”Corupt” de Penelope Douglas (recenzie)

  • Titlul original: ”Corrupt”
  • Autor: Penelope Douglas
  • Serie: Devil’s Night
  • Volum: I
  • Editura: Epica
  • Colecție: EpicLove
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 496
  • Traducere de Adrian Deliu
  • Gen: dark romance
  • Vârsta: +18

Erika

Mi s-a spus că visele ar fi dorințele inimilor noastre. Cu toate astea, coșmarurile mele s-au transformat în obsesia mea. Numele lui e Michael Crist. Fratele mai mare al partenerului meu e ca filmul ăla de groază la care te uiți printre degete. E chipeș, puternic și total înfricoșător. Starul echipei de baschet a facultății lui, acum ajuns la profesioniști, e mai preocupat de praful de pe pantofii săi decât de mine. Eu însă l-am remarcat. L-am văzut. L-am auzit. Lucrurile pe care le făcea, faptele pe care le ascundea. Ani de-a rândul am stat cu sufletul la gură, neputând să-l ignor. Acum am terminat liceul și am mers mai departe la facultate, dar n-am încetat să fiu cu ochii pe Michael. E rău, iar lucrurile urâte pe care le-am văzut nu mai pot rămâne închise în mintea mea. Pentru că, în sfârșit, m-a observat și el.

Michael

O cheamă Erika Fane, dar toată lumea îi spune Rika. Partenera fratelui meu a crescut în casa noastră și e mereu prezentă la masa de seară. Își lasă ochii în jos când intru eu îmi fac apariția într-o cameră și încremenește când mă apropii. Simt mereu frica revărsându-se din ea și, chiar dacă nu i-am avut trupul, știu că-i am în stăpânire mintea. Și, oricum, asta e tot ce vreau, de fapt. Asta până când fratele meu pleacă la școala militară, iar pe Rika o găsesc la facultate, singură. În orașul meu. Fără apărare. Ocazia e prea frumoasă ca să fie adevărată, la fel și sincronizarea. Pentru că, vedeți voi, acum trei ani i-a vârât în închisoare pe câțiva dintre prietenii mei din liceu, iar acum ei sunt liberi. Noi am așteptat. Am avut răbdare. Iar acum, absolut toate coșmarurile ei vor deveni realitate.

Prima mea întâlnire cu Penelope Douglas a fost în urmă cu mai bine de 5 ani, când am citit cartea ”Intimidare”, primul volum al seriei ”Fall Away”, iar de atunci, mi-am propus să-i descopăr cât mai multe din titlurile publicate. Abia anul trecut am reușit să obțin încă două cărți, iar anul acesta am avut oportunitatea de a citi ”Corupt” cu ajutorul celor de la Epica, cărora țin să le mulțumesc din suflet pentru exemplarul oferit; îl găsiți ți voi în librării, dar și pe site-ul editurii aici.

“Corupt” ne prezintă povestea Erikăi și a lui Michael. Erika este o adolescentă a cărei viață a fost mereu controlată de alții, nu atât de părinții săi cât de persoanele ce o înconjoară și care pot obține un beneficiu de pe urma sa. Au încercat și au reușit (până într-un anumit punct) să-i influențeze fiecare acțiune pe care aceasta o făcea. Michael este fratele lui Trevor, iubitul Erikăi, dar totodată și un licean ce te îndeamnă să păcătuiești fără să stai pe gânduri. Mereu a fost criticat și comparat cu alții, este văzut ca o persoană arogantă, la care nu ajungi nici cu prăjina la nas, însă dacă este așa sau nu, este o cu totul altă poveste. Erika pleacă la facultate în altă localitate, se rupe de orașul unde a copilărit, vrea să uite trecutul, parte din el, căci pe Michael nu și-l poate scoate din minte. Drumul ei și al lui Michael se intersectează când nici nu se așteaptă, iar atunci sunt atrași precum magneții unul de celălalt și nutresc sentimentele ce nu ar trebui alimentate. Ei bine, cum inimii nu-i poți porunci, se lasă cu scântei 🙈…iar mai mult de atât nu vă spun…dacă sunteți curioși, vă rămâne să o descoperiți, dar fiți cu băgare de seamă, este pentru 18+.

Acțiunea volumului este redată atât din perspectiva Erikăi, cât și a lui Michael, cu treceri episodice în trecut și prezent, ceea ce mi-a plăcut tare mult, am putut să-mi formez propriile idei, dar să le și observ acțiunile mult mai bine, gândurile și evolția de-a lungul anilor trecuți, de la momentele surprinse în capitolele trecutului, la cele din prezent. De multe ori am fost călcată pe bătături de unii dintre prietenii lui Michael, i-am simțit eu pe cei ok, ca să spun așa, dar și pe drăcușori și-mi venea să intru în carte și să-i sugrum, nu alta, toate sentimentele nasoale mă treceau când îi vedeam și mi se activau ”nervi nervoși”. Deși am avut momente când îmi venea să îi ard câteva palme Erikăi, îmi dădea impresia că ea altceva nu știe decât masculi și mă terminau gândurile sale, până la urmă și-a revenit (probabil palmele mentale trimise către ea și-au făcut efectul…) și n-am mai putut de drag când am observat că pune piciorul în prag și se schimbă treaba. Michael, ce să mai…am băloșit la el, sincer, nici nu se putea altfel (dar șșșttt, să nu-I spuneți iubitului meu, că mă lasă să dorm singură și mie nu-mi place…), a fost creat în așa fel încât doar observându-l în cadru, să te treacă toate gândurile necurate și credeți-mă, or să vă treacă…dar a avut și el momentele sale în care l-aș fi scuturat puțin, doar așa, să-i bag mințile-n cap…

Ce pot să vă mai dezvălui este că a fost o lectură extrem de interesantă, intensă și captivantă, îmi era tare greu să o las deoparte, mă tot corupea să citesc și să citesc, până s-o dovedesc. Nu puține au fost pasajele pe care le-am citit cu sufletul la gură, dar și cu fiori străbătându-mi corpul…ce să mai, am savurat povestea cu fiecare pagină parcursă. Chiar și cu nervii întinși la maxim uneori, am avut episoade când m-am și emoționat puțin, am fost cu ochii pe personaje mai ceva ca un detectiv, iar povestea lor m-a încântat peste măsură. Parcă a fost prea scurtă, aș mai fi vrut câteva pagini, mi-a părut rău când am ajuns la final și am realizat că sunt nevoită să mă despart de personaje, însă am o mică speranță că mă voi reîntâlni cu o parte din ele în volumul următor al seriei, volum care-l are ca și personaj principal pe Kai, un alt mascul pe care l-am devorat din priviri…(vai, păcatele mele…), unul dintre prietenii lui Michael.

”Sexul nu e esențial (…). N-avem nevoie de sex ca să supraviețuim, dar avem nevoie de el ca să trăim. E un moment de extaz, una dintre puținele ocazii când toate cele cinci simțuri ating absolutul.”

”Ce vedeam la el? Răspunsul era atât de simplu , încât nici măcar nu trebuia să stau pe gânduri. Același lucru pe care îl văzuse el la mine, cu ani în urmă, în catacombe. Foamea. Nevoia de a mă desprinde și dorința de a găsi acea unică persoană de pe planetă capabilă să mă înțeleagă. Tentația de a căuta toate lucrurile despre care ni se spunea că nu ne erau permise…”

”Atunci când vrei să faci impresie și crezi că ai împins lucrurile suficient de departe, mai împinge-le un pic. Fă în așa fel încât lumea să se întrebe dacă nu cumva ești un pic sărită de pe fix. Așa, n-o să se mai ia nimeni de tine.”

”Pactul” de Elle Kennedy (recenzie)

  • Titlul original: ”The Deal”
  • Autor: Elle Kennedy
  • Serie: Off-Campus
  • Volum: I
  • Editura: Epica
  • Colecție: EpicLove
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 464
  • Traducere de Sorin Petrescu
  • Vârsta: +17 ani

Ea e pe cale să încheie un pact cu băiatul cel rău…

În sfârșit, Hannah Wells a găsit pe cineva de care se simte atrasă. Deși de obicei e sigură pe sine, la capitolul sex și seducție are multe probleme, provocate de un incident dureros din trecutul ei. Dacă vrea cu adevărat să atragă atenția tânărului pe care îl place, Hannah va trebui să își învingă nesiguranța și să îl facă să o observe… chiar dacă asta înseamnă să îl mediteze pe căpitanul echipei de hochei a universității — un tip enervant și încrezut —, în schimbul unei întâlniri aranjate.

… și va fi o experiență amețitoare.

