatră” mi-a făcut mintea să explodeze, m-a năucit cu detaliile unei lumi dominată de manipulare, abuz, condamnare, dar mi-a demonstrat că supraviețuitorii sunt capabili să lupte până la ultima suflare pentru bunăstarea lor, dar să-i și salveze pe cei rămași în urmă. Am dat peste o poveste puternică și, totodată, copleșitoare pentru că mi-a arătat cât de importantă este prezența unui părinte în viața copilului, rolul semnificativ al mamei și îndrumarea sa, cât de ușor pot fi copiii de neînțeles și judecați fără nicio reținere, doar pentru că sunt diferiți.

Nu știu dacă v-am convins sau nu să-i acordați o șansă acestei trilogii, dar să știți că Essun, Schaffa, Nassun, Tonkee și Hoa vă așteaptă să vă alăturați lor în această aventură și să le descoperiți poveștile, dar să-i și sprijiniți în această luptă cu cel de-Al Cincilea Anotimp.

„Ei bine, unele lumi sunt construite pe o falie a suferinţei şi şinute în picioare de coşmaruri. Nu te văicări când se vor prăbuşi. Înfurie-te că au fost condamdate încă din clipa construcţiei lor.”

„Lumea nu-i formată din prieteni şi duşmani. E formată din oameni care te pot ajuta şi oameni care-ţi stau în drum.”

„Cred că dacă iubeşti pe cineva nu ai dreptul să alegi cum anume te iubeşte persoana aia pe tine.”

„Dar uneori, când lumea e dură, dragostea trebuie să fie şi mai dură.”

• Titlul original: “Crenshaw”
• Autor: Katherine Applegate
• Editura: Arthur
• Colecții/Serii: Smart Blue
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 200
• Traducător: Iulia Arsintescu

Crenshaw este un motan. Este uriaș, este vorbăreț și este imaginar.

Lui Jackson îi plac foarte mult lucrurile adevărate, care pot fi verificate, și visul lui este să devină zoolog. Urăște să fie mințit, iar părinții lui tocmai asta fac: ca să-i protejeze pe el și pe surioara lui, se poartă ca și cum totul ar fi bine și le ascund că s-ar putea să ajungă din nou fără casă.

Doar Crenshaw, prietenul lui imaginar, îl înțelege și îl ascultă. Motanul uriaș care se dă cu skateboardul și căruia îi place să facă baie cu clăbuci îl ajută pe Jackson să înțeleagă că nu e nevoie să poarte singur pe umeri povara familiei și că uneori chiar trebuie să spună tot ce are pe suflet.

După ce am finalizat ”Ivan Cel fără de Seamăn”, carte a cărei recenzie o găsiți pe blog aici, dacă sunteți curioși, am spus că voi citi și alte titluri ale autoarei Katherine Applegate, ei bine n-am stat degeaba și am parcurs și ”Crenshaw”. Cu ajutorul celor de la Cartepedia, evident, și vreau să le mulțumesc din tot sufletul, copilul din mine a fost extrem de fericit de povestea pe care a descoperit-o și cu siguranță o va recomanda mai departe.

De acestă dată, în ”Crenshaw”, am făcut cunoștință cu Jackson, un băiețel în vârstă de zece ani, căruia ăi plac foarte mult faptele reale și-și dorește să devină zoolog. Pe cât de mult îi plac adevărurile, pe atât de mult urăște minciunile, însă părinții săi, pentru a-l proteja și a nu dezvălui cât de dificilă este situașia lor financiară momentan, se tot dau după vișin, iar Jackson nu apreciază deloc acest lucru. Nu este prima dată când întâmpinp aceste dificultăți, deci Jackson este familiar cu astfel de lucruri, mai ales când îți face apariția Crenshaw, prietenul său imaginar, care i-a fost alături la vremea când Jackson avea doar șapte ani. Crenshaw este singurul care-l înțelege și-l ascultă atunci când băiețelul are nevoie, dar este și cel care-l îndrumă să spună mereu tot ce are pe suflet, să fie sincer. Prietenia celor doi este una magică și îți recomand să o descoperi și tu; cartea o găsești aici 😊.

