Casa bântuită, de Shirley Jackson-cartea care te va bântui până o vei citi, dar și după!

Titlu original: The Haunting of Hill House
Autor: Shirley Jackson
Editura: LITERA
Nr. pagini: 256
Traducator: Marius Michal Klimowicz

”Patru persoane au sosit la Hill House: doctorul Montague, un savant care caută dovezi solide legate de manifestările supranaturale; Theodora, asistenta sa drăguță și sensibilă; Luke, un aventurier și viitorul moștenitor al Hill House; și Eleanor, o tânără singuratică, fragilă, cu un trecut întunecat. Dar ceea ce la început pare să fie un experiment nevinovat, o întâlnire misterioasă cu niște fenomene inexplicabile, se dovedește rapid a fi o călătorie în cele mai cumplite coșmaruri ale celor patru și o investigație căreia mulți dintre ei s-ar putea să nu-i supraviețuiască.”

După cum am spus și în titlul acestui articol, ”Casa bântuită” este o carte care te va bântui până o vei citi, dar și după ce ai citit-o. Pe mine mă bântuie acum să scriu despre ea, dar sunt sigură că îmi va rămâne întipărită în minte chiar și după ce-mi voi așterne gândurile pe ”hârtie”. Am început cartea cu pași mici și temători, fiind prima mea experiență cu o carte care abordează ca subiect principal fenomenele supranaturale. În primul rând, am fost atrasă de copertă, iar după ce am citit descrierea, mi-am spus că e ceva nou și trebuie s-o încerc. Din momentul în care am început-o, nu mi-a dat pace până nu am terminat-o.

În această carte găsești câte puțin din toate (amuzament, ironie, gânduri, trecuturi tulburi, căutarea drumului către sine, vise, iluzii, speranță, temeri, lipsuri), nu numai întâmplări paranormale care îți fac inima să bubuie, iar lucrul acesta mi-a plăcut foarte mult. Încă de cum citești descrierea amănunțită a casei, îți dai seama că este ceva ciudat la ea, că este ”bolnavă, dementă”, cum o descrie unul dintre personaje. Este atât de mare și atât de ciudat construită, încât te rătăcești în ea chiar dacă ai avea o hartă-n mână și indicatoare la fiecare pas! Totuși, în toată această nebunie, există o explicație logică: casa este astfel construită încât să te dezorienteze. Doctorul Montague descrie într-un mod amănunțit planul casei, dar nu o să vă plictisesc aici cu aceste detalii, ci vă las pe voi să le descoperiți.

Cele 4 personaje sunt complexe și foarte bine construite, acțiunile, trăirile, emoțiile și gândurile acestora fiind urmărite îndeaproape încă dinainte să ajungă la Hill House. Deși sunt foarte diferite, au totuși un lucru în comun: întâmplările paranormale prin care au trecut…și cele prin care vor trece împreună în casa bântuită. Deși se întâmplă aceste lucruri paranormale în repetate rânduri, autoarea nu îți oferă totul pe tavă, ci te lasă cu inima bubuindu-ți în piept și cu mintea vraiște, întrebându-te ”ce naiba tocmai s-a întâmplat?”. Și citești în continuare, curios și temător, vrând să afli cine e, de unde vine, ce vrea, de ce nu te lasă în pace, de ce a ales un anumit personaj… Se joacă cu mintea ta și tu nu ai ce să faci! Suspansul și groaza sunt la ei acasă în Hill House!

Sunt o mulțime de detalii pe care aș vrea să vi le spun, dar nu vreau să stric plăcerea de a lectura o asemenea carte! Un singur lucru mai adaug: finalul este unul la care nu m-aș fi așteptat niciodată! O recomand persoanelor interesate de supranatural, dar și personalor curioase și dornice să încerce lucruri noi, așa cum am fost eu! Cu siguranță nu va fi singura carte de acest gen pe care o voi citi. Țin să le mulțumesc celor de la Editura Litera pentru această carte, câștigată la un concurs pe pagina lor de instagram!

”Era o casă fără bunătate, fără intenția de a fi locuită, un loc neadecvat pentru oameni sau pentru iubire sau pentru speranță.”

”Frica este abandonarea logicii, abandonarea voită a tiparelor raționale, spuse Montague. Îi cedăm sau ne luptăm cu ea, dar nu putem găsi o cale de mijloc.”

„Hill House se vedea în coasta dealului, cuprinzând atâta întuneric în interior; fusese așa timp de 80 de ani și putea foarte bine să rămână astfel încă 80”.

“Cum eram candva” de Amber Smith – recenzie

Titlul original: “The way I used to be”

An publicatie: 2018

Editura: Youngart

Traducator: Ioana Filat

“Lumea lui Eden, o fata timida si linistita, se invarte in jurul familiei, a clarinetului si a micului ei grup de prieteni. Pana intr-o noapte, cand, in siguranta propriei case si la adapostul propiului pat, este violata. Pentru Eden nimic nu va mai fi la fel. Va ajunge sa urasca tot ce a iubit vreodata. Toate acele lucruri pe care le stia dintotdeauna ca fiind adevarate se transforma brusc in niste minciuni. Eden nu se poate intoarce in timp ca sa schimbe acea noapte, dar poate schimba ce se intampla in continuare.

Acest roman indraznet, care masoara cicatricile adanci lasate de un eveniment traumatic, vorbeste totodata despre dezamagirile, durerile si inevitabilele schimbari ale adolescentei, din prisma unei fete care invata sa-si asume incredibila forta de care nu se stia capabila.”

“Cum eram candva” este cartea ce trebuie neaparat sa o citesti, nu doar pentru ca trateaza un subiect sensibil, ci si pentru ca ai foarte multe lucruri de invatat din ea.

Am luat aceasta carte la recomandarea unui bookstragamer ce il urmaresc cu mult drag de ceva vreme, iar cand am vazut-o la Bookfest in Timisoara, nu m-am gandit de doua ori si nu imi pare rau. Chiar ma bucur enorm de mult ca am putut sa o citesc atat de repede.

Am reusit sa o citesc intr-o singura zi pentru ca nu reuseam sa o las deoparte. Lectura ma teleportat direct in subiect, insa dupa primele pagini, deja imi venea sa iau pe careva de gat, asa stare de nervozitate mi-a dat…cred ca eram si intr-un fel de soc, intrucat voiam sa stiu cum de s-a ajuns unde s-a ajuns.

