”Cine moare în zori” de Holly Jackson (recenzie)

  • Titlu original: ”Five Survive”
  • Autor: Holly Jackson
  • Editura: Leda
  • Colecția: Leda Edge 
  • An apariție: 2023
  • Număr pagini: 464
  • Traducător: Dana-Ligia Ilin

În vacanța de primăvară, Red Kenny pornește într-o călătorie alături de cinci amici: cea mai bună prietenă a ei și fratele mai mare al acesteia, iubita lui perfectă, un coleg de școală și tipul la care adolescenta visează în taină.

Când rulota li se defectează în mijlocul pustietății, iar ei nu mai au semnal la telefon, cei șase tineri își dau seama curând că nu este un accident. Cineva i-a prins în capcană acolo, în întuneric, cineva care clar îi vrea morți.

Mai sunt opt ore până la revărsatul zorilor, iar cei șase trebuie să evadeze sau să-și dea seama care dintre ei este ținta. Dar nu cumva printre ei se află un mincinos? Secrete îngropate ies la lumină, iar tensiunea din interiorul rulotei va atinge niveluri mortale. Și mai năucitor, nu toți membrii grupului vor supraviețui nopții…

Cât de mult am așteptat traducerea noului roman semnat de Holly Jackson, la cât am adorat trilogia “Crima perfectă”, iar când am văzut că cei de la Leda au anunțat la Gaudeamus apariția titlului “Cine moare în zori” am fost în extaz, mai ales că apărea la câteva zile după ziua mea, cadoul potrivit, zic eu, pentru un bibliofil.

Nu a durat mult și a ajuns în mânuțele mele, dar a durat și mai puțin să-l citesc. Am profitat de somnul lung al fiului meu nou-născut și am topit cartea într-o singură zi, cu pauze evident, că doar s-au schimbat puțin prioritățile, însă mă bucur enorm că am reușit să o citesc atât de curând, ținând cont de cât de curioasă eram de poveste.

Red pleacă în vacanța de primăvară alături de cinci adolescenți, prietena ei cea mai bună, fratele acesteia și iubita lui, un coleg de clasă și băiatul la care Red tânjește, neștiind ce îi așteaptă în această aventură. Rulota cu care s-au pus la drum se strică, semnalul la telefon cade, deci nu pot apela la ajutor, și colac peste pupăză, viețile le sunt puse în pericol: cineva trage asupra lor și-i amenință. Prinși în capcană, cei șase caută o ieșire, mai ales că au fost “anunțați” că nu toți vor supraviețui în zori…

M-am aruncat ca o salbatică în volum, la drept vorbind, pentru că am citit dintr-un foc 150 de pagini și nu mă puteam opri. Atât de prinsă am fost de poveste, că-mi era greu să pun cartea deoparte, dar și când trebuia să fac altceva, gândul tot la ea îmi era. Nu mă așteptam să dau peste o poveste atât de întortocheată, încărcată de secrete și cu suspans maxim, simțeam că mă fierbe la foc mic și încercam să fac toate ipotezele posibile. Una dintre ele chiar mi s-a confirmat și deja mă simțeam mult mai bine, ca în sfârșit, am dibuit și eu ceva, pentru că rar se întâmplă să am dreptate. Eram sigură că fiecare personaj în parte își are propriile secrete, de care ține și cu dinții, iar odată scoase la lumină, vor zdruncina toată încrederea avută unul în celălalt, atât cât este, dar nu eram pregătită pentru dezvăluirile făcute, fiind complet surprinsă. Am adorat cum s-au împletit toate evenimentele și cum a curs povestea, misterul în care a fost învăluită și tensiunea în care m-a ținut.

În ce privește personajele, Red și Simon mi-au cucerit inima, alături de Red am fost de la prima pagină, iar Simon m-a cucerit cu umorul său, chiar și-n situații nepotrivite, el reușea să trateze totul cu nonșalanță. Mintea îi fugea, dar nu se arăta, la fel și a lui Red, ce e drept, cei doi fiindu-mi exact pe plac. Oliver, în schimb, m-a enervat teribil, cu toată atitudinea lui de șef și-mi doream să-i pot da câteva palme uneori, Arthur a fost un simpatic, care m-a zăpăcit puțin spre final, iar Reyna și Maddy au fost ok, că altfel nu știu cum să le descriu… Fiecare și-a avut rolul și au fost construiți atât de bine, că, la un moment dat, aveam senzația că-s parte din poveste și-i urmăresc pe bune, nu doar citesc o carte, vizualizam atât de viu scenele încât aveam impresia că mi se desfășoară în fața ochilor, ceea ce a fost super tare.

Am savurat acest roman și sunt încântată că am început bine luna februarie, nici că-mi doream să încep altfel în materie de lectură. Vă recomand și vouă titlul, dacă încă nu l-ați citit, veți da peste o poveste misterioasă, antrenantă și captivantă, plină de secrete și răsturnări de situație…

Advertisement

Trilogia ”Vrabia Roșie” de Jason Matthews (recenzie)

  • Titlul original: ”The Red Sparrow”, ”Palace of Treason”, ”The Kremlin’s Candidate”
  • Autor: Jason Matthews
  • Serie: ”Red Sparrow Trilogy”
  • Volume: I-III
  • Editura: Meteor Press
  • An apariție: 2018, 2020, 2020
  • Număr pagini: 464, 560, 560
  • Traducere de: Mihai-Dan Pavelescu

Frumoasa Dominika Egorova, o fostă speranţă a baletului rus, a cărei carieră s-a terminat tragic printr-un accident, ajunge de pe scena artistică, printr-un joc al hazardului, în culisele spionajului internaţional condus de SVR, Serviciul de Informaţii Externe Rus. Ea este împinsă de unchiul său, o persoană cu o poziţie importantă în cadrul agenţiei, să intre în jocurile murdare organizate de spionajul rus, fiind instruită în arta seducţiei fără scrupule, pentru stoarcerea de informaţii şi eliminarea adversarilor. Într-una dintre misiunile sale ajunge să-l cunoască pe un tânăr ofiţer de contrainformaţii al CIA şi din acel moment începe bătălia vieţii sale, aceea de a se elibera de un sistem care o folosise, o rănise şi o manipulase cu cruzime şi de a lupta pentru drepturile sale de om liber, de a iubi, de a face propriile alegeri şi de a-şi apăra propriile valori.

Autorul, fost agent al CIA, este un bun cunoscător al lumii dure a spionajului şi al jocurilor sale duble. Povestea imaginată de el caută să înfăţişeze latura umană, fragilă, a unor personaje antrenate să nu aibă sentimente, ci doar o inteligenţă cameleonică pusă în slujba unui stat sau a altuia. Dincolo de activităţile de spionaj, autorul surprinde adevărate drame personale ascunse, sufletele unor oameni care interacţionează cu ceilalţi în funcţie de propriile lor sentimente şi nu de programările impuse de un sistem sau altul.

Lumea aceasta a oamenilor din umbră capătă culoare exact atunci când inimile încep să-şi vorbească.

