”Adevărul despre cazul Harry Quebert” de Joel Dicker (recenzie)

  • Titlul original: ”La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert”
  • Autor: Joël Dicker
  • Editura: Trei
  • Colecția: Fiction Connection
  • Anul apariţiei: 2013
  • Număr de pagini: 656
  • Traducere de: Ana Antonescu

”1975, New Hampshire: Nola Kellergan, o adolescentă în vârstă de 15 ani, dispare fără urmă. 33 de ani mai târziu, scriitorul de succes Harry Quebert este acuzat de crimă, atunci când trupul fetei este descoperit în timpul unor săpături în grădina casei sale.
Tânărul Marcus Goldman, scriitor în pană de inspiraţie, nu ezită să plece la New Hampshire şi să înceapă propria anchetă pentru a-l ajuta pe Harry, mentorul şi prietenul său.
Acolo este depăşit rapid de evenimente: investigaţia intră în impas, iar Marcus începe să primească ameninţări. Pentru a dovedi nevinovăţia lui Harry şi a-şi salva cariera de scriitor, e absolut necesar să răspundă la trei întrebări: cine a omorât-o pe Nola Kellergan? Ce s-a întâmplat în New Hampshire în vara lui 1975? Şi cum se scrie un roman de succes?”

Am această carte în bibliotecă din 23.05.2014, 6 ani fără câteva zile, dacă mă iau după data notată pe prima pagină (așa le ”făceam botezul” în momentul în care ajungeau în biblioteca mea) și am lăsat-o acolo până în prezent, din același motiv pentru care le-am lăsat și pe celelalte, noutăți pentru alte noutăți și tot așa, dar cu ideea mea strălucită de a-mi întocmi TBR-ul lunii mai în funcție de titlurile ce aveau prima literă a prenumelui meu, iaca am ajuns și la ea…hip hip hura…

Marcus Goldman este un tânăr scriitor, care, cu aproximativ un an de la prima sa carte lansată, nu a mai reușit să scrie nimic, este lipsit de inspirație, iar acest lucru nu-i dă pace deloc, mai ales că simte presiune din partea agentului, dar și a editorului său, trebuie să respecte termenul de predare a unei noi cărți, iar termenul se apropie cu pași repezi, el fiind prins într-un blocaj. În urma unei discuții purtate cu mentorul și prietenul său, Harry Quebert, ajunge să-i facă o vizită în Aurora, localitate unde fostul său profesor universitar locuiește de mai bine de 30 de ani, sperând ca această mică escapadă să-l inspire și să-l scoată din blocajul în care se află. După 6 săptămâni petrecute alături de Harry, Marcus se reîntoarce la New York, nebănuind că în scurt timp va fi nevoit să se reîntoarcă în Aurora pentru a-l sprijini și ajuta pe Harry. Acesta este acuzat de crimă, trupul unei tinere de doar 15 ani, ce a dispărut fără urmă în anul 1975, este descoperit în curtea din jurul casei sale, iar Marcus decide să-și deschidă propria anchetă pentru a dovedi nevinovăția lui Harry, în același timp fiind contrâns să-și salveze și cariera de scriitor. Cum vor decurge ancheta, dar și cariera sa de scriitor, vă îndemn să descoperiți, să vă alăturați lui Marcus în această cursă contratimp…

Așa o carte complexă și profundă n-am mai avut de mult pe mână, meticulos scrisă, n-am avut vreme nici măcar o secundă să mă plictisesc. Acțiunea nu a fost una extrem de alertă, cel puțin la început, până am reușit să pătrund în miezul poveștii, dar chiar și așa, a fost antrenantă și a reușit să mă captiveze. Marcus s-a dovedit a fi un personaj ce mi-a stârnit curiozitatea și, deși nu m-a impresionat în primele pagini și mă irita pe acoluri, îl vedeam ca o persoană prefăcută, ce lăsa impresia de total altceva decât ceea ce era, pe parcurs mi-am schimbat părerea și am ajuns să-l apreciez chiar foarte mult și să-l urmăresc cu sufletul la gură în tot ceea ce făcea. Am fost alături de Marcus în prezent, în anul 2008, acțiunea din acest an a fost redată din perspectiva sa, unde își desfășura propria anchetă, dar și unde se lupta cu lipsa inspirației pentru noul roman, însă am fost purtată și prin amintirile celorlalte personaje, unde acțiunea a fost redată la persoana a treia, astfel având posibilitatea să iau parte la evenimente petrecute înainte de 1975, în cursul anului 1975, dar și după acest an, evenimente ce au scos la iveală, încet, încet, secrete cutremurătoare de mult îngropate, care m-au zguduit bine. Am parcurs paginile pe nerăsuflate, nu realizam când treceau și chiar dacă pare intimidantă dimensiunea cărții, se parcurge foarte ușor, acțiunea curge de la sine și te pierzi fără să conștientizezi că se întâmplă acest lucru. Eu am savurat-o și am parcurs-o mai lent decât de obicei, făceam pauze dese pentru a-mi permite să procesez tot ceea ce citeam, îmi formam ideile și-mi alimentam bănuielile deja formate, mai reciteam fragmente din urmă să fiu sigură că ceea ce doar citisem nu este o iluzie, iar când eram convinsă de un anumit fapt, zbang…eram lovită de o turnură și-mi dădea totul peste cap. Nu am dus lipsă de răstrunări de situație și oricât am încercat să le prevăd, să nu fiu suprinsă, nu mi-a reușit și autorul s-a jucat cu mintea și nervii mei, m-a tocat mărunt, apoi m-a fiert la foc mic, ca într-un final să mă facă să dau în clocot, …m-a terminat ea pe mine, nu eu pe ea, sincer… Povestea a fost presărată si cu dialoguri hilare, cele dintre Marcus și mama sa au fost pentru mine un deliciu, femeia aceea clar nu avea toate țiglele pe casă și avea niște replici în ea, mă plesnește râsul doar când îmi amintesc, dar și dialogurile dintre Marcus și sergentul Petey Gahalowood au fost ce trebuie, își aruncau niște săgeți încărcate de umor, fragmentele ce-i aveau în cadru le reciteam de vreo două ori, doar să nu trec prea repede peste ele, însă cele dintre Harry și Marcus au fost încărcate de mister, învățături ce te muncesc, unde ești nevoit să sapi după esență, să-ți pui mintea la contribuție și să nu-ți plângi de milă sau să aștepți să vină din altă parte ceea ce-ți este necesar, ci să obții prin propriile puteri, să fii pe deplin satisfăcut.

