• Titlul original: ”Un crim imperfecte”
• An apariție: 2013
• Editura: Rao
• Număr pagini: 288
• Traducere de Adriana Steriopol

Naratorul, un pretins detectiv particular are, împreună cu fratele său geamăn, o agenţie ilegală. Într-o zi, cei doi fraţi sunt angajaţi de Lluís Font, un deputat din Barcelona, pentru a-i spiona soţia, întrucat acesta descoperise într-o expoziţie pariziană un portret al Lídiei Font şi dorea să afle dacă ea îl înşela cu pictorul. Dar soţia deputatului este asasinată în ziua de Crăciun, cu niste bomboane primite într-un misterios cadou. “Detectivii” descoperă apoi că deputatul are o amantă: sora Lídiei şi, prin urmare, ar fi putut să-şi ucidă chiar el soţia. Să fie oare deputatul adevăratul asasin? Cei doi fraţi vor reuşi să descifreze acest mister, ajungând la concluzia că nicio crimă nu este “perfectă”.

Cartea a fost o provocare din partea editurii Rao, nu știam absolut nimic despre autoare, spre rușinea mea, însă volumul ”O crimă imperfectă”a fost o reală surpriză. Este primul volum din trilogia ”Borja and Eduard”, o serie de thrillere polițiste cu acțiunea în Spania, și sincer vă spun, că acest volum mi-a stârnit curiozitatea în privința celorlalte două.

Eduard și Borja (pe numele său real, Pep) sunt frați gemeni bivitelini, ceea ce înseamnă că nu seamănă absolut deloc din punct de vedere fizic, ce conduc împreună o agenție ilegală. Eduard este fratele mai mare, diferența dintre el și Borja fiind de doar două minute, însă comportamentul său îți dă impresia că a fost o eroare la naștere și Borja ar fi cel mai mare dintre ei și nu doar aceasta e diferența dintre ei, ci sunt mult mai multe. Eduard este căsătorit de câțiva ani, are trei copii, două gemene identice de 14 ani și un băiețel de doar 4 ani, iar înainte să se asocieze cu fratele său, lucra ca și funcționar. Avea o viață simplă și cât de cât liniștită, mai puțin în privința cheltuielor, era un familist. Borja, în schimb, este burlac, învățat cu lucruri fine, aș putea spune că este și puțin afemeiat, descurcăreț, și mult mai stăpân pe sine decât Eduard. În ciuda diferențelor dintre ei, se completează perfect, iar relația lor nu este cunoscută de nimeni, sunt văzuți doar ca asociați, nu ca și frați. Afacerea le-a mers binișor, îndeplinid diverse ”sarcini”, însă norocul le-a surâs în momentul în care Lluis Font, un cunoscut deputat din Barcelona apelează la serviciile lor. Acesta îți suspectează soția de infidelitate și are nevoie de Eduard și Borja pentru a descoperi adevărul și nu ține cont de cheltuielile necesare în ceea ce privește ”misiunea”. Toate par a fi pe drumul cel bun în cercetarea celor doi, însă au parte de o întorsătură neașteptată: Lidia Font, soția suspectă de infidelitate, este asasinată în ziua de Crăciun…Cine se dovedește a fi criminalul și ce l-a împins spre acest gest, veți afla dacă vă hotărâți să vă alăturați fraților în anchetă.

Acești ”detectivi” m-au prins în nebunia lor încă de la început, povestea este relatată din perspectiva lui Eduard și este încărcată de umor, prezentând atât viața de familie, cu bune și rele, dar și frânturi din înalta societate spaniolă. Acțiunea cărții este împărțită în două părți: prima parte ne face cunoștință cu personajele și ne pune, cât de cât, la punct cu ”spionarea” soției, însă în cea de-a doua parte, suntem surprinși de un ritm mai alert, unde secretele sunt scoase la iveală și amintirile trezite la viață. Având în vedere că povestea este relatată din perspectiva unui personaj masculin, am rămas uimită de atenția lui Eduard la detalii, exactitatea cu care descria și cât de multe cunoștiințe avea privind gesturile celorlalți și nu numai, ca un adevărat detectiv, deși, în realitate el se prefăcea a fi detectiv…se pare că practica e mama învățăturii…Ce m-a distrat copios a fost faptul că, până și în situații incomode, Borja și Eduard au reușit să facă față cu brio și să iese basma curată, niște adevărați maeștrii. I-am urmărit cu zâmbetul pe buze, dialogurile lor erau foarte amuzante, mai ales cele dintre Eduard și soția sa, și-mi transmiteau că nimic nu este chiar așa de rău, făceau cumva haz de necaz. De multe ori l-am compătimit pe Eduard, săracul, toate trăgeau la el și-l înțelegeam de ce de multe ori se pierdea, probabil la fel reacționam și eu dacă eram în locul său. Finalul, în schimb, m-a lovit în plin, nu mă așteptam la un astfel de deznodământ, ce e drept, nici nu am avut indicii cu privire la asasinul Lidiei, bănuiam eu una, alta, dar ca de obicei, nimic concret și nici nu se adevereau…un adevărat mister se ascundea în spatele asasinării Lidiei. Lipsa indiciilor m-a determinat să-i urmăresc mai înfocată în toată această poveste și m-a ținut captivată până la final, nu am putut deloc să mă despart de Borja și Eduard.

”O crimă imperfectă” este un thriller captivant, chiar dacă este lipsit de scenele terifiante, ce se regăsesc în cărțile de acest gen de obicei, iar dacă la asta vă așteptați, veți fi dezamăgiți, în schimb, vă surprinde cu o poveste din înalta societate, încărcată de secrete, unde nimeni nu e ceea ce pare a fi, numeroase replici amuzante, rupte din viața de zi cu zi chiar, dar și cu un caz plin de semne de întrebare și un deznodământ neașteptat…nicio crimă nu este ”perfectă” și niciodată să nu-i subestimezi pe cei neînsemnați, ei contează foarte mult și fac diferența…

• Titlul original: „Me and Earl and The Dying Girl”
• An apariţie: 2016
• Editura: Rao
• Număr pagini: 256
• Traducere de Lingua Connexion

“Greg Gaines, un licean excentric, îşi propune să îşi petreacă ultimul an de liceu ascunzându-se în biroul profesorului de istorie şi făcând parodii nereuşite şi indecente după filme clasice ale cinematografiei internaţionale, împreună cu singurul lui prieten, Earl. Povestea capătă o nouă turnură atunci când mama lui Greg îi pune în vedere să lege prietenie cu o colegă de clasă, Rachel, diagnosticată cu leucemie, o boală necruţătoare. Este o poveste amuzantă şi emoţionantă despre o prietenie care se naşte în condiţiile deosebite între trei adolescenţi.“

De cum am zărit cartea, am avut sentimentul că voi râde pe înfundate parcurgând-o şi aşa a fost, deşi conţinutul este şi puţin trist. Povestea este emoţionantă şi relatată cu dezinvoltură, nici nu se putea altfel, mai ales că este relatată din perspectiva lui Greg Gaines, un adolescent în vârstă de 17 ani, ce se află în ultimul an de liceu. Până nu de mult, a fost neutru, nu s-a alăturat niciunui grup la cantină, aş putea spune că era invizibil pentru că nu ieşea cu nimic în evidenţă şi nici nu-şi dorea să fie în atenţia cuiva. Era pasionat de filme şi împreună cu singurul său prieten, Earl, realizau parodii după filmele clasice, însă nimeni nu avea acces la ele. Earl era un puşti total diferit de Greg, nu ducea chiar o viaţă potrivită pentru vârsta lui, dar chiar şi aşa, se înţelegeau bine cei doi. Relaţia de prietenie dintre ei era una bună, până când mama lui Greg i-a dat acestuia o veste cutremurătoare: Rachel, o fost iubită şi colegă de clasă de-a lui Greg, a fost diagnosticată cu leucemie. Mama lui Greg, simpatică de felul ei, că doar aşa sunt toate mamele, îl “obligă” pe Greg să reieie legătura cu Rachel, să se apropie de aceasta şi să o binedispună cu umorul său, că aşa este frumos. Dacă reuşeşte sau nu şi cum decurge povestea mai departe, rămâne să aflaţi voi.