Cea mai arzătoare dorință a lui Garrett Graham este să joace hochei în liga profesioniștilor, după ce termină facultatea. Dar o notă catastrofală obținută la un examen amenință să zădărnicească visul pentru care a muncit atât de mult. Prin urmare, dacă pentru a-și asigura locul în echipă trebuie să ajute o fată să stârnească gelozia altuia, nimic nu îi va sta în cale. Însă un sărut neașteptat duce la cea mai nebunească partidă de sex din viața lor. Acum trebuie să o convingă pe Hannah că pe el îl dorește.

”Pactul” este una dintre noutățile primite din partea editurii Epica la început de lună, alături de ”Dintotdeauna tu” a lui Colleen Hoover, a cărei recenzie o găsiți pe blog aici, ”Vicious” scrisă de L.J. Shen și ”Corupt” de Penelope Douglas, carte ce urmează să o parcurg cât de curând 😊. Este prima carte ce o citesc de la autoarea Elle Kennedy și cu mâna pe inimă vă spun că m-a convins de la primele pagini să mai citesc și alte cărți de-ale autoarei. Face parte din seria Off-Campus, fiind primul volum al seriei și urmărește povestea lui Hannah și a lui Garrett, doi studenți la Universitatea Briar; o găsiți atât în librării, cât și pe site-ul editurii aici. Drumurile lor se intersectează la facultate, mai exact la cursul de Etică. Hannah este studenta care a obținut nota zece la un test susținut, Garrett este studentul care a luat o notă ce amenință să-i strice media și să-i afecteze locul în echipa de hochei. Așa că, ce-i rămâne de făcut, decât să o convingă pe Hannah să-i dea o mână de ajutor și să fie meditatoarea lui. Deși pare un lucru banal, acest ajutor vine cu condiții, iar cei doi ajung să facă un pact. Cum va decurge acest ”aranjament” rămâne să aflați voi 😉…

De la primele pagini ale volumul am simțit că e ce trebuie și că voi ajunge să iubesc această serie, iar până am ajuns la final, mi s-a confirmat cu vârf și îndesat acest sentiment. Hannah și Garrett mi-au cucerit sufletul de la prima întâlnire și m-am distrat alături de ei cum nu m-am mai distrat de multă vreme. Dialogurile lor au fost sarea și piperul, încărcate de umor și sarcasm, împunsăturile lor mi-au provocat dureri de burtă de la atâta râs și muream de drag, nu alta, până și iubitul meu îmi spunea să-mi mai revin, că mă sufoc de atâta râs, să mai respir… Am descoperit, că în ciuda puterii de care dau dovadă la suprafață, toată acea stăpânire de sine, interiorul ascunde secrete dureroase, temeri peste care greu se trece, îi macină nesiguranța și evită, pe cât posibil, să își asume riscuri. Chiar dacă trăiesc cu impresia că sunt foarte diferiți unul de celălalt, se aseamană destul de mult, iar acea nebunie ce-I caracterizează pe fiecare în parte, îi atrage ca un magnet unul de celălalt. Nu ai nimic de pierdut dacă-ți acorzi o șansă și riști, cine știe…poate chiar ai ceva de câștigat 😊.

Pe cât de mult am râs parcugând acest volum, am avut și momente când îmi doream să pot intra în carte și să trag niște pumni, am avut parte de un personaj ce-mi venea să-i mânânc ficații, nu alta (și mie nu-mi place ficatul deloc…), și așa o repulsie mă lovea atunci când apărea în cadru, dar și o furie când observam că mendrele sale sunt pe cale să se materializeze. M-am și emoționat pe alocuri, povestea a reușit să-mi trimită fiori prin tot corpul, am avut lacrimi de bucurie, dar și de tristețe, m-am bucurat că protagoniștii au avut alături așa prieteni înțelegători și la fel de bezmetici ca și ei, i-au susținut indiferent de cauză și umerii lor au fost alături de fiecare data când a fost nevoie. În același timp, îmi doream să ajung la final, să văd cum va evolua toată povestea, deși aveam eu unele bănuieli, și sincer vă spun, când am ajuns la final, așa o tristețe m-a lovit, îmi și părea rău că-mi dorisem să ajung la final. De asta iubesc și nu iubesc seriile, dacă mă înțelegeți…

”Pactul” m-a trimis cu gândul la seria ”Zece respirații scurte” a lui K.A. Tucker, dar și ”Fall Away” a lui Penelope Douglas, acele serii le-am iubit din tot sufletul și am certitudinea că și seria ”Off-Campus” li se va alătura, fără doar și poate, își va primi locul de cinste în bibliotecă 😊. Acest prim volum al seriei a fost unul încărcat de dialoguri amuzante și spumoase, o poveste de dragoste ce-ți aprinde toate beculețe, scene de dragoste interesante, să le numesc așa, prietenii extrem de strânse, relații de familie tumultoase, nesiguranță, puterea de a merge mai departe, împăcare cu trecutul, dar și persoanje numai bune de urmărit: persoanje feminine puternice, ce nu se lasă doborâte cu una cu două, persoanje masculine la care să-ți clătești ochișorii, și credeți-mă…aveți la ce să vă clătiți ochii… Vă recomand ”Pactul” cu cel mai mare drag, este o lectură ce vă va da o stare de bine și este extrem de potrivită după o lectură ce vă muncește psihic (așa a fost în cazul meu…), vă destinde la maxim și este ca o gură de aer proaspăt.

”Unul dintre noi” de Asne Seierstad (recenzie)

  • Titlul original: ”En av oss”
  • Autor: Asne Seierstad
  • Editura: Art
  • An apariție: 2018
  • Pagini: 608
  • Traducător: Simina Răchițeanu

Considerată o capodoperă, cartea jurnalistei Åsne Seierstad se impune ca o lectură esențială pentru cine vrea să înțeleagă vremurile pe care le trăim.

În 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis șaptezeci și șapte de conaționali norvegieni într-un atac terorist care a șocat lumea. După devastatorul eveniment, au început să curgă inevitabilele întrebări. Cum s-a putut întâmpla așa ceva? De ce s-a întâmplat asta? Și cine este Anders Breivik?

O carte palpitantă, zguduitoare și esențială, Unul dintre noi este relatarea unui masacru și un studiu al răului. Dar este și o poveste despre comunitate versus izolare, speranță versus respingere, iubire versus fanatism – și un memorial zguduitor al celor care și-au pierdut viața.

Am dat întâmplător peste această carte pe Goodreads, căutam cu totul altceva, însă atenția mi-a fost captată de către copertă, ulterior am parcurs și descrierea, atât mi-a trebuit și a ajuns pe wishlist. Mult nu a prea zăcut acolo, întrucât cei de la Cartepedia mi-au sărit în ajutor și au făcut o magie…m-am trezit cu cartea în teancul meu de TBR 😊. Mai mare bucuria pe mine nu alta și eram extrem de curioasă să o citesc, mai ales că era inspirată din fapte reale.

Așa cum spune și titlul, paginile dezvăluie povestea lui Anders Breivik, dar și a masacrului din Norvegia pe care acesta l-a înfăptuit la data de 22 iulie 2011. Anders Breivik era un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a avut o copilărie nu tocmai fericită, mama nu i-a acordat atenția necesară, fiind extrem de problematic încă din pruncie, neștiind cum să mai gestioneze educația sa a apelat și la Direcția de Asistență Socială, nu s-a înțeles nici cu sora sa Elisabeth, mai mare cu șase ani decât el, a fost respins de către tată în urma ideologiilor sale la vremea când a devenit adolescent, deși acesta a încercat să-i fie alături și să-i ofere o educație potrivită, a intrat în diverse anturaje, însă nu și-a găsit locul niciunde, oricât încerca să se integreze.

Am pornit cu un elan enorm atunci când m-am decis să o parcurg și așa o surpriză am avut, de nici nu știu cum să o descriu. Nu este o carte cu acțiune alertă sau cu un fir narativ ușor de urmărit, din contră, este statică, cuprinde foarte multe elemente psihologice, religioase, dar și polititce, toate acestea având o anumită influență asupra lui Anders Breivik. Nu pot să spun că n-am avut de furcă cu romanul, numărul personajelor este relativ mare, mi-a luat ceva până am prins care cine este și ce rol are în această poveste, chiar mi-am făcut o schiță ca să pot înțelege mult mai bine personajele, dar și evenimentele ce le-au împins în viața lui Anders, deși n-au avut o acțiune directă cu acesta. M-a muncit 4 zile, înaintam destul de greu cu ea pentru că fiecare pagină trebuia să o diger, să o analizez în amănunt, să pot urmări cât de cât firul poveștii, mai ales că nu era doar povestea lui Anders cuprinsă, ci și a unei familii de refugiați irakieni, a unei familii de profesori, dar și a multor altor familii.

