”Paisprezece oameni se trezesc într-un bar suspendat în neant și află că au murit în diferite momente ale istoriei contemporane. Au de acum la dispoziție fix opt ore pentru găsi răspunsul la întrebările existențiale care îi macină…sau pentru a-și celebra nihilistic sfârșitul – Libris Editorial
A scrie inseamna a vindeca ranile lumii cu propriile rani, mi-am zis, si-am realizat brusc ca nu-mi ramane altceva de facut decat sa continui sa sangerez cuvinte care sa cicatrizeze in timp inimi, cu putin noroc. Din cand in cand, cine stie, cate o suma de litere mari si mici, adunate laolalta si amestecate in ordinea potrivita, vor reusi poate sa se transforme in zugravi care sa renoveze cate vreun hol de suflet. Si va fi destul, cred. Adevarurile absolute ma irita si ma evita, de asta n-am certitudini, stiu doar ca nu strica sa ai curajul sa te temi, din cand in cand, iar daca ar fi sa iti dau vreun sfat, ti-as spune doar ca viata asta n-ar trebui sa fie mereu o cursa, asa ca: Pe locuri! Fii! Gata! – Renert Dusout”
”Minus infinit” de Renert Dusout este o carte care pe mine m-a atras de la o simplă privire aruncată către titlul și coperta învăluite în mister. Deși, la prima impresie poate nu pare așa, însă vă menționez că ea este scrisă de un autor român contemporan, fapt ce mă face să mă simt mândră că sunt româncă și să mă bucur că l-am descoperit. De asemenea, doresc și să-i mulțumesc pentru acest exemplar, care se va regăsi, cu siguranță, pe lista cu cele mai bune cărți citite în 2020. Eu mi-am propus și în acest an, la fel ca în anul precedent, să introduc printre lecturile mele și cărți scrise de autori români contemporani, iar faptul să am reușit să fac asta chiar din ianuarie, nu face decât să mă bucure.
Autorul a avut curajul să aprofundeze în cartea sa un subiect mai rar întâlnit și destul de incomod pentru majoritatea oamenilor, și anume moartea. Stilul de scriere pe mine m-a cucerit încă de la prima pagină, fiind unul simplu și profund în același timp. Când spun ”simplu”, mă refer la faptul că Renert folosește cuvinte uzuale și propoziții scurte, iar când spun ”profund” mă refer la faptul să el reușește să transmită o multitudine de emoții cititorului și să-l facă să privească cu alți ochi atât viața, cât și moartea.
Acțiunea are loc într-un bar complet izolat de lumea reală, în care se trezesc, pe rând, 14 personaje cu vârste și personalități diferite. Barmanul care servește în acel bar le spune celor 14 ”oaspeți” că au murit și că li se acordă un răgaz de 8 ore pe care-l vor petrece în acel bar. Pe parcursul celor 8 ore, aceștia vor uita multe aspecte ale viețiilor pe care le-au avut, inclusiv cum îi cheamă sau modul în care au murit, iar din acest motiv, fiecare dintre ei va împrumuta numele băuturii pe care o consumă, o idee tare interesantă și chiar amuzantă, pe care nu am mai întâlnit-o în nicio altă carte până acum. Îl avem în prim plan pe Gin, personajul – narator, prin ochii căruia vedem toată povestea și prin intermediul căruia îi cunoaștem și pe ceilalți. Dialogurile dintre personaje sunt vii și pline de esență, acestea dezbătând subiecte precum viața, moartea, teama, negarea și acceptarea, timpul, religia, iubirea și multe altele, iar prin acestea autorul reușește să capteze și să mențină atenția și interesul cititorului până la final. Și ce final total neașteptat…ce se va întâmpla cu cele 14 personaje atunci când cele 8 ore se vor sfârși? Bineînțeles că nu am să vă spun, dar vă îndemn cu toată încrederea să citiți cartea lui Renert și să aflați singuri! Nu o să vă pară rău!
Recomand cartea ”Minus infinit” atât pentru modul în care este scrisă, cât și pentru subiectul inedit și personajele pline de viață (ironia sorții e că ele-s moarte). A fost o experiență tare interesantă să văd cum reacționează cele 14 personaje în fața morții: unele sfidând-o și altele negând-o, unele izolându-se și altele căutând companie, unele înecându-se în alcool și altele rămânând treze. Totodată, m-am pus și eu în pielea lor și m-am întrebat de foarte multe ori oare cum aș fi reacționat, ce aș fi făcut…
”Mi-am chemat înapoi demonii, căci demonii tăi se simțeau singuri.”
”Meditez la toată discuția asta. Poate că mi-e mai frică decât credeam. Poate însă că fix asta e problema. Ne temem de frică și de furia care vine la pachet cu ea, alături de durere și de necunoscut. Dar dacă nu frica propriu – zisă e problema, ci doar frica de frică? Atunci poate că ar trebui să ne găsim curajul. Curajul de a ne fi mai des frică.”
”Ce e fericirea?
E momentul ăla în care nu te mai întrebi ce e fericirea. Clipa aia în care nu simți nevoia să întrebi sau să te întrebi nimic de fapt. Când știi răspunsul pur și simplu, fără nevoia vreunei întrebări.”
”Să știi că te văd. Dincolo de mască, dincolo de ceea ce se observă. Te văd cu adevărat.”
”Unde ești acum? Privind apusul, la distanță de frig și frică, cu sufletul îmbrăcat gros? Întrupând cuvinte din beznă în lumină? Reconstruind vise adânci din fărâme și ruine cu mâinile goale? Întorcând capul la fiecare prăpastie, spre deznădejdea durerii? Alegând drumul cel mai lung la răscruce, de dragul uneiinimi care continuă să se hrănească din stele? La adăpost de pustiu? Unde ești acum?”
”Cu o structură labirintică pusă în pagină magistral, romanul multipremiatului scriitor american Anthony Doerr urmează vieţile a două personaje, Marie-Laure – o tânără franţuzoaică lipsită de vedere – şi Werner – un orfan de origine germană – , care ajung să se întâlnească în timp ce amândoi încearcă să depăşească suferinţa fizică şi psihică îndurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Marie-Laure se va refugia, dintr-un Paris devenit de nerecunoscut din pricina haosului care a cuprins întreaga Europă, în Saint-Malo, unde locuieşte unchiul ei care suferă de agorafobie. Werner, orfan pasionat de tehnică, şi în special de transmisiunile radio, va ajunge cu armata germană în Franţa şi, în cele din urmă, la Saint-Malo. Deşi întâlnirea dintre cei doi nu va dura mai mult de o zi, ea va fi hotărâtoare pentru destinele personajelor, afectând inclusiv vieţile generaţiilor viitoare. Povestea lor e însă şi a unui misterios diamant, în căutarea căruia se află ofiţerii germani şi despre care se spune că îi va oferi posesorului viaţă veşnică, dar niciodată fericire. Dincolo de farmecul rar al naraţiunii, cititorul va regăsi un mesaj legat de importanţa solidarităţii şi a iubirii aproapelui.”
Deși este abia începutul anului, știu deja că ”Toată lumina pe care nu o putem vedea” va ajunge pe lista cu cele mai bune cărți citite în 2020. Este o carte premiată cu Premiul Pulitzer în 2015, deci nu a fost mirare să descopăr o scriitură deosebit de frumoasă. Îmi doream s-o citesc de foarte mult timp, dar mereu se întâmpla ceva și ajungeam să-i amân achiziționarea. Acum, însă, am primit-o în perioada Crăciunului de la oamenii faini de la Târgul Cărții, cărora doresc să le mulțumesc din suflet. Din păcate, această carte nu se mai află pe stoc, însă puteți găsi o mulțime de titluri interesante, atât mai vechi, cât și mai noi aici.
Îmi este foarte greu să-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a vă vorbi despre această carte, însă un lucru este sigur: o consider o carte de nelipsit din nicio bibliotecă. Acțiunea este redată din perspectiva mai multor personaje, dar cele principale sunt Werner Pfenning și Marie – Laure LeBlanc. Werner este un copil orfan, de origine germană, trăiește într-o casă de copii împreună cu sora sa mai mică, este pasionat de matematică și tehnologie, în special de radiouri, și visează să ajungă într-o zi cineva, însă toți îi spun că va ajunge să lucreze în mina care i-a ucis tatăl. Și totuși, oamenii lui Hitler au alte planuri pentru Werner. Marie – Laure este o fetiță cuminte și timidă, crescută doar de tată și care ajunge să orbească la o vârstă fragedă. Cu ajutorul tatălui său, care îi construiește o machetă a orașului, Marie – Laure învață să facă lucruri pe cont propriu, chiar dacă îi este foarte greu la început. Este pasionată de istorie naturală, în special de istoria melcilor, și de Jules Verne. Deși cele doup personaje sunt despărțite de câteva mii de kilometrii și au destine total diferite, acestea au și o legătură incredibilă. Destinele lor se vor intersecta pentru o singură zi, însă este de ajuns pentru a le marca existența.
