• Titluri originale: “Angelfall”, “World After”, “End of Days”

• Autor: Susan Ee

• Serie: “Penryn and the End of Days”

• Volume: I, II, III

• Editura: Trei

• Colecție: Fiction Connection

• An apariție: 2016, 2017, 2017

• Număr pagini: 344, 392, 368

• Traducere de Mircea Pricăjan (volumul I), Alex Văsieș (volumele II și III)

Penryn este o adolescentă nevoită să se maturizeze înainte de vreme, iar la cei 17 ani ai săi, are deja grijă de familia ei, formată din mama sa cu probleme psihice și o soră paralizată, care se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile. Raffe este un înger Căzut, doborât de alți îngeri, un inamic al oamenilor, pe care Penryn ajunge să-l salveze și astfel, dușmanii devin aliați, în ciuda războiului ce se dă între cele două tabere.

Am citit seria la recomandarea Antoniei și deși știu că e tradusă de câțiva ani la editura Trei, nu am prea văzut-o pe bookstagram și e trist, pentru că este o serie foarte alertă, cu numeroase momente unde-ți stă inima-n loc, răsturnări de situație, dialoguri comice și sarcastice, scene emoționante, o protagonistă puternică, neobișnuită, personaje secundare ciudate, dar care ajung să-ți intre sub piele. Un univers postapocaliptic unde se întâlnesc demonii, îngerii, oamenii, ființe contra firii naturii (dacă ați citit seria, știți la ce mă refer…), unde fiecare este pentru sine și încrederea nu mai există ori este foarte grea de câștigat.

Atât cât m-a lăsat Casi, pot spune că am parcurs volumele pe nerăsuflate, m-am îndrăgostit de personaje, atât de cele principale, cât și de cele secundare, am fost trup și suflet pentru ele, indiferent de scenele în care se vedeau prinse. Penryn m-a convins de la prima apariție și am admirat-o pentru fiecare acțiune, topindu-mă câteodată când o observam că-și permite să viseze anumite lucruri, ținând cont de faptul că fiecare zi era o luptă pentru supraviețuire. Mi se părea așa badass pentru o adolescentă de 17 ani, dar vedeam și situația care a obligat-o să se marurizeze mult mai repede și cumva înțelegeam de ce anumite situații se desfășurau în acel mod. Mama ei și Paige iar au fost tare șmechere, altfel n-am cum să le numesc, în special în volumul doi și trei, deși la început nu le-am înțeles eu pe deplin, mai ales pe mama lui Penryn, dar cu timpul s-au așezat toate și am fost lămurită. Atât de frumos și neașteptat le-a dezvoltat autoarea, am rămas de-a dreptul șocată și chiar m-am bucurat pentru modul în care a ales să le creeze.

Raffe mi-a plăcut și nu mi-a plăcut, a avut momentele lui, însă era de înțeles, și-a avut propriile probleme de rezolvat, a fost construit și se ghida după anumite reguli, deci acțiunile sale de multe ori se băteau cap în cap și mă oftica treaba asta, dar trăgând linie, a reușit să-mi intre sub piele și să mă cucerească cu unele replici, ceea ce nu așteptam să vină din partea sa. Alte două personaje secundare care mi-au făcut lectura plăcută au fost gemenii Dee și Dum, îmi aminteau de Fred și George din seria “Harry Potter”, și mă surprindeau cu ideile lor, în tot acel haos al postapocalipsei ei reușeau să aducă un zâmbet și să insufle chiar și o mică speranță, ceea ce reprezenta un mare lucru în acele zile negre.