”Crenshaw” mi-a adus un zâmbet pe buze și m-a teleportat în anii copilăriei mele, când credeam în magie și mă vedeam invincibilă. Acum că sunt adult, magia nu mi-am pierdut-o, însă nu știu ce să spun în ce privește invincibilitatea… Când ești copil se presupune că ești ferit de griji, că-ți trăiești copilăria în cel mai frumos mod cu pușință, întrucât acei ani nu îi mai poti recupera, însă necazurile nu feresc pe nimeni, exact cum a fost și-n cazul lui Jackson. Este un băiat isteț pentru vârsta lui și vede lucruri pe care nu ar trebui să le observe un copil, își face griji, deși n-ar trebui să știe ce sunt acelea, cel puțin deocamdată, și trăiește cu teamă că va fi, din nou, despărțit de confortul său. Am încercat pe cât posibil să mă pun în pielea lui și m-a întristat, ce e drept, realizând că situația este una ce poate fi ușor desprinsă din realitate și este dureroasă, însă cel mai important lucru este să ai alături familia, să fiți împreună indiferent de greutăți. În ceea ce privește motanul al cărei nume dă și titlul acesti cărți, el este unul tare simpatic, plin de sfaturi, dar și magic, reușind într-un fel sau altul să-i redea speranța lui Jackson și să-i reamintească cum trebuie să fie copil, dar și sincer, atât cu el, cât și cu cei din jurul său.

Povestea cărții este una înduioșătoare, vorbește despre sărăcie și greutăți, importanța familiei și a spijinului acesteia, frumusețea și magia copilăriei, dar și despre cum prietenii imaginari nu sunt doar un refugiu când întâmpini piedici, ci și un imbold spre a deveni curajos.

„Poveştile nu sunt decât minciuni, în fond. Iar mie nu-mi place să fiu minţit.”

„Sincer să fiu, cred că mi-ar fi prins bine un alt prenume. Unul nou-nouţ. Unul care să nu fi fost folosit deja. Poate de aceea mi-a plăcut numele Crenshaw. Mi se părea că seamănă cu o foaie de hârtie goală, înainte să desenezi pe ea. Era genul de nume care te făcea să te gândeşti că totul e posibil.”

„Prietenii imaginari sunt aidoma cărţilor. Creaţi, savuraţi, răsfoiţi, cu colţurile paginilor îndoite şi pe urmă puşi deoparte până când este din nou nevoie de noi.”

• Titlu original: “The Girl in the Red Coat”
• Autor: Kate Hamer
• Editura: Paladin
• Colecţie: Crime fiction
• An apariţie: 2020
• Număr pagini: 360
• Traducere din limba engleză de Alina Bogdan

Orice părinte se teme pentru siguranța copilului său. Dar ce faci când temerile ți se adeveresc? Cum reușești să nu-ți pierzi mințile? Festivalul Poveștilor se transformă pentru Beth în cel mai cumplit coșmar: Carmel, fiica ei de opt ani, este răpită. Sensibilă, diferită de copiii de vârsta ei, dotată cu o imaginație surprinzătoare și cu un har special, fetița pornește într-o călătorie extraordinară, o luptă continuă pentru păstrarea identității, trăind cea mai cruntă întemnițare: aceea de a nu ști că este captivă.

“Tremur și plâng după vechea mea viață: plimbări, Crăciun, grădină, prietenele mamei bând vin la masa din bucătărie, fierbătorul dimineața și doamna Buckfast în fața clasei. Dar cel mai mult o să-mi lipsească albastrul tandru din ochii mamei.”

