“Poveștile deosebiților” de Ransom Riggs (recenzie)

  • Titlul original: “Tales of the Peculiar”
  • Autor: Ransom Riggs
  • Ilustrații de Andrew Davidson
  • Editura: Youngart
  • An apariţie: 2017
  • Număr pagini: 192
  • Traducere din limba engleză de Gabriella Eftimie

Canibali bine-crescuți care se înfruptă din membre regenerabile, porumbei piromani, maeștri în arta sabotajului, o lăcustă mare cât un buldog, o fată care încearcă să se împrietenească cu fantome și o alta care îmblânzește coșmarurile, acestea sunt doar câteva dintre personajele pe care le veți întâlni în minunata antologie de față.

Într-o ediție îngrijită și adnotată de protejatul domnișoarei Peregrine, invizibilul Millard Nullings, Poveștile Deosebiților adună cele mai îndrăgite texte din literatura acestora. Transmise din generație în generație, povestirile de față sunt în parte lecție de istorie – veți afla, de pildă, peripețiile primei ymbryne -, în parte mostre ale bogatului folclor al acestei lumi fantastice.

O lectură obligatorie nu doar pentru fanii universului lui Miss Peregrine, cât și pentru orice iubitor de povești nemaipomenite.

La început de lună am primit un colet din partea editurii Arthur, așa drept cadou de mărțișor, și am fost surprinsă să găsesc seria Miss Peregrine, serie ce o aveam pe wishlist de foarte multă vreme şi pe care mi-o doream tot de atâta timp. M-am bucurat enorm și deja îmi faceam strategii cum să o strecor, să o citesc cât mai repede, deși TBR-ul meu amenință să mă sufoce, cu fiecare zi care trece. După câteva cercetări făcute în privinţa seriei, am ales să citesc prima dată “Poveștile deosebiților” (o găsiţi şi voi pe site-ul editurii aici), fiind cartea dinaintea seriei, aparent, aşa m-a informat Goodreads, iar eu am încredere în el, până acum nu m-a indus în eroare.

Volumul cuprinde 10 poveștiri scurte ale deosebiților, fiecare poveste în parte transmiţând un mesaj diferit, pe lângă faptul că te învaţă cum să te accepţi cu diferenţele pe care le ai, să te simţi deosebit pentru că eşti, nu trebuie să ţi-o confirme absolut nimeni. Sunt poveşti încărcate de sensibilitate şi înţelepciune, dar şi de sacrificiu, pierdere, acceptare, în special iubire, fie cea de sine, fie cea a celor din jur… Am reușit să o parcurg în aceeași zi pe toată. Nu este foarte groasă, are sub 200 de pagini, se citeste foarte ușor (nu spun asta doar pentru că eu sunt un cititor rapid), iar poveștile deosebiților sunt cu adevărat…deosebite. N-am simțit că parcurg o carte, ci că fac parte din ea, am fost purtată pe tărâmuri de basm, am întâlnit personaje dintre cele mai deosebite şi am empatizat cu povestea fiecăruia. Ilustrațiile cuprinse în volum sunt de-a dreptul superbe, m-am minunat și le-am admirat atât în timpul lecturii, revenind la ele constant, iar după ce am finalizat volumul, încă o mai răsfoiam și admiram ilustratiile, îmi era greu să mă desprind de ea. Nici detaliile nu sunt de lepădat, ce e drept, alături de ilustraţii crează o carte magică și parcurgând cartea m-am simțit și eu deosebită, sincer, mai ales că am avut oportunitatea de a descoperi povești dintre cele mai fantastice și neobișnuite.

Povestirile mele favoritele din acest volum au fost “Prințesa cu limba despicată”, “Prima ymbrynă”, “Femeia care se împrietenea cu fantome”, “Fata care îmblânzea coșmaruri”, dar și “Băiatul care putea să stăvilească marea”, acestea au fost povestirile care pe mine m-au atins cel mai mult și au mișcat ceva în interiorul meu, însă și din celelalte am tras anumite învățăminte… Acum că am citit “Poveştile deosebiţilor” şi m-am îndrăgostit de scriitură, dar şi de deosebiţii întâlniţi, sunt extrem de nerăbdătoare să întâlnesc şi mai mulţi, să le cunosc poveştile, aşa că pregăteşte-te, Miss Peregrine, în curând mă alătur şi eu copiilor deosebiţi…

“Orașul care ne unește” de N.K. Jemisin (recenzie)

  • Titlul original: “The City We Became”
  • Autor: N.K. Jemisin
  • Serie: “Mărețele orașe”
  • Volum: I
  • Editura: Nemira
  • Colecţie: Armada
  • An apariţie: 2020
  • Număr pagini: 416
  • Traducere de Ana-Veronica Mircea

Cinci newyorkezi trebuie să-și unească forțele ca să-și apere orașul.

Pentru că orice oraș este însuflețit. Unele suflete sunt străvechi ca miturile, altele sunt tinere și crude ca niște copii care se joacă. New Yorkul are șase.

Fiecare oraș are, totodată, și o parte întunecată. Un rău vechi, neliniștit zace sub pământ, amenințând să distrugă orașul, iar cei cinci protectori ai săi trebuie să facă echipă și să-l oprească, o dată pentru totdeauna.

Deci, cu mâna pe suflet vă spun că nu ştiu cum să încep această recenzie şi deşi am finalizat cartea în urmă cu câteva ore (până va apărea recenzia va mai dura puţin), nu ştiu exact cum să vă vorbesc despre ea, N.K. Jemisin are calitatea de a mă lăsa fără replică. Probabil ştiţi că am ajuns la această autoare datorită Cătălinei şi sunt foarte încântată că am mers pe mâna ei şi i-am acordat o şansă autoarei. Am realizat că prin stilul de scriere şi poveştile create reuşeşte să-mi facă mintea să explodeze şi asta în sensul bun, nu ştiu de unde îi vin ideile, dar pe mine m-a cucerit de la prima lectură, şi anume seria „Pământul sfărâmat”, publicată la Paladin. Deşi nu mă încântă foarte mult faptul că un autor are cărţile publicate la mai multe edituri, am început să trec peste acest lucru şi să mă bucur, pur şi simplu, de creaţie, chiar dacă mă zăpăceşte de cap…Aşa că, m-am bucurat asemeni unui copil când primeşte ceva nou atunci când am văzut că cei de la Editura Nemira au publicat un nouă carte de-a autoarei, iar circuitele mele deja erau activate şi dorinţa tot mai mare de a obţine şi acest volum. Chiar dacă am spus că nu voi mai începe serii noi pţnă nu închei cu cele deja începute, ei bine, nu pot să mă ţin de acest lucru şi pace, îmi place să mă torturez, se pare…Datorită celor de la Nemira am reuşit să obţin cartea într-un timp foarte scurt şi vreau să le mulţumesc pentru această oportunitate, au făcut un cititor extrem de fericit…

Dar să revin la „Oraşul care ne uneşte” şi să-mi las lamentările deoparte, acum începe partea cu adevărat grea pentru mine. Povestea ne poartă în oraşul New York, însă nu în oraşul din zilele noastre, ci într-un însufleţit, iar New York-ul are şase astfel de suflete. Aşa cum are o parte bună, are şi o parte întunecată, care ameninţă să distrugă oraşul, iar atunci intră în cadru personajele principale, districtele oraşului, în număr de cinci: Manhattan, Bronx, Brooklyn, Qeens şi Staten Island, care au menirea de a proteja oraşul, dar înainte de toate, trebuie să se alăture unul celuilalt pentru a putea avea succes în această sarcină. Lucrurile nu sunt chiar aşa de simple, mai ales că persoanele devenite districte nu se cunosc între ele, iar de aici începe adevărata distracţie…Pătrunde şi tu în această călătorie, permite-i lui Jemisin să-ţi explodeze gândurile, cum a făcut cu mine, volumul îl găseşti pe site-ul editurii Nemira aici.

