”Cuvinte în albastru intens” de Cath Crowley (recenzie)

Titlul original: ”Words in Deep Blue”

An apariție: 2018

Editura: Storia Books

Număr pagini: 304

Traducător: Irina Stoica

Anticariatele sunt pline de mister. Aceasta este o poveste de dragoste. Este povestea Cărților Urlătoare, unde cititorii lasă scrisori străinilor, îndrăgostiților, poeților, cuvintelor. E povestea lui Henry Jones și a lui Rachel Sweetie. Cu ani în urmă, Rachel era îndrăgostită de Henry. În ziua de dinainte să se mute, i-a strecurat o scrisoare de dragoste în cartea lui preferată, din anticariatul familiei. A așteptat. Dar răspunsul lui nu a sosit niciodată. Acum Rachel s-a întors în oraș—și la anticariat—ca să lucreze alături de băiatul pe care ar fi preferat să nu-l mai vadă niciodată. Are nevoie de ceva care să-i distragă atenția, pentru că fratele ei s-a înecat în urmă cu câteva luni, iar ea nu mai poate să simtă nimic.

Pe măsură ce Henry și Rachel lucrează împreună—înconjurați de cărți, privind poveștile de dragoste care prind viață în fața lor, lăsându-și scrisori între pagini—găsesc speranța unul în celălalt. Pentru că viața poate fi de necontrolat, uneori chiar și de nesuportat. Dar se poate ca dragostea, cuvintele și o a doua șansă să fie de ajuns.

De foarte multă vreme mi-am dorit să citesc această carte, m-a atras foarte mult coperta, dar și titlul, mereu mă întrebam la ce oare face referire titlul ”Cuvinte în albastru intens”. Cum nu obișnuiesc să citesc descrierile cărților înainte să le citesc, fie că le cumpăr sau le primesc, și mă las ghidată de furatul ochilor, povestea cuprinsă între paginile cărții a fost pentru mine o surpriză extrem de plăcută, citind și descrierea la finalul lecturii. Cei de la Storia Books mi-ai îndeplinit dorința de a avea această carte și de a o citi și le mulțumesc pe această cale, iar dacă și voi vi-o doriți, o găsiți aici 😊.

Henry Jones locuiește într-un anticariat, de fapt într-un apartament situat deasupra unui anticariat, împreună cu tatăl și sora sa. Toată viața a fost înconjurat de cărți și a trăit cu ele, ceea ce mi s-a părut absolut de vis…ce mi-ar fi plăcut și mie așa o locuință. Și ce este și mai tare la acest anticariat, este că are o secțiune de-a dreptul superbă numită Biblioteca Scrisorilor, unde oamenii își lasă scrisori în cărțile preferate sau marchează citate ce le-au plăcut, își notează ideile pe marginile paginilor sau încercuiesc cuvinte ce le-au transmis ceva. Nu sunt adepta ”torturării” cărților prin sublinieri sau dog-ears, prefer bilețelele lipicoase, însă ideea mi s-a părut foarte interesantă și unică. Și, revenind la Henry…cea mai bună prietenă a sa este Rachel Sweetie (până și numele îți transmite că este o dulceață de fată). Sunt cei mai buni prieteni de mai bine de zece ani, iar când Rachel trebuie să se mute din localitate, îi lasă lui Henry o scrisoare în cartea sa preferată. În timpul în care Rachel a fost plecată, foarte multe lucruri se schimbă, inclusiv ea, iar pierderea fratelui ei o doboară complet și este împinsă de circumstanțe să se întoarcă în orașul de unde a plecat în urmă cu trei ani și să dea ochii cu Henry și nu numai, să lucreze alături de el în anticariat.