Ce a patit ea este de-a dreptul groaznic. Un asemenea act distruge inocenta intr-un mod de neimaginat. Mi se pare si mai trist faptul ca tot mai des se intampla asemenea evenimente in lumea noastra, iar din cauza fricii, foarte putine persoane isi gasesc curajul de a marturisii.

Din acest motiv mi-a placut cartea atat de mult si citind-o, urmarind-o pe Eden, banuiam ca astea sunt sentimentele oricarei persoane ce a avut parte de o asa trauma. Sa-ti fie teama sa te destainui cuiva, oricui, doar ca sa te eliberezi de povara, sa te macine mereu gandul ca se mai poate intampla si o a doua oara…sa-ti fie teama sa acorzi o sansa adevaratei iubiri…

Timpul nu poate fi dat inapoi, sa poti face ceva si de a evita intamplarea nefericita, insa o data petrecuta, trebuia gasita puterea de a merge mai departe, de a invata sa traiesti cu acea cicatrice pentru tot restul vietii.

Nu are cum sa nu te tulbure un asemenea subiect si nici nu imi pot gasi cuvintele sa va descriu tot ce am simtit citind “Cum eram candva”. Eram mereu ca pe ace, prinsa in firul povestii, curioasa ce va urma. Acum ma emotionam de vreo intamplare, acum imi venea sa ma teleportez in carte si sa impart palme, ca sa nu spun ca la un moment dat imi venea sa dau cu cartea de toti peretii. Am simtit foarte multa dezamagire, dar si durere…pe alocuri si bucurie. A reusit sa imi transmita o multime de stari, iar in asa fel imi dau seama ca este o carte foarte buna 😊 (cel putin pentru mine).

Daca nu ati citit-o deja, nu mai stati pe ganduri. O sa vedeti ca nu veti regreta!

Si sunt exterm de curioasa ce veti simti atunci cand o veti citi…

Dragoste la prima vedere 😊 – “Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau” de Fredrik Backman

Editura: Art

An publicatie: 2017

Numar pagini: 472

Traducere din limba suedeza de Andreea Caleman

“Elsa are sapte ani, ma rog, aproape opt, si o inteligenta taioasa si necrutatoare care o face sa fie diferita, dar si marginalizata. Singura care o intelege si care-I cultiva aplombul este bunica, fost medic in zone calamitate, privita la randul ei de ceilalti drept o nebuna excentrica. Pentru ca <<toti copiii au nevoie de supereroi>>, bunica inventeaza pentru Elsa povesti unde toata lumea este diferita si nimeni nu trebuie sa fie normal, iar scopul este sa o pregateasca pentru cee ace urmeaza sa afle sis a I se intample in viata. Personajele din povestile bunicii – care se dovedesc a fi nimeni altii decat vecinii din bloc – ii vor fi alaturi in evenimentele care o vor lua cu asalt.

Acest roman, care demoleaza cliseele privind normalitatea, ii va inspira negresit pe bunici in relatia cu nepotii lor si va incanta cititorii de toate varstele. Este o carte despre diversitate si acceptare”

Pe Fredrik Backman l-am descoperit anul acesta datorita lui Ove sau a fost invers? Cert este ca “Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-I pare rau” a devenit una dintre cartile mele preferate si pe care mereu o voi recomanda 😊.

Autorul are un talent aparte de a crea povesti ireale, dar totodata te determina sa crezi in ele; in cartea de fata au fost combinate realitatea cu povestile fantastice si a iesit un roman ce nu vrei sa-l ratezi.

M-am indragostit de bunica si Elsa inca de la prima pagina, era imposibil sa nu fie asa, iar legatura dintre cele doua este una foarte puternica si frumoasa 😊.

Bunica este de o nebunie extravaganta, nebunie in sensul figurat al cuvantului…nu ii pasa de nimic si de nimeni atunci cand este vorba de fericirea Elsei; are niste idei de-a dreptul iesite din comun, iar modul in care este descrisa bunica si intamplarile ei te dau pe spate, incarcate de amuzament, dar si induiosare.

Elsa, fetita de sapte ani, ma rog, aproape opt, este de o inteligenta fantastica, stie foarte multe pentru varsta ei, iar dialogurile pe care le are cu bunica, dar si cu celelelate personaje, iti vor demonstra acest lucru.

Acest duo sunt sarea si piperul lecturii, dar ca sa iti iese ceva megadelicios (ca sa folosesc un cuvant de-al Elsei) este nevoie sa mai adaugi si putin din alte condimente… “Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-I pare rau” este cartea pe care clar trebuie sa o citesti.

Citind romanul am ras cu lacrimi, are replici de te dau pe spate, este incarcat cu mult amuzant, dar si induiosator, avand fragmente unde nu-ti vei putea stapani lacrimile…daca tot razi cu lacrimi, la fel poti sa si plangi. Lectura iti va atinge o coarda sensibila, fara doar si poate…

Este mai mult decat perfect sa fii diferit de ceilalti, nu exista persoane la fel, dar cand ajungi sa te accepti exact asa cum esti, dar si pe ceilalti la fel, vei descoperi ca sunt persoane asemeni tie 😊; in toata acea diversitate, un singur lucru ii lega, si anume…bunica 😊.

Daca la inceputul lecturii am ras de ma dureau obrajii, finalul a fost extrem de emotionant…aveam lacrimi in ochi atunci cand citeam ultimile pagini si-mi parea rau ca am ajuns la sfarsit, nu-mi doream sa se finalizeze povestea, sa ma despart de Elsa si ai ei vecini ☹.

In momentul in care am inchis cartea, mi-am pus o dorinta…la vremea cand voi fi si eu bunica, imi doresc sa fiu exact ca bunica Elsei, la fel de dezinvolta si nepasatoare de ceea ce spun cei din jur, doar ca sa-mi stiu nepotii foarte fericiti 😊. Oare daca v-am spus dorinta, mi se va mai indeplini?

Bunicii sunt foarte importanti in viata unui copil si citind povestea Elsei si a bunicii ei, mi-am dat seama de cat de mult a contat faptul ca eu am avut bunicii implicati in viata mea, cate am invatat de la ei si cate mai am sa invat si in prezent de la ei, sunt precum o enciclopedie 😊.