Carmel este o fetiţă de opt ani, ai cărei părinţi sunt divorţaţi, locuind cu mama sa, Beth. Ea are o imaginaţie extrem de bogată pentru vârsta sa, de multe ori pierzând noţiunea timpului datorită gândurilor visătoare pe care le are. Beth a devenit super protectoare, dar şi anxioasă, în ce o priveşte pe Carmel, acestea datorându-se unui eveniment traumatizant petrecut în trecut, când a pierdut-o pe fetiţă într-un labirint. Aşa că, atunci când cele două hotărăsc să meargă la festivalul poveştilor, mama este străbătută de temeri şi încearcă să nu-şi piardă din vedere fetiţa, însă din cauza îmbulzeli din cortul în care acestea s-au adăpostit de ploaie, Beth n-o mai zăreşte pe Carmel şi i se dezlânţuie cea mai cumplită temere: că fetiţa i-a fost răpită.

Orice părinte îşi face griji pentru pruncul său, îşi doreşte să îi fie bine, să nu păţească nimic şi încearcă să-l protejeze cât mai mult, devenind posesiv, conştient sau inconştient. Însă când realizează că tot ce a făcut nu a fost suficient pentru a-l ocroti, lumea i se prăbuşeşte şi este nevoit să îţi găsească puterea de a merge mai departe, deşi la fiecare pas făcut, pământul se crapă sub el… Povestea lui Beth şi a lui Carmel a reuşit să-mi trezească pielea de găină şi am parcurs-o cu fiori străbătându-mi corpul. Am încercat să mă pun în pielea lui Beth şi am realizat că eu, dacă aş fi păţit ce a păţit ea, aş fi luat-o razna mai mult ca sigur. Datorită faptului că acţiunea volumului a fost redat atât din perspectiva lui Beth, cât şi a lui Carmel, m-am putut conecta mult mai repede cu personajele, dar şi cu povestea, atât a lor, când erau împreună, cât şi după ce drumurile lor au fost separate, urmărind firul narativ în paralel.

Sincer vă spun, am rămas uluită de povestea descoperită, neştiind despre ce e vorba, am ales carte ala recomandarea Elei, însă am evitat să citesc descrierea, tocmai pentru a fi surprinsă de ceea ce se află între coperţi şi nu am fost absolut deloc dezamăgită. Am citit „Fata cu palton roşu” cu sufletul la gură, dorindu-mi ca mama şi fiica să nu fi fost nicicând despărţite, mai ales prin câte au fost nevoite să treacă, m-a durut sufletul pentru câte suferinţe a îndurat Beth, dar şi pt ceea ce Carmel a trăit departe de mama sa. Mi-a fost greu să cred de ce sunt în stare unii oameni să facă şi până unde sunt capabili să meargă pentru un simplu beneficiu, să profite de inocenţa, bunătatea şi suferinţa altora.

„Fata cu palton roşu” dezvăluie o poveste cutremurătoare şi emoţionantă despre temeri, pierdere, puterea de a merge mai departe, strânsa conexiune dintre o mamă şi copilul său, suferinţă, manipulare şi multe altele. Este un debut uimitor, nici nu l-am simţit ca fiind unul şi cu siguranţă voi mai citi şi alte titluri de-ale autoarei atunci când editura Paladin se va decide să le traducă. Dacă a mea recenzie v-a convins, măcar puţin, să îi acordaţi o şansă acestei cărţi, o găsiţi pe site-ul editurii aici, eu ţin să le mulţumesc din suflet pentru exemplarul oferit, dar şi Elei pentru recomandare.

„Oamenii cred că, atnci când eşti copil, eşti doar un şoarece cu creier mic.”

„Nu-ţi spune nimeni cum va fi atunci când vei avea un copil. Nu-ţi spune nimeni că vor fi numai griji, griji, griji, griji, griji. Tot timpul. Nu-ţi spune nimeni cum copiii tăi îţi ţin soarta în mâini, chiar viaţa pe când înainte erai liber, liber şi nu ştiai. Nu-ţi spune nimeni că dacă se va întâmpla ceva cu ei, vei fi distrus şi vei duce cu tine o povară pentru tot restul vieţii.”