Cu mâna pe inimă vă mărturisesc, prima jumătate a cărții a fost încărcată de informații și nu prea dibuiam eu ce legătură au unele cu altele, însă o dată trecută de jumătate, s-a făcut lumină și în căpușorul meu, ideile făcute între timp, au prins formă și deja începusem să citesc cu noduri cu cât mă apropiam, tot mai mult, de data masacrului. Ei bine, când am ajuns la masacru, mi-a dat în moalele capului și efectiv, m-am frânt în două, am parcurs mare parte din cealaltă jumătate a cărții cu lacrimi în ochi, fiori pe șina spinării și o furie greu de controlat. Îmi era imposibil să accept că asemenea fapte chiar au avut loc și eu să fiu total pe lângă, mai ales că o țară întreagă a fost zguduită de asemenea eveniment, numeroase familii au fost distruse, inimile lor au fost frânte, speranțele spulberate…au plecat de la un rău, ca să dea de un rău și mai rău ☹.

”Unul dintre noi” nu este genul de carte despre care să spui că ”mi-a plăcut”, este acea carte care te zguduie până măduva oaselor, care-ți dă în moalele capului și te muncește psihic, nu alta. Este profundă și dureroasă, greu de digerat în unele pasaje, nu e de citit așa pe fușăreală, ci e de citit cu încetinitorul, de urmărit cât de multă influență pot avea ideologiile unor persoane, cât de importantă este atenția acordată copiilor în primii ani de viață, de a le oferi educația necesară, de a le da cei șapte ani de acasă. Este despre familie, copilărie, suferință, respingere, neadaptare, acceptare, dar și puterea de a o lua de la capăt… Vi-o recomand dacă sunteți atrași de non-ficțiune, psihologie, religie sau politică, dacă aveți răbdare cu descrierile consistente, pentru că vă va munci, atât psihic, cât și emoțional…(o găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia aici 😊).

”Uneori, și oamenii iau foc. Razele de lumină îi străpung și le ating inima. Apoi, imediat ce s-au găsit, le e teamă să se piardă.”

”Să fii părinte înseamnă să trăiești cu teama continuă că scumpa ta odraslă ar putea să pățească ceva.”

”Răul poate să omoare un om, dar niciodată nu va înfrânge un popor!”

”Secera” de Neal Shusterman (recenzie)

  • Titlul original: ”Scythe”
  • Autor: Neal Shusterman
  • Volum: I
  • Serie: ”Arc of a Scythe”
  • Editura: Young Art
  • Data apariției:  2019
  • Pagini: 448
  • Traducător: Dan Sociu

Această lume a viitorului pare una ideală: foametea și sărăcia au fost eradicate, la fel și bolile și războaiele, grație tehnologiei. Nemurirea oamenilor însă are un preț: în prezent, Secerile reprezintă o clasă specială, singurii oameni care pot lua viața altora. Și e nevoie să facă asta, pentru a ține populația sub control. Citra și Rowan sunt doi adolescenți aleși drept ucenici ai unei Secere. E un rol pe care nu și-l dorește niciunul dintre ei. A lua viața unui om presupune compasiune, dar și un talent anume, pentru a îndeplini sarcina cât mai nedureros. Cum se vor descurca cei doi?

”Secera” ne arată că nicio lume nu e perfectă, nici măcar aceea în care omul a cucerit moartea.

Nici nu mai știu de câte ori am văzut și auzit despre seria aceasta pe bookstagram, aș putea să spun că devenisem obsedată de gândul că ”trebuie să o am și eu”, de fapt, cu toate cărțile pățesc așa, ce să mă tot eschivez, însă când Cătă m-a tot cicălit cu ”Secera”, deja n-am mai rezistat și a trebui să îi aflu povestea. Cartepedia mi-a venit și de această dată în ajutor și le mulțumesc din suflet, încă o dată, am adus-o în teancul meu cărți necicite, însă nu a stat prea mult acolo, tentația a fost prea mare, mai ales cât de înfocată eram în privința ei, așa că, i-am pus gând rău și am dat-o gata în câteva ore, nici nu se putea altfel.

Citra Terranova este o adolescentă în vârstă de 16 ani, care, într-una din zile se trezește cu o Seceră în apartament, gândindu-se ce membru al familiei sale urmează să fie spicuit. Este extrem de curajoasă sau aș putea spune, nesăbuită, întrucât îndrăznește să îi pună Secerii întrebări nepotrivite, astfel riscând spicuirea întregii familii, nu doar a unui singur membru. Datorită acestei calități, Citra a rămas imprimată în memoria Secerii, iar după ce aceasta și-a îndeplinit sarcina, Secera s-a despărțit de familie, lăsându-i și cu mai multe semne de întrebare. Rowan Damisch se afla pe coridorul școlii când a zărit o Seceră în cadrul instituției, îndreptându-se spre biroul directorului, neștiind pe cine urmează să spicuie. Având de gând să fie alături de persoana ce urmează a fi spicuită, dorința nu i-a fost refuzată de Seceră, gestul său fiind văzut ca ceva nemaiîntâlnit până acum, nebănuind că sunt și anumite riscuri pentru ceea ce vrea el să facă. O dată spicuirea realizată, Secera îl lasă pe Rowan în urmă, , însă cu câteva gânduri în minte. La scurt timp după întâlnirile cu Secera, Citra și Rowan sunt aleși drept ucenici, rol pe care nu și-l dorește niciunul dintre ei, dar când a ținut o Seceră cont de ceea ce-și dorește omul de rând? Dacă vor fi sau nu potriviți pentru rolul de Seceră, rămâne să descoperiți voi, cartea o găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia aici 😉.

Am pornit destul de optimistă în lecturarea acestei cărți și vă spun cu mâna pe inimă că nu am fost nici măcar o clipă dezamăgită. M-am pierdut complet în acea lume unde Secerile erau mesagerii morții, acțiunile lor erau un mister pentru mine, însă am descoperit că sunt Seceri bune și Seceri cu adevărat crude, că se ghidează după anumite principii și sunt singurele careși pot curma viața, nicio altă Seceră nu are dreptul de a-i spicui. Dacă noi, în viața reală, avem cele 10 porunci, Secerile, în lumea lor din MidMerica eu cele 10 reguli, pe care le respectă cu sfințenie…sau poate nu? I-am urmărit pe Citra și Rowan cu sufletul la gură, formarea lor începea să mai elucideze din misterul Secerilor și eram tare încântată de ce descopeream, era o adevărată artă, deși nu era nimic plăcut în rolul unei Seceri. Le-am admirat curajul de multe ori, dar i-am și spurcăit, ce e drept, nu am putut să mă abțin, oops…ajunsesem să-mi fac diverse filme în ce privește acțiunea și nu mai aveam răbdare de niciun fel, voiam să se întâmple totul cât mai repede, să-mi aflu răspunsurile la întrebări, să mi se confirme bănuielile, dar de unde…bănuielile mele au fost desființate într-o secundă și am fost luată prin surprindere de nenumărate ori. Nici nu știu când au trecut paginile, sincer, mă și bucuram că merge parcursă așa repede, eram extrem de captivată de poveste, însă când am început să realizez că ajunsesem la ultimele 100 de pagini, o tristețe teribilă m-a lovit, nu-mi doream să finalizez volumul, iubitul meu chiar îmi spunea să o las în pom dacă nu vreau să ajung la ultima pagină, dar cum să o las în pom, când tot ce-mi doream e să aflu deznodământul? Și cu ce deznodământ m-a lovit, că am și țipat, am strâns cartea la piept și totul prindea formă în creierașul meu, rumegasem fiecare acțiune în parte, fiecare cuvânt adresat, să le disec fiecare semnificație.

”Secera” este un adevărat page-turner, acțiunea efectiv curge la vale, n-ai niciun moment de respiro, eu cel puțin n-am avut, am fost constant în priză, îmi era și greu să las cartea deoparte să iau măcar o gură de apă, am reușit să mă deconectez complet de realitate și să fiu absordită de poveste. Am fost alături de personaje necoapte precum Citra și Rowan, ce au suferit schimbări și s-au maturizat mult mai repede decât ar fi fost normal, le-am admirat calitățile și modul de a gândi, logica lor în fiecare acțiune, deși am mai avut momente când îmi dădeam câte o palmă peste frunte de frustrare, am cunoscut persoane capabile de o cruzime ieșită din comun și care acționau fără pic de milă, crezându-se zei, pe aceia i-aș fi spicuit eu cu mare drag, toți nervii mi se activau când apăreau în cadru și nu știam cum să mă mai controlez, dar am avut parte și de personaje ce au dat dovadă de o compasiune ce mi-a înmuiat inima, știind că nu este una dintre atribuțiile rolului pe care îl joacă. Mi-a părut rău pentru destinul unora, de altele sunt curioasă cum le va evolua povestea în volumele următoare, presimt că nu vor fi lăsate în urmă, aș fi tare tristă dacă nu vor mai apărea…ce să mai, am fost străbătută de sentimente de toate felurile și nu pot decât să mă bucur de acest lucru, deși acum sunt tare tristă că trebuie să aștept puțin până obțin următorul volum ☹.

