”Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig (recenzie)

  • Titlul original: ”Midnight Library”
  • Autor: Matt Haig
  • Editura: Nemira
  • Colecție: Babel
  • Data publicării: 2020
  • Număr pagini: 304
  • Traducător: Cristina Nan

O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună?

Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent.

Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?

Atât de mult mi-am dorit să am și eu această carte, să mă pot răsfăța citind-o, având în vedere cât de multe le-a cucerit pe fete, o văzusem pe tot pe bookstagram și deja visam la ea. Ei bine, visul meu s-a împlinit datorită Alinei, în urma unui concurs organizat cu editura, am câștigat unul dintre exemplarele oferite și nu vă pot descrie bucuria ce am simțit-o în acele momentele.

Am făcut cunoștință cu Nora Seed, o femeie a cărei viață a fost încărcată de regrete, dar și de durere, care ajunge în Biblioteca de la miezul nopții, bibliotecă unde are șansa să îndrepte lucrurile. Biblioteca cuprinde infinite cărți, iar fiecare poveste cuprinsă în aceste cărți provine dintr-o altă realitate, una spune povestea vieții ei așa cum ar trebui să fie, alta spune povestea vieții sale așa cum ar fi fost dacă ar fi luat o anumită decizie la momentul respectiv. Viața este plină de întrebarea “Cum ar fi fost dacă…?”, însă găsim răspunsul la întrebarea aceasta în biblioteca în care a ajuns Nora? Alătură-te ei și află…

Nici nu știu cu ce să încep, sincer, dar cred că cel mai potrivit ar fi să vă mărturisesc faptul că titlul de față a fost prima mea întâlnire cu opera autorului Matt Haig și nu am fost deloc dezamagită, din contră, m-a determinat să-mi doresc să-i descopăr și celelalte titluri publicate la Nemira. De la primele pagini am fost captivată de poveste, m-a durut sufletul pe Nora și-mi doream atât de multe lucruri pentru ea, chiar i-aș fi dat vreo două pălmuțe să-i bag un gând-două în cap, însă în momentul în care am însoțit-o în bibliotecă, pur și simplu am fost fascinată. Beculețele mele deja făceau scurt-circuit, eram cucerită de ceea ce am descoperit și am urmărit-o cu sufletul la gură de-a lungul poveștii. Am simțit bucurie și tristețe, am empatizat foarte mult cu ea, i-am înțeles frustrările și de ce a ajuns să regrete atât de multe decizii, însă niciodată nu e prea târziu să…trăiești, pur și simplu.

Din această poveste emoționantă sunt foarte multe învățăminte de asimilat, îți arată cât de important este să apreciezi ceea ce ai, cu bun și rău, pentru că așa este viața. Nu există viață perfectă, iar cea mai bună viață este cea pe care o avem! De multe ori și eu am fost străbătută de gânduri și-mi imaginam cum ar fi fost dacă făceam x sau y lucru la acel moment, însă am ajuns să las trecutul să fie trecut, să mă bucur de prezent așa cum este pentru că datorită evenimentelor din trecut am ajuns unde sunt acum și am lângă mine persoane minunate, alături de care sunt pregătită să îmbrățișez viitorul, cu bune și rele. Nu putem fi feriți de rău, însă depinde doar de noi cât de multă importanță îi dăm, cum gestionăm anumite situații și cât de bine cumpănim deciziile luate. “Biblioteca de la miezul nopții” este o carte pe care consider că ar trebui să o descopere fiecare cititor, iar eu, personal, am să-mi “terorizez” prietenii cititori cu această carte!

”Cu timpul, clipele fericite din trecut pot deveni dureroase.”

”Între viața și moarte se află o bibliotecă, i-a zis. Și în acea bibliotecă sunt rafturi care se întind la nesfărșit. Fiecare carte îți oferă ocazia să încerci o altă viață pe care ai fi putut să o trăiești. Să verzi cum ar decurge lucrurile dacă ai fi făcut alte alegeri… Ai proceda diferit, dacă ai avea ocazia să-ți alungi regretele?”

”Nu te duci tu după moarte. Moartea vine după tine.”

”Fiecare viață conține milioane de decizii. Unele mai importante, altele mai puțin importante. Dar, de fiecare data când iei o decizie în defavoarea alteia, rezultatul se modifică. Are loc o variație ireversibilă, care, la rândul ei, va duce la alte variații.”

”Nu e viață. nu e moarte. Nu e lumea reală în sensul conventional al cuvântului. Dar nici vis nu e. Nu e nici una, nici alta. Pe scurt, e Biblioteca de la Miezul Nopții.”

”Biblioteca de la Miezul Nopții nu este un loc al fantomelor. Nu e un loc al cadavrelor. E biblioteca posibilităților. Pe când moartea e opusul posibilității.”

”Viața e ciudată. Cum o trăim dintr-odată. În linie dreaptă. Dar asta nu e totul. Fiindcă viaț nu constă, pur și simplu, din lucrurile pe care le facem, ci și din cele pe care nu le facem. Și fiecare clipăă din viața noastră este…un soi de cotitură.”

”Fata cu Leica” de Helena Janeczek (recenzie)

  • Titlu original: ”La ragazza con la Leica”
  • Autor: Helena Janeczek
  • Editura: Art
  • Colecții/Serii: Musai
  • An apariție: 2019
  • Număr pagini: 424
  • Traducător: Liviu Ornea

1 august 1937. Parisul e plin de steaguri roșii. Este ziua de naștere și, totodată, procesiunea de înmormântare a Gerdei Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front. Robert Capa – cel care o învățase să folosească un aparat Leica și alături de care plecase în Spania să documenteze Războiul civil – este în fruntea procesiunii.

Gerta Pohorylle – sub numele său adevărat – fusese arestată în 1933 pentru activitățile antinaziste și se exilase la Paris, unde întâlnise alți tineri „înstrăinați”, care asemenea ei, luptau pentru a-și găsi locul într-o lume a cărei atitudine ostilă împotriva evreilor era din ce în ce mai pregnantă. Naționalitatea germană a Gerdei, desigur, nu-i spăla păcatul de a avea origini israelite. Tot la Paris l-a întâlnit pe André Friedmann, pentru care avea să inventeze pseudonimul Robert Capa. Fotografiile realizate de aceștia în Spania devastate de război constituie materialul celebrei „valise mexicane” – peste 4000 de negative dispărute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și redescoperite abia în 2007.

În Fata cu Leica, Helena Janeczek a ales să spună povestea personajului său prin prisma a trei martori, care au împărțit cu Taro aceeași viață și aceleași pasiuni: Willy Chardack, student la medicină, Ruth Cerf, prietena ei cea mai apropiată și jurnalistă, și Georg Kuritzkes, activist zelos, înscris în Brigăzile Internaționale din Spania.

Gerda Taro și-a găsit sfârșitul tragic la doar 26 de ani, dar prin subtilitatea și măiestria literară a Helenei Janeczek rămâne până în ziua de azi un model feminin surprinzător prin eleganță și nonconformism.

”Fata cu Leica” mi-a atras atenția de ceva vreme, tot zărind-o pe site-ul celor de la Cartepedia în căutare de noi titluri, coperta a fost prima ce mi-a captat atenția, imaginea alb-negru a femeii ce face cu ochiul și are o poziție destinsă, stând cu țigara fumată până la filtru în mână, m-a determinat să-mi doresc să-i descopăr povestea; o găsiți și voi pe site-ul lor aici. Am riscat cu acest titlu, sincer, nu am citit deloc descrierea cărții, mi-am format propriile idei privind și pot să spun că am mușcat-o, nu chiar într-un mod bun.