Cartea m-a distrat copios, Earl a fost preferatul meu, dar şi mama lui Greg, conversaţiile lor cu Greg au fost cireaşa de pe tort şi nu doar o data m-au luat durerile de burtă de la atâta râs. Deşi subiectul tratat este unul trist, cartea nu este deloc tristă, exact contrariul, îţi prezintă o altă modalitate de a reacţiona, chiar dacă ar trebui să fii dărâmat. Nu este o poveste de dragoste dintre un băiat şi o fată, care dacă reiau legătura, trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi, iar Rachel se vindecă printr-o minune de boală. Nu, este o carte despre adolescenţi, liceeni obişnuiţi, care tratează lucrurile aşa cum sunt, Greg chiar se autoironizează de multe ori, este mereu nehotărât în acţiunile sale şi suceşte pe toate părţile variantele de a acţiona sau răspunsurile, exact cum am făcut şi noi în adolescenţă (eu, cel puţin, aşa făceam, mă suceam şi răsuceam de nu mai ştiam de mine şi ajungeam să fac totul praf…).

„Eu, Earl şi sfârşitul ei” se citeşte foarte uşor, limbajul este unul extrem de simplu, deşi, pe alocuri, încărcat de detalii. Sunt pasaje scrise sub forma unui scenariu de film, paginile, practic, le citeşti din zbor.  Nu este o carte obişnuită despre cancer, aş putea să spun că nu este nici lacrimogenă foarte tare, însă te atinge atât cât trebuie, te sensibilizează atunci când nici nu-ţi dai seama. Nu te învaţă cum să reacţionezi în momente de cumpănă, pentru că, deşi aştepţi inevitabilul, tot te ia pe nepregătite. Este o carte amuzantă, relaxantă şi captivantă, eu am reuşit să o finalizez în câteva ore.

• Titlul original: ”A Court of Thorns and Roses”
• Autor: Sarah J. Maas
• Editura: RAO
• Anul apariției: 2016
• Număr de pagini: 480
• Traducere de Andra – Elena Agafiței

Feyre a crescut într-o lume în care magia există doar în legende. Dar dacă această lume ar fi reală şi, mai mult decât atât, ar ameninţa să arunce lumea muritorilor într-un război întunecat? Mânată de promisiunea de a-şi apăra familia, făcută mamei ei, Feyre va afla că în lumea zânelor totul este posibil, chiar şi să te îndrăgosteşi de un Mare Lord al spiriduşilor. O ameninţare pluteşte, însă, asupra acestui tărâm magic, iar Feyre este singura care poate salva de la pieire regatul zânelor şi lumea oamenilor.

Seria asta efectiv m-a terorizat, ca și ”Tronul de Cleștar”, despre care am scris pe blog aici, toată lumea o lăuda și eu, ca de obicei, nimic nou sub soare, nu aveam habar cine e Feyre, Tamlin sau Rhysand, care era treaba cu ei, cu ce se ocupau și care cum cu cine se încâlcea…mda…așa că trebuia să mă pun și eu cât de cât la curent cu povestea, să nu mai fiu așa pe lângă subiect (probabil v-ați plictisit de balivernele mele la fiecare început de recenzie, doar mă vait, dar trebuie să-mi vărs oful…).

Feyre este singurul membru al familiei sale care contribuie la bunăstarea surorilor și a tatălui ei, după ce mama sa, pe patul de moarte, a făcut-o să-i promită că nu-și va lăsa familia de izbeliște și le va procura cele necesare pentru a supraviețui. Avea doar 14 ani pe vremea aceea și nu știa să facă mai nimic, fiind constrânsă să se descurce singură pentru a-și putea onora promisiunea. Acum, la cei 19 ani ai săi, asigură hrana familiei, deși aceștia profită de pe urma ei, iar ea nu le spune nimic, aduce bani în casă, bani ce nu sunt suficienți pentru surorile sale…mama, ce-mi venea să dau cu ipocritele alea de pereți, să le pun mâinile la lucru și să nu mai dea atâta din clonț…Viața ei ia o întorsătură neașteptată când, într-una din zilele aflată la vânătoare, ucide un lup, curmă viața unui prădător ce nici măcar nu a amenințat-o, iar această viață răpită atrage Spiridușii din Tărâmul Zânelor și este nevoită să treacă dincolo de Zid pentru a-și ”ispăși pedeapsa” . O dată trecută în Tărâmul zânelor, descoperă că tot ceea ce știa despre aceste ființe nu este complet adevărat, și totodată realizează că ființele acestui tărâm se află sub o amenințare teribilă, ce poate distruge atât regatul zânelor, cât și lumea muritorilor. Timpul petrecut alături de Spiriduși o schimbă, însă vă îndemn să-i descoperiți povestea, în cazul în care nu ați fost alături de ea în această aventură magică.

Fiind familiarizată cu modul de scriere al autoarei, dar și cu lumea fantastică creată de aceasta, m-am pierdut foarte repede între paginile acestui prim volum al trilogiei. Am urmărit-o îndeaproape pe Feyre, fiecare gest, vorbă sau tăcere, și deși am prins drag instant de ea, am avut și episoade când a-și fi scuturat-o puțin. Am realizat că viața a fost nedreaptă cu ea, pe umerii săi căzând povara de a-și întreține familia, când ea încă era un copil, povară ce ar fi trebuit să cadă pe umerii tatălui sau a surorilor mai mari, însă în loc să fie menajată, s-a sacrificat pentru ei și aceștia au exploatat-o ☹. Trecerea Zidului și ”obligarea” ei de a locui printre ființele magice a fost unul dintre cele mai bune lucruri ce i se puteau întâmpla, cel puțin așa am gândit până am mai avansat cu lectura și mi-am dat seama care e treaba, și a durat ceva timp până s-a adaptat la noul mediu. Alături de Feyre am descoperit un tărâm feeric, cu peisaje ce-ți taie răsuflarea și spiriduși fermecători, dar am simțit și fiorii unei noi iubiri, ce dădea să se înfiripe. Am strigat la ea când o vedeam că iese din cuvântul Spiridușilor, deși aceștia nu au dat semne că i-ar dori răul vreodată și-mi venea s-o trag de-o aripă înapoi în siguranță, ce să mai…încăpățânarea e mare, știu și eu cum e… Cu greu prinde încredere în aceste ființe magice, deși nu au amenințat-o nici măcar o singură dată, curiozitatea ei este nestăvilită și ajunge s-o bage în bucluc de câteva ori. Este sigură pe ea, împrejurările au format-o în acest fel, dar tot are momente de ezitare, mai ales când se află în preajma Marelui Lord, care de asemenea, se simte diferit în preajma ei. Tamlin își duce și el propriile poveri, mult mai grele având în vedere că trebuie să protejeze un tărâm întreg, iar prezența lui Feyre îi cam îngreunează realizarea obligațiilor, protecția ei devenind una dintre priorități. Cei doi se deschid unul în fața celuilalt, treptat, și realizează că nu sunt chiar așa de diferiți, ba din contră, caracterele lor sunt asemănătoare, povara e la fel de grea, indiferent cine o poartă pe umeri, iar secretele lor amenință să iasă la suprațată…

Mă așteptam ca acțiunea să fie mai dinamică, nu știu să vă spun exact de ce, poate pentru că așa am rămas setată de la ”Tronul de Cleștar”, însă am avut impresia că zbor printre pagini, am parcurs foarte repede cartea și nu realizam cum treceau paginile, apropiindu-mă cu pași repezi de final. Am avut parte de câte un zvâc pe ici, pe colo, iar până aproape de final cărții am așteptat să se întâmple ceva care să mă surpindă, să fiu puțin în suspans, să curgă o transpirație pe mine. Ultimile capitole au mișcat ceva în mine mai mult decât celelalte, dar nu a fost suficient, probabil apariția lui Rhysand a piperat puțin acțiunea. Mi-a plăcut volumul, nu pot să spun că m-a dat pe spate, așa cum aș fi vrut, însă a reușit să-mi stârnească curiozitatea în privința celorlalte două volume, din câte am înțeles sunt mult mai intense decât acesta și nu rămâne decât să mă conving…Lucien, pregătește-te, încerc să vin către tine cât mai curând posibil, tu ai fost preferatul meu în acest volum 😊.