Nu a fost genul de lectură în care să pătrund cu uşurinţă, din contră, m-a muncit puţin cam mult şi bine, sincer, dar acum că am ajuns la final, mă gândesc că a meritat fiecare pagină. Am fost foarte confuză la început, nu pricepeam mare lucru şi încercam să leg toate informaţii oferite, însă nu reuşeam mare lucru, aşa că mi-am spus că trebuie să am răbdare, că voi fi complet lămurită la momentul potrivit. Ei, dar şi când am fost lămurită, n-am mai lăsat cartea din mână, mintea mi s-a scurtcircuitat şi eram într-o alertă continuă. Povestea a luat o întorsătură la care nu m-am aşteptat şi de acolo înainte, a fost încărcată de neprevăzut, mai ales că şi aşa nu era uşoară misiunea personajelor. Îmi era greu să procesez toate detaliile oferite, să le diger să pot înţelege cât mai bine firul poveştii, dar a meritat fiecare pagină, cititorul rapid din mine s-a transformat în unul extrem de lent şi de analitic, tocmai în ideea de a nu-mi scăpa ceva. Mi-a bubuit mintea când deja se făcuse lumină completă în căpuşorul meu şi am rămas uluită de ce poveste a reuşit autoarea să creeze, pur şi simplu m-a şocat şi m-a lăsat fără cuvinte. După ce am încheiat volumul, a fost nevoie să stau câteva minute bune, să-mi trag sufletul şi să mă liniştesc, mai ales că ultimele 100 de pagini nici nu ştiam când au trecut, la cât de aprinsă le-am citit, atunci se activase cititorul rapid din mine, cred…

Fiecare personaj desemnat unui anumit district a fost creat în aşa fel încât să reprezinte cât mai bine zona atribuită, iar cu cât ajungeam să le cunosc mai bine, cu atât am rămas mai surprinsă. Nu aveau absolut nimic în comun, au fost alese aleatoriu, diferenţele dintre ei erau de la cer la pământ, însă au avut un singur scop comun: să salveze oraşul, iar această misiune le-a oferit alte opţiuni, să le spun aşa. Pe cât de ciudate au fost personajele, până am ajuns să le cunosc aşa cum trebuie, pe atât de mult le-am îndrăgit, au fost înzestrate cu umor şi sarcasm exact în dozele potrivite şi pe gustul meu, dar au avut şi poveşti dintre cele mai emoţionante, dureroase, încărcate de greutăţi, marginalizări şi nu numai…În ciuda tuturor dificultăţilor întâmpinate, au fost puternice şi determinate, nici nu mă aşteptam la altceva de la Jemisin, sincer…

Dacă nu aţi făcut până acum cunoştinţă cu scrierile autoarei, nu ştiu ce aşteptaţi, mai ales dacă sunteţi împătimiţi ai genului fantasy. Lumea creată de Jemisin este dea dreptul impresionantă şi vă va lăsa fără cuvinte, personajele sunt complexe, încărcate de bunătate şi mafelice, deopotrivă, iar povestea…este una nervoasă, dinamică, plină de suspans, dar şi emoţionantă. Nu ştiu cât de bine mi-a ieşit redarea tuturor impresiilor mele cu privire la această carte, am dat tot ce am putut, însă în mintea mea încă e vraişte. De acum, începe o nouă tortură, şi anume, aşteptarea volumul doi din trilogia „Măreţele oraşe” şi sper ca Nemira să nu mă lase să aştept prea mult…

„Nu-i vorba despre a fi în viaţă. (…) E vorba despre a trăi.”

„Marile oraşe sunt la fel ca orice creaturi vii: se nasc, se maturizează, se ofilesc şi mor la rândul lor.”

„Casa ta nu e acolo unde ţi-e inima; e oriunde simţi că vântul suflă aşa cum trebuie.”

„Zeii adevăraţi nu sunt aşa cum îi cred majoritatea dintre voi, creştinii. Zeii sunt oameni. Uneori morţi, alteori încă în viaţă, uneori n-au trăit niciodată (…). îndeplinesc nişte sarcini – aduc bogăţie, au grijă de oameni, se asigură că-n lume merge totul aşa cum trebuie. Se îndrăgostesc. Au copii. Luptă. Mor.”

„Un oraş nu e niciodată singur, nu cu adevărat – iar aceasta pare mult mai puţi solitar decât majoritatea. E mai degrabă ca o familie: alcătuit din mai multe părţi, care adesea se ceartă între ele, dar care la final, în faţa duşmanilor, se unesc şi se protejează reciproc. Trebuie să o facă, dacă nu vor să moară.”

„Lumea poate fi groaznică, dar nu suntem obligaţi să ne placă aşa cum e.”

“Simte din nou” de Mona Kasten (recenzie)

  • Titlul original: “Feel again”
  • Autor: Mona Kasten
  • Seria: “Again”
  • Volum: III
  • Editura: Bookzone
  • An apariţie: 2021 
  • Număr pagini: 416
  • Traducere de Iulia Dromereschi

Ceea ce a început ca un pact inocent s-ar putea dovedi a fi cel mai incitant joc al sentimentelor.

Ar fi trebuit să fie doar un proiect, dar inima ei are alte planuri. De la moartea părinților săi, nu a mai permis nimănui să se apropie de sufletul său. Însă totul se schimbă atunci când îl întâlnește pe Isaac Grant.

Sawyer nu s-ar fi uitat niciodată la un băiat precum Isaac. Tocilar, amabil și timid. Deloc genul ei, ba chiar opusul tipilor pe care îi place de obicei. Însă nu poate rămâne indiferentă când vede câteva fete care își bat joc de el. Fără a ezita, îl sărută pasional și pretinde că este iubita lui. Rezultatul? Isaac este luat prin surprindere, însă îi cere ajutorul pentru a scăpa de reputația de tocilar și a deveni un bad boy. Sawyer este de acord, dar doar dacă o lasă să documenteze evoluția lui într-un proiect foto pentru școală.

Cei doi au mai multe lucruri în comun decât pare la prima vedere. Pactul inocent începe să ia amploare, iar Sawyer își dă seama că băieții răi sunt supraapreciați.

Atât de aşteptat a fost acest volum, de nici nu ştiu să vă exprim în cuvinte, deci nu mi-am mai intrat în piele de bucurie când am văzut că s-a lansat şi că cei de la Bookzone mi-au oferit oportunitatea de a-l parcurge atât de repede, ţin să le mulţumesc pentru această şansă. Pe site la ei găsiţi aici toate cele trei volume ale seriei traduse până în prezent, iar dacă mi-aţi citit recenziile primelor două volume, probabil ştiţi cât de mult mi-au plăcut şi cât de îndrăgostită sunt de această serie. În caz contrar, ei bine, o să mă dezlănţui şi de această dată, poate am puterea de a vă convinge să îi acordaţi o şansă…

Dacă-n primele volume am descoperit povestea lui Allie şi Kaden, dar şi a lui Dawn şi Spencer, de această dată mi-a fost oferită povestea lui Sawyer şi Isaac, două persoane cum nu se poate mai diferite, atât în ce le priveşte trecutul, cât şi aparenţele în societate. Sawyer este înconjurată de ziduri şi nu permite nimănui să i le doboare, mai ales după toate suferinţele pe care le-a pătimit în copilărie, începând cu pierderea părinţilor şi continuând cu locuirea ei şi a surorii sale la mătuşa din partea mamei. Deşi lasă impresia că nu-i pasă de ceea ce cred cei din jurul său, nu este deloc aşa, fiind măcinată puţin câte puţin de fiecare jignire care i se aruncă, gândindu-se că nu merită nimic mai bun decât ceea ce are în prezent. Isaac îi iese în cale într-o seară petrecută în club, acesta nu este genul de băiat căreia Sawyer să îi acorde atenţie, însă reuşeşte prin timiditatea sa, să îi atragă atenţia şi să-i stârnească puţin interesul, mai ales când aceasta ia decizia de a-i sări în apărare şi-l sărută cu pasiune în faţa unor studente răutăcioase. De la acel sărut pasional şi până la un pact realizat între ei, pentru a-l transforma pe Isaac într-un magnet de femei, nu este decât un pas, însă când te joci cu focul, rişti să te arzi, deci mare grijă…

