Privighetoarea-Kristin Hannah (recenzie)

Titlu original: The Nightingale
Editura: Litera, Colecția Blue Moon
Număr pagini: 476
Traducere: Ruxandra Târcă și Gabriel Tudor

Pasiunea mea pentru ficțiunile istorice a început nu de mult, mai exact anul trecut, când mi-a picat în mână ”Printre tonuri cenușii”, de Ruta Sepetys. De atunci, sunt interesată de toate cărțile care au legătură cu războiul, cu toate că sunt conștientă de cât de mult voi suferi citindu-le, dar și după ce le voi termina.

”Franța, 1939. În liniștitul orășel Carriveau, Vianne Mauriac își ia rămas bun de la soțul ei, Antoine, întrucât acesta pleacă pe front. Ea nu crede că naziștii vor invada Franța…și totuși, soldații își fac apariția, mărșăluind în număr mare, în convoaie de camioane și tancuri, în avioane care înnegresc văzduhul și bombardează ținuturile locuite de oameni nevinovați. Când un căpitan neamț iși stabilește cartierul general în casa lui Vianne, ea și fiica sa au două opțiuni: fie să locuiască sub același acoperiș cu dușmanul, fie să piardă totul. Fără hrană și bani, deznădăjduită în timp ce pericolul pândește după fiecare colț, tot mai amenințător, Vianne e silită să facă alegeri imposibil de îndurat pentru a-și ține familia în viață.

Sora sa, Isabelle, este o puștoaică rebelă de optsprezece ani, aflată în căutarea unui țel în viață cu toată pasiunea necugetată specifică tinereții. Pe când mii de parizieni se retrag din capitală, trecând prin ororile războiului, ea îl întânește pe Gaetan, un partizan care crede că Franța poate lupta cu naziștii, și se îndrăgostește nebunește de el. Dar când el o trădează, Isabelle se alătură Rezistenței fără a se uita în urmă și, riscându-și viața zilnic, o salvează pe a altora.”

”Privighetoare” este una dintre cele mai bune ficțiuni istorice pe care le-am citit, reușind să o parcurg aproape în întregime într-o singură zi…mai exact, 450 de pagini într-o zi. Spuneam mereu că mai citesc un singur capitol și gata, dar fiecare capitol avea ceva anume care mă făcea să vreu să aflu mai mult, și mai mult…să aflu totul, într-un final. Asta face o carte bună…te ține cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, apărând mereu detalii și întâmplări cutremurătoare, care dau peste cap atât viețile personajelor, dar mai ales pe ale cititorilor.

Când vorbim despre război, ne gândim la bărbații care au plecat pe front și au luptat, dându-și viața pentru a apăra țara sau întorcându-se acasă cu trupul și cu sufletul în bucățele. Această carte ne face să ne gândim și la femeile lăsate acasă, care nu au stat cu mâinile în sân, așteptâdu-și bărbații, ci au îndurat și înfruntat foametea, bolile necruțătoare, abuzurile, umilințele și nedreptățile naziștilor. Ba mai mult, au ales să lupte cu dușmanii, dovedind că femeile sunt la fel de curajoase și de puternice precum bărbații…sau chiar mai mult.

Un alt lucru care m-a impresionat la această carte este legătura de familie. Deși cele două surori s-au îndepărtat după moartea mamei lor și după abandonul tatălui lor, care a avut de suferit într-un alt război și s-a întors ca fiind cu totul un alt om, războiul a reușit să le apropie din nou pe cele două surori. De asemenea, prietenia, iubirea și umanitatea nu au murit, nici măcar în vreme de război. Cele două surori, deși în locuri diferite, încearcă să ajute alți oameni, chiar dacă acest lucru le pune de multe ori pe ele în pericol de arest, de deportare sau chiar de moarte. Într-o lume în care cei mai mulți au uitat ce înseamnă să fie oameni și au trecut de partea dușmanului, am fost bucuroasă să văd că încă au mai existat câțiva oameni care nu au uitat, care au luptat, care și-au riscat viețile, care au ajutat….care nu au lăsat războiul să le ia ceea ce aveau cel mai de preț: sufletele. Deși chinuite, sufletele au rămas puternice și iubitoare.

Recomand cu drag ”Privighetoarea”, fie că sunteți sau nu atrași de astfel de subiecte. Important este să lăsați cuvintele să vă pătrundă-n suflet, indiferent de impactul puternic pe care îl au asupra lui. Și pentru că mi-am umplut telefonul cu citate din această carte minunată, o să vă las mai jos câteva care m-au impresionat.

”Dacă am învățat ceva în lunga mea viață, acel ceva este asta: în dragoste, aflăm cine dorim să fim; în război, aflăm cine suntem de fapt.”

”Însă, în ultima vreme, mă trezesc gândindu-mă la război și la trecutul meu, la oamenii pe care i-am pierdut. Pierdut. Sună ca și cum i-aș fi rătăcit pe cei dragi mie; sau poate chiar i-am lăsat undeva, unde nu era locul lor, și mi-au întors spatele, prea tulburați ca să-mi mai calce pe urme. Nu sunt pierduți. Și nici nu s-au dus într-un loc mai bun. Au dispărut. Acum, că mă apropii de sfârșitul vieții, știu că durerea, la fel ca regretul, se instalează în ADN-ul nostru și rămâne pentru totdeauna o parte din noi.”

”Vreau s-o protejez pe Sophie și s-o știu în siguranță, dar ce folos să fie în siguranță dacă trebuie să crească într-o lume în care oamenii dispar fără urmă doar fiindcă se închină unui Dumnezeu diferit?”

”Cu toții suntem fragili, Isabelle. E un lucru pe care îl învățăm în război.”

”- Bărbații spun povești…Dar femeile acționează. Pentru noi, a fost un război din umbră. N-au existat parade pentru femei atunci când războiul s-a sfârșit, nici medalii, nici menționări în manualele de istorie. În război, am făcut ce trebuia să facem și, când războiul s-a terminat ne-am cusut viețile la loc și am pornit mai departe.”

”Dar iubirea trebuie să fie mai puternică decât ura, altfel nu am avea niciun viitor.”

”Peisajul sufletului unei femei se putea schimba la fel de rapid precum o lume în război.”

”Plângea, în sfârșit, pentru tot-pentru durere, și pierdere, și spaimă, și furie pentru război și pentru ce le făcuse acesta, pentru amintirile cumplite de care nu se mai putea dezlega, pentru ororile pe care le trăise și pentru ceea ce fusese nevoită să facă ca să supraviețuiască.”

”Datorită lor știu acum ce contează cu adevărat: nu ceea ce am pierdut, ci amintirile. Căci rănile se vindecă. Iubirea dăinuie. Noi, oamenii, rămânem.”

One thought on “Privighetoarea-Kristin Hannah (recenzie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s