Iubirea nu este niciodată ceea ce ne așteptăm să fie…
Henry Page se consideră un romantic, însă nu a întâlnit încă acea iubire mistuitoare și dătătoare de palpitații la care speră, de tipul nu-pot-mânca-nu-pot-dormi. Dar când Grace Town își face apariția în clasa lui, știe că totul este pe cale să se schimbe.
Înțeleaptă și sfâșietoare, în egală măsură, “Inimi chimice” surprinde imaginea puternică și edificatoare a extazului dulce-amar care este prima iubire.
Mi-am dorit această carte încă de dinainte să se ecranizeze, iar când am observat că Storia Books a reeditat cartea şi a folosit coperta de film, a fost semnul de care am avut nevoie pentru a pune mânuţa pe carte. Sunt o vânătoare de coperţi, nu am ce să fac, cu cât mai diferite, cu atât mai bine, dar sunt şi topită după coperţile ce cuprind ilustraţii din ecranizări. Iar acum că am citit cartea şi am îndrăgit-o maxim, poate îmi fac puţin curaj să urmăresc şi ecranizarea, însă mai rămâne de văzut…până atunci, vă vorbesc puţin despre cum mi s-a părut “Inimi chimice” şi ce am simţit eu când am citit-o. Sper să vă înânte recenzia mea, iar dacă până acum nu aţi citit cartea, de vă convinge a mea “descărcare”, găsiţi titlul pe site-ul celor de la Storia aici.
Henry Page este un adolescent în vârstă de 17 ani, ce duce o viaţă obişnuită, având în vedere familia din care provine, mai ales când sora sa, la vârsta lui, a fost extrem de…inventivă, iar profesorii liceului unde Henry frecventează cursurile, sunt încă într-un mic şoc văzând cât de diferiţi sunt aceştia. Însă când Grace town îşi face apariţia la unul din cursurile pe care şi acesta le urmează, ceva se schimbă în viaţa sa normală şi nu ştie exact cum trebuie să se comporte şi cum anume să acţioneze, mai ales când rumurile lor par să se întersectează, şi mai bine, în momentul în care li se propune să ocupe şi să împartă un post de redactor-şef pentru ziarului liceului. Cum va evolua povestea şi ce decide Henry să facă, vă îndemn să descoperiţi…
A fost o lectură foarte plăcută, având în vedere că subiectul atins este unul sensibil. Nu mi-a transmis a fi genul de lectură care să transmită tristeţe, din contră, m-a distrat prin intermediul replicilor încărcate de sarcasm şi am râs din tot sufletul de foarte multe ori, chiar m-au durut obrajii şi mă simţeam apoi vinovată că râd, când eu trebuia să fiu tristă şi să empatizez şi mai mult cu personajele. Chiar şi cu râsul meu, am empatizat cu ele şi le-am înţeles în marea majoritate a timpului, deşi am avut episoade când le-asş fi dat două-trei palme, mai ales lui Grace. Poate şi faptul că povestea a fost redată doar din perspectiva lui Henry a contribuit la veselia mea, dacă ar fi fost şi perspectiva lui Grace prezentă, sigur ar fi stat lucrurile altfel. L-am îndrăgit pe Henry de la prima apariţie, ce să mai spun de familia sa…a fost demenţială şi nu doar o dată mi-am dorit să fiu alături de ei în carte, au fost cireaşa de pe tort şi sigur ei au fost plusul amuzamentului meu (nici nu ştiu dacă este o exprimare corectă, însă îmi pierd cuvintele când trebuie să vorbesc despre ei)…au fost maximi şi am savurat fiecare apariţie a lor. Nici prietenii lui Henry nu s-au lăsat mai prejos, cum ar fi zis iubitul meu, “Sunt prăjiţi!”, însemnând că nu ai nicio clipă de plictiseală alături de ei, din contră, te distrezi copios şi merită fiecare moment.
Dându-mi aşa o stare de bine, am fost puţin tristă când am ajuns la finalul poveştii, mai ales când am realizat că bănuielile mele au fost confirmate, dar şi pentru că eram nevoită să mă desparte de personaje. Henry a fost extrem de norocos având prieteni ca Lola şi Murray alături, ca să nu mai spun de familia sa. Am dat peste o poveste amuzantă şi emoţionantă, în acelaşi timp, profundă şi puternică, care mi-a vorbit despre pierdere, suferinţă, loialitate, prietenie, familie, dar şi iubire…este şi nu este o poveste de dragoste, însă vă rămâne vouă să îi daţi verdictul care consideraţi J. Eu ţin să le mulţumesc celor de la Storia pentru oportunitatea de a lectura acest volum, fără ajutorul lor nu cred că ajungeam la această poveste prea curând, ce e drept, la cât de lung este wishlistul meu…
“Priveşte acolo, sus, Henry. Priveşte cerul şi apoi spune-mi sincer că eşti convins că vieţile noastre nu sunt altceva decât şiruri ridicule de întâmplări aleatorii. Un nor de praf şi gaz ne-a format planeta, o reacţie chimică a creat viaţa, apoi strămoşii noştri din peşteri au trait cât au trăit, şi-au tras-o între ei şi apoi au murit în moduri oribile. Universul nu e atât de magic pe cât le place oamenilor să creadă. E de o frumuseţe chinuitoare, dar nu e deloc vorba de magie, ci doar de ştiinţă.”
“Cel mai mare dar pe care l-am primit vreodată de la univers e faptul că vom dispărea cu toţii în uitare.”
“Pentru că nu ştiam că te poţi îndrăgosti de oameni aşa cum te îndrăgosteşti de muzică. La început, melodia nu-ţi spune nimic, e un ritm necunoscut, dar se transformă în curând într-o simfonie gravată pe piele; un imn care-ţi străbate păienjenişul venelor; o armonie cusută de căptuşeala sufletului.”
“Poveştile cu final fericit sunt doar poveşti care încă nu s-au terminat.”
“Însă dragostea e ştiinţifică, frate. Adică e vorba doar despre o reacţie chimică în creier. Uneori, reacţia asta ţine o viaţă întreagă, se repetă iar şi iar. Alteori, nu. Uneori se produce o explozie ca o supernova şi apoi sentimentul se risipeşte treptat. Suntem cu toţii doar inimi chimice.”
“Nu e nevoie ca dragostea să dureze o viaţă întreagă ca să poţi spune că e adevărată. Nu poţi judeca calitatea unei iubiri după durata ei. Totul moare, inclusiv dragostea. Uneori moare odată cu persoana respectivă, alteori moare de la sine. Cea mai impresionantă poveste de dragoste nu e neaparat cea în care două persoane îşi petrec toată viaţa împreună. Poate fi vorba despre o ibire care a durat două săptămâni, douăă luni sau doi ani, dar care a strălucit mai puternic, mai apeins, mai fierbinte decât toate iubirile de dinainte sau de după. Nu jeli o iubire ratată; nu există aşa ceva. Toate iubirile sunt egale la nivelul creierului.”
“Doar trecerea timpului ameliorează suferinţa, îţi umple mintea cu amintiri noi şi te desparte treptat de tragedie.”
Stresul si anxietatea sunt la ordinea zilei. O planeta nervoasa si grabita creeaza vieti nervoase si grabite. Suntem conectati unii la altii mai mult decat oricand, dar ne simtim extrem de singuri si ne facem griji pentru tot, de la politica pana la greutatea corporala.
Dupa ce a suferit de atacuri de panica, anxietate si depresie, Matt Haig s-a gandit mult la impactul pe care lumea exterioara il are asupra noastra. In Ganduri de pe o planeta nervoasa vorbeste despre fenomene generale ca inegalitatea sociala, retelele de socializare sau stiri si pana la obiceiurile noastre zilnice, modul in care dormim, in care facem miscare sau in care disociem intre minte si corp.
Matt Haig povesteste intr-un fel foarte personal ce il face pe el sa se simta fericit, uman si implinit in acest secol nelinistit.
De foarte multă vreme încerc să mă mobilizez să pregătesc articolele pentru blog, dar timpul se pare că nu prea ţine cu mine, mi-am pus în gând să fac atât de multe şi încă nu reuşesc să ţin pasul cu toate, din păcate. Anul trecut reuşisem să postez mult mai des pe blog, se pare că anul acesta abia mă mişc şi articolele le las aşteptate, sper doar să nu fie aşa si restul lunilor, însă vedem…Lăsând lamentarea deoparte, e vremea să vă vorbesc puţin despre „Gânduri de pe o planetă nervoasă” de Matt Haig.
Anul trecut am făcut cunoştinţă cu autorul, prima întâlnire a fost prin intermediul tiltlului „Biblioteca de la Miezul nopţii”, despre care am scris pe blog aici, şi doar de atât a fost nevoie să mă îndrăgostesc de scrierea sa şi să-mi doresc să-i citesc toate cărţile publicate la noi. Am fost cuminte şi am primit şi celelalte titluri ale sale de la dragele mele Roxi şi Alina, le mulţumesc şi aici, deşi le-am mulţumit şi la vremea când am primit cadoul de la ele, nu vă mai spun cât de bucuroasă am fost, chiar am dat gata o parte din titlurile primite în luna decembrie J, şi mi-au mai rămas două, cea despre care am să vă vorbesc în articolul de astăzi şi „Cum să opreşti timpul”, carte ce urmează să o citesc luna aceasta.
„Gânduri de pe o planetă nervoasă” este continuarea cărţii “Câteva motive să iubeşti viaţa” şi a fost cartea cu care am dat startul lecturii în anul 2021, însă a fost cea de-a doua carte finalizată în ianuarie (o pusesem puţin pe pauză pentru a citi o carte dedicată copiilor). Cum vă spuneam mai sus, m-am îndrăgostit de scrierea lui Matt Haig şi am realizat că-mi dau o stare de bine titlurile sale, deşi nu obişnuiesc să citesc atât de des non-ficţiune. Mi-a fost foarte uşor să mă pierd în paginile cărţilor sale, ca să nu mai spun că de foarte multe ori m-am regăsit în cuvintele transmise, de parcă mi-ar fi fost direct adresate. De aceea am şi ales să vă las în articolul de astăzi câteva citate şi „Gânduri de pe o planetă nervoasă”, care mi-au aprins beculeţele şi m-au determinat să mă gândesc mai bine la unele aspecte. Dacă n-aţi reuşit să parcurgeţi acest titlu, îi puteţi acorda o şansă, sper ca citatele alese să vă „ispitească”…dar şi să rezistaţi până la finalul articolului…
„(..) a te simţi mai bine implică a prelua controlo asupra propriei tale vieţi. A renunţa la ceva.”