Acțiunea este plasată în mai multe planuri temporale: 1934, 1940, 1941, 1944, 1974 și 2014, autorul făcând multe salturi de la un plan la altul, fapt care la început mi s-a părut ușor derutant și obositor, dar pe parcurs m-am obișnuit și mi-am dat seama că tocmai aceste salturi din trecut în prezent și din prezent în trecut reprezintă adevărata frumusețe a cărții. Acestea mențin tensiunea narativă și ritmul viu al acțiunii, nelăsând cititorul să se plictisească nici măcar o secundă.
”Toată lumina pe care nu o putem vedea” este o carte plină de emoție, cu trimiteri indirecte la multitudinea de calități pe care le deține o persoană oarbă și care ne oferă o lecție esențială: ”Deschideți ochii și vedeți cu ei tot ce puteți înainte să se închidă pe vecie.”. Este o carte despre același război văzut prin ochii mai multor personaje, despre mici gesturi de umanitate și solidaritate, despre prietenie, despre familie, despre curaj și supraviețuire în acele vremuri crâncene.
”Astăzi vreau să scriu despre mare. Atâtea culori în ea! Argintiu în zori, verde la amiază, albastru închis seara. Uneori ai zice să e aproare roșie. Sau capătă cuoarea monedelor vechi. În momentul ăsta, peste ea trec umbrele norilor și totul e presărat cu petice de soare. Șiruri albe de pescăruși trec peste ea ca niște mărgele.”
”Nu are amintiri cu mama ei, dar și-o imaginează albă, o strălucire mută. Tatăl ei radiază o mie de culori, opal, roșu – căpșună, ruginiu – închis, verde – crud; un miros de ulei și metal, senzația de cheie potrivită în yală, zornăitul cheilor lui de pe inel în timp ce merge. E verde oliv când vorbește cu un director de secție, o serie de portocaliuri tot mai intense când vorbește cu Mademoiselle Fleury de la sere, roșu viu când încearcă să gătească. Nuanța safirului strălucitor seara, când se așează la masa de lucru, fredonând în surdină în timp ce lucrează, cu vârful țigării lucind într-un albastru iridiscent.”
”Aici, prizonierii mai întâi văd obuzele prăvălindu-se peste oraș și abia apoi le aud. În primul război, Etienne cunoscuse artileriști care puteau privi prin biboclu și deduce unde loviseră obuzele lor după culorile care tâșneau spre cer. Gri înseamnă piatră. Maro, pământ. Rozul venea de la carne.”
”Ce de labirinturi pe lumea asta. Crengile copacilor, filigranul frunzelor, matricea cristalelor, străzile pe care le reconstituia tatăl ei în machete. Labirinturi în nodulii cochiliilor de murex, în structura scoarței de platan, în oasele goale pe dinăuntru ale vulturilor. Dar tot mai complicat e creierul uman, ar spune Etienne, care ar putea fi cel mai complex obiect existent: un kilogram jilav înauntrul căruia se rotesc universuri.”
”Privește obstacolele ca pe niște șanse. Privește-le ca pe niște surse de inspirație.”
”Cu toții venim pe lume ca o celulă mai măruntă decât un fir de praf. Mult mai măruntă. Împărțiri. Înmulțiri. Adunări și scăderi. Materia trece dintr-o mână în alta, atomii zboară încolo și încoace, moleculele pivotează, proteinele se aglutinează, mitocondriile emit dictatele lor oxidative. La început, suntem un roi electric microscopic. Plămânii, creierul, inima. Dupa patruzeci de săptămâni, șase trilioane de celule sunt strivite în menghina filierei genitale a mamelor noastre și urlăm. Iar lumea vine peste noi.”
”Viața fiecărei făpturi e în sine o scânteie efemeră într-un întuneric fără fund.”
”Unele povești de iubire sunt menite să dureze o viață. Altele se supun caracterului neprevăzut al vieții. Dacă ai ales categoria de cărți de dragoste pentru o poveste care să-ți orneze sufletul cu ghirlande și luminițe de Crăciun, atunci ai nimerit unde trebuia.
Ce moment este mai potrivit pentru o dragoste nouă și vindecătoare decât Crăciunul? De la o pagină rătăcită din manuscrisul lui Noelle la o iubire de Crăciun, teoria haosului devine teoria magică a atracției, iar efectul fluturelui nu face decât să planteze sămânța iubirii în sufletul lui Oliver și al lui Noelle. Inimile frânte și neîncrederea nu rezistă în fața inimilor predestinate să fie împreună. Mai ales când întregul Univers complotează, pe ritmuri de clopoței și gust de turtă dulce.”
”O iubire de Crăciun” a fost o surpriză din partea editurii Bookzone ce m-a bucurat enorm, cadoul meu de pus sub brad, însă și mai mare a fost surpriza când am văzut cărțile din colet, noutăți mult râvnite 😊 (despre celelelate surprize am să vă vorbesc în articolele viitoare). De cum mi-au căzut ochii pe ”O iubire de Crăciun” mi-am spus că neaparat trebuie să o citesc până se termină anul, cât încă sunt prinsă în perioada Sărbătorilor, altfel nu aș mai simți-o la fel de magică cum îi este și titlul.
M-am lăsat învăluită în nebunia Sărbătorilor descrise în carte, simțurile nazale mi-au fost răsfățate de mirosul de turtă dulce, privirea mi-a fost încântată de numeroasele decorațiuni crăciunistice, dar și de ornamentele brazilor, ca să nu mai spun de agitația pentru căutarea cadoului perfect. Am simțit că trăiesc Crăciunul în toată frumusețea lui, cu zăpada albă și fulgi ce cad din cer, mai ales că nu avut deloc zăpadă de sărbători (culmea, a venit ninsoarea dupa ce a trecut Anul Nou, deci încă mă simt în perioada Sărbatorilor…). Cartea a fost o reală încântare pentru cele câteva ore în care am citit-o, m-a rupt de realitatea mea tristă, fără zăpadă și m-a transpus în Denver, unde puteam să mă bucur de zăpadă după bunul meu plac 😊.
Dar ce Crăciun este acela fără puțină iubire? Sau poate mai multă iubire? ”O iubire de Crăciun” prezintă o scurtă, frumoasă și emoționantă poveste de dragoste, avându-i protagoniști pe Noelle și Oliver. Au fost doi simpatici, ca și povestea lor de altfel, și mi-a fost imposibil să nu-i îndrăgesc, mai ales că au avut parte de multe dezamăgiri. Indiferent ce decizii aveau de luat, Universul complota împotriva lor și le încrucișa drumurile. Multe nu vreau să vă dezvălui pentru că vreau să citiți și voi această carte, să le aflați povestea. ”O iubire de Crăciun” o găsiți pe site-ul editurii Bookzone aici 😊.
Este perfectă pentru perioada Crăciunului, este drăguță și se citește foarte repede, vă garantez că în 3-4 ore o veți da gata. Lăsați-vă învăluiți de magia Crăciunului, dar și a iubirii în ”O iubire de Crăciun”!
“Realiză astfel că își dorea o dragoste nouă, care să schimbe timpul, să închidă rănile. Tocmai raritatea și neprevăzutul transformaseră sentimentele lui în ceva prețios, ceva ce trebuia să devină realitate. Din propria experiență, știa că dragostea adevărată avea puterea să împletească două suflete, să le unească în încredere, prietenie, dorință, dar și zbucium.”
”Iarna are un farmec aparte… E ca o zână alba ce sosește în caleașca ei argintie, sclipitoare. Fluturii verii s-au transformat în fulgi mari, pufoși, iar adierea caldă a vântului a devenit un viscol ce împrăștie nori de zăpadă. E frig, dar e plăcut să simți mirosul de ger proaspăt și să auzi scârțâițul omătului sub picioare. E o magie.”
”E un lucru pe care nu-l obții bătând din palme. Nici suferința nu poși să o smulgi din suflet așa, la comandă. Încă e acolo, doare, arde, mă macină în fiecare zi. Fiecare om își trăiește dragostea diferit. Unii își scot ghearele, alții își arată colții…eu, o trăiesc și după moarte. Poate, o întâlnești doar o singură data în viață, poate, o să apară alta, ca o binecuvântare, ca un leac și o nouă speranță…”
”Febră în zori” de Peter Gardos– romanul este pe schimbul real de scrisori dintre Miklós si Lili şi prezintă o poveste despre pasiune, rezistenţă şi răbdare, despre prietenii false şi adevărate, despre credinţă, îndoială şi puterea izbăvitoare a dragostei.
”Cântec lin” de Leila Slimani – O carte necruțătoare despre raporturile de putere și excluderea sociala, nu este un roman polițist, ci mai degrabă o poveste tragică, care se citește cu sufletul la gură (recenzia aici).
