”Unul dintre noi” de Asne Seierstad (recenzie)

• Titlul original: ”En av oss”
• Autor: Asne Seierstad
• Editura: Art
• An apariție: 2018
• Pagini: 608
• Traducător: Simina Răchițeanu
  
  

Considerată o capodoperă, cartea jurnalistei Åsne Seierstad se impune ca o lectură esențială pentru cine vrea să înțeleagă vremurile pe care le trăim.

În 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis șaptezeci și șapte de conaționali norvegieni într-un atac terorist care a șocat lumea. După devastatorul eveniment, au început să curgă inevitabilele întrebări. Cum s-a putut întâmpla așa ceva? De ce s-a întâmplat asta? Și cine este Anders Breivik?

O carte palpitantă, zguduitoare și esențială, Unul dintre noi este relatarea unui masacru și un studiu al răului. Dar este și o poveste despre comunitate versus izolare, speranță versus respingere, iubire versus fanatism – și un memorial zguduitor al celor care și-au pierdut viața.

Am dat întâmplător peste această carte pe Goodreads, căutam cu totul altceva, însă atenția mi-a fost captată de către copertă, ulterior am parcurs și descrierea, atât mi-a trebuit și a ajuns pe wishlist. Mult nu a prea zăcut acolo, întrucât cei de la Cartepedia mi-au sărit în ajutor și au făcut o magie…m-am trezit cu cartea în teancul meu de TBR 😊. Mai mare bucuria pe mine nu alta și eram extrem de curioasă să o citesc, mai ales că era inspirată din fapte reale.

Așa cum spune și titlul, paginile dezvăluie povestea lui Anders Breivik, dar și a masacrului din Norvegia pe care acesta l-a înfăptuit la data de 22 iulie 2011. Anders Breivik era un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a avut o copilărie nu tocmai fericită, mama nu i-a acordat atenția necesară, fiind extrem de problematic încă din pruncie, neștiind cum să mai gestioneze educația sa a apelat și la Direcția de Asistență Socială, nu s-a înțeles nici cu sora sa Elisabeth, mai mare cu șase ani decât el, a fost respins de către tată în urma ideologiilor sale la vremea când a devenit adolescent, deși acesta a încercat să-i fie alături și să-i ofere o educație potrivită, a intrat în diverse anturaje, însă nu și-a găsit locul niciunde, oricât încerca să se integreze.

Am pornit cu un elan enorm atunci când m-am decis să o parcurg și așa o surpriză am avut, de nici nu știu cum să o descriu. Nu este o carte cu acțiune alertă sau cu un fir narativ ușor de urmărit, din contră, este statică, cuprinde foarte multe elemente psihologice, religioase, dar și polititce, toate acestea având o anumită influență asupra lui Anders Breivik. Nu pot să spun că n-am avut de furcă cu romanul, numărul personajelor este relativ mare, mi-a luat ceva până am prins care cine este și ce rol are în această poveste, chiar mi-am făcut o schiță ca să pot înțelege mult mai bine personajele, dar și evenimentele ce le-au împins în viața lui Anders, deși n-au avut o acțiune directă cu acesta. M-a muncit 4 zile, înaintam destul de greu cu ea pentru că fiecare pagină trebuia să o diger, să o analizez în amănunt, să pot urmări cât de cât firul poveștii, mai ales că nu era doar povestea lui Anders cuprinsă, ci și a unei familii de refugiați irakieni, a unei familii de profesori, dar și a multor altor familii.

Cu mâna pe inimă vă mărturisesc, prima jumătate a cărții a fost încărcată de informații și nu prea dibuiam eu ce legătură au unele cu altele, însă o dată trecută de jumătate, s-a făcut lumină și în căpușorul meu, ideile făcute între timp, au prins formă și deja începusem să citesc cu noduri cu cât mă apropiam, tot mai mult, de data masacrului. Ei bine, când am ajuns la masacru, mi-a dat în moalele capului și efectiv, m-am frânt în două, am parcurs mare parte din cealaltă jumătate a cărții cu lacrimi în ochi, fiori pe șina spinării și o furie greu de controlat. Îmi era imposibil să accept că asemenea fapte chiar au avut loc și eu să fiu total pe lângă, mai ales că o țară întreagă a fost zguduită de asemenea eveniment, numeroase familii au fost distruse, inimile lor au fost frânte, speranțele spulberate…au plecat de la un rău, ca să dea de un rău și mai rău ☹.

”Unul dintre noi” nu este genul de carte despre care să spui că ”mi-a plăcut”, este acea carte care te zguduie până măduva oaselor, care-ți dă în moalele capului și te muncește psihic, nu alta. Este profundă și dureroasă, greu de digerat în unele pasaje, nu e de citit așa pe fușăreală, ci e de citit cu încetinitorul, de urmărit cât de multă influență pot avea ideologiile unor persoane, cât de importantă este atenția acordată copiilor în primii ani de viață, de a le oferi educația necesară, de a le da cei șapte ani de acasă. Este despre familie, copilărie, suferință, respingere, neadaptare, acceptare, dar și puterea de a o lua de la capăt… Vi-o recomand dacă sunteți atrași de non-ficțiune, psihologie, religie sau politică, dacă aveți răbdare cu descrierile consistente, pentru că vă va munci, atât psihic, cât și emoțional…(o găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia aici 😊).

”Uneori, și oamenii iau foc. Razele de lumină îi străpung și le ating inima. Apoi, imediat ce s-au găsit, le e teamă să se piardă.”

”Să fii părinte înseamnă să trăiești cu teama continuă că scumpa ta odraslă ar putea să pățească ceva.”

”Răul poate să omoare un om, dar niciodată nu va înfrânge un popor!”