• Titlul original: “The Obelisk Gate”
• Seria: “Pământul sfărâmat”
• Volum: 2
• Autor: N.K. Jemisin
• Editura: Paladin
• Colecții/Serii: Fantasy Masters
• An apariție: 2018
• Număr pagini: 408
• Traducător: Laura Ciobanu

Ăsta-i mersul lumii: nu cei puternici îi mănâncă pe cei slabi, ci cei slabi îi înșală, îi otrăvesc și le șoptesc la ureche celor puternici până când aceștia devin slabi la rândul lor.

Continua decădere a civilizației face mai sumbru sfârșitul anotimpului. Soarta planetei poate fi însă schimbată, numai că speranța este adânc îngropată sub cenușă. Vechile adevăruri ale popoarelor dispărute ies din nou la suprafață, iar războiul purtat de-a lungul veacurilor se poate apropia de final. Alabastru – nebunul, distrugătorul lumii, salvatorul – s-a întors cu o misiune: să-și instruiască succesoarea, pe Essun, pecetluind astfel, pentru totdeauna, soarta Neclintirii.

Dar deodată înțelegi ceva: magia derivă din viață, din ceea ce trăiește sau a trăit, ba chiar și din ceea ce a trăit acum atâtea ere încât s-a transformat în altceva.

De prea multă n-am mai postat nimic pe blog, trebuie să remediez această problemă, aşa că vin către voi cu o nouă recenzie, de data această a cărţii „Poarta Obeliscului”, volumul doi al seriei „Pământul sfărâmat”. Vă spuneam în recenzia volumului trecut (pe blog o găsiţi aici) că sigur voi apela tot la Cartepedia pentru următoarele volume ale trilogiei şi ei au reuşit să mă suprindă, primindu-le într-un timp foarte scurt, aşa având posibilitatea de a citi seria completă luna aceasta, deci le mulţumesc pe această cale. Eram tare nerăbdătoare să mă reîntâlnesc cu Essun şi să aflu ce întorsături va mai lua povestea sa, însă n-am fost deloc pregătită pentru ceea ce am descoperit între coperţile cărţii. Volumul anterior m-a lăsat cu numeroase semne de întrebare şi nu pot spune că „Poarta Obeliscului” mi-a răspuns la toate, însă ce vă pot spune este că mi-a trezit alte întrebări la care sigur voi afla răspunsurile în „Cerul de piatră”.

În acest volum am urmărit-o pe Essun în com-ul Castrima, com care a primit-o în mijlocul lui cu tot cu tovarăşii ei neobişnuiţi, însă şederea ei aici nu a fost una tocmai liniştită. Trecutul a ajuns-o din urmă, secretele au început să-şi facă drum spre suprafaţă, iar ea trebuie să-şi dea seama cine este cu adevărat şi ce menire are pe acest tărâm. Războiul bate şi el la uşă, îngreunând situaţia tuturor, iar Alabastru se reîntoarce. Persoana pe care Essun a iubit-o şi a urât-o în aceeaşi măsură, revine cu o nouă misiune, însă care este aceasta şi cum face faţă Essun tuturor schimbărilor, a vieţii pe care o duce în com-ul Castrima, nu vă rămâne decât să aflaţi, găsiţi volumul pe site-ul cartepedienilor aici, veţi fi, din nou, vrăjiţi şi uluiţi.

Nu am permis să treacă foarte mult timă pentru a citi volumul doi, tocmai pentru a nu uita din acţiune şi să nu întâmpin dificultăţi în a parcurge povestea, de parcă aş putea uita aşa uşor această poveste… Am parcurs paginile cu palmele umede, într-o tensiune continuă, cu o mână ţineam cartea, iar cu cealaltă mă strângeam de mâna-suport, zicându-mi mereu că „nu cred aşa ceva…”. Am citit volumul pe nerăsuflate şi-mi era ciudă când eram nevoită să-l pun deoparte ca să mă pregătesc de a doua zi, dar chiar şi aşa am reuşit să-l dau gata în trei zile. Lumea creată de autoare este una extraordinară şi complexă, cuprinde foarte multe detalii şi m-a muncit psihic, probabil ştiţi că eu nu sunt fană descrieri interminabile şi detalii peste detalii, însă de această dată, au reuşit să-mi capteze atenţia şi să mă fascineze. Acţiunea, de cealaltă parte, m-a fiert la foc mic şi m-a năucit. Nu am avut nicio clipă de respiro, de plictiseală nici nu e vorba, constant în priză, exact aşa cum trebuie.

