”Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini (recenzie)

• Titlul original: ”The Kite Runner”
• Autor: Khaled Hosseini
• An aparitie: 2019
• Editura: NICULESCU
• Nr. pagini: 406
• Traducator: Mihaela S. Oprea-Aron

”Vânătorii de zmeie este o poveste despre prietenie și trădare, care își poartă cititorii prin Afganistanul ultimelor zile ale monarhiei și până la cele ale atrocităților prezentului. Schimbările de situație uimitoare fac din această carte memorabilă atât o cronică politică, cât și o poveste emoționantă despre copilărie și maturizare. Intriga care pornește cu prietenia dintre Amir, fiul stăpânului, și Hassan, fiul servitorului, se dovedește firul director care unifică întregul roman. Fragilitatea acestei relații, simbolizată de zmeiele de hârtie, este pusă la încercare pe măsură ce vechiul stil de viață al vechiului Afganistan apune. Studiile de caracter, de la portretul lui Amir, cel nesigur și sensibil, la cel al tatălui său, Baba, se întețesc cu istoria Americii și cu cea tumultoasă a Orientului Mijlociu.”

După ce Roxana m-a înnebunit cu acest autor și am citit recenzia ei despre ”Vânătorii de zmeie” (o găsiți si voi pe blog aici), mi-am spus că ar trebui și eu să-l descopăr, dar nu știu cum lucrează Doamne Doamne, că am primit cu împrumut cartea de la o prietenă, iar cum m-am lăudat Roxanei că am reușit să pun și eu mânuța pe carte, ce credeți? M-a terorizat efectiv, să citesc odată cartea, să nu o tot amân, să-i promit că o citesc după următoarea lectură și tot așa, evident că am cedat la un moment dat, presiunea ei a fost prea mare. Roxano, ți-am spus deja, dar mă repet: te iubesc și te urăsc în același timp pentru că m-ai pus să citesc această carte, dușul cu apă rece e mic copil pe lângă povestea ascunsă între paginile cărții.

”Vânătorii de zmeie” prezintă povestea lui Amir și Hassan, doi băieți ce locuiesc în aceeași casă, unul stăpân și celălalt slujitor, care, de când se știu au fost parteneri de joacă, dar și vânători de zmeie. Amir locuiește într-o casă impunătoare, dispune de educație, are posibilitatea de a ajunge cineva în viață, este pasionat de cărți și își dorește să devină scriitor, însă nu are parte și de susținerea tatălui său, mereu îi caută atenția și își dorește să-i intre în grații, pe când Hassan este un slujitor umil, sincer, ce nu are parte de educația necesară pentru a învăța să citească și să scrie, în schimb are un tatăl ce-l iubește mai mult decât orice pe lume, împreună locuim în casa tatălui lui Amir, slujindu-i. Cei doi sunt foarte diferiți și Amir nu ezită să-l insulte pe Hassan, chiar dacă nu o face cu intenție, ci pur și simplu din tachinare, lucru ce pe mine m-a durut foarte mult, acea tachinare copilărească mă determina să-l judec aspru pe Amir. Legătura lor este una puternică și unică, dar acest lucru nu-l convinge pe Amir să-l considere pe Hassan prietenul său, ci doar un simplu slujitor, deși Hassan mereu a fost în urma lui ca un animal de companie credincios și i-a luat apărarea la nevoie, ar fi fost în stare de orice pentru Amir, de o mie de ori. Relația dintre ei se degradează în momentul în care Amir asistă, din umbră, la un eveniment ce-i răpește zâmbetul, dar îi distruge și inocența lui Hassan, nefiind capabil să ia deloc atitudine, ci doar să stea în tăcere, aminterea acelui eveniment bântuindu-l vreme lungă. Drumurile li se despart, fiecare ajunge să trăiască în locurile diferite și viața li se schimbă la 180 de grade, în ce sens, rămâne să aflați voi…

