”Saga #1” de Brian Keller Vaughan, Fiona Staples (recenzie)

  • Titlul original: Saga, Vol.1
  • Autor: Brian Keller Vaughan
  • Ilustrații de Fiona Staples
  • Editura: Grafic Art
  • An apariție: 2019
  • Număr pagini: 168
  • Traducere de Beatrice Feleagă

Războiul intergalactic pare să nu se mai sfârșească. Într-un univers din ce în ce mai primejdios și mai haotic, Alana și Marko, doi soldați din tabere opuse, se îndrăgostesc și riscă totul ca să aducă pe lume o nouă viață.

”Saga” este povestea dramatică a unei tinere familii care se zbate să-i ofere fiicei lor un viitor, departe de conflictul și ura care au pus stăpânire pe lumile din jur. Fantezia și science-fictionul se împletesc cu măiestrie în această poveste impresionantă pentru publicul adult.

“Saga” a ajuns în atenția mea prin intermediul Andreei și al Laviniei, au lăudat atât de mult acest comic, încât am devenit și eu curioasă, deși până anul acesta nu am fost deloc atrasă de acest gen de cărți. Rămăsesem cu impresia că va fii prima mea experiență cu un grafic, însă mi-am amintit ca fratele meu m-a introdus în lumea asta când mi-a dat la începutul anului să citesc “Alice în Țara Minunilor”, ulterior descoperind și primele volume ale seriei “Heartstopper”. Chiar și așa, pot spune că este prima mea experiență cu un grafic matur, iar în următoarele rânduri am să vă detaliez mai multe.

Paginile graficului mi-au prezentat povestea lui Marko și a Alanei, doi soldați din tabere opuse, care se îndrăgostesc și riscă totul pentru iubirea lor, dar și pentru a putea aduce pe lume o nouă viață. Alana provenea de pe Landfall, cea mai mare planetă din galaxie, iar Marko de pe Wreath, singurul satelit al acestei planete, drumurile celor doi intersectându-se pe o cu totul altă planetă decât locurile lor de baștină și-ntru-un mediu ”interesant”, să-I spun așa. Povestea lor aduce puțin cu “Romeo și Julieta”, sunt nevoiți să lupte împotriva tuturor, dar și împotriva războiului ce s-a declanșat în jurul lor, precum și împotriva urii pe care acest război l-a născut. Viața fetiței lor este amenințată, iar Alana și Marko sunt hotărâți să-i ofere siguranță și un viitor mai bun, această “misiune” dovedindu-se extrem de dificilă de dus la bun început, mai ales când ei sunt vânați…

Acest prim volum al seriei “Saga”, din ce m-a informat Goodreads, vor fi multe volume, a fost obraznic, vulgar, brutal. M-a surprins într-un mod în care îmi e dificil să-l descriu, nu cred că a fost pagină la care să nu mă minunez, ilustrațiile au fost altceva și clar nu sunt destinate publicului sub 18 ani sau celor pudici. M-a făcut să-mi ridic sprâncenele, că nu pot ridica doar din una…ce să mai, am savurat-o la maxim! Marko și Alana formează un cuplu exploziv, imposibil să te plictisești urmărindu-i, ca să nu mai spun de replicile “colorate” pe care și le dădeau unul altuia. Se completau perfect unul pe celălalt, Alana era impulsivă și hotărâtă să elimine pe oricine îi stă în drum, era asemeni unui vulcan, pe cale să erupă când te aștepți mai puțin, iar Marko este total opusul ei, temperat, își dorea să lase bătăliile în spate, să ducă o viață în deplină armonie. Cam dificil să ai parte de o viață liniștită când pericolul pândește la orice pas…

Atât de mult am îndrăgit comic book-ul, mi-a părut rău când am ajuns la final și am realizat că a fost prea scurt, aș fi vrut mult mai multe pagini. De ce sunt atât de scurte? De ce? Poate pentru că doresc să țină cititorii în suspans și le dau câte o porție mică din poveste… Cert este că m-a captivat de la prima până la ultima pagină ilustrată, am prins drag foarte repede de personajele acestei povești fantastice, atât de Alana și Marko, cât și de Isabel. De acum nu-mi rămâne decât să obțin al doilea volum al seriei, primul volum a ajuns în mânuțele mele cu ajutorul cartepedienilor și țin să le mulțumesc pentru această bookurie, iar dacă pe voi v-a convins măcar puțin recenzia mea și doriți să-i acordați o șansă acestui comic destinat publicului adult, îl găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia aici.

Advertisement

4 thoughts on “”Saga #1” de Brian Keller Vaughan, Fiona Staples (recenzie)

  1. “M-a făcut să-mi ridic sprâncenele, că nu pot ridica doar din una…ce să mai, am savurat-o la maxim” :)) ce mi-a placut asta
    Mai, m-ai facut curioasa, trebuie sa zic asta. Trebuie sa-mi pun si eu degetele pe ea 😀

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s