Cred că v-am dezvăluit suficient și sper că v-am convins să îi acordați o șansă volumului, în cazul în care nu ați reușit să-l parcurgeți până în prezent. Are puțin din toate: o lume fantastică, persoanje demne de urmărit cu răsuflarea tăiată, acțiune alertă și captivată, mister pe ici, pe colo, o poveste de dragoste, legături de familie, maturitate, dar și o meditație despre viață și moarte…

”Fiecare e vinovat de ceva și fiecare încă mai are o amintire a copilăriei inocente, chiar și cu multe straturi de viață peste ea. Umanitatea e inocentă. Umanitatea e vinovată. Amândouă la fel de adevărate.”

”Trecutul nu se schimbă niciodată.”

”Că Seceră e doar un instrument al morții, dar mâna ta e cea care-l mișcă. Tu și părinții tăi și toată lumea sunteți cei care comandați Secerile. (…) Suntem toți complici. Trebuie să împărțim responsabilitatea.”

”(…) intențiile bune pavează multe drumuri. Nu toate duc în iad.”

”Dar când ești Seceră, ești Seceră în fiecare minut al zilei. Te definște esențial și numai în vise ești liber. Deși am și vise în care spicuiesc, deseori…”

”Dar imortalitatea, prin definiție, înseamnă că nu suntem niciodată gata până nu hotărăște o Seceră. Nu mai suntem temporari, numai sentimentele noastre sunt așa.”

”Imortalitatea nu poate să tempereze nebunia sau fragilitatea tinereții. Inocența e condamnată să moară absurd de măinile noastre, o victimă a greșelilor pe care nu le putem repara niciodată. Așa că abandonăm uimirea în care trăim și o înlocuim cu cicatrici de care nu vorbim niciodată, prea adânci ca să poată fi șterse de orice tehnologie. La fiecare spicuire pe care o comit, la fiecare viață pe care o iau pentru binele umanității, jelesc băiatul care am fost, al cărui nume uneori mă lupt să mi-l amintesc. Și tânjesc la un loc de dincolo de nemurire, unde aș putea, oricât de puțin, să recuperez mirarea, miracolul și să fiu iar acel băiat.”

”Nu vezi lucrurile din perspectiva corectă. Prădătorul e mereu un montru pentru pradă. Pentru gazelă, leul e un demon. Pentru un șoarece, vulturul e răul întruchipat.”

”Șarpe & porumbel” de Shelby Mahurin (recenzie)

  • Titlul original: ”Serpent & Dove”
  • Autor: Shelby Mahurin
  • Editura: Corint
  • Colecție: Corinteens
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 496
  • Traducere de Adina Rațiu

În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei de vrăjitoare, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug. Ca membru al Vânătorilor, ordin sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți la un compromis imposibil – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, totuși neavând cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere. Iar dragostea ne prostește pe toți.

De prea multe ori văzusem “Șarpe & porumbel” pe bookstagram, eram tot mai dornică să o descopăr și eu, iar când am câștigat-o în urma unui concurs organizat de Luiza pe Instagram, nu mi-am mai intrat în piele de bucurie. Nici nu știu să exprim în cuvinte fericirea ce am simțit-o în acele momente, mai ales când m-am văzut cu cartea în mâini, deja îmi făceam planuri cât de repede s-o parcurg, cum s-o strecor în TBR-ul meu interminabil…

Am făcut cum am făcut și am reușit să o citesc, astfel i-am întâlnit și eu pe Lou, Reid, Coco și Ansel, personaje ce mi-au ajuns la suflet de la prima întâlnire. Lou a fugit, la vârsta de 16 ani, din clanul său de vrăjitoare, a ales să renunțe la magie și să-și trăiască zilele în funcție de ce reușea să-și procure prin furt, iar acum, la vârsta de 18 ani, este bună prietenă cu Coco, o vrăjitoare de sânge, dar și parteneră de năzdrăvănii, să le spun așa. Prietenia celor două a fost una dintre cele mai frumoase descoperite de mine până acum în cărțile parcurse, dialogurile dintre cele două erau încărcate de umor, nu doar o dată am râs cu lacrimi și m-am bucurat din suflet de apariția lor împreună. Vrăjitoarele sunt temute în orașul Cesarine, deși Lou trebuie să-și ascundă foarte bine identitatea, altfel riscă să fie prinsă și arsă pe rug. De cealaltă parte, Reid este căpitanul Vânătorilor, aceștia au misiunea de a vâna vrăjitoarele și de a le pedepsi, arzându-le pe rug. Este un bărbat liniștit, calculat, care nu iese din cuvânt, respectă ordinele cu sfințenie și-și ia foarte în serios poziția pe care se află. Diferența dintre Lou și Reid este de la cer la pământ, însă când cei doi se întâlnesc, ei bine…începe distracția . În urma unui eveniment mai puțin plăcut, Lou și Reid sunt nevoiți să recurgă la un compromis – trebuie să se căsătorească…și de fapt, de aici începe adevărata distracție…

Pot să spun că am savurat fiecare pagină la maxim și deși nu m-a dat pe spate, mi-a plăcut grozav de tare…a devenit plăcerea mea vinovată și aș reciti-o cu drag oricând, doar să mă reîntâlnesc cu personajele, nu mai spun că abia aștept să se traducă și volumul doi, să aflu cum va continua povestea lor, deși am unele mici bănuieli. M-am pierdut foarte ușor între pagini, în ciuda scrisului mic pe care a ales editura să-l folosească pentru tipărirea cărții și cred că dacă nu mă luptam cu răceala, nu mă lungeam eu timp de patru zile cu cartea, a fost prea captivantă ca să fie lungită mult prea mult timp. M-am bucurat de fiecare apariție a lui Lou alături de Coco, nu mai spun de capitolele în care apăreau Lou și Reid…vai de steaua mea, ce m-au mai distrat acele fragmente, am râs cu lacrimi. Pe cât de civilizat era Reid, pe atât de slobodă și spurcată era Lou, se completau perfect în acea lume în care unul fuge pentru a supraviețui și altul îi vânează neamul…și că tot l-am menționat pe Ansel mai sus, ei bine…trebuie să faceți cunoștință cu el, este un simpatic și aș fi mega încântată să-l fac cel mai bun prieten al meu . Îl și compătimeam uneori, pe Reid la fel, dar apoi mă gândeam că au nevoie de acele “episoade” pentru a se trezi la viață…

Alături de dialogurile încărcate de umor, am avut parte și de scene emoționante, mici dovezi de iubire ce ajung să se transforme în sentimente puternice de dragoste, secrete bine tăinuite, care o dată ieșite la iveală, amenință să dărâme absolut toate credințele, o lume fantastică a vrăjitoarelor și Vânătorilor în care cu ușuriță te pierzi și care te îndeamnă să li te alături în această luptă a iubirii, dar și a dreptății. Cu cel mai mare drag vă recomand cartea, este un debut foarte bun și mi-a adus puțin aminte de Celaena din “Tronul de Cleștar”, mai ales în ce privește “rulorile cu scorțișoară”, iar dacă sunteți fani ai acelei serii, ați putea să-i dăți o șansă și titlului “Șarpe & porumbel”…

„Dacă mi-ar fi zis cineva, dimineață, că o să fiu măritată până la apus, aș fi râs. Aș fi râs, apoi l-aș fi scuipat, probabil, în față.”

”Nu există speranță în moarte. Moartea e moarte.”

”Dragostea e o boală. Disperarea asta a da de a fi iubită e o boală. Văd în ochii tăi cum te mistuie, îți slăbește forțele. Ți-a corrupt deja spiritul. Tânjești după dragostea soțului așa cum tânjești și după a mea, dar nu vei avea parte de niciuna. Ai ales calea pe care vrei să mergi.”

”Te iubesc (…). N-am văzut pe nimeni care să savureze totul așa ca tine. Mă simt viu alături de tine. Prezența ta e ca un drog de care nu te mai saturi. Tu ești ca un drog. Nu contează că ești vrăjitoare. Vreau să văd lumea așa cum o vezi tu. Vreau să fiu mereu lângă tine.”

