• Titlu original: ”The School for Good and Evil”
• Autor: Soman Chainani
• Ilustrator: Iacopo Bruno
• Serie: ”Școala pentru Bine și Rău”
• Volum: I
• Editura: Arthur
• Colecția: Orange Fantasy 
• An apariție: 2019
• Număr pagini: 560
• Traducător: Ioana Vîlcu

E anul în care Sophie și cea mai bună prietenă a ei, Agatha, sunt pe cale să afle unde ajung toți copiii pierduți: în legendara Școală pentru Bine și Rău, unde băieții și fetele obișnuite sunt antrenați să devină eroi și ticăloși din povești. Fiind cea mai frumoasă fată din Gavaldon, Sophie a visat toată viața să fie răpită într-o lume magică. Cu rochiile ei roz, pantofii de cleștar și dorința de a face fapte bune, știe că va primi note maxime la Școala pentru Bine și că o să absolve ca prințesă din povești. Între timp, Agatha, cu rochiile ei negre amorfe, cu motanul ei afurisit și cu antipatia ei față de aproape toată lumea, pare să fie potrivită pentru Școala pentru Rău. Numai că cele două fete sunt răpite și ajung în Pădurea Nesfârșită, iar destinele lor sunt întoarse pe dos. În curând descoperă că singura modalitate de a ieși dintr-o poveste este să o trăiască.

Mult prea mult timp am fost curioasă de această carte și tot de atâta timp a fost și pe wishlist, dar după ce am văzut că a citit-o Simo, că a topit-o într-o singură seară, mi-am spus că este un semn și trebuie să o aduc în bibliotecă, mai ales că o avea și Delia, astfel îi puteam pune de un buddy read, însă sus numita mi-a tras țeapă…

Revenind la poveste, am făcut cunoștință cu Sophie și a sa prietenă Agatha, una frumoasă, visătoare și îndrăgostită de roz, cealaltă pesimistă, ștearsă, mereu purtând haine negre și locuind într-un cimitir. Contrariile se atrag mereu, ce e drept, dar acest paradox nu prevede nimic bun, în special atunci când se apropie noaptea ”răpirii”, iar cele două sunt pe cale să afle ce se întâmplă la legendara Școală pentru Bine și Rău, unde sunt duși copii răpiți din Gavaldon, dar și cât de adevărate sunt poveștile cu prinți și prințese… Însă ce descoperă acolo nu se potrivește deloc cu ceea ce ele știau, destinele lor sunt, doar puțin, date peste cap în urma ”călătoriei” făcute prin Pădurea Nesfârșită…

Recunosc, am fost puțin dezamăgită când am început cartea, în sensul că eram lovită din toate părțile de descrieri ce mă terminau psihic, dar în același timp mă atrăgeau pentru că mă îndemnau să trec în zbor printre pagini. Îmi propusesem să citesc minim 100 de pagini pe zi văzând că are foarte multe descrieri, iar eu cum fug de ele, am zis că-mi iau timpul necesar. Au fost puțin anevoioase primele 200 de pagini, pentru mine cel puțin, dar următoarele m-au pregătit încet, încet pentru ce avea să vină, dar ultimele 200 de pagini ale volumului m-au ținut în priză cum nu credeam că e posibil, știind ce început greoi am avut.

Lumea creată de Soman Chainani a fost una interesantă, așa încărcată de descrieri, dar și savuroasă, completată cu ilustrații la fiecare început de capitol, care veneau ca un fel de ajutor, în formarea unei idei despre personaje sau locații, dar și despre ce ar fi posibil să se întâmple în capitolul respectiv, ca să nu mai spun despre numeroasele sfaturi de înfrumusețare oferite de Sophie; sunt în dubii dacă să le încerc sau nu… Odată ce m-am obișnuit cu firul acțiunii, cu fiecare detaliu despre personaje sau despre cele două Școli, mintea mea a explodat și am început să privesc, până și poveștile clasice pe care le știam de când eram copilă, cu totul alți ochi. Referitor la personaje, Agatha m-a cucerit de la prima apariție, așa apatică cum se voia ea a fi, n-a reușit să mă izgonească, ceea ce nu pot să spun despre Sophie, îmi era dragă și ea, însă ajunsesem să o plac tot mai puțin de-a lungul lecturii. Se pare că nu aspectul determină dacă ești bun sau rău, ci interiorul, sufletul și acțiunile pe care le faci. Aparențele pot fi înșelătoare și nu doar o dată… Până și de amărâtul de Holt am prins drag, cred că Nefericirea lui a fost molipsitoare.

Mi-ar fi plăcut, și totodată nu, să urmez și eu cursurile de la ”Școala pentru Bine și Rău”, pentru că, deși vreau să cred că sunt Bună, știu că am și puțină răutate în mine, toți avem, să recunoaștem. Chiar am făcut testul de la finalul volumului să-mi confirm bănuielile și așa a fost, sunt Bună, dar cu o sămânță de Rea. Fiecare Școală are avantaje și dezavantaje, trebuie să știi de care să profiți, părerea mea. Mă bucur enorm că am reușit să parcurg primul volum al acestei serii și pentru această oportunitate trebuie să le mulțumesc celor de la Cartepedia, datorită lor am mai ”șters” o carte de pe wishlist, dar am și descoperit o nouă serie ce presimt că se va clasa între favorite. O reală plăcere să iau parte la cursurile de la Școala pentru Bine, dar și la cea pentru Rău, alături de Agatha și Sophie, să particip la probe, chiar și indirect, să încurajez personajele, să aflu noi trucuri de frumusețe, de ce nu, dar mai ales să descopăr că Binele nu este întotdeauna Bun, iar Răul nu este mereu Rău, care vin susținute de multiple răsturnări de situație, lupi și zâne, prinți fermecători, Fericiți și Nefericiți, prietenii, povești neobișnuite și ființe care depășesc limita imaginației, rezultând o poveste captivantă și curajoasă, în care descoperi adevăratul sine…

