Traducere de Andra Elena Agafiței prin Lingua Connexion
Chaol Westfall și Nesryn Faliq au ajuns în strălucitorul oraș Antica în încercarea de a încheia o alianță cu khaganul Continentului Sudic, ale cărui armate vaste par a fi ultima speranță pentru Erilea. Dar prezența lor acolo mai are un scop. Ei vor să ajungă la Torre Cesme, locul în care trăiesc cei mai buni vindecători din lume, singurii care ar putea să-l facă pe Chaol să meargă din nou. După ce a trăit suferințe de nedescris în copilărie, Yrene Towers nu are nicio dorință să-l ajute pe tânărul lord din Adarlan, darămite să-l vindece. Însă a depus un jurământ de a-i alina pe cei aflați în suferință și îl va respecta. Tânăra ajunge să îl însoțească pe un drum dureros și plin de obstacole, fiind nevoită să înfrunte și demonii din ea, nu doar întunericul care i-a rănit lui trupul și inima. Și Chaol, și Nesryn descoperă în Antica lucruri care îi vor schimba și care pot juca un rol mult mai important în salvarea Erileei decât s-ar fi așteptat.
M-am apucat de ”Turnul zorilor” imediat cum am finalizat ”Imperiul furtunilor”, despre care am scris pe blog aici, și am fost surprinsă să descopăr că urmărește doar acțiunea ce-i privește pe Chaol și Nesryn, aceștia aflându-se în Antica, spre care au pornit pentru a căuta aliați, dar și pentru a ajunge la Torre Cesme, locul în care trăiesc cei mai buni vindecători din lume, în speranța că Chaol va putea să-și recupereze mobilitatea. În Antica sunt găzduiți chiar la palatul khaganului Continentului Sudic, cel la care au venit pentru a-i propune alința, tot în acest palat fac cunoștință cu Yrene, vindecătoarea căreia i-a fost desemnată ”sarcina” de a-l vindeca pe Chaol, mai ales datorită faptului că nu este străină de cazul său.
Nu pot să spun că l-am îndrăgit tare mult pe Chaol, doar la început, în primul volum chiar mi-a intrat sub piele, apoi gata, în următoarele volume nu mai aveam ochi să-l văd și mereu mă necăjea, îmi venea să-l iau de gât și să-l agâț în cuier, dar ”Turnul zorilor” m-a determinat să-mi schimb părerea și să-l privesc cu alți ochi, chiar să-l înțeleg în momentele în care l-am judecat aspru, să-mi pară rău că a fost nevoit să treacă prin atâtea lucruri, să-și schimbe credințele și să se sacrifice, de multe ori, să-și ascundă sentimentele pentru a nu-i fi rănite persoanele dragi.
Acțiunea volumul se petrece în paralel cu cea din ”Imperiul furtunilor” și mi-a fost ciudat, la început, să-i întâlnesc doar pe Chaol și Nesryn, speranța mea a fost că mă voi reîntâlni și cu ceilalți, să aflu cum a evoluat povestea după ce s-a încheiat volumul cinci, dar țeapă…mai așteaptă, Lore dragă, până la volumul șapte… Pe lângă povestea lui Chaol și a lui Nesryn, am mai descoperit și povestea lui Yrene, dar și a membrilor familiei khaganului, Yrene chiar mi-a pătruns în suflet, exact cum simțisem că se va întâmpla, însă și o parte din membrii familiei de la palat au ajuns acolo unde trebuie și mi-a părut bine să-i întâlnesc și pe ei, chiar dacă unii mă călcau pe bătături cumplit.
Nici acest volum nu a fost lipsit de acțiune intensă, deși prima parte a volumului a mers puțin mai greoi, ce e drept, multe informații de asimilat, personaje noi de prezentat, aș putea spune că prima parte a fost un fel de pregătire pentru ceea ce m-a lovit în cea de-a doua. Am făcut pereche cu părul zburlit și palmele asudate, doar nu se putea altfel, i-am urmărit cu răsuflarea întretăiată și interes maxim, tare curioasă cum se va desfășura povestea pe tărâmul Anticii. N-am fost nici de această data pregătită așa cum trebuie pentru ceea ce am descoperit între coperțile cărții, m-au dat peste cap o mulțime de secrete ce au ieșit, în sfârșit, la suprafață, secrete menite să-ți bubuie mintea, nu alta, exact ce s-a și întâmplat în cazul meu, greu îmi era să cred. Lacrimile ce mi le-am abținut în volumul anterior s-au dezlânțuit de data aceasta, spre finalul volumului, n-am mai reușit să le țin în frâu și le-am lăsat să-și facă de cap…
Partea cea mai grea de acum vine, așteptarea volumului șapte al seriei și ultimul, din păcate, nu sunt pregătită și nici nu voi fi pentru a încheia această serie, deși, cel mai probabil, vor mai dura în jur de doi ani până la traducerea lui. Cine știe, poate când va fi vremea, voi reciti seria, să-mi reîmprospătez informațiile și să mă reîntâlnesc cu personajele…
”Mintea vioaie salvează vieți mai des decât magia.”
”Și cei mai mici șerpi puteau să aibă cel mai puternic venin.”
”Abia putea respira, abia-și încăpea în piele când gura lui se opri pe buzele ei. Era ca și când s-ar fi trezit, născut sau căzut din cer. Era un răspuns și o melodie, iar ea nu putea gândi sau simți destul de repede.”
”Adevăratul preț al tuturor acestor lucruri nu e frica pentru viața proprie, ci pentru ce i-ar face celuilalt pierderea propriei vieți.”
Mai puțin se termină luna august și noi nu am reușit să ducem la bun sfârșit articolul în ce privește recomandările lunii iulie, dar gata 😊. În articolul de astăzi veți regăsi titluri de la editurile Art, Rao, Nemira, Vellant, Trei, Epica, Litera, Corint, Bestseller și Bookzone. Sperăm ca printre titlurile recomandate de noi să găsiți minim un titlu pe placul vostru, iar în cazul în care ați citit vreo carte din cele recomandate de noi, suntem curioase să vă aflăm părerea în ceea ce le privește 😊.
“Fiecare moare singur” de HANS FALLADA – În timp ce Hitler alimentează cu carne de tun fronturile din întreaga Europă, în Berlinul anului 1940, Otto și Anna Quangel – un cuplu simplu din clasa muncitoare –, după ce își pierd singurul fiu în război, trec de la resemnare tacită și indiferență la furie mocnită și hotărăsc că a venit timpul să lupte împotriva sistemului. Rezistența lor pare lipsită de semnificație – denunță regimul nazist prin cărți poștale și scrisori pe care le distribuie la întâmplare –, dar este egală cu sfidarea supremă într-o lume unde chiar și cea mai mică nesupunere înseamnă moarte. Romanul vorbește despre sadismul grotesc de care e capabilă omenirea și, într-un contrast izbitor, despre simplitatea binelui și noblețea decenței. Poate că, într-adevăr, fiecare moare singur, dar nimeni nu trăiește singur sau în deplină intimitate, mai ales într-un oraș sufocat de teroare, suspiciuni și crime. Hans Fallada își bazează cartea pe povestea adevărată a lui Otto și-a Elisei Hampel, care prin textele lor subversive au încins spiritele în Gestapo până când, în cele din urmă, au fost capturați și ghilotinați. Evocă, totodată, imaginea luptei simbolice care adeseori a mișcat și-a încurajat insurecții uriașe ce-au răsturnat dictatori și regimuri totalitare.
„Camera” de Emma Donoghue – Pentru Jack, un băiețel de cinci ani, Camera reprezintă întregul lui univers: aici s-a născut, aici a crescut și aici continuă să trăiască alături de mama lui și, uneori, de o prezență masculină apăsătoare pe nume Bătrânul Nick. În timp ce pentru Jack acesta este spațiul în care se simte în siguranță, pentru mama lui, Camera reprezintă o închisoare. Cu o răbdare și un curaj demne de admirat, ea încearcă toate soluțiile posibile pentru a se elibera, iar singura șansă reală să reușească este chiar fiul ei.
”Oameni anxioși” de FREDRIK BACKMAN – Un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge într-un apartament scos la vânzare, unde are loc o vizionare. Pentru că poliția e pe urmele sale, se baricadează înăuntru și îi ia ostatici pe cei șapte potențiali cumpărători, aparent normali și inofensivi, printre care doi “rechini” imobiliari, un cuplu de lesbiene, o multimilionară cu tendințe suicidare și un sabotor de vizionări deghizat în iepure. Dar lucrurile o iau razna atunci când ostaticii și spărgătorul încep să-și dezvăluie dramele personale și anxietățile. Când spărgătorul le dă drumul ostaticilor și oamenii legii năvălesc înăuntru, nici urmă de infractor, iar depozițiile halucinante ale martorilor nu fac decât să-i bulverseze și mai mult pe polițiști: Unde e infractorul și ce nu-i în regulă cu oamenii ăștia?
“Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija – La școala din Poiana, profesorul de literatură română e învinuit de noile autorități de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu. După un simulacru de proces, Mihai Ulmu, „dușmanul poporului”, ajunge în gulag. Maria Răzesu, fosta lui elevă din anul IV de liceu, îl ajută să evadeze, dar și să-și dea seama de dragostea lor. O săptămână le-a trebuit soldaților ca să-i găsească. Șapte zile au fost de ajuns ca Mihai și Maria să se regăsească. Nestrivită de calvarul gulag-ului, dragostea răzbate prin piatră ca o iarbă cerească. Răzbate, șoptindu-ne că marile iubiri nu încap în temnița niciunde și nicicând.
”Gândește-te la un număr” de John Verdon – Cum ai reacționa dacă într-o zi ai primi o scrisoare în versuri prin care un necunoscut îți mărturisește că îți cunoaște cele mai adânci secrete și îți cere să te gândești la un număr? Și ce ai face dacă necunoscutul ar ghici numărul la care te-ai gândit? Deși inițial sceptic, detectivul Dave Gurney se lasă atras în rezolvarea enigmei. Povestea se complică însă atunci când este ucis destinatarul scrisorilor, un prieten din facultate al detectivului, și apoi se produc alte trei crime cu același mod de operare. Cine este criminalul și de ce se joacă cu mințile victimelor? Verdon, un fin psiholog al relațiilor interumane, construiește cu multă abilitate labirintul la capătul căruia vei afla răspunsul.
“Jocurile Foamei” de Suzanne Collins – Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord, se întinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros, Jocurile Foamei. Douăzeci și patru de adolescenți sunt luați de lângă familiile lor și aruncați într-o luptă pe viață și pe moarte, televizată în direct și urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat și… viu. Cine și cu ce sacrificii va câștiga cursa pentru supraviețuire?
“Privind la stele” de Gae Polisner – Pentru Klee, un adolescent în vârstă de șaptesprezece ani, tatăl său a însemnat totul. El i-a deschis calea către marile muzee din New York și către lucrările de artă fabuloase expuse acolo. De la el a aflat tot soiul de legende și povești pline de magie. Până într-o zi când tatăl lui a murit. Acum, silit să locuiască într-o suburbie împreună cu mama sa, Klee simte că a pierdut tot ceea ce i-a dat vreodată o identitate – iubitul sau tata, excursiile săptămânale la MoMA și energia vibranta a New York-ului. Asta până o cunoaste la ora de arte plastice pe Sarah, o fată impetuoasă și liberă, care-i răspunde cu zâmbete și glume când el „cade pe gânduri”. Brusc, are sentimentul că Sarah este singura care-l face fericit. Dar, când un act de tradare îl zdruncină, Klee ajunge în „Duba cu Maimute”, un centru de psihiatrie pentru adolescenți din Northollow. Alternând planurile temporale și conducând firul narativ spre punctul în care Klee acceptă că are nevoie de ajutor și decide să se vindece, ”Privind la stele” este un roman extraordinar, construit din tușe minimaliste cu efect maxim, despre ceea ce ne face să ne pierdem echilibrul și cum ni-l putem redobândi.