Iar acum vine partea cea mai grea pentru mine, să mă descarc de toate cele câte am simţit parcurgând acest volum…Încă de la prima pagină am ştiut că am făcut alegerea potrivită în a începe volumul, m-a prins în mrejele sale de la primele rânduri, chiar m-a determinat să chicotesc şi să-mi ridic sprâncenele de surprindere. Am savurat fiecare rând în parte, fiecare pagină parcursă, fiecare capitol încheiat, prinzând drag tot mai mult de personajele principale, acestea reuşind să-mi ajungă la suflet fără prea mult efort. De foarte multe ori am râs cu lacrimi, dar tot de atâtea ori am şi plâns, nu am fost capabilă să-mi ţin lacrimile pentru mine şi să nu le dau drumul, mai ales când am început să pătrund tot mai mult în poveste şi să descopăr tot mai multe detalii despre viaţa lui Sawyer şi Isaac. Cum spuneam, deşi păreau a fi foarte diferiţi unul de celălalt, aveau şi lucruri în comun…dacă Sawyer avea ziduri în jurul ei, la fel avea şi Isaac, greutăţi au întâmpinat fiecare, sacrificii au fost nevoiţi să facă amândoi, iar ajungând să-i cunosc tot mai bine, sufletul mi-a fost frânt şi m-am topit de duioşie. Am suferit alături de ei, mi-am dorit să le dau palme că, deh, nu se putea altfel, m-am emoţionat toată când realizam de cât de multă iubire sunt capabili, dar nu ştiau exact cum s-o exprime, i-am urmărit cu sufletul la gură şi m-am simţit parte din poveste, de parcă aş fi fost alături de ei la fiecare pas.

„Simte din nou” mi-a frânt inima, ca apoi să mi-o întregească, bucată cu bucată, mi-a trezit speranţe, ca să mi le poată spulbera, mi-a intrat sub piele şi mi-a topit sufletul. Am descoperit două personaje cu poveşti dureroase, emoţionante, dar mai ales două personaje încărcate de iubire, loiale şi puternice.

“Fiica Reichului” de Louise Fein (recenzie)

  • Titlul original: “People like us”
  • Autor: Louise Fein
  • Editura: Nemira
  • Colecţia: Damen Tango
  • An publicaţie: 2021
  • Număr pagini: 496
  • Traducere de Emanuela Ignăţoiu-Sora

Cum alegi între loialitatea față de țară și o iubire care te poate distruge?

Leipzig, 1930. Hetty Heinrich este fiica unui înalt ofițer nazist și sora unui pilot Luftwaffe, crescută cu dorința arzătoare de a-și juca rolul în gloriosul Reich de O Mie de Ani. Crede cu ardoare în țara ei și în omul care o conduce. Dar asta până când îl reîntâlnește pe Walter, prietenul ei evreu din copilărie, care îi aruncă în aer toate certitudinile.

Cei doi încep o poveste de dragoste care le pune viața în pericol, odată ce valul de antisemitism devine un tsunami. Ca să-l salveze pe Walter, Hetty va trebui să sacrifice totul – iubirea de țară, legăturile de familie, poate chiar propria viață.

Atenţia asupra cărţii „Fiica Reichului” mi-a fost atrasă anul trecut, tot cam în această perioadă, printr-un mail în care se anunţa un concurs pe un blog străin, unde aveam oportunitatea de a câştiga zece titluri de ficţiuni istorice, cartea mai sus menţionată fiind una dintre ele. Încă de atunci am avut-o notată pe wishlist şi am tot pândit-o să o aduc în biblioteca mea, însă am reuşit să o adaug pe rafturile mele datorită editurii Nemira, care a şi tradus-o anul acesta, mai mare bucuria pe mine, sincer vă spun, astfel am putut să-mi alimentez şi curiozitatea în privinţa ei. Recunosc, nu ştiam mare lucru despre poveste, întrucât nu am citit descrierea, ci ochii mi-au fost furaţi de copertă, dar şi de titlu, în special pentru că am devenit tot mai atrasă de ficţiunile istorice, dar şi poveştile reale desprinse din cutremurătoarele evenimente petrecute pe vremea războiului.

„Fiica Reichului” prezintă povestea lui Hetty, o tânără nemţoaică crescută pentru a-şi aduce contribuţia către ţară şi să devină o fiică respectată a naţiunii. Provine dintr-o familie cu rang destul de mare, tatăl este un înalt ofiţer nazist, mama este o bună gospodină, iar fratele său un pilot Luftwaffe, credinţele familiei sale în puterea şi conducerea lui Hitler sunt puternice, acestea fiindu-i şi lui Hetty insuflate. A crescut având în jurul ei atât germani, cât şi evrei, iar până la vârsta adolescenţei nu a crezut că având un evreu prin preajmă ar fi un lucru chiar atât de rău, mai ales că cel mai bun prieten al fratelui ei, Karl, era un evreu. Când Karl ajunge la vârsta potrivită de a fi acceptat în Tineretul Hitlerist, în Hetty se schimbă ceva, iar credinţa ei devine tot mai puternică, ajungând să-l idolatrizeze pe Hitler şi vorbele sale, respingând ideea de a mai avea prin preajmă evrei, chiar dacă aceştia se aflau şi printre colegii ei de clasă. Reîntâlnirea cu Walter, fostul cel mai bun prieten al fratelui ei, trezeşte mici îndoieli în credinţa lui Hetty, mai ales că la urechile ei ajung tot mai multe zvonuri privind situaţia evreilor şi nu doar atât, ci aceşti tineri se îndrăgostesc şi-şi trăiesc povestea de dragoste în tăcere, ştiind că-şi pun vieţile în pericol. Şi cum nicio poveste de dragoste nu este ferită de necaz, Hetty este pusă la grea încercare, mai ales pentru că este nevoită să facă numeroase sacrificii…

Am pornit destul de optimistă în lecturarea acestei cărţi şi m-am bucurat când am realizat cât de repede merge parcurgerea ei, însă am fost puţin dezamăgită de faptul că acţiunea a fost prea statică pentru gustul meu, cel puţin în prima jumătate a cărţii. Am înţeles că în primele pagini trebuie să ajung să cunosc personajele, să le urmăresc, să le înţeleg acţiunile, însă aşteptam un zvâc, ceva, să mă atingă acolo unde trebuie, dar nu s-a întâmplat, cel puţin până n-am ajuns la ultimele pagini ale cărţii. Posibil să fi avut aşteptări mult prea mari privind cartea, fiind o lectură lejeră pentru mine, am urmărit cu mare atenţie fiecare personaj, dar şi povestea lor. De multe ori am fost încercată de furie şi nu ştiam cum să mi-o descarc, părinţii lui Hetty s-au jucat cu a mea răbdare şi-mi venea, pur şi simplu, să-i iau la pumni, nu alta, rămăsesem stupefiată de cât de puternică era a lor credinţă în Hitler şi în ceea ce făcea el. Până şi unele acţiuni ale lui Hetty m-au iritat, însă am pus totul pe educaţia ce a primit-o şi credinţele insuflate, deşi acestea nu erau neaparat o scuză pentru comportamentul său. În cea de-a doua jumătate a cărţii s-au mai dezmorţit lucrurile şi acţiunea a început să mă prindă şi să mă determine să-mi doresc să aflu cum se va încheia povestea lui Hetty…A început să-mi ofere detaliile de care am avut şi am simţit nevoia, şi-au făcut simţite prezenţa zvâcurile râvnite de mine la început, dar tot am simţit că ceva a lipsit. Pe cât de înceată a fost acţiunea la început, pe atât de repezită mi s-a părut la final, a lipsit acel echilibru care să dozeze acţiunea aşa cum trebuie. E simpla mea părere şi e posibil să mă înşel…

De un aspect de care chiar m-am bucurat a fost perspectiva din care a fost redată acţiunea şi anume, din perspectiva lui Hetty, o perspectivă din interior. Foarte rare au fost cărţile ce au oferit această perspectivă, să pot observa lucrurile şi din interior, nu doar din exterior şi nu doar din perspectiva persoanelor vânate şi condamnate pentru simpla lor origine. Astfel, am avut parte de o uşurinţă în a-i înţelege sentimentele şi acţiunile, poziţia ei în ce priveţte situaţia evreilor, mai ales şi datorită lui Walter, riscurile pe care şi le-a asumat şi sacrificiile făcute. Am şi judecat-o de multe ori, ce e drept, dar apoi am realizat că judecata trebuie lăsată deoparte, deşi unele acţiuni erau complet iresponsabile şi nu realiza realul pericol în care se află, simţind nevoia să îi ard una-două, poate, poate îi bag minţile în cap.