”Ultimul dintre noi” de Adelaide de Clarmont – Tonnerre – Împletind fragilitatea cu brutalitatea, cruzimea cu senzualitatea, ficțiunea cu istoria, autoarea construieşte o frescă romanescă impresionantă: uimitorul destin al lui Werner Zilch.
”Acolo unde cântă racii” de Delia Owens – îmbină cu un talent extraordinar povestea tulburătoare a maturizării unei fete părăsite de familie, un superb omagiu adus naturii, o emoționantă poveste de iubire și misterul unei crime.
”Bibliotecara de la Aushcwitz” de Antonio G. Iturbe – romanul redă întâmplările din viaţa Ditei, o copilă de 14 ani, care, în blocul 31 de la Auschwitz, a luat în grijă cele câteva cărţi interzise, folosite ca manuale de un grup de adulţi, “profesori” ai copiilor deportaţi.
”Sub stele tăcute” de Laura McVeigh – spune povestea unei familii de refugiaţi din Afganistan, nevoită să îşi părăsească viaţa fericită din Kabul de teama talibanilor şi să se îndrepte spre un necunoscut plin de pericole, înfruntând efectele dezastruoase ale războiului şi ale dezrădăcinării.
”Hoțul de cărți” de Marcus Zusak – o poveste despre dragostea pentru cărţi într-o lume în care acestea sunt interzise, iar moartea se plimbă nestingherită pe stradă, în căutare de noi victime. O carte ce nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă!
”Fata de la Savoy” de Hazel Gaynor – este povestea unui vis, povestea unei vieți și totodată povestea unei femei. O poveste melodramatică, contemporană cu Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald, care se petrece în Londra anilor ’20 marcată de dramele războiului și din care încă mai răzbate parcă scârțâitul plăcilor de patefon pe ritmuri de jazz.
„Scrisorile secrete ale călugărului care şi-a vândut Ferrari-ul” de Robin Sharma – Este o carte din care ai foarte multe de învăţat şi de băgat la cap, îţi răspunde la o mulţime de întrebări, te motivează şi te ajută sa te dezvolţi cât mai armonios posibil (recenzia aici).
„Chiar înainte de fericire” de Agnes Ledig – este o carte ce vorbeşte despre o mamă singură care-şi găseşte puterea de a merge mai departe când viaţa o pune la grea încercare, despre speranţă şi curaj, prietenie şi iubire, familie şi…viaţă (recenzia aici).
”Soția plantatorului de ceai” de Dinah Jefferies – Este o carte despre viață, cu bune și cu rele, cu oameni privilegiați și cu oameni săraci lipiți, care trebuie să învețe cum să conviețuiască împreună, lăsând deoparte discriminările rasiale sau cele sociale. Este o carte despre dragoste cu tot ce înseamnă ea (recenzia aici).
”Scrisori din insula Guernsey” de Mary Ann Shaffer și Annie Barrows – este amuzantă, dulce și fermecătoare, dar și scrisă cu suflet…despre suflet (recenzia aici).
„O zi de decembrie” de Josie Silver – prezintă o poveste înduioșătoare și captivantă despre adevărata prietenie, familie, alegeri și sacrificii, dar mai ales despre dragoste la prima vedere (recenzia aici).
”Cianură pentru un surâs”, “Bună seara, Melania” şi “320 de pisici negre”, sau, cu alte cuvinte, primele trei volume din seria Melania Lupu de Rodica Ojog – Brașoveanu -Melania este un personaj pe care-l îndrăgeşti din prima, este mare amatoare de obiecte de artă şi nu se poate ţine departe de ele, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să le fure, să le ascundă sau să le găsească. Alături de motanul Mirciulică, ne încântă cu cele mai delicioase întâmplări.
”Jane Eyre” de Charlotte Bronte – cea mai frumoasă poveste dr dragoste din toate timpurile, aceasta prezentându-ne o multitudine de lecţii de viaţă. Un personaj principal memorabil, cu o personalitate impresionantă, cu un suflet mult prea frumos şi bun, care nu cunoaşte răul şi ura. Un personaj care iubeşte sincer şi pur, sacrificând totul pentru iubire.
”Mândrie și prejudecată” de Jane Austin – ne prezintă o frumoasă poveste de dragoste între două personaje cu caractere imposibil de stăpânit, cât şi alte subiecte importante din acele timpuri, cum ar fi condiţia femeii în societate, căsătoriile din interes şi incapacitatea unora de a trece peste prejudecăţi.
„Blestemul mării” de Shea Ernghaw – un oraș ascuns în ceață. O fată cu multe secrete. Un port în care moartea lovește fără greș (recenzia aici).
„Cerul din adâncuri” de Adrienne Young – O saga explozivă, o poveste despre maturizare perfectă pentru toți aceia cărora le plac vikingii, acțiunile pline de un romantism sălbatic, personajele feminine puternice și bătăliile bine descries (recenzia aici).
Seria „Spulberă-mă” de Tahereh Mafi – o lume distopică fascinantă și o eroină de neuitat :).
”Alienistul” de Caleb Carr – New York, 1896. Jurnalistul John Schuyler Moore este chemat de doctorul Laszlo Kreizler – psiholog sau „alienist” – să vadă trupul mutilat al unui adolescent, abandonat pe podul Williamsburg, aflat încă în construcție. De aici, cei doi prieteni încep o călătorie revoluționară pentru lumea criminalisticii: crearea profilului psihologic al ucigașului pe baza detaliilor crimelor sale.
”Orele îndepărtate” de Kate Morton – Kate Morton este alegerea perfectă dacă sunteți amatori de cărți pline de mister și suspans, secrete de familie păstrate de zeci de ani și dezvăluite la final, alternări între trecut și prezent, legături puternice între membrii familiei, urme lăsate de război asupra oamenilor și a locurilor, atmosferă de epocă, femei puternice și luptătoare, presiunea părinților asupra copiilor, puterea iubirii, efectele iubirii neîmpărtășite sau pierdute și multe alte subiecte pe măsură (recenzia aici).
„Tatuatorul de la Auschwitz” de Heather Morris – este povestea a doi oameni obişnuiţi care au trăit în vremuri neobişnuite, privati nu numai de libertatea, ci şi de demnitate, nume şi identităţi, şi este relatarea lui Lale despre ce au fost nevoiţi să facă pentru a supravieţui (recenzia aici).
„Jurnalul Annei Frank” – Povestea tragica a Annei Frank e bine cunoscută, împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942 – 4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în aşa-numită Anexa a sediului firmei patronate de tatăl său în Amsterdamul ocupat de germani.
„Malakai” de A. Stephanie – este acea carte care te sfâşie în bucăţi şi când crezi că reuseşti să te aduni, mai rupe o bucăţică din tine (recenzia aici).
“Alekzandre” de A. Spehanie – ne vorbeşte despre familie, prietenie, trădare, iubire, ură, suferinţă, negare, riscuri, teamă, sinceritate, încercări, trecut, prezent şi viitor (recenzia aici).
„Vorbeşte cu mine” de A. Stephanie – Este o poveste relaxantă, ce vorbește despre familie, iubire, prieteni adevărați, alegeri şi adolescență (recenzia aici).
„Minute până la miezul nopţii” de Remina Radu – ne vorbeşte despre depresie şi încearcă să ne deschidă mintea şi sufletul către cei depresivi, să-i înţelegem, să le oferim sprijin, fără a-i cataloga drept “demenţi” (recentia aici).
”Un nou început” de Mona Kasten – prezintă o poveste intensă, deși pare clișeică, îți demonstrează că te înșeli. Te va fermeca de la prima pagină și te va lăsa cu un suflet gol la final, atunci când vei fi nevoit să te desparți de personaje. Este cartea care te învață că trebuie să discuți despre tot ce te apasă, altfel riști să de-a pe dinafara, îți demonstrează cât este de ușor să începi din nou, îți vorbeste despre libertate, inimi frânte și vindecare, dragoste și…reguli încălcate (recenzia aici).
„Pe urmele flăcării” de Hafsah Faizal – creeaza o lume fermecată, cu personaje neînfricate, mereu la un pas de a se întâlni cu pericolul. Te învăluie în mrejele sale şi-ţi aduce în faţa ochilor peisaje răpitoare, fantastice, ce nu le poţi descrie în cuvinte, dar îţi dă şi puţină speranţă pentru ceea ce va urma. Te va ţine cu sufletul la gură si e va lovi cu numeroase răsturnari de situaţie, te va pune să recunoşti duşmanul de prieten, adevărul de minciună, curajul de laşitate…iubirea de ură (recenzia aici).
„O fată din bucăţi” de Kathleen Glasgow – Un portret extrem de emoţionant al unei adolescente aflate pe punctul de a se pierde pe sine şi o poveste despre drumul pe care trebuie să-l parcurgă pentru a supravieţui în propria piele. Este sfâşietoare şi extrem de sinceră, o poveste de la care nu vă veţi putea lua ochii.