”Copilul E” de STEVE TASANE – Un grup de copii fără documente de identitate, având litere drept nume, sunt nevoiți să trăiască într-o tabără de refugiați. Au povești de viață, dar nu și acte care să le dovedească. Rămași ai nimănui, încearcă să clădească împreună o nouă familie și, în același timp, își doresc cu ardoare să păstreze vie amintirea vechilor identități. Vor fi ascultați și crezuți? Iar daca nu, ce li se va întâmpla? Această carte uimitoare, extrem de lirică, ii va fermeca pe copii și le va stârni curiozitatea. Toate întâmplările descrise în această carte sunt reale și li s-au intamplat unor copii reali, în tabere de refugiați reale din toată lumea, recent. Pentru a transmite mesajul poveștii, numele copiilor au fost schimbate în litere. Experiențele copiilor în aceste tabere au fost documentate cu filme, fotografii și mărturii orale pe nenumărate canale media, precum și pe website-uri.
”Crima si pedeapsa” de FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI – Etalon al romanului dostoievskian, Crimă şi pedeapsă nu are nevoie de vreo recomandare specială din partea criticului, el se recomandă singur ca o capodoperă a litera turii ruse şi universale, receptată ca atare pretutindeni, alături de Don Quijote, Hamlet, Faust, Roşu şi negru, Război şi pace, Madame Bovary… Prin problematica pe care o întruchipează, Raskolnikov a devenit arhetipul intelectualului înzestrat, protestatar ispitit de teoria supraomului, înstrăinat, în sensul modern al cuvântului, dar mai ales al celui care, săvârşind o crimă, îşi asumă, până la urmă, şi pedeapsa-ispăşire.
”O nouă șansă” de Mona Kasten – Allie și Kaden predau ștafeta iubirii celor mai buni prieteni, iar de îndată ce Dawn îl cunoaște pe Spencer, simte că ceva e pe cale să se întâmple. La fel vei simți și tu, iar această poveste nu va lipsi de pe lista ta cu top cărți de dragoste. Sentimentele de iubire se înfripă din ce în ce mai mult în inima protagonistului, însă Dawn e convinsă că orice ai face, la final vei fi rănit. Spencer e hotărât să-i arate contrariul și începe o bătălie în care iubirea devine cea mai puternică armă. Steagul alb se ridică abia atunci când Dawn află că în spatele poveștii lui de viață se ascund răni emoționale adânci. Acum ”O nouă șansă” dezvăluie două suflete ce se întâlnesc cu adevărat și pornesc într-o călătorie la finalul căreia speră să se vindece reciproc. O carte de dragoste despre puterea iubirii de a duce pasiunea dincolo de cer, o gură de aer proaspăt presărată cu o iubire de neuitat ce te poartă cu pași repezi spre a valora mai bine micile bucurii ale vieții.
”Povestea Faridei: fata care a învins ISIS” de Farida Khalaf, Andrea C. Hoffman – Primele memorii ale unei supravieţuitoare a terorii ISIS. Toţi bărbaţii au fost omorâţi. Toate femeile au devenit sclave. Farida a reuşit să evadeze. În august 2014, Farida, o adolescentă obişnuită, încerca să se bucure de vacanţa de vară. Fata locuia într-o regiune muntoasă din nordul Irakului, iar ce a urmat este de neimaginat. Satul ei a căzut pradă unui atac pus la cale de ISIS. Acestui atac i-au căzut victim toţi bărbaţii, inclusiv tatăl şi unul dintre fraţii Faridei, iar femeile au fost luate ostatice şi supuse unor chinuri atroce, de la bătăi şi violuri până la vânzare în piaţa publică asemenea unor vite. După şapte tentative eşuate de a se sinucide, Farida va profita, împreună cu alte cinci tinere, de o ocazie favorabilă şi va fugi în deşertul libian. Farida a dovedit un curaj incredibil într-o situaţie care părea fără ieşire şi s-a hotărât să facă publică povestea ei de viaţă. Ne aflăm în prezenţa memoriilor impresionante ale unei tinere femei, care arată ce înseamnă cu adevărat lupta pentru supravieţuire a unor oameni nevinovaţi, prinşi în vârtejul răzbunării inexplicabile a membrilor ISIS.
“Un buzunar plin cu secară” de Agatha Christie – Rex Fortescue, regele unui imperiu financiar, tocmai a fost otrăvit, iar în buzunarul lui poliția găsește secară. Cine este autorul acestei crime bizare? Ar putea fi oricare dintre membrii familiei omului de afaceri sau poate una dintre victimele numeroaselor lui înșelătorii. Dar când tânăra și decorativa soție a domnului Fortescue este asasinată la rândul ei, ca și una dintre servitoarele familiei, devine evident că ucigașul nu poate fi decât un psihopat. Căci ce alt motiv ar avea cineva să omoare folosind drept inspirație versurile unui cântecel pentru copii? Miss Marple se implică în cel mai ciudat caz din viața ei, pentru a de masca un ucigaș nemilos.
“Măștile fricii” de Camelia Cavadia – O carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici și de aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa).
“Călătoria Cilkăi” de HEATHER MORRIS – Un roman care pornește de la întâmplări adevărate, o poveste dramatică despre supraviețuire și iubire care prezintă destinul tinerei Cilka Klein, unul dintre personajele cele mai puternice ale bestsellerului internațional “Tatuatorul de la Auschwitz”. Cilka are 18 ani când Auschwitzul este eliberat de trupele sovietice. Își îngăduie pentru o clipă să creadă că există un viitor și pentru ea, dar numai pentru a fi aruncată din nou în lagăr – de data aceasta, dincolo de Cercul Polar, în Gulagul Vorkuta. Este acuzată că a supraviețuit colaborând cu naziștii. Trecutul este apăsător, amintirile dragi, în loc să-i dea curaj, ajung să o împovăreze, dar refuză să se lase învinsă. În ciuda condițiilor cumplite de viață din Siberia, speranța renaște, hrănită de solidaritate și prietenie, iar Cilka găsește o iubire atât de mare, cum nici n-a îndrăznit să viseze.
“Apă dulce” de AKWAEKE EMEZI – Un roman despre „frumoasa nebunie”, construit în jurul personajului Ada și al ideii de identitate fracturată. Inspirându-se din mitologia nigeriană, într-un stil când colocvial, intim, senzual, când poetic, incantatoriu, Emezi transformă întregul roman într-o cameră de marmură, în care răsună memorabil vocile acestor zei sângeroși, în căutare de teritorii umane demne de locuit. Cum va reuși o singură ființă umană să le conțină? Cea mai nouă endorfină literară, a se citi în apropierea unei fântâni.
„Omul în căutarea sensului vieții” de VIKTOR FRANKL – „Omul în căutarea sensului vieții” este cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre concentraționiste. Cartea devenită bestseller internațional cu peste 10 milioane de copii vândute, deschide cea mai intimă perspectivă asupra înțelegerii omului în situații de nesupraviețuit, cum acceptă trauma și în final, găsește sens în ceea ce trăiește.
Traducere de Andra Elena Agafiței prin Lingua Tradom
Pentru a obține coroana, Aelin Galathynus va trebui să pornească pe un drum extrem de periculos, de-a lungul căruia va lupta pentru supraviețuirea poporului sau. În timp ce regatele din Erilea se prăbușesc unul câte unul în jurul ei, Aelin este nevoită să accepte alianțe cu dușmani declarați, pentru a evita ca ființele cele mai dragi ei să cadă în ghearele forțelor malefice, hotărâte să pună stăpânire pe lumea acesteia. În mijlocul unui război ce pare s-o împresoare din toate zările, în ciuda loialităților rupte și cumpărate și a prietenilor pierduți, viitoarea regină este mai decisă ca niciodată să-i salveze pe cei pe care-i iubește: prințul războinic, pe de o parte, și, de cealaltă parte, poporul ei. Va reuși Aelin să-și salveze lumea de la pieire sau va eșua?
La fix două luni de când am citit volumul patru al seriei ”Tronul de Cleștar”, despre care am scris pe blog aici, am reușit să citesc și volumul cinci cu ajutorul celor de la Librăria Cartea de Nisip din Timșoara și pe această cale, vreau să le mulțumesc pentru această bookurie, de nu erau ei, nu știu când reușeam să pun mânuța pe volum, dar mai să-l citesc. Nici nu l-am amânat prea mult și m-am apucat de el chiar în primele zile ale lunii august.
Le-am dus dorul foarte mult personajelor, mai ales lui Aelin și Rowan, însă nici celelalte nu au fost de lepădat, sincer vă spun, fiecare mi-a ajuns la suflet, la un moment dat, unele mai ușor, altele mai greu, însă au ajuns acolo unde trebuie. De data aceasta am pornit alături de Aelin și trupa ei în căutare de aliați, în timp ce regatele din Erilea se prăbușesc, rând pe rând, protagonista noastră fiind determinată să-și apere, dar să-și si salveze atât pe cel iubil, cât și poporul său. Și-n acest volum s-a observat evoluția lui Aelin, n-am putut decât să mă bucur de acest lucru, dar și celelalte personaje au evoluat mult mai mult față de volumele anteriore. Mi-am reamintit de ce le-am îndrăgit, iar iubirea pentru ele s-a intensificat cu acest volum, mi-au trezit noi emoții, mi-am făcut alte speranțe în ceea ce-i privește, m-am delectat cu replici ”din topor” încărcate de umor și sarcasm, dar mai ales, m-am răsfățat cu mici momente de iubire, mult așteptate în ceea ce mă privește. Pe lângă toate acestea, mi s-a alăturat și pielea de găină, alte bănuieli mi s-au confirmat și această nouă aventură m-a ținut cu sufletul la gură cu fiecare pagină parcursă.
Cătă m-a tot amenințat că am să plâng, că mă va distruge ”Imperiul furtunilor”, și sincer vă spun că nu eram pregătită să mă apuc de volum, de teamă că va da cu mine de pământ. Ei bine, a dat cu mine de pământ, însă am reușit să-ă fac față, întrucât am avut unele presentimente și deși n-am plâns (spre mirarea mea), au curs apele pe mine, mda…am simțit că trăiesc volumul. Am fost extrem de tristă când am ajuns la final, mi-am dorit să dispară unele personaje, dar iluziile mele au fost spulberate, nu se putea să nu-mi fie testați nervii, iar în acele momente am avut impulsul de a brutaliza cartea, săraca, doar nu avea nicio vină… Dar da, și cu acest volum m-am convins că sunt înnebunită dupa seria ”Tronul de Cleștar”, cred că-mi lucesc și ochii atunci când vorbesc despre ea, mai ales că n-am avut nici măcar un moment în care să spun că mă plictisește, din contră, a fost intens, am parcurs paginile în neștire, nici nu conștientizam cât de repede trec peste capitole și cât de aproape eram de finalul volumului.
”Prefer să mor mâine decât să trăiesc o mie de ani ca o lașă.”
”Războiul ăsta este doar a doua mutare dintr-un joc jucat încă din vremurile antice, de dincolo de mare.”
”Nu exista o lume mai bună – nu exista un sfârșit fericit. Pentru că nu existau sfârșituri.”
”Te iubesc. Pot să-ți ofer orice și nici nu am nevoie de timp. Chiar și când lumea asta o să fie doar un fir de praf uitat de stele, eu tot am să te iubesc.”
”Și se întrebă dacă este posibil să iubești pe cineva atât de mult, încât să mori din cauza asta. Dacă este posibil să iubești pe cineva atât de mult încât timpul, distanța și moartea să nu reprezinte un pericol.”
”Frica este o condamnare la moarte. Când ai să fii acolo, să îți aduci aminte că noi nu trebuie să supraviețuim – ci numai să-i lovim suficient astfel încât, atunci când ea o să se întoarcă…să îi extermine pe restul.”
Vanessa, recent divorțată de Richard, află că acesta s-a logodit din nou și o invidiază pe noua femeie din viața lui, Nellie. Richard, manager de succes al unui fond speculativ, s-ar putea să le înșele însă pe amândouă, și nu doar pe ele. Când veți citi această carte, veți fi tentați să faceți o mulțime de presupuneri. Veți presupune că citiți despre o fostă soție geloasă. Veți presupune că aceasta este obsedată de înlocuitoarea ei – o femeie frumoasă, mai tânără, care urmează să se mărite cu bărbatul pe care îl iubesc amândouă. Veți presupune că ați descifrat anatomia acestui triunghi amoros încurcat. Nu faceți nici un fel de presupunere! Soția dintre noi este un roman plin de întorsături de situație, care prezintă complexitatea și secretele unei căsnicii de invidiat – și adevărurile periculoase pe care le ignorăm în numele iubirii.