Cu bune, cu rele, cu zvâcuri sau fără zvâcuri, am avut oportunitatea de a descoperi o poveste de dragoste emoţionantă, încărcată de riscuri, dar şi cât de puternică este dragostea, cât de oarbă poate să fie credinţa şi cine-ţi sunt adevăraţii prieteni, cât de împortantă este susţinerea lor şi cum familia ajunge să te condamne ca pe o persoană oarecare, neţinând cont de faptul că eşti sânge din sângele lor…Chiar dacă ale mele aşteptări nu au fost atinse, eu vă îndrum să îi acordaţi o şansă acestei poveşti, părerile cititorilor mereu vor fi diferite, întrucât nici gusturile nu sunt aceleaşi; vă las aici link-ul unde puteţi găsi cartea pe site-ul editurii Nemira.

„Felul în care arată cineva e înşelător, sângele şi mediul nu mint niciodată.”

„Doar prin cruzime se poate câştiga. Orice altceva va duce la înfrângere. Şi un astfel de eşec e de neimaginat.”

„Câteodată umorul e singurul care face ca lucrurile să fie suportabile.”

„Iubirea încălzete inima cum nimic altceva pe lume nu o face.”

„Un dans cu diavolul nu poate duce decât la dezastru.”

„Oamenii văd ce vor. Cu toţii avem de ales. Absolut fiecare dintre noi. Alegem cum ne purtăm unii cu alţii.”

“Tweet Cute” de Emma Lord (recenzie)

  • Titlul original: “Tweet Cute”
  • Autor: Emma Lord
  • Editura: Storia Books
  • Colecţia: Young Adult
  • An apariţie: 2021
  • Număr pagini. 392
  • Traducător: Ionela Chirilă

O comedie romantică irezistibilă, un roman de debut despre riscurile pe care ni le asumăm, drumurile pe care ne duce viața și despre cum dragostea se poate afla în cu totul altă parte decât te-ai fi așteptat.

S-o cunoaștem pe Pepper, căpitanul echipei de natație, o perfecționistă înrăită și suprasolicitată. Poate că familia ei se destramă, dar afacerea lor cu fast-food bubuie – în mare parte datorită lui Pepper, care abia reușește să-și pună ordine în viața reală, în timp ce administrează în taină contul masiv al companiei familiei ei, Big League Burger.

Intră în scenă Jack, clovnul clasei și ghimpele permanent din coasta lui Pepper. Când nu încearcă să scape din umbra geamănului său extrem de popular, este ocupat să lucreze în magazinul de delicatese al familiei. Poate că relația lui cu afacerea de care îi depinde viitorul lui nu e întotdeauna perfectă, dar când Big League Burger îi fură rețeta de sandviș cu brânză la grătar, inventată de bunica lui, ar face orice să-i distrugă, înarmat cu un arsenal de tweeturi.

Când vine vorba de dragoste și brânză, totul e permis – asta până când certurile între Jack și Pepper se transformă într-un război viral pe Twitter. Pe negândite, în vreme ce sunt ocupați să se războiască cu meme sarcastice și contre pe Twitter, se îndrăgostesc unul de celălalt în viața de zi cu zi – discutând pe o aplicație de chat anonimă făcută de Jack.

Încă de când am văzut că cei de la Storia Books au anunţat traducerea şi publicarea cărţii, n-am mai putut de încântare, ştiind că voi avea oportunitatea de a descoperi un nou autor, mai ales că auzisem doar păreri pozitive în ce priveşte acest roman de debut al autoarei Emma Lord şi a mea curiozitate trebuia potolită.

În “Tweet cute” am făcut cunoştinţă cu Pepper şi Jack, doi liceeni ce frecventează aceeaşi şcoală, dar care provin din două familii ce deţin propria afacere, ei fiind desemnaţi să se ocupe de paginile de Twitter ale afacerilor. Deşi Pepper nu şi-a dorit să fie implicată în această “sarcină”, mama ei nu este de aceeaşi părere şi reuşeşte să o implice tot mai mult în gestionarea paginii. Pepper este o perfecţionistă în tot ceea ce îşi propune să facă, se suprasolicită de fiecare dată şi se pare că pune mult suflet în orice, mai ales când vine vorba de a-şi crea propriile deserturi. Jack, de cealaltă parte, este clovnul clasei şi trăieşte în umbra fratelui său geamăn, deşi nici el nu este de lepădat, mai ales că este extrem de inteligent, chiar dacă nu arată acest lucru. Nu pot spune că Pepper şi Jack sunt în cele mai bune relaţii, iar când Jack descoperă că reţeta de sandviş cu brânză la grătar a bunicii sale a fost “furată” de localul rival, lucrurile nu se îmbunătăţesc, din contra, se dezlănţuie un adevărat război pe Twitter, iar schimbul de replici dintre ei de pe reţeaua de socializare este unul destul de…aprins…

Volumul m-a distrat maxim şi m-a prins în poveste de la primele pagini, ca să nu mai spun că mi-a trezit toate poftele, amintindu-mi puţin de Lara Jean din “Tuturor băieţilor pe care i-am iubit”, mereu bucătărind deserturi ce îmi lăsau gura apă. Pepper şi Jack mi-au adus un zâmbet pe buze şi povestea lor mi-a dat o stare de bine, exact ce am avut nevoie la acel moment şi chiar nu am putut pune cartea jos absolut deloc, am devorat-o într-o singură zi, în câteva ore. Mi-a amorţit şi corpul citind-o, întrucât nu m-am mişcat foarte mult, fiind captivată de războiul dintre Jack şi Pepper. A lor poveste poate fi uşor desprinsă din realitate, atât în privinţa rivalităţii, cât şi a efectului pe care-l are reţeaua de socializare.  Vremurile în care trăim sunt tot mai prinse în aceste reţele şi cu greu se pot desprinde, dovada fiind şi aceasta poveste, care prezintă atât lucrurile pozitive, cât şi cele negative. Lăsând deoparte războiul dintre ei, care m-a şi amuzat pe alocuri, am fost şi iritată de anumite acţiuni ale unor personaje, în special de mama lui Pepper. Oricât de mult am încercat să o înţeleg, nu-mi reuşea de niciun fel şi de multe ori am avut impulsul de a o lua de gât şi de a o scutura. Îmi era ciudă pe ea pentru cum se comporta, mai ales în ce o privea pe Pepper, dând dovadă că vedea doar înainte, fără să privească şi în alte părţi. Spre final , mi-am mai schimbat părerea şi am început să o privesc cu alţi ochi, mai ales că aveam unele bănuieli de ce era cum era. În schimb, de mama lui Jack m-am îndrăgostit iremediabil şi am rămas plăcut surprinsă de relaţia cu fii săi, mereu făcând comparaţie între cele două femei.

Revenind la protagoniştii noştrii, povestea lor m-a uns pe suflet, chiar dacă a fost previzibilă şi ştiam de la început că sunt enemies to lovers, dar acest lucru nu m-a deranjat, din contră, m-a binedispus maxim. Young adult-ul este plăcerea mea vinovată şi nu pot să nu mă bucur de acest gen de fiecare data când îmi pica în mâini…A fost amuzantă, drăguţă, comfortabilă, dar şi emoţionantă pe alocuri, însă ce e drept, de la prima până la ultima pagină am avut întins pe chip un zâmbet până la urechi. Personajele sunt uşor de îndrăgit, povestea nu pune niciun fel de pierdică şi curge de la sine, nici nu ştiu când am parcurs toate paginile şi am ajuns la final. Eh, finalul a reuşit să-mi smulgă câteva lacrimi şi m-a emoţionat teribil, mai ales că a reuşit să-mi schimbe anumite idei şi m-am bucurat de acest lucru, aş fi fost tristă dacă acestea nu se schimbau, şi pe cât de mult am râs de-a lungul poveştii, pe atât de multe lacrimi mi-au udat obrajii. Sunt o fire extrem de emotivă şi fiecare gest mai altfel mă atinge, iar finalul lui “Tweet cute” a fost exact ce trebuie pentru mine.