“Orice copil de sapte ani are dreptul la supereroi. Si cu asta basta! Si cine nu-i de acord e batut in cap de-a binelea!”

“Idiotii nu pricep cum neidiotii termina un gand sit rec imediat la urmatorul. De-asta idiotii sunt intotdeauna fricosi si agresivi. Caci nimic nu-i sperie mai tare pe idioti decat o fata desteapta.”

“Nu toti monstrii arata ca niste monstrii. Caci unii isi poarta monstrii inauntrul lor.”

“Superputerea mortii nu-i ca-i face pe oameni sa moara, ci ca-i face pe cei ramasi in viata sa nu mai vrea sa traiasca.”

“Caci fara muzica, nu exista vise, iar fara vise nu exista povesti. Fara povesti, nu exista curaj, iar fara curaj nimeni n-ar putea indura tristetea.”

“Omul vrea sa fie iubit. In lipsa iubirii, admirat. In lipsa admiratiei, temut. In lipsa fricii, dispretuit si urat. Vrea sa trezeasca un sentiment, de orice fel. Sufletul se cutremura in fata uitarii. Vrea contact cu orice pret.”

“ – Uneori e complicat sa fii om mare, Elsa.

– Si ce, crezi ca-i megasimplu sa fii copil? “

Cântec lin, de Leila Slimani

Autor: Leila Slimani
Colectie: Literary Fiction
Editura: PANDORA
Nr. pagini: 174
Titlu Original: Chanson douce
Traducator: Nadine Vladescu

”Când Myriam, mama a doi copii mici, se hotărăște, în ciuda reticenței soțului ei, să-și reia activitatea, cuplul începe să caute o bonă. După o serie de interviuri, o angajează pe Louise, care cucerește rapid afecțiunea copiilor și ajunge să ocupe un loc central în căminul familiei. Treptat însă, cercul dependenței reciproce se închide, ducând la producerea unei tragedii. Dincolo de descrierea minuțioasă a tânărului cuplu și a personajului fascinant și misterios al bonei, se intrevede tabloul epocii în care trăim, cu concepțiile sale despre dragoste și educație, raportul dintre dominație și bani, prejudecăți de clasă ori culturale.”

Prima oară când am văzut această carte la Andreea Chiuaru, mi-am spus că trebuie să pun și eu mână pe ea, știind că face recomandări faine și care coincid cu gusturile mele în materie de lectură. După ce m-am văzut cu cartea-n mână, am aflat faptul că Leila Slimani s-a inspirat pentru această carte dintr-o tragedie reală, petrecută în New York, în care doi copii sunt găsiți morți în baie, de către mama lor, aceștia având plăgi căpătate prin înjunghiere. De asemenea, bona este găsită lângă copii, cu răni grave, autoprovocate. Pare o carte cu un subiect dur, de fapt, nu pare, chiar este. Începe cu o palmă puternică peste față, autoarea prezentând pe prima pagină chiar finalul cărții: cei doi copii găsiți morți și bona în stare gravă. Începi să te întrebi dacă autoarea este nebună, spunând acest lucru chiar de la început și speriind cititorii, dar nu… În acestă carte este vorba de mai mult decât de uciderea celor doi copii și nu poți afla decât citind.

Mi-am luat inima în dinți și am continuat lectura, deși simțeam o durere îngrozitoare în piept după ce am aflat câteva detalii ale tragediei. Nu puteam să mă gândesc decât la neputința și la durerea părinților, care tocmai au pierdut tot ceea ce aveau mai scump pe lume. Am intrat timid în poveste, curioasă să aflu ce anume a făcut-o pe acea bonă să comită o faptă atât de îngrozitoare. Unul dintre lucrurile cele mai de apreciat la această carte este faptul că autoarea nu îți oferă răspunsurile frumos, pe o tavă de argint. Trebuie să cauți tu răspunsurile în fiecare acțiune, în fiecare vorbă, în fiecare gest, în fiecare tăcere, în fiecare respirație. Trebuie să fii atent la detalii, cu alte cuvinte!

Citind și tot citind, am descoperit o bonă perfectă, o bonă pe care toți părinții ar vrea-o pentru copiii lor. Dar perfecțiunea este ceva ireal…prea frumos să fie adevărat. Eram atentă la fiecare acțiune, încercând să descopăr ceva ce i-a scăpat, ceva care să o dea de gol, dar se comporta atât de frumos cu copiii, făcea atât de multe lucruri utile prin casă, chiar și fără să fie angajată pentru așa ceva, încât părinții au considerat-o chiar un înger. Și eu la fel am considerat-o, doar că eu, spre deosebire de părinți, știam și așteptam momentul când îi vor crește coarnele și își va arăta adevărata față. De la normalitate la nebunie e un singur pas…și am observat mometul în care bona Louise a început să își arate demonii.

Și, pentru că am spus că acțiunea nu se axează doar în jurul acelei crime, trebuie să vă spun ce mai găsiți în carte: descrierea vieții de cuplu, descrierea bonei cu trecutul și prezentul ei tulbure, dorința femeii de a fi o mamă și o soție responsabilă dar și un om de succes, alegeri și consecințe ale alegerilor, obsesii, prejudecăți, societate și diferențe sociale și multe altele.

Deși este o carte scurtă, doar de 174 de pagini, nu este o lectură ușor de digereat și nu o pot recomanda oricui. Dacă totuși vă faceți curaj să o citiți, atunci pregătiți-vă, pentru că veți descoperi o poveste care o să vă rămână întipărită în suflet și în gând pentru mult, mult, mult timp!

”Bona este asemenea acelor siluete care, la teatru, mişcă pe întuneric decorul de pe scenă. Ele ridică un divan, împing cu o mână o coloană de carton, un panou dintr-un perete. Louise se agită în culise, discretă şi puternică. Ea este cea care ţine firele transparente fără de care magia nu poate să se întâmple.”