”Astăzi a fost o zi bună” de Cristina Zarioiu – nu îți va face doar ziua în care o citești mai bună, ci întreaga viață, pentru că lecțiile pe care ți le dau acești oameni sunt unele care nu se uită! Îți rămân întipărite în suflet și îți revin mereu și mereu în minte (recenzia aici).
„Locul unde obişnuiai să mă iubeşti” de Helene N. – Întotdeauna este vorba despre un băiat și o fată. Despre iubire, pasiune, dragoste fulminantă. Nici acum nu e altfel. Doar că… Băiatul nu este cine ai putea crede că este. Și nici fata… Și nici celelalte personaje… (recenzia aici).
„12 ani de sclavie” de Solomon Northup – o poveste reală, ce ne vorbeşte despre suferinţă şi disperare, speranţă şi credinţă, bunătate şi cruzime dusă la extrem…vorbeşte despre viaţa unor suflete ce nu au greşit cu nimic pentru a fi supuse la asemenea tratamente (recenzia aici).
”Vrabia roșie” de Jason Matthews – ‘Vrabia Roșie’ este o carte care îți va face inima să bubuie în piept și sângele să curgă mai repede prin vene din cauza suspansului și a adrenalinei, prezentând o combinație irezistibilă între operațiuni secrete de spionaj, povești de dragoste interzise și multe altele 😉 (recenzia aici).
„Block 46” de Johanna Gustawsson – leagă o poveste cu impact și ne prinde în dezlegarea misterului ce sta în spatele asasinatelor din Marea Britanie și Suedia. Este genul de carte care te oripilează și te captivează în același timp, te prinde în firul poveștii și nu-ți mai dă drumul decât abia la final, când tu deja ești dat peste cap complet (recenzia aici).
”Pantofiorii roșii” de Maria Housden – autoarea ne poveşteşte experienţa prin care a trecut, din momentul în care Hannah, fetiţa ei de trei ani, a fost diagnosticată cu o formă de cancer incurabil şi până la moartea sa, un an mai târziu (recenzia aici).
Acestea au fost ultimile noastre recomandări din anul 2019. Sperăm să găsiţi printre ele şi titluri pe gustul vostru, iar dacă acest lucru se întâmplă, nu ezitaţi să ne daţi de ştire :).
Dacă în prima parte a articolului v-am recomandat titluri de la editura Litera (îl găsiţi aici), de data aceasta continuăm recomandările de la editurile Epica, Art şi Herg Benet:
”Totul se termină cu noi” de Colleen Hoover – un roman îndrăzneţ şi profund, ce ne spune o poveste sfâşietoare despre iubire şi sacrificiu (recenzia aici).
”Hopeless. Fără speranță” de Colleen Hoover – Romanul te învaţă cum să îţi îmbrăţişezi trecutul şi să faci pace cu acesta, să-ţi recapeţi încrederea în persoanele apropiate, dar mai ales, cum să-ţi vindeci rănile cele mai adânci şi să-ţi permiţi să iubeşti cu cea mai mare pasiune, să trăieşti adevărata iubire (recenzia aici).
”Vocea lui Archer” de Mia Sheridan – este despre întâlnirea dintre o fată blocată în amintirea unei nopţi terifiante şi a unui bărbat pentru care iubirea reprezintă cheia vindecării şi libertăţii lui. Este povestea unui tânăr care trăieşte cu o rană îngrozitoare şi a unei fete care îl va ajuta să-şi găsească ,,vocea”. E un roman emoţionant şi captivant despre suferinţă, destin şi puterea tămăduitoare a dragostei (recenzia aici).
”Te-am ales pe tine” de Mia Sheridan – ne relatează cu o poveste profundă şi ne demonstrează că, deşi trecutul a fost nedrept cu tine şi şi-a distrus sufletul, nu înseamnă că şi viitorul va fi la fel; ne învaţă să sperăm şi să nu ne fie teamă să acordăm o a doua şansă (recenzia aici).
“O mare de lacrimi” de Ruta Sepetys – romanul reconstituie ficţional un fapt istoric şocant, adesea trecut sub tăcere, o tragedie a unor victime dintr-un război sinistru, în memoria cărora este scris, cu sensibilitate şi reverenţă, un omagiu literar, dovedind că, pănă la urmă, omenia şi iubirea pot triumfa chiar şi în cele mai întunecate şi cumplite momente ale istoriei.
“Printre tonuri cenişii” de Ruta Sepetys – o mişcătoare şi tragică poveste în care Lina se luptă cu disperare pentru viaţa ei şi a celor apropiaţi, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o ţină în viaţă?
Seria “Intimidare” de Penelope Douglas – o serie electrizantă, încărcată de iubire şi răzvrătire, care te va emoţiona, dar care te şi va captiva cu fiecare volum.
Seria “Zece respiraţii scurte” de K.A. Tucker – o serie cu personaje puternice, capabile să-și depășească obstacolele la final, cu strânse legături de prietenie, romantism, dar și emoție. În fiecare volum vei avea parte de o trăire intensă!
“Călăreţul de aramă” şi “Tatiana şi Alexander” de Paullina Simons – o serie fascinantă despre pasiune, trădare şi supravieţuire, în care realismul evenimentelor se împleteşte magistral cu trăirile intense ale personajelor.
“Cinder” de Marissa Meyer – un roman ce combină o poveste clasică cu un strop de Terminator şi Războiul Stelelor, este prima carte a seriei “Cronicile lunare” (recenzia aici).
„Cum eram cândva” de Amber Smith – O carte tulburătoare și realistă despre efectele de durată pe care experiența unei traume le are asupra dragostei, a relațiilor, a vieții în general (recenzia aici).
„Wonder Woman: Fiica războiului” de Leigh Bardugo – bătălii cinematice și o cursă contratimp ce ne țin cu răsuflarea tăiată, însă ceea ce face această carte să strălucească e relația dintre fete care au grijă una de alta (recenzia aici).
„Circul nopţii” de Erin Morgenstern – un debut remarcabil, atât de sclipitor de vie, veți putea jura că paginile au prins viață în mâinile voastre, este magică, încântătoare, fermecătoare (recenzia aici).
„Camera” de Emma Donoghue – este o #cartemusai de citit, deşi este dureroasă, îţi demonstrează cât de puternică este dragostea maternă, te va emoţiona până la lacrimi şi-ţi va fi greu să o laşi din mână, chiar dacă-ţi va frânge inima.
”Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman – un roman plin de umor și tandrețe, care explorează teme grave precum pierderea, bătrânețea, diversitatea, toleranța, principiile morale, prietenia și speranța. La final, nu aveți cum să nu îl adorați pe Ove.
”Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”de Fredrik Backman – un roman care demolează clișeele privind normalitatea, va încânta cititorii de toate vârstele, este o carte despre diversitate și acceptare, înduioșătoare şi amuzantă (recenzia aici).
”Scandalul” (recenzia aici) și ”Noi contra voastră”de Fredrik Backman (recenzia aici) – romanele ne oferă o pespectivă extraordinară asupra problemelor care contează cu adevărat – bine vs. rău, frică vs. curaj, iubire vs. ură, importanța și limitele prieteniei și ale loialității.
”Femeia la 1000°C” de Hallgrímur Helgason – Povestea Herrei, bazată pe fapte reale, nu este o cronică predictibilă a suferințelor pe care le provoacă războiul: eroina este nemiloasă față de toată lumea, inclusiv față de ea însăși, nu simte nicio vină pentru că a fost o amantă cu inima de piatră, o mamă denaturată și o aventurieră nesăbuită. Ea își povestește viața plină de anomalii cu o vivacitate fascinantă (recenzia aici).
”Gândește-te la un număr” de John Verdon – Cum ai reacționa dacă într-o zi ai primi o scrisoare în versuri prin care un necunoscut îți mărturisește că îți cunoaște cele mai adânci secrete și îți cere să te gândești la un număr? Și ce ai face dacă necunoscutul ar ghici numărul la care te-ai gândit? (recenzia aici)
Seria „Harry Potter” de J.K. Rowling – nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare :).
”Privind înăuntru” de Petronela Rotar – este o invitaţie la a-ţi privi în suflet, ajutându-te astfel sâ (re)găseşti drumul către tine însuţi. O multitudine de lecţiide viaţă ascunse între două coperţi. (recenzia aici).
”Orbi” de Petronela Rotar – ne prezintă o poveste de dragoste toxică şi abuzivă, precum şi motivele care îi ţin legaţi pe protagonişti în această relaţie. Fie că aţi trecut sau nu printr-o astfel de relaţie, este o carte de citit, fiind totodată o invitaţie la a-ţi privi în suflet.
„Bad romance” de Heather Demetrios – de o intensitate emoțională apăsătoare și cu o neîndurătoare sinceritate, aceasta este povestea alunecării în întuneric și a revenirii în forța luminii.