”Adevărul despre cazul Harry Quebert” este o carte absolut genială și-mi este ciudă pe mine că am ținut-o atâta amar de vreme în bibliotecă, își merită premiile pe bună dreptate, iar autorul, clar, nu este unul de lepădat. Este și roman polițist, și psihologic, tratează atât de multe subiecte, printre care iubirea părintească și iubirea dintr-un cuplu, iubirea interzisă și cea bolnavă, pasiuni ce trezesc în tine ce-i mai urâți monștrii, acestea sunt împletite cu mult suspans, secrete dintre cele mai tulburătoare, sacrificii, minciuni, iluzii, dar și descoperirea sinelui. Sunt doar o mică parte din ceea ce veți descoperi între coperțile acestei cărți și eu sper să am reușit să vă conving să o parcurgeți, nu cred că mi-am găsit toate cuvintele potrivite să vă vorbesc despre ea, este o carte ce-mi pune piedici în a-mi exprima exact cum trebuie părerea în privința ei, pentru că aș vrea să vă dezvălui atât de multe, însă îi stric tot farmecul dacă-mi dau frău liber gândurilor…

”Viața e o lungă cădere. Cel mai important lucru e să știi să cazi.”

”Iubirea e foarte complicată. Este cel mai extraordinar și, totodată, cel mai rău lucru care se poate întâmpla. O să o descoperi într-o zi. Iubirea poate să facă foarte rău. Și totuși, nu trebuie să-ți fie tremă să cazi, și mai ales să te îndrăgostești, pentru că iubirea este și foarte frumoasă, dar ca tot ce e frumos, te orbește și asta îți face rău la ochi. De aceea, de multe ori plângem după ce iubim.”

”Să scrii o carte e ca și cum ai iubi pe cineva: poate să devină ceva foarte dureros.”

”Învață să-ți iubesști eșecurile pentru că ele sunt cele care te formează. Eșecurile sunt cele care dau toată savoarea victoriilor tale.”

”Viața este o scurtă alergare: vor fi întotdeauna oameni mai rapizi sau mai lenți decât tine. Tot ceea ce contează în cele din urmă este efortul pe care îl depui în a-ți parcurge drumul.”

”Prețuiește iubirea. Fă din ea cea mai frumoasă cucerire a ta, singura ta ambiție. După un om, vor fi alți și alți oameni. După o carte, alte și alte cărți. După o glorie, alte și alte glorii. După bani, alți și alți bani. Dar după iubire, după iubire nu mai rămâne decât gustul sărat al lacrimilor.”

”Cărțile sunt ca viața. Ele nu se termină niciodată cu adevărat.”

”O carte bună nu se măsoară doar prin ultimele sale cuvinte, ci prin efectul colectiv al tuturor cuvintelor care le-au precedat. În mai puțin de-o secundă după ce ți-a terminat cartea, după ce a citit ultimul cuvânt, cititorul trebuie să se simtă străbătut de un sentiment puternic; vreme de o clipă, el nu trebuie să se gândească decât la tot ceea ce tocmai a citit, să se uite la copertă și să surâdă cu o urmă de tristețe pentru că toate personajele o să-i lipsească. O carte bună este o carte pe care regreți că ai terminat-o.”

2 thoughts on “”Adevărul despre cazul Harry Quebert” de Joel Dicker (recenzie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s