„Poate că fericirea nu este despre noi, ca fiinţe individuale. Poate nu este ceva ce ajunge să fie simţit în noi. Poate că fericirea e percepută dacă ne îndreptăm atenţia în exterior, nu în noi înşine. Poate că fericirea nu este despre ceea ce am merita, fiindcă o merităm. Poate că fericirea nu constă în ceea ce putem obţine. Poate că fericirea constă în ce avem deja. Poate că fericirea înseamnă ceea ce putem dărui. Poate că fericirea nu e un fluture pe care trebuie să-l prindem în plasă. Poate nu există vreun mod precis în care să fii fericit. Poate că există doar probabilităţi. Dacă (aşa cum a spus Emilz Dickinson) ‘veşnic e alcătuit din acum-uri’, poate că acel acum, prezentul, e făcut din probabilităţi, poate că scopul vieţi este să renunţăm la certitudini şi să fim deschişi la frumoasa incertitudine a vieţii.”
„Ne-am predat instinctele în braţele ceasurilor. Slujim timpul din ce în ce mai mult, spre deosebire de cât ne slujeşte el pe noi. Ne facem griji cu privire la timp. Ne întrebăm când a trecut. Suntem obsedaţi de timp.”
„(…) problema nu este că ne aflăm într-o criză de timp, ci mai degrabă că suntem supraîncărcaţi de toate celelalte lucruri.”
„Dacă simţi că nu ai timp, nu înseamnă că într-adevăr nu ai. Dacă te simţi urât, nu înseamnă că eşti urât. Dacă eşti neliniştit, nu înseamnă că ai motive să fii neliniştit. Dacă ai impresia că nu ai suficiente realizări, nu înseamnă că nu ai suficiente realizări. Dacă simţi că-ţi lipsesc anumite lucruri, nu înseamnă că trebuie să te simţi neîmplinit.”
„Pentru a ne bucura de viaţă, nu trebuie să ne mai gândim la ce nu vom reuşi să citim, să vedem, să spunem şi să facem şi să începem, în schimb, să ne gândim la cum ne-am putea bucura de lumea pe care o putem cuprinde. Să trăim la nivelul nostru de fiinţe umane. Să ne concentrăm pe puţinele lucruri pe care le putem face, în detrimentul milioanelor de lucruri pe care nu le putem face. Să nu ne dorim vieţi paralele. Să ne identificăm cu o micromatematică. Să fim un eu singular şi mulţumit de sine. O entitate individuală indivizibilă.”
„Adu-ţi aminte că nimănui nu-i pasă cu adevărat de cum arăţi tu. Oamenilor le pasă de cum arată ei. Tu eşti singurul pe lumea asta preocupat de înfăţişarea ta.”
„Cum să fii fericit: nu te compara cu alţii. Cum să fii fericit (II): nu te compara pe tine, aşa cum eşti cu adevărat, cu tine, aşa cum îţi imaginezi că ai putea fii. Nu te obosi să faci exerciţii de imaginaţie despre cum ai putea fi în universuri paralele, unde ai lua alte hotărâri. Epoca internetului încurajează alegerea şi comparaţia, dar să nu faci asta cu tine însuţi. ‘Comparaţia răpeşte bucuria’, spunea Theodore Roosevelt. Tu eşti tu. Trecutul e trecut. Nu-ţi poţi face o viaţă mai bună decât dinspre prezent. Dacă persist, regretful transformă însuşi prezentul în ceea ce îţi pare rău că nu ai făcut altfel. Acceptă propria ta realitate. Fii suficient de uman să faci greşeli. Fii suficient de uman să nu te sperie viitorul. Ei bine, fii suficient de uman să-ţi fii suficient. Dacă accepţi că te afli într-un anumit punct al vieţii, e mult mai uşor să te bucuri pentru alţii fără ca tu însuţi să te simşi groaznic.”
“Nu te îngrijora când oameni nu te plac. Nu te va plăcea toată lumea. Mai bine să nu fii plăcut pentru că eşti tu, decât să fii plăcut pentru că eşti altcineva. Viaţa nu e o joacă. Nu exersa cum să fii tu. Fii tu.”
„Uneori ne împingem vieţile în direcţia greşită. Uneori, societăţile se împing pe ele însele în direcţia greşită. Dacă simţim că ne face nefericiţi, progresul ar putea fi întoarcerea şi păşirea pe drumul corect. Dar niciodată nu trebuie să ne simţim – personal sau ca societate – cî o singură variantă a viitorului este inevitabilă. Viitorul ni-l putem contura noi.”
„Cititul nu este important pentru că te ajută să obţii o slujbă, ci pentru că îţi permite să exişti în afara realităţii care ţi-a fost dată. Aşa se unesc oamenii. Aşa se conectează minţile. Visele. Empatia. Înţelegerea. Evadarea. Cititul este dragoste în acţiune.”
„Să ne dorim…să simţim fiecare moment, să ignorăm ziua de mâine, să ne dezvăţăm de toate grijile şi regretele şi de teama provocată de ideea de timp. Să fim în stare să ne plimbăm şi să nu ne gândim decât la plimbare. Să stăm în pat, treji, şi să nu ne facem probleme din cauza somnului. Dpar să fim acolo, în fericirea liniară şi dulce, netulburată de griji trecute şi viitoare.”
„Dă-ţi voie să te prăbuşeşti. Dă-ţi voie să te îndoieşti. Dă-ţi voie să te simţi vulnerabil. Dă-ţi voie să te răzgândeşti. Dă-ţi voie să fii imperfect. Dă-ţi voie să rezişti dinamismului. Dă-ţi voie să nu treci prin viaţî ca o săgeată spre ţintă.”
„Încearcă să vrei mai puţin. Dorinţa e o gaură. Dorinţa e o lipsă. E parte din definiţie. (…) A ne dori lucruri de care nu avem nevoie ne face să simţim un gol pe care nu-l avem. Tot ce îţi trebuie se află aici. Omul este complet doar fiind om. Suntem propria destinaţie.”
Războiul intergalactic pare să nu se mai sfârșească. Într-un univers din ce în ce mai primejdios și mai haotic, Alana și Marko, doi soldați din tabere opuse, se îndrăgostesc și riscă totul ca să aducă pe lume o nouă viață.
”Saga” este povestea dramatică a unei tinere familii care se zbate să-i ofere fiicei lor un viitor, departe de conflictul și ura care au pus stăpânire pe lumile din jur. Fantezia și science-fictionul se împletesc cu măiestrie în această poveste impresionantă pentru publicul adult.
“Saga” a ajuns în atenția mea prin intermediul Andreei și al Laviniei, au lăudat atât de mult acest comic, încât am devenit și eu curioasă, deși până anul acesta nu am fost deloc atrasă de acest gen de cărți. Rămăsesem cu impresia că va fii prima mea experiență cu un grafic, însă mi-am amintit ca fratele meu m-a introdus în lumea asta când mi-a dat la începutul anului să citesc “Alice în Țara Minunilor”, ulterior descoperind și primele volume ale seriei “Heartstopper”. Chiar și așa, pot spune că este prima mea experiență cu un grafic matur, iar în următoarele rânduri am să vă detaliez mai multe.
Paginile graficului mi-au prezentat povestea lui Marko și a Alanei, doi soldați din tabere opuse, care se îndrăgostesc și riscă totul pentru iubirea lor, dar și pentru a putea aduce pe lume o nouă viață. Alana provenea de pe Landfall, cea mai mare planetă din galaxie, iar Marko de pe Wreath, singurul satelit al acestei planete, drumurile celor doi intersectându-se pe o cu totul altă planetă decât locurile lor de baștină și-ntru-un mediu ”interesant”, să-I spun așa. Povestea lor aduce puțin cu “Romeo și Julieta”, sunt nevoiți să lupte împotriva tuturor, dar și împotriva războiului ce s-a declanșat în jurul lor, precum și împotriva urii pe care acest război l-a născut. Viața fetiței lor este amenințată, iar Alana și Marko sunt hotărâți să-i ofere siguranță și un viitor mai bun, această “misiune” dovedindu-se extrem de dificilă de dus la bun început, mai ales când ei sunt vânați…
Acest prim volum al seriei “Saga”, din ce m-a informat Goodreads, vor fi multe volume, a fost obraznic, vulgar, brutal. M-a surprins într-un mod în care îmi e dificil să-l descriu, nu cred că a fost pagină la care să nu mă minunez, ilustrațiile au fost altceva și clar nu sunt destinate publicului sub 18 ani sau celor pudici. M-a făcut să-mi ridic sprâncenele, că nu pot ridica doar din una…ce să mai, am savurat-o la maxim! Marko și Alana formează un cuplu exploziv, imposibil să te plictisești urmărindu-i, ca să nu mai spun de replicile “colorate” pe care și le dădeau unul altuia. Se completau perfect unul pe celălalt, Alana era impulsivă și hotărâtă să elimine pe oricine îi stă în drum, era asemeni unui vulcan, pe cale să erupă când te aștepți mai puțin, iar Marko este total opusul ei, temperat, își dorea să lase bătăliile în spate, să ducă o viață în deplină armonie. Cam dificil să ai parte de o viață liniștită când pericolul pândește la orice pas…
Atât de mult am îndrăgit comic book-ul, mi-a părut rău când am ajuns la final și am realizat că a fost prea scurt, aș fi vrut mult mai multe pagini. De ce sunt atât de scurte? De ce? Poate pentru că doresc să țină cititorii în suspans și le dau câte o porție mică din poveste… Cert este că m-a captivat de la prima până la ultima pagină ilustrată, am prins drag foarte repede de personajele acestei povești fantastice, atât de Alana și Marko, cât și de Isabel. De acum nu-mi rămâne decât să obțin al doilea volum al seriei, primul volum a ajuns în mânuțele mele cu ajutorul cartepedienilor și țin să le mulțumesc pentru această bookurie, iar dacă pe voi v-a convins măcar puțin recenzia mea și doriți să-i acordați o șansă acestui comic destinat publicului adult, îl găsiți pe site-ul celor de la Cartepediaaici.