”Al nostru este cerul” de Luke Allnutt – Rob Coates are o viaţă de invidiat. O are alături pe Anna, soţia lui incredibilă, şi mai ales pe cea mai preţioasă fiinţă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câştigat potul cel mare la loteria vieţii. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack (recenzia aici).
”Trandafirii de mai” de Dot Hutchison – La patru luni după explozia care a avut loc în Grădină, un loc unde tinere cunoscute ca Fluturi erau ținute prizoniere, polițiștii Brandon Eddison, Victor Hanoverian și Mercedes Ramirez încă se mai confruntă cu urmările cazului terifiant: le ajută pe supraviețuitoare să-și reia viețile, afară, în libertate. Cu iarna aflată pe sfârșite, Fluturii au în față zile mai lungi și calde în care să încerce să se vindece. Dar, pentru polițiști, schimbarea anotimpurilor înseamnă un singur lucru înfricoșător: siguranța că undeva, prin țară, o altă tânără va fi găsită moartă în biserică, cu gâtul tăiat, cu cadavrul înconjurat de flori. Este a doua carte din seria ”Colecționarul” 😊.
Sperăm ca şi aceste recomandări să vă fie pe plac, iar dacă v-am convins să citiți măcar un titlu dintre cele recomandate, dați-ne de știre, ne-ar bucura foarte mult. În cazul în care ați citit una sau mai multe cărți dintre cele menţionate de noi, vă așteptăm părerea în comentarii. Și stați pe aproape pentru că urmează și ultimul articol cu recomandări cât de curând :).
Împreună cu Roxana, am decis să vă întocmim o listă cu recomandări de titluri ce nouă ne-au făcut o impresie foarte bună și care ne-au rămas în suflet, la care cu drag o să revenim oricând. Având în vedere că am citit un total 246 de cărți (eu 150 și Roxana 96), recomandările sunt și ele în număr destul de mare, drept urmare vom împărţi articolul în mai multe părţi, să nu fie prea încărcat 😊, dar şi pe edituri pentru a fi mai uşor de parcurs. Editurile nu vor fi menţionate în funcţie de preferinţe, ci în funcţie de cărţile citite de la fiecare în parte. Am avut un an foarte bun în materie de lectură și nici titlurile nu s-au lăsat mai prejos, iar acestea fiind spuse, primele noastre recomandări vin de la Editura Litera:
”Un nou început” de Kristin Hannah – o poveste îndrăzneață și emoționantă despre dragoste și pierdere, despre lupta pentru supraviețuire și sălbăticia care sălășluiește nu doar în natură, ci și în ființa umană (recenzia aici).
”Privighetoarea”de Kristin Hannah – povestea a două surori, fiecare își duce propria luptă, trăind războiul în moduri total diferite și riscându-și viața clipă de clipă (recenzia aici).
”Grădina de iarnă” de Kristin Hannah – un roman evocator, liric, care aruncă o lumină puternică asupra relației complicate mamă – fiică si explorează legăturile durabile dintre trecut și prezent (recenzia aici).
”Drum în noapte” de Kristin Hannah – un roman narat din dublă perspectivă – a lui Jude Farraday și a lui Lexi Baill – ce ridică întrebări asupra maternității, tulburărilor și insecurității perioadei de adolescență, dar și asupra rezilienței și curajului de a ierta.
”Pacienta tăcută” de Alex Michaelides – un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act… (recenzia aici)
”Darul stelelor” de Jojo Moyes – roman inspirat dintr-o remarcabilă poveste adevarată, cea a bibliotecii mobile, ce ne prezintă cinci femei incredibile legate de iubirea pentru lectură, care se vor dovedi la fel de ușor de îndrăgit ca Lou Clark, eroina de neuitat din ”Inainte să te cunosc” (recenzia aici).
”Fetița din scrisoare” de Emily Gunnis – este un roman emoționant, greu de lăsat din mână, ce-ți prezintă o realitate șocantă, cu o fărâmă de adevăr. Îți va sfășia inima și-ți va rămâne în minte foarte mult timp după ce-l vei citi…te va bântui… (recenzia aici)
”Zece negrii mititei” de Agatha Christie – Zece străini ajung pe insula Negrului și încep să moară în circumstanțe ciudate, inspirate din versurile unei vechi poezii pentru copii, care numără descrescător de la 10 la 0. Care dintre ei este criminalul? Oare va supravietui cineva?
”Crima din Orient Express” de Agatha Christie – roman ce prezintă cel mai fascinant caz al faimosului detective Hercule Poirot, cu un final de-a dreptul emoționant.
”Rețeaua Alice” de Kate Quinn – O poveste copleșitoare, dar care ne dovedește că femeile sunt adevărate luptătoare, adevărate eroine. Merită citită și descoperită, mai ales datorită faptului ca are la bază și o parte istorică reală (recenzia aici).
”Fetița pe care au lăsat-o în urmă” de Roxanne Veletzos – Un roman de debut proaspăt, original, care îmbină o dramă de familie cu istoria mai puțin cunoscută a României din vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Captivant, tragic, dar plin de pasiune și speranță (recenzia aici)
”Anul de grație” de Kim Liggett – examinează relațiile complexe și uneori bolnăvicioase dintre fete, femeile care vor deveni în final și deciziile grele pe care trebuie să le ia între timp. (recenzia aici)
„Povestea mea” de Michelle Obama – este o însumare neobișnuit de intimă ce vine din partea unei femei inimoase și plină de caracter, care a sfidat necontenit așteptările și a cărei poveste ne inspiră (recenzia aici ).
„Dragoste in contratimp” de Beth O’Leary – este o încântare de la început până la sfârșit, are personaje simpatice, dialoguri spumoase, o premisă amuzantă și multă acțiune. O poveste de iubire sincera și fermecătoare, perfectă pentru fanii comediilor romantice clasice (recenzia aici).
„Prin ochii ei” de Sarah Pinborough – Un thriller extraordinar, ce păstrează permanent suspansul, nu știm niciodată cine pe cine manipulează, până când, la final, aflăm că am fost cu toții complici la acest teribil joc al minții (recenzia aici)
„Femeia de la fereastră” de A.J. Finn – un roman de debut uluitor, care te va seduce de la prima pagină, plin de suspans, convingător, inteligent, chiar și emoționant, dar care îți ridică părul pe tine (recenzia aici).
Seria „Cartea pierdută a vrăjitoarelor” de Deborah Harkness – O serie romantică, sofisticată și plină de suspans, cu un amestec perfect de fantasy și istorie (recenzia primului volum, al doilea volum și al treilea volum)
Seria „Fabian Risk” de Stefan Ahnhem – Daca nu sunteți deja fan al acestei serii extraordinare, începeți cu ”Al nouălea mormânt” (recenzia aici) și continuați cu ”Victima fără chip” (recenzia aici) și ”Minus optsprezece grade” (recenzia aici). Atmosfera este înfrigurată, iar intrigile grozave. Nu le veți putea lasă din mână.
„Ultimii martori” de Svetlana Aleksievici – Tulburător prin încărcătura sa de adevăr și răvășitor sufletește, ne schimbă perspectiva asupra istoriei, a războiului, a copilăriei și a vieții (recenzia aici).
„Războiul nu are chip de femeie” de Svetlana Aleksievici – Al Doilea Razboi Mondial nu va ajunge niciodată să-și dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităților și al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate: aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist (recenzia aici ).
”Mica librărie de pe Sena” de Nina George – Un roman fermecator care crede în proprietățile vindecatoare ale ficțiunii, romantismului și ale verilor petrecute in sudul Frantei, te va prinde în poveste, iar descrierile culinare și literare somptuase te vor face sa te hotărești greu dacă vei alerga către cea mai apropiată bibliotecă sau către cel mai apropiat bistro (recenzia aici).
Sperăm că ale noastre recomandări să vă fie pe plac, iar dacă v-am convins să citiți măcar un titlu recomandat de noi, dați-ne de știre, ne-ar bucura foarte mult. În cazul în care ați citit una sau mai multe cărți dintre cele recomandate de noi, vă așteptăm părerea în comentarii. Și stați pe aproape pentru că urmează și celelalte recomandări cât de curând :).
Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-şi dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări şi de suferinţă. Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit.
Cât am fost în școală nu mi-a plăcut absolut deloc istoria, erau un chin pentru mine acele ore, însă de când am descoperit cărțile ce au ca subiect războiul, istoria s-a schimbat pentru mine și am început să o privesc altfel. Sunt tot mai atrasă de acest gen, fie ficțiune istorică, fie cărți rupte din realitate, cum este ”Războiul nu are chip de femeie”. Am mai citit de la autoarea Svetlana Aleksievici ”Ultimii martori” (recenzia o găsiți aici 😊) și am spus că al meu suflet nu va rezista să citesc două cărți de-ale autoarei în aceeași lună. Scrie mult prea dureros, dar în toată acea durere se află atât de multă realitate, și nu este chiar o realitate plăcută, ci una cruntă…Exemplarul acestei cărți mi-a fost oferit de cărte Târgul Cărții, cărora țin să le mulțumesc, pe această cale, pentru oportunitatea de a descoperi o nouă operă de-a Svetlanei Aleksievici. Din păcate, cartea ”Războiul nu are chip de femeie” nu se mai găsește pe stoc, însă gășiți ale cărți de-ale autoarei pe site-ul anticariatului aici 😊.