Gerda Taro, sub numele ei adevărat Gerta Pohorylle, a avut o viață scurtă, a murit la vârsta de doar 26 de ani, însă în acei ani a trăit cât pentru o sută. Era ambițioasă, plină de viață, visătoare și încăpățânată…s-a lăsat dusă de val și a experimentat totul la intensitate maximă. S-a exilat la Paris ocupând un post de stenografă, după ce a fugit din Germania, unde a fost arestată în 1933 pentru activități antinaziste, însă nu a fost deloc mulțumită de acest lucru, dorindu-și să realizeze mult mai mult și să aibă un cuvânt de spus în tot ceea ce se întâmplă în lumea din jurul său. S-a îndrăgostit de Andre Freidmann, cunoscut sub pseudonimul de Robert Capa, de la care a învățat și fotografia, alături de care a plecat în Spania, unde a surprins o țară devastată de război. Dorința de a arăta lumii cât de urât și de crud este războiul, i-a adus și sfârșitul, când moare pe front la data de 26 iulie 1937, devenind prima femeie fotograf ucisă pe front.

Nu a fost deloc lectura la care m-am așteptat, între coperți am dat peste o carte de memorii, un fel de documentar, povestea Gerdei fiind creată cu ajutorul amintirilor deținute de trei personaje care au cunoscut-o: Willy Chardack, student la medicină, stabilit în America, Ruth Cerf, prietena ei cea mai apropiată și jurnalistă, stabilită în Franța, și Georg Kuritzkes, activist zelos, înscris în Brigăzile Internaționale din Spania, care după moartea Gerdei se stabilește în Italia. Mi-a fost destul de greu să umăresc firul poveștii având în vedere modul de relatare, descrierile mi-au fost aproape fatale, eu fiind obișnuită cu lecturi a căror acțiune este alertă și nu statică precum titlul de față. Nu pot să spun că m-am bucurat foarte mult de lectură, dar nici că am fost dezamăgită, sunt undeva la mijloc în ce privește această carte. M-am muncit mult, ce e drept, pentru a fost nevoie de o atenție sporită în parcurgerea cărții, am avut episoade când eram confuză, nu mai realizam când treceam de la prezent la trecut și invers, m-ar fi ajutat o delimitare, ceva. Chiar și așa, cu un mic haos în capul meu, am descoperit povestea unei femei cu o personalitate puternică, plină de optimism, ce reușea să aducă oamenii împreună atât pe perioada cât a trăit, dar și după ce a decedat. Este o carte încărcată de emoție, amintirea Gerdei a rămas vie în memoria celor ce au cunoscut-o, chiar și la mulți ani după ce a fost ucisă.

”Mai puternici împreună” de Katie McGarry (recenzie)

  • Titlul original: ”Take me on”
  • Autor: Katie McGarry
  • Volum: IV
  • Serie: ”Pushing the Limits”
  • Editura: Epica
  • An apariție: 2018
  • Număr pagini: 480
  • Traducere de Gabriela Stoica

Haley, campioană națională la kickboxing, renunță la pasiunea ei pentru artele marțiale mixte în urmă unei întâmplări dureroase. Iubitul ei de la acea vreme a lovit-o, dar ea nu vrea să spună nimănui, de teamă că familia ei va luă măsuri. Așa că decide să stea departe de ringul de box și de băieții cărora le place lupta. Dar într-o seară este atacată de doi tineri drogați. Totuși, nu ea încasează loviturile, ci un băiat de vârstă ei, complet necunoscut, care se aruncă în luptă pentru a o apăra. Numele lui e West. Câteva zile mai târziu, ea îl reîntâlnește la liceu, iar neplăcerile nu se lasă așteptate: stârnit de ură, fostul iubit al lui Haley, Matt, caută un mijloc radical de a se debarasa de acest rival. Îi lansează o provocare: peste două luni, să se întâlnească pentru o luptă în ringul de box. Haley e îngrozită, știe că împotrivă lui Matt, membru al echipei de box thailandez, West n-are nicio șansă. Așa că decide să-l antreneze pe West Young, un băiat infatuat și impulsiv, întruchiparea a tot ceea ce ea și-a promis c-o să evite. West îi ascunde însă un mare secret: cine este el cu adevărat. Pentru el, Haley este șansa de a se mântui, așa că se încăpățânează să o ajute, să lupte pentru ea. Știe că nu-și poate schimba trecutul, dar poate va reuși să schimbe viitorul lui Haley.

Volumul a ajuns în mânuțele mele în urmă cu doi ani prin intermediul unul concurs și l-am amânat până acum în ideea că nu am toate volumele seriei și nu-l pot citi, însă se poate citi fără probleme și ca standalone. Nu am simțit nici măcar o clipă că ceva nu se leagă sau să facă vreo referire la acțiunea din volumele anterioare, iar odată finalizat volumul, mă gândeam că mult mi-a mai luat să descopăr așa poveste de…intensă.

Haley este o campioană națională de kickboxing, ceea ce mi s-a părut super tare și mi-a plăcut de când am aflat, doar auzind de lupte, deja mi s-au aprins beculețele și eram ferm convinsă că nu voi fi dezamăgită de acest volum. În urma unui eveniment dureros, iubitul ei la vremea respectivă a lovit-o, ea renunță la a mai practica acest sport, deși este pasiunea ei cea mai mare, dar totodată își impune să nu se mai implice în nicio relație cu luptătorii. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, în cale îi iese West Young, un tânăr ce îi ia apărarea într-o seară, când este atacată de doi băieți, astfel toate planurile ei sunt date peste cap, de parcă nu era destul de tulburată viața sa până acum. West este o bombonică impulsivă, care, pe cât de simpatico era, pe atât de mult îți venea să îi arzi vreo două. Își purta și el luptele cu propria demoni, iar viața sa nu era foarte diferită de a lui Haley, chiar dacă proveneau din clase sociale total opuse. Fiecare încearcă să-și protejeze secretele și să se împace cu trecutul, însă cum le va fii viitorul o dată ce drumurile li s-au intersectat?

Am citit volumul în doar șase ore, n-am mai putut deloc să mă desprind de el odată pătrunsă în povestea lui Haley și West. I-am îndrăgit de la primele apariții și m-am răsfățat cu aparițiile lor până la ultima pagină, am savurat povestea din tot sufletul, cum doar la ”Pactul” am mai pățit. Haley este o bada** și m-a încântat enorm acest lucru, nu a jucat nici măcar o clipă rolul de ”domniță în pericol”, a avut parte de o viață încercată de greutăți, a dat dovadă de o iubire peste limite față de membrii familiei sale și a fost dispusă să facă numeroase sacrificii pentru bunăstarea acestora. Jos pălăria în fața ei, așa personaje feminine să tot întâlnesc în cărți, mai mare dragul, sincer… Am avut eu câteva personaje pe care le-aș fi ”rezolvat” din jurul ei, primul fiind Matt, următorul o rudă de-a ei, de cum îi vedeam că apar, simțeam cum scot flăcări pe nas, mă transformam în balaur și impulsul de a-I extermina apărea instant. Mi-a părut rău și de West, nici el nu a fost ferit de acuzații și judecăți, și la persoanele din jurul lui aș fi împărțit câțiva pumni, dacă tot luasem lecții de la Haley. În ciuda tuturor diferențelor dintre ei, căci erau, se asemănau și foarte mult, reușeau să se completeze cum nu se poate mai bine. M-am și emoționat pe alocuri, am parcurs pagini cu un zâmbet larg pe față, au fost și pagini unde am râs din tot sufletul, m-am bucurat la maxim și mi-a transmis o stare de bine.

”Mai puternici împreună” este o poveste despre suferință, piedici și depășirea acestora, despre familie și greutățile întâmpinate, pasiune, împăcarea cu trecutul, iertare, iubire și a doua șansă, dar mai ales despre puterea de a depăși orice urmează să se întâmple, fie cât de rău o fi. Cum este proverbul ”unde-s doi, puterea crește…”, ei bine, chiar crește și când știi că ai sprijinul necesar alături, totul este în regulă.

