Cărţi ce ne-au rămas în suflet în anul 2019 – partea a treia

În ultima parte a acestui lung articol (prima parte a fost de la Litera şi o găsiţi aici, iar cea de-a doua a fost de la Epica, Art şi Herg Benet şi o găsiţi aici) au rămas de prezentat preferatele noastre de la editurile Trei, Pandora M., Rao, Act şi Politon, Nemira, Corint, Leda Edge, Humanitas, Bookzone, Storia Books, Ekion, Pavcon, Meteor Press, Tritonic Books şi Philobia :).

”Febră în zori” de Peter Gardos– romanul este pe schimbul real de scrisori dintre Miklós si Lili şi prezintă o poveste despre pasiune, rezistenţă şi răbdare, despre prietenii false şi adevărate, despre credinţă, îndoială şi puterea izbăvitoare a dragostei.

”Cântec lin” de Leila Slimani – O carte necruțătoare despre raporturile de putere și excluderea sociala, nu este un roman polițist, ci mai degrabă o poveste tragică, care se citește cu sufletul la gură (recenzia aici).

”Ultimul dintre noi” de Adelaide de Clarmont – Tonnerre – Împletind fragilitatea cu brutalitatea, cruzimea cu senzualitatea, ficțiunea cu istoria, autoarea construieşte o frescă romanescă impresionantă: uimitorul destin al lui Werner Zilch.

”Acolo unde cântă racii” de Delia Owens – îmbină cu un talent extraordinar povestea tulburătoare a maturizării unei fete părăsite de familie, un superb omagiu adus naturii, o emoționantă poveste de iubire și misterul unei crime.

”Bibliotecara de la Aushcwitz” de Antonio G. Iturbe – romanul redă întâmplările din viaţa Ditei, o copilă de 14 ani, care, în blocul 31 de la Auschwitz, a luat în grijă cele câteva cărţi interzise, folosite ca manuale de un grup de adulţi, “profesori” ai copiilor deportaţi.

”Sub stele tăcute” de Laura McVeigh – spune povestea unei familii de refugiaţi din Afganistan, nevoită să îşi părăsească viaţa fericită din Kabul de teama talibanilor şi să se îndrepte spre un necunoscut plin de pericole, înfruntând efectele dezastruoase ale războiului şi ale dezrădăcinării. 

”Hoțul de cărți” de Marcus Zusak – o poveste despre dragostea pentru cărţi într-o lume în care acestea sunt interzise, iar moartea se plimbă nestingherită pe stradă, în căutare de noi victime. O carte ce nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă! 

”Fata de la Savoy” de Hazel Gaynor –  este povestea unui vis, povestea unei vieți și totodată povestea unei femei. O poveste melodramatică, contemporană cu Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald, care se petrece în Londra anilor ’20 marcată de dramele războiului și din care încă mai răzbate parcă scârțâitul plăcilor de patefon pe ritmuri de jazz.

„Scrisorile secrete ale călugărului care şi-a vândut Ferrari-ul” de Robin Sharma – Este o carte din care ai foarte multe de învăţat şi de băgat la cap, îţi răspunde la o mulţime de întrebări, te motivează şi te ajută sa te dezvolţi cât mai armonios posibil (recenzia aici).

„Chiar înainte de fericire” de Agnes Ledig – este o carte ce vorbeşte despre o mamă singură care-şi găseşte puterea de a merge mai departe când viaţa o pune la grea încercare, despre speranţă şi curaj, prietenie şi iubire, familie şi…viaţă (recenzia aici).

”Soția plantatorului de ceai” de Dinah Jefferies – Este o carte despre viață, cu bune și cu rele, cu oameni privilegiați și cu oameni săraci lipiți, care trebuie să învețe cum să conviețuiască împreună, lăsând deoparte discriminările rasiale sau cele sociale. Este o carte despre dragoste cu tot ce înseamnă ea (recenzia aici).

”Scrisori din insula Guernsey” de Mary Ann Shaffer și Annie Barrows – este amuzantă, dulce și fermecătoare, dar și scrisă cu suflet…despre suflet (recenzia aici).

„O zi de decembrie” de Josie Silver – prezintă o poveste înduioșătoare și captivantă despre adevărata prietenie, familie, alegeri și sacrificii, dar mai ales despre dragoste la prima vedere (recenzia aici).

”Cianură pentru un surâs”, “Bună seara, Melania” şi “320 de pisici negre”, sau, cu alte cuvinte, primele trei volume din seria Melania Lupu de Rodica Ojog – Brașoveanu -Melania este un personaj pe care-l îndrăgeşti din prima, este mare amatoare de obiecte de artă şi nu se poate ţine departe de ele, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să le fure, să le ascundă sau să le găsească. Alături de motanul Mirciulică, ne încântă cu cele mai delicioase întâmplări.

”Jane Eyre” de Charlotte Bronte – cea mai frumoasă poveste dr dragoste din toate timpurile, aceasta prezentându-ne o multitudine de lecţii de viaţă. Un personaj principal memorabil, cu o personalitate impresionantă, cu un suflet mult prea frumos şi bun, care nu cunoaşte răul şi ura. Un personaj care iubeşte sincer şi pur, sacrificând totul pentru iubire.

”Mândrie și prejudecată” de Jane Austin – ne prezintă o frumoasă poveste de dragoste între două personaje cu caractere imposibil de stăpânit, cât şi alte subiecte importante din acele timpuri, cum ar fi condiţia femeii în societate, căsătoriile din interes şi incapacitatea unora de a trece peste prejudecăţi.

„Blestemul mării” de Shea Ernghaw – un oraș ascuns în ceață. O fată cu multe secrete. Un port în care moartea lovește fără greș (recenzia aici).

„Cerul din adâncuri” de Adrienne Young – O saga explozivă, o poveste despre maturizare perfectă pentru toți aceia cărora le plac vikingii, acțiunile pline de un romantism sălbatic, personajele feminine puternice și bătăliile bine descries (recenzia aici).

Seria „Spulberă-mă” de Tahereh Mafi – o lume distopică fascinantă și o eroină de neuitat :).

”Alienistul” de Caleb Carr – New York, 1896. Jurnalistul John Schuyler Moore este chemat de doctorul Laszlo Kreizler – psiholog sau „alienist” – să vadă trupul mutilat al unui adolescent, abandonat pe podul Williamsburg, aflat încă în construcție. De aici, cei doi prieteni încep o călătorie revoluționară pentru lumea criminalisticii: crearea profilului psihologic al ucigașului pe baza detaliilor crimelor sale.

”Orele îndepărtate” de Kate Morton – Kate Morton este alegerea perfectă dacă sunteți amatori de cărți pline de mister și suspans, secrete de familie păstrate de zeci de ani și dezvăluite la final, alternări între trecut și prezent, legături puternice între membrii familiei, urme lăsate de război asupra oamenilor și a locurilor, atmosferă de epocă, femei puternice și luptătoare, presiunea părinților asupra copiilor, puterea iubirii, efectele iubirii neîmpărtășite sau pierdute și multe alte subiecte pe măsură (recenzia aici).

„Tatuatorul de la Auschwitz” de Heather Morris – este povestea a doi oameni obişnuiţi care au trăit în vremuri neobişnuite, privati nu numai de libertatea, ci şi de demnitate, nume şi identităţi, şi este relatarea lui Lale despre ce au fost nevoiţi să facă pentru a supravieţui (recenzia aici).

 „Jurnalul Annei Frank” – Povestea tragica a Annei Frank e bine cunoscută, împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942 – 4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în aşa-numită Anexa a sediului firmei patronate de tatăl său în Amsterdamul ocupat de germani.

„Malakai” de A. Stephanie – este acea carte care te sfâşie în bucăţi şi când crezi că reuseşti să te aduni, mai rupe o bucăţică din tine (recenzia aici).

“Alekzandre” de A. Spehanie – ne vorbeşte despre familie, prietenie, trădare, iubire, ură, suferinţă, negare, riscuri, teamă, sinceritate, încercări, trecut, prezent şi viitor (recenzia aici).

„Vorbeşte cu mine” de A. Stephanie – Este o poveste relaxantă, ce vorbește despre familie, iubire, prieteni adevărați, alegeri şi adolescență (recenzia aici).

„Minute până la miezul nopţii” de Remina Radu – ne vorbeşte despre depresie şi încearcă să ne deschidă mintea şi sufletul către cei depresivi, să-i înţelegem, să le oferim sprijin, fără a-i cataloga drept “demenţi” (recentia aici).

”Un nou început” de Mona Kasten – prezintă o poveste intensă, deși pare clișeică, îți demonstrează că te înșeli. Te va fermeca de la prima pagină și te va lăsa cu un suflet gol la final, atunci când vei fi nevoit să te desparți de personaje. Este cartea care te învață că trebuie să discuți despre tot ce te apasă, altfel riști să de-a pe dinafara, îți demonstrează cât este de ușor să începi din nou, îți vorbeste despre libertate, inimi frânte și vindecare, dragoste și…reguli încălcate (recenzia aici).

„Pe urmele flăcării” de Hafsah Faizal – creeaza o lume fermecată, cu personaje neînfricate, mereu la un pas de a se întâlni cu pericolul. Te învăluie în mrejele sale şi-ţi aduce în faţa ochilor peisaje răpitoare, fantastice, ce nu le poţi descrie în cuvinte, dar îţi dă şi puţină speranţă pentru ceea ce va urma. Te va ţine cu sufletul la gură si  e va lovi cu numeroase răsturnari de situaţie, te va pune să recunoşti duşmanul de prieten, adevărul de minciună, curajul de laşitate…iubirea de ură (recenzia aici).