Tatăl meu a fost asistent medical în cadrul armatei și când mergeam la el la unitate, peste tot vedeam doar bărbați, rar zăream câte o femeie și poate aceea făcea parte din cadrul bucătăriei, ca mai târziu să descopăr că și femeile fac parte din armată, și ele erau soldați asemeni bărbaților, caporali, locotenenti, căpitani sau mai stiu eu ce grade…Îi priveam fascinată pe soldați când se striga adunarea și executau marșul sau erau diverse prezentări cu elicoptere sau avioane…pe atunci eram copil și nu înțelegeam mare lucru, dar cu cât am crescut, am realizat la ce risc sunt expuși militarii. Eram toată neliniștită când știam că tatăl meu era în tură de noapte și abia așteptam să vină dimineața, să-l văd acasă, ca să nu mai spun când era plecat prin țară…
Mărturiile femeilor din ”Războiul nu are chip de femeie” mi-au demonstrat cât de puternice și curajoase suntem noi, sexul slab (cum ni se spune…). Cât de multe femei au luat parte la război, încă de la o vârstă fragedă, nu erau deloc coapte, dar ele doreau să se alăture taților și fraților pe front. Femeile au avut un rol atât de important în desfășurarea luptelor, indiferent de poziția lor, fie că erau transmisioniste sau instructor sanitar, lunetiste sau pușcaș, pilot de aviație sau șofer, soldat infanterist sau tunar, sora medicală sau chirurg. Am rămas uimită de determinarea lor de a se înrola în armată, dar și de puterea de a înfrunta viața cruntă a războiului. Fete chiar și de 14 ani până la vârsta de 18 ani, cărora nu li se permitea să plece la luptă, fugeau de acasă, de multe ori ascunzând adevărul cu privire la vârsta lor pentru a fi acceptate. Chiar dacă nu toate au ajuns pe front, unele dintre ele au ajuns spălătorese sau bucătărese, au avut un rol important, fără ele mulți nu rezistau pe front, drept urmare și ele sunt niște eroine 😊.
Este o carte puțin spus impresionantă, am plâns la majoritatea mărturiilor, era imposibil să-mi stăpânesc lacrimile. Războiul văzut prin ochii femeilor are culoare, nu este doar alb – negru, iar mărturiile lor m-au purtat și pe mine pe acele pâmănturi, am luptat alături de ele, am tratat răniți, chiar și dușmani, pentru că umanitatea încă mai exista pe front. În acele vremuri crunte, și-au permis să iubească, să-și facă promisiuni, să-și dorească o viață normală, neștiind că războiul te distruge și nu vei mai putea fii niciodată un om normal. Multe dintre femeile ce s-au alăturat pe front au fost soții, fiicele unor mame sau tați, au fost mamele unor copii, mătușile unor nepoți, surorile unor frați și au lăsat în urmă tot pentru a lupta pentru Patrie. Au fost luate în derâdere pentru că sunt femei și nu știu să fie soldați, dar și când le-au demonstrat bărbaților calitățile lor, au primit respectul cuvenit. Au fost femei puternice, au devenit eroine…femei ce au avut curajul să-și mărturisească trăirile, așa cutremuătoare cum au fost, transformările prin care au trecut, de la primul glonț tras către dușman, la primul rănit tratat, la primul animal sacrificat pentru a-și asigura o masă consistentă.
”Războiul nu are chip de femeie” te determină să privești cu alți ochi femeile ce au luat parte la război, cât de importante au fost, dar și de cât de multă putere au dat dovadă. Nu s-au lăsat mai prejos decât bărbații și au luptat cot la cot cu ei. Multe dintre eroinele războiului nu și-au mai refăcut viața, întrucât nu erau suficient de gingașe pentru gusturile bărbaților, războiul și-a pus amprenta și le-a marcat cumplit. Eforturile și meritele lor nu contau atât de mult, ca finețea pielii, zâmbetul cald, privirea dulce…nu erau văzute ca femei, ci ca soldați…O carte ce prezintă un trecut atât de dureros, văzut din perspectriva femeilor și ce nu trebuie să vă scape!
”Îmi amintesc, stăteam noaptea în adăpost. Nu dormeam. Undeva bubuia artileria, trăgeau ai noștrii… Și așa de tare vrei să trăiești!… Jurasem – jurământ de ostaș – că, dacă e nevoie, îmi dau viața, dar așa de tare voiam să trăiesc! De acolo, chiar dacă te întorci viu, sufletul oricum te doare.”
”Bătălia s-a terminat noaptea. Iar dimineața a nins. Sub zăpadă zac morții… Mulți au mâinile ridicate spre cer… Dacă mă întrebați ce-i aceea fericire, am să vă răspund: să găsești deodată printre morți un om viu…”
”…pentru mine, cel mai groaznic lucru la război a fost să port chiloți bărbătești. Ei, asta a fost cumplit! Cum să-ți spun… Nici nu pot să-ți explic… În primul rând, era foarte urât… Ești la război, gata să mori pentru Patrie și tu porți chiloți bărbătești! Arăți pur și simplu caraghios. Stupid. Pe atunci se purtau niște chiloți lungi, cu crac. Largi, din satin. Eram zece fete în adăpostul nostru, și toate purtam chiloți bărbătești. Ah, Dumnezeule! Și iarna și vara. Patru ani de zile.”
”Muream pentru viață fără să știm ce-i aia viață, fără să fi gustat din ea. Despre toate citisem numai în cărți. Mie-mi plăceau filmele de dragoste…”
”Iubire a existat în război? A existat! Și femeile pe care le-am cunoscut pe front sunt soții minunate. Sunt prietene credincioase. Cei care s-au căsătorit în război sunt oamenii cei mai fericiți, perechile cele mai norocoase. Și noi doi ne-am cunoscut pe front. În mijlocul focului și al morții. Și legătura dintre noi e foarte strânsă.”
”Ce mi se întipărește în memorie? Evoluția chipului: de la trăsăturile dulci ale copilăriei, spre privirea femeii mature, marcată chiar de o anumită asprime… Și-mi vine cu greu să cred că această schimbare a avut loc în câteva luni, într-un an… În vremuri obișnuite, o asemenea metamorfoză s-ar fi petrecut mult mai încet, mai neobservat. Chipul omului se modelează treptat. Sufletul ajunge să i se vadă pe el doar cu timpul. Dar războiul a creat repede imaginea sa în oameni. Și-a pictat portretele.”
”Aveau de gând să moară împreună sau să trăiască împreună. Dragostea atunci nu se împărțea în azi și mâine, era doar azi. Fiecare știa că iubești în clipa de față, pentru că, într-un minut, fie tu, fie celălalt puteați să nu mai fiți printre cei vii. La război totul se petrecea mai repede: și viața și moartea. În câțiva ani am trăit acolo o viață întreagă. N-am putut să explic asta nimănui, niciodată. Acolo timpul era altfel…”
”Visam la iubire. Voiam să am un cămin, o familie. Să miroasă în casă a copii mici. Primele scutece atâta le-am mirosit, nu mă puteam sătura de ele… Mirosurile fericirii femeiești… În război nu există mirosuri femeiești, toate sunt masculine. Războiul miroase a bărbat.”
”Dacă nu erai femeie, la război n-aveai cum să supraviețuiești. Nu i-am invidiat niciodată pe bărbați. Nici în copilărie, nici în tinerețe. Nici la război. Am fost întotdeauna bucuroasă că sunt femeie. Se spune că armele – pistolul, mitraliera – sunt frumoase, că închid în ele multă gândire omenească, multă pasiune, dar pentru mine n-au fost niciodată așa. Am văzut cu câtă încântare se uită bărbații la un pistol bun, dar pentru mine e de neînțeles. Eu sunt femeie.”
”Nu poate să existe o inimă pentru iubire și alta, pentru ură. Omul are un singur suflet, și eu întotdeauna mă gândeam cum să-mi salvez sufletul.”
”Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, ‘permiteți-mi să-mi povestesc viața.’
Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional.
Pusă în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea individuală a Herrei completează tabloul atrocităților care devastau în acei ani Europa, însă amintirile personajului despre sine și despre întâmplările care i-au marcat existența se întrețes cu cel mai rafinat și mai surprinzător umor, cu o revigorantă autoironie, dar și empatie pentru cea care a fost în tinerețe. Fiecare capitol al romanului este o piesă dintr-un puzzle care se construiește încet, impredictibil.”
