Titlul original: ”The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society”

An publicație: 2018

Editura: Nemira

Colectie: Damen tango

Număr pagini: 304

Traducere de Ruxandra Toma

”Un dar pentru cititorii pasionați, o întoarcere nostalgică în lumea îndrăgită a lui Shakespeare, a lui Jane Austen sau a surorilor Bronte.

În ianuarie 1946, într-o Londră care abia iese din umbra celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru noua ei carte. Cine s-ar fi gândit că îl va găsi în scrisoarea unui bărbat necunoscut, de pe insula Guernsey? Cei doi încep un fascinant schimb de scrisori despre lumea excentrică în care trăiește bărbatul misterios.

Pentru a scăpa de tragedia ocupației germane, bărbatul si prietenii lui inventează un club de lectură cu cei mai neobișnuiți membri, de la crescători de porci și fermieri la frenologi, toți mari iubitori de literatură. Și toți îi trimit lui Juliet poveștile lor de zi cu zi.

Plin de mult umor și căldură, romanul reprezintă o odă adusă cuvântului scris și felului în care el apropie oamenii.”

Țin minte că prima data am văzut cartea pe contul Roxanei și de atunci am trecut-o pe wishlist. Observasem că s-a uitat și la film de câteva ori, story-urile ei erau pline de secvențe din film, și nu a văzut filmul doar o singură dată, din câte am băgat eu de seamă…Dacă filmul o impresionase atât de mult de-l urmărea la refuz, clar trebuia să citesc și eu cartea (nu sunt fană a vizionării filmelor dacă am citit cartea, foarte rar se întâmplă acest lucru…). Iar cum Roxana este unul dintre spiridușii Moșului, mi-a dăruit cartea știind cât de mult mi-o doream, pe această cale îi și mulțumesc enorm 😊 (să știi că și tu ești de vină că biblioteca mea nu mai are loc pe rafturi deloc…).

”Scrisori din insula Guernsey” cuprinde o poveste frumoasă, dar și dureroasă pe alocuri, despre cum cărțile apropie oamenii. Povestea este construită în jurul schimburilor de scrisori dintre Juliet și prietenii săi, dar și dintre Juliet și niște necunoscuți din insula Guernsey. Scrisorile sunt redate într-un limbaj cât mai simplist și încărcate de umor, lucru ce m-a atras din prima. Am fost captivă în toată această corespondență și m-am îndrăgostit iremediabil de personaje, în special de Juliet și Isola, mi-au căzut la suflet și acolo vor rămâne. Pe mine, cele două personaje m-au atras cel mai mult și abia așteptam să dau peste o scrisoare de-a lor ca să mă binedispun. Isola avea un dar al povestirii, de te dădea pe spate (dacă ați citit cartea stiți la ce ma refer…iar dacă nu, citiți-o și veți afla 😉). Am citit cartea în câteva ore, îmi era foarte greu să o pun deoparte, chiar și pentru câteva minute, curiozitatea mea nu avea pace deloc.

În scrisorile corespondenților erau și mărturii ale lor cu privire la război, cum au supraviețuit acelui eveniment tulburător, sacrificiile făcute pentru a le fi bine și cum s-au ajutat unul pe celălalt pentru a nu simți durerea atât de tare. Au fost nevoiți să renunțe la persoanele dragi lor pentru a le asigura siguranța, deși sufletul lor a fost frânt în acele momente și nesiguranța că persoanele dragi vor fi bine nu le-a dat pace multă vreme. În acele vremuri cutremurătoare, au avut curajul să iubească, dar să se dedice și lecturii, doar acele seri petrecute în cadrul ”clubului de literatură și de plăcinte din coji de cartofi” păreau să le mai aducă o alinare, îi mai însuflețea și-i apropia tot mai mult. Parcurcând volumul, mi s-a redeschis apetitul pentru romanele clasice, și deși am descoperit o parte din ele, ar fi cazul să le recitesc…

Juliet Asthon caută un subiect pentru noua sa carte, după ce a avut parte de un succes neașteptat cu vânzarea cărții ”Izzy Bickerstaff merge la râzboi”. Mintea îi este luminată în momentul în care primește o scrisoare de la un bărbat misterios din insula Guernsey. Tot din acel moment viața ei începe să se schimbe, însă va dura ceva vreme până când Juliet va realiza acest lucru. Acțiunea este împărțită în două părți, fiecare încărcată de scrisori cu mărturii captivante. Te vei pierde printre rânduri și vei fi surprins când te vei apropia cu pași repezi de final. Personajele sunt puține, dar cu impact și încărcate de căldură, mi-au dat senzația că le cunosc de-o viață. Deși sunt foarte diferiți unul de celălalt, de la crescători de porci și fermieri, iubirea pentru literatură îi apropie.

”Scrisori din insula Guernsey” este amuzantă, dulce și fermecătoare, dar și scrisă cu suflet…despre suflet. Eu o recomand cu drag tuturor! 😊

Titlul original: ” Hannah’s Gift: Lessons from a Life Fully Lived”

An publicație: 2011

Editura: Philobia

Număr pagini: 232

Traducător: Renata Ungureanu

”Pantofiorii roşii ne emoţionează cum numai Love story ne-a emoţionat. Cu o diferenţă: aici este vorba de lucrul de care o mamă se teme cel mai tare – moartea propriului copil. Maria Housden ne poveşteşte experienţa prin care a trecut, din momentul în care Hannah, fetiţa ei de trei ani, a fost diagnosticată cu o formă de cancer incurabil şi până la moartea sa, un an mai târziu.

Veţi citi şi vă veţi minuna de puterea, de maturitatea şi seninătatea unui copil care stă să moară.
Veţi citi şi vă veţi închina în faţa lecţiilor de viaţă pe care Hannah le dă, prin bucuria ei nemărginită de a trăi, cum este faptul că şi-a purtat pantofiorii roşii de lac până şi în sala de operaţii şi pe patul de spital, în timpul chimioterapiei.
Veţi citi, veţi plânge şi vă veţi bucura.”