În „Poarta Obeliscului” am întâlnit o Essun mai hotărâtă şi sufletistă, în ciuda tuturor celor câte i s-au întâmplat, dar şi umană, deşi se spunea că cei asemeni ei sunt nişte sălbăticiuni. Am reuşit să o înţeleg mult mai bine, să conştientizez de ce a acţionat în acel fel, alegerile luate au costat-o enorm, fiind nevoită să renunţe de multe ori pentru a le fi bine celor din jurul său. Nu doar o dată m-am emoţionat şi mi-a părut rău pentru câte a trebuit să îndure sufletul ei, de pe canapeaua mea bătută de soartă am susţinut-o pe Essun şi am apreciat-o tot mai mult, este un personaj demn de urmărit şi de admirat, care a ajuns să sacrifice tot pentru bunăstarea celor dragi. Nici din acest volum nu lipsesc răsturnările de situaşie, suspansul, pielea de găină sigur vă va lovi şi pe voi, nu doar pe mine, iar alături de ele veţi da peste o poveste încărcată de emoţii, devotament, alegeri grele, sacrificii, descoperire de sine, familie şi multe, multe altele.

Acum că am încheiat cu volumul doi, sunt nerăbdătoare să-l citesc pe cel de-al treilea şi ultimul din serie, ştiu că-mi va părea rău când am să dau ultima pagină a volumului, dar până atunci vă îndrum să îi acordaţi o şansă trilogiei, a devenit una dintre favoritele mele şi vă spun asta fără să fi citit volumul trei. Totodată mă bucur nespus că am ţinut cont de recomandarea Cătălinei şi am făcut cunoştinţă cu autoarea N.K. Jemisin

„Animalele dresate şi puse în lesă tot animale rămân.”

„Nu e nevoie să-ţi imaginezi planeta ca pe o forţă răuvoitoare, dornică de răzbunare. E doar stâncă. Pur şi simplu aşa-i viaţa: teribilă, scurtă şi încheindu-se în uitare, asta dacă eşti norocos.”

„Uneori trebuie să acceptăm pur şi simplu cărţile pe care ni le-a dat viaţa.”

„E întotdeauna mai greu să lupţi pentru alţii decât pentru tine însăţi.”

„E o prostie să trăieşti sub pământ: odată ce lumea ştie că te afli acolo, asta te face mai uşor de prins, nu mai greu.”

• Titlul original: “The Fifth Season”
• Seria: Pământul sfărâmat
• Volum: 1
• Autor: N.K. Jemisin
• Editura: Paladin
• Colecții/Serii: Fantasy Masters
• An apariție: 2017
• Număr pagini: 464
• Traducător: Laura Ciobanu
  
  

Primăvară, vară, toamnă, iarnă. Moartea-i Al Cincilea Anotimp şi le stăpâneşte pe toate.

Singurul continent al planetei, numit în mod ironic Neclintirea, este zguduit constant de cutremure devastatoare. O dată la câteva sute de ani, locuitorii lui au de înfruntat un Al Cincilea Anotimp. Furia Pământului se dezlănţuie într-un sezon al dezastrelor naturale, al foametei, al cruzimii şi-al luptei pentru supravieţuire. Sfârşitul lumii e inevitabil, dar nu e singura problemă. Ce e de făcut când sistemul rigid în care trăieşti se teme de tine, manipulează şi ucide cu sânge rece?