Nici în privința poveștii nu am de obiectat, sincer, pentru că mi-a plăcut absolut tot, chiar și micile pauze unde acțiunea bătea pasul pe loc era menită să creeze suspans și apoi bang, se dezlăntuia nebunia și cu greu reușeam să mă redresez și să procesez ce tocmai se întâmplase. Am fost năucită de cap de nenumărate ori și indusă în eroare, neștiind ce să mai cred și chiar să mă tem pentru ce avea să mai vină, fiind sigură că cineva va muri și inima-mi va fi frântă, mai ales că am ajuns să mă atașez de ele cum nu credeam. În săptămâna cât am citit seria, efectiv am trăit alături de personaje, simțindu-i ca pe niște prieteni și parcă trăiam alături de ele în acea poveste brutală, sângeroasă, inumană, cumva gândindu-mă că nu e prea departe de realitate tot ce se întămplă acolo și luându-mă fiorii la ideea respectivă.

Cred că am balivernat destul și ar fi cazul să închei, însă m-aș bucura dacă ați acorda o șansă seriei, chiar merită. Știu că volumele se găsesc mai greu, dar găsiți din ele și aici, pe Cartepedia.

“Când eram mică, eram convinsă că voi ajunge Cenușăreasa, însă acum se pare că am devenit vrăjitoarea cea rea. Până la urmă, însă, Cenușăreasa nu a trăit într-o lume postapocaliptică invadată de îngeri răzbunători.”

“Dacă aș fi om, aș fi primul la rând pentru tine…Dar nu sunt (…). Sunt arhanghel, iar ai mei au probleme. Nu am de ales decât să îndrept lucrurile. Nu mă pot lăsa distras de o Fiică a Omului.”

“Există reguli după care trăim. Suntem soldați, Penryn. Războinici legendari, dispuși să facă sacrificii legendare. Noi nu cerem. Noi nu alegem.”

• Titlul original: “Cursed Crowns”

• Autori: Catherine Doyle, Katherine Webber

• Serie: Twin Crowns

• Volum: II

• Editura: Balzer & Bray

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 512

Am început “Cursed Crowns” în decembrie, în urma unui impuls, îmi doream să mă întorc în universul vrăjitoarelor, să le reîntâlnesc pe Wren și Rose, dar și pe Tor și Shen Lo. Însă după ce am ascultat câteva capitole, am decis să o pun pe pauză până când se va traduce la noi, pentru a o putea adnota atunci când o citesc. Ei bine, n-am rezistat pânâ la apariția în română, am cedat și am finalizat-o audiobook, și bine am făcut, căci m-a vrăjit complet și cu greu an pus lectura pe pauză.

Nu m-a dezamăgit absolut deloc acest volum și așa mă bucur că nu a suferit de sindromul volumului de mijloc, din contră, a fost încărcat de evenimente care m-au lăsat mască, multe răsturnări de situație, unele le-am “mirosit” și pot să spun că mi-au plăcut, dar nici nu le vedeam decurgând astfel, într-un fel era de așteptat, au evoluat și personajele, iar acțiunea nu a bătut pasul pe loc absolut deloc. Și-au făcut apariția și personaje noi, care au reușit să mă păcălească și m-am ofticat, ce e drept, pentru că nu mă așteptam la asemenea gesturi din partea lor.

A fost la fel de captivant ca primul volum și m-a cucerit tot mai mult cu fiecare capitol, iar acum am de suferit până apare ultimul volum din trilogie în aprilie, că evident îl voi citi în engleză și-l recitesc când apare la noi, că altfel n-am face, să-l pot adnota după bunul plac. Cu siguranță așa fac și cu volumul doi, dacă se va traduce la noi până se lansează volumul trei, doar îmi trebuie o reîmprospătare a memoriei, deși mi-ar fi imposibil să uit povestea, la cum m-a lăsat.

M-am îndrăgostit tot mai mult de Wren, chiar dacă n-am fost de acord cu anumite decizii luate de ea, știind că nu vor aduce nimic bun și vor afecta serios evoluția poveștii, dar chiar și așa, n-am putut să nu o susțin și să fiu alături de ea. Mi-a câștigat aprecierea și Rose, la ea cred că s-a observat cel mai bine evoluția, nu a mai fost acea prințesă fandosită, ci s-a comportat ca o adevărată regină și acest lucru a ridicat-o în ochii mei. Privindu-i pe Tor și Shen, multe detalii nu vă pot da, dar mi-aș fi dorit ca Tor să apară mai mult, Shen și-a făcut simțită prezența destul de mult și am savurat acest lucru, pe când Tor a fost cumva în umbră, sper să fie scos la înaintare în volumul următor, căci mi-a fost dor de el și vreau să-l văd mai des.