Cartea mi-a fost dăruită de draga mea Roxi, ea a citit-o și a rămas profund marcată de această poveste, eu mega curioasă, nu se putea să nu aflu ce se ascunde în spatele coperții. Am să încerc să redau cât mai bine tot ceea ce am simțit citind ”Pantofiorii roșii”, deși sunt convinsă că nu sunt cuvinte pentru a descrie cât mai bine această carte.

”Pantofiorii roșii” este o lecție de viață dată de un pui de om. Cum reușește o fetiță de doar trei ani să fie puternică și să-i determine pe cei din jurul ei să fie la fel de puternici, să zâmbească mereu și să fie sinceri? M-a durut sufletul la gândul suferinței ce o are de pătimit Hannah, să nu îți poți trăi copilăria așa cum se cuvine, să te bucuri de ea în toată splendoarea ei, însă am învățat că nu boala te controlează, ci tu controlezi boala. Dacă îi permiți să pună complet stăpânire pe tine și o lași să-și facă de cap, te-ai declarat învins de la bun început, când nici nu a început bătălia. Toată acea suferință trăită de Hannah am observat-o și eu în jurul meu. Sunt conștientă de ce lupte se dau în corpul unei persoane bolnave și cât de mult efort trebuie să depună pentru a fi puternic, să nu-și arate durerea la cotele ei maxime. Este cumplit atât pentru cel bolnav, cât și pentru cei din jurul lui. Nu a greșit cu nimic un copil, un suflet atât de mic, iar gândul că trebuie să îndure atâtea chinuri pentru a se vindeca, este cutremurător…

Am înțeles-o perfect și pe mama lui Hannah, neputința ei, toate gândurile ce nu-i dădeau pace, parcă m-am văzut pe mine alături de mama mea ☹. Incapacitatea de a lua durerea cuiva cu gândul că o poți suporta mai bine decât celălalt sau să ai un burete magic să poți șterge toate acele chinuri și neplăceri, o baghetă fermecată să transformi totul într-o lume perfectă…din păcate nu se poate și suntem nevoiți să trăim cu suferința și neputința. Cancerul este o boală necruțătoare, îl distruge atât fizic, cât și psihic pe cel care are ghinionul să se pricopsească cu el, iar pe cei din jur îi distruge psihic. Am ajuns să cred că trăim cu celula canceroasă în corp zi de zi și este nevoie de un singur clic să o declanșăm și să ne mănânce. Așa că rămâne la alegerea noastră cun ne trăim viața, cât de mult ne lamentăm și cât de mult efort depunem pentru a obține ceea ce ne dorim.

Asta ne învață și Hannah…cum să trăim în fiecare zi tot mai pe placul nostru, să îmbrățișăm necazul, să fim puternici și să transmitem putere mai departe. Veți râde, dar veți și plânge, sufletul vă va fi rupt în bucățele și tocat mărunt, însă undeva acolo, printre rămășițe, va mai fi o frântură de speranță, ce vă va da curaj. Nu știu dacă am reușit să scriu tot ce mi-am dorit să vă transmit, în capul meu este o luptă continuă între ce am citit și amintirile proprii, gândurile mă cutremură…Vă recomand din suflet să citiți ”Pantofiorii roșii”, deși sunt conștientă că vă recomand să vă frângeți inima aflând povestea lui Hannah. Roxi m-a avertizat că voi fi dărâmată după ce voi citi această carte, cu greu îmi va fi să mă adun…așa că și eu, la rândul meu, vă avertizez…

”Adevărul nu ținea seama de așteptările mele, de felul în care eu credeam că trebuie să se desfășoare lucrurile. Era ceea ce era.”

”Acasă nu înseamnă doar un spațiu familiar în care te poți întoarce mereu; acasă e sentimentul de apartenență pe care îl trăiești, oriunde te-ai afla, atunci când știi că ești iubit.”

”Adevărul este cumplit și necruțător. Nu-l putem schimba, dar putem schimba felul în care alegem să-l trăim. Să faci greșeli, să nu fii iubit și să mori, toate acestea sunt experiențe strâns legate de natura umană; la fel de firesc este și să ne temem de ele. Dar înfruntând aceste temeri, avem o șansă de a pătrunde dincolo de ele. Când suntem dispuși să ne descurcăm cum putem mai bine pornind de la ceea ce știm, să fim sinceri față de noi înșine și ceilalți, în conformitate cu cine suntem și ce contează cu adevărat pentru noi, abia atunci putem spune că ne aparține viața pe care o trăim și iubirea pe care o primim.”

”Am aflat atunci că există o bucurie aparte dincolo de fericire, râsete zgomotoase și zâmbete de complezență. Esența acelei bucurii era tăcerea; era vorba de o liniște adâncă, una care putea fi inspirată pe de-a întregul, care mi se scurgea prin tot corpul și îmi umplea fiecare particulă din organism.”

”Bucuria este o combinație între magie și starea aceea de liniște peste care poți da în orice moment, ea înseamnă experiența actului de a oferi și de a trăi din inimă, fără a aștepta nimic la schimb. Fiindcă bucuria nu cunoaște reguli, nu se teme să fie imperfectă și ne poate surprinde, aparând chiar în locurile cele mai întunecate.”

”…speranța era fundamentul credinței, că reprezintă însăși esența ei ce nu putea fi înfrântă. Parcă se ivea cu atâta naturalețe, în fața fricii și a nesiguranței, își făcea în permanență loc în sufletele noastre, de parcă ar fi avut voință proprie.”