„O fată din bucăţi” de Kathleen Glasgow – Un portret extrem de emoţionant al unei adolescente aflate pe punctul de a se pierde pe sine şi o poveste despre drumul pe care trebuie să-l parcurgă pentru a supravieţui în propria piele. Este sfâşietoare şi extrem de sinceră, o poveste de la care nu vă veţi putea lua ochii.

”Astăzi a fost o zi bună” de Cristina Zarioiu – nu îți va face doar ziua în care o citești mai bună, ci întreaga viață, pentru că lecțiile pe care ți le dau acești oameni sunt unele care nu se uită! Îți rămân întipărite în suflet și îți revin mereu și mereu în minte (recenzia aici).

„Locul unde obişnuiai să mă iubeşti” de Helene N. – Întotdeauna este vorba despre un băiat și o fată. Despre iubire, pasiune, dragoste fulminantă. Nici acum nu e altfel. Doar că… Băiatul nu este cine ai putea crede că este. Și nici fata… Și nici celelalte personaje… (recenzia aici).

„12 ani de sclavie” de Solomon Northup – o poveste reală, ce ne vorbeşte despre suferinţă şi disperare, speranţă şi credinţă, bunătate şi cruzime dusă la extrem…vorbeşte despre viaţa unor suflete ce nu au greşit cu nimic pentru a fi supuse la asemenea tratamente (recenzia aici).

”Vrabia roșie” de Jason Matthews – ‘Vrabia Roșie’ este o carte care îți va face inima să bubuie în piept și sângele să curgă mai repede prin vene din cauza suspansului și a adrenalinei, prezentând o combinație irezistibilă între operațiuni secrete de spionaj, povești de dragoste interzise și multe altele 😉 (recenzia aici).

„Block 46” de Johanna Gustawsson – leagă o poveste cu impact și ne prinde în dezlegarea misterului ce sta în spatele asasinatelor din Marea Britanie și Suedia. Este genul de carte care te oripilează și te captivează în același timp, te prinde în firul poveștii și nu-ți mai dă drumul decât abia la final, când tu deja ești dat peste cap complet  (recenzia aici).

”Pantofiorii roșii” de Maria Housden – autoarea ne poveşteşte experienţa prin care a trecut, din momentul în care Hannah, fetiţa ei de trei ani, a fost diagnosticată cu o formă de cancer incurabil şi până la moartea sa, un an mai târziu (recenzia aici).

Acestea au fost ultimile noastre recomandări din anul 2019. Sperăm să găsiţi printre ele şi titluri pe gustul vostru, iar dacă acest lucru se întâmplă, nu ezitaţi să ne daţi de ştire :).

Cărţi ce ne-au rămas în suflet în anul 2019 – partea a doua

Dacă în prima parte a articolului v-am recomandat titluri de la editura Litera (îl găsiţi aici), de data aceasta continuăm recomandările de la editurile Epica, Art şi Herg Benet:

”Totul se termină cu noi” de Colleen Hoover – un roman îndrăzneţ şi profund, ce ne spune o poveste sfâşietoare despre iubire şi sacrificiu (recenzia aici).

”Hopeless. Fără speranță” de Colleen Hoover – Romanul te învaţă cum să îţi îmbrăţişezi trecutul şi să faci pace cu acesta, să-ţi recapeţi încrederea în persoanele apropiate, dar mai ales, cum să-ţi vindeci rănile cele mai adânci şi să-ţi permiţi să iubeşti cu cea mai mare pasiune, să trăieşti adevărata iubire (recenzia aici).

”Vocea lui Archer” de Mia Sheridan – este despre întâlnirea dintre o fată blocată în amintirea unei nopţi terifiante şi a unui bărbat pentru care iubirea reprezintă cheia vindecării şi libertăţii lui. Este povestea unui tânăr care trăieşte cu o rană îngrozitoare şi a unei fete care îl va ajuta să-şi găsească ,,vocea”. E un roman emoţionant şi captivant despre suferinţă, destin şi puterea tămăduitoare a dragostei (recenzia aici).

”Te-am ales pe tine” de Mia Sheridan – ne relatează cu o poveste profundă şi ne demonstrează că, deşi trecutul a fost nedrept cu tine şi şi-a distrus sufletul, nu înseamnă că şi viitorul va fi la fel; ne învaţă să sperăm şi să nu ne fie teamă să acordăm o a doua şansă (recenzia aici).

“O mare de lacrimi” de Ruta Sepetys – romanul reconstituie ficţional un fapt istoric şocant, adesea trecut sub tăcere, o tragedie a unor victime dintr-un război sinistru, în memoria cărora este scris, cu sensibilitate şi reverenţă, un omagiu literar, dovedind că, pănă la urmă, omenia şi iubirea pot triumfa chiar şi în cele mai întunecate şi cumplite momente ale istoriei. 

“Printre tonuri cenişii” de Ruta Sepetys – o mişcătoare şi tragică poveste în care Lina se luptă cu disperare pentru viaţa ei şi a celor apropiaţi, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o ţină în viaţă?

Seria “Intimidare” de Penelope Douglas – o serie electrizantă, încărcată de iubire şi răzvrătire, care te va emoţiona, dar care te şi va captiva cu fiecare volum.

Seria “Zece respiraţii scurte” de K.A. Tucker – o serie cu personaje puternice, capabile să-și depășească obstacolele la final, cu strânse legături de prietenie, romantism, dar și emoție. În fiecare volum vei avea parte de o trăire intensă!

“Călăreţul de aramă” şi “Tatiana şi Alexander” de Paullina Simons – o serie fascinantă despre pasiune, trădare şi supravieţuire, în care realismul evenimentelor se împleteşte magistral cu trăirile intense ale personajelor.

“Cinder” de Marissa Meyer – un roman ce combină o poveste clasică cu un strop de Terminator şi Războiul Stelelor, este prima carte a seriei “Cronicile lunare” (recenzia aici).

„Cum eram cândva” de Amber Smith – O carte tulburătoare și realistă despre efectele de durată pe care experiența unei traume le are asupra dragostei, a relațiilor, a vieții în general (recenzia aici).

„Wonder Woman: Fiica războiului” de Leigh Bardugo – bătălii cinematice și o cursă contratimp ce ne țin cu răsuflarea tăiată, însă ceea ce face această carte să strălucească e relația dintre fete care au grijă una de alta (recenzia aici).

„Circul nopţii” de Erin Morgenstern – un debut remarcabil, atât de sclipitor de vie, veți putea jura că paginile au prins viață în mâinile voastre, este magică, încântătoare, fermecătoare (recenzia aici).

„Camera” de Emma Donoghue – este o #cartemusai de citit, deşi este dureroasă, îţi demonstrează cât de puternică este dragostea maternă, te va emoţiona până la lacrimi şi-ţi va fi greu să o laşi din mână, chiar dacă-ţi va frânge inima.

”Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman – un roman plin de umor și tandrețe, care explorează teme grave precum pierderea, bătrânețea, diversitatea, toleranța, principiile morale, prietenia și speranța. La final, nu aveți cum să nu îl adorați pe Ove.  

”Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Fredrik Backman – un roman care demolează clișeele privind normalitatea, va încânta cititorii de toate vârstele, este o carte despre diversitate și acceptare, înduioșătoare şi amuzantă (recenzia aici).

”Scandalul” (recenzia aici) și ”Noi contra voastră” de Fredrik Backman (recenzia aici) – romanele ne oferă o pespectivă extraordinară asupra problemelor care contează cu adevărat – bine vs. rău, frică vs. curaj, iubire vs. ură, importanța și limitele prieteniei și ale loialității.

”Femeia la 1000°C” de Hallgrímur Helgason  – Povestea Herrei, bazată pe fapte reale, nu este o cronică predictibilă a suferințelor pe care le provoacă războiul: eroina este nemiloasă față de toată lumea, inclusiv față de ea însăși, nu simte nicio vină pentru că a fost o amantă cu inima de piatră, o mamă denaturată și o aventurieră nesăbuită. Ea își povestește viața plină de anomalii cu o vivacitate fascinantă (recenzia aici).

”Gândește-te la un număr” de John Verdon – Cum ai reacționa dacă într-o zi ai primi o scrisoare în versuri prin care un necunoscut îți mărturisește că îți cunoaște cele mai adânci secrete și îți cere să te gândești la un număr? Și ce ai face dacă necunoscutul ar ghici numărul la care te-ai gândit? (recenzia aici)

Seria „Harry Potter” de J.K. Rowling –  nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare :).

”Privind înăuntru” de Petronela Rotar – este o invitaţie la a-ţi privi în suflet, ajutându-te astfel sâ (re)găseşti drumul către tine însuţi. O multitudine de lecţiide viaţă ascunse între două coperţi. (recenzia aici).

”Orbi” de Petronela Rotar – ne prezintă o poveste de dragoste toxică şi abuzivă, precum şi motivele care îi ţin legaţi pe protagonişti în această relaţie. Fie că aţi trecut sau nu printr-o astfel de relaţie, este o carte de citit, fiind totodată o invitaţie la a-ţi privi în suflet.