Mi-am propus ca anul 2023 să fie anul în care finalizez seriile ce le am începute, mai ales cele care au toate volumele deja traduse la noi. Așa că, după “The Witcher”, serie citită la recomandarea fratelui meu, i-a venit rândul trilogiei “Vrabia roșie”. Am avut primul volum în bibliotecă din 2019, rușine să-mi fie, și am așteptat să apară și celelalte volume din trilogie, să o pot binge-ui, însă după ce au aparut, în 2020, ochii mi-au fost furați de alte cărți și am uitat de serie. An Nou, rezoluții noi…am apelat la minunații de la Cartepedia și am obținut volumele doi și trei, iar de cum mi-au ajuns, m-am si avântat în serie, să fiu sigură că, de data aceasta, nu-mi mai scapă.

Dominika Egorova este o tânără al cărei vis de a deveni balerină este spulberat în urma unui accident și ajunge să devină spioană, la insistențele unchiului sau. Este instruită în arta seducției fără a ține cont de sentimentele proprii, este învățată cum să obțină informații, dar și cum să-si elimine adversarii. Din fata grațioasă, visătoare, devine o armă, cel putin așa este văzută de unchiul ei, și nu numai, la fel este și folosită, pentru scopul și beneficiul altora, nicidecum al ei, totul prin manipulare. Ajunge sa-l cunoască pe Nathaniel Nash, un tânăr ofițer al CIA-ului, și odată cu întâlnirea acestuia, Dominika începe bătălia vieții sale…

Am pătruns într-o poveste seducătoare, crudă, sângeroasă, nemiloasă, menită să distrugă tot ceea ce înseamnă sentiment sau vis, o poveste în care manipularea este pe primul loc, călcarea in picioare, abuzul psihic și fizic, dar mai ales, o poveste în care spionajul este la cote înalte. De la primele pagini am fost captivată de poveste și nu am putut să mă desprind până n-am dat ultima pagina de la ultimul volum. Am citit cele trei volume pe bandă rulantă, cum terminam un volum, mă avântam în celălalt, doar ss nu pierd ceva din poveste și să nu mă despart prea repede de personaje. M-a purtat prin Rusia, Finlanda, Grecia, Franta, America, Turcia, Austria, China si Sudan, m-a zăpăcit de cap cu numeroasele acronime și numele de cod acordate unor personaje, și credeți-mă, au fost personaje cu duiumul, că le pierdusem firul la un moment dat si nu mai știam care cine este și ce rol are în poveste.

Acțiunea este una extrem de alertă și-n ciuda paginilor încărcate de descrieri, este captivantă, până și descrierile respective te țin cu sufletul la gură și nu știi la ce să te aștepți pe mai departe. Ce pericole înfruntă personajele, cine cu cine se luptă, care personaj moare, ce comploturi se mai pun la cale, cine manipulează pe cine și cine va avea câștig de cauză, dacă se va întâmpla așa ceva… Când evenimentele vin în valuri, e greu să ții pasul cu toate, dar și palpitant în același timp, pentru că se întâmplă atât de multe, unele într-un timp foarte scurt, iar perioada de procesare este aproape 0, te năucește în așa fel încât nu mai știi ce și de unde te-a lovit.

Dominika este un personaj puternic, deși, așa a fost construită să fie, o armă pentru ceilalți, o spioană folosită pentru a obține informații indiferent de metodă, chiar și cu trupul său, are o flacără ce arde înăuntrul său și luptă pentru libertatea sa, pentru sentimentele sale și șansa de a iubi și a fi iubită, dorită, nu doar pentru trupul său sau pentru ceea ce poate obține cu el, ci pentru că este o femeie inteligentă, care nu se teme să înfrunte necunoscutul. Am admirat-o încă de la început, am suferit pentru ea văzând câte mizerii este nevoită să suporte, manipulările în care este prinsă și-mi doream să-i nimicesc pe toți, să aiba parte de respiro, să se bucure de viață așa cum consideră ea de cuvință, să fie lăsată să trăiască. Speranța a venit când am observat că-și permite “luxul” de a se arunca într-o relație interzisă și că, deși pândea pericolul la orice pas, și-l asuma. Am fost alături de ea, trup și suflet, și cumva, am rămas cu un gol în suflet când am realizat cum se încheie povestea sa.

Trilogia “Vrabia roșie” nu este atât de cunoscută pe cât ar merita și e păcat, este o serie captivantă, cu acțiune alertă, personaje neînfricate și determinate, lupte sângeroase, seducție la cote înalte, spionaj, conspirații, misiuni prin diverse țări, pericole, plus de asta, se observă că autorul nu este străin domeniului, deci…go for it! Găsiți seria integral pe site-ul cartepedienilor aici.

”Năpasta regilor„ de Jenn Lyons (recenzie)

  • Titlul original: ”The Ruin of Kings”
  • Autor: Jenn Lyons
  • Serie: ”Cercul dragonilor”
  • Volum: I
  • Editura: Corint
  • Imprint: Leda Edge
  • Anul aparitiei: 2022
  • Număr de pagini: 672
  • Traducător: Monica Serban

Și dacă nu ești tu eroul poveștii?

Kihrin e hoț și a trăit în mahalalele din Quur. Fiu al unui menestrel, a crescut cu povești despre prinți de demult și minunatele lor aventuri. Când este declarat, împotriva voinței lui, urmașul pierdut al unui prinț trădător, Kihrin dă piept cu necruțătoarele jocuri de putere ale noii sale familii, care nutrește ambiții politice nemăsurate.

Devenit practic prizonier, tânărul descoperă că a fi un prinț pierdut nu e deloc ca în povești. Din câte se pare, a fost mințit în privința dragonilor, a demonilor, a zeilor, a profețiilor, a iubirii adevărate, precum și a faptului ca eroul câștigă întotdeauna.

Dar poate că, până la urmă, el nu e un erou. Căci lui Kihrin nu îi este scris să salveze imperiul.

Îi este scris să îl distrugă.

De când am primit “Năpasta regilor” de la cei de la Leda, mi-a fost teamă să mă apuc de ea, sincer vă spun. Mă tot uitam la titlu, zicându-mi că tot o să-i vină rândul, chiar dacă o ocolesc, iar rândul i-a venit o dată cu primul #buddyread organizat de editura alături de niște fete tare mișto Andre, Anto, Ade, Ale si Brie, cărora s-au alăturat Simo, Damaris, Sânzi și Georgiana. Așa că s-a aruncat Loricica, sălbatica, în “Năpasta Regilor”…și a terminat-o în două zile , spre disperarea fetelor, zic și eu , sigur nu vor mai dori să facă buddy read cu mine never ever și nu le condamn, sincer .

“Spune-mi o poveste!”… așa începe conversația dintre Kihrin, un hoț întemnițat, și Talon, temnicera sa, că doar e plictisitor să fii închis și nevoit a fi păzit ca să nu evadezi. Însă povestea ce avea să mi se desfășoare în următoarele pagini nu a fost deloc una cum mă așteptam, luându-mă complet pe nepregătite… Se desfășoară pe două planuri narative, a lui Kihrin și Talon, dar cum ajung să le împletească cele două este extrem de captivant.