Vă recomand cu dragă inimă această carte, mai ales dacă sunteţi în căutare de o poveste enemies to lovers uşor de citit şi digerat, amuzantă, drăguţă, cu persoanje reale şi un dialog spumos, o carte pe care să îţi doreşti să o strângi la piept şi să te topeşti de drăgăleşenie…o găsiţi pe site-ul celor de la Storia aici.

„Fântânile tăcerii” de Ruta Sepetys (recenzie)

  • Titlul original: “The Fountains of Silence”
  • Autor: Ruta Sepetys
  • Editura: Epica
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 560
  • Traducător: Gabriela Stoica

– Madrid, 1957 –

Sub conducerea dictatorială a generalului Francisco Franco, Spania continuă să trăiască, dar redusă la tăcere. Cu toate acestea, vizitatorii și oamenii de afaceri străini sosesc neîntrerupt în țară, ademeniți de vremea însorită și de vinul bun. Printre aceștia se află și Daniel Matheson, un tânăr texan de optsprezece ani, fiul unui magnat al petrolului, care își însoțește părinții la Madrid, sperând să se conecteze cu țara natală a mamei lui prin intermediul obiectivului aparatului de fotografiat. Pasiunea pentru fotografie și destinul i-o scot în cale pe Ana — în familia căreia fatalitățile întrețesute dezvăluie persecuțiile din timpul Războiului Civil Spaniol —, precum și sensuri inedite ale șansei în viață, ale norocului și totodată ale fricii. Plasa tăcerii e deasă. Printre umbrele pericolului, pentru Daniel fotografiile sale ridică o sumă de întrebări incomode și se vede nevoit să ia decizii dificile pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubește. Viețile se întrepătrund, iar inimile se caută, totul pe fundalul rău prevestitor al însoritului oraș spaniol.

Include articole din presa vremii, mărturii, fotografii și multe altele.

Îmi era dor de o carte scrisă de Ruta Sepetys, iar când am văzut, în decembrie, că se va traduce un nou roman de-al ei la Epica, nu am mai putut de încântare. Nu mi-a stat fundul deloc până nu am pus mânuţa pe el, anul acesta în februarie, ca să nu mai spun că nu am rezistat să-l amân prea mult, îmi tot făcea cu ochiul din teancul meu de cărţi pregătite pentru a fi citite cât mai curând. Încă este teancul suficient de mare, dar ajung la toate cu paşi mărunţi…

„Fântânile tăcerii” ne dezvăluie o poveste tulburătoare ce se desfăşoară în Spania, în anul 1957, sub conducerea dictatorială a generalului Francisco Franco. Este povestea Anei şi a familiei sale, o familie de republicani ce au suferit cumplit, dar şi a lui Daniel, un tânăr american, pasionat de fotografie, sosit în Spania cu familia sa pentru ca mama sa să se reconecteze cu ţara natală, dar nu numai…Drumurile celor doi se intersectează la hotelul Castellana Hilton, unde Daniel este cazat împreună cu părinţii săi, dar şi unde Ana lucrează ca şi cameristă, fiindu-i atribuite camerele familiei Matheson. Întâlnirea celor doi este una emoţionantă, predominată de frică şi învăluită în secrete, acestea fiind doar o mică parte dintre elementele poveştii…îţi recomand să îi acorzi o şansă, mai ales dacă nu ai citit până-n prezent titluri ce au avut acţiunea desfăşurată în Spania generalului Francisco Franco…

Este prima ficţiune istorică pe care o citesc ce are acţiunea în Spania sub conducerea generalului Francisco Franco şi deşi am crezut că perioada lui Hitler a fost cruntă, ei bine, nici a lui Franco nu a fost mai prejos. M-am simţit extrem de incultă când am realizat că nu aveam habar de acea perioadă, că a fost o noutate pentru mine, având în vedere ce impact puternic a avut Franco asupra istoriei şi cât de multe schimbări a suferit Spania sub conducerea lui, dar şi după ce acesta a decedat. Spania a fost dominată de frică pe toată perioada conducerii lui Franco, aşa cum celelalte ţări au fost de Hitler, n-au fost departe unul de celălalt, ceea ce m-a cutremurat şi m-a întristat deopotrivă.

Pe cât de mult îmi plac ficţiunile istorice, pe atât de mult le simt până-n măduva oaselor şi se pare că luna martie este luna ficţiunilor istorice, mai ales că mai am de gând să parcurg câteva. Povestea Anei şi a lui Daniel m-a emoţionat foarte mult şi prin ochii lor am avut ocazia să văd o Spanie atât din interior, cât şi din exterior, să o înţeleg puţin câte puţin, să mă pun în locul persoanelor ce au trăit în acea vreme şi să sufăr laolată cu ei. Ana era un bebelaş când părinţii i-au fost răpiţi, au fost republicani şi condamnaţi pentru acest lucru, şi lăsată în grija surorii sale mai mari şi a fratelui ei, aceştia ulterior locuind cu sora mamei lor. Trecutul şi prezentul ei este învăluite în secrete cutremurătoare, însă încearcă pe cât posibil să şi le păstreze pentru sine, să nu dezvăluie nimic ce ar putea atrage atenţia. Daniel, de cealaltă parte, este atras şi fascinat de Spania, totul este nou pentru el, îşi doreşte să descopere cât mai multe, este nechibzuit, acţiunile sale având magnet pentru necazuri, scoţând la suprafaţă adevăruri de mult tăinuite şi care au menirea de a cutremura o societate întreagă…

M-am îndrăgostit de această poveste, dar corect ar fi să spun că m-am îndrăgostit de scrierile Rutei, nu am fost dezamăgită de nicio poveste ţesută de ea şi nici de această dată nu am fost dezamăgită, din contră, „Fântânile tăcerii” m-a convins că Ruta are un talent aparte în crearea operelor de ficţiune istorică, mereu reuşind să mă transpună în acele vremeri şi să trezească în mine numeroase sentimente, dintre cele mai tulburătoare. M-am temut pentru personaje, am suferit alături de ele, am empatizat cu fiecare în parte, iar ultimele pagini ale poveştii le-am parcurs cu lacrimi în ochi şi cu sufletul cât un purice. Povestea curpinsă între coperţi este o poveste dominată de frică, cutremurătoare, ce vorbeşte despre pierderi, secrete, teamă, familie, curaj, suferinţe, visuri, dar mai ales iubire, atât faţă de cei apropiaţi, cât şi iubirea faţă de ţara natală. un plus adus acestei poveşti sunt articole din presa vremii, mărturii, fotografii și multe altele…

„Înălţimea nu îl face pe un om nici mare, nici puternic.”

„Unele prietenii se nasc din lucruri pe care le ai în comun tu cu acea persoană. Altele, din faptul că se întâmplă să fiţi sau să locuiţi în acelaşi loc. Şi adeseori cele mai neobişnuite se nasc din efortul de a supravieţui.”

„Uneori adevărul este periculos, Julia. Dar tot ar trebui să îl căutăm, oricum ar fi.”

„Secretul meu (…) este că mă pricep foarte bine să păstrez secretele.”

„Un secret nu rămâne niciodată secret prea mult timp.”

„Da! Dar frica este cea care dă perspectivă vieţilor noastre. Fără frică nu vom descoperi niciodată curajul.”

„Vă simţiţi puternici fiindcă aveţi bani. Cu banii voştri cumpăraţi vinul şi strălucirea soarelui de la noi, dar nu puteţi cumpăra dreptul la istoria noastră.”

„Amintirile sunt flămânde, tesoro. Nu trebuie să le hrăneşti.”

