- Titlul original: „The Tattooist of Auschwitz”
- Editura : Humanitas Fiction
- Colecţie: Raftul Denisei
- Anul apariţiei: 2019
- Număr de pagini: 312
- Traducător: Luana Schidu
“ ‘Tatuatorul de la Auschwitz’ se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer la Auschwitz, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască, deși trebuie să-și înțepe până la sânge semenii, act pe care îl resimte ca pe o dureroasă profanare. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre cei al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.
„Tatuatorul de la Auschwitz” este o carte cutremurătoare, prezentându-ne povestea reală a lui Lale şi a Gitei, doi oameni obişnuiţi care au avut curajul şi puterea să se îndrăgostească şi să se iubească într-o perioadă crâncenă din istorie şi într-un loc în care moartea pândea la fiecare pas. Nu mai aveau nume, singura lor identitate era dată de numerele tatuate pe braţele lor. Nu mai aveau libertate şi nici certitudinea zilei de mâine, însă iubirea le-a oferit lucrul după care tânjeau atât de mult, şi anume speranţa. Speranţa că vor trăi, speranţa că vor ieşi cândva din acel lagăr, speranţa că vor avea un vitor împreună! Îmi doream să citesc această carte încâ de când a apărut, dar dintr-un motiv sau altul, am tot amânat-o. Mare mi-a fost bucuria când am zărit-o pe site-ul anticariatului Târgul Cărţii, cărora le mulţumesc din suflet pentru acest exemplar. Din păcate cartea nu mai este pe stoc, însâ găsiţi varianta în limba engleză aici.
Am citit câteva recenzii ale acestei cărţi şi am observat că multe persoane au fost deranjate de stilul de scriere al autoarei. Nu o să vă mint nici eu, stilul de scriere nu excelează deloc, este unul foarte simplu şi detaşat. Ne sunt prezentate faptele aşa cum au fost, scurt şi la subiect, fără prea multe detalii sau înfloriri. Şi totuşi, pe mine nu m-a deranjat absolut deloc. Am considerat cartea o mărturie a lui Lale, numit şi Tatuatorul de la Auschwitz, care a trăit ani buni în lagăr şi a reuşit să supravieţuiască. Am considerat cartea o mărturie a unui om simplu, copleşit de vină şi de remuşcare, deoarece a acceptat să îşi înţepe semenii până la sânge pentru propria-i supravieţuire. Am simţiti o mulţime de emoţii citind-o şi nu de puţine ori mi s-a întâmplat să îmi vină să plâng…de durere, de groază, de nedreptate, dar şi de bucurie. Am fost martoră la gesturi de umanitate şi de bunătate care m-au înduioşat teribil. Oamenii au reuşit să iubescă şi să lege prietenii într-un loc îngrozitor. Şi-au ajutat şi salvat semenii de la moarte, chiar dacă asta ar fi putut însemna o condamnare la propria moarte.
Lale a fost un om curajos încă dinainte să ajungă la Auschwitz – Birkenau, deoarece acesta s-a oferit voluntar să vină, salvându-i pe alţi membrii ai familiei (pentru scurt timp, din păcate, însă el nu avea de unde să ştie asta). Şi-a promis că va face tot ce îi stă în putere pentru a supravieţui şi a reuşit, chiar dacă a fost nevoit să facă atrocităţi pentru asta. A fost şi norocos, reuşind să înfrunte moartea şi să o învingă de multe ori. Ba chiar a fost singurul evreu care a intrat într-o cameră de gazare şi a iesit viu de acolo, însă ceea ce a văzut i-a marcat întreaga existenţă. În ciuda „sarcinii” pe care o avea în lagăr, acesta şi-a păstrat în suflet umanitatea şi a ajutat mulţi oameni de fiecare dată când a avut ocazia, fără să stea pe gânduri. Este un paradox, însă cartea ne arată tot ce e mai rău din oameni, dar şi tpt ce e mai bun, deopotrivă.
„Tatuatorul de la Auschiwitz” este o lecţie de viaţă, în primul rând, şi abia apoi o lecţie de istorie. O recomand cu tot sufletul, fiind genul de carte care te emoţionează de la început până la sfârşit şi pe care o porţi în suflet mult timp.
„Trenul se opreşte din nou. E beznă; norii acoperă complet luna şi stelele. Este oare întunericul o prevestire a viitorului lor? Lucrurile sunt cum sunt. Ceea ce pot să văd, să simt, să aud şi să miros în momentul ăsta. Vede doar bărbaţi ca el, tineri, într-o călătorie spre necunoscut. Aude chiorăit de stomacuri goale şi şuierat de trahei uscate. Simte miros de urină şi scârnă, de trupuri prea îndelung nespălate. Oamenii profită de faptul că nu mai sunt aruncaţi dintr-o parte într-alta pentru a se odihni, fără a fi nevoiţi să se îmbrâncească şi să se înghiontească pentru un petic de loc. Nu numai un cap se odihneşte acum pe umerii lui Lale.”
„În noaptea aceea Lale încearcă să-şi spele sângele uscat de pe cămaşă cu apă dintr-o băltoacă. Reuşeşte parţial, dar apoi îşi spune că pata va fi un memento bun al zilei când l-a cunoscut pe Mengele. Un medic, bănuieşte el, care va provoca mai multă durere decât va alina, a cărui simplă existenţă e nefastă în moduri pe care nici nu îndrăzneşte să şi le imagineze. Da, trebuie să rămână o pată care să-i amintească lui Lale de cel mai recent pericol apărut în viaţa lui. Trebuie să se ferească mereu de acest om al cărui suflet e mai rece decât bisturiul.”
„-Ba da! O să existe un mâine pentru noi. În noaptea în care am ajuns aici am jurat că o să supravieţuiesc acestui infern. O să supravieţuim şi o să ne facem o viaţă în care vom fi liberi să ne sărutăm când vrem, să facem dragoste când vrem.”
„-Şi asta o face o eroină. Şi tu eşti o eroină, draga mea. Faptul că aţi ales să trăiţi este un tip de opoziţiefaţă de nenorociţii ăştia de nazişti. Să alegi să trăieşti este un act de sfidare, o formă de eroism.”
„Lale n-are nevoie să-i amintească gitei numărul de oameni care au trecut prin lagăre. Le-a marcat el însuşi pielea. Se uită la ea; Gita stă cu privirea în pământ. Îşi dă seama că, în vreme ce pentru el ei erau nişte numere, pentru Gita erau nume. Munca ei face ca ea să ştie mai multe despre oameni aceştia decât el. Le ştie numele şi vârstele, şi el îşi dă seama că o vor bântui pentru totdeauna.”
„Când termină, îi ţine braţul o clipă mai mult decât e necesar, privind-o în ochi. Zâmbeşte slab, chinuit. Ea îi răspunde cu un zâmbet şi mai slab. Ochii ei dansează însă în faţa lui. Privindu-i, inima lui pare că se opreşte şi totodată începe să bată pentru prima dată, bubuind, aproape ameninţând să-i sară din piept. Se uită în jos şi pământul i se clatină sub picioare.”
Bookworm in a cozy corner 