”Lumina dintre oceane” de M.L. Stedman (recenzie)

• Titlul original: ”The Light between Oceans”
• Autor: M.L. Stedman
• Editura: Polirom
• An apariție: 2017
• Număr pagini: 360
• Traducere din limba engleză şi note de Anca-Gabriela Sîrbu

”După patru ani de coşmar petrecuţi pe fronturile Primului Război Mondial, Tom Sherbourne se întoarce în ţara natală, Australia, angajîndu-se paznic de far pe Ianus Rock, o insulă aflată la distanţă de o jumătate de zi de coastă. Izolaţi de restul lumii, Tom şi frumoasa lui soţie, Isabel, încearcă zadarnic să devină părinţi. Cînd orice speranţă părea pierdută, pe ţărm eşuează o barcă ducînd un cadavru şi un nou-născut. Încălcîndu-şi principiile, Tom şi Isabel decid să păstreze copilul, considerîndu-l un dar de la Dumnezeu. După doi ani, cînd se întorc pe continent, descoperă că hotărîrea luată le-a schimbat iremediabil destinele.”

”Lumina dintre oceane” am cumpărat-o din impuls, am fost atrase de copertă și titlu, apoi mi-au căzut ochii pe informația că a fost ecranizat romanul și atât mi-a trebuit, nu se putea să nu o citesc și eu. Abia după un an și ceva am reușit să ajung la ea, e foarte complicat de ales următoarea lectură când toate cărțile necitite strigă după mine.

Tom Sherbourne se întoarce în Australia, după ce a luat parte la Primul Război Mondial, patru ani ce l-au marcat într-un mod teribil, i-au distrus tinerețea și toate speranțele la ceva mai bun. Nu știe, însă, că o plimbare pe faleză îi va schimba viața și i-o va scoate în cale pe Isabel Graysmark, o adolescentă răpitoare, plină de viață, îndrăzneață și mereu cu zâmbetul pe buze…fericirea întruchipată. Se angajează ca și paznic de far pe Ianus Rock, o insulă aflată la câțiva kilometri distanță de civilizație. Stă izolat timp de șase luni de zile, singur pe acea insulă, însă în tot acest timp corespondează cu Izabel și ajung să se căsătorească atunci când el primește permisie de concediu. Pofta de viață a lui Tom a revenit și traiul împreună cu proaspăta lui soție pe insulă este unul plăcut, mai ales când Izabel rămâne însărcinată, însă îi lovește necazul în momentul în care sarcina nu este dusă la bun sfârșit. Cu orice speranță pierdută, au parte de un eveniment ce le va schimba viața: o barcă ajunge la țărm, în ea aflându-se un cadavru și un nou-născut, cei doi hotărând să păstreze copilașul. Cum le va influența această alegere viața, dacă în bine sau rău, rămâne de descoperit…

Povestea lui Tom și a Izabelei este una frumoasă, dar și foarte tristă, iar cei doi, deși au caractere total diferite, se completează perfect. Izabel este plină de viață, zâmbăreață, îndrăzneață, deschisă către noi aventuri, pe când Tom este stors de viață, cu sufletul condamnat la nefericire, reținut în acțiuni, străbătut de gânduri cutremurătoare și vinovăție pentru că el a supraviețuit acelui infern în care a curmat viețile multor oameni și în care și-a pierdut camarazii. Întâlnirea celor doi îi trezește o mică speranță, o rază de lumină îi apare în drum și deși este protejat de un zid pe care l-a ridicat singur în jurul său, își permite acest lux de a simți măcar puțină iubire. Căsătoria celor doi nu este lipsită de probleme, chiar dacă iubirea lor este mare, Tom întâmpină dificultăți în a se deschide față de soția sa, de a-și da frâu liber amintirilor și a-și vărsa oful, ajungând să se îndoiască de alegerile făcute. M-am bucurat pentru ei, dar am și suferit, necazurile nu le mai dădeau pace și nu le permiteau să se bucure de frumusețea unei căsnicii. Am avut momente când acțiunile lui Izabel mă iritau cumplit și am ajuns s-o judec, nu o puteam înțelege și mă durea când observam cât de repede a renunțat în a-și susține soțul și se gândea doar la ea. Mi-a fost milă de Tom, sincer, îl compătimeam și mă întristam cumplit când vedeam că speranța sa este din nou spulberată. Am plâns la finalul poveștii ca o magdalenă, m-am emoționat foarte tare și mi-a răsărit un zâmbet pe bune realizând că în urma tuturor piedicilor, speranța rămâne vie, chiar dacă este foarte mică…

Mi-a fost dificil să parcurg paginile cărții, a fost încărcată de descrieri ale peisajelor, nu e un secret că nu sunt fană a descrierilor în exces, și deși am reușit să mă pierd, la un moment dat, în acele descrieri, le-am vizualizat frumusețea. De asemenea, au fost și foarte multe detalii în ceea ce privește viața personajelor, mi-a fost greu să țin pasul cu ele și m-au obosit într-un anumit punct, simțeam nevoia de pauză, altfel nu reușeam să procesez nimic. Scrisul mic a fost o altă pierdică, iar toate cumulate, mi-au dat puțin de furcă, m-au muncit când am citit romanul. În ciuda acestor impedimente, în ceea ce mă privește pe mine, am descoperit o poveste încărcată de greutăți, de speranțe năruite, apoi readuse la viață, de sacrificii, gânduri ce te macină în cel mai cumplit mod posibil, principii încălcate, judecăți, dar și una frumoasă, înduioșătoare, în ciuda tuturor piedicilor întâmpinate…

”Viețile se duc, urmele rămân. Nu doar războiul te poate face să-ți pierzi mințile.”

”Uneori e mai bine să lași trecutul să fie trecut.”

”Cred că niciodată nu putem vorbi cu adevărat despre viitor. Putem vorbi doar despre ceea ce ne închipuim că ar putea fi viitorul, despre ceea ce ne-am dori. Nu este același lucru.”

”E incredibil cum un copil îți doboară toate mijloacele de apărare. Pătrunde pur și simplu în ființa ta. E  ca un atac care te ia prin surprindere.”

”Binele și răul sunt ca niște șerpi scârboși: atât de încurcați, că nu-i deosebești unul de altul decât după ce-i împuști pe amândoi, și atunci e prea târziu.”

”Purtăm cu noi toată viața hotărârile pe care le luam. Ăsta e adevăratul curaj. Să accepți consecințele greșelilor tale.”

”Uneori viața se dovedește a fi dură. Uneori te lovește crunt. Și uneori, când îți spui că mai rău de atât nu se poate, se întoarce și îți mai trage una.”