Traducător: Alina Marc Ciulacu, Simona Ștefana Stoica
O ucenică. O bibliotecă magică. Un vrăjitor puternic. Și o luptă pe viață și pe moarte pentru salvarea Marilor Biblioteci.
Toți vrăjitorii sunt malefici. Elisabeth a știut asta întotdeauna. Abandonată de mică, a fost crescută în una dintre Marile Biblioteci din Austermeer și a crescut printre unelte vrăjitorești – grimoare magice care șoptesc pe rafturi și își zornăie lanțurile de fier. Dacă sunt provocate, se transformă în monștri grotești din cerneală și piele. Când un act de sabotaj eliberează cel mai periculos grimoar din bibliotecă, intervenția disperată a lui Elisabeth o implică în complot. Neavând pe nimeni altcineva la care să apeleze, cu excepția dușmanului ei de moarte, vrăjitorul Nathaniel Thorn, și a misteriosului său slujitor demonic, Silas, se trezește în mijlocul unei conspirații vechi de secole, care ar putea să ardă până în temelii nu numai Marile Biblioteci, ci și întreaga lume odată cu ele. În timp ce legătura dintre ea și Nathaniel devine din ce în ce mai strânsă, Elisabeth începe să pună sub semnul întrebării tot ce a fost învățată – despre vrăjitori, despre bibliotecile pe care le iubește, despre sine însăși. Pentru că Elisabeth are o putere pe care niciodată nu ar fi bănuit-o și un viitor pe care niciodată nu și l-ar fi putut imagina.
Foarte rare sunt cazurile când reușesc să citesc noutățile relativ repede, când încă sunt noutăți, iar cu ajutorul celor de la Storia Books am reușit să descopăr povestea cuprinsă între coperțile cărții “Vraja spinilor”. Atât de multe auzisem de această carte, că deja nu mai făceam față tentației și mă bucur enorm că am reușit să o citesc, îi mulțumesc tare mult editurii pentru exemplarul oferit, îl găsiți și voi pe site-ul lor aici 😊.
“Vraja spinilor” este o poveste despre o bibliotecă magică, o ucenică ce-și dorește să devină Gardian, un vrăjitor puternic și…Silas. Este o luptă aprigă purtată pentru salvarea Marilor Biblioteci… Elizabeth Scrivener a fost abandonată de mică și a crescut printre grimoare magice, care șușotesc pe rafturi și sunt prinse în lanțuri de fier într-una dintre Marile Biblioteci. Știe că toți vrăjitorii sunt malefici, dar și că, dacă provoci grimoarele, se transformă, de asemenea, în Malefici. În noaptea când cel mai periculos grimoar este eliberat, Elizabeth luptă cu toate puterile de care este capabilă, chiar apelează la vrăjitorul Nathaniel Thorn și demonul său slujitor, Silas, pentru a avea sorți de izbândă. Nebănuind ceea ce o așteaptă, Elizabeth începe să se îndoiască de tot ceea ce știa privind vrăjitorii și bibliotecile pe care le iubește cu atâta ardoare, mai ales după ce relația sa cu Nathaniel devine una mult mai strânsă decât ar trebui…
Atâta magie a putut fi cuprinsă în paginile acestei cărți, încă sunt capabilă să mă minunez chiar și după ce am finalizat-o și privind-o. Am fost, pur și simplu, fermecată de lumea descoperită, m-am lăsat prinsă în mrejele sale și am trăit fiecare pagină parcursă, de multe ori am citit capitolele cu sufletul la gură, neștiind la ce să mă mai aștept. Acțiunea a fost una alertă, n-am avut timp de pauză nici măcar o secundă, am fost permanent în priză și cu ochii în patru, de teamă să nu fiu surprinsă, dar chiar și așa tot am fost luată prin surprindere… Am legat conexiuni cu personajele foarte repede și le-am îndrăgit tare, mi-au intrat sub piele, mai ales Silas…l-am simțit eu pe el, smecherul, și eram ferm convinsă că va deveni crush-ul meu, a fost mult mai mult decât a lăsat să se vadă și m-am îndrăgostit de el iremediabil… Am fost puțin dezamăgită când am ajuns la final, pentru că mi-am mai dorit pagini, muuulte pagini, însă n-am mai avut parte, oricât le-aș fi căutat; și chiar îmi doream din tot sufletul o continuare a romanului, însă din câte am aflat, continuarea dorită de mine nu este în plan, așa că me so sad :(…
“Vraja spinilor” este extrem de captivantă, este un young adult ce creează dependență și o dată ce te prinde în a sa cursă împotriva timpului, îți dezvăluie o aventură plină de magie, o poveste de dragoste ce arde la foc mic, dar îți trezește și fiorii la viață…este o lume fermecătoare în care merită să te pierzi.
”Dar bibliotecile sunt locuri periculoase. Nu ai cum să eviți asta.”
”O Mare Bibliotecă nu doarme niciodată, nici după ce toți oameni s-au dus la culcare.”
”Inima ei s-a oprit. Ochii lui erau la fel de întunecați și tulburi ca un râu în miez de iarnă, și foarte aproape. Se simțea de parcă stătea pe marginea prăpastiei: dacă s-ar apleca, ar cădea. Ar cădea și s-ar îneca împreună cu el și nu ar ai reveni niciodată la suprafață pentru aer.”
”Este imposibil de știut câți ani va trăi un om sau în ce fel va muri. Viața este ca uleiul dintr-o lampă. Poate fi măsurat, dar ritmul în care arde depinde de cum este rotit zi de zi cadranul, de cât de strălucitoare și înverșunată este flacăra. Și nu poți prezice dacă lampa ar putea fi răsturnată sau spulberată, când ar fi putut să ardă mult timp. Viața este imprevizibilă.”
”Este o onoare să lupt alături de tine, Elizabeth, oricât va dura. Mi-ai reamintit să trăiesc. Pentru un astfel de dar merită să ai ceva de pierdut.”
”Vrei să o cruți pe fata pe care o iubești. Dar cunoști adevărul despre magie. Cea mai mare putere izvorăște numai din suferință.”
”Pentru că aceste cărți păstrate în biblioteci nu erau unele obișnuite. Erau cunoaștere, care primise darul vieții. Erau înțelepciune, care primise glas. Cântau când lumina stelelor se revărsa prin ferestrele bibliotecii. Simțeau durere, iar inimile lor puteau fi frânte. Uneori erau sinister, grotești – dar așa era și lumea de afară. Însă o astfel de realitate, un astfel de adevăr nu însemna că lumea era un loc pentru care nu mai merită să lupți, pentru că oriunde unde era întuneric era și atât de multă lumina.”
Cartea lui Christie Watson vorbește despre iubirea maternă în cele mai felurite reprezentări ale sale, dar prezintă și lumea exotică a Nigeriei, cu senzațiile, culorile și mirosurile care o definesc. Elijah, un băiețel nigerian de șapte ani, născut în Anglia, se luptă cu propriul comportament deviant, pe care îl consideră provocat de un vrăjitor dinăuntrul său. Aflat în plin proces de adopție, Elijah este împărțit între iubirea pentru mama biologică, Deborah, și cea adoptivă, Nikki. La un moment dat, asistenții sociali descoperă că Elijah a fost abuzat și traumatizat fizic și psihic. În lupta lui de a se accepta și de a-și găsi liniștea alături de noua sa familie, Elijah vrea să se convingă, totuși, de dragostea lui Deborah, iar prețul pe care îl plătește este devastator.
Am primit cartea anul trecut de Paște, când am participat la Secret Bunny, după ce am avut-o o perioadă pe wishlist, s-a întâmplat să se alăture celorlate cărți din bibliotecă. Nu știam foarte multe despre ea, sincer, am fost atrasă în special de titlu, dar și de femeia reprezentată de copertă. Rămăsesem cu impresia că-mi va spune povestea unei femei de culoare, o naționalitate mai puțin cunoscută mie, și așa a fost, doar că și ceva mai mult.
“Acolo unde femeile sunt regi” ne introduce în viața lui Elijah, un băiețel în vârstă de șapte ani, care este plimbat de la un asistent social la altul, după ce a fost despărțit de mama sa, Deborah. Încă din pruncie a fost considerat “un băiețel afurisit”, astfel ajungând să aibă un comportant mai aparte, dezvoltând gânduri prin care-și spunea că-n interiorul său locuiește un vrăjitor ce-l determină să se comporte nepotrivit. În momentul în care se ivește ocazia de a fi adoptat, Elijah este împărțit între iubirea pentru mama sa naturală, Deborah, și mama sa adoptivă, Nikki, neștiind cu exactitate cum trebuie să se comporte și ce trebuie să facă. Nikki și Obi, cuplul ce devine familia lui Elijah, sunt un cuplu ce-și doresc cu toată inima un copil, însă dorința nu s-a materializat până la ivirea lui Elijah. Adopția băiețelului presupune un angajament foarte mare, dar și anumite riscuri, însă ceea ce descoperă ulterior, le va schimba viața…Elijah a fost abuzat, traumatizat psihic și fizic, acestea având asupra lui un impact extrem de puternic și afectându-l cumplit…
Nici nu știu exact cum să vorbesc despre această carte, poate acesta este și motivul pentru care am tot amânat-o, începusem să observ ce impact a avut asupra cititorilor și mă temeam că va da cu mine de pământ. Ei bine, da, a dat cu mine de pământ și mi-a prezentat o poveste cutremurătoare. Îmi este extrem de greu să accept ca un copil atât de mic să fie supus la toate câte a suferit Elijah, să cadă în grija unei femei, care crezând că-i face un bine și din prea multă iubire (bolnavă), îl nenorocește pe viață și-i distruge încrederea atât în sine, cât și-n ceilalți. Am parcurs-o cu sufletul cât un purice, temându-mă că ceva rău se va întâmpla, chiar am avut unele presimțiri și m-a durut enorm când am realizat că presimțirile mele se adeveresc.