”Credința nu înseamnă să crezi, ci să renunți la ceea ce crezi. Credința nu presupune să te rogi și să speri ca lucrurile să se schimbe cândva în viitor. Credința înseamnă sufletul încremenit, care nu refuză nimic, înseamnă să fim dispuși să ne încredem în lucruri, așa cum ne sunt ele date.”

”Compasiunea nu lasă loc de regrete în fața suferinței. Știe că suferința trebuie să existe și să se facă simțită, când recunoaștem această legătură între noi și restul lumii, știm că, de fapt, aparținem unul altuia; că niciodată nu suferim singuri.”

Titlul original: ”Block 46”

An publicație: 2019

Editura: TRITONIC

Număr pagini: 332

Traducător: Claudia Dionise

„Falkenberg, Suedia. Comisarul Bergström descoperă cadavrul unei femei mutilat oribil. Londra. Profilerul Emily Roy investighează o serie de crime ale unor copii, care prezintă aceleași leziuni ca victima suedeză: traheea secționată, ochii enucleați și un misterios Y gravat pe braț. În Suedia, Emily se întâlnește cu o veche cunoștință: Alexis Castells, un scriitor fermecător, specializat în criminali în serie. Împreună, aceste două personalități discordante, se îmbarcă într-o vânătoare care îi va conduce spre atrocitățile lagărului Buchenwald din 1944.”

S-a declanșat o adevărată nebunie în comunitatea bookstagramului cu această carte, iar după ce draga mea Roxana (se pare că ea e de vină pentru tot…) mi-a spus că a citit-o și ce impact a avut asupra ei (recenzia scrisă de ea o găsiți aici), trebuia să fac o magie să o citesc și eu (ca de obicei, nu se poate altfel, sunt și eu ca musca-n ciorbă…). Magia s-a realizat cu ajutorul celor de la Tritonic Books, cărora țin să le mulțumesc pentru acest exemplar și pentru oportunitatea de a citit acest thriller excepțional 😊. Voi găsiți cartea pe site-ul lor aici 😊 (merită, așa că nu stați prea mult pe gânduri 😉).

Începutul volumul m-a cam băgat puțin în sperieți, dar și în ceață, cel puțin primele pagini. Eram ceva de genul: ”Da’ ce-i aici? Că nu pricep nimic 😐…” și imediat am apelat la consultanta mea Roxana, evident, care mi-a răspuns: ”Citește acolo, că se leagă pe parcurs…”. Așa că, am continuat cu lectura și s-a făcut lumină…dar ce lumină, că mă dureau atât ochii de ce citeam, dar și sufletul de ce simțeam. M-a luat pe nepregătite această carte și nu mă așteptam absolut deloc să mă lovească așa din plin.

Scriitura Johanei Gustawsson mi-a amintit de volumele lui Stefan Ahnhem, iar când am dat de detaliile macabre eram ferm convinsă că, deși voi fi oripilată, acest roman va fi unul dintre favoritele mele. Nordicii au un stil aparte de a scrie, te si cutremură, dar în același timp te prind în mrejele poveștii în așa fel încât nu poți renunța nicicum la a duce cartea la bun sfârșit. Nu știu ce mănâncă scriitori ăștia nordici, dar să mai mănânce, se pare că le alimentează creierul într-un mod de ne dau nouă daună…

”Block 46” leagă o poveste cu impact și ne prinde în dezlegarea misterului ce sta în spatele asasinatelor din Marea Britanie și Suedia. Soluționarea acestor asasinate cad în sarcina a două femei, Emily Roy, un profiler de la Scotland Yard și a sa prietenă, Alexis Castells, o scriitoare franceză de true crime. Cele două formează un duo memorabil și se completează cum nu se poate mai bine. A fost o reală încântare să le urmăresc în acțiune, modul cum analizau dovezile, dând dovadă de o tărie extraordinară. Eu, ca femeie, nu aș fi avut puterea și nici stomacul pentru o asemenea anchetă…

Avansând cu lectura, am descoperit că acele crime aveau legătură cu lagărul de concentrare de la Buchenwald între anii 1944 și 1945, iar de atunci lectura a fost cu noduri în gât din cauza detaliilor. M-a durut sufletul, la propriu, și așa o furie m-a străbătut în acele momente, vai…îmi venea să le aplic același tratament, însă în realitate chiar nu aș fi fost capabilă, cel mai propabil m-ar fi luat cu leșin instant. Nu este prima carte ce o citesc și are ca subiect lagărele de concentrare, până acum ar fi trebuit să mă obișnuiesc, însă cu fiecare carte parcursă ce atinge acest subiect, sunt tot mai îngrozită de ce au fost capabile acele persoane, ce impact au avut acțiunile lor asupra deținuților și cum îți schimbă viața un asemenea eveniment.

”Block 46” este genul de carte care te oripilează și te captivează în același timp, te prinde în firul poveștii și nu-ți mai dă drumul decât abia la final, când tu deja ești dat peste cap complet. Este o carte cu impact și-și merită laudele cu vârf și îndesat, un volum exceptional pentru o serie ce se anunță a face valuri. Mi-a dat daună totală și mă declar fană a Johanei Gustawsson, aștept cu nerăbdare volumul doi, așa că, Tritonic Books, nu ne lăsați să așteptăm prea mult!

”Aleile, acel block, latrinele, SS-iștii, oriunde îți aruncai privirea, Buchenwald emana moarte. Dar încăperea asta, dpar ea singură, întruchipa întreaga teroare a lagărului; acel punct final inevitabil spre care o turmă de bărbați, femei și copii înfometați și suferinzi avansau în timp ce se gândeau doar la următorul pas, la umătorul minut, ca să nu se afunde de tot în nebunie.”