”Pentru că nu aș vrea să mor singură. Pentru că aș vrea ca și pe mine să mă țină cineva de mână până la sfârșit și după aceea. Om sau spiriduș, oricine asta merită.”

”Deoarece bucuria ta omenească mă fascinează – felul în care trăiești evenimentele, în timpul vieții tale, atât de sălbatic, de profund și deodată, este…încântător. Mă atrage, chiar dacă știu că nu ar trebui, chiar și când încerc să nu mă las fermecat.”

”Lumina lunii îi schimbă culoarea ochilor în cea a frunzelor umbrite. Mi-am dorit mai mult – am vrut ca duritatea corpului său să-l zdrobească pe al meu; am vrut să-i simt gura, dinții și limba pe pielea mea goală, pe sânii mei, între picioarele mele. Peste tot – voiam să îl simt peste tot. Nevoia mă copleșea.”

• Titlul original: ”The Silent Wife”
• Autor: A.S.A. Harrison
• Anul apariției: 2014
• Editura: RAO
• Număr de pagini: 304
• Traducător: Adriana Badescu

”Jodi şi Todd se află într-un moment de cumpănă al relaţiei lor. Totul e în pericol, inclusiv viaţa prosperă pe care o duc în locuinţa lor din Chicago. Chiar dacă nu sunt căsătoriţi, sunt împreună de peste douăzeci de ani. El este un antreprenor bogat, iar ea, psihoterapeută. Romanul este un thriller psihologic despre căsnicie şi crimă, rutină şi nevoia de nou, despre disoluţia unei relaţii, relatat alternativ din perspectiva celor două personaje principale.”

“Soția tăcută” m-a atras la prima privire, atât datorită titlului, cât și a coperții, dar mai ales a declarației de a fi “thrillerul psihologic al anului”. Circuitele mele deja se învârteau și beculețele primeau șocuri, deci trebuia să aflu dacă acest thriller era chiar asa cum se spunea. Supriza a fost că nu s-a dovedit a fi exact cum mă așteptam, deși pornisem destul de optimistă la drum…mda, ar trebui să nu-mi mai fac iluzii deșarte de acum înainte…

Jodi și Todd au o relație de mai bine de 20 ani, deși nu îi leagă niciun act, nu sunt căsătoriți și nici nu au copii. Ambii provin din familii problematice, Jodi dintr-o familie formată din cinci membri, un frate mai mare si unul mai mic decât ea, un tată adulter și o mamă prea tăcută pentru a lua atitudine, iar Todd este singurul fiu al unei familii abuzive, unde tatăl își înșela soția mereu cu o sticlă de alcool, ca apoi să-și dovedească puterea asupra femeii. Jodi este o femeie tăcută, de profesie psiholog, pare extrem de potrivită pentru această meserie, are o rutină bine pusă la punct și de la care cu greu se abate, își dorește să-i facă mereu pe plac partenerului, doar pentru a avea certitudinea că este totul în regulă. Todd, pe de altă parte, își dorește să abandoneze rutina, apreciază mediul în care este întâmpinat când ajunge acasă, însă este și dornic să profite de toată libertatea oferită. Este un antreprenor în construcții, care se bucură de succes, dar și de o amantă tânără. Relația dintre cei doi ajunge într-un punct critic la un moment dat, însă cum decide fiecare să remedieze problema și să găsească soluția potrivită, asta n-am să vă dezvălui…

Povestea cărții este redată din dublă perspectivă, a lui Jodi și a lui Todd, însă nu la persoana întâi, ci a treia, ceea ce mi-a cam pus bețe în roate, ce e drept, și a durat ceva până m-am prins de cum merge firul poveștii. Având în vedere faptul că este un thriller, mă așteptam la o acțiune alertă, încărcată de suspans, însă am fost surprinsă de o acțiune relativ statică, ce analizează comportamentul și gândirea personajelor principale, efectul rutinei asupra acestora, dar și modul în care copilăria celor doi și-a pus amprenta în modul lor de formare ca adulți. Am cam prevăzut ceea ce se întâmplă, nu pot să spun că mă așteptam la altceva, având în vedere situația și i-am judecat atât pe Jodi, cât și pe Todd, tot ce s-a întâmplat și denaturarea relației dintre cei doi a fost vina amândurora. Nu pot să spun că m-a dat pe spate, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, dar nici nu a fost o carte proastă, a fost ok-ish, undeva acolo la mijloc. Curiozitatea mea a fost să aflu dacă Jodi va lua atitudine în această relație și mi-a fost satisfăcută, drept urmare sunt cam “meh” în privința cărții. O fi fost “thrillerul psihologic al anului” atunci când a apărut, însă eu m-am așteptat la cu totul altceva și sunt puțin dezamăgită în această privință…

„Alte cupluri vorbesc, se ceartă iar și iar, discută lucrurile, însă la ei doi totul e disimulare. Pune-ți o mască, respectă rutina, nu spune nimic. Prefă-te că totul e bine și totul va fi bine”.

”Viața e un mosaic complet, fără delimitări clare. În mozaicul vieții, lucrurile se suprapun, fiindcă nimic nu e doar alb și negru.”

”Fericirea e un medicament pe care nu îl putem prescrie.”

”Dragostea e indivizibilă. Dacă iubeşti pe cineva mai mult nu înseamnă că iubeşti pe altcineva mai puţin.”

„Infidelii prosperă – mulți dintre ei. Și chiar dacă nu le merge bine, nu se vor schimba fiindcă în general oamenii nu se schimbă – nu fără o motivație substanțială și fără un efort susținut. Trăsăturile fundamentale ale personalității se conturează la o vârstă tânără și cu timpul devin imuabile. Majoritatea oamenilor învață prea puțin din experiență, rareori gândindu-se să-și ajusteze comportamentul, consideră că problemele sunt cauzate de cei din jur și continuă să facă ceea ce fac orice ar fi, la bine și la rău”.

• Titlu Original: ”The Kiss Thief”
• An aparitie: 2019
• Autor: L.J. Shen
• Editura: EPICA
• Colectie: EpicLove
• Nr. pagini: 400
• Traducator: Raluca Mihesan

”Se spune că primul sărut trebuie să fie unul câștigat. Al meu a fost furat la un carnaval de un tip mascat, arogant și versat, sub cerul orașului Chicago. Aveam 19 ani. Se spune că jurămintele din ziua nunții sunt sacre. Dar, în cazul meu, au fost încălcate încă dinainte să ieșim din biserică. Se spune că inima bate pentru un singur bărbat și că toate marile povești de dragoste au un final fericit. Eu, Francesca Rossi, m-am surprins ștergându-mi și rescriindu-mi povestea până la ultimul capitol.”

Mi-a rămas gândul la această carte de când am văzut-o prima dată pe contul Juliei (@cărticucolti), la story, unde menționa că o citise și că se va traduce în curând și la noi, eram super entuziasmată, mai ales că mereu recomandă doar cărți bune, din tot ce am citit recomandat de ea, nu am fost dezamăgită și nu pot decât să mă bucur de acest lucru, mai ales că acest volum se potrivea mănușă pe o cerință din reading challenge-ul propus de ea pe anul acesta 😊 (evident trebuia să particip și eu, nu se putea altfel…).