„Bad romance” de Heather Demetrios – de o intensitate emoțională apăsătoare și cu o neîndurătoare sinceritate, aceasta este povestea alunecării în întuneric și a revenirii în forța luminii.

”Al nostru este cerul” de Luke Allnutt  – Rob Coates are o viaţă de invidiat. O are alături pe Anna, soţia lui incredibilă, şi mai ales pe cea mai preţioasă fiinţă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câştigat potul cel mare la loteria vieţii. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack (recenzia aici).

”Trandafirii de mai” de Dot Hutchison – La patru luni după explozia care a avut loc în Grădină, un loc unde tinere cunoscute ca Fluturi erau ținute prizoniere, polițiștii Brandon Eddison, Victor Hanoverian și Mercedes Ramirez încă se mai confruntă cu urmările cazului terifiant: le ajută pe supraviețuitoare să-și reia viețile, afară, în libertate. Cu iarna aflată pe sfârșite, Fluturii au în față zile mai lungi și calde în care să încerce să se vindece. Dar, pentru polițiști, schimbarea anotimpurilor înseamnă un singur lucru înfricoșător: siguranța că undeva, prin țară, o altă tânără va fi găsită moartă în biserică, cu gâtul tăiat, cu cadavrul înconjurat de flori. Este a doua carte din seria ”Colecționarul” 😊.

Sperăm ca şi aceste recomandări să vă fie pe plac, iar dacă v-am convins să citiți măcar un titlu dintre cele recomandate, dați-ne de știre, ne-ar bucura foarte mult. În cazul în care ați citit una sau mai multe cărți dintre cele menţionate de noi, vă așteptăm părerea în comentarii. Și stați pe aproape pentru că urmează și ultimul articol cu recomandări cât de curând :).

Cărți ce ne-au rămas în suflet în anul 2019 – prima parte

Împreună cu Roxana, am decis să vă întocmim o listă cu recomandări de titluri ce nouă ne-au făcut o impresie foarte bună și care ne-au rămas în suflet, la care cu drag o să revenim oricând. Având în vedere că am citit un total 246 de cărți (eu 150 și Roxana 96), recomandările sunt și ele în număr destul de mare, drept urmare vom împărţi articolul în mai multe părţi, să nu fie prea încărcat 😊, dar şi pe edituri pentru a fi mai uşor de parcurs. Editurile nu vor fi menţionate în funcţie de preferinţe, ci în funcţie de cărţile citite de la fiecare în parte. Am avut un an foarte bun în materie de lectură și nici titlurile nu s-au lăsat mai prejos, iar acestea fiind spuse, primele noastre recomandări vin de la Editura Litera:

”Un nou început” de Kristin Hannah – o poveste îndrăzneață și emoționantă despre dragoste și pierdere, despre lupta pentru supraviețuire și sălbăticia care sălășluiește nu doar în natură, ci și în ființa umană (recenzia aici).

”Privighetoarea” de Kristin Hannah – povestea a două surori, fiecare își duce propria luptă, trăind războiul în moduri total diferite și riscându-și viața clipă de clipă (recenzia aici).

”Grădina de iarnă” de Kristin Hannah  – un roman evocator, liric, care aruncă o lumină puternică asupra relației complicate mamă – fiică si explorează legăturile durabile dintre trecut și prezent (recenzia aici).

”Drum în noapte” de Kristin Hannah – un roman narat din dublă perspectivă – a lui Jude Farraday și a lui Lexi Baill – ce ridică întrebări asupra maternității, tulburărilor și insecurității perioadei de adolescență, dar și asupra rezilienței și curajului de a ierta.

”Pacienta tăcută” de Alex Michaelides – un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act… (recenzia aici)

”Darul stelelor” de Jojo Moyes – roman inspirat dintr-o remarcabilă poveste adevarată, cea a bibliotecii mobile, ce ne prezintă cinci femei incredibile legate de iubirea pentru lectură, care se vor dovedi la fel de ușor de îndrăgit ca Lou Clark, eroina de neuitat din ”Inainte să te cunosc” (recenzia aici).

”Fetița din scrisoare” de Emily Gunnis  – este un roman emoționant, greu de lăsat din mână, ce-ți prezintă o realitate șocantă, cu o fărâmă de adevăr. Îți va sfășia inima și-ți va rămâne în minte foarte mult timp după ce-l vei citi…te va bântui… (recenzia aici)

”Zece negrii mititei” de Agatha Christie – Zece străini ajung pe insula Negrului și încep să moară în circumstanțe ciudate, inspirate din versurile unei vechi poezii pentru copii, care numără descrescător de la 10 la 0. Care dintre ei este criminalul? Oare va supravietui cineva? 

”Crima din Orient Express” de Agatha Christie – roman ce prezintă cel mai fascinant caz al faimosului detective Hercule Poirot, cu un final de-a dreptul emoționant.

”Rețeaua Alice” de Kate Quinn – O poveste copleșitoare, dar care ne dovedește că femeile sunt adevărate luptătoare, adevărate eroine. Merită citită și descoperită, mai ales datorită faptului ca are la bază și o parte istorică reală (recenzia aici).

”Fetița pe care au lăsat-o în urmă” de Roxanne Veletzos – Un roman de debut proaspăt, original, care îmbină o dramă de familie cu istoria mai puțin cunoscută a României din vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Captivant, tragic, dar plin de pasiune și speranță (recenzia aici)

”Anul de grație” de Kim Liggett – examinează relațiile complexe și uneori bolnăvicioase dintre fete, femeile care vor deveni în final și deciziile grele pe care trebuie să le ia între timp. (recenzia aici)

„Povestea mea” de Michelle Obama – este o însumare neobișnuit de intimă ce vine din partea unei femei inimoase și plină de caracter, care a sfidat necontenit așteptările și a cărei poveste ne inspiră (recenzia aici ).

„Dragoste in contratimp” de Beth O’Leary – este o încântare de la început până la sfârșit, are personaje simpatice, dialoguri spumoase, o premisă amuzantă și multă acțiune. O poveste de iubire sincera și fermecătoare, perfectă pentru fanii comediilor romantice clasice (recenzia aici).

„Prin ochii ei” de Sarah Pinborough – Un thriller extraordinar, ce păstrează permanent suspansul, nu știm niciodată cine pe cine manipulează, până când, la final, aflăm că am fost cu toții complici la acest teribil joc al minții (recenzia aici)

„Femeia de la fereastră” de A.J. Finn – un roman de debut uluitor, care te va seduce de la prima pagină, plin de suspans, convingător, inteligent, chiar și emoționant, dar care îți ridică părul pe tine (recenzia aici).

Seria „Cartea pierdută a vrăjitoarelor” de Deborah Harkness – O serie romantică, sofisticată și plină de suspans, cu un amestec perfect de fantasy și istorie (recenzia primului volum, al doilea volum și al treilea volum)

Seria „Fabian Risk” de Stefan Ahnhem – Daca nu sunteți deja fan al acestei serii extraordinare, începeți cu ”Al nouălea mormânt” (recenzia aici) și continuați cu ”Victima fără chip” (recenzia aici) și ”Minus optsprezece grade” (recenzia aici). Atmosfera este înfrigurată, iar intrigile grozave. Nu le veți putea lasă din mână. 

„Ultimii martori” de Svetlana Aleksievici – Tulburător prin încărcătura sa de adevăr și răvășitor sufletește, ne schimbă perspectiva asupra istoriei, a războiului, a copilăriei și a vieții (recenzia aici).

„Războiul nu are chip de femeie” de Svetlana Aleksievici – Al Doilea Razboi Mondial nu va ajunge niciodată să-și dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităților și al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate: aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist (recenzia aici ).

”Mica librărie de pe Sena” de Nina George – Un roman fermecator care crede în proprietățile vindecatoare ale ficțiunii, romantismului și ale verilor petrecute in sudul Frantei, te va prinde în poveste, iar descrierile culinare și literare somptuase te vor face sa te hotărești greu dacă vei alerga către cea mai apropiată bibliotecă sau către cel mai apropiat bistro (recenzia aici).

Sperăm că ale noastre recomandări să vă fie pe plac, iar dacă v-am convins să citiți măcar un titlu recomandat de noi, dați-ne de știre, ne-ar bucura foarte mult. În cazul în care ați citit una sau mai multe cărți dintre cele recomandate de noi, vă așteptăm părerea în comentarii. Și stați pe aproape pentru că urmează și celelalte recomandări cât de curând :).

”Scrisori din insula Guernsey” de Mary Ann Shaffer și Annie Barrows (recenzie)

Titlul original: ”The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society”

An publicație: 2018

Editura: Nemira

Colectie: Damen tango

Număr pagini: 304

Traducere de Ruxandra Toma

”Un dar pentru cititorii pasionați, o întoarcere nostalgică în lumea îndrăgită a lui Shakespeare, a lui Jane Austen sau a surorilor Bronte.

În ianuarie 1946, într-o Londră care abia iese din umbra celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru noua ei carte. Cine s-ar fi gândit că îl va găsi în scrisoarea unui bărbat necunoscut, de pe insula Guernsey? Cei doi încep un fascinant schimb de scrisori despre lumea excentrică în care trăiește bărbatul misterios.

Pentru a scăpa de tragedia ocupației germane, bărbatul si prietenii lui inventează un club de lectură cu cei mai neobișnuiți membri, de la crescători de porci și fermieri la frenologi, toți mari iubitori de literatură. Și toți îi trimit lui Juliet poveștile lor de zi cu zi.