A fost o lectură frumoasă, dar totodată teribil de dureroasă, încărcată de secrete, neînțelesuri, dragoste familială, atât din partea părinților naturali, cât și acelor adoptivi, sacrificii pentru bunăstarea celor pe care îi iubim, diversele păreri în ce privește credința, dar și clasa socială. M-au străbătut multe emoții, pe alocuri am fost încercată și de lacrimi, am empatizat cu Nikki și Obi, mi-a plâns sufletul pentru Elijah, am avut momente când îmi doream să strâng cartea la piept cu gândul că așa-i voi alina toate durerile, dar și momente când am țipat, la propriu (dacă ați citit cartea, probabil vă veți da seama la ce mă refer), am îndrăgit-o pe Jasmin, nepoata plină de viață și năzdrăvană a lui Nikki, personalitatea ei mi-a demonstrat că se poate, chiar și de la o vârstă fragedă, totul ține de noi, ce să mai spun de bunic, un bătrânel atât de simpatic și plin de iubire… Îmi doresc să vă spun atât de multe, însă mă limitez la rândurile de mai sus. Nu știu dacă am reușit să vă transmit tot ceea ce mi-am dorit, însă vă recomand cu dragă inima cartea, chiar dacă este nevoie să fiți pregătiți emoțional pentru ea; eu n-am fost și nici nu cred că aș fi fost vreodată, indiferent de momentul când alegeam să o parcurg…
”Frica este mai puternică decât orice, Elijah; crește mai repede decât focul și ucide toate celelalte sentimente, până când rămâne doar ea singură, frică pură și primejdioasă. Îmi imaginasem întotdeauna că dragostea este cel mai puternic sentiment. Însă frica întrece dragostea, până la urmă, și asta este ceea ce ne face atât de umani.”
”Viața nu se trăiește după cum scrie la carte. Viața este un haos.”
”Viața este plină de taine pe care nu ni le spunem nici nouă înșine.”
Prințesa Theodosia a fost prizonieră în propria-i țară timp de un deceniu. Poreclită Prințesa de cenușă, a îndurat abuzuri și batjocuri neîncetate din partea Kaiserului și a curții lui. Dar, chiar și purtând coroana de cenușă, în venele moștenitoarei de drept a coroanei Astreei curge focul. Iar dacă a învăţat un singur lucru de la mama ei, acela este că reginele nu se lasă intimidate niciodată. Acum liberă și susținută de o armată de rebeli, Theo trebuie să-și elibereze poporul subjugat și să înfrunte un dușman nou și înfiorător: noua Împărăteasă. Înzestrată cu un tip de magie pe care nimeni nu o înțelege, e hotărâtă să mistuie în foc pe oricine și orice i-ar sta în cale. Puterea stranie a Împărătesei crește pe zi ce trece și, avându-l acum ostatic pe prințul Søren, miza e mai mare ca niciodată. Theo trebuie să învețe să-și accepte propria putere pentru a avea sorți de izbândă împotriva fetei pe care cândva o considera sora ei de suflet.
Și uite că am ajuns la finalul trilogiei ”Prințesa de Cenușă”, mult așteptatul deznodământ. După ce am finalizat volumul doi al seriei, ”Lady Smoke”, despre care am scris pe blog aici, n-am mai avut stare până la traducerea ultimului volum, iar acum că l-am finalizat, gata seria și sunt încercată de un sentiment de tristețe. Sunt nevoită să mă despart de personaje, dar mă și bucur pentru că mi-a fost dezvăluit deznodământul, așa nu-mi mai fac diverse filme în ce privește acțiunea.
Se pare că drumul Theodosiei este îndreptat spre locul în care a fost ținută prizonieră timp de 10 ani, vreme în care a fost prezentată drept tropeu, dar și brăzdată de cicatrici interioare și exterioare. De data aceasta, drumul întoarcerii oferă și răzbunare, este susținută și de o armată de rebeli, având posibilitatea de a readuce bunăstare poporului său, popor ce a fost ținut sub sclavie și exploatat la maxim. Va fi pusă în fața unor decizii greu de luat, de a stabili strategii, iar cea mai dificilă sarcină este de a-și găsi curajul necesar pentru a-și înfrunta dușmanul, care cândva a fost sora ei de suflet.
Acest mult așteptat volum a fost o bucurie pentru sufletul meu, dar și o micuță dezamăgire, pentru că mi-aș fi dorit puțin mai mult. Am avut senzația că acțiunea nu a fost la fel de intensă ca în volumele precedente, posibil cum au trecut atâtea luni între volume, să mă înșel eu. Acțiunea a fost mai lentă, parcă a bătut pasul pe loc în unele momente, iar zvâcurile tânjite de mine au apărut abia la ultimele 100 de pagini, ceea ce m-a descumpănit puțin. Poate am început să fiu mai critică și să am pretenții comparativ cu celelalte titluri ale trilogiei și probabil dacă le-aș reciti, poate le-aș privi altfel. Îmi era dor să mă reîntâlnesc cu personajele, chiar dacă pe unele dintre ele nu le-am putut înghiți absolut deloc, pe Cress am avut-o la suflet în primul volum, apoi am eliminat-o din inima mea complet, deși aveam momente când îi înțelegeam acțiunile, Blaise a crescut și a scăzut în ochii mei cu fiecare volum în parte și, de asemenea, am avut episoade când îl compătimeam, sincer, iar de aparițiile lui Theo, Soren, Artemisia, Erik și Horen m-am bucurat la maxim. I-am îndrăgit de la primele întâlniri și i-am urmărit cu sufletul la gură de-a lungul capitolelor, curioasă de cum va evolua povestea fiecăruia în parte.
Per total, este o serie interesantă, deși acțiunea se dezmorțește așa cum trebuie în ultimul sfert de volum (și dacă nu mă lasă memoria, cam același procedeu a fost și-n volumele anterioare…), are scene de luptă, comploturi, trădări, personaje dominate de nesiguranță, dar care-și găsesc puterea de a-și înfrunta temerile și de a lupta pentru ceea ce-și doresc, frumoase relații de prietenie, dar și povești de dragoste. Recomand seria cu tot dragul, mai ales adolescenților împătimiți ai genului fantasy, este o serie ușoară, se parcurge foarte repede, și reușește să te prindă în mrejele sale, determinându-te să-ți dorești să afli ce se va mai întâmpla în continuare. Nu pot decât să mă bucur că am avut oportunitatea de a descoperi această serie și pentru acest lucru vreau să le mulțumesc celor de la Storia Books pentru exemplarul oferit, pe site-ul lor găsiți volumele seriei aici😊.
O poveste despre iubire, pierdere și regăsirea speranței. Rob Coates are o viață de invidiat. O are alături pe Anna, soția lui incredibilă, și mai ales pe cea mai prețioasă ființă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câștigat potul cel mare la loteria vieții. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack. Atunci când familia ajunge să se confrunte cu o boală devastatoare, lumea lui Rob începe să se destrame. Rămânând brusc singur, caută consolare în fotografierea zgârie-norilor și stâncile pe care el și Jack obișnuiau să se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil să sară prăpastia care-l desparte de soția lui, de fiul său și de viața în sine. Dar e hotărât să se împace cu ce s-a întâmplat și să găsească drumul spre iertare. “Al nostru este cerul” îi va atinge pe toți cei care au suferit o pierdere sau au trăit o iubire adevărată, imensă. Luke Allnutt ne spune că drumul de la speranță la disperare și înapoi nu e niciodată simplu, dar, chiar și așa, fiecare inimă sfărâmată poate învăța să bată din nou.
Când vine vorba de cărți cu subiect sensibil, îmi este foarte greu să-mi găsesc cuvintele pentru a vorbi despre ele, însă încerc pe cât posibil să vă împărtășeșc gândurile și sentimentele mele în ceea ce le privește. ”Al nostru este cerul” ne prezintă povestea lui Rob, un bărbat împlinit, căsătorit cu o femeie minunată, pe care a cunoscut-o într-un pub studențesc din Cambridge, și alături de care, ulterior, va avea un fiu, Jack, un băiețel plin de viață. Armonia familiei sale se spulberă în momentul în care Anna simte că Jack nu mai este tocmai în regulă, ceea ce le este confirmat și de medici în urma unor investigații, viața lui Jack fiind amenințată. O dată conștienți de gravitatea bolii, Rob și Anna sunt puși la grea încercare și viața lor se schimbă complet…
Am parcurs cartea cu un zâmbet abătut pe chip, deși au fost pasaje care mi l-au animat, însă sufletul a simțit că-mi va fi cutremurat de această poveste. Ceea ce au simțit Rob și Anna când au aflat despre Jack, am simțit și eu, un deja-vu, și cred că doar dacă ai suferit o pierdere poți înțelege pe deplin povestea pentru că te zguduie complet. Nu mai spun că am empatizat foarte mult cu personajele, am plâns alături de ele, mi-am făcut speranțe, unele adeverindu-se, altele năruindu-se, am simțit furie, am luat parte la o cursă contratimp în care singurul țel era să mă bucur de fiecare clipă. Pierderea unei persoane dragi este devastatoare pentru ceilalți, sunt nevoiți să trăiască cu lipsa și durerea în fiecare zi, să se resemneze, să dea vina pe neputința ce i-a cuprins în acele momente în care tot ce-și doreau era să ia asupra lor toată suferinșa, să poată schimba ceva.
”Al nostru este cerul” m-a atins până-n măduva oaselor, am simțit durerea pe fiecare pagină parcursă, am fost martoră la prăbușirea cerului asupra personajelor, dar și la alinarea suferinșei lor, pe alocuri. Mi-a demonstrat că speranță mereu va fi, chiar și atunci când te lovește disperarea și ești hotărât să iei decizii nu tocmai potrivite, să te vinzi chiar și pe tine, să preiei toate necazurile asupra ta pentru a-i fi bine celuilalt. Mi-a arătat cât de puternică este iubirea unei familii, până unde este capabilă să meargă pentru bunăstarea membrilor ce o formează, cât de multă vinovăție pot să simtă ceilalți pentru că sunt legați de mâini și de picioare, cât de repede se poate prăbuși, dar și reveni o familie încercată de durere. ”Al nostru este cerul” este despre iubire adevărată, speranță, pierdere, disperare, este copleșitoare, dar este și despre puterea de a merge mai departe. Roxi, mulțu tare mult pentru că mi-ai recomandat această carte, deși a trezit în mine amintiri extrem de dureroase, nu regret deloc că am parcurs-o, din contră, chiar mă bucur că am descoperit-o (recenzia Roxanei o găsiți pe blog aici), totodată vreau să mulțumesc și editurii Herg Benet pentru că mi-au oferit ocazia de a parcurge titlul, îl găsiți și voi pe site-ul editurii aici.
”Să o iubesc era ca un secret pe care nu-l mai știa nimeni. Un secret pe care-l păstrai aproape, pe care n-ai fi vrut să-l dezvălui niciodată.”