”Țara mea e putredă până în măduva oaselor. Cum explici acest lagăr? Acest inferm pe pământ? Organizat până în punctul în care cineva a calculat înălțimea tavanului de la pivniță ca să ia oamenii de acolo ca pe niște bucăți de carne? Până în punctul în care alții au creat cuptoare capabile să ardă trei corpuri deodată? Hitler nu e singur în demența lui hegemonică și de expansiune a rasei ariene; mulți, foarte mulți germani l-au urmat și-au contribuit la asta.”

”Curiozitatea mea poate părea bolnăvicioasă, dar e un pansament pentru sufeință. Chiar sunt o ființă umană de primă clasă: mă bălăcesc în suferința altora ca s-o uit pe a mea.”

”Ucigașii în serie n-au motiv. Motivația lor e pur psihologică. Omoară pentru că simt nevoia, dar nu știu de ce. Problema cu sociopații e că nu le putem decripta comportamentul cum am face cu o persoană obișnuită. Totul e distorsionat, pentru că totul se petrece prin prisma unei fantezii. E vorba în general despre indivizi manipulatori, narcisiști și egocentrici.”

”O privire înfierbântată care-i mângăia deja tot corpul. Surpriza, care o paraliză o secundă, se evaporă când buzele lui se apropiară de ale sale. Se topi și se rușină în același timp, ca și cum s-ar fi îndreptat soarele către corpul ei amorțit de frig.”

”Trebuie să te gândești la această contagiune afectivă ca la o boală. Ca un cancer. Să supraviețuiești unui lagăr de concentrare este un lucru incredibil. Doar se vorbește despre barbaria din lagărele naziste, însă numai supraviețuitorii știu ce fel de terori există în spatele cuvintelor. Ca să supraviețuiască, acești deportați au trebuit să-și supună corpul și mintea, alții ar spune chiar sufletul, la torture inhumane. Acest tranfer emotional ar putea fi un mecanism de apărare.”

Titlu original: ”One day in December”

Anul aparitiei: 2018

Editura: Nemira

Colecția: Damen Tango

Pagini: 424

Traducător: Lidia Dumitru

”Un bărbat și o femeie. Zece ani. O iubire de neuitat.
Laurie e convinsă că dragostea la prima vedere e un mit. Dar, într-o zi de decembrie, printr-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL.
Convinsă că îi e sortit să-l revadă, își petrece un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Nu îl găsește, în schimb, îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun, când cea mai bună prietenă i-l prezintă că pe noul ei iubit, Jack, bărbatul din stația de autobuz.”

Anul trecut am tot văzut această carte la Reese’s Book Club și m-a făcut tare curioasă în privința ei, mai ales că era foarte laudată. Am zis că este foarte potrivită pentru a fi citită în luna decembrie, mai ales datorită titlului, așa că trebuie să fac cumva să-mi iau cartea. Treaba s-a rezolvat anul trecut în 11 decembrie 2018, când într-o sesiune de cumpărături, am aruncat un ochi în Inmedio și hop – țop am plecat cu ea și alte două comori (așa, un cadou întârziat de Moș Nicolae și unul anticipat de Moș Crăciun…). Am vrut din tot sufletul să o citesc atunci, însă nu știu cum am făcut de am tot amânat-o și venise luna ianuarie, iar eu așteptam deja luna decembrie ca să pot citi cartea…ironia sorții 😐. Și uite că a sosit luna mult așteptată și eu mi-am putut face de cap citind-o, după ce tot anul mi-a stat gândul la ea. Nu știu cum de am rezistat tentației de a nu o citi până acum, pare-se că sunt tare ambițioasă…și o mare nătăfleață că nu am citit-o anul trecut, că am tot amânat-o…am pierdut o poveste atât de frumoasă, dar mă bucur că am reușit să o descopăr într-un final 😊.

”O zi de decembrie” mi-a amintit de ”Me before you” și descoperind-o pe Laurie, am avut impresia că o reîntâlnesc pe Louisa și am îndrăgit-o instant. Doamne…și Sarah…formau duo-ul perfect! Mi-era dor să dau peste un romance, unul bun chiar, și acum am înteles de ce a fost așa laădată cartea de Reese Witherspoon…este un romance ce nu trebuie să-ți scape, un MUST!

Povestea lui Laurie și Jack este atât de frumoasă și când te gândești că o singură privire a fost de ajuns. De câte ori nu ați privit pe geamul autobuzului la diverși oameni pe stradă și v-ați imaginat cine știe ce? Eu, recunosc, mereu îmi fac diverse scenarii în minte când sunt în autobuz și privesc pe geam, imaginația mea își face de cap…Mi-a plăcut foarte mult că acțiunea a fost construită atât din perspectiva lui Laurie, cât și din cea a lui Jack, așa am putut afla gândurile amândurora și ce anume îi frământă. De asemenea, acțiunea este redată pe ani, ceea ce m-a ajutat să-mi formez o idee de cum evoluează personajele, de cum a decurs viața lor an de an, ce schimbări au simțit și cum s-a dezvoltat relația dintre Laurie și Jack.

Mi-au căzut la suflet ăștia doi, sincer vă spun, și pe tot parcursul lecturii am râs, dar am și plans alături de ei, m-am bucurat, dar și înfuriat, mi-aș fi dorit să fiu și eu în carte să le dau câteva palme din când în când, mi-am făcut speranțe și mi-au fost spulberate, am trăit o iubire cum rar îți este dat să trăiești. Am primit și palme, ce e drept (dacă tot vrusesem eu să le dau lor, s-au gândit că mai bine îmi dau ei mie…), m-au durut cumplit și nu mă așteptam să am parte de ele, dar dacă stau bine să mă gândesc, au fost necesare.  Toate acestea au contribuit la crearea unei povești…de poveste 😊.