Francesca Rossi era fiica conducătorului Organizației mafiote din Chicago și i-a fost promisă lui Angelo Bandini, moștenitorul uneia dintre cele mai influente familii mafiote din Chicago. A primit o educație pe măsură, la un internat din Elveția, educație necesară pentru a deveni o soție așa cum se cere în lumea mafioților, era frumoasă, prezentabilă, știa să întrețină orice conversație, dar în interiorul ei se ducea o luptă continuă cu dorința nestăvilită de a avea parte de primul sărut de la iubitul ei din copilărie căruia avea să-i dăruiască mai mult decât un simplu sărut. Planurile ei sunt spulberate în seara balului, când ceea ce a fost scris, s-a adeverit, dar nu cum se aștepta…primul sărut i-a fost furat de un necunoscut, senatorul Wolfe Keaton, un bărbat impunător și arogant, ce s-a dovedit a fi dușmanul de moarte al tatălui ei, sărutul fiind doar o mică pregătire pentru dușul rece ce avea să-l primească din partea tatălui ei: căsătoria forțată cu Wolfe. De aici începe adevărata distracție…

Și ce m-am mai distrat, sincer…așa de tare mi-a plăcut această carte, i-am îndrăgit pe Francesca și Wolfe de la prima până la ultima pagină, am savurat momentele cu ei de nici nu știu cum să exprim în cuvinte, a fost cartea potrivită la momentul potrivit 😊. Francesca, ruptă de realitate până la vârsta de 19 ani, inocentă și visătoare, se trezește brusc aruncată într-o lume total diferită, forțată să se căsătorească cu un necunoscut, să-și trăiască restul vieții alături de un bărbat prea plin de el, ce-i calcă pe toți în picioare și face doar ce-l taie capul, neținând cont de nimeni și nimic, ce aruncă cu vorbe tăioase de parcă ar fi adieri ale vântului. Se agață de speranța că e ceva de moment, un vis urât aș putea spune, ce nu se va materializa, salvarea ei fiind Angelo și iubirea pe care acesta o nutrește față de ea. Nu știe nimic despre viitorul ei soț, în schimb, el știe totul despre ea…sau cel puțin așa crede, dar au parte de suprize amândoi. Așchia chiar sare departe de trunchi câteodată, distanța fiind colosală și nu trebuie băgați toți în aceeași oală, deși sunt făcuți din același aluat. Wolfe ascunde secrete dureroase, zidul său este unul puternic și până acum nimeni nu a reușit să-l doboare. Inima sa este ferecată și sentimentul de iubre îi este necunoscut, femeile sunt doar pentru a-i oferi lui plăcere, să i se supună, să le domine, nicidecum să fie el dominat de ele, dar mai să nutrească un sentiment plăcut față de ele, sunt bune doar pentru tăvălit și atât, nimic mai mult, nici măcar o privire în urmă. Relația adolescentei și a senatorului este o bombă cu ceas, dar și când numărătoarea ajunge la zero…booom…se dezlânțuie Iadul și coboară Raiul… Încăpățânarea Francescăi nu prevede nimic bun, dar nici planul lui Wolfe nu mai pușcă, iar cei doi nu ezită să arunce cu cuțite unul în celălalt. Dacă își ating ținta sau nu…eh…asta nu vă spun…

Am parcurs ”Cum să furi o inimă cu un sărut” cu zâmbetul pe buze și mi-a transmis o stare de bine, m-am amuzat teribil la fragmentele ce-i aveau în prim – plan pe protagoniști, tortura lor era pentru mine cel mai bun desert. Este redată din dublă perspectivă, a Francescăi și a lui Wolfe, ceea ce este un plus, ajungi să-i cunoști mult mai bine, să le descoperi frământările și să le pătrunzi în suflet fără să realizezi că se întâmplă acest lucru. Deși povestea este încărcată de dramă, este încărcată de acțiune, dar și de răsturnări de situație, iar eu l-am parcurs înfocată, nu-mi venea să las cartea deoparte nici pentru necesități, eram prinsă în acea poveste a unui Romeo răzbunător și o Julietă cu inima frântă… Descrierea cărții mi-a lăsat impresia că ar fi vorba de un triunghi amoros, de aici și interesul meu așa aprins în privința cărții, însă am avut surpriza să nu fie niciun triunghi amoros, doar un el și o ea, restul…doar întâmplări. Mi-au căzut la suflet personajele încă de la început, le-am urmărit evoluția și am rămas uimită de cât de mult au evoluat de-a lungul poveștii, autoarea i-a conturat foarte bine, chiar dacă era previzibilă. Pe lângă sentimentele frumoase, am avut parte si de nervi întinși la maxim, îmi venea să le car palme și să-i arunc pe geam de frustrare, aș fi dat în unii dintre ei ca în sacul de box. Dacă acum mă topeam de duioșie, în secunda următoare eram un vulcan pe cale de a erupe…am fost străbătută un val de emoții ce nu m-au părăsit până la final. Chiar dacă m-a relaxat, cum spuneam mai sus, a fost cartea potrivită la momentul potrivit, mi-a și servit subiecte pe măsură: mafie, șmecherii, lupta pentru supraviețuire, călcatul ăla în picioare ce nu mai lasă nimic din tine, înjosire menită să te doboare la pământ în prima secundă, trădare, gustul răzbunării, dar totodată și inocență, speranță, visuri și multă iubire. ”Cum să furi o inimă cu un sărut” este, fără doar și poate, cartea la care m-aș reîntoarce cu cel mai mare drag pentru o recitire 😊. A da…și încă ceva…chiar dacă este menționat că volumul este 17+, eu consider că este de 18+, care ați citit-o deja, știți la ce mă refer 😉.

”E atât de tragic să te îndrăgostești! Nu-i de mirare că îi face pe oameni așa de triști.”

”Am învățat că oamenii vin și pleacă des din viața ta și fără să te anunțe. Solitudinea era mai mult decât un stil de viață. Era o virtute. Un fel de jurământ.”

”Trădarea avea un gust. Era amar. Era acru. Era chiar și puțin dulce. Mai presus de toate, îmi dăduse o lecție importantă – că orice ar fi fost între noi patru nu mai era sacru. Inimile noastre erau întinate. Pătate. Și vinovate. Imprevizibile. Și pe cale să se frângă.”

”…dar tipul ăsta…tipul ăsta era un diavol împielițat care se întorcea să-mi dea coșmaruri în fiecare noapte. Era un demon cu mască de înger. Era ca focul: frumos la vedere, letal la atingere.”

”Cred că este un început de dragoste. Dragostea este, până la urmă, un pic de nebunie. Altfel, nu este drafoste, ci doar un capriciu. Să fii îndrăgostit înseamnă, prin definiție, să fii nebun după cineva.”

”Nicio iubire nu este complet împărtășită. Nicio iubire nu este echilibrată, corectă. Întotdeauna unul iubește mai mult. Și ai face bine să nui tu acela, pentru că doare.”

”Nu plănuiam să mă îndrăgostesc de el. Pur și simplu s-a întâmplat. Dar asta-i treaba cu dragostea, nu? E ca moartea. Știi că o să se întâmple într-o bună zi. Doar că nu știi cum, de ce sau când.”

• Titlul original: ”Slammed”
• An apariție: 2018
• Editura: Epica
• Colecția: EpicLove
• Număr pagini: 272
• Traducere de Cristina Buzoianu

După moartea neașteptată a tatălui ei, Layken, de optsprezece ani, rămâne singurul punct de sprijin atât pentru mama sa, cât și pentru fratele ei mai mic. Aparent, ea este puternică și plină de viață, dar, în sinea ei, simte cum își pierde speranța pe zi ce trece.
Apariția unui tânăr schimbă totul. Mutându-se în celălalt capăt al țării, Layken face cunoștință cu vecinul ei, de douăzeci și unu de ani, care are o pasiune uimitoare pentru poezia slam. În doar câteva zile, între ei se înfiripă sentimente puternice și, în sufletul lui Layken, speranța prinde un nou contur.
Dar, după o primă întâlnire plină de trăiri intense, soarta îi lovește în plin, când o dezvăluire șocantă pune capăt noii lor relații. Interacțiunile zilnice devin insuportabile, în timp ce ei se străduiesc să găsească un echilibru între sentimentele ce îi unesc şi secretele ce îi despart.