„Încetul cu încetul, Louise îmblânzeşte copilul. Zi după zi, îi spune poveşti în care apar mereu aceleaşi personaje. Orfani, fetiţe pierdute, prinţese prizoniere şi castele pe care căpcăuni îngrozitori le lasă în paragină. O faună ciudată, compusă din păsări cu nasul strâmb, din urşi cu un singur picior şi unicorni melancolici, populează peisajele lui Louise. Fetiţa tace. Rămâne lângă ea, atentă, nerăbdătoare. Cere întoarcerea personajelor. De unde vin poveştile astea? Vin din ea, în flux continuu, fără să facă nici cel mai mic efort de memorie şi imaginaţie. Dar în ce lac negru, în ce pădure adâncă s-a dus ea să pescuiască aceste basme crude în care cei blânzi mor la sfârşit, nu fără să fi salvat lumea?”

”… ea nu e decât cioburi, sufletul ei este îngreunat de pietre.”

Un nou început, de Kristin Hannah

Titlu Original: The Great Alone
Editura: LITERA,
Colectie: Blue Moon
Nr. pagini: 464
Traducator: Valentina Georgescu

”Pentru o familie aflată în criză, este proba de supraviețuire supremă. Leni, fiica adolescentă a soților Ernt si Cora Allbright, prinsă în relația pasională și furtunoasă dintre părinții ei, îndrăznește să spere că un nou cămin în Alaska va aduce cu sine un viitor mai bun pentru familia sa. Mama ei va face orice pentru bărbatul pe care îl iubește, chiar dacă asta înseamnă să-l urmeze în necunoscut. La inceput, Alaska pare să fie răspunsul la problemele lor. Zilele lungi, însorite și generozitatea localnicilor suplinesc lipsa de experiență și de resurse a familiei. Dar, pe măsură ce se apropie iarna și întunericul coboară peste Alaska, familia începe să se destrame. Leni îl întâlnește însă pe Matthew, iar acesta – grijuliu, bun, curajos – o face să creadă în posibilitatea unei vieți mai bune…
Un nou inceput este o poveste îndrăzneață și emoționantă despre dragoste și pierdere, despre lupta pentru supraviețuire și sălbăticia care sălăsluiește nu doar în natură, ci și în ființa umană.”

Încă o carte scrisă de Kristin Hannah care mă surprinde! Prima carte pe care am citit-o de la această autoare este ”Privighetoarea”, care mi-a plăcut la nebunie și pe care o recomand cu tot dragul! Colega mea de blog, Lori, a citit ”Un nou început” înaintea mea și, de asemenea, i-a plăcut mult și mi-a recomandat-o. Am înțeles că această carte a câștigat și un premiu pe Goodreads în 2018 (Goodreads Choice Award, categoria ”historical fiction”). Pentru mine nu contează foarte multe acest aspect, dacă o carte îmi place, îmi place și atât…poate să aibă 10 premii sau niciunul!

Trebuie să recunosc că am început această carte mai mult datorită faptului că
am văzut că e ”historical fiction”, unul dintre genurile mele preferate,
dar am descoperit că este mai mult de atât. În această carte găsești de toate: război, dar mai ales viața după război, relația de familie, în special relația mamă-fiică, relația de iubire (una toxică, din păcate), violență, sălbăticie, primejdie, comunitate, supraviețuire, alegeri, viața de după alegeri, Alaska. Frumoasa, dar necruțătoarea Alaska.

M-a impresionat profund puterea mamei, dar mai ales puterea fetiței. Au avut o viață atât de frumoasă înainte de război, dar tatăl ei s-a întors zdrobit psihic. Era cu totul o altă persoană. O altă persoană, dar pe care fetița și mama ei o iubeau la fel de mult, cu fiecare coșmar, cu fiecare țipăt, cu fiecare mutare din loc în loc, cu fiecare palmă, cu fiecare moment de tulburare și de gelozie. Viața în Alaska pare refugiul perfect pentru ei, chiar dacă asta înseamnă să lase în urmă absolut tot. Speranța unei vieți mai bune și iubirea pentru acest bărbat le-a făcut pe Leni și pe Cora să accepte mai ușor mutarea. Au plecat totuși pe un drum pe care nu știe niciunul dintre ei ce îi așteaptă. Viața în Alaska se dovedește a fi total diferită față de cum și-au imaginat-o și sunt nevoiți să treacă prin multe lucruri îngrozitoare, lucruri pe care nu credeau că le vor face vreodată.

Este o poveste care îți prezintă sălbăticia din natură, dar și sălbăticia din sufletele oamenilor. Și, ca în orice sălbăticie, nu poți pătrunde în ea fără să fii rănit. Deși iubești un om care cândva a fost bun, nu poți să treci cu vederea unele lucruri. Da, poți trece cu vederea multe când vine vorba de propria persoană, dar când vine vorba de copilul tău, nu mai ierți. Cora ia decizii pe moment, decizii care o implică și pe fiica ei și acestea vor trebui să trăiască cu consecințele faptelor lor toată viața. Cartea ne arată cum le sunt influențate viețile după ce iau acele decizii, care țin de viață și de moarte. În sălbăticie, trebuie să te sălbăticești și tu pentru a supraviețui.

Cu toate că este vorba de o poveste de viață dură, de aici nu lipsește iubirea și speranța. Uneori, acestea sunt singurele de care ai nevoie pentru a supraviețui într-o lume atât de crudă. Când Leni îl întâlnește pe Matthew, viața ei se schimbă radical. Aceasta nu mai trăiește doar pentru părinții ei, pe care îi leagă o iubire toxică și abuzivă. Leni învață să trăiască pentru ea, să spere, să viseze cu ochii deschiși la o viață în care nu este nevoie să îți măsori cuvintele și gesturile de frică să nu explodeze cel de lângă tine, așa cum se întâmplă cu tatăl ei. Darrrr…la fiecare capitol, este câte o răsturnare de situație care dă toată povestea peste cap. Și te face atât de curios să afli ce se va întâmpla în continuare, încât nici nu îți dai seama cum zboară paginile.