“Femeia din oglindă” de Rebecca James (recenzie)

  • Titlu original: ”The woman in the mirror”
  • Autor: Rebecca James
  • Editura: RAO
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 368
  • Traducător: Cristina Mihaela Tripon

În anul 1947, londoneza Alice Miller acceptă un post în calitate de guvernantă la Winterbourne, pentru a avea grijă de gemenii căpitanului Jonathan Grey. Căzând sub vraja lui Jonathan, Alice crede că familia își va vindeca propriile suferințe trecute, dar acesta devine răutăcios și crud.

Odată cu trecerea timpului, conacul în sine pare că se dezlănțuie, iar Alice găsește împrejurimile subtil alterate. Constance și Edmund devin lipsiți de chef de joacă și, în curând, ea simte că o forță malefică și intenționată începe să îi urască prezența la conac, îi întunecă gândurile și o amenință din umbră.

“Femeia din oglindă” te captivează cu imaginea Conacului Winterbourne și te introduce în viața persoanelor ce locuiesc în acest conac, o viață izolată de cei din jur și încărcată de secrete. Te teleportează în anul 1947, când Alice Miller devine guvernantă pentru doi gemeni în vârstă de 8 ani, Constance și Edmund de Grey. Aceștia locuiesc alături de tatăl lor, Jonathan de Grey, fost căpitan în al Doilea Război Mondial, în impunătorul conac, singurii oameni din afara familiei care mai locuiesc la conac fiind Tom, omul bun la toate, și doamna Yarrow, bucătăreasa. În paralel, te aduce în prezent, anul 2018 desfășurat în New York, având-o drept protagonistă pe Rachel Wright, o tânără femeie care, de curând, și-a deschis o galerie de artă. Viața lui Rachel ia o întorsătură neașteptată în momentul în care primește o scrisoare care o informează de decesul unui rude necunoscute. Se decide să călătorească la Cornwall pentru a-și descoperi trecutul, astfel ajunge la Conacul Winterbourne…

Poveștile celor două protagoniste sunt diferite și totodată se asemeană, ambele au în spate un trecut dureros și sunt legate de Conacul Winterbourne, într-un fel sau altul. Acțiunea este redată atât din perspectiva lui Alice Miller, la persoana întâi și cu desfășurare în anul 1947, dar și din punctul de vedere al lui Rachel Wright, la persoana a treia în anul 2018, trecere ce m-a bulversat puțin la început până m-am deprins de cum decurge povestea. Am reușit să mă conectez destul de repede cu povestea, am fost captivată de la primele pagini, deși au fost încărcate de acțiuni dubioase, nici nu am simțit când au trecut primele 100 de pagini din volum. Atmosfera romanului este una întunecată și înfricoșătoare, imaginea Conacului deși este una impunătoare, ascunde numeroase secrete cutremurătoare și amenință viața oricărei persoane ce îi trece pragul. Am fost străbătută de fiorii de multe ori, mă îndoiam de ceea ce citeam, aveam eu unele bănuieli ale mele, însă spre finalul romanului doar una singură mi s-a confirmat, mică parte din aceasta, și n-am putut decât să mă bucur de acest lucru. Empatia mea s-a activat privind fiecare personaj în parte, le-am înțeles acțiunile și m-am întristat cumplit când am realizat prin câte au fost nevoite să treacă pentru a fi fericite, ce au sacrificat pentru acea fericire, uneori și-au sacrificat propria fericire… A fost imprevizibil, s-a jucat cu mintea mea și mi-a dat o stare de paranoia, m-a prins în mrejele sale…și ce mai mreje, că am pielea de găină doar când mă gândesc la ce am citit și retrăiesc acțiunea romanului.

“Femeia din oglindă” este un debut extraordinar, autoarea a reușit să creeze o poveste întunecată, măcinată de obsesii și încărcată de secrete, unele dintre ele cutremurătoare și dureroase. Acțiunea este antrenantă și n-ai timp să procesezi foarte bine ce se întâmplă întrucât te surprinde cu fiecare pagină, te ține cu sufletul la gură și te înfioară…

”Mai este oare acesta un om?” de Primo Levi (recenzie)

  • Titlul original: ”Se questo e un uomo”
  • Autor: Primo Levi
  • Editura: Art
  • Colecție: Desenul din covor
  • An apariție: 2018
  • Număr pagini: 246
  • Traducător: Doina Condrea Derer

„Primo Levi s-a născut în 1919 la etajul patru al unui bloc «oarecare» de apartamente din Torino și, în afara unor «întreruperi forțate», a continuat să trăiască acolo în compania mamei sale până în 1987 când s-a aruncat pe casa scărilor și a murit. Cea mai lungă întrerupere a fost din septembrie 1943 până în octombrie 1945 și i-a furnizat materialul central al carierei sale de scriitor: trei luni într-un grup de partizani dintr-o mișcare de rezistență împotriva ocupației germane, două luni într-un lagăr de internare fascist, unsprezece luni la Auschwitz [III] și alte nouă în diverse lagăre rusești de refugiați. În 1946, la 27 de ani, în ciuda faptului că lucra cu normă întreagă pe un post de chimist, Levi a scris despre timpul petrecut în lagărul de concentrare. Mai este oare acesta un om? este considerată acum o capodoperă.” Tim Parks, The New York Review of Books

Cartea ”Mai este oare acesta un om?” am zărit-o prima dată la Roxi și am remarcat că a rămas marcată de povestea descoperită între coperți, ulterior am văzut că și Alina a citit-o, deci am devenit și mai curioasă de carte. Am obținut-o cu ajutorul celor de la Cartepedia și vreau să le mulțumesc pe această cale pentru exemplarul oferit, o găsiți și voi aici dacă sunteți atrași de evenimentele petrecute în al Doilea Război Mondial, mai exact ale mărturiilor supraviețuitorilor lagărelor de concentrare.

“Mai este oare acesta un om?” reprezintă mărturia autorului Primo Levi, care în decembrie 1943, la vârsta de doar 24 de ani, a fost capturat de miliția fascistă și trimis în lagărul de concentrare de la Monowitz, de lângă Auschwitz, unde se presupune că toți prizonierii lucrează într-o fabrică de cauciuc. În momentul capturării a fost despărțit de familie și bunăstarea sa, dar și toate lucrurile materiale pe care le poseda, iar ajuns în lagăr a fost obligat să se identifice printr-un număr tatuat pe brațul stâng, ca toți ceilalți, lăsând în urmă tot ceea ce a fost vreodată, chiar propria viață. Chiar și așa, constrâns să muncească până la epuizare și să flămânzească cu fiecare zi ce trece, a avut încă capacitatea de a-și păstra umanitatea, deși infernul în care se afla îl determina să se transforme într-o fiară, doar ca să poată supraviețui.