După ce am citit ”Fata anonimă”, despre care am scris pe blog aici, mi-am spus că trebuie să citesc și ”Soția dintre noi”, auzisem doar de bine în ceea ce o privește, așa că zis și făcut, iar romanul a fost prima mea lectură din luna august și nici nu se putea mai bine de atât. Căsătoria Vanessei s-a încheiat de curând, Richard i-a găsit deja o înlocuitoare mult mai tânără, dar și mai potrivită, cu care s-a logodit și urmează să se căsătorească. Însă Vanessa nu are pace o dată ce divorțul s-a finalizat, este cuprinsă de diverse gânduri, atât în ceea ce-i privește viața după divorț, dar și a perioadei de timp în care a fost femeie căsătorită, cât și viața pe care o va duce înlocuitoarea sa drept soție a lui Richard… Dacă ești de părere că toată povestea este bazată pe gelozia unei femei părăsite, gândește-te de două ori, presupunerile nu-și au locul atunci când te lași captivat de paginile ”Soției dintre noi”…
Cum spuneam și mai sus, mă bucur că am început luna august alături de un titlu așa bun, îmi era dor de un thriller captivant, care să se joace cu mintea mea după bunul său plac, să mă izbească cu răsturnări de situație și să-mi trezească puțin paranoia. Și nu am fost deloc dezamăgită de ”Soția dintre noi”, chiar de la primele pagini am fost captivată de povestea Vanessei, dar și a lui Nellie, și deși mi-am format idei în ceea ce privește cursul poveștii, evident că mi-am primit palmele cuvenite, o singură bănuială mi s-a confirmat și o dată confirmată, s-a trezit detectivul din mine, am parcurs cartea cu sufletul la gură, am dat paginile în neștire, prinsă în întorsături, dar și curioasă de deznodământ. De multe ori am avut impulsul de a scutura cartea, nu știu de ce, poate pentru a le băga mințile-n cap personajelor, nu că ar fi funcționat… Am reușit să parcurg volumul în câteva ore, m-a prins în mrejele sale și nu mi-a dat drumul până nu m-am apropiat de final. Și ce final…dacă nu mi-au ajuns palmele primite de-a lungul lecturii, ei bine, finalul mi-a mai servit o tură, să fie sigur…
Chiar dacă a fost romanul de debut al autoarelor Greer Hendricks și Sarah Pekkanen, a fost unul foarte bun, părerea mea, și se observă evoluția acestora din ”Fata anonimă”. Nu pot să spun că mi-a plăcut la fel de mult ca celălalt roman al lor, însă a reușit să mă țină în priză până la final. ”Soția dintre noi” a fost titlul potrivit la momentul potrivit, a avut acțiune alertă, mult suspans, joc psihologic și răsturnări de situație, dar totodată a fost și o dovadă că roata se întoarce, exact atunci când nici nu te aștepți… Romanul poate trece lejer ca o lectură într-o zi de relaxare în parc sau plajă, în câteva ore va fi gata cu siguranță, așa că data viitoare când ai programată o ieșire de genul, asigură-te că o ai în geantă 😉.
Eleanor a fost dată afară din casă şi, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, fraţii şi tatăl ei vitreg. O şcoală nouă, unde nu cunoaşte pe nimeni şi toată lumea pare s-o urască. Nu-şi face nicio speranţă că şi-ar putea găsi prieteni şi, când se-aşază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-şi asculte muzica şi să-şi citească benzile desenate, nu se-aşteaptă la mare lucru.
Însă unele poveşti de dragoste încep fără mari aşteptări şi se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deşi sunt suficient de deştepţi să ştie că prima iubire nu durează, Eleanor şi Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci şi în ce are mai amuzant, mai naiv şi mai stângaci.
Pentru prima dată am văzut ”Eleanor și Park” pe bookstagram anul trecut, deși cartea e publicată din 2013, și mi-am dorit încă de atunci să o descopăr și eu. A ajuns la mine, într-un final, cu ajutorul cartepedienilor și mare mi-a fost bucuria când mi-a ajuns la urechiușe informația că titlul face parte dintre poveștile favorite ale unei persoane dragi mie din cadrul Cartepediei, așa că eram și mai nerăbdătoare să descopăr povestea lui Eleanor și Park, să mă lămuresc de ce este așa îndrăgită.
Eleanor este o adolescentă în vârstă de 16 ani, ce face parte dintr-o familie numeroasă, dar și problematică, locuiește cu mama sa, cei patru frați și tatăl vitreg într-o casă dominată de frică, constrânsă să împartă o cameră cu ceilalți frați ai săi, deci intimitatea nu-și are locul, se pare. După un an în care a locuit departe de mama și frații ei, se reîntoarce acasă și este nevoită să înceapă cursurile la o școală nouă, unde nu cunoaște pe nimeni, nici nu-și dorește să cunoască, ci să fie invizibilă. Întâmplarea face ca modul ”invizibil” să nu se activeze în cazul ei și-ntr-una din zile este nevoită să se așeze în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, ce-și citește benzile desenate cu muzica la maxim în căști, lângă el fiind singurul loc liber în tot autobuzul școlii. Park își dorește și el să fie lăsat în pace, să-și vadă de ale sale, însă nici unul, nici celălalt nu primește ceea ce-și dorește și astfel devin ”colegi de autobuz” și nu numai… Dacă sunteți și voi la fel de curioși, cum am fost și eu, în ceea ce le privește povestea, cartea o găsiți pe site-ul Cartepediei aici😊.
”Eleanor și Park” a fost una dintre cele mai simpatice, amuzante și emoționante povești cu adolescenți citite de mine în ultima perioadă și nu pot decât să mă bucur că am reușit să o descopăr. Atât Eleanor, cât și Park mi-au intrat sub piele și tare greu îmi era să mă despart de ei, începeam ziua alături de ei, iar seara o încheiam tot cu ei. Am parcurs cartea cap – coadă cu un zâmbet imens pe față, cu o bucurie mare în suflet și așa o stare de bine mi-a trasmis, deși am avut și momente când nervii mei au fost întinși la maxim și așa aș fi activat modul criminal, să-i ”curăț” pe unul și altul, doar așa ca să nu-mi mai strice zenul. M-a durut sufletul pentru Eleanor, situația ei era una dintre cele mai triste, de multe ori am judecat-o pe mama sa, i-aș fi dat două-trei palme, ce e drept, poate și-ar mai fi revenit, nu puteam să înțeleg de ce se comportă în acel mod și de ce nu-și găsește curajul să facă anumite lucruri, dar m-am și bucurat când am observat să răsar razele soarelui și pe strada Eleanorei. Familia lui Park, pe de altă parte, m-a distrat maxim, replicile dintre membrii familiei au fost un deliciu pentru mine și abia îi apucam să reapară în cadru, nu aveam niciun moment de plictiseală alături de ei.
Ce să vă mai spun de protagoniști? Că v-aș spune atâtea de mult, aș da tot din casă, însă nu e voie… Povestea lor mi-a trezit fluturașii din stomac și m-a făcut să mă gândesc la prieteniile mele din adolescență, prima iubire și ai săi fiori, reticența cu care vine la pachet, teama de a nu fi respins, dar și încântarea de a fi acceptat așa cum ești, chiar dacă ești un ciudat și nu te încadrezi în tiparele societății. ”Eleanor și Park” tratează atât de multe subiecte, printre care bulling-ul, critica personală, care este cea mai dură (o cunosc și eu, m-am regăsit puțin în personajul lui Eleanor), familia, atât una închegată, cât și una dezbinată, frumusețea primei iubiri și ale sale emoții, dar ne și face să conștientizăm faptul că aspectul fizic nu contează atât de mult pe cât contează mintea și sufletul. Chiar dacă, privindu-te, te vezi ca fiind cea mai oribilă persoană, în ochii celuilalt ești văzut ca rupt din stele. Povestea lui Eleanor și Park este una sinceră, comică, încărcată de speranță și cu siguranță îți va trezi fluturii la viață, dar și un zâmbet cald pe chip atunci când o vei citi 😊.
”Nu-mi place de tine. Cred că…trăiesc pentru tine. Cred că nici nu respir când nu sunt cu tine. (…) Mă gândesc tot timpul la tine când nu suntem împreună, nu fac nimic altceva. Iar când suntem împreună intru în panică. Pentru că fiecare secundă este importantă. Și nu mă pot controla, nu știu ce să fac. Nu-mi mai aparțin, nu mai sunt a mea, sunt a ta – și ce mă fac dacă te hotărăști că nu mă vrei? Cum ai putea să mă vrei așa cum te vreau eu pe tine?”
”Trebuia să țină minte sărutul ăsta pentru totdeauna. Trebuia să-l ajute să ajungă acasă. Avea nevoie să și-l aducă aminte când se trezea speriat la miezul nopții.”
”Prima dată când se ținuseră de mână s-a simțit atât de bine, încât toate relele pe care le trăise dispăruseră. Senzația de bine era mai puternică decât tot ce o rănise vreodată.”
”Crezi că, dacă ții pe cineva strâns în brațe, asta îl va aduce mai aproape. Crezi că-l poți ține atât de strâns încât să-l poți simți imprimat în tine și după ce te îndepărtezi.”
În timp ce Hitler alimentează cu carne de tun fronturile din întreaga Europă, în Berlinul anului 1940, Otto și Anna Quangel – un cuplu simplu din clasa muncitoare –, după ce își pierd singurul fiu în război, trec de la resemnare tacită și indiferență la furie mocnită și hotărăsc că a venit timpul să lupte împotriva sistemului. Rezistența lor pare lipsită de semnificație – denunță regimul nazist prin cărți poștale și scrisori pe care le distribuie la întâmplare –, dar este egală cu sfidarea supremă într-o lume unde chiar și cea mai mică nesupunere înseamnă moarte.
”Fiecare moare singur” vorbește despre sadismul grotesc de care e capabilă omenirea și, într-un contrast izbitor, despre simplitatea binelui și noblețea decenței. Poate că, într-adevăr, fiecare moare singur, dar nimeni nu trăiește singur sau în deplină intimitate, mai ales într-un oraș sufocat de teroare, suspiciuni și crime. Hans Fallada își bazează cartea pe povestea adevărată a lui Otto și-a Elisei Hampel, care prin textele lor subversive au încins spiritele în Gestapo până când, în cele din urmă, au fost capturați și ghilotinați. Evocă, totodată, imaginea luptei simbolice care adeseori a mișcat și-a încurajat insurecții uriașe ce-au răsturnat dictatori și regimuri totalitare.
În ultimele săptămâni am văzut tot mai des cartea pe conturile Anei, Emmei, Andei, Mădălina și apoi am observat că și pe Roxi o bate un gând să o citească, așa că îmi doream să aflu și eu care e treaba cu volumul, mai ales că era extrem de lăudat. Zis și făcut, drăguții de la Cartepedia m-au ajutat să o aduc în bibliotecă, însă nici nu am apucat să o pun pe raft că m-am și apucat de ea de cum sosise coletul. Le mulțumesc din suflet celor de la Cartepedia pentru exemplarul oferit, îl găsiți și voi aici dacă vi-l doriți, iar dacă sunteți fani al genului ficțiune istorică, ”Fiecare moare singur” nu trebuie să vă scape.
Între coperțile cărții am descoperit povestea Annei și a lui Otto Quangel , un cuplu de muncitori modești, ce și-au pierdut singurul fiu pe front, luptând pentru Hitler, iar în urma acestei pierderi, aleg să înfrunte sistemul nazist, și cum altfel, dacă nu prin sfidare? Încep prin a scrie cărți poștale și scrisori săptămânal, pe care le distribuie la întâmplare prin oraș, însă acest act dovedește nesupunere și este pedepsit cu moartea. Dacă reușesc să schimbe ceva în gândirea celorlalți cu ale lor cărți poștale sau nu, dacă au vreun impact acele acuzații cutremurătare, nu vă rămâne decât să aflați, Anna și Otto vă împărtășesc povestea lor.