Această carte m-a trecut prin toate stările posibile și imposibile: fericire, tristețe, furie, speranță, spaimă, frică, durere, liniște și multe altele. Mi-a rupt sufletul în bucățele, pentru ca mai apoi să mi-l lipească la loc. Nu, nu exagerez. Kristin Hannah știe exact ce să scrie pentru a ajunge la sufletul cititorului și pentru a-l face să simtă. A construit personajele atât de complexe, încât te face să intri în pielea lor fără să îți dai seama. Finalul a fost unul înduioșător, la care nu ai cum să nu scapi câteva lacrimi…sau mai multe (asta depinde de cât de multe lacrimi ai vărsat pe parcursul lecturii, dar la final vor fi lacrimi de fericire). Așa cum v-am obișnuit, o să vă las și câteva citate care sper să vă ajungă la suflet și să vă convingă să îi dați o șansă acestei cărți, care, pentru mine, a însemnat o adevărată lecție de viață.

”Tatăl ei ridică privirea, atât cât pentru un contact vizual. Arăta devastat, istovit, dar prezent; în ochii lui, ea văzu mai multă dragoste și tristețe decât ar fi trebuit să existe într-o ființă umană. Ceva îl sfâșia pe dinăuntru, chiar și acum. Era celălalt bărbat, bărbatul cel rău, cel care trăia în interiorul lui și încerca să se dezlănțuie în întuneric.”

”Ea știa cât de rău îi părea. Vedea asta pe chipul lui. Când era mai mică, se întreba uneori la ce bun toate acele regrete dacă nu se schimbă nimic niciodată, dar mama îi explicase cum stăteau lucrurile. Războiul și prizonieratul făcuseră să se rupă ceva în el. „E ca și cum ar avea coloana fracturată”, spusese mama, și nu încetezi să iubești pe cineva când este bolnav. Devii tu mai puternic „pentru a-i fi sprijin celuilalt. El are nevoie de mine. De noi.”

”Nu-și putea închipui nimic mai groaznic decât să-ți pierzi mama. Simplul gând îi provoca greață lui Leni. Mama era ca sfoara unui zmeu. Fără legătura ei puternică, stabilă, nu făceai decât să plutești în derivă, să te pierzi undeva, în nori.”

”Uneori, trebuia să te întorci cu fața spre trecut ca să poți merge mai departe.”

”Mama s-a înșelat cu privire la multe lucruri, dar nu s-a înșelat niciodată cu privire la trăinicia iubirii. Ea rămâne. În ciuda tuturor greutăților, înfruntând ura; rămâne acolo.”

Una dintre cele mai frumoase comedii romantice 😊 “Dragoste in contratimp” de Beth O’Leary – recenzie

Titlul original: “The Flatshare”

Editura: Litera

An publicatie: 2019

Numar pagini: 414

“Dragoste in contratimp” este singura carte care nu a stat mai mult de o luna necitita in biblioteca si acest lucru este un record pentru mine. Mi-as fi dorit ca toate cartile ce le-am luat pana in prezent sa fi avut aceeasi soarta, insa din pacate nu a fost asa…

Cand am vazut-o pentru prima data la Julia, bookstagramerita care stie tot ce misca in lumea cartilor, am spus: “Clar trebuie sa am cartea asta!!!” (asa spun cu toate, insa aceasta mi-a atras atentia in mod special si o sa va spun mai jos de ce 😊).

Primul lucru ce mi-a atras atentia a fost coperta, mai ales datorita patului reprezentat pe coperta 😊…m-a dus cu gandul la comoditate, ca apoi titlul sa imi aprinda un beculet 😊 – “The Flatshare” – apartamentul pentru mine reprezentand intimidate…iar sa pui doi necunoscuti sa imparta un apartament, este ceva…clar se preconiza o comedie romantica savuroasa 😊.

Ce sa mai spun de personaje…Tiffy este una dintre cele mai dezinvolte personaje intalnite de mine in cartile citite si nu am mai putut de dragul ei, m-am indragostit instant de ea (ma ducea putin cu gandul la Louisa Clark din “Inainte sa te cunosc”, iar pe Lou am iubit-o si inca o iubesc 😊), foarte vorbareata, cu un stil aparte, ce nu vrea sa iese in evidenta, dar nu prea ii iese 😊, iar Leon este atat de…mmm (cum mi-l imaginez eu, l-as devora complet 😊)…dragut, afectuos, altruist…un barbat asa cum trebuie 😊.

Desi nu se intalnesc niciodata, asa cum a fost prevazut in contractual de subinchiriere, relatia dintre ei se dezvolta atat de frumos, au inceput sa comunice prin biletele 😊 – mi s-a parut unul dintre cele mai frumoase mijloace de comunicare existente, ajungand sa cunosti o persoana din spatele cuvintelor.

Cartea a reusit sa ma prinda inca de la prima pagina, este foarte frumos scrisa, vesela as putea sa spun. Eram toata un zambet cand o citeam si am un zambet imens acum pe fata cand scriu aceste randuri 😊…am ras enorm de mult parcurgand-o, dar am avut si momente cand as fi vrut sa fiu prezenta in carte sa strang de gat pe cineva, sa impart cateva palme, asa ca sa ma descarc (daca veti citi cartea, veti afla…iar daca ati citit-o, stiti la cine ma refer), imi era foarte greu sa o las din mana, creeaza dependenta 😊 si acest lucru este un plus la o carte 😊, odata ce m-a prins lectura, a devenit tot mai profunda…

“Dragoste in contratimp” este delicios de amuzanta, o poveste despre prietenie, iubire si un nou inceput…imposibil sa nu te indragostesti de Tiffy si Leon 😊.

Cu cel mai mare drag va recomand sa cititi cartea, nu veti regreta…este antidotul perfect pentru o zi proasta 😊.

“Povestea mea” de Michelle Obama – recenzie

Titlul original: Becoming

Editura: Litera

An publicatie: 2018

Numar pagini: 620

De foarte multa vreme imi doream sa citesc aceasta carte, o vedeam peste tot pe retele de socializare, pe site-urile librariilor si de fiecare data cand plasam cate o comanda, spuneam ca o iau si nu s-a nimerit :(.

Insa intamplarea a facut sa o pot imprumuta si in sfarsit sa o pot citi. Evident, nu m-am apucat imediat de ea, de cum am primit-o, ca deh…aveam alte carti pe lista. Dar si cand m-am apucat…

M-a atras inca de la inceput ideea de a descoperi povestea lui Michelle, imi era draga imaginea ei de pe vremea cand Barack a devenit presedinte, mai ales datorita faptului ca era o persoana de culoare si am fost putin socata la vremea aceea ca America va avea un presedinte de culoare.