Dacă v-am aprins un beculeț cu a mea ”dezlânțuire”, pe site-ul caretepedienilor găsiți volumul întâi al seriei aici, eu cu siguranță voi apela la ei să obțin și volumele doi și trei, iar dacă ”dezlânțuirea” nu a fost suficientă, poate vă conving citatele de mai jos:

”Fericiții visau la dragoste și bucurie, Nefericiții căutau să trăiască într-o lume solitară și să dețină puterea.”

”Abia când renunțați la ce e la suprafață, vă puteți ocupa de ce e dedesupt! Abia când vă dezbărați de vanitate, puteți fi voi înșivă! (…) Abia când distrugeți persoana care credeți că sunteți, puteți să primiți cu brațele deschise persoana care sunteți de fapt!”

”Urâțenia înseamnă că vă bazați pe inteligență (…). Urâțenia înseamnă că aveți încredere în sufletul vostru. Urâțenia înseamnă libertate.”

”(…) iubirea este o chestie inventată de cărțile de povești, ca să le țină ocupate pe fete.”

”N-ai cum să uiți iubirea (…). Chiar dacă îți fură camera și pijamaua.”

”Frumusețea nu se poate lupta la infinit cu adevărul, Agatha.”

”Binele nu vrea să facă niciodată rău, Agatha. Dar uneori iubirea înseamnă să-i pedepsești pe ticăloșii care-ți stau în cale.”

• Titlul original: ”Il est grant temps de rallumer les etoiles”
• Autor: Virginie Grimaldi
• Editura: Univers
• Colecție: Ficțiune
• An apariție: 2019
• Număr pagini: 320
• Traducere de Alex Vlad

Ana, o mamă care crește singură o fiică adolescentă și una de doisprezece ani, epuizată de muncă și probleme financiare, simte că a pierdut legătura cu ființele pe care le iubește cel mai mult pe lume. Știe că numai de ea depinde să salveze situația, așa că face un gest nebunesc: pleacă împreună cu cele două fete, într-o rulotă, într-o călătorie în țările scandinave! Pe drum își fac confesiuni, se ceartă și se împacă, află secrete una despre alta, se scaldă într-un fiord norvegian și privesc împreună lumina stelelor. Era și timpul: la sfârșitul călătoriei, nimic nu mai este ca înainte.

Chiar dacă am avut “Era și timpul să aprind iar stelele” de câteva luni în TBR, o primisem din partea celor de la editura Univers, nu știu de ce am ocolit-o, poate și pentru că era un autor nou pentru mine și mă speria puțin, poate pentru că nu era momentul ei, nu știu, cert este că regret că n-am citit-o mai devreme, dar mă bucur că am citit-o acum… Așa povești să tot citesc, îmi încălzesc inima și-mi aduc numeroase zâmbete pe chip.

Am pătruns în familia Annei, o mamă singură cu două fiice, o adolescentă în vârstă de 17 ani și una de 12 ani, cât se poate de diferite una de cealaltă. Este mult prea concentrată pe muncă, simți du-se mereu epuizată, ajungând să-și neglijeze fiicele, așa că depinde doar de ea să-și salveze familia și o trăsnește o idee: să meargă cu rulota tatălui ei într-o călătorie în țările scandinave alături de Chloe și Lily, fiicele sale… Călătoria este menită pentru a le aduce mai aproape una de cealaltă, dar scoate la iveală și alte secrete, se fac diverse confesiuni, iar viața pe care o știau nu va mai fi ca înainte…

Am adorat povestea de la început până la sfârșit, m-am conectat imediat cu fiecare personaj în parte și m-am bucurat că am avut parte de perspective multiple. Astfel am putut să pătrund în gândurile Annei, să-i observ comportamentul, să-i aflu gândurile și frustrările, grijile pentru fiicele sale, dar și lupta ce o purta cu sine pentru a fi o mamă cât mai bună. Am avut ocazia de a o descoperi și pe Chloe, de a-i citi dezvăluirile, pe care le consemna în articole postate pe blog, dar și pe Lily care se destăinuia lui Marcel, jurnalul și prietenul ei cel mai bun. Să le urmăresc pe fiecare a fost o provocare, dar și o încântare, trei personaje feminine la vârste diferite, una matură care se zbate cu viața de adult, o adolescentă neînțeleasă și o copilă în drum spre adolescență care încearcă să-și păstreze inocența cât mai mult, să nu fie nevoie să se maturizeze înainte de vreme. Anna, Chloe și Lily m-au cucerit de la primele apariții și le-am urmarit povestea cu drag, un zâmbet imens întins pe chip, știind că mult prea multe râsete vor aduce și ceva dureros după ele. Cum e vorba aia “dupa râs, urmează plșns”…ei, cam așa a fost…nu s-a lăsat chiar cu lacrimi, ceea ce e bine, dar m-am emoționat și înduioșat teribil, lacrimile venind abia la final și au fost de bucurie.