Recunosc, am fost puțin șocată de dimensiunea cărții atunci când am ținut-o în mâini, nu mă așteptam și fie așa voluminoasă (are peste 700 de pagini), însă în ciuda acestui aspect, cartea s-a citit foarte ușor, paginile au trecut de la sine și am reușit să mă pierd între coperți de la primele capitole. Totodată, am descoperit și povestea altor personaje, care au avut mai mult sau mai puțin contact sau legătură cu cuplul Quangel, însă povestea fiecăruia a avut ceva dureros în ea. De multe ori m-au lovit frustrările și nervii, unele personaje m-au călcat cumplit pe bătături și așa-mi venea să le extermin, nu-mi venea să cred că sunt capabili de atâta răutate, de a călca în picioare pe oricine și orice, pentru a le ieși socotelile. Deși nu sunt străină de brutalitățile și ororile celui De-al Doilea Război Mondial, tot îmi este greu să nu mă șochez de existența unor persoane capabile de brutalități ieșite din comun, să nu mă cutremur în fața faptelor și să nu fiu lovită de o furie greu de controlat.
Acțiunea cărții este împărțită în patru părți, fiecare parte devenind mai intensă decât cealaltă, iar dacă în prima parte am avut o acțiune mai domoală, am făcut cunoștiință cu personajele, aveam impresia că este puțin groaie, prea multe informații de asimilat, ei bine, începând cu a doua parte, asta fiind undeva în jurul paginii 200, lucrurile au început să se dezmorțească bine și să-mi fie tot mai greu să pun cartea deoparte, în ciuda durerilor ce le simțeam la degete și mâini. Cu fiecare pagină, a devenit tot mai intensă, m-a prins tot mai mult, m-a ținut cu sufletul la gură, deși intuiam că ceva se va întâmpla, s-a instalat și pielea de găină, fiorii pe șina spinării și palmele transpirate, iar cum mă apropiam de finalul poveștii, m-a lovit o tristețe teribilă și ochii mi s-au încărcat de lacrimi. Este a doua carte ce o citesc din perspectiva germanilor, cum gândesc ei în ceea ce privește sistemul nazist, sentimentele lor, lupta pe care o duc în interior, greutățile pe care le întâmpină. ”Fiecare moare singur” este o lecție despre curaj și adevăr, este povestea unor oameni ce n-au încetat să lupte, deși au fost dominați de frică și neîncredere, să creadă în bine și să spere la o schimbare.
”Noi nu trăim pentru noi înșine, ci pentru cei din jurul nostru. Iar dacă facem ceva și ajungem cineva, n-o facem pentru noi, ci pentru cei din jurul nostru…”
”(…) fiecare dintre noi a fost nevoit să se descurce singur, fiecare a fost prins singur și fiecare va trebui să moară singur. Dar tocmai de-aia nu suntem singuri, Quangel, și nici nu vom muri degeaba. Nimic nu se întâmplă degeaba pe lumea asta și, fiindcă luptăm pentru dreptate și împotriva brutalității, vom fi învingători în cele din urmă.”
”Nu contează câți luptă, unul sau zece mii; dacă cineva simte că trebuie să lupte, atunci o face, fie că-l ajută cineva sau nu.”
”Conștiința liniștită doarme și pe furtună.”
”Suntem ca semințele bune într-un camp plin de buruieni. Dacă n-ar exista semințe bune, câmpul s-ar umple numai de buruieni. Dar semințele bune se pot înmulți…”
În sfârșit am ajuns și noi la zi cu recomandările, lung a mai fost drumul…greu cu timpul de împărțit, prea multe vrem să facem și parcă nici ce reușim să facem nu este de ajuns… Sperăm ca și-n articolul de astăzi să găsiți minim un titlu pe placul vostru, iar în cazul în care ați citit unul sau mai multe titluri menționate de noi, nu ezitați în a ne împărtași părerea voastră în ceea ce-l privește 😊. Clicul dat pe titlul cărții vă trimite la recenzia postată pe blog, în cazul în care doriți să aflați mai multe detalii 😊.
“Diamantul de la miezul nopții”, “Moștenitoarea focului”, “Regina umbrelor” de Sarah J. Maas – Doi bărbaţi o iubesc. O lume întreagă se teme de ea. Dar numai ea poate să salveze lumea. Celaena Sardothien, asasină, este arma cea mai ucigătoare a Regelui din Adarlan. Ea trebuie să-şi câştige libertatea prin sângele duşmanilor ei – dar nu suportă să ucidă pentru rege. Iar cu fiecare moarte pe care Celaena o înscenează, cu fiecare minciună pe care o rosteşte îi pune în pericol pe cei pe care îi iubeşte. Atrasă de cei doi protectori ai ei, un căpitan şi un prinţ, şi luptând împotriva unor forţe întunecate mult mai puternice decât regele însuşi, Celaena trebuie să se hotărască pentru ce să se zbată: libertatea ei, inima ei ori destinul regatului…
“Visul își alege visătorul” de Laini Taylor – încă de la cinci ani, Lazlo a fost fascinat de miticul oraș pierdut, Plângerea, dar ar fi fost nevoie de cineva cu mai multă cutezanță decât el ca să plece în căutarea acestuia. Asta până când o uluitoare ocazie se prezintă singură — în persoana unui erou numit Ucigașul de Zei și o legiune de războinici legendari – iar el trebuie să se folosească de șansa ivită sau să-și piardă visul pentru totdeauna. Ce s-a întâmplat în Orașul Nevăzut de i s-au tăiat toate legăturile cu lumea? De ce Eril-Fane, supranumit și Ucigașul de Zei, caută să șteargă orice urmă a zeilor? Răspunsurile așteaptă să fie descoperite laolaltă cu alte mistere — inclusiv zeița cu piele albastră care îi bântuie visele lui Lazlo… Umbra trecutului este la fel de reală ca fantomele care bântuie citadela zeilor uciși. Lăsați-vă absorbiți în lumea mitică, în care groaza se împletește cu miraculosul, frumusețea delicată cu oribilele coșmaruri, iubirea cu măcelul.
“Talentatul domn Ripley” și “Ripley sub pământ” de Patricia Highsmith – După o copilărie marcată de moartea ambilor părinţi şi de experienţele traumatizante trăite alături de o mătuşă care îl umileşte, Tom Ripley devine un tânăr anxios, cu o sexualitate incertă, care îşi câştigă existenţa în New York punând la cale diverse fraude fiscale şi luându-şi identităţi false. Atunci când magnatul Herbert Greenleaf îl roagă pe Tom să meargă în Italia pentru a-l convinge pe fiul său, Dickie, să se întoarcă acasă, el acceptă fără ezitări. Ajuns acolo, Tom este vrăjit de personalitatea lui Dickie, însă fascinaţia lui se transformă treptat în ataşament bolnav, apoi în dorinţa obsesivă a tânărului de a deveni chiar persoana pe care o adoră. Iar de aici până la crimă ar putea fi doar un pas.
”Închide ochii strâns” de John Verdon – În general suntem în stare să ne imaginăm lucruri mai rele decât ne rezervă realitatea. Cel mai mult ne temem de monstrul care ne-ar putea pândi din umbră.Un lucru e cert: Dave Gurney nu poate sta departe de enigme. A încercat multe: s-a pensionat, s-a mutat la țară, s-a apucat de grădinărit… Dar în zadar. De îndată ce i se oferă ocazia să ancheteze un nou caz de crimă, fostul detectiv din secția Omucideri nu stă prea mult pe gânduri. Victima? O mireasă. Cel puțin, pentru început. Criminalul? Deschide ochii larg, să nu fii luat prin surprindere!
“Circe” de Madeline Miller – Lumea este condusă de zei și titani. O lume plină de rivalități și intrigi în care Circe nu-și poate găsi locul. Mai întâi, îndură umilința și disprețul propriei familii, fiindcă ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui și cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternică precum tatăl său și nici fermecătoare ca mama ei nimfă. Dar Circe se dovedește a fi un copil neobișnuit, care deține puterea vrăjitoriei, ceea ce constituie de acum o amenințare pentru zei…
”Mai este oare acesta un om?” de Primo Levi – „Primo Levi s-a născut în 1919 la etajul patru al unui bloc «oarecare» de apartamente din Torino și, în afara unor «întreruperi forțate», a continuat să trăiască acolo în compania mamei sale până în 1987 când s-a aruncat pe casa scărilor și a murit. Cea mai lungă întrerupere a fost din septembrie 1943 până în octombrie 1945 și i-a furnizat materialul central al carierei sale de scriitor: trei luni într-un grup de partizani dintr-o mișcare de rezistență împotriva ocupației germane, două luni într-un lagăr de internare fascist, unsprezece luni la Auschwitz [III] și alte nouă în diverse lagăre rusești de refugiați. În 1946, la 27 de ani, în ciuda faptului că lucra cu normă întreagă pe un post de chimist, Levi a scris despre timpul petrecut în lagărul de concentrare. Mai este oare acesta un om? este considerată acum o capodoperă.” Tim Parks, The New York Review of Books
“Povestea fără sfârșit” de Michael Ende – Când Bastian descoperă într-un anticariat o misterioasă carte legată în mătase arămie, nici prin gând nu-i trece că o să-i fie încredințată o misiune importantă. E nevoit să pătrundă cumva în carte și să salveze Fantázia, un tărâm al imaginației în care orice este posibil, și în care te poți și pierde. Viața Crăiesei Copile stă în mâinile sale și e hotărât să riște totul pentru a o salva. Adevărata încercare pe care Bastian e nevoit să o depășească nu este pătrunderea în Fantázia și salvarea ei, ci descoperirea căii prin care se poate întoarce în lumea reală. Iar părăsirea unui tărâm fără hotare se dovedește cu atât mai grea. Scriind o poveste în poveste ce se autogenerează la infinit, Michael Ende le demonstrează cititorilor săi că nimic nu se sfârșește cu adevărat, ci doar se preschimbă, și că, în final, cheia ce deschide poarta tuturor posibilităților stă în puterea de a afla cine ești cu adevărat.
“Motivul X” de Stefan Ahnhem – În timp ce Fabian Risk veghează asupra fiicei sale, Matilda, împuşcată şi aflată în comă la spitalul din Helsingborg, un băiat refugiat din Siria este ucis în mod brutal, aruncând poliţia oraşului într-o nouă investigaţie complexă a unei crime de natură rasială. Dar nimic nu este atât de clar pe cât ar părea şi, atunci când sunt comise mai multe crime, Lilja, Klippan şi colegii lor de la poliţia din Helsingborg pornesc într-o vânătoare disperată după mai mulţi ucigaşi. În cele din urmă, Fabian este forţat să revină mai devreme la serviciu, chiar dacă ar prefera să se concentreze asupra familiei, iar şeful poliţiei, Astrid Tuvesson, trebuie să-şi scurteze programul în doisprezece paşi pentru alcoolici ca să supravegheze inves tigaţiile paralele, în ciuda faptului că abia a început tratamentul. Între timp, Fabian se luptă cu informaţiile lăsate în urmă de colegul său ucis, Hugo Elvin, şi începe propria anchetă secretă care ar putea să schimbe pentru totdeauna strâns unita echipă de investigaţie.
”Oglinda spartă” de Agatha Christie – Agitația cuprinde întregul sătuc St Mary Mead atunci când celebra actriță Marina Gregg cumpără o casă aici. Vine să facă un film, are de gând să se stabilească în sat și chiar va organiza o serbare! Toată lumea se grăbește să participe la petrecere. Mai puțin Miss Marple, care nu este astfel de față când o admiratoare a actriței moare după ce bea un cocktail otrăvit. Dar cine ar fi avut motiv să ucidă o femeie cam băgăreață, e drept, dar absolut inofensivă? Sau poate doza fatală de otravă era destinată chiar frumoasei Marina Gregg? Cu ajutorul relatărilor contradictorii ale martorilor și al intuiției sale fără greș, Miss Marple descoperă că uneori o întâmplare banală din trecut poate avea consecințe dezastruoase…
“Adam și Eva” de Liviu Rebreanu – Apărut în 1925, romanul lui Rebreanu urmărește povestea de dragoste a unui cuplu care se caută încontinuu și se întâlnește doar în al șaptelea episod istoric al evoluției civilizației – de aici și denumirea operei, ce ilustrează identificarea celor doi cu perechea primordială. Ideea principală a cărții este reprezentată de căutarea sufletului pereche de-a lungul mai multor vieți. Astfel, sub încarnarea a 7 personaje în diferite epoci și spatii geografice – Mahavira în India, Unamonu în Egiptul Antic, Gungunum în Babilon, Axius în Roma Antica, Hans în Germania medievală, Gaston în Franța revoluționară și Toma Novac în România interbelică – principiul masculin își caută perechea pentru a se reîntregi, deoarece după cum explică autorul prin intermediul personajului Aleman: ”Bărbatul și femeia se caută în vălmășagul imens al vieții omenești. Un bărbat din milioanele de bărbați dorește pe o singura femeie, din milioanele de femei. Unul singur și una singura! Adam și Eva! Căutarea reciprocă, inconștientă și irezistibilă e însuși rostul vieții omului.”