”Slam. Din dragoste pentru Layken” este cartea preferată scrisă de Colleen Hoover a Roxanei și este singura carte ce n-a mai găsit-o pe stoc pentru a mi-o dărui alături de celelalte, dacă nu era ea poate nici în zi de azi nu o descopeream pe Colleen…dar am rezolvat eu printr-o mică ”scăpare” online, un cadou de Paște anticipat din partea iubitului și…bang, am obținut cartea. Și mamă…ce carte…acum știu de ce e înnebunită Rox după Colleen și de ce mă tot dispera cu cărțile sale…poveștiile scrise de ea taie în carne vie, dar și mângăie, sunt valuri de emoție, iar ”Slam. Din dragoste pentru Layken” este una profundă și mi-a atins toate corzile sensibile și insensibile.

La doar șase luni după decesul neașteptat al tatălui său, Layken este nevoită să se mute, împreună cu fratele și mama sa într-un alt oraș, la celălalt capăt al țării. Se pare că este singura căreia nu-i priește schimbarea, întrucât fratele său, Kel, în vârstă de doar nouă ani, se simte ca acasă din prima zi și deja leagă prietenii. Acomodarea sa dă semne că s-ar putea transforma în ceva plăcut atunci când face cunoștință cu băiatul din vecini, Will, în vârstă de 21 de ani, mhmhmh…o bombonică de băiat din toate punctele de vedere. Toate bune și frumoase, dar doar pentru o perioadă scurtă de timp, când cei doi sunt puși în fața unei situații ce le dă viața complet peste cap și sunt nevoiți să-și stăpânească sentimentele. Mda, după ce a fost obligată să se mute din orașul natal și relația imposibilă cu băiatul din vecini, ai putea să spui că ”noul început” al lui Layken nu este unul chiar plăcut, însă cum va decurge povestea, eh…asta vă revine vouă să aflați 😉.

Povestea lui Layken poate fi povestea oricui a fost pus în fata unui nou început, indiferent de ce trecut lasă în urmă, și eu, personal, am înțeles-o foarte bine. Pierderea unui părinte este extrem de dureroasă, dar să mai fii și nevoită să te muți din locul natal, e ca un pumn în față, palma este prea blândă…din start ai pierdut de două ori, fără drept la discuție. Iar când observi că apare o mică speranță, că ai putea să faci în așa fel încât să-ți fie bine și să accepți schimbarea…bang, surpriză, stai, mă, că nu e chiar așa de simplu și îți mai este servită o lovitură. Pe cât de frumoasă a fost această poveste, pe atât a fost de tristă, a tăiat și a rupt, a mângâiat și a vindecat, a fost boală, dar și leac. Am râs și plâns în același timp (Doamne, ce bine că am fost singură acasă cât am citit-o, că de mă vedea al meu ar fi zis că sunt cu capul…nu că aș fi altfel…) și chiar îmi era dor de o poveste care să mă atingă până în măduva oaselor. M-a ridicat și m-a coborât, dar ce coborâre, că de fiecare dată a dat cu mine de pământ, nu alta, și nici bine nu-mi reveneam că reluam traseul…o cursă nebună. Ce mi-a plăcut enorm au fost poeziile slam, încărcate de esență și doar parcurgându-le realizam cât de multe schimbări resimte interpretul și cțt de mult se destăinutie prin acele versuri, versuri menite să te atingă, să-ți transmită toată bucuria, dar și suferința interpretului, prin poezii ajungi să-l cunoști pe el, dar și sentimentele sale, cele mai ascunse secrete.

Mi-am zis că după trei romane de-ale autoarei deja parcurse, sunt pregătită pentru un nou roman marca Colleen, dar adevărul este că niciodată nu voi fi pregătită pentru ea, lovește cumplit, exact în suflet. Am pornit cu gândul să citesc ”Slam. Din dragoste pentru Layken” pentru că era mai subțire decât celelalte cărți planificate, dar și așa subțire, tot m-a scuturat bine. A fost profundă, încărcată de schimbări, sentimente contradictorii și secrete, secrete menite să te zguduie din temelii și să te întrebi ce este prioritar în viața ta, dar și dovezi reale de prietenie, chiar dacă dunt proaspăt legate. Am mai spus-o și mă repet, Colleen Hoover scrie să te rănească, dar te și vindecă, și deși știu că-mi va frânge inima cu fiecare carte scrisă, nu am să mă satur să-i descopăr creațiile, așa că, Epica, nu știu ce magie faceți, dar traduceți si celelalte volume volume din serie, din câte m-a anunțat Goodreads-ul ar fi o trilogie, așa că, nu ne mai chinuiți, avem nevoie de mai mult din Layken și Will (în special Roxi 😊)…

”Regretele sunt neproductive. Înseamnă să te uiți înapoi, la un trecut pe care nu îl mai poți schimba. Să ai îndoieli în privința unor lucruri atunci când se întâmplă, poate preveni un viitor regret. Oamenii iau decizii pripite, bazându-se pe sentimente de moment. O relație înseamnă mult mai mult decât iubire.”

”Există trei întrebări cărora orice femeie trebuie să fie în stare să le răspundă cu da înainte de a-și lua angajamentul față de un bărbat. Dacă răspunzi cu nu la oricare dintre cele trei întrebări, trebuie să fugi mâncând pământul. Te tratează cu respect? Asta e prima întrebare. A doua e, dacă peste douăzeci de ani va fi la fel cum e acum, ți-ai mai dori să te măriți cu el? Și, în sfârșit, te motivează el să devii o persoană mai bună? Dacă găsești pe cineva cu care poți să răspunzi da la aceste trei întrebări, înseamnă că ai găsit un bărbat bun.”

”N-ar trebui să conteze ce cred alții despre cuvintele voastre. Când te afli pe scenă…expui o parte din sufletul tău. Așa ceva nu poate fi evaluat.”

• Titlul original: ”American Dirt”
• An apariție: 2020
• Editura: Litera
• Colecția: BuzzBooks
• Număr pagini: 524
• Traducere de Bogdan Perdivară

Lydia Quixano Pérez trăiește în orașul mexican Acapulco și este proprietara unei mici librării. Are un fiu în vârstă de opt ani, Luca, lumina ochilor ei, și un soț minunat, jurnalist de profesie. Și cu toate că realitatea dură a cartelurilor începe să-și facă simțită prezența, viața Lydiei este, în principiu, una destul de confortabilă.

Deși știe că nu se vor vinde, Lydia aduce în librărie și o parte dintre cărțile ei favorite. Iar într-o bună zi, un bărbat intră în magazin și alege câteva cărți, printre care și două dintre preferatele ei. Javier este un erudit și un bărbat fermecător. Și, ceea ce Lydia nu știe, este liderul celui mai nou cartel al drogurilor din oraș. După ce soțul ei publică un articol în care vorbește fără ocolișuri despre proaspătul jefe, viața întregii familii se va schimba radical. Silită să fugă din oraș în urma asasinării soțului și a rudelor sale, Lydia călătorește împreună cu fiul ei cu faimosul tren La Bestia spre nord, către Statele Unite, acolo unde Javier nu-i poate găsi.

Scrisă cu măiestrie, sfâșietoare și încărcată de o profundă umanitate, Pământ american este acel gen de carte care te marchează și te schimbă fundamental, unul dintre cele mai importante romane contemporane.

“Pământ american” a fost mărțișorul meu primit din partea editurii Litera, mărțișor ce m-a bucurat extrem de mult, întrucât eram foarte curioasă în privința cărții, auzisem că ar fi una foarte bună, cu un subiect pe măsură, ce merită descoperită. Și chiar așa a fost, o carte puternică, dar și emoționantă, ce dezvăluie lupta imigranților pentru libertate și siguranță.