Pot spune că am simțit povestea ca pe o mărturie a unor prietene și nu ca una venită din partea unor personaje fictive, probabil și datorita modului în care a fost redată acțiunea, toate cele trei perspective fiind la persoana întâi, șimțindu-le personale, ca și cum aș fi fost alături de ele ascultându-le ofurile și bucuriile. Am râs foarte mult alături de Anna, Chloe și Lily, m-a durut burta de râs de parcă aș fi făcut o sesiune de abdomene, dar am râs din suflet, ceea ce mi-a prins tare bine, totodată dorindu-mi să-mi dau și două palme că n-am citit cartea până acum și o lăsasem să mă aștepte în TBR…

“Era și vremea să aprind iar stelele” este o poveste despre familie, relația mama – fiică, regăsire, înțelegere, sinceritate, conexiune, savurarea lucrurilor mărunte, dar este și despre teama, respingere, neîntelegere, pierdere, adolescență și belele care vin cu aceasta, inocență, dar mai ales este despre a doua șansă și iubire, de toate formele… Este o poveste relaxantă, nostalgică și emoționantă, îți atinge inima în aceeași măsură în care te amuza, dar îți și pătrunde sub piele, determinându-te să-ți dorești să fi fost și tu alături de cele trei în a lor calatorie, să iei parte la asemenea aventură…Dacă ți-am atras atenția, să știi că titlul în găsești pe site-ul editurii aici, merită o șansă, iar dacă te decizi, te aștept să împărtășim păreri.

”Toată viața am avut fobia morții. N-a dispărut, dar de-acum înainte, să trăiesc fără soția mea mă sperie și mai mult decât să mor.”

”Fiecare acțiune, chiar și cea mai nesemnificativă în aparență, are repercusiuni. Părinții sunt niște echilibriști. Mergem pe un fir întins între prea mult și insufficient, cu un pachet prea fragil în brațe.”

”Era dureroasă trecerea de la copilărie la adolescență, când iluziile se fac țândări și visele se sparg, ciocnindu-se de realitate. Regret candoarea confortabilă, lumea sigură în care necazurile își iau zborul când faci nani. Regret viața în care nu știam, bula aceea plină de blândețe ai căror paznici erau tata și mama. Înaintez spre maturitate lăsând în urmă pietricele de inocență. Nu vreau să le pierd pe toate. Nu mai vreau să cresc.”

”Nu mă mai doare. N-aș putea spune de când mă alină amintirea ei.  Durerea a plecat în vârful picioarelor. Ne obișnuim atât de bine cu prezența ei, încât n-o mai remarcăm, devine parte integrantă din noi. Și pe urmă, într-o bună zi, îți dai seama că a dispărut, cedând locul câtorva cicatrici și tuturor amintirilor frumoase.”

”Copiii noștri nu ne aparțin, suntem ca niște araci care ajută plantele să crească. Un copil care-și ia zborul este o răsplată.”

”Toată viața judecăm ce ni se întâmplă, ne bucurăm, ne plângem. Totuși, n-o să știm decât în ultimul moment dacă era cazul să ne bucurăm sau să ne plângem. Nimic nu-i bătut în cuie, totul evoluează. Nu fi tristă azi, căci cee ace și se întâmplă poate este o mare bucurie.”

”(…) noi, oamenii, am fi în mare încurcătură dacă n-am fi înzestrați cu puterea de a râde. Am fi obligați mereu să ne dăm pe față emoțiile adevărate.”

”Poți iubi fără să ceri reciprocitate.”

”Râsul este cel mai bun înlocuitor al lacrimilor.”

”Îmi place începutul relațiilor. Să întâlnesc oameni, să învăț să-i descopăr, să mă dezvălui. Nu-mi place sfârșitul relațiilor. Să ne luăm rămas – bun, să nu ne mai vedem după ce am făcut un drum împreună.”

• Titlul original: ”The Gilded Ones”
• Autor: Namina Forna
• Serie: ”Deathless”
• Volum: I
• Editura: Trei
• Colecție: Fiction Connection
• Anul apariţiei: 2021
• Număr de pagini: 464
• Traducere de: Irina Marina Borțoi

Deka are 16 ani și așteaptă înfrigurată ceremonia sângelui, după care ar putea deveni oficial membră a satului său. Dar sângele ei nu este roșu, ci auriu – culoarea impurității, ceea ce poate să aibă consecințe mai grave decât moartea.
O femeie misterioasă îi oferă posibilitatea să plece din sat și să lupte pentru împărat, într-o armată formată din tinere ca ea: sunt „alaki”, fete aproape nemuritoare cu daruri rare. Și sunt singurele care pot lupta împotriva celui mai mare pericol care amenință imperiul.
Deka știe ce primejdii o așteaptă, dar își dorește să-și găsească locul. În drum spre capitală, unde se va pregăti pentru cea mai mare bătălie din viața ei, va descoperi însă că marele oraș înconjurat de ziduri ascunde multe surprize. Nici locul, nici oamenii nu sunt chiar ce par a fi – nici măcar Deka.

“Sânge auriu” a ajuns la mine la finele anului trecut, cadou de la Moș Crăciun din partea celor de la editura Trei, însă abia acum am reușit să o strecor între titlurile ce doream să le parcurg. O aveam în plan în februarie, dar n-am mai reușit, așa că a fost printre primele lecturi ale lunii martie.