“Dor de dor de tine” de Constantin Romulus Preda (3 volume de poezii) – Dorul este rana ce-și vindecă singură durerea. Doar prin dor ne putem întoarce către noi, putem iubi, putem zbura dincolo de granițele acestei lumi. Dorul trebuie să fie destinația bătăilor inimii. Când ți-e dor, dacă închizi ochii, devii tu însuți o bătaie de inimă în lipsa inimii.
A trecut ceva timp de când nu v-am mai vorbit despre cărticelele pentru copiii de la editura Univers Enciclopedic, însă mă revanșez în acest articol. La începutul lunii am primit un colet din partea lor și m-am bucurat enorm de cărțile descoperite în colet, eram super încântată să descopăr noi povești, dar să le citesc și celor mici de la Kids, cărțile ”veterane” deja nu mai atrag, simt și ei nevoia de noutăți, se pare. Și mare le-a fost bucuria când au văzut că urmează să audă povești noi, dar să-ți îmbunătățească și cunoștințele…
Ca să puteți ajunge la cartea de pe site, este suficient să dați click pe titlul cărții menționate în articol și vă trimite direct pe pagina unde se află cartea 😊. Sper să vă facă cu ochiul recomandările mele și să-i fericiți pe cei mici ai voștrii, ai mei de la grădi sunt mai mult decât încântați 😊.
”Bine ai venit, vară!”ne prezintă, cu ajutorul ilustrațiilor, o parte din activitățile ce le putem face pe timpul verii, printre care: să mergem la un picnic sau la o plimbare în parc, o vacanță la mare, să construim castele de nisip sau să ne bălăcim în apa mării, putem savura o înghețată, dar avem și posibilitatea de a face o scurtă aventură în pădure pentru a urmări animăluțele din pădure, să observăm cum își petrec ele seara 😊. Este extrem de potrivită pentru copilașii până în doi anișori, întrucât este foarte scurtă, iar ilustrațiile sunt frumoase prin simplitatea lor, dar și foarte expresive, însă se pot bucura de ilustrații și cei mai mărișori, ei au posibilitatea de a ghici activitățile ilustrate în cărticică.
”Ajută-mă să zbor!”estecartea ce i-a distrat foarte mult pe copilașii de la Kids, a devenit noua carte favorită a celor mici, dar și a mea 😊. Cu ajutorul îndrumărilor întâlnite pe paginile cărții, am reușit să ajutăm albinuța să se trezească, să zboare așa cum trebuie, i-am dat chiar și o mână de ajutor în a culege polenul, dar mai ales în a pregăti delicioasa miere…ce ne mai place și nouă mierea 😊.
”Șoricelul Picobello. Aventuri în cada plină cu spumă” – cu versuri amuzante, am descoperit ritualul șoricelului Picobello înainte de nani, aventurile sale în cada plină cu spumă. Ce bucurie mai mare poate fi decât o bălăceală în cădiță înainte de somnul de seară? Cei mici ne-au mărturisit că și ei, din când în când, se joacă în cădița plină cu spumă, cel mai mult fiindu-le pe plac să facă balonașe de spumă, însă trebuie să fie foarte atenți atunci când ies din cădiță, să nu alunece în cazul în care de la atâta distracție, să nu fi scăpat spumă pe jos, chiar m-au atenționat să am și eu mare grijă dacă mă joc în cada plină cu spumă…
”Noapte bună, somn ușor!”este potrivită pentru somnicul de prânz al copilașilor de la grădiniță. Încă de la prima lecturare, cei mici au îndrăgit-o, m-a îmbiat chiar și pe mine la somn cu toate acele ritualuri de adormire. Am parcurs-o de câteva ori, povestea în versuri te poartă foarte ușor spre lumea viselor, iar prichindeii tare obosiți au adormit chiar de la prima citire, mai ales când au avut parte de puțin alint 😊.
”Vreau să mă spăl!”ne spune povestea sconscului Curățel, cel căruia nu-i place să împrăștie mirosuri urâte, lui îi place să se spele bine de tot, să îşi perie blăniţa, să încerce frizuri noi, să se parfumeze din cap până-n picioare şi vrea să se spele întruna, însă celorlalţi sconcşi nu le place să facă asta. Aşa că micului Curăţel îi trece prin cap un gând: dacă el nu este un sconcs adevărat? O poveste amuzantă ce-ți transmite o stare de bine și totodată te învață cum este să fii diferit de ceilalți…
”Ploaia de stele”ne spune povestea Matildei, o fetiță ce a rămas orfană, dar care, din puținul pe care l-a mai avut, a împărțit tuturor celor pe care i-a întâlnit în calea sa. Cu fiecare dar oferit, la final, Matilda a fost răsplătită cu o ploaie de stele în urma generozității de care a dat dovadă. Copilașii au rămas plăcut impresionați de această poveste și mi-au mărturisit că este frumos să împarți și cu ceilalți atunci când ai ceva și ți se cere, indiferent cât ai de puțin, pentru că va veni și răsplata la urmă, iar un zâmbet din partea celuilalt îți poate face ziua mai frumoasă. Trebuie să învățăm să fim mai buni… Cartea este potrivită pentru copilașii trecuți de trei anișori, este mai lunguță și este percepută altfel de copilașii mai mari, au ce învățătură să tragă din ea, au ascultat-o și cei mici, chiar au stat cuminți și atenți la poveste, însă feedback-ul l-am primit din partea celor mai mărișori, de 3-5 ani 😊.
”Dorința”–cui nu-i place să-și pună dorințe, mai ales să se bucure când acestea se împlinesc? Iepurașul nu și-a pus niciodată vreo dorință, însă când primește trei, nu știe ce să facă cu ele, ce să-și dorească, așa că apelează la prietenii săi și le cere sfatul. Dar oare dorințele prietenilor săi se potrivesc și pentru el? Află și tu care este dorința Iepurașului în această frumoasă poveste despre prietenie și, evident, multe dorințe 😊.
”Prima mea enciclopedie despre animale” oferă răspunsuri la numeroarele întrebări ale celor mici în ceea ce privește animăluțele, dar și la întrebările adulților. Am rămas până si eu uluită de unele informații descoperite, care este puiuțul care stă cel mai mult lângă mămica sa, ce animale trăiesc în grup și călătoresc tot în grup, care preferă singurătatea, care își păstrează același partener toată viața, cât de puternice sunt ghearele păsărilor și multe altele. O adevărată delectare să o parcurgi, atât ca adult, dar mai ales ca și copil, ilustrații sunt mai mult decât frumoase și redate atât de bine, încât par a fi reale, doar că dimensiunea lor e așa micuță. Cu siguranță vom reveni la ea ori de câte ori va fi nevoie…
”Marea carte a fluturilor și a altor insecte”– este încărcată de ilustrații minutate, dar și informații utile, explicate pe înțelesul copiilor, dar și pe cel al adulților. Sincer vă mărturisesc, pe mine m-a cucerit de la prima parcurgere și prefer să-mi îmbogățesc cunoștințele din cărți pentru copiii decât din enciclopediile foarte groase pentru adulți, mi se pare că rețin mult mai ușor informația și totodată, o asociez cu o imagine. Am descoperit cum se numește cea mai mică insectă, dar și care este cea mai mare, cine are cele mai multe picioare (am rămas șocați să aflăm numărul, atât eu, cât și copilașii), ce insectă poate pune la pământ până și o tarantulă, dar și că există insecte ce se pot camufla perfect în natură și nici nu le poți observa dacă nu ești atent.
”Marea carte a animalelor din mări și oceane”, este, de asemenea, una din cărțile ce mie mi-au plăcut enorm și mi-am delectat ochii la ilustrații, dar și copilașii la fel. Ne-am minunat împreună parcurgând-o, am aflat că există foarte multe tipuri de balene, de mărimi diferite, care este cea mai mare și cea mai mică, cât timp pot sta în apă fără a ieși la suprafață, am descoperit cum se numește caracatița care-și poate schimba culoarea pentru a se confunda cu fundalul, dar și care este cel mai mare peste din ocean, cel mai rapid și cel mai mult, și nu numai…cartea este încărcată de informații ce pot fi ușor asimilate, iar copilașii au fost foarte receptivi la parcurgerea ei și cu mare elan revenim la ea atunci când vorbim despre animalele din lumea apelor.
Ta na na, am reușit să vă pregătim și lista cu recomandări din luna mai a acestui an, carantina și-a spus cuvântul și am descoperit foarte multe titluri bune pe care am dorit să le împărtășim cu voi 😊, de data aceasta titlurile recomandate sunt de la editura Trei, Litera, Polirom, Nemira, Herg Benet, YoungArt, Leda Edge, Rao, Tritonic.
”Ce a lăsat în urma ei” de Ellen Marie Wiseman – Cu zece ani în urmă, mama lui Izzy Stone l-a împuşcat mortal pe tatăl ei, care dormea. Devastată de aparenta boală mentală a mamei sale, Izzy, acum în vârstă de 17 ani, refuză s-o viziteze la închisoare. Dar când noua familie o roagă să ajute la inventarierea lucrurilor găsite într-un azil de stat închis de multă vreme, Izzy descoperă un teanc de scrisori nedeschise, un jurnal vechi de câteva zeci de ani şi o fereastră spre propriul ei trecut. Jurnalul aparține Clarei Cartwright, care, cu aproape o sută de ani în urmă, a respins o căsătorie aranjată, iar tatăl ei a trimis-o la un sanatoriu de lux pentru oameni cu probleme mentale. Însă el îşi pierde averea în timpul prăbuşirii bursei, nu-şi mai permite îngrijirea ei, și Clara este internată într-un azil de stat. Izzy pune cap la cap bucăţelele din viaţa Clarei şi ajunge să-şi reconsidere propriile alegeri – cu rezultate şocante. Prezentul și trecutul se întrepătrund într-o poveste impresionantă despre ce înseamnă dragoste și loialitate – și cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a-i proteja pe cei care au cel mai mult nevoie de noi.
”Tatăl celuilalt copil” de Parinoush Saniee – Aniversarea a douăzeci de ani îi oferă lui Shahab prilejul să-și revadă copilăria, o perioadă marcată de conflictele provocate în familie de refuzul lui de a vorbi și de relația tensionată cu părintele său. Povestea romanului conturează, prin ochii a două personaje, viața unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, în care fiecare suferă, într-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune tradiția. Tatal lui Shahab, Naser, este convins că datoria sa față de familie se limiteaza la a-i asigura confortul material, ignorând nevoile afective ale soției și copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoită să își sacrifice viața profesională pentru a se ocupa de casa și de cei trei copii, iar sentimentele de neîmplinire care o macină îi umbresc viața de familie. În momentul în care muțenia lui Shahab este interpretată de adulții din jur drept simptom al deficientelor mintale, neajunsurile existente între membrii familiei se acutizează tot mai mult. Shahab își pierde treptat încrederea în sine, ajungind la concluzia ca a eșuat în datoria filiala și că nu este, de fapt, copilul tatălui său.
”Vinovat fără vină” de Agatha Christie – În timp ce execută pedeapsa pentru uciderea mamei sale – o crimă pe care nu a comis-o, după cum susține el -, Jacko Argyle moare de pneumonie în închisoare. Doi ani mai târziu, un bărbat care suferise o amnezie își face apariția pe neașteptate și confirmă alibiul lui Jacko. Se pare că tânărul era de fapt nevinovat… iar adevăratul ucigaș face parte din familie. Suspiciunea cade acum pe fiecare dintre ei…
”Pachinko” de MIN JIN LEE – Patru generații de imigranți coreeni înfruntă destinul în Japonia secolului XX. Povestea începe cu Sunja, care își dezonorează familia săracă din cauza unei sarcini neașteptate. Părăsită de iubit, tânăra e salvată de barbatul care o ia de soție și o duce în Japonia. Iaăa punctul de plecare al romanului ”Pachinko”, o saga emoționantă a unei familii excepționale, exilate și prinse în malaxorul indiferent al istoriei. Și, de asemenea, al unei reflecții despre descoperirea propriei identități, despre puterea rădăcinilor adânci și despre forța credinței și a familiei.
”Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țibuleac – „Tatiana Țîbuleac a reușit un tur de forță cu acest prim roman al ei. Începutul, un overflow de imagini furioase și hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanică de la un punct încolo, furia începe să se domolească, înlocuită de o visătorie paranoidă coagulată în jurul figurii mamei, generând la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decât cele ale Aglajei Veteranyi; iar ultima treime a romanului, în care o mamă bolnavă de cancer și un fiu așteaptă moartea împreună – ei bine, pentru intensitatea ei atât de particulară nu îi pot găsi Tatianei Țîbuleac vreun corespondent. Scurt și intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari așteptări”. (Radu Vancu)
”Grădina de iarnă” de Tatiana Țibuleac – ”Orfana care descoperă un Chisinau multicultural a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură și ambițioasă, care vrea să-i ofere un viitor prosper ori poate cumparată ca mana de lucru și exploatată la fel de nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc și după lectura pasionantă a acestui roman de formație a unei fete care crește între două limbi și două culturi, în anii când se schimba frontierele și sistemele politice. Romanul reconfirmă intrarea în literatura de azi a unei scriitoare pe cât de talentate, pe atât de inteligente, care știe să alieze cruzimea observației și compasiunea față de suferință, scoțând la iveală tragedia destinelor și frumusețea vieții.”(Gabriela Adamesteanu)
”Drumul spre casă” de Yaa Gyasi – Ghana, secolul al optsprezecelea. Două surori vitrege se nasc în sate diferite, fără ca vreuna să știe de existența celeilalte. Una din ele se va căsători cu un englez și va duce o viața confortabilă la Castelul Cape Coast. Cealaltă va fi capturată într-un raid care are loc în satul ei, închisă în același castel și vândută ca sclavă. ”Drumul spre casă” urmărește viețile paralele ale acestor surori și ale descendenților lor, de-a lungul a opt generații: de la Coasta de Aur la plantațiile din Mississippi, de la Războiul Civil american până la epoca jazzului în Harlem. Extraordinarul roman scris de Yaa Gyasi pune în lumină moștenirea plină de suferințe a sclaviei atât pentru cei care au fost luați, cât și pentru cei care au rămas, și arată modul cum memoria captivității este gravată în sufletul națiunii americane.
”Bibliotecara de la Auschwitz” de Antonio G. Iturbe – Romanul redă întâmplările din viaţa Ditei, o copilă de 14 ani, care, în blocul 31 de la Auschwitz, a luat în grijă cele câteva cărţi interzise, folosite ca manuale de un grup de adulţi, “profesori” ai copiilor deportaţi. Blocul 31 era o mică oază de linişte în interiorul lagărului de concentrare, întrucât aici Fredy Hirsch, un prizonier, a căpătat permisiunea să creeze un spaţiu rezervat copiilor, pe care acesta l-a transformat în şcoală. Biblioteca Ditei este cea mai mică din istorie: opt cărţi, însă una dintre cele mai valoroase, întrucât ea îşi riscă viaţa pentru a-i ajuta pe ceilalţi ca, prin lectură, să poată evada din dura realitate. Cititorul află, puţin câte puţin, nu numai povestea Ditei, ci şi pe aceea a celorlalţi supraveghetori şi profesori din blocul 31. Va descoperi Rezistenţa şi va înţelege cum acţiona aceasta şi, inevitabil, se va confrunta cu doctorul Moarte (Josef Mengele), care trece adesea prin blocul 31, în căutare de noi victime pentru experienţele sale macabre, dintre care unele sunt descrise, în detaliu, în carte.
“Iubirea care a rupt lumea în două” de Emily Henry – Ultima vară a lui Natalie înainte să plece la facultate se dovedește a fi foarte ciudată.Când se pomenește cu ușa propriei case vopsită în roșu în loc de verde sau când se trezește pe un deal înconjurată de bizoni, în loc să fie în clădirea școlii, Natalie își dă seama că ceva nu e în ordine. Apoi mai sunt și vizitele nocturne ale entității pe care o numește Bunica. Ceea ce complică totul este apariția unui băiat misterios care face ca timpul să stea în loc: nu mai există nimic în afară de Beau și Natalie.
“Elias și spioana Cărturarilor. O torță în noapte” de Sabaa Tahir – Elias și Laia fug ca să scape cu viață. Soldații sunt pe urmele lor în timp ce părăsesc Serra și se îndreaptă spre adâncurile Imperiului. Laia e hotărâtă să pătrundă în Închisoarea Kauf, cea mai temută temniță din ținut, ca să-și salveze fratele din mâinile căruia stă salvarea Cărturarilor. Elias e hotărât s-o ajute pe Laia, chiar dacă asta ar însemna s-o facă cu ultimele lui puteri. Dar forțe întunecate, umane sau venite din alte sfere, li se împotrivesc. Cei doi trebuie să fie mereu cu un pas înaintea inamicilor: cruntul Comandant, sângerosul Împărat Marcus, sadicul Gardian-șef al închisorii sau, vai!, Helene Aquilla, buna prietenă a lui Elias, care are de dus la capăt o misiune teribilă în noul ei rol de mare Sfrâncioc al Imperiului: să-i găsească pe trădătorul Elias Veturius și pe sclava Cărturăreasă care l-a ajutat să scape și… să-i omoare pe amândoi.
“Elias și spioana Cărturarilor. Moartea la porți” de Sabaa Tahir – Helene Aquilla, Sfrânciocul, e asaltată din toate direcțiile. Împăratul Marcus, bântuit de propriul trecut, devine tot mai instabil mental, torturându-și, crud, soția. În vreme ce Helene caută să țină departe de ei întunericul ce se apropie, viața surorii sale și a tuturor celor din Imperiu atârnă de un fir de păr. Departe, spre est, Leia din Serra începe vânătoarea: îl caută, neobosită, ce cel ce-și spune Zburătorul, chinuită, în același timp, de amintirea mamei sale. Iar pe tărâmul aflat undeva între cei morți și cei vii, Elias Veturius abia începe să înțeleagă ce sacrificiu a făcut, renunțând nu doar la propria libertate pentru a fi Profet, ci la toți cei dragi și chiar la propria umanitate. Pentru toți aceștia, un război teribil se apropie. ”Moartea la porți” este un roman de devorat: aici se țes intrigi, se ascund secrete de nebănuit, se fac tactici și se dau lupte până la moarte pentru dragoste, familie și Imperiu.
”Adevărul despre cazul Harry Quebert” de Joël Dicker – 1975, New Hampshire: Nola Kellergan, o adolescentă în vârstă de 15 ani, dispare fără urmă. 33 de ani mai târziu, scriitorul de succes Harry Quebert este acuzat de crimă, atunci când trupul fetei este descoperit în timpul unor săpături în grădina casei sale. Tânărul Marcus Goldman, scriitor în pană de inspiraţie, nu ezită să plece la New Hampshire şi să înceapă propria anchetă pentru a-l ajuta pe Harry, mentorul şi prietenul său. Acolo este depăşit rapid de evenimente: investigaţia intră în impas, iar Marcus începe să primească ameninţări. Pentru a dovedi nevinovăţia lui Harry şi a-şi salva cariera de scriitor, e absolut necesar să răspundă la trei întrebări: cine a omorât-o pe Nola Kellergan? Ce s-a întâmplat în New Hampshire în vara lui 1975? Şi cum se scrie un roman de succes?
“Warcross” și “Wildcard” de Marie Lu – Pentru milioanele de utilizatori care se loghează în fiecare zi, Warcross nu e un simplu joc, ci un mod de viață. Obsesia a început cu zece ani în urmă, iar fanii s-au întins acum pe întregul mapamond. Unii se grăbesc să scape de realitate, iar alții speră să facă profit. Zbătându-se să supraviețuiască, tânăra hackeriță Emika Chen lucrează ca vânător de recompense, urmărind jucători care pariază ilegal pe Warcross. Dar competiția este nemiloasă, iar supraviețuirea, deloc ușoară. Ca să facă rapid rost de bani, Emika își asumă un risc și intră ilegal în jocul de deschidere al Campionatului Internațional de Warcross, însă alunecă accidental în plină acțiune și se transformă peste noapte în subiect de senzație. Convinsă că va fi arestată, Emika este șocată când, în schimb, primește un apel de la misteriosul creator al jocului, tânărul miliardar Hideo Tanaka. Oferta este de nerefuzat: el are nevoie de un spion în turneul de anul acesta, pentru a descoperi originea unei probleme de securitate, și dorește ca Emika să preia acest rol. Cât ai clipi, tânăra e transportată la Tokio și aruncată într-o lume a faimei și bogăției, la care îndrăznise numai să viseze. Curând, însă, investigațiile sale dezvăluie un complot sinistru, cu urmări grave pentru întregul imperiu Warcross. În acest thriller SF, autoarea Marie Lu creează o lume captivantă, fermecătoare, în care să alegi în cine să ai încredere poate fi cel mai periculos pariu dintre toate.
”Misterioasa afacere de laStyles” de Agatha Christie – Atunci când bogata și despotica Emily Inglethorp este descoperită moartă, într-o cameră cu toate ușile închise, nu lipsesc nici suspecții, nici dovezile otrăvirii cu stricnină. Poate că ucigașul e mult mai tânărul soț și proaspătul beneficiar al celui mai nou testament al doamnei Inglethorp, cu atât mai mult cu cât, în mod straniu, acesta nu se străduiește prea mult să se disculpe, ba chiar pare că ar vrea să fie adus cât mai curând în fața judecătorului. Sau poate unul dintre fiii vitregi ai acesteia ori Cynthia, protejata bătrânei. Poirot, genialul detectiv belgian refugiat în Anglia din cauza Primului Război Mondial, este adus de prietenul său Hastings să dea o mână de ajutor la elucidarea crimei.
”O scânteie de viață” de Jodi Picoult– Ziua călduroasă de toamnă începe ca oricare alta la Centru – o clinică în care găsesc ajutor la nevoie femeile din statul Mississippi, stat în care funcționează una dintre cele mai severe legislații în privința avortului. Apoi, spre sfârșitul dimineții, un bărbat disperat și îndurerat deschide focul, luându-i ostatici pe toți cei prezenți. Sosit la fața locului, Hugh McElroy, un negociator al poliției, încearcă să ia legătura cu bărbatul și află, cu groază, că fiica sa de cincisprezece ani, Wren, se află în clinică. Dar Wren nu este singură. Alături de ea se află o asistentă care își depășește propria panică pentru a salva viața unei femei rănite; un medic care își face meseria nu în ciuda credinței sale, ci datorită acesteia; o protestatară pro-viață, deghizată în pacientă, care se găsește în fața aceleiași furii pe care ea însăși a simțit-o cândva; o tânără care a venit să avorteze și bărbatul extrem de tulburat, care a jurat să-și facă auzită vocea. În acest roman captivant, nuanțat și bine documentat, Jodi Picoult abordează o temă complicată, reluând dezbaterea asupra opoziției dintre dreptul femeii de a alege și sacralitatea vieții, încă din momentul concepției.
“All your perfects” de Colleen Hoover – Quinn and Graham’s perfect love is threatened by their imperfect marriage. The memories, mistakes, and secrets that they have built up over the years are now tearing them apart. The one thing that could save them might also be the very thing that pushes their marriage beyond the point of repair. Is a profound novel about a damaged couple whose potential future hinges on promises made in the past. This is a heartbreaking page-turner that asks: Can a resounding love with a perfect beginning survive a lifetime between two imperfect people?
“Refugiul de la Stillhouse Lake” de Rachel Caine – Gina Royal este aparent definiția banalității: o gospodină timidă din Midwest, cu o căsnicie fericită și doi copii adorabili. Dar când un accident de mașină dezvăluie viața secretă de criminal în serie a soțului ei, este nevoită să se reinventeze ca Gwen Proctor, mama luptătoare care ar face orice pentru a-și apăra copiii. Cu fostul soț acum în închisoare, Gwen și-a găsit într-un final refugiu într-o casă nouă din îndepărtatul Stillhouse Lake. Deși mai este încă o țintă pentru hărțuitorii de pe internet, care sunt convinși că a avut un amestec în crimele soțului, ea îndrăznește să creadă că și-ar putea crește fiul și fiica în liniște și siguranță. Dar chiar pe când începe să se simtă bine în pielea noii ei identități, un cadavru apare plutind pe apele lacului și Gwen începe să primească scrisori de la o adresă pe care o cunoaște foarte bine. Gwen Proctor va trebui să-și adune prietenii cât mai aproape și să-și țină dușmanii sub control, pentru a evita ca identitatea ei reală să fie dezvăluită – altfel, își va vedea copiii devenind victimele unui criminal sadic care găsește plăcere în a o chinui. Un lucru însă e sigur: a învățat cum să se lupte cu răul. Și nu se va da în lături de la nimic.