Cum spuneam și mai sus, acțiunea nu a bătut deloc pasul pe loc, din contră, a fost la fel de alertă și dinamică precum în primul volum, parcă mai dinamică având în vedere cele petrecute și de multe ori a reușit să mă țină cu sufletul la gură. Au fost evenimente care m-au emoționat, care m-au determinat să sufăr alături de personaje, dar și scene unde, efectiv, nu am știut ce reacție să am, fiind lovită de răsturnări de situație, mult neprevăzut și n-am fost deloc pregătită pentru ce m-a lovit. A fost perfect și abia aștept să apară ultimul volum, efectiv nu mai am răbdare, partea bună e că nu mai este mult până-n aprilie! Fără doar și poate, seria asta s-a clasat printre favoritele mele și cu siguranță o voi reciti și după ce o am completă!

• Titlul original: “Ditt livs affar”

• Autor: Fredrik Backman

• Editura: Art

• Colecție: Musai

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 112

• Traducere de Andreea Caleman

“O secundă e întotdeauna o secundă, timpul e singurul lucru cu adevărat valoros pe lume. Toți oameni negociază, încontinuu. Faci afacerea vieții tale în fiecare zi. Iar asta e afacerea vieții mele.”

Iaca, s-a citit și cea de-a două nuvelă a lui Fredrik Backman “Afacerea vieții tale”, nuvelă ce urmărește un tată care a sacrificat totul pentru a-și construi o afacere de succes, chiar și relația cu fiul său, iar când este nevoit să facă una dintre cele mai grele alegeri ale vieții sale, realizează că alte lucruri au fost mult mai importante.

Îmi doream mult mai mult de la nuvelă, să fie mai profundă, asemeni “Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung”, dar fiind nuvelă, cumva e de înțeles. Autorul nu s-a lungit, ci a așternut scurt și la subiect, vorba aia, povestirea, fără a se pierde în prea multe detalii, însă chiar și-n atât de puține rânduri a reușit să transmită un mesaj emoționant, acela că viața este un dar și este trecătoare, trebuie să profităm la maxim de momentul prezent, cu bune sau rele.

M-am întristat când am ajuns la final pentru că nu mă așteptam s-o termin atât de repede, parcă doar ce am pus mâna pe ea și deja era gata, nu cred că a durat lectura mai mult de jumătate de oră și n-am fost pregătită să închei atât de repede povestirea. Backman cucerește prin scrierea sa, iar pentru mine, personal, mereu va fi greu să mă desprind de iscăliturile sale, indiferent cât sunt de lungi sau de scurte. Nu mă pot sătura, îmi doresc mai mult și mai mult.

Ilustrațiile m-au încântat foarte tare, iar dacă toate titlurile sale vor fi mereu însoțite de acestea, nu doar nuvelele, ci și romanele, nu m-aș supăra absolut deloc. Fie că scrie sute de pagini, fie că-s doar câteva zeci, Backman reușește să atingă, are ceva al lui și cucerește, iar impactul fie mare, fie mic, este prezent și chiar vă îndemn să parcurgeți și această nuvelă a sa, dacă încă nu ați făcut-o; o găsiți aici pe Cartepedia, cărora le mulțumesc pentru exemplarul oferit.