Mi-a dezvăluit povestea Dekăi, o adolescentă în vârstă de 16 ani, care-și așteaptă ceremonia sângelui, pentru a afla dacă este pură sau nu. Dacă sângele îi va fi roșu, își va continua viața după anumite principii, iar dacă îi este auriu – culoarea impurității, ei bine…este condamnată. Însă primește posibilitatea de a se “purifica” dacă luptă pentru Împărat într-o armată formată din fete exact ca ea, fete cu daruri rare. Călătoria ei până-n capitală, dar și viața pe care o va duce între zidurile capitalei, printre antrenamente și diverse persoane, va produce schimbări majore, tot ceea ce credea că știe primește o cu totul altă semnificație…

Să o urmăresc pe Deka de-a lungul celor 460 de pagini a fost o totală aventură, m-a prins de la primele pagini, de unde mi-am tras și semnalele de alarmă că ceva nu este în regulă cu personajele astea, că Deka sigur este mai mult decât lasă să se vadă, o simțeam că va fi o badass și că va lupta și cu dinții, dacă va fi nevoie. Știind ce viață ar fi dus în comunitatea sa, dacă ar fi avut sângele roșu, și viața pe care o va duce după ce descoperă sângele auriu și acea portiță de salvare, m-am bucurat pentru ea, dorindu-mi să îi văd evoluția tot mai multe printre pagini. Nu am fost deloc dezamagită de ce am văzut, Deka s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele, în ciuda credințelor sub care a fost crescută și modelată. Provenind dintr-un trib în care femeia este marginalizată, batjocorită, tratată fără pic de semnificație, considerată a fi o “târfă” doar pentru că are sângele de altă culoare, Deka își doboară credințele și înfruntă necunoscutul, mai ales că în capitală se ascund numeroase secrete, multe dintre ele tulburătoare și dureroase…

Atenția mi-a fost captată de la început și până la ultima pagină, am avut parte de acțiune alertă, mult mister și dezvăluiri șocante, la final, am urmărit-o pe Deka legând prietenii dintre cele mai solide, fiind inimoasă și protectivă, dar și devenind neînfricată când vine vorba de confruntări. Cu fiecare pagină parcursă, Deka a crescut tot mai mult mai în ochii mei și mi-a demonstrat, că în ciuda credințelor sub care ești crescut, mereu trebuie să descoperi adevărul, să-l înfrunți dacă este dureros și să-ți clădești propria viața după cum îți este bine. Am urmărit-o zâmbind, suferind, simțind primii fiori ai dragostei și mi-a crescut inima pentru ea. Nu a fost singurul personaj pe care l-am îndrăgit, alături de Deka am prins drag și de Britta, fata care i-a fost alături în călătoria spre Hemaira, Belcalis, tânăra a cărei copilărie a fost cruntă, devenind o rebelă, dar și Keita, uruniul lui Deka, sau mai bine spus, partenerul ei de luptă. M-au cucerit separat, iar împreună mi-au topit inima, nu mai puteam de drag când îi vedeam alături unul de celălalt, luptând cu înfocare…

“Sânge auriu” este despre fete nevinovate, condamdate datorită unor credințe bolnave, dar totuși puternice, capabile de iubire și demne de urmărit. Povestea este încărcată de acțiune alertă, mister și suspans, răsturnări de situație exact când nici nu te aștepți, dialoguri comice, dar și serioase, secrete peste secrete, atât de dense încât adevărul este greu de scos la suprafață. Dar și când este scos…ei bine, vă rămâne să aflați, o găsiți pe site-ul editurii aici. Eu vă recomand cartea cu încredere, chiar merită, este o poveste fantasy foarte captivantă, care vă v-a prinde în mrejele sale de la început până la sfârșit…

”Prima lecție, neofitelor: alaki nu cedează. Cuceriți sau muriți. Pentru o alaki – pentru orice războinic – moartea trebuie să fie un prieten cunoscut, un vechi partener pe care-l saluți înainte de a păși pe câmpul de luptă. Nu vă temeți de ea, nu vă ascundeți de ea. Acceptați-o, îmblânziți-o după voia voastră.”

”Toată viața ni s-a spus să ne facem mai mici, mai slabe decât bărbații. Asta ne învață Înțelepciunile Veșnice: să fii fată însemnă supunere eternă.”

”Corpul fizic se vindecă. Cicatricile se șterg. Dar amintirile sunt pentru totdeauna. Chiar și când uiți, rămân în tine, ies din nou la suprafață când te aștepți mai puțin.”

• Titlul original: ”The seven husbands of Evelyn Hugo”
• Autor: Taylor Jenkins Reid
• Editura: Leda
• Colecţii: Leda Bazaar
• An apariție: 2021
• Număr pagini: 448
• Traducător: Loredana Frăţilă-Cristescu

O legendară actriță de film, care amintește întrucâtva de Marilyn Monroe și Elizabeth Taylor, reflectează asupra neobositei sale ascensiuni, precum și a riscurilor pe care și le-a asumat, a iubirilor pe care le-a pierdut și a secretelor pe care le-a ținut departe de ochii și urechile admiratorilor înfocați.