”Du-te cu el” de Agnes Ledig (recenzie)

  • Titlul original: ”Pars avec lui”
  • Autor: Agnès Ledig
  • Editura: Act și Politon
  • Colecție: Corola
  • An publicație: 2020
  • Număr pagini: 347
  • Traducere de Mădălina-Andreea Ungureanu

Un roman ai cărui protagoniști sunt Romeo și Juliette nu te poate trimite cu gândul decât la o poveste de dragoste. ”Du-te cu el” este chiar mai mult decât atât. În volumul de față, autoarea Agnès Ledig împletește cu măiestrie și realism trei povești de dragoste foarte diferite, dar fiecare fermecătoare în felul ei.

Romeo cade de la etajul opt al unui imobil în timpul unei misiuni de salvare și ajunge mai mult mort decât viu la reanimare. Acolo întâlnește o infirmieră care îl atrage într-un fel aparte, dar ea este prinsă într-o relație cu un alt bărbat, alături de care participă la un program de reproducere asistată pentru a deveni mamă. Vanessa, sora adolescentă a lui Romeo, care îi este și tutore, trebuie să se confrunte, în paralel cu mutarea din casa în care locuia împreună cu fratele ei, cu un avort, dar și cu ideea de a-și vedea unicul spijin pe lume imobilizat la pat. În tot acest amalgam de emoții și situații, în viața ei își face apariția…marea dragoste. Malou – protagonosta celei de-a treia povești de dragoste – este încântătoarea bunică a lui Juliette. La cei 84 de ani ai săi, fosta croitoreasă a case Chanel va întâlni din nou dragostea adevărată și o va trăi cu o pasiune demnă de o tânără de 20 de ani. Discursul ei despre respect de la finalul cărții va rezuma însăși esența acestui roman, dar și intenția cu care autoarea a scris această carte, și anume, de a nu ne complace niciodată în relații în care nu suntem respectați, pentru că, în caz contrar, riscăm să plătim un preț mult prea mare…

“Du-te cu el” este a doua carte pe care o citesc de la autoarea Agnes Ledig, prima a fost “Chiar înainte de fericire”, a cărei recenzie o găsiți pe blog aici, iar de atunci mi-am dorit să mai descopăr și alte cărți de-ale autoarei. Titlul a ajuns la mine cu ajutorul celor de la Act și Politon, pe această cale vreau să le și mulțumesc pentru exemplarul oferit, iar dacă recenzia mea vă convinge să îi acordați o șansă, găsiți cartea pe site-ul editurii aici.

Romanul prezintă poveștile de viață a patru personaje. Romeo, un pompier în vârstă de 29 de ani, suferă un accident de muncă în timpul unei misiuni de salvare, cade de la etajul 8 și ajunge la reanimare mai mult mort decât viu. Vanessa este sora lui Romeo, are 14 ani și este o fată ce se confruntă cu numeroase dileme: rămâne însărcinată cu iubitul ei, optând pentru avort, întrucât ea însăși e un copil și nu este în măsură să aibă grijă de un altul, dar este și străbătută de gânduri compleșitoare în ceea ce-l privește pe fratele său, care îi este și tutore. Juliette este infirmiera pe secția unde Romeo va ajunge pentru stabilizare după intervențiile suferite, dar și persoana care reușește să-i deschidă ochii și să-i ridice moralul în urma nefericitului eveniment de care a avut parte, totodată îi oferă susținere și alinare. Marie-Louise este încântătoarea bunică a Juliettei, locuiește într-un cămin de bătrâni și-și trăiește, încă o dată, dragostea adevărată la vârsta de 84 de ani. Poveștile personajelor reușesc să se împletească într-un mod armonios, se asemănă și se deosebesc în același timp, trecutul fiecăruia ascunde secrete dureroase și sunt nevoiți să treacă peste necazuri în tăcere și după posibilități. Romeo se vede devenit părinte la o vârsta fragedă, este nevoit să se maturizeze înainte de vreme și să se gândească la bunăstarea sa și a surorii sale. Juliette este prinsă într-o relație cu un alt bărbat, alături de care-și dorește un copil. Vanessa, neavând îndrumarea unei mame, face greșeli după greșeli, iar Marie-Louise se bucură ca o adolescentă de zilele rămase.

Acțiunea este redată din perspectiva celor patru personaje, aspect ce mi-a plăcut tare mult, astfel am reușit să mă conectez mult mai repede cu povestea fiecăruia, să le analizez acțiunile, să le înțeleg gândurile și frustrările, să empatizez tot mai mult cu ei. Cu drag i-am urmărit, în special pe Marie-Louise, vitalitatea bătrânicii era molipsitoare, dar și pe Romeo și Juliette, deja îmi făcusem diverse scenarii în ceea ce-i privește și m-am bucurat de deznodământ, în schimb, în ce-o privește pe Vanessa, chiar am avut momente în care mă necăjea maxim și așa-mi venea să-i ard vreo două palme, la fel si Juliette (a avut si ea cateva episoade, dar si-a revenit…). Am finalizat cartea în 5 ore, n-am putut să o las deloc din mână, îmi doream să aflu cum va evolua povestea, nici nu realizam cât de repede au trecut paginile, ca să nu mai spun că am umplut-o de bilețele lipicioase. Are un limbaj foarte simplu, de aici și lejeritatea în a parcurge paginile, plus de asta, din povestea fiecărui personaj e ceva de învățat.

“Du-te cu el” cuprinde trei povești de dragoste și nu numai. Vorbește despre temeri, lipsa încrederii, dedicare, sacrifiu, abuz psihic și fizic, curaj, siguranță, respect, dar și adevărata iubire, pe care o poți întâlni la orice vârstă, doar să îți dai ocazia de a profita de ea.

”În cele mai adânci ascunzișuri ale noastre, în obscuritatea vulnerabilităților noastre profunde, doar aici găsim uneori puterea de a ne bate pentru lumina.”

”Dragostea fără respect nu e dragoste. Să-ți dai seama de asta și să fugi nu este niciun eșec, nici măcar o înfrângere, ci o mare, o foarte mare victorie.”

”Ne îngrijim de un corp care adăpostește un spirit. Dacă spiritul e chinuit de gânduri, cum să îngrijești corpul?”

”(…) când îmi doream tot timpul să mor. În sensul că nu trebuie să ne dăm niciodată bătuți prea repede în fața vieții. Totul poate să se schimbe într-o clipită.”

”Există bărbați puternici care cred despre ei că au forța unui taur, care strivesc cu virilitatea lor nesănătoasă femeile prea fragile, și există bărbați eleganți și delicați, care le respectă fragilitatea și care țin cont de ea. Există și femei fatale, care nu au nimic fatal în ele în afară de golul cosmic al inimii lor, care îi rănesc pe bărbații sensibili, și există femei atente, cărora le plac bărbații care îndrăznesc să-și arate vulnerabilitatea. În interiorul acestei mici lumi, unele combinații sunt adesea imposibile, în timp ce altele se înscriu într-o armonie perfectă, fiindcă totul se potrivește, totul se întregește, chiar și ceea ce e rupt. Mai ales ceea ce e rupt.”  

”Toată viața înveți să trăiești. Cred că înveți să trăiești și când mori.”

”Toți avem nevoie să ne simțim iubiți cu adevărat, cu toate calitățile noastre și în ciuda defectelor. Astfel, putem înflori fără teamă și fără să fim judecați.”

”Suntem suma alegerilor noastre, dar și a indeciziilor noastre. Trebuie să ni le asumăm, fiindcă regretele nu schimbă trecutul; dimpotrivă, ele întunecă prezentul. (…) Dacă nu ne putem întoarce în trecut, cel puțin putem încerca să ne adaptăm prezentului, pentru ca momentele care vin să fie mai frumoase.”    

„Câte femei, astăzi, trăiesc fără să se respecte pe ele însele, acceptând să fie înjosite de partenerul sau de șeful lor, în viața de zi cu zi, acasă sau la serviciu. Câte încearcă să facă mai mult și mai mult ca să fie pe placul soțului lor, care le-a sedus într-o zi, dar care uită că o zi nu înseamnă pentru totdeauna și că ceea ce lui i se pare cucerit ar fi pus din nou sub semnul întrebării dacă ele ar cere pur și simplu să fie respectate. Dar lor le e frică să nu fie părăsite, să nu rămână singure, fiindcă, pentru multe, singurătatea e insuportabilă. Singurătatea înseamnă gol, moarte. Câte nu sunt pasive în pat fiindcă cred că datoria conjugală e o obligație atunci când domnul are nevoie să-și satisfacă o nevoie, chiar dacă ele n-au chef de asta, fiindcă domnul le vorbește urât sau uită să le spună că sunt importante. Își desfac picioarele ca să aibă liniște. Cred că fac ce trebuie, dar sunt departe, foarte departe de a se respecta pe ele însele.”