”O zi de decembrie” este o carte ce m-a prins din start și cu greu am reușit să o las deoparte. Am devorat-o în câteva ore, am fost captivată de firul poveștii și de personaje, nu am vrut să mă despart de ele absolut deloc. Mi-a intrat în suflet  și nu va mai ieși de acolo. A fost momentul perfect că am ales să o citesc în perioada Crăciunului, am simțit-o mult mai profund și am reușit să mă transpun mult mai bine în poveste. Singurul lucru ce-l regret este că nu am citit-o anul trecut când am luat-o ☹…ar trebui să schimb acest lucru pe viitor, să nu mai amân atât de mult cărțile, așteptând momentul potrivit să le citesc…dacă am luat-o să o și citesc, altfel iar mi se adună teancuri peste teancuri (dar despre asta am să vă vorbesc într-un alt articol, într-o zi…).

”O zi de decembrie” prezintă o poveste înduioșătoare și captivantă despre adevărata prietenie, familie, alegeri și sacrificii, dar mai ales despre dragoste la prima vedere 😊. Este o poveste ce nu trebuie să o ratați, iar dacă până în prezent nu ați citit cartea, nu mai stați pe gânduri…da-ți bătaie! Nu veți regreta! 😉

”Că știu cât de dureros este să renunți la o persoană pe care crezi c-o iubești, dar că nu cred că există doar o singură persoană în lume pentru fiecare dintre noi. E prea fantezist, prea limitat. Că vine un moment când trebuie să alegi să fii fericit, pentru că e prea obositor să fii trist multă vreme. Si că, într-o zi, o să privești înapoi și n-o să-ți poți aminti ce anume ai iubit la omul acela.”

”Cele mai importante sunt alegerile pe care le facem când suntem puți la încercare. Căsătoria nu este doar un contract care te ține legat legal, ci e o alegere. Este ca și cum ai spune ‘te aleg pe tine’ “.

Titlul original: ”The Belles”

An publicație: 2018

Editura: Herg Benet

Colecție: Cărțile Arven/Teen Fiction

Număr pagini: 512

Traducător: Laura Nureldin

”Camellia Beauregard este o fată Belle. În lumea opulentă din Orléans, fetele Belles sunt venerate pentru că ele controlează Frumusețea, iar Frumusețea este un bun mai de preț decât orice. În Orléans, oamenii se nasc gri, se nasc damnați și numai cu ajutorul unei fete Belle și al harului său pot să fie transformați și să capete splendoare.

Însă pentru Camellia nu este suficient să fie o fată Belle. Ea își dorește să fie favorita – acea fată Belle aleasă de către regina din Orléans pentru a locui la palat, pentru a îngriji familia regală și curtea sa, recunoscută astfel drept cea mai importantă fată Belle din lume. Dar atunci când Camellia și surorile sale Belles ajung la curte, îi devine clar faptul că a fi favorita nu înseamnă tot ce a crezut ea înainte. În spatele strălucirii și luxului palatului se ascund secrete întunecate, iar Camellia află curând că însăși esența existenței sale este bazată pe o minciună – că puterile sale sunt cu mult mai mari și că pericolele pot fi cu mult mai înspăimântătoare decât și-ar fi imaginat. Atunci când regina îi cere Camelliei să își riște propria viață pentru a o salva pe prințesa cuprinsă de boală folosindu-și puterile Belles în moduri nepermise, Camellia se confruntă cu o decizie imposibilă.

Cu viitorul ținutului Orléans și al locuitorilor săi în joc, Camellia trebuie să aleagă: să se salveze pe sine, pe surorile sale și însăși tradiția fetelor Belles, sau să o readucă la viață pe prințesă, să se confrunte cu primejdii teribile și să schimbe pentru totdeauna mersul lumii ei.”

Am auzit foarte puține despre această carte pe bookstagram, însă am observat-o la povestea unui cont că se potrivește pe o cerință din reading challenge-ul Juliei (reading challenge la care m-am gândit să mă bag și eu la începutul acestui an, nu se putea altfel…), așa că am zis de ce nu? Să aflu și eu ce poveste se ascunde între pagini… Am rămas plăcut suprinsă și m-a atras de la prima până la ultima pagină. Având în vedere că descrierea cărții este foarte bogată, îmi doresc să nu-mi scape vreun porumbel și am să-mi dau toata silința pentru a îndeplini acest lucru…

”Magia fetelor Belles” se citește foarte ușor, având în vedere descrierile fantastice ale trucurilor de frumusețe. Fetele Belles sunt văzute ca niște zeițe, frumusețea întruchipată, și mi-au amintit puțin de fetele ce participă la ”beauty pageant” (cred că așa îi spune…), emisiuni ce le mai prindeam din când în când la tv. Nu am fost niciodată atrasă de frumusețea dusă la extrem, nu m-am încadrat în tiparele impuse de societate, că femeia trebuie să aibă 90-60-90, departe de mine de a fi fotomodel…trebuie să ne iubim așa cum suntem, cu defecte și calități, slabi sau grași, înalți sau scunzi și așa mai departe…

Volumul a scos în evidență sacrificiile ce trebuie îndurate de o persoană pentru a fi frumoasă la exterior, nu contează doar să ai sufletul frumos, dacă exteriorul este gri. M-am cutremurat de cât de oribile pot fi acțiunile unor persoane lipsite de sentiment, au fost capabile de un rău dus la extrem doar pentru a impune respect…părerea mea este că au vrut să răspândească cât mai multă teamă în jur, dacă ceilalți se tem, tu devii mult mai puternic și nu îndrăznește nimeni să te contrazică…Am fost fascinată de descrierea trucurilor de frumusete, de aspectul personajelor, dar și de modul în care au fost prezentate diverse feluri de mâncare. Aveam apă în gură când dădeam peste un pasaj gastronomic, îmi imaginam ce gust delicios are, iar ochii îmi sclipeau…bunătăți peste bunătăți.