Aflată în amurgul vieții, Evelyn Hugo este în sfârșit gata să spună adevărul despre strălucitoarea și scandaloasa ei viață. Dar când o alege pentru această întreprindere pe Monique Grant, o jurnalistă cvasinecunoscută, nimeni nu este mai uimit decât Monique însăși. De ce ea? De ce acum?

Monique nu traversează chiar cea mai fericită perioadă. Soțul a părăsit-o, iar viața ei profesională bate pasul pe loc. Indiferent de motivul pentru care Evelyn a ales-o, tânăra este hotărâtă să profite de această ocazie nesperată pentru a-și dinamiza cariera.

Convocată în luxosul apartament al lui Evelyn, Monique ascultă fascinată în timp ce actrița își deapănă povestea. De la drumul către Los Angeles în anii ’50 până la decizia de a părăsi lumea divertismentului în anii ’80 și, bineînțeles, cele șapte mariaje, Evelyn evocă totul, vorbind despre ambiție nemiloasă, prietenie necondiționată și o mare dragoste interzisă. Monique începe să se lege sufletește de legendara vedetă, dar, pe măsură ce povestea lui Evelyn se apropie de încheiere, jurnalistei îi devine clar că propria viață se intersectează cu destinul actriței într-un mod tulburător.

Personajul Evelyn Hugo m-a făcut tare curioasă de a sa poveste, mult prea multe conturi din bookstagramul românesc o recomandau și am început și eu să-mi doresc să o citesc tot mai mult, mai ales că aflasem că se încadrează în genul ficțiunii istorice. Mi-au venit în ajutor cei de la Cartepedia, și de această dată, așa că țin să le mulțumesc, încă o dată, pentru exemplarul oferit, găsiți și voi titlul aici dacă-l aveți pe wishlist sau dacă aveți dubii în a-i acorda o șansă sau nu, sper ca a mea recenzie să vă lămurească…

O faimoasă actriță de film, ajunsă la vârsta de 79 de ani, alege să-și dezvăluie povestea reală și controversată unei jurnaliste foarte puțin cunoscută, insă de ce o alege pe aceasta în defavoarea unei cunoscute, rămâne un mare semn de întrebare. Astfel, Evelyn și Monique se întâlnesc în decursul a câtorva zile, în care Monique îi ascultă și notează povestea actriței cu maxim interes, o poveste despre strălucire, ascensiune fulminantă, gelozie, scandal, abuzuri, cei șapte soți ai artistei, dar și despre marea ei iubire. Secretele de mult tăinute și păstrate cu sfințenie ale lui Evelyn o vor tulbura pe Monique, mai ales că cele două nu sunt chiar atât de diferite una de cealaltă…

Să-i pătrund în suflet și-n gând lui Evelyn a fost o încântare, dar în același timp și o durere, întrucât realizam că nici faima și nici bogăția nu pot garanta o îndeplinire pe toate planurile, fie personal sau profesional, iar povestea lui Evelyn a fost o dovadă a acestui fapt. Cu o copilărie tumultoasă, Evelyn a încercat și a reușit, se pare, să răzbească în viață cu ceea ce natura a înzestrat-o, dar și cu mult tupeu, deși era o copilă. Era determinată, știa ce-și dorea și nu se lăsa până nu obținea, cu riscul de a fi judecată de cei din jurul său pentru acțiunile sale. Saltul dintr-o căsnicie în alta nu era văzut cu ochi buni, fiind mai mereu neînțeleasă și neîmplinită, folosită doar pentru ceea ce reprezenta numele ei și nu pentru ceea ce era persoana sa, rămânănd o enigmă până-n ultima zi a vieții sale. Dintre cei șapte soți ai lui Evelyn, de trei am reușit să prind și eu drag, bucurându-mă pentru ea pentru că a avut alături asemenea bărbat, că a simțit bucurii, chiar și puține, că avea un prieten adevărat, că putea să se destăinuie când întâmpina greutăți și că era susținută, deși alegerile sale nu erau întotdeauna bune.

N-am simțit că citesc o operă de ficțiune, din contră, mi se părea că am în față o biografie, poate și datorită redactării la persoanei întâi a poveștii, atunci când Evelyn se destăinuia, împletite cu micile interveniri din perspectiva lui Monique, redate la persoana a treia. Am avut de câteva ori impulsul de a căuta detalii despre Evelyn și ale sale filme, ca apoi să realizez că nu este nimic real, că nu voi găsi nimic oricât aș căuta pentru că povestea este o operă de ficțiune. M-a captivat de la primele pagini și cu greu reușeam să mă desprind de poveste, mai ales că-mi doream să aflu de ce a avut atât de mulți soți, ce anume îi lipsea, cum au fost aceste căsnicii și ce anume o determina să le pună punct. Am conștientizat că viața sa nu a fost deloc așa cum lăsa să se vadă, aparențele erau înșelătoare, doar ea știa ce se ascundea cu adevărat în sufletul său, dar m-am bucurat că a avut puține persoane care o meritau, o înțelegeau și care-n nebunia ei, o iubeau.

Așa operă de ficțiune, a surprins exact cum trebuie celebritatea și este un semn să nu mai ”punem botul” la tot ce se spune și se arată în mass-media sau pe rețelele de socializare despre celebrități, acestea lasă să se vadă doar ceea ce doresc ele să se vadă și nu realitatea, că deși pare să aibă totul, posibil să fie sărace în suflet, să se simtă neîmplinite, să aibă alte lipsuri decât oamenii de rând sau să se simtă singuri, deși sunt mereu înconjurați de persoane, să nu le invidiem, din contră, să apreciem ce avem, chiar și așa puțin, și să fim fericiți cu puținul nostru.

”Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo” a fost o carte cu o poveste încărcată de secrete, dureri, suferințe, compromisuri, abuzuri, pierderi, familie și prietenie, dar mai ales iubire. Este o carte a căreo poveste ți se desfășoară în fața ochilor de parcă ai viziona un film, nu ca și cum ai parcurge niște pagini, te captivează și te frânge, pe alocuri demonstrându-ți că femeia mereu se va ridica, oricât de mult va fi căzută la pământ. Evelyn a fost un personaj feminim puternic, de la prima și până la ultima pagină, demnă de apreciat și urmărit…

”Când ți se dă ocazia să-ți schimbi viața, fii gata să faci orice e necesar ca să realizezi schimbarea! Nu lumea ne oferă una sau alta, ni le luăm noi.”

”Adevărul e că lauda e ca o dependență. Cu cât ai parte de mai multă, cu atât mai multă îți trebuie ca să te ții pe linia de plutire.”

”Lumea crede că intimitatea are legătură cu sexul. Intimitatea însă are legătură cu adevărul. Atunci când poți spune cuiva adevărul, când poți sta în fața acelei persoane, iar răspunsul său este: ‘Ești în siguranță cu mine.’ Asta este intimitatea.”

”Durerea sufletească înseamnă pierdere. Divorțul este o bucată de hârtie.”

”Nu știi cât de repede ai alergat, cât de mult ai muncit, cât ești de oboist în realitate până nu se pune cineva în spatele tău și îți zice: ‘E în regulă, acum poți să cazi la pământ, o să te prind eu.’”

”Relațiile sunt complexe. Oamenii sunt dezordonați, iar dragostea poate fi urâtă.”

”E o diferență între sexualitate și sex. M-am folosit de sex ca să obțin ce voiam. Sexul e doar un act. Sexualitatea e o expresie sinceră a dorinței și a plăcerii.”

• Titlu original: ”The Devil and the Dark Water”
• Autor: Stuart Turton
• Editura: RAO
• Colecția: Opere XX 
• An apariție: 2021
• Număr pagini: 544
• Traducător: Alexandru Maniu

Acțiunea se petrece în anul 1634, când Samuel Pipps, cel mai mare detectiv din lume, este transportat la Amsterdam pentru a fi executat pentru o crimă pe care ar fi putut să o comită sau nu. Împreună cu el călătorește garda sa de corp loială, Arent Hayes, care este hotărât să demonstreze că prietenul său este nevinovat. Dar, când sunt în larg, diavolul începe să distrugă călătoria. Un lepros îi urmărește pe punte. Simboluri ciudate apar pe pânze. Animalele sunt sacrificate. O poveste despre o crimă în largul mării, doi detectivi și un demon care poate sau nu poate să existe.

Am ochit de ceva vreme acest titlul, iar după ce am urmărit un live al autorului cu un bookstagramer din Austria, mi-am dorit-o tot mai mult. Când am văzut că s-a tradus la editura Rao nu mi-am mai încăput în piele de bucurie, ce să mai spun despre faptul când am avut în mâini datorită celor de la Cartepedia, cărora țin să le mulțumesc din suflet pentru șansa de a o citi atât de repede.

M-am îmbarcat pe corabia Saardam, alături de Arent Hayes, un fost mercenar devenit locotenent, prietenul său Sammy Pipps, care este prizonier și necesită a fi dus la Amsterdam pentru a fi judecat, un guvernator și familia acestuia, un predicator, mușchetari, dar și mulți alți pasageri pe care vi las vouă să-i descoperiți… Însă înainte de a începe îmbarcarea, au început să apară probleme, dar din cauza aroganței și a preocupărilor personale, nu s-a ținut cont de avertizarea unui lepros, acesta a fost și el parte din echipajul navei, care le-a transmis că la bord se află un demon și le va pune în pericol călătoria… Dacă ajung personajele la destinație sau nu, rămâne să aflați, titlul în găsiți pe site-ul Cartepediei aici.

Chiar dacă nu știam exact la ce să mă aștept, mai uitasem din detalii de la vizionrea live-ului și până-n prezent, am savurat romanul și am rămas plăcut impresionată, ceea ce mă bucură enorm. Am avut ocazia de a mă transpune în anul 1634, să descopăr femei puternice, inteligente și curajoase, dar care erau tratate cu indiferență, umilite, fără a se ține cont de calitățile lor, ci văzute doar ca o bucată de carne care satisface poftel trupești sau care poate fi abuzată fizic după bunul plac al bărbaților, fapt care m-a durut cumplit. În ciuda acestor nedreptăți și-au păstrat tăria și le-am admirat. Am întâlnit și bărbați deschiși la minte, care apreciau valoarea femeii și o respectau, realizând că mai există o speranță și pentru sexul feminin. Două personaje care m-au cucerit de la prima apariție au fost Arent, fostul mercenar devenit locotentent, care avea sarcina de a-l proteja pe Sammy, și Sara, soția guvernatorului general îmbarcat pe Saardam. Trecuturile celor doi aveau asemănări, ambii au avut parte de suferințe numeroase și cumva se înțeleau unul pe celălalt, întrucât viața nu a fost ușoară cu ei, nu se judecau, ci își păstrau mintea limpede, plus de asta, erau extrem de devotați în a-i proteja pe cei dragi cu prețul vieții.