Într-o zi în care se presupune că ar fi o zi fericită, cu motiv de sărbătoare, Lydia își pierde întreaga familie, formată din șaisprezece membrii, în urma unui măcel, mai puțin pe fiul său de doar opt ani, Luca, și este nevoită să-și lase librăria în urmă, dar și orașul ce i-a fost casă până în prezent. Deși nu era străină de prezența cartelurilor și de atrocitățile produse de acestea, nici prin gând nu-i trecea că o asemenea nenorocire se poate abate asupra ei. Avea o viață fericită alături de Luca și soțul ei, Sebastian, de profesie jurnalist, afacerea îi mergea bine, însă viața sa se schimbă când Javier îi trece pragul librăriei, un bărbat fermecător și pasionat de literatură, dar totodată și el jefe celui mai nou cartel de droguri din oraș. La scurt timp după ce Sebastian publică un articol ce-l are ca subiect pe noul lider al cartelului, viața Lydiei se schimbă complet și este nevoită să fugă din oraș si să lupte cu toate forțele posibile pentru supraviețuirea și siguranța fiului său Luca, dar și pentru a sa…o luptă solicitantă atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional.

Nevoită să lase totul în urmă, Lydia este capabilă de numeroase sacrificii pentru bunăstarea lui Luca, duce o luptă continuă atât cu evenimentele din jur, dar și cu sentimentele sale. Se gândește mereu cât de diferită ar fi fost viața sa dacă Sebastian nu publica acel articol, dacă era mai atentă în a-l analiza pe Javier, să nu se lase fermecată de aspectul acestuia, deși liderul și-a deschis sufletul în fața ei la fiecare conversație întreținută cu ea în cadrul librăriei, și totodată se luptă cu valul amintirilor din trecut și cu durerea rămasă în urma asasinatului. Cu sufletul frânt, un băiat nevinovat, inocent și foarte inteligent, pentru vârsta sa, cu speranța spulberată de a mai avea încredere în cei din jurul său și cu teama că Javier o va găsi și-i va face rău atât ei, cât și lui Luca, reușește să se pună pe picioare și să se mobilizeze pentru a ajunge în Statele Unite, călătorie extrem de costisitoare atât din punct de vedere financiar, dar și fizic. Drumul spre libertate este unul foarte greu, epuizant, plin de riscuri, dar și încărcat de speranță că totul va fii bine. Totodată, în acest drum întâlnește foarte multe persoane care au trecut prin aceleași greutăți ca și ea, ce sunt nevoite să lupte pentru liberatate și siguranță, pentru o viață mai bună decât ceea ce au lăsat în urmă, unele dintre ele fiind chiar copii, al căror trecut îi bântuie și nu le dă pace deloc, le însuflă o teamă de nedescris atât pentru ei, cât și pentru familia ce au lăsat-o în urmă. Cum va fii călătoria Lydiei și a lui Luca spre Statele Unite, cu ce este nevoită să se lupte pentru supraviețuire și dacă va reuși să ajungă pe pământ american, vă îndrum să descoperiți…

“Pământ american” prezintă povestea neștiută a numeroșilor imigranți, nevoiți să treacă granița Mexicului ilegal pentru a-și asigura siguranța, dar și liberatea în Statele Unite ale Americii, unii dintre imigranți plătind pentru libertate chiar cu propria viață. Riscurile pe care sunt nevoiți aceștia să și le asume, finanțele de care trebuie să dispună pentru a-și asigura o călăuză care să-i conducă spre libertate, fuga nebună pentru a nu fii prinși de la migra, protecția pe care și-o creează în jurul lor pentru a fi în siguranță, dar și lupta cu neîncrederea în cei din jur, sunt doar câteva dintre piedicile cu care se întâlnește un imigrant în călătoria sa spre libertate. Povestea reușește să suprindă foarte bine aceste piedici, frământările ce-l macină cumplit pe un imigrant, dar și lupta pentru libertate, luptă ce știam că este extrem de dură și dureroasă, filmele mexicane ajutându-mă cât de cât în acest sens. Deși la începutul cărții acțiunea a fost destul de statică pentru gustul meu, având doar din când în când câte un zvâc, ceea ce mă irita cumplit, cum m-am apropiat de jumătatea cărții, acțiunea a devenit mai alertă, dar și mai tulburătoare, am realizat că dacă de la început era la fel de în forță, nu mai eram străbătută de acest val de sentimente. Erau mereu cu sufletul la gură, uitam să respir și eram străbătută de fiori pe șina spinării, mă temeam pentru ce avea să se mai întâmple în continuare. Încetul cu încetul am pornit alături de Lydia și Luca în lupta pentru libertate, luptă care, chiar și de pe canapea, a fost solicitantă și cutremurătoare. Povestea lor este una cât se poate de reală, care te fascinează și totodată te marchează și te emoționează până la lacrimi, este dovada vie a bucuriei și a terorii, este profundă și sensibilă…te face să trăiești pe propria piele povestea imigranților.

• Titlul original: ”Throne of Glass”
• An apariție: 2013
• Editura: Rao
• Număr pagini: 512
• Traducere de Cristina Barbu

“O INIMĂ DE GHEAŢĂ. O VOINŢĂ DE FIER. FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU ASASINA.
FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU CELAENA SARDOTHIEN. FRUMOASĂ. UCIGĂTOARE. CU UN DESTIN MĂREŢ
În întunecatele şi mizerabilele ocne din Endovier o fată de optsprezece ani îşi ispăşeşte o condamnare pe viaţă. Ea este o asasină, cea mai bună din breasla ei, dar a făcut o greşeală fatală. S-a lăsat prinsă.
Tânărul căpitan Westfall îi oferă o ieşire: libertatea în schimbul unui uriaş sacrificiu. Celaena trebuie să-l reprezinte pe prinţ într-o competiţie până la moarte – luptând cu cei mai talentaţi hoţi şi asasini ai ţării. Indiferent dacă rămâne în viaţă sau moare, Celaena va fi liberă. Indiferent dacă câştigă sau pierde, ea îşi va descoperi adevăratul destin. Dar va putea să se înmoaie inima ei de asasin?“

Nici nu mai știu câte am auzit despre această serie, cred că nu era cont pe Instagram care să nu o laude, să o recomande, să vorbească despre personaje, iar eu eram ceva de genul: ”Hăăă…???”, mda, eu mereu le citesc după ce trece febra, se pare că asta mă caracterizează. Deși o vedeam foarte des, am evitat să citesc prea multe despre ea, întrucât îmi era teamă să nu-mi iau vreun spoiler, ceva, și să-mi strice toată bucuria. Am reușit să pun mânuța pe ”Tronul de Cleștar” cu ajutorul celor de la editura Rao, fiind primul volum ce dă numele acestei serii fantastice.

M-am lăsat răpită de Celaena Sardothien încă de la prima întâlnire cu ea, deși apariția nu a fost una care să mă dea pe spate, însă îmi promitea că voi avea parte de o aventură pe cinste urmărind-o. Cu o copilărie distrusă și o adolescență încărcată de crime, Celaena este cea mai bună și temută asasină din breaslă, însă a făcut cea mai mare greșeală posibilă: s-a lăsat prinsă, și acum, la vârsta de doar 18 ani, își ispășește pedeapsa în minele de sare din Endovier. Condamnarea ei poate lua sfârșit atunci când Căpitanul Gărzilor, Chaol Westfall, un tânăr în vârstă de doar 22 ani, îi propune un sacrificiu în schimbul libertății sale, libertate pe care o poate câștiga dacă va ieși învingătoare într-o competiție până la moarte, alături de alți asasini și hoți ai țării, devenind Campionul Regelui. Celaena a fost alegerea prințului moștenitor și-l va reprezenta în această luptă sângeroasă pentru putere, însă dacă va avea pierde sau va câștiga, va trebui să descoperiți voi. Își va obține libertatea mult visată sau nu?