Nu mi-a fost ușor să parcurg pagini, atât datorită descrierilor lungi (nu-s fană, prefer acțiunea alertă…), cât și a numeroaselor sentimente de care am fost încercată, unele dintre ele dureroase de-a dreptul, am parcurs volumul străbătută de tristețe și totuși având o mică speranță. Povestea supraviețuitorului este cea mai puternică voce și trebuie să se facă auzită, nu vom fi capabili nicicând să simțim cu exactitate ce a simțit el în acele momente, putem doar încerca…Pentru mine, a fost o carte cu un puternic impact emoțional și cu siguranță mă va “bântui” multă vreme… Oricât de multe cărți aș citi privind războaiele, mai ales titlurile ce cuprind mărturii ale supraviețuitorilor, niciodată nu voi fi pregătită pentru ceea ce urmează să descopăr între coperți. Au fost vremuri cumplite, ce au marcat un număr considerabil de oameni, au distrus vieți, au călcat în picioare suflete, au spublberat speranțe și au dezbinat familii…

Foarte bine ales titlul cărții, sincer… “Mai este oare acesta un om?” după ce a fost călcat în picioare, supus unor sarcini menite să-l doboare în fiecare clipă, obligat să trăiască cu o mică rație și aia oferită în batjocură? Este o întrebare tulburătoare al cărei răspuns nu va fi niciunul potrivit…

”Mai devreme sau mai târziu, toți descoperă pe pielea lor că fericirea deplină nu este posibilă în viață, însă puțini stau să cugete că tot așa stau ucrurile și cu nefericirea deplină. Obstacolele care stau în calea atingerii ambelor stări limită au aceeași natură: ele derive din condiția noastră umană, refractară oricărei obsolutizări. I se opun cunoștințele noastre niciodată suficiente despre viitor; și asta se cheamă într-un caz speranță, iar în celălalt nesiguranța zilei de mâine. I se opune certitudinii morții, stabilind o limită pentru orice bucurie, dar și pentru orice durere. I se opun inevitabilele griji materiale care, așa cum știrbesc din orice fericire trainică, tot așa ne distrug cu insistență atenția de la nefericirea care ne apasă, făcând ca aceasta să ne apară fragmentată și din acest motiv suportabilă. Tocmai neajunsurile, loviturile, frigul, setea au fost cele care ne-au ținut la suprafață în disperarea fără fund din timpul călătoriei și după aceea. Nu era voința de a trăi și nici o resemnare conștientă, pentru că puțini oameni sunt în stare de asta, iar noi eram doar niște specimen umane comune.”

”Închipuiți-vă însă un om căruia, odată cu ființele dragi, îi sunt luate casa, obiceiurile, hainele, în sfârșit, totul, literalmente tot ce posedă: va fi un om gol pe dinăuntru, redus la suferință și nevoi, care a uitat de demnitate și discenământ, deoarece este foarte ușor ca omul care a pierdut totul să se piardă și pe el însuși; într-atât încât vei putea, cu inima ușoară, să hotărăști viața sau moartea lui dincolo de orice simțământ de afinitate omenească, în cel mai fericit caz, pe baza unei simple aprecieri a utilității.”

”(…) Lagărul e o mașină uriașă care transformă oamenii în animale, noi nu trebuie să devenim animale. Și aici se poate supraviețui și prin urmare trebuie să-ți dorești să supraviețuiești, pentru a putea povesti și a depune mărturie. Pentru a trăi, important e să te străduiești să-ți salvezi cel puțin scheletul, eșafodul, aparenșa de civilizație. E adevărat, suntem sclavi, lipsiți de orice drept, expuși oricărei ofense, destinați morții sigure, dar ne-a rămas totuți o putere și trebuie să o apărăm cu forțele noastre, pentru că e ultima: puterea de a le refuza consimțământul nostru.”

”Vai de cel care visează: momentul de luciditate care însoțește trezirea este cea mai grea suferință.”

”Știm de unde venim: amintirile lumii de afară ne populează somnul și orele de veghe; ne dăm seama cu uimire că n-am uitat nimic, orice amintire evocată ni se conturează înaintea ochilor dureros de limpede. Dar încotro mergem, asta nu știm. Poate vom supraviețui bolilor, vom scăpa de selecții, poate chiar vom rezista muncii și foamei care ne consumă: dar după aceea? Aici, departe pentru un răstimp de înjurături și lovituri, putem să redevenim niu înșine și să gândim: atunci devine limpede că n-o să ne mai întoarcem acasă. Am călătorit până aici în vagoanr sigilate, ne-am văzut plecând spre neant femeile și copiii; noi, transformați în sclavi, am mărșăluit de sute de ori înainte și înapoi spre truda mută, cu sufletul stins înainte de a fi loviți de moartea anonimă. Noi n-o să ne întoarcem. Nimeni nu trebuie să iasă de aici, nimeni care ar putea să ducă lumii, împreună cu semnul imprimat în carne, groaznica veste despre ceea ce la Auschwitz a putut face sufletul omenesc din om.”

”Corupt” de Penelope Douglas (recenzie)

  • Titlul original: ”Corrupt”
  • Autor: Penelope Douglas
  • Serie: Devil’s Night
  • Volum: I
  • Editura: Epica
  • Colecție: EpicLove
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 496
  • Traducere de Adrian Deliu
  • Gen: dark romance
  • Vârsta: +18

Erika

Mi s-a spus că visele ar fi dorințele inimilor noastre. Cu toate astea, coșmarurile mele s-au transformat în obsesia mea. Numele lui e Michael Crist. Fratele mai mare al partenerului meu e ca filmul ăla de groază la care te uiți printre degete. E chipeș, puternic și total înfricoșător. Starul echipei de baschet a facultății lui, acum ajuns la profesioniști, e mai preocupat de praful de pe pantofii săi decât de mine. Eu însă l-am remarcat. L-am văzut. L-am auzit. Lucrurile pe care le făcea, faptele pe care le ascundea. Ani de-a rândul am stat cu sufletul la gură, neputând să-l ignor. Acum am terminat liceul și am mers mai departe la facultate, dar n-am încetat să fiu cu ochii pe Michael. E rău, iar lucrurile urâte pe care le-am văzut nu mai pot rămâne închise în mintea mea. Pentru că, în sfârșit, m-a observat și el.

Michael

O cheamă Erika Fane, dar toată lumea îi spune Rika. Partenera fratelui meu a crescut în casa noastră și e mereu prezentă la masa de seară. Își lasă ochii în jos când intru eu îmi fac apariția într-o cameră și încremenește când mă apropii. Simt mereu frica revărsându-se din ea și, chiar dacă nu i-am avut trupul, știu că-i am în stăpânire mintea. Și, oricum, asta e tot ce vreau, de fapt. Asta până când fratele meu pleacă la școala militară, iar pe Rika o găsesc la facultate, singură. În orașul meu. Fără apărare. Ocazia e prea frumoasă ca să fie adevărată, la fel și sincronizarea. Pentru că, vedeți voi, acum trei ani i-a vârât în închisoare pe câțiva dintre prietenii mei din liceu, iar acum ei sunt liberi. Noi am așteptat. Am avut răbdare. Iar acum, absolut toate coșmarurile ei vor deveni realitate.

Prima mea întâlnire cu Penelope Douglas a fost în urmă cu mai bine de 5 ani, când am citit cartea ”Intimidare”, primul volum al seriei ”Fall Away”, iar de atunci, mi-am propus să-i descopăr cât mai multe din titlurile publicate. Abia anul trecut am reușit să obțin încă două cărți, iar anul acesta am avut oportunitatea de a citi ”Corupt” cu ajutorul celor de la Epica, cărora țin să le mulțumesc din suflet pentru exemplarul oferit; îl găsiți ți voi în librării, dar și pe site-ul editurii aici.

“Corupt” ne prezintă povestea Erikăi și a lui Michael. Erika este o adolescentă a cărei viață a fost mereu controlată de alții, nu atât de părinții săi cât de persoanele ce o înconjoară și care pot obține un beneficiu de pe urma sa. Au încercat și au reușit (până într-un anumit punct) să-i influențeze fiecare acțiune pe care aceasta o făcea. Michael este fratele lui Trevor, iubitul Erikăi, dar totodată și un licean ce te îndeamnă să păcătuiești fără să stai pe gânduri. Mereu a fost criticat și comparat cu alții, este văzut ca o persoană arogantă, la care nu ajungi nici cu prăjina la nas, însă dacă este așa sau nu, este o cu totul altă poveste. Erika pleacă la facultate în altă localitate, se rupe de orașul unde a copilărit, vrea să uite trecutul, parte din el, căci pe Michael nu și-l poate scoate din minte. Drumul ei și al lui Michael se intersectează când nici nu se așteaptă, iar atunci sunt atrași precum magneții unul de celălalt și nutresc sentimentele ce nu ar trebui alimentate. Ei bine, cum inimii nu-i poți porunci, se lasă cu scântei 🙈…iar mai mult de atât nu vă spun…dacă sunteți curioși, vă rămâne să o descoperiți, dar fiți cu băgare de seamă, este pentru 18+.