Toti suntem oameni si ne asemenam, nu culoarea pielii ne defineste, ci valorile pe care le avem.

Din aceasta carte ai foarte multe de invatat, sincer, si este o carte care merita citita, nu pentru ca Michelle Obama este o celebritate, ci pentru simplul fapt ca este o persoana ce isi deschide sufletul in fata lumii, cuvintele ei sunt exprimate cu o sinceritate cum rar se intalneste.

Michelle este o persoana careia i-au fost influentate anumite principii si s-a ghidat toata viata dupa ele, nu a cedat in fata unui esec, ci a luptat sa reuseasca inca de cand era copil. Si-a dorit sa fie un om care sa realizeze ceva bun in lume si a reusit.

Pasind in lumea ei, am descoperit-o pe micuta Michelle din cartierul South Side din orasul Chicago, impartind aceeasi camera cu fratele ei, Craig, in apartamentul familiei. Parintii au invatat-o sa spuna mereu ceea ce gandeste, fara a avea teama de a de exprima.

Peste ani, cand a ajuns la Princeton, era singura femeie de culoare dintr-o incapere, ca apoi sa ajunga intr-un birou dintr-un zgarie-nori, unde Barack Obama, studentul de la drept, avea sa ii dea planurile peste cap.

Cartea a fost impartita in trei parti: povestea ei, ce descrie viata ei de la inceput si pana in momentul cand il intalneste pe Barack; povestea lor, ce arata evolutia relatiei dintre ei pana in punctul in care Barack este ales presedinte si povestea familiei la Casa Alba, ceea ce mi-a placut, intrucat imi era usor sa tin pasul cu evolutia evenimentelor, insa ce mi-a placut si mai mult a fost sinceritatea ce am gasit-o in cuvintele scrise.

M-a bucurat faptul ca nu au fost tratate doar lucrurile bune, dar si cruda realitate.

Pe parcursul lecturii, am plans de cateva ori de bucurie, dar si de tristete, am simtit emotiile lor atunci cand a fost momentul sa afle deznodamantul voturilor, la final fiind mega satisfacuta si motivata; poti obtine tot ceea ce iti doresti atata timp cat muncesti pe masura si nu permiti nimaniu sa iti desfiinteze valorile si obiectivele.

Nu este o carte ce trateaza politica, desi au fost fragmente in care au fost detaliate etapele unei campanii, toate eforturile necesare pentru ca misiunea sa fie dusa la bun sfarsit, aceste fragmente fiind foarte interesante pentru mine, intrucat aveam doar o vaga idee cu privire la campanii electorale si tot ce presupune acest lucru.

Este una dintre cele mai bune carti citite pana acum anul acesta.

A fost atat de frumoasa, mai ales pentru ca a fost sincera…pentru ca a fost scrisa de o femeie careia i-a pasat si de vietile altor persoane.

O recomand cu draga inima si va garantez ca nu veti regreta!

Privind înăuntru, de Petronela Rotar

Autor: Petronela Rotar
Categoria: Literatura Romana
Editura: HERG BENET
Nr. pagini: 336

”Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind doar încă cîțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei, opintindu-mă să mai trăiesc o vreme, cît să văd fetele suficient de mari ca să se descurce singure. Este un miracol că nu am murit, trăind atît de sinucigaș, fără măcar să-mi dau seama. Am trecut razant pe lîngă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor. Am făcut întoarcerea spre viață în ziua în care am decis să mă vindec. Nu știam atunci, însă, că asta fac, un U turn definitiv spre lumină. Am aflat abia acum, după un drum lung și dureros, cînd am ajuns.
Am adunat în cartea aceasta drumul meu spre sine și lecțiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumeț rătăcit pe calea vindecării. E darul pe care îl întorc vieții, că m-a îngăduit și așteptat să mă întorc cu fața spre ea.”

Am o mare apreciere și un mare respect pentru oamenii care scriu cărți inspirate din viețile lor, așa imperfecte cum sunt ele. Petronela Rotar și-a pus sufletul pe tavă și le-a dat ocazia cititorilor să îl atingă, să îl întoarcă pe toate părțile, să îl înțeleagă, să îl judece. Fără rușine, fără teamă, fără prejudecăți. Fără să mascheze sau să nege întâmplările mai puțin plăcute din viața ei. Fără să fugă de trecut sau să se ascundă după deget. A trăit asta, a simțit asta, a scris asta. Nimic în plus, nimic în minus. A ales să iasă din tipar și să își trăiască viața complet diferit față de celelalte femei din familia ei. A avut curajul să își accepte și să își învingă fricile, chiar și pe cele mai mari. Nu pot să zic decât: RESPECT!

Am început cartea puțin sceptică, neștiind exact la ce să mă aștept. Cred că mă așteptam să fie ca una dintre acele cărți în care ți se spune ce să faci pentru a reveni pe drumul cel bun, dar nu, este cu totul altceva. Este o invitație pentru a privi înăuntru, exact cum spune și titlul. Petronela privește înăuntrul ei și te face și pe tine să privești, doar că înăuntrul tău. Te face să-ți analizezi trecutul, prezentul, sufletul, mintea, totul. Citești și cobori din ce în ce mai adânc înăuntrul tău, punându-ți întrebări și găsind răspunsuri. Te analizezi și te minunezi de ce descoperi. Nu, în cartea ei, Petronela nu îți spune ce trebuie să faci, ce pași să urmezi, ce reguli să respecți, ci descoperi de unul singrul ce este greșit în ceea ce faci și cum să te îndrepți. Un singur lucru îți spune: totul vine dinăuntrul tău și tu ești cea mai importantă persoană din viața ta! Și, pentru a te vindeca, mai întâi trebuie să recunoști că ești ”bolnav” și să accepți că ai nevoie de ajutor. Nu este deloc o rușine, ci este un pas important în viață, dacă vrei să trăiești o viață frumoasă, în armonie cu propria persoană, în pace cu demonii și balaurii dinăuntrul tău.

Am citit cartea doar în două zile, dar între acestea am avut nevoie de o pauză de câteva zile, pentru a digera tot ce citisem. Totul este atât de sincer și atât de profund, încât trebuie să-ți iei un timp în care să meditezi. Limbajul este unul cât se poate de ușor, am adorat cuvintele și expresiile pur românești, câteva și ungurești, dar acest lucru nu m-a deranjat, deoarece autoarea a avut grijă să traducă fiecare cuvințel străin. Foarte frumos!