Să fiu alături de Celaena în această competiție a fost…pfff, nici nu știu cum să vi-o descriu. Bănuiam eu că este o badass woman, o și vedeam cu cuțitele la înaintare, tăind tot în calea ei, ce să mai, să-i pună pe toți la respect, dar mi-a depășit orice așteptare. Sincer vă spun, că pornisem puțin sceptică la drum în ceea ce privește ”Tronul de Cleștar”, mă gândeam că iar e ridicat în slăvi pentru că toată lumea îl laudă și nimeni nu spune nimic nelalocul lui în ceea ce privește seria. Ei bine, mă bucur că nu m-am avântat prea tare și am fost foarte încântată când am realizat că povestea mă prinde și-mi și place enorm, îmi doream să citesc mai mult și mai mult, îmi era greu să mă despart de personaje la final de zi, iar dimineața mă trezeam cu gândul la ele, oare ce mai urmează să se întâmple, cum va evolua povestea. Sub fața de badass woman, arogantă, impertinentă, nemiloasă, vulgară pe care o afișează Celaena, am descoperit o femeie cu un trecut tulburător, ce a suferit foarte mult încă de când era copilă, a fost salvată și antrenată de Regele Asasinilor, ce nu i-a arătat niciun pic de milă în toată pregătirea ei, datorită lui a devenit ceea ce este acum, însă chiar și așa, sufletul ei este unul blând, dar și plin de cicatrici, este o persoană cu simțul umorului, până și în cele mai nepotrivite momente are replica la ea, este sarcastică și este extrem de afectoasă, extrem de inteligentă, este o bombonică de fată și-mi place personajul ei de nu mai pot, mă topesc de dragul ei. Cu fiecare pagină parcursă am îndrăgit-o tot mai mult, mi-a adus un zâmbet pe buze și m-a distrat copios, dar am și suferit alături de ea, m-am întristat și asudat în momente încărcate de tensiune. Ce mi-a plăcut cel mai tare a fost când o vedeam în acțiune, mișcările ei, că nici nu știu cum să le descriu, vi le-aș arăta dacă aș putea (fac și gesturi pe deasupra tastaturii, dar ce bine că nu mă vedeți…ha ha ha, pierderea voastră…)…se tranforma pur și simplu, din acea fată pură, devenea o sălbatică (cam ca mine când dau peste o carte bună…) și lupta până la epuizare, dădea tot ce avea mai bun din ea. A fost construită exact așa cum trebuie și evidențiată pe măsură, cu calități și defecte, acesta e și motivul pentru care am ajuns s-o iubesc, efectiv. Îmi este drag din suflet și de Chaol Westfall, toata acea reticență a lui, sobrietatea, zidul ridicat în jurul său, mi-au transmis că sub toate acelea se regăsește un bărbat puternic, sufletist și plin de iubire, deși nu vrea să lase să se vadă acest lucru. Poziția sa nu-i permite să fie nechibzuit în nicio ipostază și trebuie să fie mereu cu ochii în patru, chiar și în ceea ce o privește pe asasină, să nu se încreadă în ea în niciun moment, având în vedere trecutul ce se află în spatele ei…ce l-aș fi drăgălit puțin, au au au…atât de multe v-aș vorbi despre el, dar rămân la mine restul gândurilor, să vă mai las și vouă să descoperiți frumusețea acestor personaje și nu doar a lor.

Acțiunea volumul a fost foarte alertă, încărcată de dialoguri cu subînțeles, dar și umor, sarcasm și nu numai, scene de luptă au fost un deliciu, descrise de parcă m-aș fi aflat acolo și le vedeam pe viu, eram în poveste transpisă și trăiam fiecare mișcare cu sufletul la gură, când eu de fapt, transpiram pe canapea citind. Am reușit să mă pierd foarte ușor în acea lume și nici nu realizam când trecea timpul, am fost fascinată de lumea răufăcătorilor și a asasinilor, unii dintre ei extrem de cruzi, dar și de lumea de la curte, rochiile elegante și răpitoare, corsete încrustate cu fel și fel de pietre, fustele bufante, aspectul de prințesă, coafuri cu împletituri cu perle și mai știu eu ce alte mărgele (hai să fim serioase, fetelor, fiecare din noi și-ar fi dorit să fie prințesă măcar o dată, să poarte o astfel de rochie…). Printre atâția criminali și tâlhari, dar și avari pentru putere, am avut parte și de persoane sincere, aliați neașteptați, ce m-au emoționat cumplit cu gesturile lor și cu încrederea acordată, deși lucrurile erau de așa natură încât să te îndoiești de tot și toate. ”Tronul de Cleștar” a fost un volum ce m-a trecut prin atât de multe stări, m-am înfuriat la modul extrem, de-mi venea să-i tai pe toți și să-i spintec numai cu privirea, m-a și înduioșat, mi-a destăinut că în spatele unei persoane crude se poate regăsi un suflet nevinovat, însă jigodiile tot jigodii rămân, și au fost câteva, nu le dau nume că îîhhh… Acestea fiind spuse, primul volum al seriei ”Tronul de Cleștar” mi-a plăcut tare mult și sunt nerăbdătoare să descopăr și celelalte volume ale seriei, mai ales că în viitorul apropiat va apărea și al șaselea volum al seriei tradus la Rao, ”Turnul zorilor”.

”Nu, trebuia să-și amintească faptul că era o asasină, binecuvântată cu un chip frumos și o minte sclipitoare. Își spăla mâinile cu sânge și era la fel de probabil să îi taie gâtul atât cât și să îi ofere un cuvânt de alinare.”

”Curajul inimii este foarte rar. Lasă-l să te ghideze.”

”Îmi place muzica pentru că, atunci când o aud, eu…eu mă pierd în mine. Devin pustie și completă în același timp și pot simți întreg universul clocotind în jurul meu. Când cânt, eu nu…măcar pentru o clipă, nu distrug. Creez.”

”Cu fiecare zi ce trecea, el simțea barierele topindu-se. El permitea barierelor să se topească. Datorită râsului ei sincer, pentru că o găsise într-o după-amiază dormind cu fața pe o carte deschisă, pentru că el știa că ea putea câștiga.”

”Cu toții avem cicatrici. Ale mele se întâmplă să fie mai vizibile decât ale celorlați.”

”Tu poți fi altfel. Tu poți fi măreață. Mai măreață decât mine, decât oricare dintre noi. Tu poți ajunge la stele. Poți face orice dacă îndrăznești. Iar în adâncul tău o știi și tu. Asta este ceea ce te înspăimântă cel mai tare.”

• An apariție: 2019
• Editura: Bestseller
• Număr pagini: 294

Mă gândesc la cât suntem de complexe, câte femei stau ascunse într-o singură femeie. Despre ele vreau să vorbesc. Despre femeile care pot inspira alte femei. Despre tine, despre mine, despre noi.
Zece povești ce au drept personaje principale zece femei puternice, deși imperfecte, dar de la care sper că fiecare dintre voi poate învăța ceva. — Maria Cristiana Tudose

Pe Maria Cristiana Tudose am descoperit-o prin intermediu cărții “Eu sunt femeie” în urmă cu câțiva ani, carte ce m-a uns pe suflet și a rămas acolo pentru totdeauna, iar când am văzut că va lansa o nouă carte, mi-am spus că trebuie să o am numaidecât. Cu ajutorul celor de la Bestseller am reușit să o aduc în biblioteca mea, alături de alte cărți de la această editură și vreau să le mulțumesc pentru oportunitatea oferită de a descoperi această carte, o găsiți și voi pe site-ul lor aici.

Volumul “Taine și povești la feminin” cuprinde povestea a zece femei puternice, hotărâte, sensibile, care au trecut prin multe încercări de-a lungul vieții pentru a ajunge unde sunt acum, au fost nevoie să facă multe alegeri pentru a-și îndeplini visele, au suferit și au luptat pentru ceea ce și-au dorit. Poveștile lor sunt poveștile noastre, ale femeilor independente, care nu au nevoie de un bărbat pentru a le întreține și nici pentru a fi fericite, ale femeilor sensibile, care au suferit din cauza bărbaților și și-au pierdut încrederea în aceștia, fiindu-le teamă de a mai acorda o a doua șansă iubirii și poate bărbatului potrivit, ale femeilor care au făcut totul pentru persoana iubită, au acceptat jigniri și reproșuri doar pentru că au avut un voal peste ochi și nu au vrut să vadă realitatea și nici să o accepte, ale femeilor care au renunțat la cariere pentru a-și face o familie și a se dedica bărbatului în totalitate, ca apoi mulțamul să le fie abuzul. Este povestea femeilor care nu s-au lăsat doborâte la pământ și care, indiferent de greutăți, s-au ridicat mai puternice, cu mai multă încredere în sine și mai determinate de a fi fericite pe deplin.