”Uneori, iubirea vine din cele mai neașteptate locuri. Oamenii nu-și pot da seama cât de tare îți pot frânge inima.”
„Când sunt pe afară și mă plimb pe dunele de nisip, sau când stau la birou și privesc marea, îmi șoptesc și mie cuvintele misterioase – al nostru este cerul, al nostru este cerul. Mă trezesc cu sunetul lor în minte și înainte să adorm le pot auzi din nou. Patru cuvinte, ca și cum ar fi o mantră, o rugăciune care mi-a fost spusă de mii de ori pe când eram copil.”
„Uneori, să îți spui povestea este singurul fel în care poți rămâne în viață.”
„Nu uiți niciodată, se spune. Nu uiți. Moliciunea degetelor lor mici, zâmbetul dulce și dezarmant, râsul pe care îl auzi prin cameră dintr-o dată atunci când te apuci de curățenie ca să scapi de depresie. Nu uiți niciodată. Dar totuși uiți, și uitarea vine mai repede decât te aștepți, apoi îi urmează rușinea – rușinea că nu ai iubit cu adevărat, că ești un impostor.”
Mai puțin se termină luna august și noi nu am reușit să ducem la bun sfârșit articolul în ce privește recomandările lunii iulie, dar gata 😊. În articolul de astăzi veți regăsi titluri de la editurile Art, Rao, Nemira, Vellant, Trei, Epica, Litera, Corint, Bestseller și Bookzone. Sperăm ca printre titlurile recomandate de noi să găsiți minim un titlu pe placul vostru, iar în cazul în care ați citit vreo carte din cele recomandate de noi, suntem curioase să vă aflăm părerea în ceea ce le privește 😊.
“Fiecare moare singur” de HANS FALLADA – În timp ce Hitler alimentează cu carne de tun fronturile din întreaga Europă, în Berlinul anului 1940, Otto și Anna Quangel – un cuplu simplu din clasa muncitoare –, după ce își pierd singurul fiu în război, trec de la resemnare tacită și indiferență la furie mocnită și hotărăsc că a venit timpul să lupte împotriva sistemului. Rezistența lor pare lipsită de semnificație – denunță regimul nazist prin cărți poștale și scrisori pe care le distribuie la întâmplare –, dar este egală cu sfidarea supremă într-o lume unde chiar și cea mai mică nesupunere înseamnă moarte. Romanul vorbește despre sadismul grotesc de care e capabilă omenirea și, într-un contrast izbitor, despre simplitatea binelui și noblețea decenței. Poate că, într-adevăr, fiecare moare singur, dar nimeni nu trăiește singur sau în deplină intimitate, mai ales într-un oraș sufocat de teroare, suspiciuni și crime. Hans Fallada își bazează cartea pe povestea adevărată a lui Otto și-a Elisei Hampel, care prin textele lor subversive au încins spiritele în Gestapo până când, în cele din urmă, au fost capturați și ghilotinați. Evocă, totodată, imaginea luptei simbolice care adeseori a mișcat și-a încurajat insurecții uriașe ce-au răsturnat dictatori și regimuri totalitare.
„Camera” de Emma Donoghue – Pentru Jack, un băiețel de cinci ani, Camera reprezintă întregul lui univers: aici s-a născut, aici a crescut și aici continuă să trăiască alături de mama lui și, uneori, de o prezență masculină apăsătoare pe nume Bătrânul Nick. În timp ce pentru Jack acesta este spațiul în care se simte în siguranță, pentru mama lui, Camera reprezintă o închisoare. Cu o răbdare și un curaj demne de admirat, ea încearcă toate soluțiile posibile pentru a se elibera, iar singura șansă reală să reușească este chiar fiul ei.
”Oameni anxioși” de FREDRIK BACKMAN – Un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge într-un apartament scos la vânzare, unde are loc o vizionare. Pentru că poliția e pe urmele sale, se baricadează înăuntru și îi ia ostatici pe cei șapte potențiali cumpărători, aparent normali și inofensivi, printre care doi “rechini” imobiliari, un cuplu de lesbiene, o multimilionară cu tendințe suicidare și un sabotor de vizionări deghizat în iepure. Dar lucrurile o iau razna atunci când ostaticii și spărgătorul încep să-și dezvăluie dramele personale și anxietățile. Când spărgătorul le dă drumul ostaticilor și oamenii legii năvălesc înăuntru, nici urmă de infractor, iar depozițiile halucinante ale martorilor nu fac decât să-i bulverseze și mai mult pe polițiști: Unde e infractorul și ce nu-i în regulă cu oamenii ăștia?
“Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija – La școala din Poiana, profesorul de literatură română e învinuit de noile autorități de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu. După un simulacru de proces, Mihai Ulmu, „dușmanul poporului”, ajunge în gulag. Maria Răzesu, fosta lui elevă din anul IV de liceu, îl ajută să evadeze, dar și să-și dea seama de dragostea lor. O săptămână le-a trebuit soldaților ca să-i găsească. Șapte zile au fost de ajuns ca Mihai și Maria să se regăsească. Nestrivită de calvarul gulag-ului, dragostea răzbate prin piatră ca o iarbă cerească. Răzbate, șoptindu-ne că marile iubiri nu încap în temnița niciunde și nicicând.
”Gândește-te la un număr” de John Verdon – Cum ai reacționa dacă într-o zi ai primi o scrisoare în versuri prin care un necunoscut îți mărturisește că îți cunoaște cele mai adânci secrete și îți cere să te gândești la un număr? Și ce ai face dacă necunoscutul ar ghici numărul la care te-ai gândit? Deși inițial sceptic, detectivul Dave Gurney se lasă atras în rezolvarea enigmei. Povestea se complică însă atunci când este ucis destinatarul scrisorilor, un prieten din facultate al detectivului, și apoi se produc alte trei crime cu același mod de operare. Cine este criminalul și de ce se joacă cu mințile victimelor? Verdon, un fin psiholog al relațiilor interumane, construiește cu multă abilitate labirintul la capătul căruia vei afla răspunsul.
“Jocurile Foamei” de Suzanne Collins – Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord, se întinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros, Jocurile Foamei. Douăzeci și patru de adolescenți sunt luați de lângă familiile lor și aruncați într-o luptă pe viață și pe moarte, televizată în direct și urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat și… viu. Cine și cu ce sacrificii va câștiga cursa pentru supraviețuire?
“Privind la stele” de Gae Polisner – Pentru Klee, un adolescent în vârstă de șaptesprezece ani, tatăl său a însemnat totul. El i-a deschis calea către marile muzee din New York și către lucrările de artă fabuloase expuse acolo. De la el a aflat tot soiul de legende și povești pline de magie. Până într-o zi când tatăl lui a murit. Acum, silit să locuiască într-o suburbie împreună cu mama sa, Klee simte că a pierdut tot ceea ce i-a dat vreodată o identitate – iubitul sau tata, excursiile săptămânale la MoMA și energia vibranta a New York-ului. Asta până o cunoaste la ora de arte plastice pe Sarah, o fată impetuoasă și liberă, care-i răspunde cu zâmbete și glume când el „cade pe gânduri”. Brusc, are sentimentul că Sarah este singura care-l face fericit. Dar, când un act de tradare îl zdruncină, Klee ajunge în „Duba cu Maimute”, un centru de psihiatrie pentru adolescenți din Northollow. Alternând planurile temporale și conducând firul narativ spre punctul în care Klee acceptă că are nevoie de ajutor și decide să se vindece, ”Privind la stele” este un roman extraordinar, construit din tușe minimaliste cu efect maxim, despre ceea ce ne face să ne pierdem echilibrul și cum ni-l putem redobândi.
”Copilul E” de STEVE TASANE – Un grup de copii fără documente de identitate, având litere drept nume, sunt nevoiți să trăiască într-o tabără de refugiați. Au povești de viață, dar nu și acte care să le dovedească. Rămași ai nimănui, încearcă să clădească împreună o nouă familie și, în același timp, își doresc cu ardoare să păstreze vie amintirea vechilor identități. Vor fi ascultați și crezuți? Iar daca nu, ce li se va întâmpla? Această carte uimitoare, extrem de lirică, ii va fermeca pe copii și le va stârni curiozitatea. Toate întâmplările descrise în această carte sunt reale și li s-au intamplat unor copii reali, în tabere de refugiați reale din toată lumea, recent. Pentru a transmite mesajul poveștii, numele copiilor au fost schimbate în litere. Experiențele copiilor în aceste tabere au fost documentate cu filme, fotografii și mărturii orale pe nenumărate canale media, precum și pe website-uri.
”Crima si pedeapsa” de FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI – Etalon al romanului dostoievskian, Crimă şi pedeapsă nu are nevoie de vreo recomandare specială din partea criticului, el se recomandă singur ca o capodoperă a litera turii ruse şi universale, receptată ca atare pretutindeni, alături de Don Quijote, Hamlet, Faust, Roşu şi negru, Război şi pace, Madame Bovary… Prin problematica pe care o întruchipează, Raskolnikov a devenit arhetipul intelectualului înzestrat, protestatar ispitit de teoria supraomului, înstrăinat, în sensul modern al cuvântului, dar mai ales al celui care, săvârşind o crimă, îşi asumă, până la urmă, şi pedeapsa-ispăşire.
”O nouă șansă” de Mona Kasten – Allie și Kaden predau ștafeta iubirii celor mai buni prieteni, iar de îndată ce Dawn îl cunoaște pe Spencer, simte că ceva e pe cale să se întâmple. La fel vei simți și tu, iar această poveste nu va lipsi de pe lista ta cu top cărți de dragoste. Sentimentele de iubire se înfripă din ce în ce mai mult în inima protagonistului, însă Dawn e convinsă că orice ai face, la final vei fi rănit. Spencer e hotărât să-i arate contrariul și începe o bătălie în care iubirea devine cea mai puternică armă. Steagul alb se ridică abia atunci când Dawn află că în spatele poveștii lui de viață se ascund răni emoționale adânci. Acum ”O nouă șansă” dezvăluie două suflete ce se întâlnesc cu adevărat și pornesc într-o călătorie la finalul căreia speră să se vindece reciproc. O carte de dragoste despre puterea iubirii de a duce pasiunea dincolo de cer, o gură de aer proaspăt presărată cu o iubire de neuitat ce te poartă cu pași repezi spre a valora mai bine micile bucurii ale vieții.