Plin de mult umor și căldură, romanul reprezintă o odă adusă cuvântului scris și felului în care el apropie oamenii.”

Țin minte că prima data am văzut cartea pe contul Roxanei și de atunci am trecut-o pe wishlist. Observasem că s-a uitat și la film de câteva ori, story-urile ei erau pline de secvențe din film, și nu a văzut filmul doar o singură dată, din câte am băgat eu de seamă…Dacă filmul o impresionase atât de mult de-l urmărea la refuz, clar trebuia să citesc și eu cartea (nu sunt fană a vizionării filmelor dacă am citit cartea, foarte rar se întâmplă acest lucru…). Iar cum Roxana este unul dintre spiridușii Moșului, mi-a dăruit cartea știind cât de mult mi-o doream, pe această cale îi și mulțumesc enorm 😊 (să știi că și tu ești de vină că biblioteca mea nu mai are loc pe rafturi deloc…).

”Scrisori din insula Guernsey” cuprinde o poveste frumoasă, dar și dureroasă pe alocuri, despre cum cărțile apropie oamenii. Povestea este construită în jurul schimburilor de scrisori dintre Juliet și prietenii săi, dar și dintre Juliet și niște necunoscuți din insula Guernsey. Scrisorile sunt redate într-un limbaj cât mai simplist și încărcate de umor, lucru ce m-a atras din prima. Am fost captivă în toată această corespondență și m-am îndrăgostit iremediabil de personaje, în special de Juliet și Isola, mi-au căzut la suflet și acolo vor rămâne. Pe mine, cele două personaje m-au atras cel mai mult și abia așteptam să dau peste o scrisoare de-a lor ca să mă binedispun. Isola avea un dar al povestirii, de te dădea pe spate (dacă ați citit cartea stiți la ce ma refer…iar dacă nu, citiți-o și veți afla 😉). Am citit cartea în câteva ore, îmi era foarte greu să o pun deoparte, chiar și pentru câteva minute, curiozitatea mea nu avea pace deloc.

În scrisorile corespondenților erau și mărturii ale lor cu privire la război, cum au supraviețuit acelui eveniment tulburător, sacrificiile făcute pentru a le fi bine și cum s-au ajutat unul pe celălalt pentru a nu simți durerea atât de tare. Au fost nevoiți să renunțe la persoanele dragi lor pentru a le asigura siguranța, deși sufletul lor a fost frânt în acele momente și nesiguranța că persoanele dragi vor fi bine nu le-a dat pace multă vreme. În acele vremuri cutremurătoare, au avut curajul să iubească, dar să se dedice și lecturii, doar acele seri petrecute în cadrul ”clubului de literatură și de plăcinte din coji de cartofi” păreau să le mai aducă o alinare, îi mai însuflețea și-i apropia tot mai mult. Parcurcând volumul, mi s-a redeschis apetitul pentru romanele clasice, și deși am descoperit o parte din ele, ar fi cazul să le recitesc…

Juliet Asthon caută un subiect pentru noua sa carte, după ce a avut parte de un succes neașteptat cu vânzarea cărții ”Izzy Bickerstaff merge la râzboi”. Mintea îi este luminată în momentul în care primește o scrisoare de la un bărbat misterios din insula Guernsey. Tot din acel moment viața ei începe să se schimbe, însă va dura ceva vreme până când Juliet va realiza acest lucru. Acțiunea este împărțită în două părți, fiecare încărcată de scrisori cu mărturii captivante. Te vei pierde printre rânduri și vei fi surprins când te vei apropia cu pași repezi de final. Personajele sunt puține, dar cu impact și încărcate de căldură, mi-au dat senzația că le cunosc de-o viață. Deși sunt foarte diferiți unul de celălalt, de la crescători de porci și fermieri, iubirea pentru literatură îi apropie.

”Scrisori din insula Guernsey” este amuzantă, dulce și fermecătoare, dar și scrisă cu suflet…despre suflet. Eu o recomand cu drag tuturor! 😊

”Pantofiorii roșii” de Maria Housden (recenzie)

Titlul original: ” Hannah’s Gift: Lessons from a Life Fully Lived”

An publicație: 2011

Editura: Philobia

Număr pagini: 232

Traducător: Renata Ungureanu

”Pantofiorii roşii ne emoţionează cum numai Love story ne-a emoţionat. Cu o diferenţă: aici este vorba de lucrul de care o mamă se teme cel mai tare – moartea propriului copil. Maria Housden ne poveşteşte experienţa prin care a trecut, din momentul în care Hannah, fetiţa ei de trei ani, a fost diagnosticată cu o formă de cancer incurabil şi până la moartea sa, un an mai târziu.

Veţi citi şi vă veţi minuna de puterea, de maturitatea şi seninătatea unui copil care stă să moară.
Veţi citi şi vă veţi închina în faţa lecţiilor de viaţă pe care Hannah le dă, prin bucuria ei nemărginită de a trăi, cum este faptul că şi-a purtat pantofiorii roşii de lac până şi în sala de operaţii şi pe patul de spital, în timpul chimioterapiei.
Veţi citi, veţi plânge şi vă veţi bucura.”

Cartea mi-a fost dăruită de draga mea Roxi, ea a citit-o și a rămas profund marcată de această poveste, eu mega curioasă, nu se putea să nu aflu ce se ascunde în spatele coperții. Am să încerc să redau cât mai bine tot ceea ce am simțit citind ”Pantofiorii roșii”, deși sunt convinsă că nu sunt cuvinte pentru a descrie cât mai bine această carte.

”Pantofiorii roșii” este o lecție de viață dată de un pui de om. Cum reușește o fetiță de doar trei ani să fie puternică și să-i determine pe cei din jurul ei să fie la fel de puternici, să zâmbească mereu și să fie sinceri? M-a durut sufletul la gândul suferinței ce o are de pătimit Hannah, să nu îți poți trăi copilăria așa cum se cuvine, să te bucuri de ea în toată splendoarea ei, însă am învățat că nu boala te controlează, ci tu controlezi boala. Dacă îi permiți să pună complet stăpânire pe tine și o lași să-și facă de cap, te-ai declarat învins de la bun început, când nici nu a început bătălia. Toată acea suferință trăită de Hannah am observat-o și eu în jurul meu. Sunt conștientă de ce lupte se dau în corpul unei persoane bolnave și cât de mult efort trebuie să depună pentru a fi puternic, să nu-și arate durerea la cotele ei maxime. Este cumplit atât pentru cel bolnav, cât și pentru cei din jurul lui. Nu a greșit cu nimic un copil, un suflet atât de mic, iar gândul că trebuie să îndure atâtea chinuri pentru a se vindeca, este cutremurător…

Am înțeles-o perfect și pe mama lui Hannah, neputința ei, toate gândurile ce nu-i dădeau pace, parcă m-am văzut pe mine alături de mama mea ☹. Incapacitatea de a lua durerea cuiva cu gândul că o poți suporta mai bine decât celălalt sau să ai un burete magic să poți șterge toate acele chinuri și neplăceri, o baghetă fermecată să transformi totul într-o lume perfectă…din păcate nu se poate și suntem nevoiți să trăim cu suferința și neputința. Cancerul este o boală necruțătoare, îl distruge atât fizic, cât și psihic pe cel care are ghinionul să se pricopsească cu el, iar pe cei din jur îi distruge psihic. Am ajuns să cred că trăim cu celula canceroasă în corp zi de zi și este nevoie de un singur clic să o declanșăm și să ne mănânce. Așa că rămâne la alegerea noastră cun ne trăim viața, cât de mult ne lamentăm și cât de mult efort depunem pentru a obține ceea ce ne dorim.

Asta ne învață și Hannah…cum să trăim în fiecare zi tot mai pe placul nostru, să îmbrățișăm necazul, să fim puternici și să transmitem putere mai departe. Veți râde, dar veți și plânge, sufletul vă va fi rupt în bucățele și tocat mărunt, însă undeva acolo, printre rămășițe, va mai fi o frântură de speranță, ce vă va da curaj. Nu știu dacă am reușit să scriu tot ce mi-am dorit să vă transmit, în capul meu este o luptă continuă între ce am citit și amintirile proprii, gândurile mă cutremură…Vă recomand din suflet să citiți ”Pantofiorii roșii”, deși sunt conștientă că vă recomand să vă frângeți inima aflând povestea lui Hannah. Roxi m-a avertizat că voi fi dărâmată după ce voi citi această carte, cu greu îmi va fi să mă adun…așa că și eu, la rândul meu, vă avertizez…

”Adevărul nu ținea seama de așteptările mele, de felul în care eu credeam că trebuie să se desfășoare lucrurile. Era ceea ce era.”

”Acasă nu înseamnă doar un spațiu familiar în care te poți întoarce mereu; acasă e sentimentul de apartenență pe care îl trăiești, oriunde te-ai afla, atunci când știi că ești iubit.”

”Adevărul este cumplit și necruțător. Nu-l putem schimba, dar putem schimba felul în care alegem să-l trăim. Să faci greșeli, să nu fii iubit și să mori, toate acestea sunt experiențe strâns legate de natura umană; la fel de firesc este și să ne temem de ele. Dar înfruntând aceste temeri, avem o șansă de a pătrunde dincolo de ele. Când suntem dispuși să ne descurcăm cum putem mai bine pornind de la ceea ce știm, să fim sinceri față de noi înșine și ceilalți, în conformitate cu cine suntem și ce contează cu adevărat pentru noi, abia atunci putem spune că ne aparține viața pe care o trăim și iubirea pe care o primim.”