M-am regăsit câte puțin în fiecare poveste redată și din fiecare istorisire am avut câte ceva de reținut, fie că a fost povestea femeii curtate de tot bărbații, cu multă încredere în sine, dar care a dat cu piciorul iubirii adevărate pentru că se simțea superioară, fie că a fost povestea femeii ce a fost nevoită să muncească printre străini pentru a asigura un trai bun familiei sale, fiind exploatată de aceștia sau a femeii care a fost mereu susținută pe bărbatul iubit, indiferent de slăbiciunile, geloziile și nesiguranța sa, bărbat ce a fost alături de ea să o liniștească și să o iubească pentru totdeauna cu bune și rele. M-am emoționat alături de ele, am plâns alături de ele, am suferit, dar am și iubit cu toata forța, le-am înțeles alegerile, le-am judecat, m-au iritat unele acțiuni ale lor, dar chiar și așa, volumul mi-a ajuns la suflet, nici nu mă așteptam la altceva.

“Taine și povești la feminin” este cartea ce trebuie să o descopere fiecare femeie, întrucât are foarte multe de învățat din ea, printre care cum să facă deosebirea dintre iubirea falsă și cea adevărată, să nu permiți nimănui să-ți doboare valorile, cele influențate de familie și care te-au format, să nu uiti niciodată de unde ai plecat și să apreciezi ceea ce ai, mai ales ceea ce ține de familie și suflet, să nu devii superficial și să ai încredere în tine mult mai mult, pentru ca doar de tine depinde viitorul tău și nu de altcineva, cum să scapi de o relație toxică și multe altele. Dacă ați citit “Eu sunt femeie” și v-a plăcut, “Taine și povești la feminin” vă va ajunge la suflet cu siguranță.

”Descoperi cât ești de puternică atunci când nu ai de ales! Când este singura soluție pentru a merge mai departe înainte, altfel riști să cazi și să nu te mai ridici. Descoperi cât ești de puternică atunci când trebuie să-i protejezi pe cei dragi și realizezi că nu mai ai nimic de pierdut!”

”Iubirea este motiv de bucurie, de liniște sufletească. Iubirea îți oferă un motiv în plus pentru a savura fiecare moment al acestei călătorii numită viață.”

”Femeia este o forță a naturii, însă un singur lucru o poate face să se oprească: neîncrederea în sine.

”Uneori viața nu este așa cum o plănuiești, iar orice lecție de viață are un rost. Fie ea cum o fi, este viața ta și depinde de tine cum o aranjezi și ce oameni păstrezi în ea. este viața ta și trebuie să faci tot posibilul ca să fii fericită, chiar dacă asta înseamnă să renunți la oameni fără de care crezi că nu ai putea continua. Să știi că ești mai puternică decât crezi.”

”Asta înseamnă iubirea: să nu te mai saturi de atâta tandrețe și fericire, să te dezbraci de complexe și teamă, să te lași iubită și să simți că trăiești.”

”Omul potrivit apare la momentul potrivit. Restul? Sunt lecții de viață care te fac mai puternică, mai înțeleaptă, mai curajoasă.”

”Știi când vei iubi din nou? Când vei descoperi fericirea cu tine însăți, când vei înțelege că trebuie să-ți fii fidelă și că trebuie să te bucuri de prezent.”

”Fericirea se rezumă exact la lucrurile pe care noi le considerăm certitudini: sănătatea, familia, timpul, dragostea celor dragi.”

• Titlu original: ”The Boy in the Striped Pyjamas”
• An apariție: 2013
• Editura: Rao
• Număr pagini: 224
• Traducere de Lucia Ostafi – Iliescu

Pentru Bruno, un băiețel în vârstă de nouă ani, Holocaustul și ”problema evreiască” nu înseamnă nimic și nici nu are habar ce atrocități se petrec dincolo de sârma ghimpată a lagărului pe care îl conduce tatăl său. Tot ce știe este că se plictisește groaznic. Asta, până în ziua în care îl cunoaște pe Shmuel, un băiețel trist, condamnat să poarte, asemenea altor mii de oameni, niște ciudate pijamale în dungi. O poveste cutremurătoare despre prietenie, în care cele două personaje principale vor trece de la dulcea ignoranță a copilăriei la maturizare înainte de vreme.

Mi-am dorit această carte de foarte mult timp, și pentru că are ca subiect Auschwitz-ul, dar și pentru că auzisem foarte multe despre ea, a fost și ecranizată, însă nu am vizionat filmul, mi-am dorit să parcurg prima dată cartea. Cu ajutorul celor de la Rao, am reușit să o obțin și pe această cale vreau să le mulțumesc 😊.

Bruno, un băiețel de doar nouă ani, care locuia în Berlin, este nevoit să se mute împreună cu mama sa și Gretel, sora lui de 12 ani, ce este ”un caz fără speranță”, la Out-With (corect Auschwitz) pentru că tatăl său a fost desemnat să-și execute serviciul acolo, un post mult mai bun decât cel de la Berlin. Însă nu-i place absolut deloc să locuiască aici, este plictisitor și prin casă mereu se perindă soldați de parcă ar fi și casa lor, nu doar a familiei sale. Obișnuit să fie în continuă mișcare, Bruno nu are foarte multe posibilități de a se distra la Out-With, iar în copii de după gard, pe care îi zărește de la fereastra camerei sale, nu are încredere, sunt mereu murdari și umblă doar în pijamale zdrențăroase, nu sunt deloc pe placul lui și nici nu seamănă cu prietenii săi de la Berlin, celor al căror nume începe să le uite. Singura activitate pe care o poate face este să exploreze și explorarea sa se dovedește a fi una productivă într-una din zile, când îl cunoaște pe Shmuel, unul dintre băiețeii din spatele gardului. Deși cei doi sunt foarte diferiți, atât din punct de vedere al cetăteniei, cât și al statutului, unul liber și celălalt condamnat să trăiască îngrădit, leagă una dintre cele mai frumoase și sincere prietenii…ce bine ar fi dacă și prieteniile din adolescență ar fi la fel de sincere și frumoase, iar cele care chiar sunt, sunt extrem de rare…

”Băiatul cu pijamale în dungi” este o carte cu un puternic impact emoțional, ce transmite un mesaj pe măsură prin intermediul lui Bruno. Viziunea, dar și acțiunile sale sunt încărcate de umanitate, nu ține cont de diferențele rasiale, greu de crezut chiar și pentru Shmuel, știind că Bruno este fiu de nazist și văzând diferențele dintre băiețel și Comandantul lagărului, parcă n-ar fi tată și fiu. Nu ne naștem răi, ci devenim, în funcție de ce exemplu urmăm în viață, în funcție de acțiunile noastre, dar și de gândire, toate acestea ne formează și ne transformă în cine suntem în ziua de azi. Finalul este unul cutremurător și încărcat de curaj, având în vedere că sunt doar doi băieți înocenți, în vârstă de nouă ani, ce n-au greșit cu nimic în viață. Are un limbaj lejer, am parcurs cartea în aproximativ trei ore, nu am putut să mă desprind de povestea lui Bruno, deși eram foarte furioasă pe unele personaje și-mi venea să-i pedepsesc exact cum făceau ei cu ceilalți. ”Băiatul cu pijamale în dungi” este o poveste simplă ce prezintă lumea a doi copii, de o parte și de alta a gardului de sârmă ghimpată, o lume încărcată de durere și suferință, dar și neputință…câtă forță poate avea un băiețel de doar nouă ani? Câte schimbări poate produce el într-o lume crudă?