Deși este stufoasă și poate intimida, să știți că păcălește. Prinde de la primele pagini și se citește relativ ușor, cuprinde numeroase note de subsol care aduc lămuriri de-a lungul cărții, are și glosar de termeni la final, deci dacă e ceva neclar, imediat se face lumină. Până să mă obișnuiesc cu termeni folosiți și multitudinea de personaje, cu numele lor ce-mi încâlceau limba-n gură, m-am tot plimbat la glosar și înapoi, mi-am luat notițe, ca să fiu sigură că nu uit ceva anume și că fac conexiunile corecte, am notat idei și sentimente ce mă încercau de-a lungul lecturii. Și credeți-mă, că de-a lungul celor 652 de pagini, am fost încercată de diverse sentimente, de la confuzie, frustrare, nervi, oripilare, la bucurie, uimire, euforie, emoție chiar… E acel gen de carte care te trece prin toate stările posibile și imposibile.

Pe lângă numeroasele personaje umane, secundare mai ales, am mai dat și peste zeițe și zei, vrăjitori, demoni metamorfi, dar și demoni care-ți pot pătrunde-n gând, distorsionând amintiri fâcându-le și mai cumplite sau controlându-te fără să realizezi, dansatori-umbră și imitatori, care aveau scopul și reușeau să manipuleze personajele, dar și cititorul, inducându-l în eroare când nici nu se aștepta. Și…DRAGONI!!! Da, dragoni vorbitori chiar…ce poți să-ți dorești mai mult de atât? Aceste ființe mitice și fantastice mereu că captivează și cum aud de dragoni, ceva se declanșează în mintea mea. Toți aceștia duc o luptă cu sine, dar și unii cu ceilalți, pentru a obține pietrele cu diverse puteri și semnificații, care au diverse scopuri, ajutând la propriul interes, evident, și nu numai…

N-am dus lipsă nici de răsturnări de situație, au venit în valuri, ce e drept, nu mă pregătise absolut nimic pentru ele, manipulări josnice și violențe ieșite din comun, chiar și față de membrii familiei, ca să nu mai spun de cruzimea aruncată sclavilor, care nu erau deloc considerați persoane, iar cei care-i posedau puteau face orice doresc cu ei, de la a-i viola și maltrata, până chiar la a-i ucide, fără niciun fel de repercusiune, de parcă ar fi un obiect perisabil. Secretele, minciunile, adevărurile distorsionate, înșelăciunile și trădările n-au lipsit nici ele, au fost cu duiumul, unele dintre ele dându-mă complet peste cap, pentru că am avut momente când nu mai știam ce să cred, ce e real și ce nu, în cine să mai am încredere și care este, până la urmă, personajul negativ în tot acest haos captivant.

Clar nu mă așteptam să fiu atât de fascinată de această carte, să mă prindă în halul în care m-a prins și să nu-mi de-a drumul absolut deloc. Când decideam să pun cartea deoparte, să fac o mică pauză pentru a procesa ce am citit, să mai notez una, alta, imediat mă lovea impulsul de a pune mâna pe ea, ceva mă împingea să citesc non-stop și să nu o pot lăsa jos, deși capul meu era vraiște și aveam gândurile în toate părțile. Chiar a fost o lectură interesantă, cu multe elemente și informații de digerat, mi-a dat vibe de “The Priory of the Orange Tree” și “House of the Dragon” cu toate brutalitățile, cruzimile, crimele, incestul și întortochelile întâlnite, dar mai ales DRAGONII…și am savurat-o cum am știut eu mai bine, devorând-o ca o sălbatică în doar câteva ore, deși aveam la dispoziție o săptămână să o citesc.

Le mulțumesc fetelor că m-au suportat și chiar a prins bine să fim mai multe gagici, să dezbatem povestea, să împartășim păreri, este o experiență tare faină și vă recomand să încercați și voi. Vă îndrum și cartea s-o citiți pentru că merită, deși trebuie să aveți puțină răbdare cu ea, așa intimidantă cum e ea, păcălește și prinde cititorul în mrejele sale…O găsiți pe site-ul editurii aici.

”Din America, experiment in doi” de Elena Armas (recenzie)

  • Titlul original: ”The American Roommate Experiment”
  • Autor: Elena Armas
  • Serie: ”Spanish Love Deception”
  • Volum: II
  • Editura: Epica
  • Anul aparitiei: 2022
  • Numar de pagini: 432
  • Traducator: Cristina Stan

Uneori, iubirea are nevoie și de puțină inspirație.

Rosie Graham are o problemă. De fapt, are mai multe. Și-a dat demisia de la slujba ei bine plătită ca să se poată concentra asupra carierei sale ținute în secret: scrie romane de dragoste, iar acum a primit un termen-limită pentru noua ei carte. Însă intră într-o mare pană de inspirație. Și, de parcă n-ar fi de ajuns, tavanul apartamentului ei din New York se prabușește — la propriu.

Rosie se duce acasă la prietena ei, Lina, fără să știe ca aceasta deja i-a împrumutat apartamentul lui Lucas, unul dintre verii ei. Spre uimirea lui Rosie, Lucas îi propune să locuiască împreună în apartamentul Linei, până când ea își va găsi o altă locuință.

În curând, Rosie descoperă că vărul Linei ține morțis să-i sară în ajutor, aidoma unui cavaler spaniol în armură strălucitoare. Numai că acest cavaler umblă prin apartament doar cu un prosop pe el, are un zâmbet care-i sucește mințile, un accent irezistibil și un talent uimitor la gătit.

Când Lucas află despre lipsa de inspirație a colegei lui de apartament, îi propune lui Rosie un plan nebunesc: o va invita la câteva întâlniri romantice „experimentale”, ca să-i stimuleze inspirația. Rosie nu are nimic de pierdut, însă Lucas nu poate rămâne în New York la nesfârșit. Și e posibil ca șase săptămâni să nu fie de ajuns nici pentru Rosie, nici pentru termenul ei limită.

M-am apucat de “Din America experiment în doi” în urma unui impuls, înainte de ea citisem, sau mai bine spus, am încercat să citesc un thriller cu care n-am rezonat deloc și l-am abandonat, în speranța că evit rs-ul și chiar am reușit.

Rosie și Lucas m-au prins în a lor poveste de la primele pagini și m-au distrat până la ultima, ceea ce mă bucură enorm, pentru că asta-mi ți doream, să pot savura o carte așa cum trebuie. Rosie este cea mai bună prietenă a Linei și ajunge să locuiască în apartamentul acesteia după ce, în apartamentul ei a căzut tavanul. Colac peste pupăză, nici în apartamentul Linei n-are liniște, cineva încearca să intre peste ea, tulburându-i gândurile. Însă ea nu stie că verisorul Linei, Lucas, a stabilit cu Lina să locuiască în apartament cât timp stă la New York. Așa că cei doi, cad la întelegere și ajung să fie colegi de apartament până se rezolvă treburile în apartamentul lui Rosie. În ce se bagă, niciunul din ei nu știe, dar se lasă cu scântei…

Am adorat faptul că, instant, m-am conectat cu povestea, mi-au fost suficiente câteva rânduri să fiu captivată și să-mi doresc să n-o pun deoparte absolut deloc, ci din contră, să pătrund tot mai adânc în povestea celor doi. Atât de frumos și natural a decurs totul, nu s-a simțit nimic forțat, iar Rosie și Lucas au fost doi simpatici, mai mare dragul să-i urmăresc împreună. Cadrele în care erau surprinși ma și amuzau, dar îmi făcea și inima să bată puțin mai tare, ca să nu mai spun că avusesem parte și de câteva momente care mi-au topit sufletul cu duioșenia lor.