Acțiunea poveștii a fost exact așa cum trebuie, cel puțin pentru mine, a fost alertă cu mici momente statice, unde se dezvoltau anumite detalii menite să consolideze ulterior deznodământul, dar și când a fost statică, tot am avut interesul ridicat la cote maxime, mai ales când au început să aibă loc evenimente…neortodoxe. Am parcurs cartea cu răsuflarea tăiată, misterul ce învăluia povestea a fost extrem de încâlcit și n-am reușit în niciun fel să-l deslușesc, să nu mai spun că finalul m-a lăsat cu gura căscată, nu avusesem nici măcar o mică idee pentru ce avea să vină, a avut elementul surpriză și m-a fiert până la final.

N-aș știi exact cum să clasific romanul, este și thriller, are și mister, pe ici, pe colo, elemente de fantasy, este și puțin ficțiune istorică, ținând cont de anul în care are loc acțiunea, iar toate acestea combinate au creat o poveste captivantă și năucitoare, cu personaje interesante și de ținut minte. Un alt plus al romanului, că era să uit de el, este schița corabiei, unde sunt menționate cabinele, calele acesteia și toate celelalte componente ale unei corăbii și poziționarea acestora, pe mine m-a ajutat această schiță și mă puteam plasa mult mai ușor în spațiu de-a lungul acțiunii. Vă recomand romanul cu dragă inimă, păcat că nu se vorbește despre el atât de mult pe bookstagramul românesc pe cât ar trebui și se promovează aceleași titluri până la epuizare. Abia aștept să citesc și celălalt roman al autorului, ”Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle”, mai ales că mi-a tot fost recomandat de mai mulți cititori și am devenit curioasă și-n privința lui.

”Întrebările sunt tăișuri, iar răspunsurile sunt păvaze.”

”Carnea nu putea decide pentru sine de al cui cârlig urma să atârne.”

”Istețimea este un fel de tărie, iar ei nu vor accepta niciodată ca o femeie să fie mai puternică decât ei. Mândria nu le va permite așa ceva, iar mândria este bunul lor cel mai de preț.”

”Disperarea ne dupe pe toți la prostie, din când în când.”

”Răul vine de aici – și se lovi cu pumnul în piept. Se naște înăuntrul nostru: e ceea ce mai rămâne când dai la o parte uniformele, și gradele, și ordinea.”

”Cel puternic e puternic, iar cel slab e slab, și nu contează dacă porți pantaloni sau fustă atunci când faci parte din a doua categorie. Viața te va zdrobi.”

”Nimănui nu îi lipsește războiul, Sara. Ar fi ca și cum ți-ar fi dor de o boală venerică.”

”Cu durerea, treaba stă în felul următor: cu fiecare moarte, grămada crescândă de cadavre ajunge să fie mai puțin apăsătoare. O moarte cântărește mai greu decât zece, dar o sută abia dacă se mai simt.”

”Curajul nu înseamnă lipsa fricii. E lumina care o găsim atunci când suntem înconjurați de frică.”

”Iubirea poate fi trucată, draga mea. Te poți convinge să iubești pe cineva dacă te străduiești destul de mult, în schimb e imposibil să cheltui o avere imaginară. Căsătoria este un aranjament câteodată incomod. Lanțul pe care îl acceptăm în schimbul siguranței noastre.”

”Regretul e răul cel mai mare pe care ni-l putem face singuri.”

”Partea minunată la o frică atât de mare este faptul că nimeni nu căuta dincolo de ea, nimeni nu va încerca să înțeleagă.”

• Titlul original: ”House of Earth and Blood”
• Autor: Sarah J. Maas
• Serie: ”Orasul Semilunii”
• Volum: I
• Editura: Litera
• Colectie: New Moon
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 928
• Traducator: Loredana Voicilă

Bryce Quinlan avea o viață perfectă – muncea din greu în fiecare zi și petrecea de zor în fiecare noapte – până când un demon i-a ucis cei mai buni prieteni și a lăsat-o sfâșiată de durere, rănită și singură. Când acuzatul ajunge în spatele gratiilor, dar crimele continuă, Bryce se trezește în mijlocul cercetărilor și își jură că va face tot ce poate pentru a-și răzbuna prietenii.

Hunt Athalar este un celebru înger căzut, sclav la Arhanghelii pe care a încercat mai demult să-i răstoarne de la putere. Abilitățile lui feroce și puterea incredibilă au fost folosite cu un singur scop: să-i asasineze pe dușmanii stăpânului său, fără să pună întrebări. Dar fiindcă un demon a dat peste cap tot orașul, i se oferă o șansă incredibilă: va fi liber, dacă o va ajuta pe Bryce să găsească criminalul.

Bryce și Hunt ajung în subsolurile cele mai insalubre ale Orașului Semilunii, unde descoperă o putere întunecată ce amenință tot ce au mai drag pe lume. În același timp, sunt cuprinși de o pasiune înflăcărată, care ar putea să-i elibereze pe amândoi dacă s-ar lăsa în voia ei.

Cu personaje de neuitat, o poveste incitantă de iubire și pagini întregi de acțiune plină de suspans, ”Casa Pământului și a Sângelui”, primul volum din seria ”Orașul Semilunii”, îi dă ocazia autoarei să ne arate ce înseamnă durerea pierderii, prețul libertății și puterea dragostei.