”Dintotdeauna TU” de Colleen Hoover (recenzie)

  • Titlul original: ”Regretting You”
  • Autor: Colleen Hoover
  • Editura: Epica
  • Colecție: EpicLove
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 480
  • Traducere de Ioana Socolescu
  • Vârsta: +17 ani

Morgan Grant și fiica ei de șaisprezece ani, Clara, au un lucru în comun: nu doresc să își semene. Morgan a rămas însărcinată la șaptesprezece ani. De atunci, nu a trăit pentru sine și nu a avut șansa de a afla cine este cu adevărat, dincolo de rolurile de mamă și soție. Prin urmare, e hotărâtă să o împiedice pe Clara să facă aceeași greșeală. Pe de altă parte, Clara nu vrea să calce pe urmele mamei sale, care, în opinia ei, e cel mai previzibil om din lume. Chris, soțul lui Morgan, pare să fie elementul de echilibru între cele două. Tocmai de aceea, armonia din familia Grant dispare când acesta e implicat într-un tragic accident de mașină, alături de Jenny, sora lui Morgan. Încercând să supraviețuiască emoțional în mijlocul dezastrului, Morgan își găsește alinarea lângă o persoană cu totul neașteptată, în timp ce Clara caută sprijin în băiatul cu care i s-a interzis să aibă o relație. Fiecare zi scoate la iveală noi secrete dureroase, motive de resentimente și neînțelegeri care adâncesc prăpastia dintre mamă și fiică. Trebuie să găsească repede ceva sau pe cineva care să le reunească, înainte să fie prea târziu.

Dacă n-ar fi fost Roxi care să mă terorizeze și apoi să mă cadorisească cu titlurile scrise de Colleen Hoover, nu știu când aș fi ajuns să-i descopăr poveștile create, iar acum, nu mai pot sta departe de Colleen, cum lansează câte o carte, se declanșează alarmele în capul meu și urmăresc precum o sălbatică momentul traducerii…știu, am o problemă gravă se pare…Cu ajutorul celor de la Epica am reușit să am în mânuțe cel mai nou titlu tradus al autoarei și nu pot decât să mă bucur de acest lucru, mai ales că am și reușit să-l parcurg, pe această cale țin să mulțumesc editurii pentru exemplarul oferit, cartea o găsiți în librării, dar și pe site-ul lor aici.

“Dintotdeauna tu” urmărește povestea lui Morgan și Clara, mamă și fiică, aspect ce a reușit să mă surprindă, sincer, întrucât mă așteptam la o poveste de dragoste dintre un băiat și o fată. Morgan a rămas însărcinată cu Clara la vârsta de 17 ani și de atunci, s-a dedicat complet educației fiicei sale, dar și soțului, Chris, iubit pe care l-a avut încă din liceu. A renunțat la visele sale pentru a fi cea mai bună mamă și soție, nemaigândindu-se că, poate, ceea ce alege, nu e ceea ce-și dorește. Clara, pe de cealaltă parte, nu-și dorește deloc să devină precum mama sa, o persoană prezivibilă, și ține cu dinții de visul său de a deveni actriță. Relația dintre Morgan și Clara este departe de a fi perfectă, însă când Chris este implicat într-un accident de circulație alături de cumnata sa, Jenny, sora lui Morgan, în urma căruia niciunul nu a supraviețuit, relația dintre ele se deterioriează pe zi ce trece, mai ales că nefericitul accident scoate la iveală secrete dureroase. Fiecare încearcă să facă față situației fără ajutorul celeilalte, caută alinarea alături de alte persoane, Clara în băiatul cu care i-a fost interzis să se întâlnească, iar Morgan în persoana la care se aștepta mai puțin. Nu ai cum să fugi de suferință, singurele opțiuni sunt să o accepți și să trăiești cu ea…

Cum spuneam, mă așteptam să dau peste o poveste de iubire, însă am avut parte de ceva mai mult…iubirea dintre o mamă și fiică, cum evoluează relația dintre ele, cât de strânsă este sau cât de repede se poate destrâma, o relație mamă-fiică nu tocmai roz, dar care, în ciuda tuturor suferințelor, a pierderii încrederii, reușește să se consolideze tot mai bine într-un final. Am empatizat mult cu cele două personaje feminine, am reușit să leg conexiuni cu fiecare în parte, să le înțeleg acțiunile, deși, uneori, aș fi ales altă cale decât au ales ele pentru a acționa. Le-am urmărit impulsivitatea, iar apoi regretul, le-am simțit durerile, dar și bucuriile, am fost alături de ele, cu sufletul, pe fiecare pagină parcursă. Mi-am dat seama de ce au ales să caute alinare în altă parte decât una în cealaltă, m-am înduiașat când au realizat că relația lor are nevoie de o schimbare, că trebuie să-și recâștige încrederea în ele, dar și reciproc, dar m-au și tulburat secretele ieșite la iveală, deși le bănuiam. N-am fost ocolită de trezirea nervilor, nu doar o dată am simțit că vreau să intru în carte și să le iau la palme, atât pe Morgan, cât și pe Clara, dar am reușit să mă temperez. Am avut parte și de povestea de iubire așteptată de mine, încet, încet, mi-au intrat pe sub piele fiecare personaj în parte și nu am avut de ales decât să mă bucur de ce are să-mi ofere cartea.

Și de această dată, Colleen Hoover a reușit să mă atingă acolo unde trebuie, însă mi-am dorit puțin mai mult de la această carte, finalul nu a fost chiar cel așteptat de mine, ar fi fost bine să mai fi avut câteva pagini, chiar nu m-aș fi supărat absolut deloc, dar deh, asta e. “Dintotdeauna tu” este povestea unei familii, cât de unită este și cât de repede se poate destrăma, cât de firavă sau de strânsă este relația dintre un părinte și copilul său, este despre suferință și trădare, emoții și regrete, sacrificii și adevărata iubire…

”Cei care fac greșeli învață din ele. Asta nu înseamnă că sunt ipocriți, ci că au experiență.”

”Suferința îți clădește caracterul.”

”Nu e cinstit că un singur eveniment…o singură secundă…îți poate zgudui din temelii viața, poate da totul peste cap, poate distruge toate momentele tale fericite petrecute înaintea acelei secunde devastatoare.”

”Am învățat că, uneori, ca să câștigi o luptă trebuie să o abandonezi.”

”Imediat după o tragedie, simți de parcă te-ai prăbușit de pe o stâncă. Dar apoi, după ce meditezi mai mult la ce s-a întâmplat, îți dai seama că, de fapt, nu ai căzut de pe o stâncă. Adevărul e că te afli într-un montagne russe veșnic, care tocmai a ajuns în cel mai jos punct al unei bucle. O să urci și o să cobori. La un moment dat, o să ajungi și cu capul în jos. Iar asta o să se repete pentru mult, mult timp. Poate pentru totdeauna.”

”Atracția nu apare o singură dată și nici nu o simți față de o singură persoană. Ea e una dintre forțele care îi însuflețesc pe oameni. Simțim atracție față de alte persoane, față de mâncare, față de artă. Atracția e distractivă. Prin urmare, când hotărăști să îți iei un angajament față de un om, nu spui: <Promit că niciodată nu o să mai fiu atras de altcineva.>, ci <Promit să îți fiu fidel, chiar dacă e posibil să fiu atras de altcineva.> . Tocmai de asta relațiile sunt dificile. Doar pentru că te-ai legat de un om, nu înseamnă că trupul și inima ta nu mai observă frumusețea altor oameni. Dacă se întâmplă să ajungi într-o situație în care ești atras de o altă persoană, de tine depinde să părăsești situația respectivă înainte să îți fie prea greu să te împotrivești tentației.”

”Vraja spinilor” de Margaret Rogerson (recenzie)

  • Titlul original: ”Sorcery of Thorns”
  • Autor: Margaret Rogerson
  • Editura: Storia Books
  • Colecția: Young Adult
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 488
  • Traducător: Alina Marc Ciulacu, Simona Ștefana Stoica

O ucenică. O bibliotecă magică. Un vrăjitor puternic.
Și o luptă pe viață și pe moarte pentru salvarea Marilor Biblioteci.