Ce mi s-a părut foarte trist în povestea acestei cărți a fost faptul că toată viața fetele Belles au fost educate și crescute pentru și cu un anumit scop, și anume să devină ”favorita”, nimic altceva nu este mai important decât acest statut. Nu te mai gândești la riscuri sau ce obligații presupune acest rang. Iar când realizezi adevărata semnificație, începi să te îndoiești dacă îți mai dorești sau nu acest lucru…cum multă putere, vine și foarte multă responsabilitate. Orice faci, trebuie să-ți asumi, fie că este bine sau rău, însă când altcineva vrea să-ți facă rău, placa se schimbă…nimic nu este așa cum ai crezut.

Adrenalina s-a simțit abia spre finalul cărții, eram într-o tensiune continuă și am fost izbită de o răsturnare de situație total neașteptată. Până în acel punct, în care m-a lovit adrenalina, lectura chiar a fost lejeră, parcă eram pe un norișor și pluteam deasupra unui tărâm mirific, mă minunam la toate acele detalii ce-mi bucurau ochii și se jucau cu imaginația mea. În toată această feerie, am simțiti eu că ceva nu este cum trebuie, plus că finalul a fost ca o palmă și m-a lăsat cu un mare semn de întrebare…abia aștept să se traducă următorul volum, să aflu care este treaba…

”Magia fetelor Belles” este o carte ce vorbește despre adevărata față a societății și despre sacrificiile pe care ești ”împins” să le faci pentru a te încadra în tiparele impuse, dar vorbește și despre prietenie, minciuni, trădare și…foarte multe secrete. Este un altfel de fantasy, ce te poartă pe un tărâm al frumuseții cum nu îți este dat să mai întâlnești altundeva, te rupe de realitate și te transpune într-o lume superficială, dar totuși atât de reală. Îi mulțumesc enorm editurii Herg Benet pentru că mi-au oferit acest exemplar și totodată pentru oportunitatea de a descoperi povestea magică a fetelor Belles. Vă recomand să o descoperiți și voi, cartea o găsiți pe site-ul editurii aici 😊.

”Iubirea nu e o cușcă. E, mai degrabă, ca un balon poștal. Îi poate fi stabilitădestinația, dar i se permite să-și creeze propriul traseu.”

”…simt că mă întind peste lumi, oceane, ceruri și tărâmuri întregi. Căldura palmei lui pătrunde prin dantela mănușilor mele. Imina îmi pâlpâie ca lumănarea din lampionul care plutește pe lângă noi. Îi impun să încetinească.”

”Minciunile sunt la fel de periculoase ca o sabie. Pot tăia până la os.”

”Degetul mare îi urcă până la manșeta gofrată a rochiei mele, apoi îi revine în palmă. Inima îmi bate așa de tare încât îmi e teamă că și el o poate auzi. Înghit în sec. Mă străbate o fierbințeală, ca aceea pe care o simt când se trezește harul. Își împletește degetele cu ale mele. Îmi desenează cu ele în palmă și pe pielea încheieturii. O stea. Un pătrat. Un cerc. Un triunghi.”

Titlul original: ”Carve the Mark”

An publicație: 2017

Editura: LedaEdge

Număr pagini: 496

Traducător: Shauki Al-Gareeb

”Într-o galaxie acționată de flux, toată lumea posedă un har.

Cyra e sora brutalului tiran care conduce poporul Shotet. Harul ei îi conferă durere, dar și putere – ceva ce fratele ei exploatează fără milă, folosind-o pentru a-și tortura vrăjmașii. Dar Cyra e mult mai mult decât o armă în mâna fratelui ei: este îndărătnică, agilă și mai isteață decât știe el.

Akos este fiul unui fermier și al unui oracol de pe înghețata națiune – planetă Thuvhe. Protejat de harul său neobișnuit, Akos este un suflet generos, iar loialitatea față de familie e nemărginită. Atunci când el și fratele său sunt capturați de soldații dușmani din Shotet, singurul țel al lui Akos e să-și scoată fratele în viață de acolo – indiferent de preț.

Apoi Akos e aruncat în lumea Cyrei, iar animozitatea dintre țările și familiile lor pare insurmontabilă. Se vor ajuta unul pe celălalt pentru a supraviețui sau se vor distruge reciproc?”

Am fost pregătită să fiu dezamăgită când am ales să citesc ”Pecetea morții”, întrucât auzisem atât de multe păreri negative și devenisem puțin pesimistă în ceea ce privește volumul. Pornisem cu gândul să nu mă las influențată de ceea ce am auzit și să-mi fac propria părere, mai ales că am adorat seria ”Divergent”. Așa că, am sterș din minte tot ce auzisem și cititem cu privire la ”Pecetea morții”, m-am deconectat de ce spun alții și am pornit în propria descoperire. Și nu am fost deloc surprinsă când am realizat că îmi place, foarte mult chiar, de la început până la sfârșit. Da, au fost foarte multe descrieri (eu nu sunt deloc fana lor…), însă toate au avut un scop: au ajutat la crearea unei lumi total diferite de ceea ce cunoscusem eu în alte lecturi, au contribuit la conturarea foarte bună a personajelor și au dezvoltat o poveste captivantă.

Cyra este o shotetă ce s-a dovedit a fi mult mai puternică și mai inteligentă decât au crezut cei din jurul ei. Posedând harul durerii, era folosită ca o armă de tortură de către fratele ei, Ryzek. A fost personajul ce nu l-am putut suporta de la bun început și așa l-aș fi %$#%$# fără să stau pe gânduri, încerca să lase impresia că este cel mai puternic, manipulând-o pe Cyra să facă diverse ”acte” pentru el, întrucât marele Suveran era un laș, ceea ce nu trebuia să se știe în galaxie. Am apreciat-o enorm pe Cyra pentru îndrăzneala de care a dat dovadă când a ales să-și aprecieze adevărata valoare și să nu se mai lase influențată de ceilalți, știind că asemenea răzvrătire poate avea repercusiuni. Deși Cyra era temută și detestată de ceilalți, în sufletul ei era ascunsă o persoană total diferită de ceea ce lăsa să se vadă.