”Am aflat atunci că există o bucurie aparte dincolo de fericire, râsete zgomotoase și zâmbete de complezență. Esența acelei bucurii era tăcerea; era vorba de o liniște adâncă, una care putea fi inspirată pe de-a întregul, care mi se scurgea prin tot corpul și îmi umplea fiecare particulă din organism.”

”Bucuria este o combinație între magie și starea aceea de liniște peste care poți da în orice moment, ea înseamnă experiența actului de a oferi și de a trăi din inimă, fără a aștepta nimic la schimb. Fiindcă bucuria nu cunoaște reguli, nu se teme să fie imperfectă și ne poate surprinde, aparând chiar în locurile cele mai întunecate.”

”…speranța era fundamentul credinței, că reprezintă însăși esența ei ce nu putea fi înfrântă. Parcă se ivea cu atâta naturalețe, în fața fricii și a nesiguranței, își făcea în permanență loc în sufletele noastre, de parcă ar fi avut voință proprie.”

”Credința nu înseamnă să crezi, ci să renunți la ceea ce crezi. Credința nu presupune să te rogi și să speri ca lucrurile să se schimbe cândva în viitor. Credința înseamnă sufletul încremenit, care nu refuză nimic, înseamnă să fim dispuși să ne încredem în lucruri, așa cum ne sunt ele date.”

”Compasiunea nu lasă loc de regrete în fața suferinței. Știe că suferința trebuie să existe și să se facă simțită, când recunoaștem această legătură între noi și restul lumii, știm că, de fapt, aparținem unul altuia; că niciodată nu suferim singuri.”

”Războiul nu are chip de femeie” de Svetlana Aleksievici (recenzie)

Titlul original: ”U voini ne jenskoe lițo”

An publicație: 2016

Editura: Litera

Colecția: Clasici contemporani

Număr pagini: 402

Traducator: Ion Covaci

Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-şi dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări şi de suferinţă. Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit.

Cât am fost în școală nu mi-a plăcut absolut deloc istoria, erau un chin pentru mine acele ore, însă de când am descoperit cărțile ce au ca subiect războiul, istoria s-a schimbat pentru mine și am început să o privesc altfel. Sunt tot mai atrasă de acest gen, fie ficțiune istorică, fie cărți rupte din realitate, cum este ”Războiul nu are chip de femeie”. Am mai citit de la autoarea Svetlana Aleksievici ”Ultimii martori” (recenzia o găsiți aici 😊) și am spus că al meu suflet nu va rezista să citesc două cărți de-ale autoarei în aceeași lună. Scrie mult prea dureros, dar în toată acea durere se află atât de multă realitate, și nu este chiar o realitate plăcută, ci una cruntă…Exemplarul acestei cărți mi-a fost oferit de cărte Târgul Cărții, cărora țin să le mulțumesc, pe această cale, pentru oportunitatea de a descoperi o nouă operă de-a Svetlanei Aleksievici. Din păcate, cartea ”Războiul nu are chip de femeie” nu se mai găsește pe stoc, însă gășiți ale cărți de-ale autoarei pe site-ul anticariatului aici 😊.

Tatăl meu a fost asistent medical în cadrul armatei și când mergeam la el la unitate, peste tot vedeam doar bărbați, rar zăream câte o femeie și poate aceea făcea parte din cadrul bucătăriei, ca mai târziu să descopăr că și femeile fac parte din armată, și ele erau soldați asemeni bărbaților, caporali, locotenenti, căpitani sau mai stiu eu ce grade…Îi priveam fascinată pe soldați când se striga adunarea și executau marșul sau erau diverse prezentări cu elicoptere sau avioane…pe atunci eram copil și nu înțelegeam mare lucru, dar cu cât am crescut, am realizat la ce risc sunt expuși militarii. Eram toată neliniștită când știam că tatăl meu era în tură de noapte și abia așteptam să vină dimineața, să-l văd acasă, ca să nu mai spun când era plecat prin țară…

Mărturiile femeilor din ”Războiul nu are chip de femeie” mi-au demonstrat cât de puternice și curajoase suntem noi, sexul slab (cum ni se spune…). Cât de multe femei au luat parte la război, încă de la o vârstă fragedă, nu erau deloc coapte, dar ele doreau să se alăture taților și fraților pe front. Femeile au avut un rol atât de important în desfășurarea luptelor, indiferent de poziția lor, fie că erau transmisioniste sau instructor sanitar, lunetiste sau pușcaș, pilot de aviație sau șofer, soldat infanterist sau tunar, sora medicală sau chirurg. Am rămas uimită de determinarea lor de a se înrola în armată, dar și de puterea de a înfrunta viața cruntă a războiului. Fete chiar și de 14 ani până la vârsta de 18 ani, cărora nu li se permitea să plece la luptă, fugeau de acasă, de multe ori ascunzând adevărul cu privire la vârsta lor pentru a fi acceptate. Chiar dacă nu toate au ajuns pe front, unele dintre ele au ajuns spălătorese sau bucătărese, au avut un rol important, fără ele mulți nu rezistau pe front, drept urmare și ele sunt niște eroine 😊.

Este o carte puțin spus impresionantă, am plâns la majoritatea mărturiilor, era imposibil să-mi stăpânesc lacrimile. Războiul văzut prin ochii femeilor are culoare, nu este doar alb – negru, iar mărturiile lor m-au purtat și pe mine pe acele pâmănturi, am luptat alături de ele, am tratat răniți, chiar și dușmani, pentru că umanitatea încă mai exista pe front. În acele vremuri crunte, și-au permis să iubească, să-și facă promisiuni, să-și dorească o viață normală, neștiind că războiul te distruge și nu vei mai putea fii niciodată un om normal. Multe dintre femeile ce s-au alăturat pe front au fost soții, fiicele unor mame sau tați, au fost mamele unor copii, mătușile unor nepoți, surorile unor frați și au lăsat în urmă tot pentru a lupta pentru Patrie. Au fost luate în derâdere pentru că sunt femei și nu știu să fie soldați, dar și când le-au demonstrat bărbaților calitățile lor, au primit respectul cuvenit. Au fost femei puternice, au devenit eroine…femei ce au avut curajul să-și mărturisească trăirile, așa cutremuătoare cum au fost, transformările prin care au trecut, de la primul glonț tras către dușman, la primul rănit tratat, la primul animal sacrificat pentru a-și asigura o masă consistentă.

”Războiul nu are chip de femeie” te determină să privești cu alți ochi femeile ce au luat parte la război, cât de importante au fost, dar și de cât de multă putere au dat dovadă. Nu s-au lăsat mai prejos decât bărbații și au luptat cot la cot cu ei. Multe dintre eroinele războiului nu și-au mai refăcut viața, întrucât nu erau suficient de gingașe pentru gusturile bărbaților, războiul și-a pus amprenta și le-a marcat cumplit. Eforturile și meritele lor nu contau atât de mult, ca finețea pielii, zâmbetul cald, privirea dulce…nu erau văzute ca femei, ci ca soldați…O carte ce prezintă un trecut atât de dureros, văzut din perspectriva femeilor și ce nu trebuie să vă scape!

”Îmi amintesc, stăteam noaptea în adăpost. Nu dormeam. Undeva bubuia artileria, trăgeau ai noștrii… Și așa de tare vrei să trăiești!… Jurasem – jurământ de ostaș – că, dacă e nevoie, îmi dau viața, dar așa de tare voiam să trăiesc! De acolo, chiar dacă te întorci viu, sufletul oricum te doare.”

”Bătălia s-a terminat noaptea. Iar dimineața a nins. Sub zăpadă zac morții… Mulți au mâinile ridicate spre cer… Dacă mă întrebați ce-i aceea fericire, am să vă răspund: să găsești deodată printre morți un om viu…”

”…pentru mine, cel mai groaznic lucru la război a fost să port chiloți bărbătești. Ei, asta a fost cumplit! Cum să-ți spun… Nici nu pot să-ți explic… În primul rând, era foarte urât… Ești la război, gata să mori pentru Patrie și tu porți chiloți bărbătești! Arăți pur și simplu caraghios. Stupid. Pe atunci se purtau niște chiloți lungi, cu crac. Largi, din satin. Eram zece fete în adăpostul nostru, și toate purtam chiloți bărbătești. Ah, Dumnezeule! Și iarna și vara. Patru ani de zile.”

”Muream pentru viață fără să știm ce-i aia viață, fără să fi gustat din ea. Despre toate citisem numai în cărți. Mie-mi plăceau filmele de dragoste…”

”Iubire a existat în război? A existat! Și femeile pe care le-am cunoscut pe front sunt soții minunate. Sunt prietene credincioase. Cei care s-au căsătorit în război sunt oamenii cei mai fericiți, perechile cele mai norocoase. Și noi doi ne-am cunoscut pe front. În mijlocul focului și al morții. Și legătura dintre noi e foarte strânsă.”

”Ce mi se întipărește în memorie? Evoluția chipului: de la trăsăturile dulci ale copilăriei, spre privirea femeii mature, marcată chiar de o anumită asprime… Și-mi vine cu greu să cred că această schimbare a avut loc în câteva luni, într-un an… În vremuri obișnuite, o asemenea metamorfoză s-ar fi petrecut mult mai încet, mai neobservat. Chipul omului se modelează treptat. Sufletul ajunge să i se vadă pe el doar cu timpul. Dar războiul a creat repede imaginea sa în oameni. Și-a pictat portretele.”

