”Elias și spioana Cărturarilor. Moartea la porți” de Sabaa Tahir (recenzie)

• Titlu original: ” A Reaper at the Gates”
• Autor: Sabaa Tahir
• Data apariției:  2020
• Editura: Young Art
• Pagini: 512
• Traducător: Iulia Arsintescu

Cel de-al treilea volum al seriei ridică miza: Helene Aquilla, Sfrânciocul, e asaltată din toate direcțiile. Împăratul Marcus, bântuit de propriul trecut, devine tot mai instabil mental, torturându-și, crud, soția. În vreme ce Helene caută să țină departe de ei întunericul ce se apropie, viața surorii sale și a tuturor celor din Imperiu atârnă de un fir de păr. Departe, spre est, Leia din Serra începe vânătoarea: îl caută, neobosită, ce cel ce-și spune Zburătorul, chinuită, în același timp, de amintirea mamei sale. Iar pe tărâmul aflat undeva între cei morți și cei vii, Elias Veturius abia începe să înțeleagă ce sacrificiu a făcut, renunțând nu doar la propria libertate pentru a fi Profet, ci la toți cei dragi și chiar la propria umanitate. Pentru toți aceștia, un război teribil se apropie. ”Moartea la porți” este un roman de devorat: aici se țes intrigi, se ascund secrete de nebănuit, se fac tactici și se dau lupte până la moarte pentru dragoste, familie și Imperiu.

Și uite că am reușit să pun mânuța pe volumul trei cu ajutorul celor de la Cartepedia, cărora țin să le mulțumesc din suflet pe această cale, datorită lor nu a trebuit să aștept mult timp să mă reîntâlnesc cu Elias, Laia și Helene, dar și cu celelalte persoanje, care nu-mi sunt așa dragi și pe care le-aș extremina… De data aceasta, călătoria alături de cei trei a fost una furtunoasă și captivantă, plină de lupte sângeroase, atât cu oameni, cât și cu ființe supranaturale, în care trebuie să dai absolut tot din tine, chiar și sufletul, dar și o călătorie în care am descoperit secrete de nebănuit, ce m-au bulversat, sacrifiici în care ești constrâns să renunți la ceea ce ești.

Helene, Sfrânciocul, este pusă la grea încercare și are o misiune dificilă: trebuie să-i protejeze viața surorii sale, soția Împăratului Marcus, care a luat-o grav de tot pe ulei și este bântuit de propriul trecut, nici de data aceasta nu l-am putut suporta, mai ales pentru că-și tortura soția, vaaaiii…ce l-aș fi sugrumat…, dar în același timp, trebuie să protejeze și Imperiul, întrucât este amenințat și viața tuturor este în pericol. Am empatizat foarte mult cu ea, chiar m-a durut sufletul când observam câte sacrificii trebuie să facă, să-și înfrângă sentimentele pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea, să lupte până și cu ea însăși, doar pentru bunăstarea Imperiului și pentru a-și reprezenta cât mai bine poziția ocupată ca și Sfrâncioc. Îmi păstrasem o fărâmă de speranță că va fii împăcată și nu va mai fi nevoită să lupte atât de aprig, însă rațiunea a fost mai puternică decât simțirea… De cealaltă parte, Laia are o altă sarcină de îndeplinit: pornește în căutarea Zburătorului, vânătoare ce-i pune numeroase piedici și devine tot mai grea de dus la bun sfârșit,  mai ales când este bântuită de amintirea mamei sale. Aceasta îi apare tot mai des în minte și Laia începe să se îndoiască de cine este, își dorește să devină precum Leoaica, neștiind că în interiorul ei arde un foc mult mai puternic. În vânătoarea sa, află secrete ce o doboară și peste care cu greu reușește să treacă, o frământă și încearcă să le caute justificare, acestea o zdruncină și îi distrug încrederea în cei din jurul său. Nu a fost ferită de suferință și de sacrificii, deși am crezut că nu mai are ce să piardă, m-am înșelat amarnic, iar în această misiune am urmărit-o cu sufletul la gură, dornică să văd ce anume o va mai lovi și de data aceasta, de parcă tot ce s-a întâmplat în volumele celelalte nu a fost de ajuns… Elias este și el nevoit să-și ducă propria luptă, din nou, o luptă ce se dă pe un tărâm situat undeva între cei vii și cei morți, care-l obligă să-și asume complet sarcina luată, să înțeleagă sacrificiul ce trebuie făcut pentru a-și putea îndeplini misiunea, cu riscul de a-și pierde umanitatea și de a renunța la cei dragi. Deși fiecare își poartă propria luptă și dau tot ce este mai bun din ei, sunt amenințați de ceva mult mai teribil: un război nemit să le distrugă lumea…