Chiar dacă nu se cunoșteau de multă vreme, și-au acordat încredere unul în celalalt, și-au permis să se cunoască și chiar au dezvoltat una dintre cele mai frumoase prietenii posibile, până când a intervenit tensiunea sexuală între ei, cum era de așteptat, iar de atunci au apărut și gândurile păcătoase. Mi-a plăcut că au fost sinceri unul cu celălalt, că nu s-au dat după vișin, n-au fost drame inutile, din contră, am dat peste foarte multă încurajare și sustinere, ceea ce a fost un mare plus.

Ca si la “Din Spania, cu dragoste” cred ca am ales momentul potrivit să o citesc, pentru că n-am absolut nimic de reproșat, mi-a plăcut absolut tot, pot spune chiar că mi-a plăcut mai mult decat primul volum, personajele, povestea lor separată, dar și împreună, încercările la care erau supuși, gândurile ce-i treceau și sentimentele avute, relația armonioasă dintre ei, provocările, susținerea reciprocă si încrederea avută unul în celălalt. A fost o poveste extrem de simpatică și amuzantă, o stare așa de bine mi-a dat…poate acesta este semnul că trebuie să mă reapuc de genul romance? A da, și să nu uit să vă spun…nu e de citit pe stomacul gol, la cât de mult se menționează mâncarea și cât de des se gătește, vă sfătuiesc ori să mâncați înainte ori să aveți ceva de ronțăit alături, altfel e durere…

“Uneori avem secrete față de cei dragi din motive pe care nici măcar noi nu le înțelegem.”

“Uneori, când suferim, trebuie să ne dăm singuri seama că avem nevoie de ajutor, înainte de a-l cere și de a-l accepta.”

”Lucruri peste care nu putem trece” de Lucy Score (recenzie)

  • Titlul original: ”Things We Never Got Over”
  • Autor: Lucy Score
  • Serie: ”Knockmout”
  • Volum: I
  • Editura: Trei
  • Colecția: Fiction Connection 
  • An apariție: 2022
  • Număr pagini: 656
  • Traducător: Alexandru Szöllö

Knox, băiatul rău, cu barbă și plin de mușchi, preferă să-și trăiască viața așa cum își savurează cafeaua: singur. Nu suportă drama, nici atunci când îi iese în cale cea mai dramatică apariție: o mireasă fugară, fără niciun ban în buzunar.

Naomi nu doar că a fugit de la propria nuntă, ci a sărit imediat în ajutorul surorii ei gemene și s-a dus în Knockemout, un orășel îndepărtat din Virginia, unde conflictele se rezolvă în modul tradițional:… cu pumni și bere. De obicei, în ordinea asta. Dar sora geamănă a lui Naomi nu s-a schimbat deloc. După ce i-a furat mașina și banii, Tina i-a lăsat și un cadou neașteptat: nepoata pe care Naomi n-a știut niciodată că o are.

Knox nu vrea să se complice cu o femeie care vine la pachet cu atâtea probleme. Dar cum viața lui Naomi s-a transformat în haos chiar în fața lui, se hotărăște să-i dea o mână de ajutor și apoi să se întoarcă la traiul lui liniștit.

Nu și-a imaginat însă că totul o va lua razna.

“Lucruri peste care nu putem trece” mi-a fost recomandată de Anto și chiar o aveam pe Kindle, tot uitându-mă la ea cu gândul s-o citesc. Dar cum nu mă împac cu cititul în format ebook, am tot amânat-o. Asta până când am văzut că cei de la editura Trei au tradus-o, la scurt timp reușind să pun mâna pe ea, primind-o în dar de sărbători de la Moș Trei, cărora le și mulțumesc pe această cale.

Chiar cu câteva zile înainte să mă apuc de ea, văzusem o discuție legată de traducerea cărții care relata faptul că traducerea e nasoală și de prost gust, că lasă de dorit și multe alte lucruri negative, simțind că-mi cade cerul-n cap, știind că vreau să mă apuc de carte, nu îmi doream să mă izbesc de această piedică. Până la urmă mi-am zis fie ce-o fi, mă apuc și de nu-mi place, mă chinui și o citesc ebook. Dar n-a fost cazul și mă bucur tare că s-a nimerit așa.

Naomi fuge de la propria nuntă, părăsindu-și logodnicul la altar, pentru a-i veni în ajutor surorii sale gemene. Însă nu se aștepta la ceea ce a primit când a ajuns în Knockemout: mașină furată, împreună cu lucrurile personale, refuzul de a primi o cafea, și colac peste pupăză, o nepoată de 11 ani, de care nu știa nimic. Și asta nu e tot, îi mai iese-n cale si Knox, un bărbat singuratic, care nu e deloc fan dramă, considerat a fi bad boy, și care, se pare, că n-o poate suferi pe Naomi pentru că o asociază cu Tina, sora sa geamănă. Numai distracție pe capul lui Naomi, ce să spun…

M-am avântat cu tot elanul posibil în lectură și, Doamne, cât de mult mi-a plăcut! De la primele pagini am fost prinsă de poveste, am îndrăgit personajele, atât cele principale, cât și cele secundare, am râs pe săturate și chiar am ajuns să empatizez cu fiecare în parte și să le urmăresc cu drag. Parcă făceam și eu parte din acea mică comunitate a orașului Knockemout, așa mă simțeam de apropiată de personaje. Knox se dădea el durul pământului, dar l-am citit eu și știam ce îi poate capul, mai ales când vedeam că acțiunile sale nu se potriveau cu ceea ce zicea, Naomi părea sosită de pe altă planetă și nu știa cum să gestioneze toată harababura în care s-a trezit prinsă, Waylay părea a fi singura cu scaun la cap și îi cam juca pe toți cum dorea ea, tare șmecheră puștoaica pentru vârsta ei. Mă distrau teribil întâlnirile dintre Knox și Nash, fratele său, comportamentele lor asemeni unor adolescenți în călduri erau totale, rezolvându-și disputele cum știau mai bine, adică cu pumni, mare dragostea între ei, sincer vă spun… Dar chiar m-am îndrăgostit de toate personajele și erau un deliciu să le urmăresc în acțiune.

Traducerea nu m-a mai afectat atât de tare, deși pe alocuri lăsa de dorit și as fi preferat ca unele replici să fi fost redate altfel, am încercat pe cât posibil să închid ochii în fața lor și să mă bucur, efectiv, de poveste. Și foarte bine am făcut pentru că am descoperit o poveste simpatică, amuzantă, cu personaje cu trecuturi dureroase, neînțelese, dar și personaje nonconformiste, hotărâte, mereu acolo când este nevoie, familii iubitoare, prieteni adevărați, care-ți dau acea palmă necesară și fără să o ceri.