„Când descoperi adevărul, trebuie să-l rosteşti în gura mare şi să-i ajuţi pe ceilalţi să facă la fel, Senor Matheson. Adevărul rupe lanţurile tăcerii.”

„Cele două regine” de Claire Legrand (recenzie)

  • Titlu original: “Furyborn”
  • Autor: Claire Legrand
  • Seria: “Empirium”
  • Volum: I
  • Editura: Nemira
  • Colecții/Serii: Young Adult
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 576
  • Traducător: Mădălina Sîrghi

O lume se prăbușește. Două regine se ridică.

Două femei, la distanță de niște secole ,au puterea să salveze lumea sau s-o piardă pentru totdeauna.

O profeție despre două regine: cea care aduce lumina și cea care aduce sângele. Când asasinii amenință să-i ucidă cea mai bună prietenă, Rielle Dardenne riscă totul ca s-o salveze, dezvăluindu-și astfel adevărata natură. Ca să demonstreze că este Regina Soarelui, Rielle trebuie să treacă prin mai multe încercări. Dacă eșuează, va fi omorâtă.

O mie de ani mai târziu, Regina Rielle este un basm pentru Eliana Ferracora, vânător de recompense pentru imperiu. Când mama ei dispare, ea i se alătură unui căpitan rebel și descoperă secretele murdare din inima imperiului.

Rielle și Eliana duc povara unui război milenar, iar destinele lor se intersectează în feluri spectaculoase, legătura lor fiind cea care poate salva sau distruge întreaga lume.

La început de 2021 mi-am propus să nu mai cumpăr nicio carte până nu citesc mare parte din titlurile ce deja le deţin şi la care n-am ajuns din cauza cumpăratului meu excesiv. Am rezistat să mă controlez în ianuarie şi n-am cumpărat niciuna, însă nu pot spune acelaşi lucru şi pentru luna februarie. Da, am păcătuit şi am păcătuit sănătos, să spun aşa, şi nu-mi pare rău absolut deloc. Una dintre cărţile achiziţionate este cea despre care vă vorbesc puţin astăzi, şi anume “Cele două regine”, primul volum al trilogiei “Empirium”, carte pe care am luat-o la îndrumarea Cătălinei, ea e de vină, dar şi pe care am văzut-o la Anto, cu care am şi citit-o la buddy read. Nu puteam să închei altfel luna februarie, decât cu o carte explozivă, cel puţin în cazul meu şi am fost extrem de încântată de faptul că m-am lăsat coruptă şi am pus mâna pe asemenea carte.

“Cele două regine” cuprinde povestea lui Rielle Dardene, o tânără ce deţine puteri menite să salveze lumea sau să o distrugă. Le ţine ascunse, tocmai pentru a nu pune în pericol viaţa celor pe care îi iubeşte, însă acest secret iese la iveală în momentul în care prietenul ei este ameninţat de asasini şi, în urma impulsului de a-l proteja, îşi dezvăluie secretul bine tăinut. Odată cu puterile făcute publice, Rielle este pusă la numeroase încercări pentru a demonstra dacă este una dintre reginele menţionate de profeţie, iar dacă eşuează în probele la care este supusă, va fi omorâtă. La o distanţă de o mie de ani, Regina Rielle este doar un basm pentru Eliana Ferracora, un vânător de recompense pentru imperiu. Primeşte însărcinarea de a captura un inamic al imperiului, însă misiunea se suprapune cu dispariţia mamei sale şi ajunge să se alăture celui pe care îl vâna, descoperind astfel secrete dintre cele mai mizerabile şi cutremuratoare din interiorul imperiului. Deşi Rielle şi Eliana trăiesc la o distanţă mare una de cealaltă, dar şi-n timpuri diferite, acestea iau parte la un război ce pare că nu se mai încheie, destinele lor se întrepătrund, iar legătura dintre ele poate fi una salvatoare sau una nimicitoare…

Ce mi-a plăcut extrem de mult la această carte a fost că nu m-a luat cu zăhărelul, nu a fost nevoie să parcurg un sfert din carte pentru a pătrunde cum trebuie în acţiune, ci m-a lovit de la primele pagini, ceea ce a fost demenţial. De ceva vreme n-am mai pătruns aşa, dintr-o bucată, într-o poveste şi chiar m-am bucurat de acest lucru. A început în forţă şi aşa a continuat până la ultima pagină. Am cunoscut personaje ambiţioase, puternice, dar şi periculoase, bântuite de secrete, dominate de teamă uneori, dar şi impulsive. Mi-a fost uşor să leg conexiuni cu cele două personaje feminine principale, întrucât acţiunea a fost redată atât din perspectiva lui Rielle, cât şi a Elianei, urmărindu-le cursul poveştii în paralel, fiindu-mi mult mai la îndemână să-mi formez propriile idei şi să-mi alimentez bănuielile. N-am fost străbătută nici măcar o clipă de plictiseală, din contra, mi-am dorit, din ce în ce mai mult, să iau parte la acţiune, să urmăresc firul poveştii fără să fiu deranjată şi să nu mă întrerup deloc din lectură, pot spune că am devorat cartea, greu mi-a fost să o las din mână când am fost nevoită. Constant am fost în alertă, luată prin surprindere în unele momente, dar şi răsfăţată de dialogul spumos, mai ales dintre Eliana şi Simon, mă topesc toată doar când mă gândesc la ei…M-am îndrăgostit de personaje şi de povestea lor, atât de cele principale, cât şi de cele secundare, m-am emoţionat teribil în faţa unor momente de iubire şi dovezi de prietene, am avut răsuflarea tăiată de nenumărate ori…pot spune că am trăit acest volum la intensitate maximă şi am fost tare tristă când am ajuns la final; veşnica mea problemă şi anume, că-mi doresc mult mai multe pagini atunci când povestea este una extraordinară…

Absolut tot mi-a plăcut la acest volum, în capul meu a fost vraişte vreme lungă, de aici şi motivul pentru care apare aşa târziu recenzia, având în vedere că am citit volumul la finalul lunii februarie, însă nici acum nu ştiu dacă am reuşit să vă transmit tot ce am vrut pentru că mi-e teamă să nu vă spoiler-esc, aşa că mai ţin din informaţii şi pentru mine. Însă dacă vă doriţi o carte cu protagoniste puternice, ambiţioase, fiinţe supranaturale, îngeri, dar şi un război milenar, atunci “Cele două regine” este pentru voi. Veţi avea parte de o poveste explozivă, încărcată de neprevăzut, secrete şi minciuni, devotament, iubire, prietenie, sacrificii şi nu numai, dar vă mai las şi pe voi să descoperiţi, că altfel dau tot din casă…Sper doar ca Nemira să traducă repede şi celelalte volume ale trilogiei, cred că am dat peste o nouă serie ce mă va obseda, că la suflet deja mi-a ajuns cu acest prim volum…

“Un tată care îşi iubeşte fiica nu o face prizonieră.”

“Să păstrezi un secret nu este o minciună.”

“Tuturor ne este frică. Tu doar te pricepi mai bine decât ceilalţi să ascunzi asta.”

“Oamenii ca noi nu luptă pentru propria speranţă (…). Luptăm pentru speranţa celorlaţi.”

“Cu toţii avem o parte întunecată în noi, Rielle. Asta înseamnă să fii om.”

“Alif nevăzutul” de G. Willow Wilson (recenzie)

  • Titlu original: “Alif the Unseen”
  • Autor: G. Willow Wilson
  • Editura: Young Art
  • An apariție: 2015
  • Număr pagini: 414
  • Traducător: Andra Matzal, Cosmin Postolache

Într-un stat totalitar din Orientul mijlociu, un tânăr hacker face tot posibilul să-și protejeze clienții – disidenți, islamiști, proscriși și alte grupări supravegheate de Securitate – de Mâna Statului. Își spune Alif și e îndrăgostit de o femeie din rândul aristocrației, care îl părăsește pentru un prinț bogat, ales de familie.

Din acest punct, viața lui Alif ia o turnură cu totul neașteptată. Ființe supranaturale desprinse din negura timpurilor, o carte magică ce ascunde sensuri pe care oamenii nu le pot pătrunde, dușmani de temut de care Alif trebuie să se ascundă și de care trebuie să-și apere prietenii, toate acestea dau peste cap lumea până atunci banală a tânărului erou, aruncându-l într-o nebuloasă din care cu greu găsește calea de ieșire.