”Aveau de gând să moară împreună sau să trăiască împreună. Dragostea atunci nu se împărțea în azi și mâine, era doar azi. Fiecare știa că iubești în clipa de față, pentru că, într-un minut, fie tu, fie celălalt puteați să nu mai fiți printre cei vii. La război totul se petrecea mai repede: și viața și moartea. În câțiva ani am trăit acolo o viață întreagă. N-am putut să explic asta nimănui, niciodată. Acolo timpul era altfel…”

”Visam la iubire. Voiam să am un cămin, o familie. Să miroasă în casă a copii mici. Primele scutece atâta le-am mirosit, nu mă puteam sătura de ele… Mirosurile fericirii femeiești… În război nu există mirosuri femeiești, toate sunt masculine. Războiul miroase a bărbat.”

”Dacă nu erai femeie, la război n-aveai cum să supraviețuiești. Nu i-am invidiat niciodată pe bărbați. Nici în copilărie, nici în tinerețe. Nici la război. Am fost întotdeauna bucuroasă că sunt femeie. Se spune că armele – pistolul, mitraliera – sunt frumoase, că închid în ele multă gândire omenească, multă pasiune, dar pentru mine n-au fost niciodată așa. Am văzut cu câtă încântare se uită bărbații la un pistol bun, dar pentru mine e de neînțeles. Eu sunt femeie.”

”Nu poate să existe o inimă pentru iubire și alta,  pentru ură. Omul are un singur suflet, și eu întotdeauna mă gândeam cum să-mi salvez sufletul.”

”Block 46” de Johana Gustawsson (recenzie)

Titlul original: ”Block 46”

An publicație: 2019

Editura: TRITONIC

Număr pagini: 332

Traducător: Claudia Dionise

„Falkenberg, Suedia. Comisarul Bergström descoperă cadavrul unei femei mutilat oribil. Londra. Profilerul Emily Roy investighează o serie de crime ale unor copii, care prezintă aceleași leziuni ca victima suedeză: traheea secționată, ochii enucleați și un misterios Y gravat pe braț. În Suedia, Emily se întâlnește cu o veche cunoștință: Alexis Castells, un scriitor fermecător, specializat în criminali în serie. Împreună, aceste două personalități discordante, se îmbarcă într-o vânătoare care îi va conduce spre atrocitățile lagărului Buchenwald din 1944.”

S-a declanșat o adevărată nebunie în comunitatea bookstagramului cu această carte, iar după ce draga mea Roxana (se pare că ea e de vină pentru tot…) mi-a spus că a citit-o și ce impact a avut asupra ei (recenzia scrisă de ea o găsiți aici), trebuia să fac o magie să o citesc și eu (ca de obicei, nu se poate altfel, sunt și eu ca musca-n ciorbă…). Magia s-a realizat cu ajutorul celor de la Tritonic Books, cărora țin să le mulțumesc pentru acest exemplar și pentru oportunitatea de a citit acest thriller excepțional 😊. Voi găsiți cartea pe site-ul lor aici 😊 (merită, așa că nu stați prea mult pe gânduri 😉).

Începutul volumul m-a cam băgat puțin în sperieți, dar și în ceață, cel puțin primele pagini. Eram ceva de genul: ”Da’ ce-i aici? Că nu pricep nimic 😐…” și imediat am apelat la consultanta mea Roxana, evident, care mi-a răspuns: ”Citește acolo, că se leagă pe parcurs…”. Așa că, am continuat cu lectura și s-a făcut lumină…dar ce lumină, că mă dureau atât ochii de ce citeam, dar și sufletul de ce simțeam. M-a luat pe nepregătite această carte și nu mă așteptam absolut deloc să mă lovească așa din plin.

Scriitura Johanei Gustawsson mi-a amintit de volumele lui Stefan Ahnhem, iar când am dat de detaliile macabre eram ferm convinsă că, deși voi fi oripilată, acest roman va fi unul dintre favoritele mele. Nordicii au un stil aparte de a scrie, te si cutremură, dar în același timp te prind în mrejele poveștii în așa fel încât nu poți renunța nicicum la a duce cartea la bun sfârșit. Nu știu ce mănâncă scriitori ăștia nordici, dar să mai mănânce, se pare că le alimentează creierul într-un mod de ne dau nouă daună…

”Block 46” leagă o poveste cu impact și ne prinde în dezlegarea misterului ce sta în spatele asasinatelor din Marea Britanie și Suedia. Soluționarea acestor asasinate cad în sarcina a două femei, Emily Roy, un profiler de la Scotland Yard și a sa prietenă, Alexis Castells, o scriitoare franceză de true crime. Cele două formează un duo memorabil și se completează cum nu se poate mai bine. A fost o reală încântare să le urmăresc în acțiune, modul cum analizau dovezile, dând dovadă de o tărie extraordinară. Eu, ca femeie, nu aș fi avut puterea și nici stomacul pentru o asemenea anchetă…

Avansând cu lectura, am descoperit că acele crime aveau legătură cu lagărul de concentrare de la Buchenwald între anii 1944 și 1945, iar de atunci lectura a fost cu noduri în gât din cauza detaliilor. M-a durut sufletul, la propriu, și așa o furie m-a străbătut în acele momente, vai…îmi venea să le aplic același tratament, însă în realitate chiar nu aș fi fost capabilă, cel mai propabil m-ar fi luat cu leșin instant. Nu este prima carte ce o citesc și are ca subiect lagărele de concentrare, până acum ar fi trebuit să mă obișnuiesc, însă cu fiecare carte parcursă ce atinge acest subiect, sunt tot mai îngrozită de ce au fost capabile acele persoane, ce impact au avut acțiunile lor asupra deținuților și cum îți schimbă viața un asemenea eveniment.

”Block 46” este genul de carte care te oripilează și te captivează în același timp, te prinde în firul poveștii și nu-ți mai dă drumul decât abia la final, când tu deja ești dat peste cap complet. Este o carte cu impact și-și merită laudele cu vârf și îndesat, un volum exceptional pentru o serie ce se anunță a face valuri. Mi-a dat daună totală și mă declar fană a Johanei Gustawsson, aștept cu nerăbdare volumul doi, așa că, Tritonic Books, nu ne lăsați să așteptăm prea mult!

”Aleile, acel block, latrinele, SS-iștii, oriunde îți aruncai privirea, Buchenwald emana moarte. Dar încăperea asta, dpar ea singură, întruchipa întreaga teroare a lagărului; acel punct final inevitabil spre care o turmă de bărbați, femei și copii înfometați și suferinzi avansau în timp ce se gândeau doar la următorul pas, la umătorul minut, ca să nu se afunde de tot în nebunie.”

”Țara mea e putredă până în măduva oaselor. Cum explici acest lagăr? Acest inferm pe pământ? Organizat până în punctul în care cineva a calculat înălțimea tavanului de la pivniță ca să ia oamenii de acolo ca pe niște bucăți de carne? Până în punctul în care alții au creat cuptoare capabile să ardă trei corpuri deodată? Hitler nu e singur în demența lui hegemonică și de expansiune a rasei ariene; mulți, foarte mulți germani l-au urmat și-au contribuit la asta.”

”Curiozitatea mea poate părea bolnăvicioasă, dar e un pansament pentru sufeință. Chiar sunt o ființă umană de primă clasă: mă bălăcesc în suferința altora ca s-o uit pe a mea.”

”Ucigașii în serie n-au motiv. Motivația lor e pur psihologică. Omoară pentru că simt nevoia, dar nu știu de ce. Problema cu sociopații e că nu le putem decripta comportamentul cum am face cu o persoană obișnuită. Totul e distorsionat, pentru că totul se petrece prin prisma unei fantezii. E vorba în general despre indivizi manipulatori, narcisiști și egocentrici.”

”O privire înfierbântată care-i mângăia deja tot corpul. Surpriza, care o paraliză o secundă, se evaporă când buzele lui se apropiară de ale sale. Se topi și se rușină în același timp, ca și cum s-ar fi îndreptat soarele către corpul ei amorțit de frig.”

”Trebuie să te gândești la această contagiune afectivă ca la o boală. Ca un cancer. Să supraviețuiești unui lagăr de concentrare este un lucru incredibil. Doar se vorbește despre barbaria din lagărele naziste, însă numai supraviețuitorii știu ce fel de terori există în spatele cuvintelor. Ca să supraviețuiască, acești deportați au trebuit să-și supună corpul și mintea, alții ar spune chiar sufletul, la torture inhumane. Acest tranfer emotional ar putea fi un mecanism de apărare.”

”O zi de decembrie” de Josie Silver (rezenzie)

Titlu original: ”One day in December”

Anul aparitiei: 2018

Editura: Nemira

Colecția: Damen Tango

Pagini: 424

Traducător: Lidia Dumitru

”Un bărbat și o femeie. Zece ani. O iubire de neuitat.
Laurie e convinsă că dragostea la prima vedere e un mit. Dar, într-o zi de decembrie, printr-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL.
Convinsă că îi e sortit să-l revadă, își petrece un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Nu îl găsește, în schimb, îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun, când cea mai bună prietenă i-l prezintă că pe noul ei iubit, Jack, bărbatul din stația de autobuz.”