Să-i urmăresc pe cei doi a fost o reală încântare pentru mine, deși Henry m-a supărat de câteva ori și îmi venea să-l iau de gât și să-i trag o serie de palme, Rachel mi-a căzut la suflet și i-am înțeles durerea atât de bine, să fie nevoită să trăiască cu pierderea unei persoane iubite este cumplit, dar nu avem de ales decât să ne trăim viața mai departe și să ne obișnuim cu lipsa și cu durerea din suflet. Mi-a plăcut tare mult ideea scrisorilor lăsate în cărți și mă bucuram când ajungeam să citesc un nou schimb de scrisori, să aflu și gândurile altor persoane, să le descopăr puțin, ce le place, ce nu, o mică parte din sentimentele lor. Povestea lui Henry și Rachel este redată din dublă perspectivă și mi-a fost mult mai ușor să le urmăresc acțiunile, să-mi dau seama de gândurile lor și să le înțeleg sentimentele și frustrările. Cuvintele nu te vindecă, însă te ajută să te eliberezi, să exprimi tot ce te apasă și ce simți, sunt o ușurare.

”Cuvinte în albastru intens” nu este doar o poveste de dragoste, este o poveste a cuvintelor, a suferinței și a maturizării, este despre a doua șansă, bucuria de a trăi din nou și adevărata prietenie, indiferent de timpul care a trecut. Este una dintre cele mai romantice și frumoase cărți descoperite în această primă lună din an și cu siguranță a devenit una dintre favoritele mele, mereu se va regăsi în recomandări 😊…și cu ce am mai rămas totodată, sunt câteva noi titluri trecute pe wishlist, dar și cu un refresh al romanelor clasice cărora ar trebui să le acord mai multă atenție.

”Nimeni nu are de ce să se scoale. Viața nu are niciun sens, dar oameni tot se scoală. Așa funcționează omenirea.”

”Nu poți să repari ceva atunci când oamenii uită de tine. Mereu o să te întrebi dacă nu cumva o să te uite din nou. Mereu o să știi că ei o să se descurce perfect fără tine, dar tu nu o să te descurci perfect fără ei.”

”Dragostea neîmpărtășită e de tot rahatul dimineața cum e și noaptea. Poate și mai de rahat, că ai o zi întreagă în față.”

”Cuvintele nu vindecă oamenii de cancer, nici nu îi pot aduce înapoi din morți. Nici romanele. Nu au un scop practic.”

”Moartea e ceva de care încercăm să fugim, mai puțin în literatură sau televiziune, când o privim drept în față.”

”Cărțile sunt importante. Cuvintele sunt importante. De fapt, cuvintele contează. Nu sunt fără rost. Dacă ar fi fără rost, nu ar putea da naștere la revoluții și nu ar schimba istoria. Dacă ar fi niște simple cuvinte, nu am scrie cântece și nu le-am mai asculta. Nu am mai implora să ni se citească atunci când suntem mici. Dacă ar fi niște simple cuvinte, nu am mai fi fost înconjurași de povești de dinainte să începem să scriem. Nu am fi învățat să scriem. Dacă ar fi niște simple cuvinte, oamenii nu s-ar mai îndrăgosti datorită lor, nu s-ar mai simți prost din cauza lor, nu ar mai suferi din cauza lor și nu s-ar mai vindeca datorită lor.”

”Moartea cuiva drag ar trebui să ne schimbe pentru totdeauna. Două morți nu ar trebui să fie niciodată la fel.”

”O lume fără timp e un lucru îngrozitor. Nu există nicio certitudine. Zilele ar putea să se miște mai repede sau mai încet sau chiar deloc. Legile universului s-au schimbat, iar tu pedalezi în gol. Nu ai de ce să te agiți într-o lume ca asta. Și te cuprinde un soi de nebunie.”

”O să fie bine, dar în același timp nu o să fie bine. O să fie groaznic și liniștitor. Trecutul e cu mine: viitorul nu a fost încă trasat și poate fi schimbat. Putem să ni-l imaginăm, se deschide în fața noastră. Stratul inundat de lumina soarelui, adâncul și întunericul.”