O lectură lejeră și relaxantă, ce mi-a dat o stare de bine și m-a distrat, ceea ce am și căutat după o săptămână încărcată de lecturi fantasy, nici nu cred că puteam face o alegere mai bună. Chiar dacă este stufoasă, are undeva la 650 de pagini, chiar a mers repede, limbaj accesibil, mult dialog și distracție cât curpinde. Chiar vi-o recomand, o găsiți pe site-ul editurii aici. Iar de acum, îmi rog unghiuțele până apare volumul următor, care-i are în prim-plan pe Nash și Lina…

”A fost odată un dulap” de Patti Callahan (recenzie)

  • Titlul original: ”Once Upon a Wardrobe”
  • Autor: Patti Callahan
  • Editura: Trei
  • Colecția: Fiction Connection 
  • An apariție: 2022
  • Număr pagini: 304
  • Traducător: Cornelia Marinescu

„Cum s-a născut Narnia?” Răspunsul va schimba totul

Megs Devonshire are un talent ieșit din comun la calcule și ecuații. Studiază la Oxford și visează să dezlege cele mai mari mistere ale fizicii. Crede în știință, cu o singură ezitare: fratele ei mai mic, pe care îl iubește nespus, nu mai are mult de trăit, iar știința nu-l poate ajuta. Când George devine fascinat de Leul, vrăjitoarea și dulapul, o carte nou apărută a faimosului autor C.S. Lewis, și o imploră să afle cum s-a născut Narnia, Megs nu poate să-l refuze.

Deși la început șovăie, Megs se trezește curând că ia ceaiul cu profesorul de la Oxford și cu fratele acestuia, rugându-i să-i ofere niște răspunsuri. Dar tot ceea ce primește sunt povești din copilăria scriitorului, pe care fata i le va depăna mai departe fratelui ei. De ce domnul Lewis nu-i spune direct ceea ce vrea George să știe? Răspunsul îi va dezvălui lui Meg multe adevăruri pe care știința și matematica nu i le pot oferi, iar darul pe care și-a imaginat că i-l face fratelui său – povestea din spatele Narniei – se dovedește în schimb a fi unul pe care George i-l face ei: speranța.

Am iubit seria “Cronicile din Narnia”, chiar dacă am citit-o la o vârstă înaintată, aș putea spune, nu consider că a fost târziu, din contră, este acel gen de serie care poate fi citită oricând pentru că nu se demodează. Iar când am zărit pe site-ul celor de la Trei “A fost odată un dulap”, direct cu gândul la Narnia m-am dus, ca apoi să văd întrebarea “Cum s-a născut Narnia?” și atât mi-a trebuit, n-am stat mult pe gânduri și am făcut-o a mea cu ajutorul celor de la editură, cărora țin să le mulțumesc din suflet pentru exemplarul oferit.

George este un băiețel în vârstă de 8 ani care are probleme cu inima. Este mare fan al romanului lui Lewis, “Leul, vrăjitoarea și dulapul”, însă-l macină o curiozitate, cum s-a născut Narnia, iar aici este nevoie să apeleze la ajutorul surorii sale, Megs. Deși a fost reticentă la început, Megs prinde curaj și ajunge să se întâlnească cu autorul, în speranța că va primi răspunsul așteptat de George, însă ce primește este mult mai mult…primește povești din copilăria autorului pe care să i le istorisească apoi fratelui ei. Cum decurge povestea, va îndrum să aflati…o găsiți pe site-ul editurii aici.

Mi-a fost dat să descopăr o poveste minunată și, asemeni lui George, eram foarte curioasă să aflu cum a luat naștere Narnia, ce l-a determinat pe autor să creeze acest ținut mirific și de unde atâta imaginație, cine este Faunul sau Vrăjitoarea ori Felinarul, însă mi-au fost dezvăluite mult mai multe decât m-am așteptat. Am pătruns în viața lui Jack, așa cum și-a dorit el să fie numit, și nu Clive, prin amintirile sale depănate lui Megs, l-am putut observa încă din copilărie și până-n prezent, fiecare povestire de-a sa venind la pachet cu câte o învățătura, chiar dacă trebuia să sapi puțin dupa ea.

Pe George l-am îndrăgit de la primele pagini, iar când am realizat că boala de care suferă îi răpește din viață, m-am întristat teribil. În ciuda bolii, George era plin de viață și entuziasm, nu lăsa ca boala să-l controleze, acest lucru mi-a înmuiat inima, dar și când Megs a acceptat “misiunea”…iubirea dintre frați este nemărginită și te poate împinge să faci lucruri pe care nu credeai că le vei face vreodată. Fără să realizeze, Megs iese din zona ei de confort și permite necunoscutelor să intre în viața ei, conștientizând că nu e chiar asa de greu să accepți, din când în când, o mică provocare. Relația dintre George și Megs este una puternică și extrem de frumoasă, deși îi desparte o diferență de 9 ani.

“A fost odată un dulap” este un roman emoționant și sensibil despre puterea poveștilor, cum schimbă cărțile viața unei persoane, este despre iubire în toate formele ei, relația dintre frați, cât de puternică și minunată se poate dezvolta, dar mai ales este despre speranță și cum să înveti să mergi mai departe, în ciuda tuturor încercărilor întâmpinate de-a lungul vieții. Este o carte cu o magie aparte și reușeste să mângâie prin frumusețea sa…

“Ori de câte ori te-ai săturat de viață, începe să scrii: cerneala este un leac minunat pentru toate durerile omenești.”

“Poate că atunci când știm că vom pierde pe cineva îl iubim mai tare și mai nestăpânit.”

“Totul este un mister, Megs. Poveștile și de unde vin ele. Fizica și felul în care funcționează universul. Suntem privilegiați că încercăm să înțelegem, fie că e vorba de o poveste sau de o ecuație matematică.”

“Genul de povești create de domnul Lewis – basmele, miturile, universurile care se înfășoară în jurul acestor lumi – se află în interiorul lumii noastre (…). Povestirile astea ne fac să ne reamintim ceva ce am uitat. Ele fac în așa fel încât un băiețel să vrea să sară din pat ca să vadă ruinele unui castel. Poveștile de felul ăsta ne trezesc.”

“Felul în care poveștile ne schimbă nu poate fi explicat. Se poate doar simți. La fel ca iubirea.”

”Toți suntem malefici” de Amanda Foody și C.L. Herman (recenzie)

  • Titlul original: ”All of Us Villains”
  • Autori: Amanda Foody, C.L. Herman
  • Serie: ”All of Us Villains”
  • Volum: I
  • Editura: Corint
  • Imprint: Leda Bazaar
  • An apariție: 2022
  • Număr pagini: 464
  • Traducere de Monica Șerban

TE-AI ÎNDRĂGOSTIT DE ÎNVINGĂTORII JOCURILOR FOAMEI.

ACUM, PREGĂTEȘTE-TE SĂ-I ÎNTÂLNEȘTI PE MALEFICII VĂLULUI SÂNGERIU!

