”Trandafirii de mai” de Dot Hutchison (recenzie)

Titlul original: ”The Roses Of May”

Data apariției: 2019

Editura: Herg Benet

Colecție: Passport

Număr de pagini: 304

Traducere din limba engleză de Cristina Nemerovschi

”La patru luni după explozia care a avut loc în Grădină, un loc unde tinere cunoscute ca Fluturi erau ținute prizoniere, polițiștii Brandon Eddison, Victor Hanoverian și Mercedes Ramirez încă se mai confruntă cu urmările cazului terifiant: le ajută pe supraviețuitoare să-și reia viețile, afară, în libertate. Cu iarna aflată pe sfârșite, Fluturii au în față zile mai lungi și calde în care să încerce să se vindece. Dar, pentru polițiști, schimbarea anotimpurilor înseamnă un singur lucru înfricoșător: siguranța că undeva, prin țară, o altă tânără va fi găsită moartă în biserică, cu gâtul tăiat, cu cadavrul înconjurat de flori.

Sora Priyei Sravasti a fost victima aceluiași criminal, cu ani în urmă. Acum, ea și mama ei își schimbă locuința la câteva luni, căutând un nou început. Când ea se va nimeri în calea criminalului, vânătoarea va deveni inevitabilă, imposibil de amânat. Criminalul va putea fi descoperit doar cu ajutorul Priyei – oare dorința ei disperată de a avea o finalitate pentru trauma suferită o va face să-și riște viața?”

M-am apucat de ”Trandafirii de mai” la scurt timp după ce am finalizat ”Grădina cu Fluturi”, mă prinsese febra thrillerelor, dar nici nu mai vroiam să dorm nopțile…glumesc, doar că nu mai avea stare și chiar eram curioasă în privința volumul doi. După ce l-a citit Roxi (recenzia ei o găsiți aici), mi-a țâțâit fundul să-l descopăr și eu, doar nu degeaba m-a bătut la cap cu seria asta 😊.

La câteva luni după explozia din Grădină ce a ajutat Fluturii să evadeze din acel infern, polițiștii Victor, Eddison și Ramirez încă păstrează legătura cu Fluturii și le ajută să se adapteze la libertate. Totodată, cu aceste luni trecute, vine și primăvara, deci crește posibilitatea unui nou caz de crimă a unei fete tinere, al cărei cadavru va fi părăsit într-o biserică, înconjurat de flori. Sora Priyei Sravasti a fost victima aceluiași criminal în urmă cu 5 ani, iar acest anotimp este unul dureos atât pentru ea, cât și pentru mama sa, Deshani, le trezește atât de multe amintiri…În acești 5 ani și-au schimbat locuința de câteva ori, căutând un nou început, însă, se pare că trecutul le urmărește. Cum vor face față situației și dacă va fi prins criminalul rămâne să aflați voi 😉, cartea o găsiți pe site-ul aici😊.

Mă așteptam la un nou volum care să mă cutremure precum primul volum al seriei ”Colecșionarul”, însă am rămas uluită de motivile ce stăteau în spatele crimelor. Nu vă pot detalia, că ar fi spoiler și nu vreau, aș strica farmecul total al cărții. M-am bucurat enorm că m-am reîntâlnit cu cei trei polițisti, dar și cu o parte din Fluturi, exact cei care-mi erau mie dragi și mi-au rămas la suflet, dar și plăcut surpinsă de cum a evoluat relația lor și unde era situat locul Priyei.

Priya era doar o fată de 12 ani când s-a întâlnit pentru prima dată cu polițiștii, însă de la acea vârstă a știut să se impună și să spună lucrurilor pe nume, astfel câștigând apecierea celor trei și rămânând în relații strânse. A da, să nu uit să vă vorbesc puțin și de Deshani, mama Priyei…femeia asta este o fiară, vă jur, capabilă să intimideze orice bărbat indiferent de statut, mereu sigură de ea și cu ironia la înaintare, dar și cu replicile tăioase. Chiar dacă și-a pierdut fiica cea mare, nu se transformă într-o mamă posesivă și foarte protectivă, ci îi oferă Priyei libertatea de care are nevoie, ceea ce demonstrează cât de puternică este…așa ca ea vreau să fiu și eu cnd voi deveni mamă, o leoaică, dar nu una extrem de grijulie. Am apreciat-o enorm pe Deshani și am avut foarte multe de băgat la cap din acțiunile ei…durerea chiar dacă te doboară, te face de două ori mai puternic, asta mi-a demonstrat Deshani. Iar Priya a avut un exemplu pe măsură și a devenit cine a trebuit, respectaă și impunătoare, deși este doar o adolescentă.

”Trandafirii de mai” am parcurs-o cu sufletul la gură, dar și cu o furie de nedescris, mai ales când nimeream subcapitolele din perspectiva criminalului, așa-i puteam afla gândurile și realizam cât de nesănătoase erau. Subcapitolele din perspectiva Priyei au fost cele care mi-au adus un zâmbet pe buze, dar și cele relatate la persoana a treia, unde își făceau apariția Eddison, Victor și Ramirez. Nu am dus lipsă de sentimente contradictorii: nervi întinși la maxim, neputință, dar și impulsul de a pocni pe careva, toate acestea combinate cu emoția evenimentelor…și vă spun sincer că am vărsat câteva lacrimi, a fost o lectură intensă și dură. Nici nu mă așteptam la altceva și m-am bucurat din suflet că nu am fost dezamăgită de acest volum, își merită toate laudele această serie. Dacă aceste două volume le-am parcurs într-un timp așa de scurt, cu siguranță la fel le voi parcurge și pe ultimile două. Am avut parte de răsturnări de situație, acte de curaj, dar și de iubire, câteodată duse la extrem, devotament, prietenie, dar și un criminal cu o minte bolnavă de-a dreptul ce se crede justițiar…un thriller excepțional și țin să mulțumesc editurii Herg Benet pentru ocazia de a-l descoperi, atât eu, cât și biblioteca mea suntem mai mult decât bucuroase să găzduim un asemenea exemplar 😊.

”Nu ar trebui să fim obligate să ne reparăm dacă nu vrem asta. Nu ar trebui să ni se ceară să fim puternice, curajoase, pline de speranță și alte căcaturi. Mama a avut dintotdeauna suficientă empatie ca să spună că e în regulă să nu fii bine. Nu suntem datori nimănui să fim bine tot timpul.”

”E liniștitor să constați că poți întoarce spatele în orice clipă și că ei te vor lăsa să îți vezi de drum. La fel de bine e când înțelegi că poți rămâne fiindcă așa vrei. Că ne este permis să avem asta. Ne este permis să fim fericite.”

”De ce un criminal care ucide mai rar este mai greu de prins? Modelul după care ucide se diluează și este mai greu de observat. Piesele – semnătură se pierd. Un criminal care o ia razna și ucide la nimereală, rapid, face mai multe greșeli. Un criminal calculat este mult mai atent. Cineva care ucide o singură dată pe an nu se grăbește, nu e disperat, nu-i predispus să o dea în bară. Un om răbdător nu-și face griji că ar putea fi prins.”