”Femeia la 1000°C” este o carte care atrage atât prin titlu, cât și prin copertă, iar după ce-i citești descrierea, știi sigur că e #musai s-o citești. Acțiunea este construită în jurul unui personaj fascinant, Herra Björnsson, inspirată din povestea nepoatei primului președinte al Islandei, cu care autorul a avut o convorbire telefonică ce l-a inspirat să contureze o poveste fictivă în jurul ei. Herra este o femeie aprigă și puternică, este bătrână și bolvană și-și trăiește viața într-un garaj, așteptându-și sfârșitul. Înainte să-și încheie socotelile cu viața, ea vrea să-și spună povestea…și are atât de multe de povestit! Acest exemplar mi-a fost oferit de către editura Art, cărora țin să le mulțumesc enorm pentru șansa de a descoperi povestea Herrei. Cartea o găsiți pe site-ul editurii aici.
Desi a trecut ceva timp de când am citit-o, trebuie să recunosc că mi-a fost și încă îmi este foarte greu să vorbesc despre ea. Am scris, am șters, am rescris, am șters din nou și tot așa, simțind că toate cuvintele mele nu pot descrie această carte așa cum merită. Probabil nu voi găsi niciodată cuvintele potrivite, însă nu am încotro…Trebuie să aflați și voi cât de mult mi-a plăcut și de ce o recomand.
Unul din lucrurile care mi-a plăcut cel mai mult la ”Femeia la 1000°C” este stilul de scriere… brutal, profund, direct, fără ocolișuri și cu o groază de umor negru. Mi-a amintit puțin de Backman, ambii autori având talentul și plăcerea de a-și face cititorii să râdă cu lacrimi și, în următorul moment, să plângă cu suspine. Încă de la primele pagini, Hallgrimur Helgasson reușește să-ți acapareze atenția asupra poveștii și a personajului său inedit. Deși este o ”cărămidă” de vreo 550 de pagini, acest lucru nu trebuie să vă sperie. Se citește extrem de ușor și cu greu o mai poți lăsa din mână.
Viața Herrei a fost o adevărată luptă încă de când s-a născut. Pas cu pas, autorul ne prezintă evoluția personajului său, dar și decăderea acestuia. Herra își trăiește viața așa cum poate și așa cum știe, iubește intens până se plictisește, poartă în suflet povara războiului care i-a marcat existența. Nu știe cum să fie mama, deși are trei copii și a pierdut unul. A trecut prin multe violuri, a văzut moartea cu ochii, a fost numită târfă prezidențială, sufletul îi e bolnav din cauza a tot ce a trăit. A fost nevoită să facă alegeri, uneori corecte, alteori greșite, și să suporte consecințele acestora. Orice lucru oribil ar spune că a făcut, nu poți să o judeci, pentru că are un fel de a fi care te face să o îndrăgești și să o compătimești. Doamne, ce viață a trăit femeia asta! Nu vreau să vă povestesc acțiunea că aș strica tot farmecul lecturii, dar cert este că trebuie să o citiți și voi!
”Femeia la 1000°C” ne prezintă o poveste despre maturizare, evoluție, dar și despre decădere. O poveste despre război și despre efectele lui asupra oamenilor. O poveste despre alegerile pe care un om le ia de-a lungul vieții și despre consecințele nefaste ale acestora. O poveste despre o femeie complexă, puternică, memorabilă!
”Cu cât mă gândesc mai bine, cu atât îmi surâde ideea celor o mie de grade. Flăcările purgatoriului n-ar putea fi mai fierbinți, și poate așa se vor șterge o parte din petele de pe sufletul meu nenorocit, pete pe care singură n-am reuțit să le șterg.”
”Oricât ar fi de dureros să fii trădat, e și mai rău să trădezi. Când se rupe o legătură bazată pe încredere, întâi simți o durere acută, apoi o senzație de libertate. Cel care rupe legătura însă rămâne cu lanțul în jurul gâtului, se crede liber până în momentul în care simte strânsoarea. Încet – încet. Atâta lucru știu.”
”Uneori norocul îți oferă o singură șansă și vai de cel care-și bate joc de ea.”
”Cel care se pierde în pădure încearcă să afle cărarea, dar celui care se pierde pe sine nu-i mai folosește nicio cărare.”
”Fericirea e lucrul cel mai periculos. Căci cu cât te urcă mai sus, cu atât căderea va fi mai dură.”
”Eu, pasărea condamnată să zacă la pat, afirm: zilele devin tot mai diluate pe măsură ce înaintezi în viață. La început, existența ni se pare enormă, iar noi ne părem insignifianți: o sorbim cu nesaț. Ne petrecem viața lipăind-o lacomi până când ne dăm seama că nu a rămas nimic de stors din ea și realizăm că noi înșine suntem mult mai importanți decât zilele, decât timpul și toate lucrurile pe care le numim realitate, fenomen pe care bărbații îl venerează de secole, dar care pălește devenind insignificant în comparație cu irealitatea.”
”Ființele umane au tot timpul nevoie de dezastre. Dacă nu ni le oferă natura, ni le facem noi.”
”Deșteptăciunea n-are nimic de-a face cu dragostea. Iar dragostea n-are nimic de-a face cu deșteptăciunea. Când vine vorba de dragoste, toți suntem la fel de proști.”
”Brusc, cum stau întinsă în acest garaj, la capătul existenței mele de un succes răsunător, mi se pare că istoria umanității nu e altceva decât un șarpe cu clopoței care-și mușcă coada, un ciclu nesfârșit de evenimente absurde care n-au practic nimic de-a face cu viața, un monument colosal închinat nebuniei bărbătești, pe care femeile din toate epocile au fost nevoite să o îndure.”
”E nevoie de o viață întreagă pentru a înțelege viața.”
”Omul preferă să fie pasagerul roții destinului în loc să-i decidă el traiectoria.”
“Echo Ridge este un orășel modest și obișnuit din America. Ellery nu l-a vizitat niciodată, dar a auzit tot ce era de știut. În acel oraș, mătușa ei a dispărut pe când avea șaptesprezece ani. Și doar cu cinci ani în urmă, o regină a balului din liceu a făcut să se audă în întreaga lume de Echo Ridge atunci când a fost omorâtă. Acum, Ellery trebuie să se mute acolo, pentru a locui cu o bunică pe care de abia o cunoaște. Orașul e ca un tablou idilic, dar ascunde secrete. Și chiar înainte ca anul școlar să înceapă, cineva le amenință pe cele mai populare fete din liceu, promițând că va face ca jocul să devină și mai periculos decât în urmă cu cinci ani. Apoi, ca pentru a dovedi că amenințarea este reală, o altă fată dispare.”
‘Doi pot ține un secret’ este a doua carte pe care o citesc de la Karen M. McManus, prima fiind ‘Unul dintre noi minte’, care m-a surprins foarte tare și pe care nu am putut s-o las din mână până nu am aflat cine este mincinosul. Autoarea m-a surprins și de data aceasta, oferindu-mi o poveste plină de incertitudine, mister, suspans și răsturnări de situație imprevizibile. Voiam să dezgrop trecutul și să aflu secrete, să citesc cât mai repede și să ajung la final pentru a descoperi cine este vinovat, dar în același timp nu voiam să termin cartea! Am avut o mică problemă cu începutul cărții, acțiunea începând destul de greu, iar acest lucru m-a făcut să abandonez cartea câteva zile, dar am reluat-o și mă bucur că am făcut-o!
Acțiunea începe cu gemenii Ellery și Ezra, doi adolescenți de 16 ani, crescuți doar de mama lor, Sadie, care duce o luptă crâncenă cu propriile traume, dar și cu drogurile. Aceștia sunt trimiți în orășelul Echo Ridge, la bunica lor, pe care o cunoșteau doar din poze și apeluri video. Când Sadie avea doar 17 ani, sora ei geamănă, Sarah, a dispărut fără urmă și nu s-a aflat niciodată ce s-a întâmplat cu ea. Dar în acest orășel misterios, nu este singurul caz rămas neelucidat, căci în urmă cu 5 ani, o tânără care participase la titlul de regină a balului este găsită moartă, însă nimeni nu a fost pedepsit din lipsa dovezilor. Ellery, iubitoare de romane polițiste, dorește să dezgroape secretele din trecut și să afle ce s-a întâmplat cu adevărat cu cele 2 fete. Ea, împreună cu alte 2 fete, Katrin și Brooke, candidează pentru locul de regină a balului și deodată încep să primească mesaje de amenințare care trezesc fiori reci pe șira spinării. Tot orașul o ia razna când una dintre fete dispare, iar principalul suspect este fratele iubitului lui Lacey, fata ucisă cu 5 ani în urmă. Ies la iveală tot felul de indicii și de piste care răstoarnă situație după situație. Autoarea se joacă cu mintea ta, te lasă să îți faci o mulțime de scenarii și să suspectezi fiecare personaj în parte, ca mai apoi să râdă în hohote de tine când ajungi la final și descoperi că nimic nu a fost așa cum ai crezut. Nu pot să zic decât ‘jos pălăria’ în fața autoarei!