• Titlul original: “The Serpent and the Wings of Night”

• Autor: Carissa Broadbent

• Serie: “Coroanele Nyaxiei”

• Volum: I

• Editura: Storia Books

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 546

• Traducere de Oana Dușmănescu

Pe când era doar o copilă, Oraya a fost salvată de Vincent, regele vampirilor Născuți din Noapte, și crescută ca și cum i-ar fi fost propria fiică, în ciuda faptului că ea era om. A învățat cum să lupte și cum să se protejeze împotriva vampirilor, deși locuiește în mijlocul lor. Singura ei șansă de a nu mai fi privită ca pradă, este să participe la turneul Kejari și să-l câștige, însă nu va fi atât de ușor, mai ales că-i are drept adversari pe cei mai puternici vampiri din toate cele trei case. Va putea supraviețui doar dacă formează alianță, și cine altcineva să se ofere, dacă nu Raihn, vampirul misterios și necruțător?

O poveste explozivă, din toate punctele de vedere, captivantă, sângeroasă, mult prea sângeroasă, brutală, crudă, mincioasă, trădătoare, tot ce e mai urât, dar totodată și tot ce e mai frumos, puternică, ambițioasă, încărcată de speranță și gesturi de iubire. Toate acestea și mult mai multe în aproape 550 de pagini care vă vor vrăji, de-a dreptul.

Recunosc, m-am temut că va fi un nou DNF atunci când am început-o, realizând cât de greu înaintam cu ea, îmi plăcea și mă obosea în aceeași măsură, mă enervau anumite detalii, uneori parcă erau prea multe, însă nu m-am lăsat și foarte bine am făcut, căci lucrurile au luat o turnură neașteptată și acțiunea a luat-o la galop și cu greu m-am putut ține de ea. Toate acele detalii cu care mă bombardase autoarea erau menite pentru a-mi face o idee mai amplă asupra universului, dar și asupra personajelor, iar o dată ce am început să le cunosc mai bine și să le înțeleg, într-o anumită măsură, altfel a stat treaba.

Oraya este o protagonistă, puțin spus, puternică, având în vedere că a crescut printrr vampiri. Este ambițioasă, nemiloasă, determinată, dar și inimioasă, acest lucru amenințându-i judecata de câteva ori și punându-i viața în pericol. M-am lăsat cucerită de ea de la prima apariție și a fost o experiență nemaipomenită să o urmăresc evoluând de-a lungul poveștii. Raihn este acel vampir de care să te temi, dar în același timp, și vampirul după care să tânjești, mai mult și mai mult, să-ți dorești să-l descoși și să-i dai jos învelișurile puțin câte puțin, să-l descoperi în toată splendoarea lui. M-a vrăjit cu statura sa impunătoare, însă am reușit să văd dincolo de ea și am dat peste un personaj intrigant, cu simțul umorului și chiar fermecător. Ca să nu mai spun că nici în bătălii nu se lăsa mai prejos… Iar împreună cu Oraya erau asemeni unei furtuni, când te loveau, cu greu le puteai face față. Au fost frumoși de urmărit separat, dar împreună, erau un deliciu…

Să spun că am luat parte la o cursă de roller-coaster ar fi puțin spus, “Șarpele și aripile nopții” m-a năucit total, m-a determinat să transpir la greu citind-o, de parcă aș fi luptat și eu alături de personaje, am râs, m-am emoționat, mi-a stat și inima într-un anumit moment, la propriu, și chiar am vrut să refuz să citesc în continuare, de teamă că ceea ce tocmai s-a întâmplat e pe bune și nu acceptam așa ceva, în niciun caz. M-a luat cu palpitații, iar ultimele pagini le-am citit cu sufletul cât un purice, le-am devorat mai bine zic și când m-am văzut la final, parcă m-am lovit de un zid, întrucât nu eram pregătită să se încheie povestea.

Nota autoarei m-a lăsat cu un gol în suflet, dar și cu speranță, știind că seria se bucură de cinci volume, mă entuziasmează maxim, dar așteptarea mă macină puțin câte puțin, dar n-am de ales, din păcate…

“Șarpele și aripile nopții” a avut tot ce și-a dorit sufletul meu, cu siguranță are ce-și dorește și sufletul vostru, ca și tropes avem enemies to lovers executat cum trebuie, touch her and you die, o protagonistă puternică, subestimată, care surprinde cu fiecare capitol parcurs, vampiri, mai exact un anumit vampir care hipnotizează, demoni, lupte sângeroase, un fel de “Hunger Games”, dar cu ființe supranaturale, brutale, însetate de sânge. Secrete, minciuni, trădări, alianțe, răsturnări de situație, dovezi de iubire, pasiune și multe altele vă așteaptă în acest prim volum al seriei “Coroanele Nyaxiei”.