Mă bucur enorm că am avut ocazia să citesc o carte atât de profundă (chiar aveam nevoie de o astfel de lectură!) și sunt foarte curioasă de celelalte cărți scrise de Petronela Rotar, pe care plănuiesc să le citesc neapărat în viitorul apropiat. Trebuie să încercați și voi să priviți înăuntru prin intermediul acestei cărți! Nu aveți nimic de pierdut, doar de câștigat! Ca de obicei, simt nevoia să împărtășesc câteva citate cu voi, dar de data asta îmi este cam greu să le aleg pe cele potrivite, deoarece toată cartea este plină de lecții de viață.

”…dragostea pe care o primim de la mame este fundația ființei noastre. Atunci cînd lipsește, toată construcția se prăbușește sau devine extrem de fragilă.”

”…abia atunci cînd ne dăm voie să simțim și emoțiile negative, să ne fie frică, să ne doară, să simțim disperare, gol, singurătate, durere, suntem în contact cu sinele nostru autentic și putem începe să ne construim pe noi.”

”Suntem suma alegerilor noastre, cele mai multe inconștiente. Avem viața pe care o merităm, de cele mai multe ori. Avem viața pe care o creăm în fiecare zi.”

”Toți avem răni și singura cale de a ni le vindeca este să ne întoarcem cu fața spre ele, nu să le negăm.”

”Cred că a-ți propune să-ți petreci tot restul vieții cu cineva este destul de nerealist. La fel cum este să spui cuiva te voi iubi întotdeauna. Cred, mai degrabă, că poți ajunge acolo dacă o iei pas cu pas, zi cu zi.”

”Sunt un om care simte multă frică, însă căruia nu îi mai e frică să simtă frică.”

“The Book of Life” de Deborah Harkness

Al treilea volum al trilogiei All Souls

An publicatie: 2015

Editura: Penguin Books

Numar pagini: 703

Nu stiu daca voi ati patit, insa eu se pare ca tot mai des patesc, ma trezesc cu lacrimi in ochi inca de la primele pagini atunci cand incep o noua carte, cel putin asa am patit in cazul cartii mai sus mentionate.

V-am vorbit deja de Diana si Matthew, insa voi continua cu povestea lor si in articolul de astazi.

“The Book of Life” este fara doar si poate volumul meu preferat din serie, nici primul nu cred ca l-am simtit atat de intens precum acesta, cum spuneam este incarcat de emotie inca de la primele pagini, ca sa nu mai spun ca imi curgeau lacrimi pe obraz dupa ce am terminat primul capitol de citit.

Mi-a placut enorm de mult cum a evoluat actiunea pana la volumul de fata, multe evenimente chiar m-au surprins, suspansul este la el acasa, cartea te tine cu sufletul la gura cu fiecare pagina ce o parcurgi.

Daca in volumul doi am calatorit in Londra elisabetana, in volumul trei am revenit in present. Asa volum incarcat de istorie, stiinta si actiuni imprevizibile ale personajelor paranormal, de mult timp nu am mai avut in maini.

Sa fie un adevarat deliciu sa parcurgi asemenea trilogie…

Desi sunt mare fana romance, incep sa fiu si mai mare fana fantasy.

Pe masura ce inaintam cu cititul, nu mai aveam stare nici sa stau linistita pe canapea, aveam pielea de gaina, suspans maxim si o tensiune continua (exact asa cum trebuie sa fie o carte mega buna). Nu o puteam lasa deloc din maini de teama sa nu cumva sa ratez ceva.

Orice scenariu incercam sa-mi fac, nu reuseam sa-l duc la bun sfarsit ca intervenea altceva.

De foarte mult timp nu am mai citit cu atata pasiune o carte, sa ma pierd complet in lectura, sa simt ca fac parte din acea lume descrisa prin randuri, ca sunt alaturi de personaje in nebunia lor…respiram alaturi de ei, cand de fapt, eu respiram paginile cartii.

Diana a evoluat intr-un mod atat de suprinzator, am ramas cu gura cascata…de la fata nestiutoare, condusa de frica si plina de intrebari, a devenit o femeie determinata, ce are toate raspunsurile. Autoarea a conturat-o foarte bine si chiar ma bucura acest lucru, este un personaj principal ce clar iti ramane fixat in memorie.

Cand vedeam cum se subtiaza cartea, ca ma apropiam de final, calculam paginile ramase pana la ultima, voiam sa aflu o data pentru totdeuna finalul, dar in acelasi timp nu voiam sa parasesc aceasta lume, inca nu eram pregatita sa ma despart de personaje.

Iar cand am ajuns la final, mare tristete m-a lovit…am realizat ca e gata…

Nu-mi venea sa cred ca sunt nevoita sa ma despart de personaje, sa ma rup de supranatural si sa ma intorc la realitate

Cartea a fost echipata cu arsenal complet: iubire pura, legaturi de familie, prietenie consolidata intre personaje ce nici nu-ti trece prin minte ca ar putea fi posibil, sarcasm, umor, emotie, suspans.

Trilogia “All Souls” a devenit una dintre favoritele mele si stiu ca atunci cand dorul ma va roade, cartile ma asteapta in biblioteca sa le redescopar.

Cu cel mai mare drag recomand aceasta serie, chiar este una dintre cele mai bine scrise si merita citita. Sper ca v-am convins sa ii dati o sansa .

“It is not the strongest of the species that survives, nor the most intellingent that survives. It is the one that is most adaptable to change.”

“Secrets are unreliable allies. They allow us to believe we are safe, yet all the while they are destroying us.”

“I’m a vampire. I can go outside during the day and my hair won’t catch fire in the sunlight. I’m Catholic and have a crucifix. When I sleep, which is not often, I prefer a bed to a coffin. If you try to stake me, the wood will likely splinter before it enters my skin. No fangs either. And one last thing: I do not, nor have I ever, sparkled.” (este unul din fragmentele mele preferate din carte)

“If you truly love someone, you will cherish what they despice most about themselves.”

“Why do you love me so much?