Despre „Alif Nevăzutul” am aflat de la Sînziana, tot recomanda această carte şi m-a făcut extrem de curioasă în privinţa ei, mai ales că până s-o văd la ea, nu o mai văzusem nicăieri, nu vorbea nimeni de acest volum şi nici nu-l recomanda, deci aveam numeroase semne de întrebare şi simţeam nevoia să primesc răspunsuri. Zis şi făcut, am trecut-o pe wishlist şi am aşteptat ocazia potrivită de a pune mânuţa pe ea şi de a o citi. A ajuns la mine cu ajutorul celor de la Cartepedia şi ţin să le mulţumesc pentru exemplarul oferit, iar dovada cât de mult mi-a plăcut stă chiar în faţa voastră…recenzia este proaspăt coaptă, întrucât volumul l-am citit în urmă cu o zi şi nu am pace până nu vă vorbesc despre el, vreau să ajungă la cât mai multă lume povestea lui Alif, astfel poate decideţi să îi acordaţi o şansă şi să-i aflaţi povestea…

Alif este un hacker în vârstă de douăzeci şi trei de ani, care locuieşte într-un oraş din Orientul Mijlociu, numit simplu Oraşul. Duce o viaţă modestă, este îndrăgostit de o femeie din rândul aristocraţilor, însă aceasta, fiind conştientă că Alif nu-i va putea dea niciodată luxul cu care a fost obişnuită, decide să-l părăsească şi să se mărite cu un bărbat bogat, ales de familia ei. Cu inima frântă şi capul înţesat de gânduri nu tocmai coerente, Alif ia nişte decizii neinspirate, ce ajung să îi pună viaţa în pericol, atât a lui, cât şi a celor care-i sunt apropiaţi, iar când îşi fac apariţia fiinţele supranaturale, viaţa banală a lui Alif nu mai este atât de banală, din contră, fiecare pas şi mişcare trebuie bine gândite, întrucât se vede aruncat într-o lume plină de neprevăzut…

Începutul poveştii este unul mai greuţ, mi-a trebuit răbdare ca să-l pot parcurge şi înţelege, însă după ce s-a dezmorţit şi am prins firul acţiunii, nu am mai putut lăsa cartea din mână şi mi-am dorit să descopăr mai mult şi mai mult, mai ales când am văzut că Dina, prietena din copilărie a lui Alif, îi va fi alături în această aventură şi nu-l va lăsa să treacă peste obstacole singur, ci chiar îl va ghida. Au fost câteva elemente ce mi-au pus beţe în roate pentru că nu sunt deloc familiară cu aceastea şi aici mă refer la cele cibernetice, au fost pasaje unde se discuta aprins şi se ofereau detalii privind diverse programe şi calculatoare, iar pe mine mă depăşeşc acestea pentru că nu sunt chiar aşa atrasă de acel domeniu. Dar chiar şi cu acele detalii, povestea a reuşit să mă ţină captivă, elementele cibernetice şi cele de fantasy au fost împletite într-un mod excepţional şi au creat o poveste originală. I-am urmărit pe Alif şi Dina cu sufletul la gură de-a lungul acţiunii, chiar m-am temut pentru ei şi îmi strângeam pumnii de tensiune la un moment dat, ca să nu mai spun că am avut câteva episoade când mi-am dorit să fiu alături de ei în carte, să-i pot trage lui Alif câteva palme, avea nevoie să fie readus cu picioarele pe pământ. Am îndrăgit-o de la prima apariţie pe Dina, a fost un personaj feminin demn de apreciat, mai ales că mi-a demonstrat că femeile nu sunt aşa inculte pe cum se crede, n-ar trebui marginalizate şi privite doar ca nişte obiecte, ci din contră sunt puternice şi inteligente şi merită apreciate la adevărata lor valoare.

Între coperţi am dat peste o poveste încărcată de mister, suspans, fiinţe supranaturale, loialitate, iar pe lângă elementele cibernetice şi fantasy, am avut parte de o aventură pe cinste şi o poveste de dragoste, ce mi-a adus un zâmbet pe chip, dar mai ales am avut ocazia de a descoperi cât de fermecător este folclorul Orientului Mijlociu. Până-n prezent am citit foarte puţine cărţi cu acţiunea desfăşurată în tările arabe, iar „Alif Nevăzutul” mi-a întărit dorinţa de a descoperi cât mai multe titluri cu acţiunea în acele tări. Povestea lui Alif m-a purtat cu gândul la „Pe urmele flăcării” şi duologia „Urgia şi zorile”, în ce priveşte lumea arabă, dar şi la „Ursul şi privighetoarea”, când am parcurs fragmentele desprinse din folclor, însă şi la duologia „Warcross” atunci când eram bombardată de elementele cibernetice. Dacă aţi citit şi savurat aceste titluri, atunci trebuie să citiţi şi „Alif Nevăzutul”…cartea o găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici.

„Nicio poveste, niciun simbol şi niciun secret de pe această lume nu poate trezi morţii.”

„Un înţelept, fie el djinn sau om, nu are niciodată nevoie de ajutor ocult, ci doar de isteţime.”

„Dar o poveste-i o poveste şi fiecare înţelege din ea ce-i place. Simţul comun n-are nimic de-a face.”

„Ce e mai înfricoşător decât dragostea? Cum se poate ca cineva să nu fie copleşit de măreţia unui creator care dă şi ia viaţă în egală măsură, cu o iuţeală care-ţi taie răsuflarea? Priveşte toţi trandafirii din grăsină, care se vor ofili şi vor muri fără să încolţească, şi vei vedea că simplul fapt de a fi în viaţă ţi se va părea o minune.”

“Fata cu palton albastru” de Monica Hesse (recenzie)

  • Titlu original: “Girl in the Blue Coat”
  • Autor: Monica Hesse
  • Editura: Young Art
  • An apariție: 2018
  • Număr pagini: 328
  • Traducător: Virgil Stanciu

Un roman extraordinar despre curaj, durere și dragoste în niște vremuri imposibile.

Amsterdam, 1943. Hanneke procură și livrează mărfuri de pe piața neagră, le ascunde părinților îngrijorați adevărata natură a ocupației sale și-n fiecare clipă e cu gândul la iubitul ei ucis pe front când nemții au invadat țara.

După o livrare obișnuită, o clientă îi cere ajutorul. Așteptându-se ca doamna Janssen s-o roage să obțină carne sau cafea veritabilă, Hanneke este șocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruța unde bătrâna doamnă o ascundea. Inițial, Hanneke nu vrea să se implice într-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând într-un păienjeniș de mistere și de descoperiri uimitoare care o conduc în interiorul Rezistenței, îi deschid ochii în fața mașinăriei de război naziste și o obligă să acționeze.

Mi-am dorit această carte de foarte multă vreme şi o aveam pe lista de dorinţe de tot la fel de mult timp, iar după ce a citit-o Roxi, recenzia ei o găsiţi pe blog aici, mi-a trezit interesul şi mai mult. Uitasem, ce e drept, de ea, la un moment dat, la câte cărţi am notate în agendă, însă nu ştiu cum s-a făcut că mi-au căzut ochii pe titlu şi am spus că acum e momentul să o iau, să nu trec peste ea, că apoi cine ştie când mai reuşesc să o obţin. A ajuns la mine prin intermediul celor de la Cartepedia şi ţin să le mulţumesc pentru exemplarul oferit; îl găsiţi şi voi pe site-ul lor aici.