• Titlul original: “The Collected Regrets of Clover”

• Autor: Mikki Brammer

• Editura: Storia Books

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 360

• Traducere de Anca Dumitrescu

Clover Brooks este o femeie de 36 de ani, de meserie moașă de moarte, luând această decizie după ce bunicul ei a murit singur. A durut-o gândul că bunicul ei nu a avut pe nimeni alături în ultimele clipe, așa că hotărăște să ofere alinare celor aflați în prag de moarte. Petrece atât de mult timp înconjurată de astfel de persoane, încât uită să-și trăiască propria viață. Dar primește un imbold de la ultima sa “clientă” și, în urma dezvăluirilor acesteia, Clover începe să-și privească cu alți ochi viața…

Titlul “Toate regretele lui Clover” mi-a captat atenția prin coperta sa, sincer vă spun, dar eram și curioasă de poveste, așa copertă frumoasă sigur ascundea o poveste pe măsură, acesta mi-a fost gândul. N-ar fi prima dată când mă las păcălită de copertă, dar m-am bucurat să constant că nu a fost cazul, deși am fost destul de sceptică la începutul lecturii.

Prima jumătate a cărții a mers destul de greu, m-am cam luptat cu încă de la primele 50 de pagini și chiar mă gândeam că va fi acel gen de carte de care cu siguranță voi trage câteva zile. Însă lucrurile s-au schimbat, încet, încet, și o dată ce am ajuns la jumătatea cărții, altfel a decurs acțiunea și am fost captivată de poveste. Pe cât de mult mă iritase Clover cu acțiunile sale în prima jumătate a cărții, pe atât de mult mă înduioșasem descoperind tot mai mult din personajul ei în cealaltă jumătate a cărții. Au ieșit la lumină secrete din viața sa, mici regrete îi măcinau sufletul și reușisem să o înțeleg altfel decât o făcusem până atunci, deși la început o judecasem mai aspru. Relația dintre ea și bunicul ei a fost extrem de înduioșătoare și mă durea sufletul pentru ea, știind că a pierdut o persoană draga inimii sale și nici măcar nu a putut fi alături de el când a murit.

Povestea sa a fost una tristă și emoționantă, totodată, o surpriză plăcută ținând cont de meseria sa și de faptul că a fost înconjurată de moarte încă de mică, acel eveniment având, într-o anumită măsură, un impact asupra ei, ulterior, pierderea mult iubitului ei bunic fiind butonul declanșator pentru alegerea profesiei de moașă de moarte. Nu știu dacă o astfel de meserie există și-n realitate, dar cred că dacă ar exista, ar duce o alinare și o consolare persoanelor care nu mai ai pe nimeni să le fie alături în ultimele lor clipe de viață, mai ales că persoanele apropiate, de multe ori, nu știu exact nici cum să se comporte sau ce anume să spună, fiind copleșite de alte sentimente greu de gestionat.

“Toate regretele lui Clover” este o poveste despre regrete, suferință, pierdere și moarte, în primul rând, dar este și despre singurătate, pierdere, alinare, acceptare, ieșirea din zona de confort, iubire. Este redată într-un mod frumos și subiectul dă de gândit, te determină și privești cu alți ochi viața și să-ți asumi riscuri.

• Titlul original: “Promise Boys”

• Autor: Nick Brooks

• Editura: Trei

• Colecție: Fiction Connection

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 352

• Traducere de Ioana Tătaru

“Promitem.

Suntem tinerii de la Urban Promise Prep.

Suntem destinați măreției.