To every question I have ever had, or ever will have, you are the answer.” (una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste)

“Hearts cannot be broken. And only love makes us truly immortal.”

“We were the tenth knot.

Unbreakable.

Without beginning or end.”

O carte de citit pe nerăsuflate: Pacienta tăcută-Alex Michaelides (recenzie)

Autor: Alex Michaelides

Editura: LITERA, Colecție Buzz Books

Nr pagini: 368

Titlu original: The Silent Patient

”Viața Aliciei Berenson este aparent perfectă. Pictoriță renumită, casatorită cu un fotograf de moda, ea traiește într-o casă superbă, cu vedere spre parc, într-una dintre zonele cele mai dorite din Londra. Într-o seară, soțul ei, Gabriel, se întoarce acasă târziu de la o sedință foto, iar Alicia îl împușcă de cinci ori în față și apoi rămâne tăcută mai mulți ani. Refuzul Aliciei de a vorbi sau de a da orice fel de explicații transformă o tragedie domestică în ceva mult mai teribil, un mister care captează imaginația publică și o face pe Alicia celebră. Prețul tablourilor sale crește astronomic, iar ea, pacienta tacută, este ascunsă de tabloide și de lumina reflectoarelor la The Grove, un spital psihiatric de maximă securitate din nordul Londrei.
Theo Faber este un psihoterapeut care a așteptat multa vreme oportunitatea de a lucra cu Alicia. Hotărârea lui de a o face să vorbească și să dezvăluie misterul motivului pentru care și-a împușcat soțul îl poartă pe un drum plin de primejdii – o căutare a adevărului care amenință să-l distrugă…”

Sună captivant, nu? Și terifiant… Ei bine, eu am fost atrasă de această carte încă de când am aflat că va apărea, fără să fie nevoie să mai citesc descrierea. Abia când a ajuns în mâinile mele am fost și eu curioasă despre ce este vorba mai exact în această carte. A fost numită ”thriller-ul anului”, cu toate că suntem abia la jumătatea lui, dar să nu aveți dubii…chiar își merită această denumire.

Primul lucru care îți vine în minte când vezi această carte este ”oare de ce și-a ucis soțul?”, ”oare de ce nu mai vorbește?”. Psihoterapeutul Theo Faber, care se ocupă de Alicia, este convins că ea nu mai vorbește din cauza traumei suferite în urma uciderii soțului ei. Și totuși…motivul tăcerii ei este unul incredibil. Imediat după moartea lui Gabriel, Alicia pictează un tablou care spune multe despre motivul tăcerii ei, însă nimeni nu este în stare să îl descifreze. Tabloul este intitulat Alcesta și este, de fapt, un autoportret. Alcesta este o eroină a unui mit grecesc, murind în locul soțului ei, care era condamnat la moarte. Ulterior, Alcesta este adusă înapoi din morți, lângă soțul ei, însă ea refuză să mai vorbească, rămânănd tăcută pentru tot restul vieții. Care este legătura între Alicia și Alcesta? Bineînțeles că nu o să spun aici. Ți-am stârnit curiozitatea? Pune mâna pe carte, pentru că sigur vei dori să afli!

Theo Faber, terapeutul Aliciei, duce o adevărată luptă încercând să ajungă la ea și să o facă să vorbească. Încearcă toate metodele posibile și imposibile, punându-se de multe ori în pericol, dar într-un final reușește să obțină mici reacții din partea Aliciei și, mai greu, și mărturisiri. Poate vă întrebați de ce este Theo atât de interesat de Alicia, încît să își pună slujba și viața în pericol…Și eu m-am întrebat același lucru. Ei bine, cei doi se aseamănă foarte mult, Theo se regăsește cumva în povestea pacientei sale tăcute. El încearcă să o ajute pe ea, dar cel mai mult vrea să se ajute pe el însuși.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care este scrisă cartea, fiind ușor de citit, cu fraze scurte și structurată pe capitole tot scurte. Din momentul în care pui mâna pe ea, nu vei mai putea să o lași jos până nu o dai gata. Fiecare capitol are o doză de suspans, exact cât să te facă să mai citești un capitol, și încă unul, și apoi încă unul, până când îți dai seama că ai ajuns la ultimul.

Alex Michaelides se joacă cu mintea ta, îți dă senzația că știi exact ce se întâmplă, ca mai apoi să îți dovedească cât de mult te-ai înșelat. Te face să devii suspicios în privința fiecărui personaj și să stai cu sufletul la gură în fiecare capitol, descoperind noi indicii. Iar finalul…este unul wow, total neașteptat, tulburător, terifiant, incredibil. Te lovește fix în față și te face să te întrebi cum de nu ți-ai dat seama mai devreme, cum de nu ai văzut că totul era fix sub nasul tău.

Recomand cartea, chiar dacă ești sau nu ești iubitor al genului, pentru că te va surprinde oricum. Și dacă tot nu te-am convins până acum, las mai jos câteva citate.

„Tăcerea ei era ca o oglindă – reflectându-te pe tine. Și era, adesea, o priveliște urâtă.”

”Motivul real era complet egoist. Încercam să mă ajut pe mine însumi. Cred că la fel stau lucrurile cu cei mai mulți dintre cei care intră în domeniul sănătății mintale. Suntem atrași de această profesie tocmai pentru că suntem vătămați – studiem psihologia ca să ne vindecăm pe noi înșine. Că suntem sau nu dispuși s-o recunoaștem, asta-i altă mâncare de pește.”

„E atâta suferință peste tot, și nu facem decât să închidem ochii în fața ei. Adevărul e că suntem cu toții speriați. Suntem speriați unii de alții.”

„Cumva, prinderea fulgilor de zăpadă e ca prinderea fericirii; ai ceva și pe dată, nu mai ai nimic.”

”Emoțiile care nu sunt exprimate nu mor niciodată. Sunt îngropate de vii și revin mai târziu, în feluri mai urâte.”

”Presupun că lucrul care mă sperie este cedarea în fața necunoscutului.”

”-Despre iubire. Despre faptul că adesea luăm dragostea drept un foc de artificii-drept spectacol și ceva ieșit din comun. Însă iubirea adevărată e foarte tăcută, foarte liniștită. E plictisitoare, dacă privești din perspectiva spectaculosului. Iubirea e profundă și calmă-și constantă.”