Pentru Essun n-are importanţă că lumea e în ruine. O s-o distrugă chiar ea dacă numai aşa poate să se răzbune.

Nu poţi să faci lucrurile să meargă mai bine. Lumea e ceea ce e. N-ai cum s-o schimbi decât dacă o distrugi şi o iei de la capăt.

Ei bine, fără milă a fost cartea asta, dar să nu încep cu sfârşitul, ci cu începutul.

N.K. Jemisin mi-a fost recomandată de Cătă, nu ştiu dacă mai este vreo surpriză, v-am tot spus că ea e baza mea în materie de fantasy, şi am ales să descopăr trilogia “Pământul sfărâmat”. Deşi, initial, am vrut să o iau în engleză, o găsisem la un preţ super bun pentru box set, s-a întâmplat să nu mai fie pe stoc, aşa că am purificat site-urile noastre şi am ajuns la Cartepedia, se pare că ei mă salvează mereu din impas, tot la ei voi apela şi pentru următoarele volume. Ulterior, am citit la o postare de-a Simonei că trilogia “Pământul sfărâmat” este una dintre favoritele sale, deci ale mele circuite s-au pus în mişcare şi n-am mai zăbovit. M-am pus pe treabă, chiar dacă mi-am propus că nu mai încep serii noi până nu le închei pe cele deja începute…dar vezi să nu, doar n-ai cap cu nebuna…Dar să nu mă mai lungesc cu aiurelile mele şi să vă dezvălui impresiile mele privind primul volum al trilogiei şi de c ear trebui să îi acordaţi o şansă.

În acest prim volum facem cunoştinţă cu Essun, o femeie ce locuieşte în târgul Tirimo de zece ani, este mama a doi copiii, însă niciunul nu-I mai este alături, din păcate, băieţelul ei de doar doi anişori a fost ucis în bătaie de către tatăl său şi abandonat pe podeaua din camera de zi, unde şi este găsit de Essun, soţul ei dispărând alături de fiica sa, Nassun. În acele momente, lumea ei se prăbuşeşte şi mintea ei este străbătută de toate gândurile posibile şi imposibile, mai ales că se produc şi alte schimbări în lumea exterioară. Însă acestea nu contează pentru ea, întrucât tot ce-şi doreşte este să se răzbune… Te stătuiesc să i te alături, vei fi purtat pe meleaguri necunoscute, ce nici în vise nu ţi s-ar arăta, vei întâlni fiinţe dintre cele mai neobişnuite şi vei descoperi că prieteniile se pot lega în cele mai ciudate feluri. (pe site-ul cartepedienilor găseşti primul volum al seriei aici).

Am fost impresiontă de această primă întâlnire cu Jemisin, deşi m-a băgat puţin în ceaţă cu povestea sa, cel puţin la început. Primele pagini ale volumului au fost o confuzie totală pentru mine, eram mereu cu notiţele alături, ca să pot face conexiunile potrivite, să reţin ce personaje întâlnesc şi pe care trebuie să le urmăresc cu un interes mai mare sau mai mic, să descopăr cele principale şi cele episodice. Cum mă lămuream cât de cât şi prindea formă o idee în mintea mea, mai apărea unul pe care trebuia să-l adaug la notiţele mele şi tot aşa. Au fost multe personaje, însă m-am lămurit în privinţa fiecăruia şi am realizat pe cine trebuie să urmăresc eu cel mai aprins. Un alt aspect ce m-a bulversat puţin, a fost modul de redactare al poveştii, şi anume, la persoana a doua, din perspectiva lui Essun, redare pe care eu n-am mai întâlnit-o până acum şi a fost ciudată, ce e drept, dar a şi reuşit să mă prindă mult mai repede în firul poveştii, întrucât îmi lăsa senzaţia că eu sunt personajul ce iau parte la toată acţiunea. Pe lângă perspectiva lui Essun la persoana a doua, am mai avut una la persoana a treia, despre care n-am să vă dezvălui nimic, rămâne să descoperiţi voi…Trecerile de la o perspectivă la alta a fost una relativ uşoară, nu era bruscă şi ştiai care a cui e, însă ce am descoperit de-a lungul poveştii, m-a zburlit de câteva ori.