Ne îndreptăm spre facultate.

Suntem pregătiți pentru succes.

Suntem extraordinari pentru că muncim din greu.

Suntem respectuoși, implicați, dedicați și concentrați.

Suntem păzitorii fraților noștrii.

Suntem responsabili pentru viitorul nostru.

Noi suntem viitorul.

Promitem.”

Acesta este imnul după care se ghidează educația în cadrul prestigioasei școli Urban Promise Prep, care, din afară pare a fi instituția model, însă în interiorul zidurilor, situația este complet diferită. Elevii sunt abuzați verbal, bruscați, acuzați și taxați pentru acțiuni dintre cele mai absurde, dar mereu cu capul plecat în fața directorului, care taie și spintecă în instituție. Asta până când directorul Moore este ucis, iar principalii suspecți sunt trei elevi care au avut câte o altercație cu victima în ziua crimei. Au avut motivul, însă este vreunul dintre ei adevăratul criminal? Mai ales când își susțin cu tărie nevinovăția…

Un young adult care m-a cucerit de la primele rânduri și mi-a dovedit că am ales cartea perfectă pentru a începe anul 2024, m-a prins instant și cu greu m-am putut rupe de poveste. Am pătruns într-o poveste învăluită în mister, captivantă și intensă, chiar, parcă aș fi urmărit un film, cu diverse cadre și personaje, iar aici și-au adus aportul numeroasele perspective și diversele cadre în care au fost surprinse personajele principale, J.B, Trey și Ramon, personaje care sunt și principalii suspecți în asasinarea lui Kenneth Moore, directorul de la Urban Promise Prep. Deși credeam că mă va lua cu capul urmărind atâtea perspective, am realizat că-mi place modul cum autorul a ales să construiască firul acțiunii, gravitând în jurul celor trei elevi, cum au fost văzuți de ceilalți, ce fel de persoane erau, lăsându-le și lor loc pe “scenă” de a se face remarcați prin propriile perspective.

Am empatizat cu fiecare personaj în parte și cu situația lor, fiecare din ei având ceva special al lor și reușind să-mi pătrundă sub piele. Sunt adolescenți care provind din familii dezbinate, cu situații financiare nu tocmai strălucite, care văd în școala pe care o urmează o oportunitate de a se afirma pe viitor, dacă urmăresc cu sfințenie regulile instituției, sunt adolescenți de culoare, de etnii diferite, iar acest lucru, deși n-are trebui să mai facă nicio diferență în societate, are un aport imens atunci când vine vorba de J.B, Trey și Ramon. Fiecare dintre ei se remarcă prin ceva: J.B. prin statura impunătoare, Trey prin gura sa mare, iar Ramon prin faptul că are rude într-o bandă de cartier, fiind văzuți din start ca infractori, doar pe baza aparențelor.

M-a durut sufletul să-i urmăresc și să-i privesc așa marginalizați, să realizez cât de rea este societatea uneori și cum trăiesc în lumea lor, vorbind vrute și nevrute, neconștientizând cât de mult prejudiciu pot aduce cu vorbe aruncate-n vânt și fără nicio bază sau justificare. M-a durut să observ cum un cadru dintr-o instituție educațională are un comportament neetic cu elevii, când ar trebui să fie un model pentru aceștia, dar și mai tare a durut conștientizarea că astfel de evenimente au loc și-n viața reală, doar pentru că unele persoane sunt de culoare și nu încadrează în rasa albă. Autorul a surprins atât de bine situația fiecăruia, imposibil să nu atingă vreo coardă sensibilă, cel puțin ale mele le-a atins pe toate, m-a ținut cu sufletul la gură de la prima și până la ultima pagină, m-a determinat să caut suspectul, să analizez fiecare fir, să urmăresc fiecate personaj care apărea în peisaj, să-i despic vorbele și acțiunile în fel și chip. Am simțit eu ceva și m-am bucurat că nu m-a înșelat nasul.