Acțiunea volumului este redată atât din perspectiva Erikăi, cât și a lui Michael, cu treceri episodice în trecut și prezent, ceea ce mi-a plăcut tare mult, am putut să-mi formez propriile idei, dar să le și observ acțiunile mult mai bine, gândurile și evolția de-a lungul anilor trecuți, de la momentele surprinse în capitolele trecutului, la cele din prezent. De multe ori am fost călcată pe bătături de unii dintre prietenii lui Michael, i-am simțit eu pe cei ok, ca să spun așa, dar și pe drăcușori și-mi venea să intru în carte și să-i sugrum, nu alta, toate sentimentele nasoale mă treceau când îi vedeam și mi se activau ”nervi nervoși”. Deși am avut momente când îmi venea să îi ard câteva palme Erikăi, îmi dădea impresia că ea altceva nu știe decât masculi și mă terminau gândurile sale, până la urmă și-a revenit (probabil palmele mentale trimise către ea și-au făcut efectul…) și n-am mai putut de drag când am observat că pune piciorul în prag și se schimbă treaba. Michael, ce să mai…am băloșit la el, sincer, nici nu se putea altfel (dar șșșttt, să nu-I spuneți iubitului meu, că mă lasă să dorm singură și mie nu-mi place…), a fost creat în așa fel încât doar observându-l în cadru, să te treacă toate gândurile necurate și credeți-mă, or să vă treacă…dar a avut și el momentele sale în care l-aș fi scuturat puțin, doar așa, să-i bag mințile-n cap…

Ce pot să vă mai dezvălui este că a fost o lectură extrem de interesantă, intensă și captivantă, îmi era tare greu să o las deoparte, mă tot corupea să citesc și să citesc, până s-o dovedesc. Nu puține au fost pasajele pe care le-am citit cu sufletul la gură, dar și cu fiori străbătându-mi corpul…ce să mai, am savurat povestea cu fiecare pagină parcursă. Chiar și cu nervii întinși la maxim uneori, am avut episoade când m-am și emoționat puțin, am fost cu ochii pe personaje mai ceva ca un detectiv, iar povestea lor m-a încântat peste măsură. Parcă a fost prea scurtă, aș mai fi vrut câteva pagini, mi-a părut rău când am ajuns la final și am realizat că sunt nevoită să mă despart de personaje, însă am o mică speranță că mă voi reîntâlni cu o parte din ele în volumul următor al seriei, volum care-l are ca și personaj principal pe Kai, un alt mascul pe care l-am devorat din priviri…(vai, păcatele mele…), unul dintre prietenii lui Michael.

”Sexul nu e esențial (…). N-avem nevoie de sex ca să supraviețuim, dar avem nevoie de el ca să trăim. E un moment de extaz, una dintre puținele ocazii când toate cele cinci simțuri ating absolutul.”

”Ce vedeam la el? Răspunsul era atât de simplu , încât nici măcar nu trebuia să stau pe gânduri. Același lucru pe care îl văzuse el la mine, cu ani în urmă, în catacombe. Foamea. Nevoia de a mă desprinde și dorința de a găsi acea unică persoană de pe planetă capabilă să mă înțeleagă. Tentația de a căuta toate lucrurile despre care ni se spunea că nu ne erau permise…”

”Atunci când vrei să faci impresie și crezi că ai împins lucrurile suficient de departe, mai împinge-le un pic. Fă în așa fel încât lumea să se întrebe dacă nu cumva ești un pic sărită de pe fix. Așa, n-o să se mai ia nimeni de tine.”

”Pactul” de Elle Kennedy (recenzie)

  • Titlul original: ”The Deal”
  • Autor: Elle Kennedy
  • Serie: Off-Campus
  • Volum: I
  • Editura: Epica
  • Colecție: EpicLove
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 464
  • Traducere de Sorin Petrescu
  • Vârsta: +17 ani

Ea e pe cale să încheie un pact cu băiatul cel rău…

În sfârșit, Hannah Wells a găsit pe cineva de care se simte atrasă. Deși de obicei e sigură pe sine, la capitolul sex și seducție are multe probleme, provocate de un incident dureros din trecutul ei. Dacă vrea cu adevărat să atragă atenția tânărului pe care îl place, Hannah va trebui să își învingă nesiguranța și să îl facă să o observe… chiar dacă asta înseamnă să îl mediteze pe căpitanul echipei de hochei a universității — un tip enervant și încrezut —, în schimbul unei întâlniri aranjate.

… și va fi o experiență amețitoare.

Cea mai arzătoare dorință a lui Garrett Graham este să joace hochei în liga profesioniștilor, după ce termină facultatea. Dar o notă catastrofală obținută la un examen amenință să zădărnicească visul pentru care a muncit atât de mult. Prin urmare, dacă pentru a-și asigura locul în echipă trebuie să ajute o fată să stârnească gelozia altuia, nimic nu îi va sta în cale. Însă un sărut neașteptat duce la cea mai nebunească partidă de sex din viața lor. Acum trebuie să o convingă pe Hannah că pe el îl dorește.

”Pactul” este una dintre noutățile primite din partea editurii Epica la început de lună, alături de ”Dintotdeauna tu” a lui Colleen Hoover, a cărei recenzie o găsiți pe blog aici, ”Vicious” scrisă de L.J. Shen și ”Corupt” de Penelope Douglas, carte ce urmează să o parcurg cât de curând 😊. Este prima carte ce o citesc de la autoarea Elle Kennedy și cu mâna pe inimă vă spun că m-a convins de la primele pagini să mai citesc și alte cărți de-ale autoarei. Face parte din seria Off-Campus, fiind primul volum al seriei și urmărește povestea lui Hannah și a lui Garrett, doi studenți la Universitatea Briar; o găsiți atât în librării, cât și pe site-ul editurii aici. Drumurile lor se intersectează la facultate, mai exact la cursul de Etică. Hannah este studenta care a obținut nota zece la un test susținut, Garrett este studentul care a luat o notă ce amenință să-i strice media și să-i afecteze locul în echipa de hochei. Așa că, ce-i rămâne de făcut, decât să o convingă pe Hannah să-i dea o mână de ajutor și să fie meditatoarea lui. Deși pare un lucru banal, acest ajutor vine cu condiții, iar cei doi ajung să facă un pact. Cum va decurge acest ”aranjament” rămâne să aflați voi 😉…

De la primele pagini ale volumul am simțit că e ce trebuie și că voi ajunge să iubesc această serie, iar până am ajuns la final, mi s-a confirmat cu vârf și îndesat acest sentiment. Hannah și Garrett mi-au cucerit sufletul de la prima întâlnire și m-am distrat alături de ei cum nu m-am mai distrat de multă vreme. Dialogurile lor au fost sarea și piperul, încărcate de umor și sarcasm, împunsăturile lor mi-au provocat dureri de burtă de la atâta râs și muream de drag, nu alta, până și iubitul meu îmi spunea să-mi mai revin, că mă sufoc de atâta râs, să mai respir… Am descoperit, că în ciuda puterii de care dau dovadă la suprafață, toată acea stăpânire de sine, interiorul ascunde secrete dureroase, temeri peste care greu se trece, îi macină nesiguranța și evită, pe cât posibil, să își asume riscuri. Chiar dacă trăiesc cu impresia că sunt foarte diferiți unul de celălalt, se aseamană destul de mult, iar acea nebunie ce-I caracterizează pe fiecare în parte, îi atrage ca un magnet unul de celălalt. Nu ai nimic de pierdut dacă-ți acorzi o șansă și riști, cine știe…poate chiar ai ceva de câștigat 😊.