Luna Sângerie răsare. Vălul Sângeriu cade. Începe turnirul!

În fiecare generație, la răsăritul Lunii Sângerii, șapte familii din izolatul oraș Ilvernath numesc câte un campion pentru a concura într-un turnir în care se luptă pe viață și pe moarte.

Premiul? Control exclusiv asupra unui izvor secret de magie înaltă, cea mai puternică resursă din lume, despre care se credea că este de mult secată.

Anul acesta însă, o carte scandaloasă scoate la iveală secretele turnirului și îi aduce pe cei șapte noi campioni în centrul atenției la nivel mondial. Volumul oferă, de asemenea, informații valoroase pe care participanții din anii anteriori nu le-au avut la dispoziție, respectiv o perspectivă asupra strategiilor, secretelor și punctelor slabe ale celorlalte familii. Și, cel mai important, le dă posibilitatea de a alege: să-și accepte soarta sau să-și rescrie moștenirea.

Oricum, aceasta este o poveste care trebuie scrisă cu sânge.

“Șapte familii putrede dintr-un oraș nesemnificativ, care se luptă pentru cea mai puternică magie din lume. De ce ați merita așa ceva?”

De dinainte de sărbători mă tot pornesc să citesc “Toți suntem malefici”, am zis că pun de un #buddyread cu Anto, dar nu s-a mai nimerit și abia acum am reușit să ajung la carte. Am citit-o în 8 ore și vă mărturisesc mai jos ce m-a zorit să o citesc atât de repede.

“Toți suntem malefici” a fost un fel de Hunger Games, doar că în loc de arme, are magie, și-n loc de districte și tribute, sunt șapte familii care-și aleg campioni pentru a participa într-un turnir, unde premiul este magia înaltă. Mi s-a părut extrem de insensibil din partea familiilor să-și constrângă copii să participe la acest turnir, mai ales că unii dintre ei nu-și doreau titlul de campion, dar nici să fie prinși într-o luptă pe viață și moarte. Că doar unul poate fi campion…

Foarte greu m-am conectat cu povestea, m-am izbit, din nou, de numeroase detalii și descrieri (nu știu cum am ales ultimele titluri, că m-au bătut psihic cu paginile încărcate de descrieri), știu că au fost esențiale pentru poveste și s-a observat acest lucru, din ele aflam mult mai multe despre familiile din Ilvernath și mi-am putut forma anumite idei în privința lor. Un alt aspect ce m-a zăpăcit maxim au fost personajele secundare, mi s-au părut a fi foarte multe și la un moment dat nu mai stiam care cine e și ce treabă are în toată povestea asta. Trecusem prin 200 de pagini și eu eram tot mai confuză, în loc să mă lămuresc. Până am zis gata, urmăresc doar personajele principale și aia e tot, nu mă mai complic cu secundare, mai ales că aveam unele bănuieli în ce le privește, bănuieli ce mi s-au confirmat.

Mi-a plăcut că am avut parte de perspectivă multiplă din partea personajelor principale, mi-a fost mult mai ușor să le urmăresc firul evoluției, să le pătrund în gânduri și să descopăr parte din secretele famiilor lor, dar și ale lor personale. Pot spune că pe la pagina 300 am reușit să mă lămuresc cum trebuie și să-mi fie mai ok să parcurg titlul, cam târziu, știu, dar tot a fost bine decât să ajung la final la fel de zăpăcită ca la început.

Au fost și câteva răsturnări de situație pe care nu le-am prevăzut, alianțe neașteptate, trădări și minciuni, manipulări, parte din ele au reușit să mă surprindă și să mă țină captivă în poveste, altele nu m-au impresionat, cumva le simțeam venind, parcă erau evidente. Cu tot cu bănuieli confirmate, confuzie și zăpăceală în capul meu, sunt tare curioasă de cum va evolua povestea în volumul următor, m-a lăsat puțin în pom finalul acestui volum și îmi trebuie musai răspunsuri, nu se poate altfel… Până atunci, găsiți și voi volumul aici pe site-ul editurii, căreia țin să-i mulțumesc pentru exemplatul oferit.

“În familia Lowe nu li se spuneau copiilor povești cu monștrii ca să știe cum să îi nimicească. În familia Lowe li se spuneau asemenea povești pentru ca ei înșiși să devină monștrii.”

“Monștrii nu te pot răni când tu însuți ești un monstru.”

“Aici nu există prieteni. Numai oameni care te omoară acum și oameni care te omoară mai târziu.”

 “Fericirea veșnică a unui copil este coșmarul unui monstru.”

“Să ai ca dușman un campion e rău. Dar și mai rău e să ai prieten un campion.”

“Cred că în adâncul sufletului lor, unii oameni nu vor ca poveștile lor să aibă un final fericit.”

”Regatul celor Malefici” de Kerri Maniscalco (recenzie)

  • Titlul original: ”Kingdom of the Wicked”
  • Autor: Kerri Maniscalco
  • Serie: ”Kingdom of the Wicked”
  • Volum: I
  • Editura: Leda Edge
  • An apariție: 2022
  • Număr pagini: 432
  • Traducere: Simona Ștefana Stoica

Două surori. O crimă brutală. O dorință de răzbunare atât de puternică, încât va dezlănțui însuși Iadul…

Și o tulburătoare poveste de dragoste.

Emilia și sora ei geamănă, Vittoria, sunt streghe, vrăjitoare care trăiesc în secret printre oameni, încercând din răsputeri să treacă neobservate și evitând astfel să fie persecutate. Într-o noapte, Vittoria nu ajunge să servească cina la renumitul restaurant sicilian al familiei. La scurt timp după, Emilia găsește corpul iubitei sale surori profanat într-un mod barbar. Cu sufletul bucăți, pornește pe urmele celui care i-a ucis geamăna, dornică să-i răzbune cu orice preț moartea, chiar dacă asta înseamnă să recurgă la magia neagră, care a fost de mult interzisă. Apoi Emilia îl întâlnește pe Wrath, unul dintre prinții conducători ai Iadului, în privința căruia însă a fost avertizată încă din copilărie. Wrath pretinde că este de partea Emiliei și că a fost însărcinat de stăpânul său să rezolve misterul crimelor în serie care tulbură insula. Totuși, când vine vorba de cei Malefici, nimic nu este așa cum pare…

Provocarea celor de la editura Corint a venit la fix, s-au gândit să realizeze un reading challenge pentru anul 2023, iar provocarea pentru ianuarie a fost și încă este să citim un #enemiestolovers , eu alegând “Regatul celor Malefici”, că tot aveam în plan să citesc titlul luna aceasta.

Deși mi-am propus să nu mai încep alte serii până nu le închei pe cele deja începute, e tare greu să mă controlez, ispitele sunt prea mari. Așa că m-am avântat în seria lui Kerri Maniscalco, serie despre care am auzit și citit atâtea păreri, că ajunsesem să o visez nopțile, mai ales la cât se vorbea despre Wrath și Emilia…

Emilia este o vrăjitoare, Wrath un prinț al Iadului, un demon, drumurile lor ajung să se intersecteze când Emilia își găsește sora geamănă ucisă. Deși a fost prevenită să-i evite pe Malefici, Emilia nu poate sta deoparte și să lase această crimă nesoluționată, iar Wrath îi propune ajutorul său. Cu ce scop…asta vă rămâne să aflați… Găsiți volumul pe site-ul editurii aici.