“Cine a ucis-o pe Heidi” de Marc Voltenauer – Un asasin ucide un politician în timpul unei reprezentații la Opera din Berlin. Următoarea sa destinație: Geneva. Apoi: Gryon. Este momentul în care pașnicul sat devine gazda unor evenimente dramatice, iar inspectorul de poliție Andreas Aeur este nevoit să revină în serviciu și, cu sprijinul partenerului său Mikael, să investigheze câteva cazuri violente, aparent fără legătură unul cu altul.
”Lumina dintre oceane” de M.L. Stedman – După patru ani de coşmar petrecuţi pe fronturile Primului Război Mondial, Tom Sherbourne se întoarce în ţara natală, Australia, angajîndu-se paznic de far pe Ianus Rock, o insulă aflată la distanţă de o jumătate de zi de coastă. Izolaţi de restul lumii, Tom şi frumoasa lui soţie, Isabel, încearcă zadarnic să devină părinţi. Cînd orice speranţă părea pierdută, pe ţărm eşuează o barcă ducînd un cadavru şi un nou-născut. Încălcîndu-şi principiile, Tom şi Isabel decid să păstreze copilul, considerîndu-l un dar de la Dumnezeu. După doi ani, cînd se întorc pe continent, descoperă că hotărîrea luată le-a schimbat iremediabil destinele.
”O veșnicie și o zi” de Jill Shalvis – Grace nu și-a închipuit niciodată ca vă veni momentul în care să o ia de la zero. Nu și-a imaginat că va pierde totul și va ajunge în micuțul oraș Lucky Harbor, asumându-și, printre alte slujbe mărunte, sarcina de a scoate la plimbare câinele doctorului Josh Scott. Însă, în ziua în care bona angajată de acesta nu mai apare pentru a se ocupa de băiețelul lui în vârstă de cinci ani, Grace ajunge să fie cea care îi poartă de grija copilului cât tatăl lui este la serviciu – și nu doar atât, dar Grace se și mută în căsuța de oaspeți a chipeșului doctor. Cu atâția oameni depinzând de el, Josh nu are timp pentru nimic altceva decât muncă și familie – până când apare Grace în viața lui. Această blondă isteață și fermecătoare îi dă, pe negșndite, lumea peste cap, arătându-i ce înseamnă cu adevărat altruismul. Josh și Grace nu știu dacă relația lor poate dura – sau dacă ei chiar vor ca aceasta să fie altceva decât o distracție. Dar într-un orășel precum Lucky Harbor, nu este nevoie decât de o zi aparte pentru a începe o poveste de dragoste care să dureze o viață…
Încet, încet, reușim să ajungem, cât de cât, la zi cu recomandările lunare, iar în articolul de astăzi veți regăsi titluri de la editurile Art, YoungArt, Rao, Trei, Epica, Nemira, Litera, dar și edituri străine. După același procedeu ca în articolul trecut, clicul dat pe titlul cărții vă trimite la recenzia postată pe blog, în cazul în care sunteți curioși să aflați mai multe detalii 😊.
”Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Fredrik Backman – Elsa are șapte ani, ma rog, aproape opt, și o inteligență tăioasă și necruțătoare care o face să fie diferită, dar și marginalizată. Singura care o înțelege și care-i cultivp aplombul este bunica, fost medic în zone calamitate, privită la rândul ei de ceilalți drept o nebună excentrică. Pentru că <<toți copiii au nevoie de supereroi>>, bunica inventează pentru Elsa povești unde toată lumea este diferită și nimeni nu trebuie să fie normal, iar scopul este să o pregătească pentru ceea ce urmează să afle și să i se întâmple în viață. Personajele din poveștile bunicii – care se dovedesc a fi nimeni alții decât vecinii din bloc – îi vor fi alături în evenimentele care o vor lua cu asalt. Acest roman, care demolează clișeele privind normalitatea, îi va inspira negreșit pe bunici în relația cu nepoții lor și va încanta cititorii de toate vârstele. Este o carte despre diversitate și acceptare.
“Ugly love” de Colleen Hoover – îți prezintă atât fața frumoasă a iubirii, dar și cea nasoală, te rănește și te vindecă, îți dă speranță și ți-o spulberă, te ridică la nivelul norilor și zbori printre ei, dar îți provoacă și prăbușirea, doar să fii pregătit, să-ți iei o parașută cu tine, poate îți mai aplanezi căderea…
“Confess” de Colleen Hoover – este o poveste emoționantă despre dragoste adevărată, despre cât de important este familia și numeroasele sacrificii ce trebuie făcute pentru a le bine celor dragi, despre mărturisiri ce amenință să distrugă relații, sau din contra, să le întărească, dar mai ales este despre a nu te da bătut și a lupta cu toată forța pentru ceea ce iubești, să-ți acorzi o a doua șansă…
“Elias și spioana Cărturarilor: Focul din cenușă” de Sabaa Tahir – Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat. Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei. Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.
“Povestea Faridei – fata care a învins ISIS”de Farida Khalaf – Primele memorii ale unei supravieţuitoare a terorii ISIS. Toţi bărbaţii au fost omorâţi. Toate femeile au devenit sclave. Farida a reuşit să evadeze. În august 2014, Farida, o adolescentă obişnuită, încerca să se bucure de vacanţa de vară. Fata locuia într-o regiune muntoasă din nordul Irakului, iar ce a urmat este de neimaginat. Satul ei a căzut pradă unui atac pus la cale de ISIS. Acestui atac i-au căzut victim toţi bărbaţii, inclusiv tatăl şi unul dintre fraţii Faridei, iar femeile au fost luate ostatice şi supuse unor chinuri atroce, de la bătăi şi violuri până la vânzare în piaţa publică asemenea unor vite. După şapte tentative eşuate de a se sinucide, Farida va profita, împreună cu alte cinci tinere, de o ocazie favorabilă şi va fugi în deşertul libian. Farida a dovedit un curaj incredibil într-o situaţie care părea fără ieşire şi s-a hotărât să facă publică povestea ei de viaţă. Ne aflăm în prezenţa memoriilor impresionante ale unei tinere femei, care arată ce înseamnă cu adevărat lupta pentru supravieţuire a unor oameni nevinovaţi, prinşi în vârtejul răzbunării inexplicabile a membrilor ISIS.
“Sora vitregă” de Jennifer Donnelly– Isabelle este o fată care trăieşte în oraşul St. Michele, în Franţa. Ea are toate motivele să fie fericită. Este pe cale să câştige inima prinţului mult dorit. Doar că Isabelle nu este fata frumoasă de care acesta s-a îndrăgostit atunci când a fost găsit pantoful de cristal; este sora cea vitregă şi urâtă, care şi-a tăiat degetele de la picioare, pentru ca să se potrivească în pantoful Cenuşăresei. Atunci când prinţul descoperă decepţia Isabellei, ea este îndepărtată şi este umilită de soartă… Evocând o versiune mai întunecată a basmului Cenuşăreasa, autoarea ne demonstrează că urâţenia aparţine de cele mai multe ori unei stări a sufletului şi ca, depinde cum gândeşti sau te comporţi pentru a schimba percepţia proprie asupra ta sau percepţia celorlalţi despre tine.
”Adio, New Orleans” de Ruta Sepetys– Suntem în New Orleans, în 1950. Josie Moraine, o adolescentă de 17 ani, fiica unei prostituate și aflată neoficial sub tutela unei matroane de bordel, se simte sufocată de intrigile interlopilor din cartierul cu reputaţie îndoielnică în care a crescut. Începe să creadă că merită mai mult de la viaţă, de exemplu să ajungă la un colegiu de elită și să nu se mai întoarcă niciodată în New Orleans. Însă, în orașul în care banii murdari se obţin ușor, visul de a-și depăși condiția nu se lasă la fel de ușor de îndeplinit. Orice evadare pe cont propriu înseamnă desprinderea din tentaculele răului, care parcă se înmulţesc și se strâng, cu cât mai mult ea încearcă să scape de ele. Minciuni, furturi, depravare, escrocherii, crime conduc la alte minciuni, alte compromisuri, alte pierderi — o avalanșă în care visul evadării pare tot mai îndepărtat. Josie învaţă pe pielea ei că destinul ni-l croim, fiecare, prin deciziile proprii. Și, într-o ultimă răsturnare de situaţie, i se va dovedi adevărat ceea ce a tot citit prin cărți, că norocul e întotdeauna de partea celor curajoși.
„O nuntă…cu bucluc” de Morgan Matson – Charlie are șaptesprezece ani și este mezina familiei. Sora ei mai mare se căsătorește, așa că, în curând, toți cei cinci frați Grant vor fi acasă. Adolescenta abia așteaptă să-și vadă familia reunită sub același acoperiș, ca în vremurile bune, și să petreacă un ultim weekend în vechea lor casă, înainte ca aceasta să fie vândută. Deși fata e în ultimul an de liceu și a fost admisă la câteva universități, încă nu vrea să se gândească la faptul că trebuie să aleagă facultatea la care urmează să studieze. Nu-și dorește decât ca în acest weekend important toate să meargă șnur. Însă Charlie nici nu bănuiește că o așteaptă un lung șir de surprize: organizatoarea de evenimente dispare în ajunul nunții, băiatul de care e îndrăgostită de ani buni reapare în peisaj, decorațiunile pentru nuntă sunt trimise, din greșeală, în altă parte. Iar haosul abia a început. În tot acest iureș, Charlie va descoperi lucruri noi și neașteptate despre familia ei, pe care credea că o știe foarte bine. Cea mai importantă lecție pe care o primește este că, dacă te încăpățânezi să rămâi în trecut, e posibil să ratezi o mulțime de lucruri minunate.
“Ultima oară când ne luăm rămas-bun” de Cynthia Hand – este o carte ce te atinge acolo unde trebuie și te determină să apreciezi ceea ce ai, să nu amâni momentul și să te bucuri de fiecare clipă, este frumoasă și tristă în același timp, extrem de emoționantă și-ți rupe sufletul, nu alta. Vorbește despre familie și prietenie, legături de mult uitate, dar și despre pierdere și acceptare… o lecție de viață prin care suntem nevoiți trecem fie că vrem sau nu, însă ne demonstrează cât de puternici suntem, de a ierta și de a merge mai departe.
“Tuturor băieților pe care i-am iubit” de Jenny Han – Este o serie veselă, deși are și momente triste, încărcată de iubire și de prietenie și relatează povestea adolecentei la liceu ce se teme să-și exprime sentimentele deschis în ceea ce privește băieții, toate am trecut prin acel moment, să fim sincere, am prins curaj pe parcurs, nu am avut acel curaj cu noi și la prima încercare… Chiar dacă a fost clieșică și previzibilă, mie mi-a plăcut foarte mult și a picat la fix momentul când am ales s-o citesc, și cu siguranță am să mai revin la ea când mi se face dor de câte un fursec…Prezintă o frumoasă poveste de dragoste, plină de suișuri și coborâșuri, cu bune și rele, cu temeri și frământări, dar și multe altele, relația tată-fiică/fiice este foarte puternică și minunată, mi-a uns sufletul, nu alta, și m-a determinat să mă bucur din tot sufletul că un tatăl cum au ele am și eu, deși eu cu tăticul meu ne înțelegem din priviri cel mai bine, relația de prietenie dintre Lara Jean și Chris sau Lara Jean și Stormy, dar mai ales cea dintre Kitty și Peter…
“Cronicile Lunare” de Marissa Meyer – Modul în care a fost creată seria ”Cronicile Lunare” este absolut genială, autoarea duce basmul la un alt nivel, cum a reușit să împletească poveștile a patru eroine diferite, eroinele copilăriei noastre erau puternice, dar cele ale Marissei sunt și mult mai puternice, în ciuda tututor piedicilor își păstreză speranța și luptă cu toate forțele posibile și imposibile…seria este fenomenală și a devenit de departe una dintre favoritele mele, mă declar fana Marissei Meyer și abia aștept să-i descopăr și celelalte creații, sunt convinsă că nu voi fi deloc dezamăgită 😊. Nu știu dacă am reușit să vă conving măcar puțin să-i dați o șansă acestei serii, am fost mega entuziasmată de ea și nici cuvintele potrivite nu mi le găsesc, dar merită, sincer…veți descoperi o lume cu totul nouă, ce vă va fermeca de la prima până la ultima pagină, va crea dependență și nu veți reuși să lăsați cartea deoparte. Vă promite o aventură pe cinste și cred că nu veți regreta dacă vă alăturați lui Cinder, Kai, Scarlet, Wolf, Cress, Throne, Winter, Jasin și Iko.