Pe cât de mult am râs parcugând acest volum, am avut și momente când îmi doream să pot intra în carte și să trag niște pumni, am avut parte de un personaj ce-mi venea să-i mânânc ficații, nu alta (și mie nu-mi place ficatul deloc…), și așa o repulsie mă lovea atunci când apărea în cadru, dar și o furie când observam că mendrele sale sunt pe cale să se materializeze. M-am și emoționat pe alocuri, povestea a reușit să-mi trimită fiori prin tot corpul, am avut lacrimi de bucurie, dar și de tristețe, m-am bucurat că protagoniștii au avut alături așa prieteni înțelegători și la fel de bezmetici ca și ei, i-au susținut indiferent de cauză și umerii lor au fost alături de fiecare data când a fost nevoie. În același timp, îmi doream să ajung la final, să văd cum va evolua toată povestea, deși aveam eu unele bănuieli, și sincer vă spun, când am ajuns la final, așa o tristețe m-a lovit, îmi și părea rău că-mi dorisem să ajung la final. De asta iubesc și nu iubesc seriile, dacă mă înțelegeți…

”Pactul” m-a trimis cu gândul la seria ”Zece respirații scurte” a lui K.A. Tucker, dar și ”Fall Away” a lui Penelope Douglas, acele serii le-am iubit din tot sufletul și am certitudinea că și seria ”Off-Campus” li se va alătura, fără doar și poate, își va primi locul de cinste în bibliotecă 😊. Acest prim volum al seriei a fost unul încărcat de dialoguri amuzante și spumoase, o poveste de dragoste ce-ți aprinde toate beculețe, scene de dragoste interesante, să le numesc așa, prietenii extrem de strânse, relații de familie tumultoase, nesiguranță, puterea de a merge mai departe, împăcare cu trecutul, dar și persoanje numai bune de urmărit: persoanje feminine puternice, ce nu se lasă doborâte cu una cu două, persoanje masculine la care să-ți clătești ochișorii, și credeți-mă…aveți la ce să vă clătiți ochii… Vă recomand ”Pactul” cu cel mai mare drag, este o lectură ce vă va da o stare de bine și este extrem de potrivită după o lectură ce vă muncește psihic (așa a fost în cazul meu…), vă destinde la maxim și este ca o gură de aer proaspăt.

”Unul dintre noi” de Asne Seierstad (recenzie)

  • Titlul original: ”En av oss”
  • Autor: Asne Seierstad
  • Editura: Art
  • An apariție: 2018
  • Pagini: 608
  • Traducător: Simina Răchițeanu

Considerată o capodoperă, cartea jurnalistei Åsne Seierstad se impune ca o lectură esențială pentru cine vrea să înțeleagă vremurile pe care le trăim.

În 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis șaptezeci și șapte de conaționali norvegieni într-un atac terorist care a șocat lumea. După devastatorul eveniment, au început să curgă inevitabilele întrebări. Cum s-a putut întâmpla așa ceva? De ce s-a întâmplat asta? Și cine este Anders Breivik?

O carte palpitantă, zguduitoare și esențială, Unul dintre noi este relatarea unui masacru și un studiu al răului. Dar este și o poveste despre comunitate versus izolare, speranță versus respingere, iubire versus fanatism – și un memorial zguduitor al celor care și-au pierdut viața.

Am dat întâmplător peste această carte pe Goodreads, căutam cu totul altceva, însă atenția mi-a fost captată de către copertă, ulterior am parcurs și descrierea, atât mi-a trebuit și a ajuns pe wishlist. Mult nu a prea zăcut acolo, întrucât cei de la Cartepedia mi-au sărit în ajutor și au făcut o magie…m-am trezit cu cartea în teancul meu de TBR 😊. Mai mare bucuria pe mine nu alta și eram extrem de curioasă să o citesc, mai ales că era inspirată din fapte reale.

Așa cum spune și titlul, paginile dezvăluie povestea lui Anders Breivik, dar și a masacrului din Norvegia pe care acesta l-a înfăptuit la data de 22 iulie 2011. Anders Breivik era un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a avut o copilărie nu tocmai fericită, mama nu i-a acordat atenția necesară, fiind extrem de problematic încă din pruncie, neștiind cum să mai gestioneze educația sa a apelat și la Direcția de Asistență Socială, nu s-a înțeles nici cu sora sa Elisabeth, mai mare cu șase ani decât el, a fost respins de către tată în urma ideologiilor sale la vremea când a devenit adolescent, deși acesta a încercat să-i fie alături și să-i ofere o educație potrivită, a intrat în diverse anturaje, însă nu și-a găsit locul niciunde, oricât încerca să se integreze.

Am pornit cu un elan enorm atunci când m-am decis să o parcurg și așa o surpriză am avut, de nici nu știu cum să o descriu. Nu este o carte cu acțiune alertă sau cu un fir narativ ușor de urmărit, din contră, este statică, cuprinde foarte multe elemente psihologice, religioase, dar și polititce, toate acestea având o anumită influență asupra lui Anders Breivik. Nu pot să spun că n-am avut de furcă cu romanul, numărul personajelor este relativ mare, mi-a luat ceva până am prins care cine este și ce rol are în această poveste, chiar mi-am făcut o schiță ca să pot înțelege mult mai bine personajele, dar și evenimentele ce le-au împins în viața lui Anders, deși n-au avut o acțiune directă cu acesta. M-a muncit 4 zile, înaintam destul de greu cu ea pentru că fiecare pagină trebuia să o diger, să o analizez în amănunt, să pot urmări cât de cât firul poveștii, mai ales că nu era doar povestea lui Anders cuprinsă, ci și a unei familii de refugiați irakieni, a unei familii de profesori, dar și a multor altor familii.

Cu mâna pe inimă vă mărturisesc, prima jumătate a cărții a fost încărcată de informații și nu prea dibuiam eu ce legătură au unele cu altele, însă o dată trecută de jumătate, s-a făcut lumină și în căpușorul meu, ideile făcute între timp, au prins formă și deja începusem să citesc cu noduri cu cât mă apropiam, tot mai mult, de data masacrului. Ei bine, când am ajuns la masacru, mi-a dat în moalele capului și efectiv, m-am frânt în două, am parcurs mare parte din cealaltă jumătate a cărții cu lacrimi în ochi, fiori pe șina spinării și o furie greu de controlat. Îmi era imposibil să accept că asemenea fapte chiar au avut loc și eu să fiu total pe lângă, mai ales că o țară întreagă a fost zguduită de asemenea eveniment, numeroase familii au fost distruse, inimile lor au fost frânte, speranțele spulberate…au plecat de la un rău, ca să dea de un rău și mai rău ☹.

”Unul dintre noi” nu este genul de carte despre care să spui că ”mi-a plăcut”, este acea carte care te zguduie până măduva oaselor, care-ți dă în moalele capului și te muncește psihic, nu alta. Este profundă și dureroasă, greu de digerat în unele pasaje, nu e de citit așa pe fușăreală, ci e de citit cu încetinitorul, de urmărit cât de multă influență pot avea ideologiile unor persoane, cât de importantă este atenția acordată copiilor în primii ani de viață, de a le oferi educația necesară, de a le da cei șapte ani de acasă. Este despre familie, copilărie, suferință, respingere, neadaptare, acceptare, dar și puterea de a o lua de la capăt… Vi-o recomand dacă sunteți atrași de non-ficțiune, psihologie, religie sau politică, dacă aveți răbdare cu descrierile consistente, pentru că vă va munci, atât psihic, cât și emoțional…(o găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia aici 😊).