Nu cred că Sarah J. Maas mai are nevoie de vreo prezentare, dar ce să mai spun de ”Casa Pământului și a Sângelui”, a înnebunit bookstagramul străin și cel românesc în 2020, iar anul acesta înnebunește datorită volumului doi, ce urmează să se lanseze la editura Litera. Dar până să vă vorbesc despre al doilea volum, am să vă spun câteva cuvinte despre primul volum al seriei ”Orașul semilunii”, l-am recitit pentru a mă pregăti psihic de ce urmează să mă lovească în continuare. Nu pot spune că mă simt pregătită, dar nici nu prea am de ales, indiferent ce mă va lovi, clar voi plânge…

Am citit ”Casa Pământului și a Sângelui” în 2020, chiar când a apărut, dar în engleză, și cum la vremea respectivă nu am vorbit despre ea, m-am gândit că e de menționat de data aceasta, mai ales că am să vă vorbesc și despre volumul doi, atunci când va fi vremea. Prima data am dat-o gata în trei zile, la recitire a fost gata în cinci zile, pentru că am mai și lucrat, altfel o topeam în mai puțin de trei zile. Mi s-a părut excepțională atunci, mă îndrăgostisem de lumea create de Sarah, dar și de personaje, cum era de așteptat, de altfel, iar acum că am recitit-o m-am reîndrăgostit. Nu cred că are vreun rost să vă fac prezentarea cărții, fanii genului fantasy sigur au bifat-o deja, poate și volumul doi, iar dacă nu, să o bifați, merită; descrierea cărții o voi lăsa mai sus… Volumul are de toate pentru toți, ce e drept, de la slow burn la romance, mult fantasy și elemente care surprind cu fiecare pagină parcursă, replici încărcate de umor și sarcasm, dar care dă o stare de bine și te determină să iubești personajele.

Chiar dacă a fost recitire, în cazul meu, tot am lăcrimat la scenele emoționante, ba am plâns din tot sufletul, deși știam ce urmează să se întâmple, parcă aș fi trăit eu acele evenimente și nu niște personaje fictive, am râs cu poftă de cele mai multe ori, rămânând fără aer uneori, întrucât îmi imaginam oare cum ar fi să văd personajele în ipostazele respective în viața reală, am parcurs-o cu sufletul și cu un nesaț greu de stăvilit, dar cel mai mult mi-a plăcut faptul că am putut-o citi alături de fetele mele dragi, Anto și Delia, pe care le-am tot menționat, de data aceasta nu am mai luat-o înainte cu mult, ci am citit cartea cam în același timp cu ele, finalizând-o la un interval de câteva ore diferență. Tare faină experința buddy reading-ului, chiar vi-l recomand, să poți împărtăși păreri și să te descarci altor cititori este mișto, realizezi că nu doar tu simți unele sentimente, ci îți sunt și alți alături… Eu mi-am descărcat la fete frustrările și supărările, mi-am declarant iubirea și ura față de autoare pentru modul cum a țesut povestea și cum s-a jucat cu ale mele sentimente, sufletul meu prăpădit, ca la final să-i apreciez genialitatea.

Volumul meu din ”Casa Pământului și a Sângelui” este plin de stickere, prin care sigur voi mai trece atunci când mă va lovi dorul nebun sau când am să fiu cu moralul la pământ. Sarah are un fel anume de a mă binedispune, deși mă destined, îmi frânge și inima, dar nu regret nimic, tot am să-i citesc volumele ce le lansează. Nu încetează să mă surprindă cu ce îi bubuie mintea în țesutul poveștilor, iar poveștile ei mereu au fost o plăcere de parcurs, dulci să dai în diabet, dar și acrișoare, pe ici, pe colo, să îți mai smulgi și două-trei fire de păr… Dar da, în toată aberația mea, vă recomand cartea cu drag, a fost excepțională, și atunci când am citit-o în engleză, dar și acum că am aprofundat-o în română, m-a rupt emotional, m-a făcut să-mi doresc să dau cu cartea de pereți de nervi sau să rănesc grav câteva personaje, dar m-a și distrat maxim. Povestea vorbește despre prietenie, familie, pierdere, subapreciere, îndoieli, suferințe, dar are și personaje puternice, cu un trecut tumultos și care-și găsesc curajul cu ajutorul persoanelor la care se așteptau mai puțin, cât de mult contează susținerea indiferent de cât de idioată poate părea o idee… O ador pe Sarah și abia aștept să dea cu mine de pământ cu volumul doi al seriei ”Orașul semilunii”…

”Caută acolo unde doare cel mai tare. Acolo se află întotdeauna răspunsurile.”

”Asta-i și ideea, Bryce! De viață! Să trăiești, să iubești, știind că toate ar putea să se termine chiar mâine. Asta face lucrurile să fie cu atât mai prețioase!”

”Hunt deschise gura ca să îi spună lui Quinlan că înțelege. Nu doar partea despre o relație complicate, ci și ce înseamnă să pierzi pe cineva. Să te trezești alături de prieteni și de persoana iubită…și apoi, la sfârșitul zilei, să fie cu toții morți. Înțelegea cum durerea îți roade oasele și sângele și sufletul însuși. Și că nimic nu poate să îndrepte lucrurile.”

”Tu ești locul în care vreau să ajung. O viață cu tine. La dracu’, tu ești calea mea!”