Totuși, fiind un thriller young adult, un gen pe care îl citesc destul de rar, am fost puțin amețită de numărul mare de personaje și a durat ceva timp până m-am familiarizat cu ele. Relația dintre gemeni mi s-a părut cea mai sinceră, autentică și puternică. Două firi complet diferite, dar care se completează perfect unul pe celălalt. Modul în care își înțelegeau trăirile, cum își completau frazele, cum își citeau unul altuia gândurile, dragostea puternică care îi leagă, modul în care se sprijină unul pe celălalt și rămân împreună în ciuda circumstanțelor….toate astea nu fac decât să îți umple sufletul de bucurie! În schimb, cu mama lor nu am putut empatiza, cu toate că mi-a părut foarte rău de ceea ce i s-a întâmplat. Când știi că de tine depinde viața copiilor tăi, lupți pentru a rămâne pe linia de plutire și pentru a le oferi o viață cât poți tu de bună. Pentru copiii tăi lupți cu tot ce îți stă în cale, inclusiv cu demonii din mintea și din sufletul tău. Bunica gemenilor mi s-a părut un personaj foarte plăcut și interesant și am apreciat modul în care a reușit să construiască o relație frumoasă cu nepoții pe care abia îi cunoștea.
‘Doi pot ține un secret’ este un thriller captivant, cu o atmosferă sumbră și cu personaje care inspiră și expiră secrete, unele mai înspăimântătoare ca altele. Autoarea pune accentul pe subiecte precum importanța familiei, legătura dintre frați, influența trecutului asupra prezentului și a viitorului, prietenia, iubirea, maturizarea, schimbarea, acomodarea, lupta cu drogurile/alcoolul, discrepanțele care apar într-o familie disfuncțională, încrederea și comunicarea (sau lipsa acestora) și, desigur, secrete înspăimântătoare și distrugătoare. Cartea este publicată la Editura Herg Benet și îi mulțumesc enorm pentru acest exemplar, pe care îl puteți găsi aici.
“ ‘Tatuatorul de la Auschwitz’ se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer la Auschwitz, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască, deși trebuie să-și înțepe până la sânge semenii, act pe care îl resimte ca pe o dureroasă profanare. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre cei al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.
„Tatuatorul de la Auschwitz” este o carte cutremurătoare, prezentându-ne povestea reală a lui Lale şi a Gitei, doi oameni obişnuiţi care au avut curajul şi puterea să se îndrăgostească şi să se iubească într-o perioadă crâncenă din istorie şi într-un loc în care moartea pândea la fiecare pas. Nu mai aveau nume, singura lor identitate era dată de numerele tatuate pe braţele lor. Nu mai aveau libertate şi nici certitudinea zilei de mâine, însă iubirea le-a oferit lucrul după care tânjeau atât de mult, şi anume speranţa. Speranţa că vor trăi, speranţa că vor ieşi cândva din acel lagăr, speranţa că vor avea un vitor împreună! Îmi doream să citesc această carte încâ de când a apărut, dar dintr-un motiv sau altul, am tot amânat-o. Mare mi-a fost bucuria când am zărit-o pe site-ul anticariatului Târgul Cărţii, cărora le mulţumesc din suflet pentru acest exemplar. Din păcate cartea nu mai este pe stoc, însâ găsiţi varianta în limba engleză aici.
Am citit câteva recenzii ale acestei cărţi şi am observat că multe persoane au fost deranjate de stilul de scriere al autoarei. Nu o să vă mint nici eu, stilul de scriere nu excelează deloc, este unul foarte simplu şi detaşat. Ne sunt prezentate faptele aşa cum au fost, scurt şi la subiect, fără prea multe detalii sau înfloriri. Şi totuşi, pe mine nu m-a deranjat absolut deloc. Am considerat cartea o mărturie a lui Lale, numit şi Tatuatorul de la Auschwitz, care a trăit ani buni în lagăr şi a reuşit să supravieţuiască. Am considerat cartea o mărturie a unui om simplu, copleşit de vină şi de remuşcare, deoarece a acceptat să îşi înţepe semenii până la sânge pentru propria-i supravieţuire. Am simţiti o mulţime de emoţii citind-o şi nu de puţine ori mi s-a întâmplat să îmi vină să plâng…de durere, de groază, de nedreptate, dar şi de bucurie. Am fost martoră la gesturi de umanitate şi de bunătate care m-au înduioşat teribil. Oamenii au reuşit să iubescă şi să lege prietenii într-un loc îngrozitor. Şi-au ajutat şi salvat semenii de la moarte, chiar dacă asta ar fi putut însemna o condamnare la propria moarte.
Lale a fost un om curajos încă dinainte să ajungă la Auschwitz – Birkenau, deoarece acesta s-a oferit voluntar să vină, salvându-i pe alţi membrii ai familiei (pentru scurt timp, din păcate, însă el nu avea de unde să ştie asta). Şi-a promis că va face tot ce îi stă în putere pentru a supravieţui şi a reuşit, chiar dacă a fost nevoit să facă atrocităţi pentru asta. A fost şi norocos, reuşind să înfrunte moartea şi să o învingă de multe ori. Ba chiar a fost singurul evreu care a intrat într-o cameră de gazare şi a iesit viu de acolo, însă ceea ce a văzut i-a marcat întreaga existenţă. În ciuda „sarcinii” pe care o avea în lagăr, acesta şi-a păstrat în suflet umanitatea şi a ajutat mulţi oameni de fiecare dată când a avut ocazia, fără să stea pe gânduri. Este un paradox, însă cartea ne arată tot ce e mai rău din oameni, dar şi tpt ce e mai bun, deopotrivă.
„Tatuatorul de la Auschiwitz” este o lecţie de viaţă, în primul rând, şi abia apoi o lecţie de istorie. O recomand cu tot sufletul, fiind genul de carte care te emoţionează de la început până la sfârşit şi pe care o porţi în suflet mult timp.
„Trenul se opreşte din nou. E beznă; norii acoperă complet luna şi stelele. Este oare întunericul o prevestire a viitorului lor? Lucrurile sunt cum sunt. Ceea ce pot să văd, să simt, să aud şi să miros în momentul ăsta. Vede doar bărbaţi ca el, tineri, într-o călătorie spre necunoscut. Aude chiorăit de stomacuri goale şi şuierat de trahei uscate. Simte miros de urină şi scârnă, de trupuri prea îndelung nespălate. Oamenii profită de faptul că nu mai sunt aruncaţi dintr-o parte într-alta pentru a se odihni, fără a fi nevoiţi să se îmbrâncească şi să se înghiontească pentru un petic de loc. Nu numai un cap se odihneşte acum pe umerii lui Lale.”
„În noaptea aceea Lale încearcă să-şi spele sângele uscat de pe cămaşă cu apă dintr-o băltoacă. Reuşeşte parţial, dar apoi îşi spune că pata va fi un memento bun al zilei când l-a cunoscut pe Mengele. Un medic, bănuieşte el, care va provoca mai multă durere decât va alina, a cărui simplă existenţă e nefastă în moduri pe care nici nu îndrăzneşte să şi le imagineze. Da, trebuie să rămână o pată care să-i amintească lui Lale de cel mai recent pericol apărut în viaţa lui. Trebuie să se ferească mereu de acest om al cărui suflet e mai rece decât bisturiul.”
„-Ba da! O să existe un mâine pentru noi. În noaptea în care am ajuns aici am jurat că o să supravieţuiesc acestui infern. O să supravieţuim şi o să ne facem o viaţă în care vom fi liberi să ne sărutăm când vrem, să facem dragoste când vrem.”
„-Şi asta o face o eroină. Şi tu eşti o eroină, draga mea. Faptul că aţi ales să trăiţi este un tip de opoziţiefaţă de nenorociţii ăştia de nazişti. Să alegi să trăieşti este un act de sfidare, o formă de eroism.”
„Lale n-are nevoie să-i amintească gitei numărul de oameni care au trecut prin lagăre. Le-a marcat el însuşi pielea. Se uită la ea; Gita stă cu privirea în pământ. Îşi dă seama că, în vreme ce pentru el ei erau nişte numere, pentru Gita erau nume. Munca ei face ca ea să ştie mai multe despre oameni aceştia decât el. Le ştie numele şi vârstele, şi el îşi dă seama că o vor bântui pentru totdeauna.”
„Când termină, îi ţine braţul o clipă mai mult decât e necesar, privind-o în ochi. Zâmbeşte slab, chinuit. Ea îi răspunde cu un zâmbet şi mai slab. Ochii ei dansează însă în faţa lui. Privindu-i, inima lui pare că se opreşte şi totodată începe să bată pentru prima dată, bubuind, aproape ameninţând să-i sară din piept. Se uită în jos şi pământul i se clatină sub picioare.”
Bookworm in a cozy corner 