Toți vrăjitorii sunt malefici. Elisabeth a știut asta întotdeauna. Abandonată de mică, a fost crescută în una dintre Marile Biblioteci din Austermeer și a crescut printre unelte vrăjitorești – grimoare magice care șoptesc pe rafturi și își zornăie lanțurile de fier. Dacă sunt provocate, se transformă în monștri grotești din cerneală și piele. Când un act de sabotaj eliberează cel mai periculos grimoar din bibliotecă, intervenția disperată a lui Elisabeth o implică în complot. Neavând pe nimeni altcineva la care să apeleze, cu excepția dușmanului ei de moarte, vrăjitorul Nathaniel Thorn, și a misteriosului său slujitor demonic, Silas, se trezește în mijlocul unei conspirații vechi de secole, care ar putea să ardă până în temelii nu numai Marile Biblioteci, ci și întreaga lume odată cu ele. În timp ce legătura dintre ea și Nathaniel devine din ce în ce mai strânsă, Elisabeth începe să pună sub semnul întrebării tot ce a fost învățată – despre vrăjitori, despre bibliotecile pe care le iubește, despre sine însăși. Pentru că Elisabeth are o putere pe care niciodată nu ar fi bănuit-o și un viitor pe care niciodată nu și l-ar fi putut imagina.

Foarte rare sunt cazurile când reușesc să citesc noutățile relativ repede, când încă sunt noutăți, iar cu ajutorul celor de la Storia Books am reușit să descopăr povestea cuprinsă între coperțile cărții “Vraja spinilor”. Atât de multe auzisem de această carte, că deja nu mai făceam față tentației și mă bucur enorm că am reușit să o citesc, îi mulțumesc tare mult editurii pentru exemplarul oferit, îl găsiți și voi pe site-ul lor aici 😊.

“Vraja spinilor” este o poveste despre o bibliotecă magică, o ucenică ce-și dorește să devină Gardian, un vrăjitor puternic și…Silas. Este o luptă aprigă purtată pentru salvarea Marilor Biblioteci… Elizabeth Scrivener a fost abandonată de mică și a crescut printre grimoare magice, care șușotesc pe rafturi și sunt prinse în lanțuri de fier într-una dintre Marile Biblioteci. Știe că toți vrăjitorii sunt malefici, dar și că, dacă provoci grimoarele, se transformă, de asemenea, în Malefici. În noaptea când cel mai periculos grimoar este eliberat, Elizabeth luptă cu toate puterile de care este capabilă, chiar apelează la vrăjitorul Nathaniel Thorn și demonul său slujitor, Silas, pentru a avea sorți de izbândă. Nebănuind ceea ce o așteaptă, Elizabeth începe să se îndoiască de tot ceea ce știa privind vrăjitorii și bibliotecile pe care le iubește cu atâta ardoare, mai ales după ce relația sa cu Nathaniel devine una mult mai strânsă decât ar trebui…

Atâta magie a putut fi cuprinsă în paginile acestei cărți, încă sunt capabilă să mă minunez chiar și după ce am finalizat-o și privind-o. Am fost, pur și simplu, fermecată de lumea descoperită, m-am lăsat prinsă în mrejele sale și am trăit fiecare pagină parcursă, de multe ori am citit capitolele cu sufletul la gură, neștiind la ce să mă mai aștept. Acțiunea a fost una alertă, n-am avut timp de pauză nici măcar o secundă, am fost permanent în priză și cu ochii în patru, de teamă să nu fiu surprinsă, dar chiar și așa tot am fost luată prin surprindere… Am legat conexiuni cu personajele foarte repede și le-am îndrăgit tare, mi-au intrat sub piele, mai ales Silas…l-am simțit eu pe el, smecherul, și eram ferm convinsă că va deveni crush-ul meu, a fost mult mai mult decât a lăsat să se vadă și m-am îndrăgostit de el iremediabil… Am fost puțin dezamăgită când am ajuns la final, pentru că mi-am mai dorit pagini, muuulte pagini, însă n-am mai avut parte, oricât le-aș fi căutat; și chiar îmi doream din tot sufletul o continuare a romanului, însă din câte am aflat, continuarea dorită de mine nu este în plan, așa că me so sad :(…

“Vraja spinilor” este extrem de captivantă, este un young adult ce creează dependență și o dată ce te prinde în a sa cursă împotriva timpului, îți dezvăluie o aventură plină de magie, o poveste de dragoste ce arde la foc mic, dar îți trezește și fiorii la viață…este o lume fermecătoare în care merită să te pierzi.

”Dar bibliotecile sunt locuri periculoase. Nu ai cum să eviți asta.”

”O Mare Bibliotecă nu doarme niciodată, nici după ce toți oameni s-au dus la culcare.”

”Inima ei s-a oprit. Ochii lui erau la fel de întunecați și tulburi ca un râu în miez de iarnă, și foarte aproape. Se simțea de parcă stătea pe marginea prăpastiei: dacă s-ar apleca, ar cădea. Ar cădea și s-ar îneca împreună cu el și nu ar ai reveni niciodată la suprafață pentru aer.”

”Este imposibil de știut câți ani va trăi un om sau în ce fel va muri. Viața este ca uleiul dintr-o lampă. Poate fi măsurat, dar ritmul în care arde depinde de cum este rotit zi de zi cadranul, de cât de strălucitoare și înverșunată este flacăra. Și nu poți prezice dacă lampa ar putea fi răsturnată sau spulberată, când ar fi putut să ardă mult timp. Viața este imprevizibilă.”

”Este o onoare să lupt alături de tine, Elizabeth, oricât va dura. Mi-ai reamintit să trăiesc. Pentru un astfel de dar merită să ai ceva de pierdut.”

”Vrei să o cruți pe fata pe care o iubești. Dar cunoști adevărul despre magie. Cea mai mare putere izvorăște numai din suferință.”

”Pentru că aceste cărți păstrate în biblioteci nu erau unele obișnuite. Erau cunoaștere, care primise darul vieții. Erau înțelepciune, care primise glas. Cântau când lumina stelelor se revărsa prin ferestrele bibliotecii. Simțeau durere, iar inimile lor puteau fi frânte. Uneori erau sinister, grotești – dar așa era și lumea de afară. Însă o astfel de realitate, un astfel de adevăr nu însemna că lumea era un loc pentru care nu mai merită să lupți, pentru că oriunde unde era întuneric era și atât de multă lumina.”

”Acolo unde femeile sunt regi” de Christie Watson (recenzie)

  • Titlul original: ”Where Women Are Kings”
  • Autor: Christie Watson
  • Editura: Trei
  • Colecție: Fiction Connection
  • Anul apariţiei: 2017
  • Nr. de pagini: 384
  • Traducere din engleză de Irina Negrea

Cartea lui Christie Watson vorbește despre iubirea maternă în cele mai felurite reprezentări ale sale, dar prezintă și lumea exotică a Nigeriei, cu senzațiile, culorile și mirosurile care o definesc.
Elijah, un băiețel nigerian de șapte ani, născut în Anglia, se luptă cu propriul comportament deviant, pe care îl consideră provocat de un vrăjitor dinăuntrul său.
Aflat în plin proces de adopție, Elijah este împărțit între iubirea pentru mama biologică, Deborah, și cea adoptivă, Nikki. La un moment dat, asistenții sociali descoperă că Elijah a fost abuzat și traumatizat fizic și psihic.
În lupta lui de a se accepta și de a-și găsi liniștea alături de noua sa familie, Elijah vrea să se convingă, totuși, de dragostea lui Deborah, iar prețul pe care îl plătește este devastator.

Am primit cartea anul trecut de Paște, când am participat la Secret Bunny, după ce am avut-o o perioadă pe wishlist, s-a întâmplat să se alăture celorlate cărți din bibliotecă. Nu știam foarte multe despre ea, sincer, am fost atrasă în special de titlu, dar și de femeia reprezentată de copertă. Rămăsesem cu impresia că-mi va spune povestea unei femei de culoare, o naționalitate mai puțin cunoscută mie, și așa a fost, doar că și ceva mai mult.