În „Fata cu palton albastru” o urmărim pe Hanneke în Amsterdamul ocupat de nazişti, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1943. Hanneke lucrează la o firmă de pombe funebre, însă pe lângă această slujbă, procură şi livrează mărfuri de pe piaţa neagră, aducând un venit în plus, dar şi consistent familiei sale. Deşi nu le mărturiseşte părinţilor ei cu ce se ocupă în realitate, Hanneke reuşeşte să se descurce destul de bine cu învârtelile sale. Într-una dintre livrările sale, o clientă îi cere ajutorul, dar nu unul obişnuit, de a-i procura un anumit aliment sau bun material, ci să-i găsească o persoană, ceea ce Hanneke nu a mai făcut până acum şi nici nu intră în „îndatoririle” sale. Chiar dacă nu-şi doreşte să se implice în această „misiune”, reuşeşte să se lase atrasă de anumite descoperiri ce o aduc în interiorul Rezistenţei, dar îi şi deschid mult mai bine ochii în ce priveşte acest război. Ce decide Hanneke să facă, nu vă rămâne decât să aflaţi…

Romanul a reuşit să mă captiveze de la primele pagini şi m-a prins în mrejele sale cum nu mă aşteptam, mi-a fost ciudă pe mine că eram obosită în momentul în care am decis să mă apuc de carte şi am cam lungit-o pe câteva zile, dar chiar şi aşa, a fost o lectură ce a reuşit să-mi ajungă la suflet. Am întâlnit o ţară ce rar am avut ocazia de a o descoperi în ficţiunile istorice, cred că este a doua carte citită de mine în care acţiunea se desfăşoară în Olanda pe vremea războiului, însă am reuşit să îmi formez o imagine şi să realizez că al Doilea Război Mondial a marcat atât populaţia, cât şi ţările. A nenorocit familii, a călcat în picioare speranţe şi a vânat oameni nevinovaţi…printre aceşti nevinovaţi s-au aflat şi tineri care au încercat să se revolte impotriva nazismului şi să îi pună piedici, astfel punându-şi vieţile în pericol. Una dintre aceşti nevinovaţi a fost şi Hanneke…îşi punea zilnic viaţa în primejdie procurând bunuri de pe piaţa neagră, doar pentru a aduce un zâmbet pe chip celor ce apelau la serviciile ei, dând dovadă de un curaj ieşit din comun şi de o îndrăzneală pe care puţini o au.

Am întâlnit multe informaţii rupte din realitate, aşa cum a confirmat şi nota autoarei, lectura având o anumită greutate, în ciuda faptului că se parcurge extrem de uşor, am realizat cât de multe acţiuni au întreprins ceilalţi pentru a veni în ajutor celor condamnaţi, cât de multe sacrificii au fost constrânşi să facă, prin câte minciuni să se învârtă pentru a-şi proteja familiile…Citind atât de multe opere de ficţiune istorică, fie că sunt bazate complet pe realitate sau cuprind doar anumite evenimente reale, am ajuns să mulţumesc Domnului că trăiesc în zilele de astăzi şi nu-n acele vremuri, că nu ştiu dacă aş fi făcut faţă (nu că zilele ce le trăim în această perioadă sunt lipsite de greutăţi…). A fost cumplită acea perioadă şi mereu voi avea un nod în gât, dar şi sufletul mic gândindu-mă la câte au fost nevoiţi să pătimească oamenii în acei ani cutremurători…

„Fata cu palton albastru” prezintă o poveste captivantă şi emoţionantă, ce vorbeşte despre lupta pentru supravieţuire, trădare şi prietenie, familie şi iubire, pierdere şi sacrificii, umanitate, dar în special despre curaj…

„Războiul ăsta este ca un concurs între ei şi noi: câţi oameni putem salva înainte să-i înhaţe naziştii.”

„Însă uneori ignor adevărul adevărat, pentru că e mai uşor să pretind că iau deciziile din motive raţionale. E mai uşor să mă prefac că am de ales.”

„Aşa am aflat că a fi curajos este uneori lucrul cel mai periculos, ca o înşiruire de folosit cu zgârcenie.”

“Saga #2” de Brian Keller Vaughan (recenzie)

  • Titlul original: Saga, Vol.2
  • Autor: Brian Keller Vaughan
  • Ilustrații de Fiona Staples
  • Editura: Grafic Art
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 152
  • Traducere de Beatrice Feleagă

În cel de-al doilea volum din Saga, bătălia pentru supraviețuire a lui Marko și a Alanei continuă, prioritatea fiind s-o protejeze pe Hazel, fetița lor nou-născută. În încercarea de a-și găsi un loc sigur în Univers, tânăra familie înfruntă asasini, armate distrugătoare și monstruozități extraterestre. Dar în întinderea vastă și rece a Spațiului îi așteaptă cea mai bizară aventură de până acum: întâlnirea cu bunicii paterni a lui Hazel.

Zilele trecute am primit un colet de la Cartepedia cu trei bookurii, printre ele aflându-se şi „Saga” #2 de Brian K. Vaughan, volum pe care l-am amânat până acum pentru că nu-mi doream să mă despart prea repede de personaje, având în vedere că volumul următor al serie încă nu este tradus. Dar mi-a şoptit o vrăbiuţă că urmează să apară anul acesta, deci dacă nu i-aţi acordat nicio şansă până-n prezent, vă las aici link-ul către recenzia primului volum al seriei, poate vă stârneşte puţin interesul, iar recenzia de faţă sper să vă convingă să îi acordaţi acea şansă; volumul îl găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici. Chiar dacă au trecut aproape patru luni de la citirea primul volum al seriei, nu am simţit această distanţă atunci când am început volumul doi, şi l-am început de cum am deschis coletul, n-am mai putut aştepta, deşi am amânat atâta vreme citirea lui…

Lupta pentru supravieţuire a Alanei şi a lui Marko continuă şi-n acest volum. Încă sunt vânaţi de asasini, armată, dar şi diverse vietăţi extraterestre, iar locul lor în Univers nu poate fi unul stabil, mai ales când sunt nevoiţi să o protejeze pe fiica lor nou-născută, Hazel. Protecţia ei este prioritară, dar se pare că, totdată, este şi o aventură, mai ales când cei trei au parte de o vizită neaşteptată: îşi fac apariţia părinţii lui Marko, deci „distracţia” este şi mai mare…sau poate nu?

Mi-a fost dor să mă reîntâlnesc cu Alana şi Marko, chiar dacă eram conştientă că o să mă despart de ei când îmi este lumea mai dragă şi aşa a fost, din păcate. De ce trebuie să fie aşa scurte romanele grafice? De ce? Să tânjim după mai mult şi mai mult? Eu, cel puţin, nu m-aş putea sătura să le citesc povestea, cred că aş fi pe repeat, doar ca să o mai lungesc puţin… Revenind la volum şi la dorul meu pentru personaje, am savurat şi de această dată paginile romanului, delectându-mă cum am putut eu mai bine şi ridicând din sprâncene la unele ilustraţii. Am avut şi câte un zâmbet mai altfel pe chip, pe ici pe colo, chiar am şi chicotit, ceea ce nu prea o fac, dar de această dată nu m-am putut abţine. Am fost încântată să descopăr şi mai multe detalii din viaţa lui Marko şi a Alanei, din trecutul lor, dinainte de a se cunoaşte, dar şi după ce s-au întâlnit, de ce au ajuns unde au ajuns şi care a fost motivul care i-a adus în punctul acela. Ilustraţiile au fost explozive şi explicite, exact pe gustul meu şi sincer vă spun, că nu m-am putut stăpâni să nu mângâi unele ilustraţii, cu gândul că sunt reale…ştiu că nu e prea sănătos, dar n-am avut cum să mă abţin, zău de nu, până şi iubitul mi-a spus că sunt puţin cu capul plecată, dar doar puţin, însă eu cred că puţin mai mult…

Am reîntâlnit aceleaşi personaje amuzante, brutale, sincere, dar şi încărcate de iubire, dornice de a avea o viaţă normală, deşi asemenea lucru nu este posibil pe vreme de război, iar războiul pare că nu se mai termină…şi, încă o dată, m-am îndrăgostit de ele. Le-a urmărit cu interes maxim şi-n acest volum, am savurat fiecare pagină ilustrată şi m-am întristat tare mult când am ajuns la final şi am realizat că s-a încheiat distracţia, fiind nevoită să aştept după următorul volum. „Saga” este o serie care nu te menajează, este explozivă şi crează dependenţă, se pare, determinându-te să-ţi doreşti mai mult şi mai mult…