“Noi suntem băieții de la Promise” mi-a amintit de Pip din seria “Crima perfectă”, dar și de “Agathele”, este un young adult mystery tare bine construit, cu personaje inocente, sensibile, unde aparențele au un cuvânt de spus și neîncrederea se cuibărește în suflet la fiecare pas, dar este și o poveste despre susținere, prietenie, familie, iubire și…viitor.

• Titlul original: “Nu-i ușor să fugi de fericire”

• Autor: Laura Frunză

• Editura: Trei

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 480

“Pentru că dragostea, în toate formele în care exista ea pe pământ, avea mereu un început și un sfârșit.”

“Nu-i ușor să fugi de fericire” de Laura Frunză a fost ultimul titlu citit în 2023 și a fost unul…efervescent, aș putea spune și mi-a plăcut teribil de mult. Am pășit în lectură puțin sceptică, știind istoricul meu cu autorii români 🫣, dar m-am bucurat să constant că povestea mă unge pe suflet.

La aproape 40 de ani, Ileana e “campioană” la fugit, nu vă gândiți la maratoane de alergat, nici vorbă, ci la fuga de tot ce înseamnă atașament, fie de un loc sau persoană, și se pare că se simte împlinită așa libertină. Este fotograf de meserie și a vizitat numeroase țări, s-a bucurat de viață, de tot ce a fost frumos, luând fiecare zi așa cum a venit. Asta până când îl reîntâlnește pe Bogdan, un fost coleg de clasă din liceu, a cărui poveste este total opusă de cea a Ileanăi.

Două personaje frumos conturate, care au surprins viața într-un mod atât de real, încât uitam de multe ori că îi urmăresc într-o poveste și nu există cu adevărat, deși puteau fi ușor desprinse din realitate. Viața le-a oferit și bune și mai puțin bune, și-au construit-o în jurul unor secrete dureroase, care-i macină pe interior și-i determină să fie impulsivi și totuși reticenți în anumite acțiuni, ceea ce e de înțeles atunci când ai trecut prin cele trăite de ei.

Ileana m-a cucerit cu dezinvoltura și sinceritatea ei, nu se ferea să spună ce gândește, dar și să acționeze pe moment, luând fiecare zi ca și cum ar fi ultima, fără a avea regrete. Dar, deși la suprafață lăsa să se vadă o persoană, la interior era complet diferită. Un suflet chinuit, greu încercat, care a reușit să răzbească în viață prin propriile puteri. Și Bogdan m-a vrăjit, comisar în cadrul Poliției, un bărbat văduv râvnit de toate mamele singure, care este nevoit să fie și tată și mamă pentru cele două fete ale sale, ceea ce nu este tocmai ușor când ai de furcă cu hormonii adolescenței. M-am topit urmărindu-i împreună, am râs pe săturate și mi-a transmis așa o stare de bine lectura, cu greu mă puteam desprinde de ea. Chiar și când puneam cartea deoparte, gândul tot la Ileana și Bogdan îmi umbla… M-a încântat faptul că am avut parte de perspectivă dublă și acțiunea a fost delimitată de intervale de timp, astfel puteam urmări mult mai bine personajele, să pătrund în căpusorul lor, să le aflu gândurile și să le înțeleg sentimentele.

“Nu-i ușor să fugi de fericire” este nu doar despre fericire, ci și despre traume, suferințe, pierderi, decizii greșite, dar și despre micile bucurii ale vieții, riscuri, de a trăi momentul și de a nu suci pe toate părțile o dorință, de a acționa atunci, de a fi impulsiv. Este despre sinceritate, emoție și iubire, despre adulți îndrăgostiți cu un suflet pur…este o reală lecție de viață, iar lecțiile de viață sunt oferite chiar și de fetele lui Bogdan. Este un titlu pe care-l recomand cu căldură, întrucât m-am regăsit pe alocuri în personaje, dar și pentru că este acel gen de titlu care aduce un zâmbet larg pe buze, chiar și când povestea ia o turnură tristă, aș putea spune.