”Al nostru este cerul” de Luke Allnutt (recenzie)

  • Titlul original: ”We Own the Sky”
  • Autor: Luke Allnutt
  • Editura: Herg Benet
  • Colecția: Passport
  • An apariție: 2018
  • Număr pagini: 352
  • Traducere de: Cristina Nemerovschi

O poveste despre iubire, pierdere și regăsirea speranței. Rob Coates are o viață de invidiat. O are alături pe Anna, soția lui incredibilă, și mai ales pe cea mai prețioasă ființă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câștigat potul cel mare la loteria vieții. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack. Atunci când familia ajunge să se confrunte cu o boală devastatoare, lumea lui Rob începe să se destrame. Rămânând brusc singur, caută consolare în fotografierea zgârie-norilor și stâncile pe care el și Jack obișnuiau să se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil să sară prăpastia care-l desparte de soția lui, de fiul său și de viața în sine. Dar e hotărât să se împace cu ce s-a întâmplat și să găsească drumul spre iertare. “Al nostru este cerul” îi va atinge pe toți cei care au suferit o pierdere sau au trăit o iubire adevărată, imensă. Luke Allnutt ne spune că drumul de la speranță la disperare și înapoi nu e niciodată simplu, dar, chiar și așa, fiecare inimă sfărâmată poate învăța să bată din nou.

Când vine vorba de cărți cu subiect sensibil, îmi este foarte greu să-mi găsesc cuvintele pentru a vorbi despre ele, însă încerc pe cât posibil să vă împărtășeșc gândurile și sentimentele mele în ceea ce le privește. ”Al nostru este cerul” ne prezintă povestea lui Rob, un bărbat împlinit, căsătorit cu o femeie minunată, pe care a cunoscut-o într-un pub studențesc din Cambridge, și alături de care, ulterior, va avea un fiu, Jack, un băiețel plin de viață. Armonia familiei sale se spulberă în momentul în care Anna simte că Jack nu mai este tocmai în regulă, ceea ce le este confirmat și de medici în urma unor investigații, viața lui Jack fiind amenințată. O dată conștienți de gravitatea bolii, Rob și Anna sunt puși la grea încercare și viața lor se schimbă complet…

Am parcurs cartea cu un zâmbet abătut pe chip, deși au fost pasaje care mi l-au animat, însă sufletul a simțit că-mi va fi cutremurat de această poveste. Ceea ce au simțit Rob și Anna când au aflat despre Jack, am simțit și eu, un deja-vu, și cred că doar dacă ai suferit o pierdere poți înțelege pe deplin povestea pentru că te zguduie complet. Nu mai spun că am empatizat foarte mult cu personajele, am plâns alături de ele, mi-am făcut speranțe, unele adeverindu-se, altele năruindu-se, am simțit furie, am luat parte la o cursă contratimp în care singurul țel era să mă bucur de fiecare clipă. Pierderea unei persoane dragi este devastatoare pentru ceilalți, sunt nevoiți să trăiască cu lipsa și durerea în fiecare zi, să se resemneze, să dea vina pe neputința ce i-a cuprins în acele momente în care tot ce-și doreau era să ia asupra lor toată suferinșa, să poată schimba ceva.

”Al nostru este cerul” m-a atins până-n măduva oaselor, am simțit durerea pe fiecare pagină parcursă, am fost martoră la prăbușirea cerului asupra personajelor, dar și la alinarea suferinșei lor, pe alocuri. Mi-a demonstrat că speranță mereu va fi, chiar și atunci când te lovește disperarea și ești hotărât să iei decizii nu tocmai potrivite, să te vinzi chiar și pe tine, să preiei toate necazurile asupra ta pentru a-i fi bine celuilalt. Mi-a arătat cât de puternică este iubirea unei familii, până unde este capabilă să meargă pentru bunăstarea membrilor ce o formează, cât de multă vinovăție pot să simtă ceilalți pentru că sunt legați de mâini și de picioare, cât de repede se poate prăbuși, dar și reveni o familie încercată de durere. ”Al nostru este cerul” este despre iubire adevărată, speranță, pierdere, disperare, este copleșitoare, dar este și despre puterea de a merge mai departe. Roxi, mulțu tare mult pentru că mi-ai recomandat această carte, deși a trezit în mine amintiri extrem de dureroase, nu regret deloc că am parcurs-o, din contră, chiar mă bucur că am descoperit-o (recenzia Roxanei o găsiți pe blog aici), totodată vreau să mulțumesc și editurii Herg Benet pentru că mi-au oferit ocazia de a parcurge titlul, îl găsiți și voi pe site-ul editurii aici.

”Să o iubesc era ca un secret pe care nu-l mai știa nimeni. Un secret pe care-l păstrai aproape, pe care n-ai fi vrut să-l dezvălui niciodată.”

”Uneori, iubirea vine din cele mai neașteptate locuri. Oamenii nu-și pot da seama cât de tare îți pot frânge inima.”

„Când sunt pe afară și mă plimb pe dunele de nisip, sau când stau la birou și privesc marea, îmi șoptesc și mie cuvintele misterioase – al nostru este cerul, al nostru este cerul. Mă trezesc cu sunetul lor în minte și înainte să adorm le pot auzi din nou. Patru cuvinte, ca și cum ar fi o mantră, o rugăciune care mi-a fost spusă de mii de ori pe când eram copil.”

„Uneori, să îți spui povestea este singurul fel în care poți rămâne în viață.”

„Nu uiți niciodată, se spune. Nu uiți. Moliciunea degetelor lor mici, zâmbetul dulce și dezarmant, râsul pe care îl auzi prin cameră dintr-o dată atunci când te apuci de curățenie ca să scapi de depresie. Nu uiți niciodată. Dar totuși uiți, și uitarea vine mai repede decât te aștepți, apoi îi urmează rușinea – rușinea că nu ai iubit cu adevărat, că ești un impostor.”

Advertisement

4 thoughts on “”Al nostru este cerul” de Luke Allnutt (recenzie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s