”Povestea Faridei: fata care a învins ISIS” de Farida Khalaf, Andrea C. Hoffman – Primele memorii ale unei supravieţuitoare a terorii ISIS. Toţi bărbaţii au fost omorâţi. Toate femeile au devenit sclave. Farida a reuşit să evadeze. În august 2014, Farida, o adolescentă obişnuită, încerca să se bucure de vacanţa de vară. Fata locuia într-o regiune muntoasă din nordul Irakului, iar ce a urmat este de neimaginat. Satul ei a căzut pradă unui atac pus la cale de ISIS. Acestui atac i-au căzut victim toţi bărbaţii, inclusiv tatăl şi unul dintre fraţii Faridei, iar femeile au fost luate ostatice şi supuse unor chinuri atroce, de la bătăi şi violuri până la vânzare în piaţa publică asemenea unor vite. După şapte tentative eşuate de a se sinucide, Farida va profita, împreună cu alte cinci tinere, de o ocazie favorabilă şi va fugi în deşertul libian. Farida a dovedit un curaj incredibil într-o situaţie care părea fără ieşire şi s-a hotărât să facă publică povestea ei de viaţă. Ne aflăm în prezenţa memoriilor impresionante ale unei tinere femei, care arată ce înseamnă cu adevărat lupta pentru supravieţuire a unor oameni nevinovaţi, prinşi în vârtejul răzbunării inexplicabile a membrilor ISIS.
“Un buzunar plin cu secară” de Agatha Christie – Rex Fortescue, regele unui imperiu financiar, tocmai a fost otrăvit, iar în buzunarul lui poliția găsește secară. Cine este autorul acestei crime bizare? Ar putea fi oricare dintre membrii familiei omului de afaceri sau poate una dintre victimele numeroaselor lui înșelătorii. Dar când tânăra și decorativa soție a domnului Fortescue este asasinată la rândul ei, ca și una dintre servitoarele familiei, devine evident că ucigașul nu poate fi decât un psihopat. Căci ce alt motiv ar avea cineva să omoare folosind drept inspirație versurile unui cântecel pentru copii? Miss Marple se implică în cel mai ciudat caz din viața ei, pentru a de masca un ucigaș nemilos.
“Măștile fricii” de Camelia Cavadia – O carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici și de aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa).
“Călătoria Cilkăi” de HEATHER MORRIS – Un roman care pornește de la întâmplări adevărate, o poveste dramatică despre supraviețuire și iubire care prezintă destinul tinerei Cilka Klein, unul dintre personajele cele mai puternice ale bestsellerului internațional “Tatuatorul de la Auschwitz”. Cilka are 18 ani când Auschwitzul este eliberat de trupele sovietice. Își îngăduie pentru o clipă să creadă că există un viitor și pentru ea, dar numai pentru a fi aruncată din nou în lagăr – de data aceasta, dincolo de Cercul Polar, în Gulagul Vorkuta. Este acuzată că a supraviețuit colaborând cu naziștii. Trecutul este apăsător, amintirile dragi, în loc să-i dea curaj, ajung să o împovăreze, dar refuză să se lase învinsă. În ciuda condițiilor cumplite de viață din Siberia, speranța renaște, hrănită de solidaritate și prietenie, iar Cilka găsește o iubire atât de mare, cum nici n-a îndrăznit să viseze.
“Apă dulce” de AKWAEKE EMEZI – Un roman despre „frumoasa nebunie”, construit în jurul personajului Ada și al ideii de identitate fracturată. Inspirându-se din mitologia nigeriană, într-un stil când colocvial, intim, senzual, când poetic, incantatoriu, Emezi transformă întregul roman într-o cameră de marmură, în care răsună memorabil vocile acestor zei sângeroși, în căutare de teritorii umane demne de locuit. Cum va reuși o singură ființă umană să le conțină? Cea mai nouă endorfină literară, a se citi în apropierea unei fântâni.
„Omul în căutarea sensului vieții” de VIKTOR FRANKL – „Omul în căutarea sensului vieții” este cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre concentraționiste. Cartea devenită bestseller internațional cu peste 10 milioane de copii vândute, deschide cea mai intimă perspectivă asupra înțelegerii omului în situații de nesupraviețuit, cum acceptă trauma și în final, găsește sens în ceea ce trăiește.
În timp ce Hitler alimentează cu carne de tun fronturile din întreaga Europă, în Berlinul anului 1940, Otto și Anna Quangel – un cuplu simplu din clasa muncitoare –, după ce își pierd singurul fiu în război, trec de la resemnare tacită și indiferență la furie mocnită și hotărăsc că a venit timpul să lupte împotriva sistemului. Rezistența lor pare lipsită de semnificație – denunță regimul nazist prin cărți poștale și scrisori pe care le distribuie la întâmplare –, dar este egală cu sfidarea supremă într-o lume unde chiar și cea mai mică nesupunere înseamnă moarte.
”Fiecare moare singur” vorbește despre sadismul grotesc de care e capabilă omenirea și, într-un contrast izbitor, despre simplitatea binelui și noblețea decenței. Poate că, într-adevăr, fiecare moare singur, dar nimeni nu trăiește singur sau în deplină intimitate, mai ales într-un oraș sufocat de teroare, suspiciuni și crime. Hans Fallada își bazează cartea pe povestea adevărată a lui Otto și-a Elisei Hampel, care prin textele lor subversive au încins spiritele în Gestapo până când, în cele din urmă, au fost capturați și ghilotinați. Evocă, totodată, imaginea luptei simbolice care adeseori a mișcat și-a încurajat insurecții uriașe ce-au răsturnat dictatori și regimuri totalitare.
În ultimele săptămâni am văzut tot mai des cartea pe conturile Anei, Emmei, Andei, Mădălina și apoi am observat că și pe Roxi o bate un gând să o citească, așa că îmi doream să aflu și eu care e treaba cu volumul, mai ales că era extrem de lăudat. Zis și făcut, drăguții de la Cartepedia m-au ajutat să o aduc în bibliotecă, însă nici nu am apucat să o pun pe raft că m-am și apucat de ea de cum sosise coletul. Le mulțumesc din suflet celor de la Cartepedia pentru exemplarul oferit, îl găsiți și voi aici dacă vi-l doriți, iar dacă sunteți fani al genului ficțiune istorică, ”Fiecare moare singur” nu trebuie să vă scape.
Între coperțile cărții am descoperit povestea Annei și a lui Otto Quangel , un cuplu de muncitori modești, ce și-au pierdut singurul fiu pe front, luptând pentru Hitler, iar în urma acestei pierderi, aleg să înfrunte sistemul nazist, și cum altfel, dacă nu prin sfidare? Încep prin a scrie cărți poștale și scrisori săptămânal, pe care le distribuie la întâmplare prin oraș, însă acest act dovedește nesupunere și este pedepsit cu moartea. Dacă reușesc să schimbe ceva în gândirea celorlalți cu ale lor cărți poștale sau nu, dacă au vreun impact acele acuzații cutremurătare, nu vă rămâne decât să aflați, Anna și Otto vă împărtășesc povestea lor.
Recunosc, am fost puțin șocată de dimensiunea cărții atunci când am ținut-o în mâini, nu mă așteptam și fie așa voluminoasă (are peste 700 de pagini), însă în ciuda acestui aspect, cartea s-a citit foarte ușor, paginile au trecut de la sine și am reușit să mă pierd între coperți de la primele capitole. Totodată, am descoperit și povestea altor personaje, care au avut mai mult sau mai puțin contact sau legătură cu cuplul Quangel, însă povestea fiecăruia a avut ceva dureros în ea. De multe ori m-au lovit frustrările și nervii, unele personaje m-au călcat cumplit pe bătături și așa-mi venea să le extermin, nu-mi venea să cred că sunt capabili de atâta răutate, de a călca în picioare pe oricine și orice, pentru a le ieși socotelile. Deși nu sunt străină de brutalitățile și ororile celui De-al Doilea Război Mondial, tot îmi este greu să nu mă șochez de existența unor persoane capabile de brutalități ieșite din comun, să nu mă cutremur în fața faptelor și să nu fiu lovită de o furie greu de controlat.
Acțiunea cărții este împărțită în patru părți, fiecare parte devenind mai intensă decât cealaltă, iar dacă în prima parte am avut o acțiune mai domoală, am făcut cunoștiință cu personajele, aveam impresia că este puțin groaie, prea multe informații de asimilat, ei bine, începând cu a doua parte, asta fiind undeva în jurul paginii 200, lucrurile au început să se dezmorțească bine și să-mi fie tot mai greu să pun cartea deoparte, în ciuda durerilor ce le simțeam la degete și mâini. Cu fiecare pagină, a devenit tot mai intensă, m-a prins tot mai mult, m-a ținut cu sufletul la gură, deși intuiam că ceva se va întâmpla, s-a instalat și pielea de găină, fiorii pe șina spinării și palmele transpirate, iar cum mă apropiam de finalul poveștii, m-a lovit o tristețe teribilă și ochii mi s-au încărcat de lacrimi. Este a doua carte ce o citesc din perspectiva germanilor, cum gândesc ei în ceea ce privește sistemul nazist, sentimentele lor, lupta pe care o duc în interior, greutățile pe care le întâmpină. ”Fiecare moare singur” este o lecție despre curaj și adevăr, este povestea unor oameni ce n-au încetat să lupte, deși au fost dominați de frică și neîncredere, să creadă în bine și să spere la o schimbare.
”Noi nu trăim pentru noi înșine, ci pentru cei din jurul nostru. Iar dacă facem ceva și ajungem cineva, n-o facem pentru noi, ci pentru cei din jurul nostru…”
”(…) fiecare dintre noi a fost nevoit să se descurce singur, fiecare a fost prins singur și fiecare va trebui să moară singur. Dar tocmai de-aia nu suntem singuri, Quangel, și nici nu vom muri degeaba. Nimic nu se întâmplă degeaba pe lumea asta și, fiindcă luptăm pentru dreptate și împotriva brutalității, vom fi învingători în cele din urmă.”
”Nu contează câți luptă, unul sau zece mii; dacă cineva simte că trebuie să lupte, atunci o face, fie că-l ajută cineva sau nu.”
”Conștiința liniștită doarme și pe furtună.”