Am pornit cu mari așteptări, sincer, la cât de lăudată e seria, și am fost puțin dezamăgită când am văzut cât de greu merge parcurgerea cărții, paragrafele detaliate, acțiunea statică, simțeam că fac cu capul. Citisem aproape 100 de pagini în 3 ore și nu se întâmplase nimic semnificativ și mă bătea un gând necurat de a o abandona. Dar apoi am mai cugetat și am zis că dacă până la 150 nu se schimbă nimic, cu părere de rău, o las a amarului și aia e, că doar nu mă forțez doar de dragul de a cunoaște un personaj. Ei bine, după alea 100 de pagini, s-au mai schimbat puțin treburile, a apărut Wrath în peisaj și acțiunea s-a mai dezmorțit puțin, tensiunea se simțea în aer și tachinările dintre demon și vrăjitoare erau la locul lor. Parcă altfel a mers lectura din acel puțin, deși n-a fost una strălucită.

N-am dus lipsă de paragrafe detaliate și descrieri, au fost din plin, de aici și înaintarea greoaie a mea cu lectura, mă așteptam la o acțiune mai alertă, nu știu de ce, dar când colo, am dat peste slow burn, cu care eu nu mă prea împac. Cum se nimerește, nu știu, mă depășește să înțeleg acest lucru…poate și pentru că-s genul de persoană care-i la subiect și nu-mi place să o lălăi aiurea, asta așteptând și de la cărțile citite. Înțeleg tachinările dintre personaje, chiar le savurez, dar nu mă fierbe prea mult, că turbez, nu alta…

Mi-a plăcut de Emilia, impulsivitatea ei, chiar dacă o cam băga în bucluc, cum reușea să se descurce în unele situații critice, dar și de Wrath, așa Malefic cum era, deși tind să cred că doar la suprafață, că sufletul nu mi-a dat semne că ar fi atât de rău. Sau poate e doar impresia mea și m-a indus în eroare cu farmecul său… Să-i urmăresc împreună, să fiu martoră la tatonările dintre ei, a fost o plăcere, zâmbeam ca o puștoaică și parcă abia așteptam să se întâmple ceva mai intens, să mă ia cu palpitații la inimă.

Deși nu pot spune că acest volum m-a dat pe spate sau că m-a impresionat într-un mod deosebit, am o mică curiozitate în privința volumul doi, mai ales că finalul m-a lăsat cu un mare semn de întrebare și-mi doresc să aflu ce se va întâmpla în continuare cu Emilia și Wrath. Sper doar să fie, o idee, mai alert decât primul, că de nu, apuc câmpii cu tot slow burn-ul…

”Maleficii sunt creaturi ale nopții, născute din întuneric și din lumina lunii. Și sunt puși doar pe distrugere. Păziți-vă inimile; dacă li se oferă șansa, vi le vor smulge din piept și vă vor bea sângele fierbinte în noapte!”

”Răzbunarea este o emoție puternică. Te transformă într-o pradă ușoară atât pentru ființele umane, cât și pentru demoni. Nu-i permite nimănui, vreodată, să știe ce te motivează cu adevărat. Dacă oricine altcineva află ce-ți dorești cel mai mult pe lume, atunci acea ființă va rosti tot felul de minciuni seducătoare și jumătăți de adevăr pentru a te manipula. Va ști exact care-ți sunt limitele, ce să ofere și ce nu ai refuza niciodată. Va deține avantajul. Primul tău obiectiv ar trebui să fie să rămâi în viață. Restul pot fi elucidate pe parcurs.”

”Tânjesc după putere mai mult decât după bani sau după sânge ori după plăceri trupești. Și nu există putere mai mare decât aceea de a alege. Aș minți pentru asta. Aș fura, înșela, mutila și ucide. Dacă aș putea, mi-aș vinde din nou sufletul pentru asta, vrăjitoareo…”

”La fel ca la un joc de cărți, viața îți oferă adesea o mână pe care nu ai ales-o.”

”Dragostea este cea mai puternică formă de magie dintre toate. Mai presus de orice, amintește-ți asta! Te va călăuzi întotdeauna în direcția pe care trebuie să o urmezi.”

”Toate fetele dispărute” de Megan Miranda (recenzie)

  • Titlul original: ”All The Missing Girls”
  • Autor: Megan Miranda
  • Editura: Leda
  • Colecția: Leda Bazaar
  • An apariție: 2022
  • Număr pagini: 464
  • Traducător: Liviu Szöke

Un fenomenal roman de debut cu o provocare care te va ului: povestea este relatată în sens invers!

Au trecut zece ani de când Nicolette Farrell a părăsit Cooley Ridge. Zece ani de când s-a despărțit de Tyler, bărbatul cu care credea că avea să se căsătorească. Zece ani de când cea mai bună prietenă a ei, Corinne, a dispărut, iar, de atunci, nimeni nu a mai aflat nimic despre aceasta.

Când e informată că tatăl ei este bolnav, Nic locuiește în Philadelphia, iar viața pe care o duce aici nici că ar putea fi mai diferită de cea din adolescență. Imediat după apelul telefonic, tânăra revine în Cooley Ridge pentru a avea grijă de părintele ei, dar, la câteva zile de la întoarcerea în orășelul natal, o altă fată dispare, iar pe Nic o încearcă un sentiment terifiant de déjà-vu.

În timp ce încearcă să afle ce s-a întâmplat cu tânăra respectivă, Nic descoperă adevăruri șocante despre vecinii ei, despre propria familie, dar și despre ceea ce s-a petrecut cu adevărat cu prietena ei, Corinne, în acea noapte bizară din urmă cu zece ani.

“Toate fetele dispărute” a fost prima mea întâlnire cu scrierea autoarei și încă nu știu ce părere să am, sincer. Ori n-am nimerit eu romanul potrivit, ori nu rezonez cu scrierea ei, dar ceva n-a cuplat între mine și titlu️, deși am fost tare entuziasmată în privința sa, mai ales pentru că este thriller, gen care-l devorez fără să mă gândesc de două ori atunci când îmi pică în mână.