Anul trecut am tot văzut această carte la Reese’s Book Club și m-a făcut tare curioasă în privința ei, mai ales că era foarte laudată. Am zis că este foarte potrivită pentru a fi citită în luna decembrie, mai ales datorită titlului, așa că trebuie să fac cumva să-mi iau cartea. Treaba s-a rezolvat anul trecut în 11 decembrie 2018, când într-o sesiune de cumpărături, am aruncat un ochi în Inmedio și hop – țop am plecat cu ea și alte două comori (așa, un cadou întârziat de Moș Nicolae și unul anticipat de Moș Crăciun…). Am vrut din tot sufletul să o citesc atunci, însă nu știu cum am făcut de am tot amânat-o și venise luna ianuarie, iar eu așteptam deja luna decembrie ca să pot citi cartea…ironia sorții 😐. Și uite că a sosit luna mult așteptată și eu mi-am putut face de cap citind-o, după ce tot anul mi-a stat gândul la ea. Nu știu cum de am rezistat tentației de a nu o citi până acum, pare-se că sunt tare ambițioasă…și o mare nătăfleață că nu am citit-o anul trecut, că am tot amânat-o…am pierdut o poveste atât de frumoasă, dar mă bucur că am reușit să o descopăr într-un final 😊.

”O zi de decembrie” mi-a amintit de ”Me before you” și descoperind-o pe Laurie, am avut impresia că o reîntâlnesc pe Louisa și am îndrăgit-o instant. Doamne…și Sarah…formau duo-ul perfect! Mi-era dor să dau peste un romance, unul bun chiar, și acum am înteles de ce a fost așa laădată cartea de Reese Witherspoon…este un romance ce nu trebuie să-ți scape, un MUST!

Povestea lui Laurie și Jack este atât de frumoasă și când te gândești că o singură privire a fost de ajuns. De câte ori nu ați privit pe geamul autobuzului la diverși oameni pe stradă și v-ați imaginat cine știe ce? Eu, recunosc, mereu îmi fac diverse scenarii în minte când sunt în autobuz și privesc pe geam, imaginația mea își face de cap…Mi-a plăcut foarte mult că acțiunea a fost construită atât din perspectiva lui Laurie, cât și din cea a lui Jack, așa am putut afla gândurile amândurora și ce anume îi frământă. De asemenea, acțiunea este redată pe ani, ceea ce m-a ajutat să-mi formez o idee de cum evoluează personajele, de cum a decurs viața lor an de an, ce schimbări au simțit și cum s-a dezvoltat relația dintre Laurie și Jack.

Mi-au căzut la suflet ăștia doi, sincer vă spun, și pe tot parcursul lecturii am râs, dar am și plans alături de ei, m-am bucurat, dar și înfuriat, mi-aș fi dorit să fiu și eu în carte să le dau câteva palme din când în când, mi-am făcut speranțe și mi-au fost spulberate, am trăit o iubire cum rar îți este dat să trăiești. Am primit și palme, ce e drept (dacă tot vrusesem eu să le dau lor, s-au gândit că mai bine îmi dau ei mie…), m-au durut cumplit și nu mă așteptam să am parte de ele, dar dacă stau bine să mă gândesc, au fost necesare.  Toate acestea au contribuit la crearea unei povești…de poveste 😊.

”O zi de decembrie” este o carte ce m-a prins din start și cu greu am reușit să o las deoparte. Am devorat-o în câteva ore, am fost captivată de firul poveștii și de personaje, nu am vrut să mă despart de ele absolut deloc. Mi-a intrat în suflet  și nu va mai ieși de acolo. A fost momentul perfect că am ales să o citesc în perioada Crăciunului, am simțit-o mult mai profund și am reușit să mă transpun mult mai bine în poveste. Singurul lucru ce-l regret este că nu am citit-o anul trecut când am luat-o ☹…ar trebui să schimb acest lucru pe viitor, să nu mai amân atât de mult cărțile, așteptând momentul potrivit să le citesc…dacă am luat-o să o și citesc, altfel iar mi se adună teancuri peste teancuri (dar despre asta am să vă vorbesc într-un alt articol, într-o zi…).

”O zi de decembrie” prezintă o poveste înduioșătoare și captivantă despre adevărata prietenie, familie, alegeri și sacrificii, dar mai ales despre dragoste la prima vedere 😊. Este o poveste ce nu trebuie să o ratați, iar dacă până în prezent nu ați citit cartea, nu mai stați pe gânduri…da-ți bătaie! Nu veți regreta! 😉

”Că știu cât de dureros este să renunți la o persoană pe care crezi c-o iubești, dar că nu cred că există doar o singură persoană în lume pentru fiecare dintre noi. E prea fantezist, prea limitat. Că vine un moment când trebuie să alegi să fii fericit, pentru că e prea obositor să fii trist multă vreme. Si că, într-o zi, o să privești înapoi și n-o să-ți poți aminti ce anume ai iubit la omul acela.”

”Cele mai importante sunt alegerile pe care le facem când suntem puți la încercare. Căsătoria nu este doar un contract care te ține legat legal, ci e o alegere. Este ca și cum ai spune ‘te aleg pe tine’ “.

”Magia fetelor Belles” de Dhonielle Clayton (recenzie)

Titlul original: ”The Belles”

An publicație: 2018

Editura: Herg Benet

Colecție: Cărțile Arven/Teen Fiction

Număr pagini: 512

Traducător: Laura Nureldin

”Camellia Beauregard este o fată Belle. În lumea opulentă din Orléans, fetele Belles sunt venerate pentru că ele controlează Frumusețea, iar Frumusețea este un bun mai de preț decât orice. În Orléans, oamenii se nasc gri, se nasc damnați și numai cu ajutorul unei fete Belle și al harului său pot să fie transformați și să capete splendoare.

Însă pentru Camellia nu este suficient să fie o fată Belle. Ea își dorește să fie favorita – acea fată Belle aleasă de către regina din Orléans pentru a locui la palat, pentru a îngriji familia regală și curtea sa, recunoscută astfel drept cea mai importantă fată Belle din lume. Dar atunci când Camellia și surorile sale Belles ajung la curte, îi devine clar faptul că a fi favorita nu înseamnă tot ce a crezut ea înainte. În spatele strălucirii și luxului palatului se ascund secrete întunecate, iar Camellia află curând că însăși esența existenței sale este bazată pe o minciună – că puterile sale sunt cu mult mai mari și că pericolele pot fi cu mult mai înspăimântătoare decât și-ar fi imaginat. Atunci când regina îi cere Camelliei să își riște propria viață pentru a o salva pe prințesa cuprinsă de boală folosindu-și puterile Belles în moduri nepermise, Camellia se confruntă cu o decizie imposibilă.

Cu viitorul ținutului Orléans și al locuitorilor săi în joc, Camellia trebuie să aleagă: să se salveze pe sine, pe surorile sale și însăși tradiția fetelor Belles, sau să o readucă la viață pe prințesă, să se confrunte cu primejdii teribile și să schimbe pentru totdeauna mersul lumii ei.”

Am auzit foarte puține despre această carte pe bookstagram, însă am observat-o la povestea unui cont că se potrivește pe o cerință din reading challenge-ul Juliei (reading challenge la care m-am gândit să mă bag și eu la începutul acestui an, nu se putea altfel…), așa că am zis de ce nu? Să aflu și eu ce poveste se ascunde între pagini… Am rămas plăcut suprinsă și m-a atras de la prima până la ultima pagină. Având în vedere că descrierea cărții este foarte bogată, îmi doresc să nu-mi scape vreun porumbel și am să-mi dau toata silința pentru a îndeplini acest lucru…

”Magia fetelor Belles” se citește foarte ușor, având în vedere descrierile fantastice ale trucurilor de frumusețe. Fetele Belles sunt văzute ca niște zeițe, frumusețea întruchipată, și mi-au amintit puțin de fetele ce participă la ”beauty pageant” (cred că așa îi spune…), emisiuni ce le mai prindeam din când în când la tv. Nu am fost niciodată atrasă de frumusețea dusă la extrem, nu m-am încadrat în tiparele impuse de societate, că femeia trebuie să aibă 90-60-90, departe de mine de a fi fotomodel…trebuie să ne iubim așa cum suntem, cu defecte și calități, slabi sau grași, înalți sau scunzi și așa mai departe…

Volumul a scos în evidență sacrificiile ce trebuie îndurate de o persoană pentru a fi frumoasă la exterior, nu contează doar să ai sufletul frumos, dacă exteriorul este gri. M-am cutremurat de cât de oribile pot fi acțiunile unor persoane lipsite de sentiment, au fost capabile de un rău dus la extrem doar pentru a impune respect…părerea mea este că au vrut să răspândească cât mai multă teamă în jur, dacă ceilalți se tem, tu devii mult mai puternic și nu îndrăznește nimeni să te contrazică…Am fost fascinată de descrierea trucurilor de frumusete, de aspectul personajelor, dar și de modul în care au fost prezentate diverse feluri de mâncare. Aveam apă în gură când dădeam peste un pasaj gastronomic, îmi imaginam ce gust delicios are, iar ochii îmi sclipeau…bunătăți peste bunătăți.