”Suntem ca semințele bune într-un camp plin de buruieni. Dacă n-ar exista semințe bune, câmpul s-ar umple numai de buruieni. Dar semințele bune se pot înmulți…”
Încet, încet, reușim să ajungem, cât de cât, la zi cu recomandările lunare, iar în articolul de astăzi veți regăsi titluri de la editurile Art, YoungArt, Rao, Trei, Epica, Nemira, Litera, dar și edituri străine. După același procedeu ca în articolul trecut, clicul dat pe titlul cărții vă trimite la recenzia postată pe blog, în cazul în care sunteți curioși să aflați mai multe detalii 😊.
”Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Fredrik Backman – Elsa are șapte ani, ma rog, aproape opt, și o inteligență tăioasă și necruțătoare care o face să fie diferită, dar și marginalizată. Singura care o înțelege și care-i cultivp aplombul este bunica, fost medic în zone calamitate, privită la rândul ei de ceilalți drept o nebună excentrică. Pentru că <<toți copiii au nevoie de supereroi>>, bunica inventează pentru Elsa povești unde toată lumea este diferită și nimeni nu trebuie să fie normal, iar scopul este să o pregătească pentru ceea ce urmează să afle și să i se întâmple în viață. Personajele din poveștile bunicii – care se dovedesc a fi nimeni alții decât vecinii din bloc – îi vor fi alături în evenimentele care o vor lua cu asalt. Acest roman, care demolează clișeele privind normalitatea, îi va inspira negreșit pe bunici în relația cu nepoții lor și va încanta cititorii de toate vârstele. Este o carte despre diversitate și acceptare.
“Ugly love” de Colleen Hoover – îți prezintă atât fața frumoasă a iubirii, dar și cea nasoală, te rănește și te vindecă, îți dă speranță și ți-o spulberă, te ridică la nivelul norilor și zbori printre ei, dar îți provoacă și prăbușirea, doar să fii pregătit, să-ți iei o parașută cu tine, poate îți mai aplanezi căderea…
“Confess” de Colleen Hoover – este o poveste emoționantă despre dragoste adevărată, despre cât de important este familia și numeroasele sacrificii ce trebuie făcute pentru a le bine celor dragi, despre mărturisiri ce amenință să distrugă relații, sau din contra, să le întărească, dar mai ales este despre a nu te da bătut și a lupta cu toată forța pentru ceea ce iubești, să-ți acorzi o a doua șansă…
“Elias și spioana Cărturarilor: Focul din cenușă” de Sabaa Tahir – Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat. Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei. Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.
“Povestea Faridei – fata care a învins ISIS”de Farida Khalaf – Primele memorii ale unei supravieţuitoare a terorii ISIS. Toţi bărbaţii au fost omorâţi. Toate femeile au devenit sclave. Farida a reuşit să evadeze. În august 2014, Farida, o adolescentă obişnuită, încerca să se bucure de vacanţa de vară. Fata locuia într-o regiune muntoasă din nordul Irakului, iar ce a urmat este de neimaginat. Satul ei a căzut pradă unui atac pus la cale de ISIS. Acestui atac i-au căzut victim toţi bărbaţii, inclusiv tatăl şi unul dintre fraţii Faridei, iar femeile au fost luate ostatice şi supuse unor chinuri atroce, de la bătăi şi violuri până la vânzare în piaţa publică asemenea unor vite. După şapte tentative eşuate de a se sinucide, Farida va profita, împreună cu alte cinci tinere, de o ocazie favorabilă şi va fugi în deşertul libian. Farida a dovedit un curaj incredibil într-o situaţie care părea fără ieşire şi s-a hotărât să facă publică povestea ei de viaţă. Ne aflăm în prezenţa memoriilor impresionante ale unei tinere femei, care arată ce înseamnă cu adevărat lupta pentru supravieţuire a unor oameni nevinovaţi, prinşi în vârtejul răzbunării inexplicabile a membrilor ISIS.
“Sora vitregă” de Jennifer Donnelly– Isabelle este o fată care trăieşte în oraşul St. Michele, în Franţa. Ea are toate motivele să fie fericită. Este pe cale să câştige inima prinţului mult dorit. Doar că Isabelle nu este fata frumoasă de care acesta s-a îndrăgostit atunci când a fost găsit pantoful de cristal; este sora cea vitregă şi urâtă, care şi-a tăiat degetele de la picioare, pentru ca să se potrivească în pantoful Cenuşăresei. Atunci când prinţul descoperă decepţia Isabellei, ea este îndepărtată şi este umilită de soartă… Evocând o versiune mai întunecată a basmului Cenuşăreasa, autoarea ne demonstrează că urâţenia aparţine de cele mai multe ori unei stări a sufletului şi ca, depinde cum gândeşti sau te comporţi pentru a schimba percepţia proprie asupra ta sau percepţia celorlalţi despre tine.
”Adio, New Orleans” de Ruta Sepetys– Suntem în New Orleans, în 1950. Josie Moraine, o adolescentă de 17 ani, fiica unei prostituate și aflată neoficial sub tutela unei matroane de bordel, se simte sufocată de intrigile interlopilor din cartierul cu reputaţie îndoielnică în care a crescut. Începe să creadă că merită mai mult de la viaţă, de exemplu să ajungă la un colegiu de elită și să nu se mai întoarcă niciodată în New Orleans. Însă, în orașul în care banii murdari se obţin ușor, visul de a-și depăși condiția nu se lasă la fel de ușor de îndeplinit. Orice evadare pe cont propriu înseamnă desprinderea din tentaculele răului, care parcă se înmulţesc și se strâng, cu cât mai mult ea încearcă să scape de ele. Minciuni, furturi, depravare, escrocherii, crime conduc la alte minciuni, alte compromisuri, alte pierderi — o avalanșă în care visul evadării pare tot mai îndepărtat. Josie învaţă pe pielea ei că destinul ni-l croim, fiecare, prin deciziile proprii. Și, într-o ultimă răsturnare de situaţie, i se va dovedi adevărat ceea ce a tot citit prin cărți, că norocul e întotdeauna de partea celor curajoși.
„O nuntă…cu bucluc” de Morgan Matson – Charlie are șaptesprezece ani și este mezina familiei. Sora ei mai mare se căsătorește, așa că, în curând, toți cei cinci frați Grant vor fi acasă. Adolescenta abia așteaptă să-și vadă familia reunită sub același acoperiș, ca în vremurile bune, și să petreacă un ultim weekend în vechea lor casă, înainte ca aceasta să fie vândută. Deși fata e în ultimul an de liceu și a fost admisă la câteva universități, încă nu vrea să se gândească la faptul că trebuie să aleagă facultatea la care urmează să studieze. Nu-și dorește decât ca în acest weekend important toate să meargă șnur. Însă Charlie nici nu bănuiește că o așteaptă un lung șir de surprize: organizatoarea de evenimente dispare în ajunul nunții, băiatul de care e îndrăgostită de ani buni reapare în peisaj, decorațiunile pentru nuntă sunt trimise, din greșeală, în altă parte. Iar haosul abia a început. În tot acest iureș, Charlie va descoperi lucruri noi și neașteptate despre familia ei, pe care credea că o știe foarte bine. Cea mai importantă lecție pe care o primește este că, dacă te încăpățânezi să rămâi în trecut, e posibil să ratezi o mulțime de lucruri minunate.
“Ultima oară când ne luăm rămas-bun” de Cynthia Hand – este o carte ce te atinge acolo unde trebuie și te determină să apreciezi ceea ce ai, să nu amâni momentul și să te bucuri de fiecare clipă, este frumoasă și tristă în același timp, extrem de emoționantă și-ți rupe sufletul, nu alta. Vorbește despre familie și prietenie, legături de mult uitate, dar și despre pierdere și acceptare… o lecție de viață prin care suntem nevoiți trecem fie că vrem sau nu, însă ne demonstrează cât de puternici suntem, de a ierta și de a merge mai departe.
“Tuturor băieților pe care i-am iubit” de Jenny Han – Este o serie veselă, deși are și momente triste, încărcată de iubire și de prietenie și relatează povestea adolecentei la liceu ce se teme să-și exprime sentimentele deschis în ceea ce privește băieții, toate am trecut prin acel moment, să fim sincere, am prins curaj pe parcurs, nu am avut acel curaj cu noi și la prima încercare… Chiar dacă a fost clieșică și previzibilă, mie mi-a plăcut foarte mult și a picat la fix momentul când am ales s-o citesc, și cu siguranță am să mai revin la ea când mi se face dor de câte un fursec…Prezintă o frumoasă poveste de dragoste, plină de suișuri și coborâșuri, cu bune și rele, cu temeri și frământări, dar și multe altele, relația tată-fiică/fiice este foarte puternică și minunată, mi-a uns sufletul, nu alta, și m-a determinat să mă bucur din tot sufletul că un tatăl cum au ele am și eu, deși eu cu tăticul meu ne înțelegem din priviri cel mai bine, relația de prietenie dintre Lara Jean și Chris sau Lara Jean și Stormy, dar mai ales cea dintre Kitty și Peter…
“Cronicile Lunare” de Marissa Meyer – Modul în care a fost creată seria ”Cronicile Lunare” este absolut genială, autoarea duce basmul la un alt nivel, cum a reușit să împletească poveștile a patru eroine diferite, eroinele copilăriei noastre erau puternice, dar cele ale Marissei sunt și mult mai puternice, în ciuda tututor piedicilor își păstreză speranța și luptă cu toate forțele posibile și imposibile…seria este fenomenală și a devenit de departe una dintre favoritele mele, mă declar fana Marissei Meyer și abia aștept să-i descopăr și celelalte creații, sunt convinsă că nu voi fi deloc dezamăgită 😊. Nu știu dacă am reușit să vă conving măcar puțin să-i dați o șansă acestei serii, am fost mega entuziasmată de ea și nici cuvintele potrivite nu mi le găsesc, dar merită, sincer…veți descoperi o lume cu totul nouă, ce vă va fermeca de la prima până la ultima pagină, va crea dependență și nu veți reuși să lăsați cartea deoparte. Vă promite o aventură pe cinste și cred că nu veți regreta dacă vă alăturați lui Cinder, Kai, Scarlet, Wolf, Cress, Throne, Winter, Jasin și Iko.
“Heartstopper” de Alice Oseman – is a comic about love, friendship, loyalty, life, time, and mental illness. It explores, among other things, the blossoming relationship between Nick Nelson and Charlie Spring, two boys at a British all-boys grammar school.