Am întâlnit-o pe Nic, care revine, după zece ani, în localitatea natală atunci când este anunțată de boala tatălui ei, lăsând în urmă viața ce și-a format-o în alt oraș. Însă întoarcerea ei nu este una liniștită pentru o fată dispare la scurt timp de la revenirea sa în Cooley Ridge, Nic având un sentiment de deja-vu. În urmă cu zece ani, prietena ei cea mai bună, Corinne, a dispărut fără urmă, iar până-n prezent nu s-a aflat nimic despre aceasta. Încercând să afle adevărul și ce s-a întâmplat cu fata dispărută, Nic scoate la iveală secrete tulburătoare…

Posibil să fi fost de vină modul în care a fost redată acțiunea, și anume în sens invers, sau faptul că nu am reușit să leg nicio conexiune cu personajul principal, ceva n-a mers. Chiar și așa, m-am ambiționat să o duc până la final, în ideea că se va schimba ceva, dar interesul meu s-a pierdut pe drum și când m-am apropiat de ultima pagină, nu m-a mai impresionat nimic. Recunosc, a fost bulversant să urmăresc evenimentele invers de cum s-au întâmplat, dar totodată și interesant, pentru că n-am mai întâlnit astfel de prezentare până-n prezent, și sigur bulversarea mea a fost de vină și mi-a fost  greu să urmăresc firul poveștii. Să mai menționez și faptul că povestea a fost mult prea detaliată, pe alocuri chiar se pierdea esența și obosea, ori eu așa am simțit și fiind totul redat din perspectiva lui Nic, gândurile și trăirile ei, nu a fost exact cum mă așteptam. Aș fi preferat mai multe perspective, mai puține detalii și mult mai la subiect povestea, nu lălăială fără sens, poate atunci ar fi stat altfel treaba între mine și titlu.

Daniel m-a iritat teribil, fratele lui Nic, dar și Corinne, am simțit eu că ceva nu e ok în privința ei, din dezvăluirile lui Nic mi-am făcut o anumită părere…Personajul principal, Nic, nu mi-a insuflat niciun fel de sentiment și mi s-a părut ștearsă. Dar dacă stau bine să mă gândesc, n-am avut la suflet niciun personaj din poveste.

M-am lăsat păcălită de prezentarea făcută cărții, cum că se aseamănă cu “Fata din tren” și “Fata dispărută”, titluri pe care le-am adorat și care mi-au bubuit mintea, “Toate fetele dispărute” n-a fost să fie cum mă așteptam și n-am găsit nicio asemănare între ea și celelalte două titluri. N-a fost să fie iubire între noi și sunt tristă, sincer, pentru că aveam așteptări, din păcate mă aflu în tabăra celor care n-au rezonat absolut deloc cu povestea…

”Suflete necruțătoare” de Namina Forna (recenzie)

  • Titlu original: ”The Merciless Ones”
  • Autor: Namina Forna
  • Serie: Deathless
  • Volum: II
  • Editura: Trei
  • Colecția Fiction Connection Young 
  • Număr pagini: 512
  • An apariție: 2022
  • Traducător: Anca Bărbulescu

Vor spune că suntem războinice… sau monștri?

Au trecut șase luni de când Deka le-a eliberat pe zeițe și a descoperit cine este ea cu adevărat. Regatul e sfâșiat de războaie. Oteranii spun că jatu sunt trădătorii neamului, iar despre Deka se crede că e un monstru.

Dar adevărata bătălie abia a început, iar Deka trebuie să conducă operațiunile. Un simbol ciudat i se arată în templele de venerare și pe armuri. E ceva neobișnuit în legătură cu el; e suficient doar să-l privească și Deka își pierde cunoștința. Și mai rău, pare să-i învingă puterile. Nu poate să comande sau să comunice cu noile urlătoare-ale-morții. De fapt, nici măcar nu le înțelege când vorbesc.

Deka știe că eliberarea zeițelor este doar începutul. Și că acea forță întunecată ce pândește e de nestăvilit, iar ceva sinistru legat de acel simbol amenință regatul – ceva neîmblânzit pe care armata ei va trebui să-l oprească înainte ca omenirea să se năruie. Însă puterile Dekăi sunt din ce în ce mai mari… iar arma ei cea mai periculoasă ar putea fi chiar ea însăși.

Am citit “Sânge auriu” în urmă cu zece luni și de atunci am tot așteptat să apară volumul doi, mai ales că fusese anunțat de către editura Trei că urmează să apară. Ei bine, a apărut în decembrie, la Gaudeamus, și am fost în extaz, nu alta, nu știam cum să pun mâna mai repede pe el, să mă reîntorc în universul creat de autoare, să mă reîntâlnesc cu Deka și Keita, dar și cu gașca lor de luptători.

Am primit un exemplar din partea editurii chiar de sărbători, cadou de Moș Crăciun, iar bucuria a fost imensă, le și mulțumesc pe această cale, însă am amânat lecturarea volumului până după sărbători, să mă pot dedica așa cum trebuie poveștii, să nu fiu bulversată de alte activități și foarte bine am făcut, nici că puteam alege un moment mai prielnic.

O să încerc pe cât posibil să nu dau spoiler, având în vedere că este al doilea volum dintr-o trilogie (așa știu eu ca e, dar poate se întinde pe mai multe volume povestea…), știu că o să-mi fie greu, mai ales că mă încearcă numeroase sentimente și simt că explodez în momentul de față, chiar și scriindu-vă aceste rânduri.

Cum ziceam, am citit “Sânge auriu” anul trecut prin martie, dacă nu mă înșel, și-mi era puțin teamă, că începând “Suflete necruțătoare” fără să fac o recapitulare, ceva, a primului volum, sigur voi pierde din esență și o să mi se pară ciudat, mai ales că universul creat este extrem de complex. Dar n-am avut parte de dificultăți, autoarea a avut grijă să mai reamintească, pe ici, pe colo, mici detalii esențiale din primul volum și chiar au ajutat enorm, așa că am putut să mă cufund în lectură fără probleme.

Să îi reîntâlnesc pe Deka și Keita, dar și restul războinicilor, a fost o reală încântare, mi-a fost tare dor de ei și abia așteptam să-i revăd în acțiune, să urmăresc unde îi mai poartă drumul destinului și ce pericole mai înfruntă. Însă peste de am dat, nimic nu avea să mă pregătească. Răsturnări de situație fără număr, care veneau în valuri, abia apucam să procesez un eveniment, că eram lovită de altul, minciuni peste minciuni și un joc mârșav al manipulării din partea cui nu mă așteptam, m-am simțit eu trădată, nu doar Deka. Parcă am trăit acest volum, atât de intens a fost și cu o acțiune așa alertă, în ciuda paragrafelor încărcate de detalii care mă cam băteau psihic, dar acestea au aduc ce trebuie poveștii și ajunsesem să mă obișnuiesc cu ele, chiar să le savurez, mai ales când erau descrise scene de luptă.

Nici că se putea un volum doi mai bun de atât, a fost perfect, cel puțin pentru mine, a avut de toate: de la relații strânse de prietenie și susținere, la reale dovezi de iubire, chiar s-au înfiripat iubiri noi și n-am mai putut de drag, m-am topit efectiv, suspans, trădări, secrete și minciuni, manipulări și mult neprevăzut. Să vă mai spun că Deka a evoluat enorm și nu doar ea, s-a văzut acest lucru și ador cum a construit-o autoarea, a făcut-o și mai puternică decât în primul volum, a maturizat-o, devenind un personaj feminin principal badass și demn de urmărit.

Abia aștept să aflu ce a pregătit autoarea pentru volumul trei, chiar dacă e grea așteptarea…

“Furia e o emoție neproductivă. Prefer răzbunarea. Rece, superbă…perfectă.”

“Uneori minciunile sunt pentru binele tău. Te împiedică să cazi pradă celor care-ți vor răul.”