Am parcurs volumul pe nerăsuflate, îmi doream să ajung la ultima pagină și-n același timp nu-mi doream, pentru că eram conștientă că nu-mi vor ajunge paginile, că vreau mult mai multe și că sunt nevoită să aștept și mai mult după următorul volum ☹…de acum așteptarea va fii și mai grea, pentru că sunt nerăbdătoare să aflu cum se va încheia povestea. Clar nu mi-au ajuns paginile, am mai căutat, dar, din păcate, nu au mai fost, iar eu eram tare tristă, am reușit să mă pierd complet, și de această dată, în poveste. Călătoria alături de Elias, Laia și Helene a fost mult mai intensă și a ridicat miza mult mai sus decât volumele anterioare, despre care am scris aici și aici, și nu am fost dezamagită nici măcar o pagină, din contră, am realizat cât de prinsă sunt de această serie și de cât de repede mi-a ajuns la suflet. Îmi era tot mai greu să las cartea din mână, să mă desprind de personaje, iar seara adormeam cu gândul la ele, digeram tot ce citisem în ziua respectivă, am simțit că trăiesc alături de ele. Am avut parte de personaje noi, m-am reîntâlnit cu o parte dintre cele vechi, s-au țesut alte intrigi, am fost lovită de secrete tulburătoare, m-am luptat cu toată forța, chiar de pe canapea, au curs puțin apele pe mine și am avut sufletul mic, mic, mi-au scăpat și câteva lacrimi, nu se putea altfel, iar finalul m-a clătinat bine, nici nu mă așteptam la altceva, sincer… Acțiunea a fost redată din trei perspective, ca și în volumul doi, a Laiei, a Sfrânciocului și a lui Elias, dar am avut și o supriză când am dat și peste o bucățică din perspectiva Zburătorului, personaj cu care am făcut cunoștință în volumele trecute, dar pe care nu am ajuns să-l cunosc atât de bine, însă nici de această dată nu am reușit să-l suport, deși într-un fel îl înțelegeam, sunt sigură că-n volumul următor îmi va da fatala… Am ajuns să cunosc personajele mult mai bine și să le înțeleg mult mai profund, să empatizez cu fiecare în parte și să le urmăresc cu interes de la început până la sfârșit.

”Elias și spioana Cărturarilor. Moartea la porți” a venit în forță și a fost forță de la prima până la ultima pagină. Am savurat la maxim acest volum și mi-a demonstrat că această serie este una ce nu trebuia să-mi scape, mă bucur din suflet că am descoperit-o și că am reușit să citesc atât de repede cele trei volume traduse la noi. Volumul patru este extrem de așteptat, atât de mine, dar sunt convinsă că și de alți cititori, nerăbdarea devine tot mai mare și greu de controlat. Nu am dus lipsă de nimic, mi-a dat și cu iubire, de m-a înduioșat până la lacrimi, mi-a creat și nervi, de-mi venea să-i iau pe toți de-o aripă și să-i zvârl cât colo, mi-a oferit puțin din toate și mi-a pătruns în suflet cu fiecare pagină parcursă. Așa că, dacă sunteți fani fantasy și până acum nu ați descoperit această serie, iar ale mele recenzii v-au convins măcar puțin, sper să fi reușit să fac acest lucru, gândurile mele sunt greu de exprimat prin cuvinte, mai ales dacă nu vreau să dau spoiler, cărțile seriei le găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia aici 😊.

”Mânia cea mai crudă se naște din cea mai profundă durere.”

”Speranța e mai puternică decât frica. E mai puternică decât ura.”

”Dragoste. Dragostea înseamnă bucurie însoțită de nefericire, exaltare menită să devină disperare. E un foc care mă ispitește delicat și pe urmă mă arde, când mă apropii prea mult. Urăsc dragostea. Tânjesc după ea. Și mă scoate din minți.”

”Există succes. Și există eșec. Locul dintre ele este pentru cei prea slabi ca să trăiască.”