”Uneori, și oamenii iau foc. Razele de lumină îi străpung și le ating inima. Apoi, imediat ce s-au găsit, le e teamă să se piardă.”

”Să fii părinte înseamnă să trăiești cu teama continuă că scumpa ta odraslă ar putea să pățească ceva.”

”Răul poate să omoare un om, dar niciodată nu va înfrânge un popor!”

”Secera” de Neal Shusterman (recenzie)

  • Titlul original: ”Scythe”
  • Autor: Neal Shusterman
  • Volum: I
  • Serie: ”Arc of a Scythe”
  • Editura: Young Art
  • Data apariției:  2019
  • Pagini: 448
  • Traducător: Dan Sociu

Această lume a viitorului pare una ideală: foametea și sărăcia au fost eradicate, la fel și bolile și războaiele, grație tehnologiei. Nemurirea oamenilor însă are un preț: în prezent, Secerile reprezintă o clasă specială, singurii oameni care pot lua viața altora. Și e nevoie să facă asta, pentru a ține populația sub control. Citra și Rowan sunt doi adolescenți aleși drept ucenici ai unei Secere. E un rol pe care nu și-l dorește niciunul dintre ei. A lua viața unui om presupune compasiune, dar și un talent anume, pentru a îndeplini sarcina cât mai nedureros. Cum se vor descurca cei doi?

”Secera” ne arată că nicio lume nu e perfectă, nici măcar aceea în care omul a cucerit moartea.

Nici nu mai știu de câte ori am văzut și auzit despre seria aceasta pe bookstagram, aș putea să spun că devenisem obsedată de gândul că ”trebuie să o am și eu”, de fapt, cu toate cărțile pățesc așa, ce să mă tot eschivez, însă când Cătă m-a tot cicălit cu ”Secera”, deja n-am mai rezistat și a trebui să îi aflu povestea. Cartepedia mi-a venit și de această dată în ajutor și le mulțumesc din suflet, încă o dată, am adus-o în teancul meu cărți necicite, însă nu a stat prea mult acolo, tentația a fost prea mare, mai ales cât de înfocată eram în privința ei, așa că, i-am pus gând rău și am dat-o gata în câteva ore, nici nu se putea altfel.

Citra Terranova este o adolescentă în vârstă de 16 ani, care, într-una din zile se trezește cu o Seceră în apartament, gândindu-se ce membru al familiei sale urmează să fie spicuit. Este extrem de curajoasă sau aș putea spune, nesăbuită, întrucât îndrăznește să îi pună Secerii întrebări nepotrivite, astfel riscând spicuirea întregii familii, nu doar a unui singur membru. Datorită acestei calități, Citra a rămas imprimată în memoria Secerii, iar după ce aceasta și-a îndeplinit sarcina, Secera s-a despărțit de familie, lăsându-i și cu mai multe semne de întrebare. Rowan Damisch se afla pe coridorul școlii când a zărit o Seceră în cadrul instituției, îndreptându-se spre biroul directorului, neștiind pe cine urmează să spicuie. Având de gând să fie alături de persoana ce urmează a fi spicuită, dorința nu i-a fost refuzată de Seceră, gestul său fiind văzut ca ceva nemaiîntâlnit până acum, nebănuind că sunt și anumite riscuri pentru ceea ce vrea el să facă. O dată spicuirea realizată, Secera îl lasă pe Rowan în urmă, , însă cu câteva gânduri în minte. La scurt timp după întâlnirile cu Secera, Citra și Rowan sunt aleși drept ucenici, rol pe care nu și-l dorește niciunul dintre ei, dar când a ținut o Seceră cont de ceea ce-și dorește omul de rând? Dacă vor fi sau nu potriviți pentru rolul de Seceră, rămâne să descoperiți voi, cartea o găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia aici 😉.

Am pornit destul de optimistă în lecturarea acestei cărți și vă spun cu mâna pe inimă că nu am fost nici măcar o clipă dezamăgită. M-am pierdut complet în acea lume unde Secerile erau mesagerii morții, acțiunile lor erau un mister pentru mine, însă am descoperit că sunt Seceri bune și Seceri cu adevărat crude, că se ghidează după anumite principii și sunt singurele careși pot curma viața, nicio altă Seceră nu are dreptul de a-i spicui. Dacă noi, în viața reală, avem cele 10 porunci, Secerile, în lumea lor din MidMerica eu cele 10 reguli, pe care le respectă cu sfințenie…sau poate nu? I-am urmărit pe Citra și Rowan cu sufletul la gură, formarea lor începea să mai elucideze din misterul Secerilor și eram tare încântată de ce descopeream, era o adevărată artă, deși nu era nimic plăcut în rolul unei Seceri. Le-am admirat curajul de multe ori, dar i-am și spurcăit, ce e drept, nu am putut să mă abțin, oops…ajunsesem să-mi fac diverse filme în ce privește acțiunea și nu mai aveam răbdare de niciun fel, voiam să se întâmple totul cât mai repede, să-mi aflu răspunsurile la întrebări, să mi se confirme bănuielile, dar de unde…bănuielile mele au fost desființate într-o secundă și am fost luată prin surprindere de nenumărate ori. Nici nu știu când au trecut paginile, sincer, mă și bucuram că merge parcursă așa repede, eram extrem de captivată de poveste, însă când am început să realizez că ajunsesem la ultimele 100 de pagini, o tristețe teribilă m-a lovit, nu-mi doream să finalizez volumul, iubitul meu chiar îmi spunea să o las în pom dacă nu vreau să ajung la ultima pagină, dar cum să o las în pom, când tot ce-mi doream e să aflu deznodământul? Și cu ce deznodământ m-a lovit, că am și țipat, am strâns cartea la piept și totul prindea formă în creierașul meu, rumegasem fiecare acțiune în parte, fiecare cuvânt adresat, să le disec fiecare semnificație.

”Secera” este un adevărat page-turner, acțiunea efectiv curge la vale, n-ai niciun moment de respiro, eu cel puțin n-am avut, am fost constant în priză, îmi era și greu să las cartea deoparte să iau măcar o gură de apă, am reușit să mă deconectez complet de realitate și să fiu absordită de poveste. Am fost alături de personaje necoapte precum Citra și Rowan, ce au suferit schimbări și s-au maturizat mult mai repede decât ar fi fost normal, le-am admirat calitățile și modul de a gândi, logica lor în fiecare acțiune, deși am mai avut momente când îmi dădeam câte o palmă peste frunte de frustrare, am cunoscut persoane capabile de o cruzime ieșită din comun și care acționau fără pic de milă, crezându-se zei, pe aceia i-aș fi spicuit eu cu mare drag, toți nervii mi se activau când apăreau în cadru și nu știam cum să mă mai controlez, dar am avut parte și de personaje ce au dat dovadă de o compasiune ce mi-a înmuiat inima, știind că nu este una dintre atribuțiile rolului pe care îl joacă. Mi-a părut rău pentru destinul unora, de altele sunt curioasă cum le va evolua povestea în volumele următoare, presimt că nu vor fi lăsate în urmă, aș fi tare tristă dacă nu vor mai apărea…ce să mai, am fost străbătută de sentimente de toate felurile și nu pot decât să mă bucur de acest lucru, deși acum sunt tare tristă că trebuie să aștept puțin până obțin următorul volum ☹.

Cred că v-am dezvăluit suficient și sper că v-am convins să îi acordați o șansă volumului, în cazul în care nu ați reușit să-l parcurgeți până în prezent. Are puțin din toate: o lume fantastică, persoanje demne de urmărit cu răsuflarea tăiată, acțiune alertă și captivată, mister pe ici, pe colo, o poveste de dragoste, legături de familie, maturitate, dar și o meditație despre viață și moarte…

”Fiecare e vinovat de ceva și fiecare încă mai are o amintire a copilăriei inocente, chiar și cu multe straturi de viață peste ea. Umanitatea e inocentă. Umanitatea e vinovată. Amândouă la fel de adevărate.”

