”Eleanor și Park” de Rainbow Rowell (recenzie)

• Titlul original: ”Eleanor & Park”
• Autor: Rainbow Rowell
• Ilustrator: Harriet Russell
• Editura: Young Art
• Data apariției:  2019
• Pagini: 376
• Traducător: Florentina Hojbotă

Eleanor a fost dată afară din casă şi, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, fraţii şi tatăl ei vitreg. O şcoală nouă, unde nu cunoaşte pe nimeni şi toată lumea pare s-o urască. Nu-şi face nicio speranţă că şi-ar putea găsi prieteni şi, când se-aşază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-şi asculte muzica şi să-şi citească benzile desenate, nu se-aşteaptă la mare lucru.

Însă unele poveşti de dragoste încep fără mari aşteptări şi se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deşi sunt suficient de deştepţi să ştie că prima iubire nu durează, Eleanor şi Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci şi în ce are mai amuzant, mai naiv şi mai stângaci.

Pentru prima dată am văzut ”Eleanor și Park” pe bookstagram anul trecut, deși cartea e publicată din 2013, și mi-am dorit încă de atunci să o descopăr și eu. A ajuns la mine, într-un final, cu ajutorul cartepedienilor și mare mi-a fost bucuria când mi-a ajuns la urechiușe informația că titlul face parte dintre poveștile favorite ale unei persoane dragi mie din cadrul Cartepediei, așa că eram și mai nerăbdătoare să descopăr povestea lui Eleanor și Park, să mă lămuresc de ce este așa îndrăgită.

Eleanor este o adolescentă în vârstă de 16 ani, ce face parte dintr-o familie numeroasă, dar și problematică, locuiește cu mama sa, cei patru frați și tatăl vitreg într-o casă dominată de frică, constrânsă să împartă o cameră cu ceilalți frați ai săi, deci intimitatea nu-și are locul, se pare. După un an în care a locuit departe de mama și frații ei, se reîntoarce acasă și este nevoită să înceapă cursurile la o școală nouă, unde nu cunoaște pe nimeni, nici nu-și dorește să cunoască, ci să fie invizibilă. Întâmplarea face ca modul ”invizibil” să nu se activeze în cazul ei și-ntr-una din zile este nevoită să se așeze în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, ce-și citește benzile desenate cu muzica la maxim în căști, lângă el fiind singurul loc liber în tot autobuzul școlii. Park își dorește și el să fie lăsat în pace, să-și vadă de ale sale, însă nici unul, nici celălalt nu primește ceea ce-și dorește și astfel devin ”colegi de autobuz” și nu numai… Dacă sunteți și voi la fel de curioși, cum am fost și eu, în ceea ce le privește povestea, cartea o găsiți pe site-ul Cartepediei aici 😊.

”Eleanor și Park” a fost una dintre cele mai simpatice, amuzante și emoționante povești cu adolescenți citite de mine în ultima perioadă și nu pot decât să mă bucur că am reușit să o descopăr. Atât Eleanor, cât și Park mi-au intrat sub piele și tare greu îmi era să mă despart de ei, începeam ziua alături de ei, iar seara o încheiam tot cu ei. Am parcurs cartea cap – coadă cu un zâmbet imens pe față, cu o bucurie mare în suflet și așa o stare de bine mi-a trasmis, deși am avut și momente când nervii mei au fost întinși la maxim și așa aș fi activat modul criminal, să-i ”curăț” pe unul și altul, doar așa ca să nu-mi mai strice zenul. M-a durut sufletul pentru Eleanor, situația ei era una dintre cele mai triste, de multe ori am judecat-o pe mama sa, i-aș fi dat două-trei palme, ce e drept, poate și-ar mai fi revenit, nu puteam să înțeleg de ce se comportă în acel mod și de ce nu-și găsește curajul să facă anumite lucruri, dar m-am și bucurat când am observat să răsar razele soarelui și pe strada Eleanorei. Familia lui Park, pe de altă parte, m-a distrat maxim, replicile dintre membrii familiei au fost un deliciu pentru mine și abia îi apucam să reapară în cadru, nu aveam niciun moment de plictiseală alături de ei.

Ce să vă mai spun de protagoniști? Că v-aș spune atâtea de mult, aș da tot din casă, însă nu e voie… Povestea lor mi-a trezit fluturașii din stomac și m-a făcut să mă gândesc la prieteniile mele din adolescență, prima iubire și ai săi fiori, reticența cu care vine la pachet, teama de a nu fi respins, dar și încântarea de a fi acceptat așa cum ești, chiar dacă ești un ciudat și nu te încadrezi în tiparele societății. ”Eleanor și Park” tratează atât de multe subiecte, printre care bulling-ul, critica personală, care este cea mai dură (o cunosc și eu, m-am regăsit puțin în personajul lui Eleanor), familia, atât una închegată, cât și una dezbinată, frumusețea primei iubiri și ale sale emoții, dar ne și face să conștientizăm faptul că aspectul fizic nu contează atât de mult pe cât contează mintea și sufletul. Chiar dacă, privindu-te, te vezi ca fiind cea mai oribilă persoană, în ochii celuilalt ești văzut ca rupt din stele. Povestea lui Eleanor și Park este una sinceră, comică, încărcată de speranță și cu siguranță îți va trezi fluturii la viață, dar și un zâmbet cald pe chip atunci când o vei citi 😊.

”Nu-mi place de tine. Cred că…trăiesc pentru tine. Cred că nici nu respir când nu sunt cu tine. (…) Mă gândesc tot timpul la tine când nu suntem împreună, nu fac nimic altceva. Iar când suntem împreună intru în panică. Pentru că fiecare secundă este importantă. Și nu mă pot controla, nu știu ce să fac. Nu-mi mai aparțin, nu mai sunt a mea, sunt a ta – și ce mă fac dacă te hotărăști că nu mă vrei? Cum ai putea să mă vrei așa cum te vreau eu pe tine?”

”Trebuia să țină minte sărutul ăsta pentru totdeauna. Trebuia să-l ajute să ajungă acasă. Avea nevoie să și-l aducă aminte când se trezea speriat la miezul nopții.”

”Prima dată când se ținuseră de mână s-a simțit atât de bine, încât toate relele pe care le trăise dispăruseră. Senzația de bine era mai puternică decât tot ce o rănise vreodată.”

”Crezi că, dacă ții pe cineva strâns în brațe, asta îl va aduce mai aproape. Crezi că-l poți ține atât de strâns încât să-l poți simți imprimat în tine și după ce te îndepărtezi.”