Ce mi s-a părut foarte trist în povestea acestei cărți a fost faptul că toată viața fetele Belles au fost educate și crescute pentru și cu un anumit scop, și anume să devină ”favorita”, nimic altceva nu este mai important decât acest statut. Nu te mai gândești la riscuri sau ce obligații presupune acest rang. Iar când realizezi adevărata semnificație, începi să te îndoiești dacă îți mai dorești sau nu acest lucru…cum multă putere, vine și foarte multă responsabilitate. Orice faci, trebuie să-ți asumi, fie că este bine sau rău, însă când altcineva vrea să-ți facă rău, placa se schimbă…nimic nu este așa cum ai crezut.

Adrenalina s-a simțit abia spre finalul cărții, eram într-o tensiune continuă și am fost izbită de o răsturnare de situație total neașteptată. Până în acel punct, în care m-a lovit adrenalina, lectura chiar a fost lejeră, parcă eram pe un norișor și pluteam deasupra unui tărâm mirific, mă minunam la toate acele detalii ce-mi bucurau ochii și se jucau cu imaginația mea. În toată această feerie, am simțiti eu că ceva nu este cum trebuie, plus că finalul a fost ca o palmă și m-a lăsat cu un mare semn de întrebare…abia aștept să se traducă următorul volum, să aflu care este treaba…

”Magia fetelor Belles” este o carte ce vorbește despre adevărata față a societății și despre sacrificiile pe care ești ”împins” să le faci pentru a te încadra în tiparele impuse, dar vorbește și despre prietenie, minciuni, trădare și…foarte multe secrete. Este un altfel de fantasy, ce te poartă pe un tărâm al frumuseții cum nu îți este dat să mai întâlnești altundeva, te rupe de realitate și te transpune într-o lume superficială, dar totuși atât de reală. Îi mulțumesc enorm editurii Herg Benet pentru că mi-au oferit acest exemplar și totodată pentru oportunitatea de a descoperi povestea magică a fetelor Belles. Vă recomand să o descoperiți și voi, cartea o găsiți pe site-ul editurii aici 😊.

”Iubirea nu e o cușcă. E, mai degrabă, ca un balon poștal. Îi poate fi stabilitădestinația, dar i se permite să-și creeze propriul traseu.”

”…simt că mă întind peste lumi, oceane, ceruri și tărâmuri întregi. Căldura palmei lui pătrunde prin dantela mănușilor mele. Imina îmi pâlpâie ca lumănarea din lampionul care plutește pe lângă noi. Îi impun să încetinească.”

”Minciunile sunt la fel de periculoase ca o sabie. Pot tăia până la os.”

”Degetul mare îi urcă până la manșeta gofrată a rochiei mele, apoi îi revine în palmă. Inima îmi bate așa de tare încât îmi e teamă că și el o poate auzi. Înghit în sec. Mă străbate o fierbințeală, ca aceea pe care o simt când se trezește harul. Își împletește degetele cu ale mele. Îmi desenează cu ele în palmă și pe pielea încheieturii. O stea. Un pătrat. Un cerc. Un triunghi.”

”Pecetea morții” de Veronica Roth (recenzie)

Titlul original: ”Carve the Mark”

An publicație: 2017

Editura: LedaEdge

Număr pagini: 496

Traducător: Shauki Al-Gareeb

”Într-o galaxie acționată de flux, toată lumea posedă un har.

Cyra e sora brutalului tiran care conduce poporul Shotet. Harul ei îi conferă durere, dar și putere – ceva ce fratele ei exploatează fără milă, folosind-o pentru a-și tortura vrăjmașii. Dar Cyra e mult mai mult decât o armă în mâna fratelui ei: este îndărătnică, agilă și mai isteață decât știe el.

Akos este fiul unui fermier și al unui oracol de pe înghețata națiune – planetă Thuvhe. Protejat de harul său neobișnuit, Akos este un suflet generos, iar loialitatea față de familie e nemărginită. Atunci când el și fratele său sunt capturați de soldații dușmani din Shotet, singurul țel al lui Akos e să-și scoată fratele în viață de acolo – indiferent de preț.

Apoi Akos e aruncat în lumea Cyrei, iar animozitatea dintre țările și familiile lor pare insurmontabilă. Se vor ajuta unul pe celălalt pentru a supraviețui sau se vor distruge reciproc?”

Am fost pregătită să fiu dezamăgită când am ales să citesc ”Pecetea morții”, întrucât auzisem atât de multe păreri negative și devenisem puțin pesimistă în ceea ce privește volumul. Pornisem cu gândul să nu mă las influențată de ceea ce am auzit și să-mi fac propria părere, mai ales că am adorat seria ”Divergent”. Așa că, am sterș din minte tot ce auzisem și cititem cu privire la ”Pecetea morții”, m-am deconectat de ce spun alții și am pornit în propria descoperire. Și nu am fost deloc surprinsă când am realizat că îmi place, foarte mult chiar, de la început până la sfârșit. Da, au fost foarte multe descrieri (eu nu sunt deloc fana lor…), însă toate au avut un scop: au ajutat la crearea unei lumi total diferite de ceea ce cunoscusem eu în alte lecturi, au contribuit la conturarea foarte bună a personajelor și au dezvoltat o poveste captivantă.

Cyra este o shotetă ce s-a dovedit a fi mult mai puternică și mai inteligentă decât au crezut cei din jurul ei. Posedând harul durerii, era folosită ca o armă de tortură de către fratele ei, Ryzek. A fost personajul ce nu l-am putut suporta de la bun început și așa l-aș fi %$#%$# fără să stau pe gânduri, încerca să lase impresia că este cel mai puternic, manipulând-o pe Cyra să facă diverse ”acte” pentru el, întrucât marele Suveran era un laș, ceea ce nu trebuia să se știe în galaxie. Am apreciat-o enorm pe Cyra pentru îndrăzneala de care a dat dovadă când a ales să-și aprecieze adevărata valoare și să nu se mai lase influențată de ceilalți, știind că asemenea răzvrătire poate avea repercusiuni. Deși Cyra era temută și detestată de ceilalți, în sufletul ei era ascunsă o persoană total diferită de ceea ce lăsa să se vadă.

Akos este un thuvheit, posesor al unui dar neobișnuit, ce are un suflet imens și este loial până în pânzele albe familiei sale, iar când este răpit alături de fratele său, Eijeh, de către soldații din Shotet, el se gândește doar la soluții cum să-și salveze fratele, indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătească. Din acel baiat timid, care se îmbujora imediat, a devenit un bărbat bine, dornic să învețe cât mai multe despre cei din jur, astfel ajungând să le descopere slăbiciunile. Situația are parte de o asemenea întorsătură, încât Akos este nevoit să i se alăture Cyrei, că vrea sau nu vrea…însă în ce scop, rămâne să aflați voi 😉.

Nici unul din ei nu a ales sângele care să-i curgă prin vene, dar nici destinul, au devenit ceea ce au fost meniți să devină. Au fost copii care s-au maturizat brusc, părerea mea, fiind obligați de circumstanțe, și s-au transformat în personaje cu caractere puternice și hotărâte. Au învățat să supraviețuiască cum au știut ei mai bine, luând deciziile ce li s-au părut cele mai potrivite la momentul respectiv. S-au dezvoltat foarte mult de-a lungul cărții și am rămas surprinsă de cât de bine le-au fost scoase în evidență calitățile, conturarea lor fiind excepțională.

Am fost puțin derutată la început când am observat că povestea este relatată atât la persoana a treia, în ceea ce-l privea pe Akos, dar și la persoana întâi, când își relata povestea Cyra. S-a simțit adrenalina cu care am fost obișnuită în ”Divergent”, deși acțiunea pare că înaintează foarte lent. Am iubit suspansul ce l-am simțit în lectură, universul fantastic creat de autoare a reușit să mă deconecteze total de realitatea mea și să mă transpună într-o lume cu totul nouă, plină de haruri, unde aveam să descopăr puterea prieteniei și a dragostei, dar și trădarea. Mi-a fost foarte greu să las cartea din mână, eram prea prinsă de povestea personajelor și îmi doream sa aflu deznodământul cât mai curând posibil, fierbeam de furie câteodată, mai ales când vedeam că apărea Ryzek…îmi urcau tensiunile…

Gusturile diferă și chiar mă bucur că nu am fost deloc dezamăgită de ”Pecetea morții”, având în vedere că nu pornisem cea mai optimistă în această aventură. Sunt tare curioasă cum se va desfășura acțiunea în volumul doi, ”Cumpăna destinelor”, cu ce mă va mai surpinde…

”Ceva aflat în străfundurile mele m-a ars. Când mâna lui mi-a atins obrazul, pe sub pielea mea au răsărit niște vene întunecate, negre ca smoala, care semănau cu niște miriapode, cu niște împletituri de umbre. Au pornit din loc, târându-mi-se în sus pe brațe, aducându-mi fierbințeală în obraji. Și durere.”

”Îi displăcea profund să vadă durere, nu din milă pentru persoana care suferea, ci din cauză că nu-i plăcea să i se aducă aminte că durerea există, că el era la fel de vulnerabil în fața ei ca oricine altcineva.”

”Compasiunea era doar o lipsă de respect deghizată în bunătate. Trebuia să o tai de la rădăcină, altmiteri avea să crească imens în timp.”

” `Pecetea morții` e un termen impropriu. Ele sunt întotdeauna înregistrări ale pierderilor. Nu ale triumfului. Moartea e o binecuvântare prin comparație cu agonia pe care am provocat-o. Așa că țin un registru al durerii, nu al uciderilor. Fiecare pecete reprezintă o persoană pe care am rănit-o.”