”Trecutul nu se schimbă niciodată.”

”Că Seceră e doar un instrument al morții, dar mâna ta e cea care-l mișcă. Tu și părinții tăi și toată lumea sunteți cei care comandați Secerile. (…) Suntem toți complici. Trebuie să împărțim responsabilitatea.”

”(…) intențiile bune pavează multe drumuri. Nu toate duc în iad.”

”Dar când ești Seceră, ești Seceră în fiecare minut al zilei. Te definște esențial și numai în vise ești liber. Deși am și vise în care spicuiesc, deseori…”

”Dar imortalitatea, prin definiție, înseamnă că nu suntem niciodată gata până nu hotărăște o Seceră. Nu mai suntem temporari, numai sentimentele noastre sunt așa.”

”Imortalitatea nu poate să tempereze nebunia sau fragilitatea tinereții. Inocența e condamnată să moară absurd de măinile noastre, o victimă a greșelilor pe care nu le putem repara niciodată. Așa că abandonăm uimirea în care trăim și o înlocuim cu cicatrici de care nu vorbim niciodată, prea adânci ca să poată fi șterse de orice tehnologie. La fiecare spicuire pe care o comit, la fiecare viață pe care o iau pentru binele umanității, jelesc băiatul care am fost, al cărui nume uneori mă lupt să mi-l amintesc. Și tânjesc la un loc de dincolo de nemurire, unde aș putea, oricât de puțin, să recuperez mirarea, miracolul și să fiu iar acel băiat.”

”Nu vezi lucrurile din perspectiva corectă. Prădătorul e mereu un montru pentru pradă. Pentru gazelă, leul e un demon. Pentru un șoarece, vulturul e răul întruchipat.”

”Șarpe & porumbel” de Shelby Mahurin (recenzie)

  • Titlul original: ”Serpent & Dove”
  • Autor: Shelby Mahurin
  • Editura: Corint
  • Colecție: Corinteens
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 496
  • Traducere de Adina Rațiu

În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei de vrăjitoare, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug. Ca membru al Vânătorilor, ordin sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți la un compromis imposibil – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, totuși neavând cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere. Iar dragostea ne prostește pe toți.

De prea multe ori văzusem “Șarpe & porumbel” pe bookstagram, eram tot mai dornică să o descopăr și eu, iar când am câștigat-o în urma unui concurs organizat de Luiza pe Instagram, nu mi-am mai intrat în piele de bucurie. Nici nu știu să exprim în cuvinte fericirea ce am simțit-o în acele momente, mai ales când m-am văzut cu cartea în mâini, deja îmi făceam planuri cât de repede s-o parcurg, cum s-o strecor în TBR-ul meu interminabil…

Am făcut cum am făcut și am reușit să o citesc, astfel i-am întâlnit și eu pe Lou, Reid, Coco și Ansel, personaje ce mi-au ajuns la suflet de la prima întâlnire. Lou a fugit, la vârsta de 16 ani, din clanul său de vrăjitoare, a ales să renunțe la magie și să-și trăiască zilele în funcție de ce reușea să-și procure prin furt, iar acum, la vârsta de 18 ani, este bună prietenă cu Coco, o vrăjitoare de sânge, dar și parteneră de năzdrăvănii, să le spun așa. Prietenia celor două a fost una dintre cele mai frumoase descoperite de mine până acum în cărțile parcurse, dialogurile dintre cele două erau încărcate de umor, nu doar o dată am râs cu lacrimi și m-am bucurat din suflet de apariția lor împreună. Vrăjitoarele sunt temute în orașul Cesarine, deși Lou trebuie să-și ascundă foarte bine identitatea, altfel riscă să fie prinsă și arsă pe rug. De cealaltă parte, Reid este căpitanul Vânătorilor, aceștia au misiunea de a vâna vrăjitoarele și de a le pedepsi, arzându-le pe rug. Este un bărbat liniștit, calculat, care nu iese din cuvânt, respectă ordinele cu sfințenie și-și ia foarte în serios poziția pe care se află. Diferența dintre Lou și Reid este de la cer la pământ, însă când cei doi se întâlnesc, ei bine…începe distracția . În urma unui eveniment mai puțin plăcut, Lou și Reid sunt nevoiți să recurgă la un compromis – trebuie să se căsătorească…și de fapt, de aici începe adevărata distracție…

Pot să spun că am savurat fiecare pagină la maxim și deși nu m-a dat pe spate, mi-a plăcut grozav de tare…a devenit plăcerea mea vinovată și aș reciti-o cu drag oricând, doar să mă reîntâlnesc cu personajele, nu mai spun că abia aștept să se traducă și volumul doi, să aflu cum va continua povestea lor, deși am unele mici bănuieli. M-am pierdut foarte ușor între pagini, în ciuda scrisului mic pe care a ales editura să-l folosească pentru tipărirea cărții și cred că dacă nu mă luptam cu răceala, nu mă lungeam eu timp de patru zile cu cartea, a fost prea captivantă ca să fie lungită mult prea mult timp. M-am bucurat de fiecare apariție a lui Lou alături de Coco, nu mai spun de capitolele în care apăreau Lou și Reid…vai de steaua mea, ce m-au mai distrat acele fragmente, am râs cu lacrimi. Pe cât de civilizat era Reid, pe atât de slobodă și spurcată era Lou, se completau perfect în acea lume în care unul fuge pentru a supraviețui și altul îi vânează neamul…și că tot l-am menționat pe Ansel mai sus, ei bine…trebuie să faceți cunoștință cu el, este un simpatic și aș fi mega încântată să-l fac cel mai bun prieten al meu . Îl și compătimeam uneori, pe Reid la fel, dar apoi mă gândeam că au nevoie de acele “episoade” pentru a se trezi la viață…

Alături de dialogurile încărcate de umor, am avut parte și de scene emoționante, mici dovezi de iubire ce ajung să se transforme în sentimente puternice de dragoste, secrete bine tăinuite, care o dată ieșite la iveală, amenință să dărâme absolut toate credințele, o lume fantastică a vrăjitoarelor și Vânătorilor în care cu ușuriță te pierzi și care te îndeamnă să li te alături în această luptă a iubirii, dar și a dreptății. Cu cel mai mare drag vă recomand cartea, este un debut foarte bun și mi-a adus puțin aminte de Celaena din “Tronul de Cleștar”, mai ales în ce privește “rulorile cu scorțișoară”, iar dacă sunteți fani ai acelei serii, ați putea să-i dăți o șansă și titlului “Șarpe & porumbel”…

„Dacă mi-ar fi zis cineva, dimineață, că o să fiu măritată până la apus, aș fi râs. Aș fi râs, apoi l-aș fi scuipat, probabil, în față.”

”Nu există speranță în moarte. Moartea e moarte.”

”Dragostea e o boală. Disperarea asta a da de a fi iubită e o boală. Văd în ochii tăi cum te mistuie, îți slăbește forțele. Ți-a corrupt deja spiritul. Tânjești după dragostea soțului așa cum tânjești și după a mea, dar nu vei avea parte de niciuna. Ai ales calea pe care vrei să mergi.”

”Te iubesc (…). N-am văzut pe nimeni care să savureze totul așa ca tine. Mă simt viu alături de tine. Prezența ta e ca un drog de care nu te mai saturi. Tu ești ca un drog. Nu contează că ești vrăjitoare. Vreau să văd lumea așa cum o vezi tu. Vreau să fiu mereu lângă tine.”