Pe cât de frumoasă mi s-a părut relația de prietenie dintre Amir și Hassan, pe atât de mult m-a durut sufletul în ceea ce-l privește pe Hassan, viața de care a avut parte, nedreptățile ce l-au lovit, pur și simplu m-au zdruncinat din temelii, nu alta. Am mai citit cărți dureroase, însă cum a fost aceasta, chiar nu… Am fost martora acțiunilor talibanilor lipsiți de inimă, a atrocităților de care au fost capabili, asemenea oameni nu-și au locul în această lume, însă din păcate fac umbră pe pământ și distrug totul în calea lor, răpesc vieți și distrug familii, dar mai crunt este că spulberă inocența copiilor. Am observat cum se poate schimba o localitate în urma invadării unor invidizi care nu aveau ce căuta în acele locuri, cum au transformat un loc încărcat de frumuseți, bunăstare și veselie, într-un loc dominat de frică, chiar să și respiri, nicidecum să-ți arăți fața, ce să spun de îndrăzneala de a-i înfrunta, nu aveai voie nici să-i privești. L-am judecat și condamnat pe Amir o bună parte din carte, și-mi era o ciudă pe el de nici nu știu cum să vă descriu în cuvinte, era un copil cu mari probleme de comportament și asta doar din cauza tatălui său, pentru că nu a știut cum să se ocupe corespunzător de el, să-i inducă valorile necesare, multe lucruri rămânându-i lui Amir să le învețe târziu în viață. Nu a știut să aprecieze ceea ce a avut la momentul potrivit, nu a știut să-și pună cuvântul în valoare și mai ales, nu a știut să fie acolo pentru singurul prieten ☹. În ciuda tuturor nedreptăților și a judecăților de care a avut parte Hassan, în viața sa a apărut și o rază de soare, de care m-am bucurat cu tot sufletul, am realizat că dreptatea există, însă bucuria mea nu a durat prea mult, din păcate… Am văzut fața cea mai urâtă posibilă a Afganistanului, acea față nemiloasă a criminalilor, ce se proclamau credincioși și actele lor erau făcute în numele credinței, a violatorilor de copii, a distrugătorilor de speranță, am văzut o lume încărcată de durere și lipsită de speranță. Am privit-o cu lacrimi în ochi și cu un zâmbet pălit pe față, cu durere în suflet și cu imposibilitatea de a crede că așa ceva este capabil și care din păcate se întâmplă și în realitate, nu doar în cărți.

”Vânătorii de zmeie” este dureros de profundă, te atinge până în măduva oaselor și te roade pe os cum nici nu ai idee, povestea din spatele paginilor este tristă și nedreaptă, care pe lângă trădări, acte de violență extremă și lașitate, este încărcată de speranță și are o frumusețe aparte, te zdrobește, dar te și întregește, puțin câte puțin și-ți demonstrează că orice act de cruzime nu rămâne nepedepsit, trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți, dar și că merită să trăiești cu speranța-n suflet, că va fii mai bine într-un final…

”Există un singur păcat, numai unul, și ăsta-i furtul. (…) Când omori un om, furi o viață. Îi furi soției dreptul de a avea un soț și copiilor dreptul de a avea un tată. Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr. Când înșeli, furi acelui om dreptul la corectitudine. (…) Nu există lucru mai păcătos decât furtul.”

”Există numai trei bărbați adevărați în lumea asta: americanul – salvatorul îndrăzneț, britanicul și israelianul. Ceilalți sunt ca niște babe clevetitoare.”

”-Mi-a spus ”Mi-e teamă”, iar eu am întrebat-o ”De ce?”. Mi-a răspuns ”Pentru că sunt atât de profund de fericită, dr. Rasul. O astfel de fericire e înspăimântătoare.” Am întrebat-o de ce și ea mi-a răspuns ”Nu ești lăsat să fii atât de fericit decât dacă urmează să ți se ia ceva”….”

”Se întâmpla cu mult timp în urmă, dar, așa cum am aflat din proprie experiență, e greșit ce se spune despre trecut, că poți să îl îngropi. Pentru că trecutul își face drum spre lumină cu ghearele.”