“Heartstopper” de Alice Oseman – is a comic about love, friendship, loyalty, life, time, and mental illness. It explores, among other things, the blossoming relationship between Nick Nelson and Charlie Spring, two boys at a British all-boys grammar school.
“Scrisoare pentru două iubiri” de Kathryn Hughes– Tina Craig își dorește foarte mult să scape de soțul său violent. Muncește tot timpul ca să adune bani și să-l poată părăsi. Face voluntariat într-un magazin de vechituri doar ca să evite să se întoarcă într-o casă tristă. Într-o zi, în timp ce sortează haine, dă peste o scrisoare veche ascunsă în buzunarul unui costum uzat. O deschide și o citește – o hotărâre care-i va schimba viața pentru totdeauna. Billy Stirling știe că a greșit, dar speră să repare lucrurile. Pe 4 septembrie 1939, începe să scrie scrisoarea care speră că-i va schimba viitorul. Și așa se întâmplă… dar într-un fel pe care Billy nu și l-ar fi imaginat niciodată. E timpul să deschizi Scrisoarea.
“Fata anonimă” Greer Hendricks și Sarah Pekkanen – Din dorința de a câștiga ușor niște bani, Jessica Farris se înscrie ca subiect al unui studiu psihologic despre etică și moralitate inițiat de doamna doctor Shields, psihiatru și profesor universitar. Ea crede că tot ce trebuie să facă e să răspundă la câteva întrebări, să încaseze banii și să plece. Dar întrebările devin din ce în ce mai dificile și, pe măsură ce studiul se mută din sala de examinare în lumea reală, linia dintre realitate și experiment se estompează, iar Jess simte că doamna doctor Shields pare să știe nu doar ce gândește ea, ci și ce ascunde. Prin urmare, comportamentul Jessicăi va fi nu doar monitorizat, ci și manipulat. Prinsă într-o rețea de atracții, înșelăciuni și gelozie, Jess află rapid că unele obsesii pot fi mortale.
“Să nu spui niciodată pentru totdeauna” de Jennifer L. Armentrout – vine cu un bagaj emoțional puternic, dar și cu o lecție pe măsură, că nu trebuie să privim altfel decât într-un mod firesc copii ce provin din centrele de plasament, nu sunt mai speciali decât noi, suntem toți la fel, doar că viețile diferă, să învățăm să nu mai punem etichete, iar dacă vrem să ajutăm, să nu o facem din milă, ci pentru că așa simțim. Nimic nu durează pentru totdeauna, fie bun sau rău, însă trebuie să privim mereu partea plină a paharului, din fiecare experiență învățam, iar un trecut tulburător nu ne definește atâta timp cât îl acceptăm și în același timp ne vindecăm rănile. Nimeni nu s-a născut perfect și nici nu va fi vreodată perfect, nu semănăm unul cu celălalt, nu suntem trași la indigo, ci suntem unici și așa trebuie să rămânem 😊.
“Rugăciune pentru Cernobîl” de Svetlana Aleksievici – nu este o carte pentru oricine, o recomansăm strict celor care își doresc cu adevărat să citească despre acest subiect și celor care au tărie de character, caăci este o adevărată luptă s-o citești. Este una dintre cele mai grele lecture cu care am avut de-a face, am simțit la fiecare câteva pagini nevoia de a lua o pauză, mă durea pieptul, simțeam că mă sufoc și nu mai pot să continui, dar am continuat, am reușit să o duc la final și să mă bucur că am reușit să mă lupt cu mine pentru asta! Ceea ce o face și mai dureroasă este veridicitatea cu care este încărcată, căci pe fiecare pagină vorbesc glasurile celor care au trăit Cernobîlul. Urmările acestui dezastru sunt de nedescris, nu am cuvinte! Oameni nevinovați au avut de suferit, generații întregi au fost marcate.
”Învățare” de Tara Westover – Probabil că știți deja detalii despre viața Tarei, despre faptul că a trăit într-o familie mormonă, cu un tată fanatic și bipolar (a aflat târziu acest termen), cu o mamă care-i era umbră soțului ei, cu frați care se temeau să-și contrazică tatăl, deși nu erau întru totul de acord cu mentalitatea lui. Fără certificat de naștere, fără să pășească într-o școală până la vârsta de 16 ani, fără să aibă acces la sistemul medical (căci, bineînțeles, tatăl Tarei credea că medicina și învățământul merg mână-n mână cu diavolul), trăind mereu cu nesiguranță în propriile forțe și cu gândul că își trădează familia pentru a studia, Tara duce o luptă continuă cu ea însăși în anii în care a fost studentă. Deși, de multe ori aveam impresia că citesc o poveste de ficțiune datorită modului frumos de scriere al Tarei, realizam repede că asta nu e o poveste fictivă, ci e o poveste de viață. Povestea Tarei. Mă lovea în moalele capului realitatea și mă durea până în suflet nedreptatea pe care a fost nevoită ea s-o trăiască ani de-a rândul. Am fost impresionată de cât de puternică a putut să fie și, mai ales, cât de multă bunătate se ascundea în sufletul ei, de determinarea sa de a învăța, de modul în care a reușit să treacă peste orice obstacol, de transformarea sa pe parcursul procesului de ‘Învățare’. Lucrul care m-a impresionat cel mai tare a fost puterea sa de a-și ierta familia după tot ce a îndurat alături de ei și din cauza lor…eu nu aș fi putut, vă spun sincer. Cartea aceasta m-a purtat dintr-o stare în alta, un adevărat carusel de emoții și a reușit să își pună amprenta asupra mea. Din punctul meu de vedere, povestea Tarei trebuie descoperită de cât mai multe persoane, căci este deschizătoare de ochi!
”Misterioasa afacere de la Styles” de Agatha Christie – Atunci când bogata și despotica Emily Inglethorp este descoperită moartă, într-o cameră cu toate ușile închise, nu lipsesc nici suspecții, nici dovezile otrăvirii cu stricnină. Poate că ucigașul e mult mai tânărul soț și proaspătul beneficiar al celui mai nou testament al doamnei Inglethorp, cu atât mai mult cu cât, în mod straniu, acesta nu se străduiește prea mult să se disculpe, ba chiar pare că ar vrea să fie adus cât mai curând în fața judecătorului. Sau poate unul dintre fiii vitregi ai acesteia ori Cynthia, protejata bătrânei. Poirot, genialul detectiv belgian refugiat în Anglia din cauza Primului Război Mondial, este adus de prietenul său Hastings să dea o mână de ajutor la elucidarea crimei.
”Moarte pe Nil” de Agatha Christie – Linnet Doyle este, în aparență, o ființă aproape neverosimilă, căci pare să aibă tot ceea ce-și poate dori o femeie: frumusețe, bogație, inteligență, farmec și… un soț iubitor. Când ea este însa ucisă, micul detectiv și subtilul psiholog Hercule Poirot, aflat întâmplător în aceeași excursie, descoperă cu tristețe tot vălmășagul de interese și de patimi țesut în jurul bogatei moștenitoare.
”Dispariția statuii din parc” de Rodica Ojog – Brașoveanu – O nouă enigmă trebuie dezlegată de maiorul Minerva Tutovan, cu ajutorul neprețuit al deja faimoasei Melania Lupu – coșmarul maiorului Cristescu vreme de zece ani. Sub pălăria ei de personaj vetust, Melania ascunde o minte și apetituri de gangster. Dispariția enigmatică a unei statui dintr-un mic parc al Bucureștiului îi trezește interesul, iar misterul se adâncește când află că ea nu era doar un bust, ci și o fostă cutie poștală, folosită de spioni germani în Al Doilea Război Mondial. Cum va rezolva insolitul trio cazul?
”O toaletă a la Liz Taylor” de Rodica Ojog – Brașoveanu – Avem un tânăr superb, fermecător, bogat; canalie. Șase oameni care nu se cunosc între ei, șase oameni cu motivații cu totul diferite, iau hotărârea de a-l ucide. În aceeași zi, la aceeași oră. Deși avertizată, victima nu reușește să se sustragă propriului destin. Există, de fapt, un singur asasin. Care dintre cei șase și care este mobilul lui? Cu grația și dezinvoltura bine-cunoscute, asistată ca întotdeauna de Mirciulică, Melania Lupu găsește răspuns la ambele întrebări înaintea maiorului Cristescu.
”Trandafirii pierduți” de Martha Hall Kelly – Este 1914, iar lumea s-a aflat atât de des pe marginea prăpastiei războiului, încât mulți newyorkezi sunt prea puțin interesați de subiect. Eliza Ferriday este încântată să călătorească la Sankt-Petersburg cu Sofia Streșnaiva, o verișoară a Romanovilor. Cele două s-au întâlnit cu câțiva ani în urmă la Paris și au devenit prietene apropiate. Acum, Eliza pleacă într-o călătorie cu Sofia, pentru a vedea splendorile Rusiei: bisericile pline de aur și pietre prețioase, picturile de Rembrandt de la Palatul de Iarnă al țarului, faimosul balet rus. Când Austria declară război Serbiei, iar dinastia imperială a Rusiei începe să se prăbușească, Eliza se întoarce în America, în timp ce Sofia și familia ei se refugiază pe proprietatea lor aflată la țară. Atunci când au nevoie de ajutor, o angajează pe fiica ghicitoarei din sat, Varinka, punându-și în pericol, fără să știe, viețile. De cealaltă parte a Atlanticului, Eliza face tot posibilul ca să ajute familiile rusești cu sânge albastru care fug din calea revoluției. Când scrisorile Sofiei încetează brusc să mai vină, se teme că ceva teribil i s-a întâmplat celei mai bune prietene a ei…
”Fetele dispărute din Paris” de Pam Jenoff – este (încă) o carte care ne arată cât de curajoase au fost femeile în timpul războiului, cum și-au lăsat viețile și familiile în urmă și s-au dus în Franța ocupată pentru a-I sabota pe nemți, riscându-și viețile în fiecare clipă. Este și o poveste frumoasă despre prietenie și devotement, însă și despre o tristă și dureroasă trădare. Deși este o ficțiune, am citit cu sufletul fiecare pagină ca și cum ar fi fost totul real, căci și ficțiunea are la bază un sâmbure de realitate. Emoționantă până la lacrimi!
”Pământ American” de Jeanine Cummins – Lydia Quixano Pérez trăiește în orașul mexican Acapulco și este proprietara unei mici librării. Are un fiu în vârstă de opt ani, Luca, lumina ochilor ei, și un soț minunat, jurnalist de profesie. Și cu toate că realitatea dură a cartelurilor începe să-și facă simțită prezența, viața Lydiei este, în principiu, una destul de confortabilă. Deși știe că nu se vor vinde, Lydia aduce în librărie și o parte dintre cărțile ei favorite. Iar într-o bună zi, un bărbat intră în magazin și alege câteva cărți, printre care și două dintre preferatele ei. Javier este un erudit și un bărbat fermecător. Și, ceea ce Lydia nu știe, este liderul celui mai nou cartel al drogurilor din oraș. După ce soțul ei publică un articol în care vorbește fără ocolișuri despre proaspătul jefe, viața întregii familii se va schimba radical. Silită să fugă din oraș în urma asasinării soțului și a rudelor sale, Lydia călătorește împreună cu fiul ei cu faimosul tren La Bestia spre nord, către Statele Unite, acolo unde Javier nu-i poate găsi. Scrisă cu măiestrie, sfâșietoare și încărcată de o profundă umanitate, Pământ american este acel gen de carte care te marchează și te schimbă fundamental, unul dintre cele mai importante romane contemporane.