“Acolo unde femeile sunt regi” ne introduce în viața lui Elijah, un băiețel în vârstă de șapte ani, care este plimbat de la un asistent social la altul, după ce a fost despărțit de mama sa, Deborah. Încă din pruncie a fost considerat “un băiețel afurisit”, astfel ajungând să aibă un comportant mai aparte, dezvoltând gânduri prin care-și spunea că-n interiorul său locuiește un vrăjitor ce-l determină să se comporte nepotrivit. În momentul în care se ivește ocazia de a fi adoptat, Elijah este împărțit între iubirea pentru mama sa naturală, Deborah, și mama sa adoptivă, Nikki, neștiind cu exactitate cum trebuie să se comporte și ce trebuie să facă. Nikki și Obi, cuplul ce devine familia lui Elijah, sunt un cuplu ce-și doresc cu toată inima un copil, însă dorința nu s-a materializat până la ivirea lui Elijah. Adopția băiețelului presupune un angajament foarte mare, dar și anumite riscuri, însă ceea ce descoperă ulterior, le va schimba viața…Elijah a fost abuzat, traumatizat psihic și fizic, acestea având asupra lui un impact extrem de puternic și afectându-l cumplit…

Nici nu știu exact cum să vorbesc despre această carte, poate acesta este și motivul pentru care am tot amânat-o, începusem să observ ce impact a avut asupra cititorilor și mă temeam că va da cu mine de pământ. Ei bine, da, a dat cu mine de pământ și mi-a prezentat o poveste cutremurătoare. Îmi este extrem de greu să accept ca un copil atât de mic să fie supus la toate câte a suferit Elijah, să cadă în grija unei femei, care crezând că-i face un bine și din prea multă iubire (bolnavă), îl nenorocește pe viață și-i distruge încrederea atât în sine, cât și-n ceilalți. Am parcurs-o cu sufletul cât un purice, temându-mă că ceva rău se va întâmpla, chiar am avut unele presimțiri și m-a durut enorm când am realizat că presimțirile mele se adeveresc.

A fost o lectură frumoasă, dar totodată teribil de dureroasă, încărcată de secrete, neînțelesuri, dragoste familială, atât din partea părinților naturali, cât și acelor adoptivi, sacrificii pentru bunăstarea celor pe care îi iubim, diversele păreri în ce privește credința, dar și clasa socială. M-au străbătut multe emoții, pe alocuri am fost încercată și de lacrimi, am empatizat cu Nikki și Obi, mi-a plâns sufletul pentru Elijah, am avut momente când îmi doream să strâng cartea la piept cu gândul că așa-i voi alina toate durerile, dar și momente când am țipat, la propriu (dacă ați citit cartea, probabil vă veți da seama la ce mă refer), am îndrăgit-o pe Jasmin, nepoata plină de viață și năzdrăvană a lui Nikki, personalitatea ei mi-a demonstrat că se poate, chiar și de la o vârstă fragedă, totul ține de noi, ce să mai spun de bunic, un bătrânel atât de simpatic și plin de iubire… Îmi doresc să vă spun atât de multe, însă mă limitez la rândurile de mai sus. Nu știu dacă am reușit să vă transmit tot ceea ce mi-am dorit, însă vă recomand cu dragă inima cartea, chiar dacă este nevoie să fiți pregătiți emoțional pentru ea; eu n-am fost și nici nu cred că aș fi fost vreodată, indiferent de momentul când alegeam să o parcurg…

”Frica este mai puternică decât orice, Elijah; crește mai repede decât focul și ucide toate celelalte sentimente, până când rămâne doar ea singură, frică pură și primejdioasă. Îmi imaginasem întotdeauna că dragostea este cel mai puternic sentiment. Însă frica întrece dragostea, până la urmă, și asta este ceea ce ne face atât de umani.”

”Viața nu se trăiește după cum scrie la carte. Viața este un haos.”

”Viața este plină de taine pe care nu ni le spunem nici nouă înșine.”

”Ura cu care lovești” de Angie Thomas (recenzie)

  • Titlul original: ”The Hate U Give”
  • Autor: Angie Thomas
  • Editura: Trei
  • Colecție: Fiction Connection
  • Anul apariţiei: 2018
  • Nr. de pagini: 448
  • Traducere de: Alecsandra Beizadea

Starr Carter este o adolescentă de șaisprezece ani care se mișcă între două lumi: cartierul sărac în care locuiește și liceul cu pretenții pe care îl frecventează în suburbii. Echilibrul instabil în care se află aceste lumi se spulberă în clipa când Starr este martoră la împușcarea mortală de către un polițist a celui mai bun prieten al ei din copilărie, Khalil, care nu avea nicio armă asupra lui.
În scurt timp, moartea lui Khalil se transformă în subiect de știri la nivel național. Unii îl etichetează drept infractor, alții spun chiar că ar fi fost traficant de droguri. Protestatarii încep să iasă pe străzi în numele lui Khalil. Câțiva polițiști, dar și cel mai influent traficant local încearcă să-i intimideze pe Starr și familia ei. Toată lumea vrea să știe un singur lucru: ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea? Iar singura persoană care poate să răspundă la întrebare este Starr.
Dar ceea ce spune sau nu spune Starr ar putea tulbura apele în interiorul comunității din care face parte. Ba mai mult, ar putea chiar să-i pună viața în pericol.

”Ura cu care lovești” a făcut mare vâlvă pe bookstagram încă de când s-a lansat, iar în urma evenimentelor din ultima perioadă ce s-au petrecut în State, mi-am dorit tot mai mult s-o citesc, mă bucur enorm că am reușit să pun mânuța pe ea și s-o parcurg. Volumul ne dezvăluie povestea lui Starr Carter, o adolescentă de 16 ani, care locuiește într-un cartier sărac, un ghetou, însă merge la un liceu cu pretenții din suburbii, un liceu plin de albi. Frecventarea acestui liceu nu este un moft, ci este pentru siguranța ei și a fraților săi, însă această siguranță este amenințată din momentul în care Starr este singura martoră a unei crime, prietenul ei cel mai bun, alături de care a crescut de la vârsta de trei ani, este ucis de un polițist, Khalil dându-și ultima suflare în brațele adolescentei. Nu durează mult și moartea lui Khalil se tranformă în subiect de știri și de aici până la amenințarea lui Starr și a familiei ei nu este decât un singur pas…de Starr depinde cum va evolua situația, mai ales când viața îi poate fi pusă în pericol…

Între coperțile cărții am dat peste o poveste dură, ruptă din realitate, nu aș putea spune că sunt străină de subiectul atins, mai ales că am văzut foarte multe filme și reportaje cu persoane de culoare în diverse situații și am avut idee de cât de marginalizați sunt, cum îi privesc ceilalți, cât de mult îi critică și-i judecă, asta tot din cauza noastră pentru că n-am fost capabili să-i acceptăm și să-i ajutăm atunci când au avut nevoie, i-am văzut ca pe niște paria și așa i-am tratat în continuare. Este extrem de dureros și nici nu vreau să mă gândesc ce este ascuns în sufletul lor, cât de multă durere pot simți și asta datorită nouă, celor albi. Știu că nici eu nu-s ușă de biserică, am tendința de a critica, însă apoi îmi trag două palme să-mi revin și mă gândesc dacă mie mi-ar pica bine să se comporte X sau Y cu mine într-un anumit fel, realizând că în loc să critic, mai bine ajut. Încă lucrez cu mine în această privință și-mi doresc să depășesc defectul acesta, este unul total nepotrivit…

”Ura cu care lovești” spune povestea adolescenților, dar și a persoanelor mature de culoare, care au fost constrânse să fie părtași la anumite acțiuni pentru a se putea întreține, pentru a-și asigura o masa caldă și un pat pe care să doarmă sau pentru a oferi protecție celor iubiți. Într-o societate în care mereu ești alungat și nu ți se oferă nicio șansă, clar ajungi să faci orice pentru a supraviețui, chiar dacă alegerea făcută nu este cea mai potrivită. De foarte multe ori am simțit o furie explozivă și o durere-n suflet de-mi venea să mă transform, nu alta, am empatizat foarte mult cu personajele, am încercat să mă pun în pielea lor și am realizat că nu este tocmai ok ceea ce se întâmplă, mai ales că evenimentele relatate în cuprinsul cărții sunt cât se poate de reale. Mereu am fost de concepția că fiecare carte de ficțiune are și un sâmbure de adevăr, iar ”Ura cu care lovești” a relatat un adevăr crunt.

Este foarte greu să vorbesc despre astfel de cărți, trezesc multe sentimente în mine, îmi doream s-o țin în brațe și să-i alin suferințele, ca în secunda următoare să am impulsul de a o izbi de toți pereții, pur și simplu fiindu-mi greu să accept o astfel de situație. Din păcate nu suntem feriți de astfel de marginalizări și nici de evenimente, ceea ce este extrem de trist, cu toții suntem oameni, simțim, dar și rănim, nu suportăm să fim criticați sau marginalizați, însă o facem, aruncăm cu vorbe urâte în ceilalți, însă dacă ni se întorc, ripostăm. Trăim într-o societate în care ne mâncăm între noi, iar asta doare cumplit. Doar de noi depinde producerea schimbării, dacă vrem o lume mai bună, schimbarea trebuie să înceapă cu noi…