Essun este un personaj ce nu a avut parte de o viaţă uşoară, este constrânsă să trăiască cu un dar, care poate fi considerat şi blestem, persoanele care posedă darul ei sunt vânaţi şi transformaţi în sclavi, de unii, dar transformaţi şi-n lideri, de alţii, depinde de punctul de vedere din care vrei să-i priveşti. De multe ori mi-a părut extrem de rău de câte a fost nevoită să îndure, câte a trebui să facă pentru a supravieţui, povestea ei m-a cutremurat şi m-a şocat în acelaşi timp, am avut eu unele bănuieli, însă nu mă aşteptam să prindă formă. Adică bănuielile mele rar se confirmă, însă de data aceasta, o dată confirmate, au trezit pielea de găină şi povestea m-a ţinut cu răsuflarea tăiată până la final. Essun este un personaj feminin demn de admirat şi urmărit, dacă vă aşteptaţi să întâlniţi şi personaje masculine mai altfel, nu veţi avea parte, cel puţin în acest volum. Simt eu că vor fi unele schimbări în următorul volum, am unele bănuieli, notiţele mele aşteaptă să fie actualizate…Dar până atunci, haideţi şi voi să pătrundeţi în lumea celui de – “Al Cincilea Anotimp”, unde veţi întâlni orogeni, Gardieni, mâncători de piatră şi nu numai, dar veţi avea parte şi de o poveste şocantă şi ambiţioasă despre supravieţuire, secrete, speranţă, manipulare, abuz, familie, iubire, prietenie, toate acestea îmbinate cu numeroase răsturnări de situaţie care vă vor zburli părul la ceafă…

“Să zâmbeşti convingător este o artă. E important ca zâmbetul să ţi se citească în privire, altfel oamenii îşi vor da seama că-i urăşti.”

“(…) sfârşitul unei poveşti este începutul alteia. În fond, toate acestea s-au întâmplat şi altădată. Oamenii mor. Vechile orânduieli se sfârşesc. Noi societăţi se nasc. De obicei, când spunem a venit sfârşitul lumii este o minciună, pentru că planeta e bine-mersi.”

“Casa înseamnă oameni (…). Casa este ceea ce iei cu tine, nu ce laşi în urmă.”

“(…) nici misterele nu se compară cu cea mai palidă licărire a speranţei.”

• Titlu original: Mortal Engines
• Autor: Philip Reeve
• Seria: “Cronicile orașelor flămânde”
• Volum: II
• Editura: Paladin
• Colecții/Serii: Paladin Young Books
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 320
• Traducător: Andrei Dîrlău
  
  

Vânătoarea pentru supremație se transformă într-o luptă acerbă pentru supraviețuire, chiar și în cazul celor mai mari orașe flămânde. Iar când prețul pentru soarta lor este aurul prădătorului, trădarea nu mai pare un act imoral. Pentru Hester Shaw însă, recompensa nu se cântărește în monede. În numele iubirii pentru Tom, ea îl va vinde pe Anchorage, un orășel pașnic al mărilor de gheață, doar pentru a-și da seama că gustul amar al trădării vine cu multe consecințe.