Akos este un thuvheit, posesor al unui dar neobișnuit, ce are un suflet imens și este loial până în pânzele albe familiei sale, iar când este răpit alături de fratele său, Eijeh, de către soldații din Shotet, el se gândește doar la soluții cum să-și salveze fratele, indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătească. Din acel baiat timid, care se îmbujora imediat, a devenit un bărbat bine, dornic să învețe cât mai multe despre cei din jur, astfel ajungând să le descopere slăbiciunile. Situația are parte de o asemenea întorsătură, încât Akos este nevoit să i se alăture Cyrei, că vrea sau nu vrea…însă în ce scop, rămâne să aflați voi 😉.

Nici unul din ei nu a ales sângele care să-i curgă prin vene, dar nici destinul, au devenit ceea ce au fost meniți să devină. Au fost copii care s-au maturizat brusc, părerea mea, fiind obligați de circumstanțe, și s-au transformat în personaje cu caractere puternice și hotărâte. Au învățat să supraviețuiască cum au știut ei mai bine, luând deciziile ce li s-au părut cele mai potrivite la momentul respectiv. S-au dezvoltat foarte mult de-a lungul cărții și am rămas surprinsă de cât de bine le-au fost scoase în evidență calitățile, conturarea lor fiind excepțională.

Am fost puțin derutată la început când am observat că povestea este relatată atât la persoana a treia, în ceea ce-l privea pe Akos, dar și la persoana întâi, când își relata povestea Cyra. S-a simțit adrenalina cu care am fost obișnuită în ”Divergent”, deși acțiunea pare că înaintează foarte lent. Am iubit suspansul ce l-am simțit în lectură, universul fantastic creat de autoare a reușit să mă deconecteze total de realitatea mea și să mă transpună într-o lume cu totul nouă, plină de haruri, unde aveam să descopăr puterea prieteniei și a dragostei, dar și trădarea. Mi-a fost foarte greu să las cartea din mână, eram prea prinsă de povestea personajelor și îmi doream sa aflu deznodământul cât mai curând posibil, fierbeam de furie câteodată, mai ales când vedeam că apărea Ryzek…îmi urcau tensiunile…

Gusturile diferă și chiar mă bucur că nu am fost deloc dezamăgită de ”Pecetea morții”, având în vedere că nu pornisem cea mai optimistă în această aventură. Sunt tare curioasă cum se va desfășura acțiunea în volumul doi, ”Cumpăna destinelor”, cu ce mă va mai surpinde…

”Ceva aflat în străfundurile mele m-a ars. Când mâna lui mi-a atins obrazul, pe sub pielea mea au răsărit niște vene întunecate, negre ca smoala, care semănau cu niște miriapode, cu niște împletituri de umbre. Au pornit din loc, târându-mi-se în sus pe brațe, aducându-mi fierbințeală în obraji. Și durere.”

”Îi displăcea profund să vadă durere, nu din milă pentru persoana care suferea, ci din cauză că nu-i plăcea să i se aducă aminte că durerea există, că el era la fel de vulnerabil în fața ei ca oricine altcineva.”

”Compasiunea era doar o lipsă de respect deghizată în bunătate. Trebuia să o tai de la rădăcină, altmiteri avea să crească imens în timp.”

” `Pecetea morții` e un termen impropriu. Ele sunt întotdeauna înregistrări ale pierderilor. Nu ale triumfului. Moartea e o binecuvântare prin comparație cu agonia pe care am provocat-o. Așa că țin un registru al durerii, nu al uciderilor. Fiecare pecete reprezintă o persoană pe care am rănit-o.”

Titlul original: „The Night Circus”

An publicaţie: 2018

Editura: Youngart

Număr pagini: 512

Traducător: Ondine Cristina Dascăliţa

“Bine ați venit la Le Cirque des Revês! Circul a sosit fără nici o înștiințare; corturile lui magice, cu cupolele în dungi albe și negre, parcă au răsărit din pământ. Reprezentațiile fermecătoare, care n-au loc decât noaptea, sunt o experiență unică și o sărbătoare a simțurilor.

Ascunsă de ochii spectatorilor, în spatele labirintului de nori sau al grădinii construite din gheață, o competiție acerbă are loc. Celia și Marco sunt doi tineri magicieni care au fost antrenați încă de mici anume pentru acest duel crâncen al imaginației. Însă când cei doi se îndrăgostesc iremediabil unul de altul, consecințele iubirii lor se dovedesc a fi mult mai periculoase decât ar fi putut anticipa ei vreodată.”

Mi-a rămas gândul la această carte încă din vară, când i-am dăruit-o Emiliei în urma unui concurs şi tot am spus că mi-o voi lua şi eu, întrucât mi-a fost atrasă atenţia atât datorită coperţii, cât şi a descrierii. Ce să mai spun de titlu? Mereu m-a atras ideea de “circ”, ţin minte că mă uitam în copilărie cu ai mei pe TVR 1 la spectacolele realizate de Cirque du Soleil, eram fascinată de-a dreptul…nu de numerele din care făceau parte animalele, mi se părea nedrept ca ele să fie dresate să execute diverse comenzi doar spre amuzamentul altora, ci de cele în care îşi făceau apariţia acrobaţii, trapeziştii, contorsioniştii, dar şi iluzioniştii. Fiind de felul meu o persoană mai fricoasă, în sensul că nu am curajul să fac diverse acte extreme, iar ceea ce faceau trapeziştii mi se părea…wow…să aibă asemenea curaj, meritau toată aprecierea mea, atât ei, cât şi ceilalţi componenţi ai circului. Iar când am primit coletul de la Cartepedia şi am găsit minunăţia asta de carte, inima mi s-a umplut de bucurie. Le mulţumesc din suflet pentru această comoară, o găsiţi aici…trebuie, neaparat, să o citiţi! Vă conving eu…

