”Femeia la 1000°C” de Hallgrímur Helgason (recenzie)

  • Titlul original: “Konan við 1000°”
  • An publicație: 2019
  • Editura: Art
  • Colecţie: musai
  • Număr pagini: 552
  • Traducător: Ioana Miruna Voiculescu

”Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, ‘permiteți-mi să-mi povestesc viața.’

Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional.

Pusă în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea individuală a Herrei completează tabloul atrocităților care devastau în acei ani Europa, însă amintirile personajului despre sine și despre întâmplările care i-au marcat existența se întrețes cu cel mai rafinat și mai surprinzător umor, cu o revigorantă autoironie, dar și empatie pentru cea care a fost în tinerețe. Fiecare capitol al romanului este o piesă dintr-un puzzle care se construiește încet, impredictibil.”

”Femeia la 1000°C” este o carte care atrage atât prin titlu, cât și prin copertă, iar după ce-i citești descrierea, știi sigur că e #musai s-o citești. Acțiunea este construită în jurul unui personaj fascinant, Herra  Björnsson, inspirată din povestea nepoatei primului președinte al Islandei, cu care autorul a avut o convorbire telefonică ce l-a inspirat să contureze o poveste fictivă în jurul ei. Herra este o femeie aprigă și puternică, este bătrână și bolvană și-și trăiește viața într-un garaj, așteptându-și sfârșitul.  Înainte să-și încheie socotelile cu viața, ea vrea să-și spună povestea…și are atât de multe de povestit! Acest exemplar mi-a fost oferit de către editura Art, cărora țin să le mulțumesc enorm pentru șansa de a descoperi povestea Herrei. Cartea o găsiți pe site-ul editurii aici.

Desi a trecut ceva timp de când am citit-o, trebuie să recunosc că mi-a fost și încă îmi este foarte greu să vorbesc despre ea. Am scris, am șters, am rescris, am șters din nou și tot așa, simțind că toate cuvintele mele nu pot descrie această carte așa cum merită. Probabil nu voi găsi niciodată cuvintele potrivite, însă nu am încotro…Trebuie să aflați și voi cât de mult mi-a plăcut și de ce o recomand.

Unul din lucrurile care mi-a plăcut cel mai mult la ”Femeia la 1000°C” este stilul de scriere… brutal, profund, direct, fără ocolișuri și cu o groază de umor negru. Mi-a amintit puțin de Backman, ambii autori având talentul și plăcerea de a-și face cititorii să râdă cu lacrimi și, în următorul moment, să plângă cu suspine. Încă de la primele pagini, Hallgrimur Helgasson reușește să-ți acapareze atenția asupra poveștii și a personajului său inedit. Deși este o ”cărămidă” de vreo 550 de pagini, acest lucru nu trebuie să vă sperie. Se citește extrem de ușor și cu greu o mai poți lăsa din mână.

Viața Herrei a fost o adevărată luptă încă de când s-a născut. Pas cu pas, autorul ne prezintă evoluția personajului său, dar și decăderea acestuia. Herra își trăiește viața așa cum poate și așa cum știe, iubește intens până se plictisește, poartă în suflet povara războiului care i-a marcat existența. Nu știe cum să fie mama, deși are trei copii și a pierdut unul. A trecut prin multe violuri, a văzut moartea cu ochii, a fost numită târfă prezidențială, sufletul îi e bolnav din cauza a tot ce a trăit. A fost nevoită să facă alegeri, uneori corecte, alteori greșite, și să suporte consecințele acestora. Orice lucru oribil ar spune că a făcut, nu poți să o judeci, pentru că are un fel de a fi care te face să o îndrăgești și să o compătimești. Doamne, ce viață a trăit femeia asta! Nu vreau să vă povestesc acțiunea că aș strica tot farmecul lecturii, dar cert este că trebuie să o citiți și voi!

”Femeia la 1000°C” ne prezintă o poveste despre maturizare, evoluție, dar și despre decădere. O poveste despre război și despre efectele lui asupra oamenilor. O poveste despre alegerile pe care un om le ia de-a lungul vieții și despre consecințele nefaste ale acestora. O poveste despre o femeie complexă, puternică, memorabilă!

”Cu cât mă gândesc mai bine, cu atât îmi surâde ideea celor o mie de grade. Flăcările purgatoriului n-ar putea fi mai fierbinți, și poate așa se vor șterge o parte din petele de pe sufletul meu nenorocit, pete pe care singură n-am reuțit să le șterg.”

”Oricât ar fi de dureros să fii trădat, e și mai rău să trădezi. Când se rupe o legătură bazată pe încredere, întâi simți o durere acută, apoi o senzație de libertate. Cel care rupe legătura însă rămâne cu lanțul în jurul gâtului, se crede liber până în momentul în care simte strânsoarea. Încet – încet. Atâta lucru știu.”

”Uneori norocul îți oferă o singură șansă și vai de cel care-și bate joc de ea.”

”Cel care se pierde în pădure încearcă să afle cărarea, dar celui care se pierde pe sine nu-i mai folosește nicio cărare.”

”Fericirea e lucrul cel mai periculos. Căci cu cât te urcă mai sus, cu atât căderea va fi mai dură.”

”Eu, pasărea condamnată să zacă la pat, afirm: zilele devin tot mai diluate pe măsură ce înaintezi în viață. La început, existența ni se pare enormă, iar noi ne părem insignifianți: o sorbim cu nesaț. Ne petrecem viața lipăind-o lacomi până când ne dăm seama că nu a rămas nimic de stors din ea și realizăm că noi înșine suntem mult mai importanți decât zilele, decât timpul și toate lucrurile pe care le numim realitate, fenomen pe care bărbații îl venerează de secole, dar care pălește devenind insignificant în comparație cu irealitatea.”

”Ființele umane au tot timpul nevoie de dezastre. Dacă nu ni le oferă natura, ni le facem noi.”

”Deșteptăciunea n-are nimic de-a face cu dragostea. Iar dragostea n-are nimic de-a face cu deșteptăciunea. Când vine vorba de dragoste, toți suntem la fel de proști.”

”Brusc, cum stau întinsă în acest garaj, la capătul existenței mele de un succes răsunător, mi se pare că istoria umanității nu e altceva decât un șarpe cu clopoței care-și mușcă coada, un ciclu nesfârșit de evenimente absurde care n-au practic nimic de-a face cu viața, un monument colosal închinat nebuniei bărbătești, pe care femeile din toate epocile au fost nevoite să o îndure.”

”E nevoie de o viață întreagă pentru a înțelege viața.”

”Omul preferă să fie pasagerul roții destinului în loc să-i decidă el traiectoria.”

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s