Încă de când am finalizat „Maşinării infernale”, a cărei recenzie o găsiţi pe blog aici, mi-am dorit să citesc cât mai curând posibil şi continuarea, să nu uit din acţiune şi să fie cât mai proaspătă în minte povestea. Ce e drept, nu a trecut chiar aşa de mult timp între cele două cărţi şi nu pot decât să mă bucur, iar acest lucru s-a realizat cu ajutorul celor de la Cartepedia, cărora ţin să le mulţumesc pentru această ocazie. Acţiunea din „Aurul prădătorului” se petrece la mai bine de doi ani după acţiunea din primul volum, Hester şi Tom îşi petrec zilele împreună , supravieţuind cum pot ei mai bine, deşi Hester nu se aştepta ca Tom să îi rămână alături atât de multă vreme, ştiind că nu este o frumuseţe ruptă din poveşti. Cei doi se află de ceva vreme în Airhaven, întreprinzând diverse afaceri, când, în acel loc, îşi fac apariţia nişte bărbaţi, reprezentanţi ai Marelui Arkangel, ce solicită informaţii cu privire la locaţia oraşelor de gheaţă, oferind la schimb plată, aurul prădătorului. Relaţia dintre Hester şi Tom este ameninţată atât de apariţia bărbaţilor, dar şi de un pasager neaşteptat, ce îi însoţeşte într-o nouă călătorie. Hai şi tu alături de Hester şi Tom în această aventură, atât volumul întâi, cât şi al doilea, te aşteaptă pe site-ul cartepedienilor aici.

Drept vă spun că mi-a fost dor de Hester şi Tom, eram nerăbdătoare să aflu unde-I va mai purta călătoria lor, mai ales după cum s-a încheiat primul volum al seriei. Chiar dacă nu am fost în cea mai bună formă a mea când am ales să citesc romanul, m-am bucurat de poveste, deşi am parcurs-o cu paşi mărunţi. Mi-ar fi plăcut ca acţiunea să fie puţin mai alertă, am avut momente când am simţit că bate pasul pe loc şi mă băgau în ceaţă unele detalii, o puneam pe pauză ca să pot procesa tot ce am citit. Dacă se dezmorţea acţiunea mai repede era super bine, dar şi când s-a dezamorţit, n-am mai putut lăsa cartea deoparte, am parcurs-o pe repede-înainte, nici n-am realizat când au trecut paginile. Am reîntâlnit-o pe aceeaşi Hester neînfricată, temătoare de a fi judecată pentru aspectul său fizic şi de ale cărei sentimente nu se ţine cont, însă şi îndrăgostită, sentimentele pe care le nutreşte în privinţa lui Tom o îndeamnă să ieie decizii nechibzuite şi îi trezesc gelozia. De cealaltă parte, tom a rămas la fel de fascinate de tot ce reprezintă istorie, nu degeaba a fost Ucenic Istoric, având tendinşa de a se pierde mult prea uşor, uitând de cei din jurul său.  Am făcut cunoştinţă şi cu personaje noi, unul pe care am ajuns sâ-l îndrăgesc este Caul, un Băiat Pierdut, în privinşa căruia am unele bănuieli ce sper să mi le clarifice volumul următor al seriei, dar şi celelalte personaje simt că au o anumită împortanţă şi că vor face lucruri demne de ţinut minte pe viitor.

Am urmărit povestea lui Hester şi Tom cu interes, mai ales cum a evoluat fiecare, dar şi relaţia dintre ei, au fost încercaţi de numeroase sentimente noi, îndoielile nu le-au dat pace, gândindu-se ce anume-şi doresc cu adevărat şi fiind puşi la diverse încercări pentru a descoperi ce vor şi alături de cine. S-a simţit schimbarea personajelor principale, faptul că au înaintat în vârstă, au devenit mai maturi, deşi au avut episoade când s-au lăsat conduşi de vise; chiar şi aşa, m-am bucurat să-i observ şi să le urmăresc povestea. Exceptând dorinţa mea de a avea o acţiune care să mă fi ţinut în priză mai de la începutul volumului, răsturnările de situaţie au fost acolo să-mi schimbe cursul lecturii, m-au făcut să-mi casc ochii şi să mă minunez, chiar am negat de câteva ori că refuz să cred anumite evenimente.

“Aurul prădătorului” prezintă o poveste încărcată de trădări, minciuni, manipulări, speranţe, dorinţă, pierdere, încredere, iubire, descoperirea sinelui şi nu numai. Să mă reîntorc în această lume în care orașele se mănâncă unele pe altele a fost o reală plăcere şi aştept ca următorul volum să apară cât mai curând.