Încă de la prima pagină am fost fascinată de poveste. Le Cirque des Revês soseşte fără veste…fără înştiinţări, fără afişe pe stâlpii sau panourile din centru, fără anunţuri sau reclame în ziarele locale. E pur şi simplu acolo unde ieri nu era nimic…ca prin farmec…iar eu sunt mai mult decât entuziasmată să descopăr cu ce anume mă va suprinde. Este deschis doar noaptea, ceea ce mi se pare de-a dreptul magic, parcă ar vrea să-şi ascundă secretele de ochii spectatorilor…noaptea te rupi de tot ceea ce te încojoară şi-ţi permiţi să visezi, iar circul este acolo să-ţi alimenteze cele mai frumoase vise şi să te poarte pe meleaguri unul mai fermecător decât celălalt.

În spatele corturilor şi a tuturor acelor reprezentaţii menite să te farmece, se ascunde o competiţie ce nu este observată de niciun vizitator. Celia Bowen este fiica unui celebru magician, care de la vârsta de şase ani este antrenată de tatăl ei pentru a deveni cea mai bună iluzionistă. Marco Alisdair este un orfan care este luat sub aripă de un bărbat cu costum cenuşiu şi este antrenat de acesta prin intermediul cărţilor. Cei doi ştiu că vor avea parte de un duel, în care îşi vor demonstra calităţile de iluzionist, de aceea au nevoie de acest antrenament, însă ce nu ştiu este când va avea loc acest duel şi cine le este adversarul. Întâmplarea face ca Celia şi Marco să se îndrăgostească unul de celălalt, neştiind că este o iubire periculoasă, iar consecinţele acesteia sunt mult mai grave decât le trece prin gând.

Am avut un moment de confuzie la începutul lecturii, când am observat acţiunea poveştii. Aceasta sare de la un timp la altul, însă nu este foarte dificil să urmăreşti firul narativ, mai ales că totul se leagă şi devine un întreg. Cuprinde capitole redate la persoana a doua şi a treia, cele redate la persoana a doua au fost preferatele mele, mă simţeam ca şi cum făceam parte din poveste, eram prezentă în cadrul circului…Am fost tare încântată de acest aspect, m-a prins şi mai mult naraţiunea, fiindu-mi tot mai greu să mă desprind de magia circului, mi-a oferit o experienţă de neuitat. Personajele sunt foarte bine construite, şi deşi povestea îţi lasă impresia că acţiunea se învârte doar în jurul Celiei şi al lui Marco, fiecare personaj îşi are rolul şi este foarte important, până şi circul a fost creat într-un mod atât de real, încât nu l-am văzut ca pe un loc, ci ca un personaj viu la fel ca celelalte.

“Circul nopţii” este o poveste originală, atât datorită scriituri, cât şi a personajelor. Din punctul meu de vedere, este o capodoperă şi în niciun moment nu am simţit că ar fi un roman debut. Până am ajuns la finalul poveştii, nu am mai fost capabilă să fac diferenţa dintre iluzii şi evenimentele reale, a reuşit să mă rupă complet de realitate şi să mă învăluie în mister. Este ciudată și interesantă în același timp. Are absolut de toate: o poveste de dragoste, vorbeşte despre legăturile de familie și prietenie, dar şi despre sacrifiu, toate completate cu o doză mare de magie. Este o carte ce nu trebuie să vă scape!

“Oamenii văd ceea ce doresc să vadă. Şi în cele mai multe cazuri, ceea ce li se spune să vadă.”

“E mult sentiment. Un sentiment profund, dar tu te afli încă la mal, aproape de suprafaţă, iar el abia urmează să te prindă în vâltoarea lui. Nu e nimic despre care aş putea spune că e bine sau rău, dar e…intens. Aproape că se contrazic. E ca şi cum ar exista dragoste şi pierdere în acelaşi timp, împreună, într-o frumoasă durere.”

“Viaţa ne poartă în locuri neaşteptate uneori. Viitorul nu e niciodată bătut în cuie.”

“Ţi-aş fi scris eu însumi, dacă aş fi putut să exprim în cuvinte tot ce aş fi vrut să-ţi spun. Un ocean de cerneală n-ar fi fost de ajuns.”

“Dragostea e uşuratică şi trecătoare. Rareori poate servi drept o bază solidă pentru deciziile pe care le iei în orice joc.”

“Magie. Asta nu e magie. Este felul în care este lumea, dar foarte puţini se ostenesc să ia aminte la acest lucru. Niciunul din ei nu are măcar vreo bănuială despre lucrurile care sunt posibile în această lume, şi ce-i mai rău e că nici nu te-ar asculta dacă ai încerca să-i luminezi. Vor să creadă că magia nu e altceva decât o înşelătorie deşteaptă, fiindcă dacă ar crede că e reală, ar sta noaptea treji, temându-se de propria existenţă.”

“E important. Cineva trebuie să spună toate aceste poveşti. După ce bătăliile s-au dus şi au fost câștigate ori pierdute, când piraţii şi-au găsit comorile, iar balauri şi-au mâncat duşmanii la micul dejun cu o ceaşcă de ceai, cineva trebuie să spună cum se suprapun poveştile. În asta constă magia. Ea se află în ascultător şi va fi diferită pentru fiecare ureche, afectându-i pe toţi într-un mod pe care nu ai cum să-l prevezi. De la modul prea lumesc la cel profund. S-ar putea să spui o poveste care se va instala în sufletul cuiva, devenind sângele lui, sinele şi scopul său. Povestea aceea îi va tulbura şi îl va mâna şi cine ştie ce va face datorită ei plecând de la cuvintele tale. Acesta este rolul tău, darul tău.”