“Scrisoare pentru două iubiri” de Kathryn Hughes– Tina Craig își dorește foarte mult să scape de soțul său violent. Muncește tot timpul ca să adune bani și să-l poată părăsi. Face voluntariat într-un magazin de vechituri doar ca să evite să se întoarcă într-o casă tristă. Într-o zi, în timp ce sortează haine, dă peste o scrisoare veche ascunsă în buzunarul unui costum uzat. O deschide și o citește – o hotărâre care-i va schimba viața pentru totdeauna. Billy Stirling știe că a greșit, dar speră să repare lucrurile. Pe 4 septembrie 1939, începe să scrie scrisoarea care speră că-i va schimba viitorul. Și așa se întâmplă… dar într-un fel pe care Billy nu și l-ar fi imaginat niciodată. E timpul să deschizi Scrisoarea.
“Fata anonimă” Greer Hendricks și Sarah Pekkanen – Din dorința de a câștiga ușor niște bani, Jessica Farris se înscrie ca subiect al unui studiu psihologic despre etică și moralitate inițiat de doamna doctor Shields, psihiatru și profesor universitar. Ea crede că tot ce trebuie să facă e să răspundă la câteva întrebări, să încaseze banii și să plece. Dar întrebările devin din ce în ce mai dificile și, pe măsură ce studiul se mută din sala de examinare în lumea reală, linia dintre realitate și experiment se estompează, iar Jess simte că doamna doctor Shields pare să știe nu doar ce gândește ea, ci și ce ascunde. Prin urmare, comportamentul Jessicăi va fi nu doar monitorizat, ci și manipulat. Prinsă într-o rețea de atracții, înșelăciuni și gelozie, Jess află rapid că unele obsesii pot fi mortale.
“Să nu spui niciodată pentru totdeauna” de Jennifer L. Armentrout – vine cu un bagaj emoțional puternic, dar și cu o lecție pe măsură, că nu trebuie să privim altfel decât într-un mod firesc copii ce provin din centrele de plasament, nu sunt mai speciali decât noi, suntem toți la fel, doar că viețile diferă, să învățăm să nu mai punem etichete, iar dacă vrem să ajutăm, să nu o facem din milă, ci pentru că așa simțim. Nimic nu durează pentru totdeauna, fie bun sau rău, însă trebuie să privim mereu partea plină a paharului, din fiecare experiență învățam, iar un trecut tulburător nu ne definește atâta timp cât îl acceptăm și în același timp ne vindecăm rănile. Nimeni nu s-a născut perfect și nici nu va fi vreodată perfect, nu semănăm unul cu celălalt, nu suntem trași la indigo, ci suntem unici și așa trebuie să rămânem 😊.
“Rugăciune pentru Cernobîl” de Svetlana Aleksievici – nu este o carte pentru oricine, o recomansăm strict celor care își doresc cu adevărat să citească despre acest subiect și celor care au tărie de character, caăci este o adevărată luptă s-o citești. Este una dintre cele mai grele lecture cu care am avut de-a face, am simțit la fiecare câteva pagini nevoia de a lua o pauză, mă durea pieptul, simțeam că mă sufoc și nu mai pot să continui, dar am continuat, am reușit să o duc la final și să mă bucur că am reușit să mă lupt cu mine pentru asta! Ceea ce o face și mai dureroasă este veridicitatea cu care este încărcată, căci pe fiecare pagină vorbesc glasurile celor care au trăit Cernobîlul. Urmările acestui dezastru sunt de nedescris, nu am cuvinte! Oameni nevinovați au avut de suferit, generații întregi au fost marcate.
”Învățare” de Tara Westover – Probabil că știți deja detalii despre viața Tarei, despre faptul că a trăit într-o familie mormonă, cu un tată fanatic și bipolar (a aflat târziu acest termen), cu o mamă care-i era umbră soțului ei, cu frați care se temeau să-și contrazică tatăl, deși nu erau întru totul de acord cu mentalitatea lui. Fără certificat de naștere, fără să pășească într-o școală până la vârsta de 16 ani, fără să aibă acces la sistemul medical (căci, bineînțeles, tatăl Tarei credea că medicina și învățământul merg mână-n mână cu diavolul), trăind mereu cu nesiguranță în propriile forțe și cu gândul că își trădează familia pentru a studia, Tara duce o luptă continuă cu ea însăși în anii în care a fost studentă. Deși, de multe ori aveam impresia că citesc o poveste de ficțiune datorită modului frumos de scriere al Tarei, realizam repede că asta nu e o poveste fictivă, ci e o poveste de viață. Povestea Tarei. Mă lovea în moalele capului realitatea și mă durea până în suflet nedreptatea pe care a fost nevoită ea s-o trăiască ani de-a rândul. Am fost impresionată de cât de puternică a putut să fie și, mai ales, cât de multă bunătate se ascundea în sufletul ei, de determinarea sa de a învăța, de modul în care a reușit să treacă peste orice obstacol, de transformarea sa pe parcursul procesului de ‘Învățare’. Lucrul care m-a impresionat cel mai tare a fost puterea sa de a-și ierta familia după tot ce a îndurat alături de ei și din cauza lor…eu nu aș fi putut, vă spun sincer. Cartea aceasta m-a purtat dintr-o stare în alta, un adevărat carusel de emoții și a reușit să își pună amprenta asupra mea. Din punctul meu de vedere, povestea Tarei trebuie descoperită de cât mai multe persoane, căci este deschizătoare de ochi!
”Misterioasa afacere de la Styles” de Agatha Christie – Atunci când bogata și despotica Emily Inglethorp este descoperită moartă, într-o cameră cu toate ușile închise, nu lipsesc nici suspecții, nici dovezile otrăvirii cu stricnină. Poate că ucigașul e mult mai tânărul soț și proaspătul beneficiar al celui mai nou testament al doamnei Inglethorp, cu atât mai mult cu cât, în mod straniu, acesta nu se străduiește prea mult să se disculpe, ba chiar pare că ar vrea să fie adus cât mai curând în fața judecătorului. Sau poate unul dintre fiii vitregi ai acesteia ori Cynthia, protejata bătrânei. Poirot, genialul detectiv belgian refugiat în Anglia din cauza Primului Război Mondial, este adus de prietenul său Hastings să dea o mână de ajutor la elucidarea crimei.
”Moarte pe Nil” de Agatha Christie – Linnet Doyle este, în aparență, o ființă aproape neverosimilă, căci pare să aibă tot ceea ce-și poate dori o femeie: frumusețe, bogație, inteligență, farmec și… un soț iubitor. Când ea este însa ucisă, micul detectiv și subtilul psiholog Hercule Poirot, aflat întâmplător în aceeași excursie, descoperă cu tristețe tot vălmășagul de interese și de patimi țesut în jurul bogatei moștenitoare.
”Dispariția statuii din parc” de Rodica Ojog – Brașoveanu – O nouă enigmă trebuie dezlegată de maiorul Minerva Tutovan, cu ajutorul neprețuit al deja faimoasei Melania Lupu – coșmarul maiorului Cristescu vreme de zece ani. Sub pălăria ei de personaj vetust, Melania ascunde o minte și apetituri de gangster. Dispariția enigmatică a unei statui dintr-un mic parc al Bucureștiului îi trezește interesul, iar misterul se adâncește când află că ea nu era doar un bust, ci și o fostă cutie poștală, folosită de spioni germani în Al Doilea Război Mondial. Cum va rezolva insolitul trio cazul?
”O toaletă a la Liz Taylor” de Rodica Ojog – Brașoveanu – Avem un tânăr superb, fermecător, bogat; canalie. Șase oameni care nu se cunosc între ei, șase oameni cu motivații cu totul diferite, iau hotărârea de a-l ucide. În aceeași zi, la aceeași oră. Deși avertizată, victima nu reușește să se sustragă propriului destin. Există, de fapt, un singur asasin. Care dintre cei șase și care este mobilul lui? Cu grația și dezinvoltura bine-cunoscute, asistată ca întotdeauna de Mirciulică, Melania Lupu găsește răspuns la ambele întrebări înaintea maiorului Cristescu.
”Trandafirii pierduți” de Martha Hall Kelly – Este 1914, iar lumea s-a aflat atât de des pe marginea prăpastiei războiului, încât mulți newyorkezi sunt prea puțin interesați de subiect. Eliza Ferriday este încântată să călătorească la Sankt-Petersburg cu Sofia Streșnaiva, o verișoară a Romanovilor. Cele două s-au întâlnit cu câțiva ani în urmă la Paris și au devenit prietene apropiate. Acum, Eliza pleacă într-o călătorie cu Sofia, pentru a vedea splendorile Rusiei: bisericile pline de aur și pietre prețioase, picturile de Rembrandt de la Palatul de Iarnă al țarului, faimosul balet rus. Când Austria declară război Serbiei, iar dinastia imperială a Rusiei începe să se prăbușească, Eliza se întoarce în America, în timp ce Sofia și familia ei se refugiază pe proprietatea lor aflată la țară. Atunci când au nevoie de ajutor, o angajează pe fiica ghicitoarei din sat, Varinka, punându-și în pericol, fără să știe, viețile. De cealaltă parte a Atlanticului, Eliza face tot posibilul ca să ajute familiile rusești cu sânge albastru care fug din calea revoluției. Când scrisorile Sofiei încetează brusc să mai vină, se teme că ceva teribil i s-a întâmplat celei mai bune prietene a ei…
”Fetele dispărute din Paris” de Pam Jenoff – este (încă) o carte care ne arată cât de curajoase au fost femeile în timpul războiului, cum și-au lăsat viețile și familiile în urmă și s-au dus în Franța ocupată pentru a-I sabota pe nemți, riscându-și viețile în fiecare clipă. Este și o poveste frumoasă despre prietenie și devotement, însă și despre o tristă și dureroasă trădare. Deși este o ficțiune, am citit cu sufletul fiecare pagină ca și cum ar fi fost totul real, căci și ficțiunea are la bază un sâmbure de realitate. Emoționantă până la lacrimi!
”Pământ American” de Jeanine Cummins – Lydia Quixano Pérez trăiește în orașul mexican Acapulco și este proprietara unei mici librării. Are un fiu în vârstă de opt ani, Luca, lumina ochilor ei, și un soț minunat, jurnalist de profesie. Și cu toate că realitatea dură a cartelurilor începe să-și facă simțită prezența, viața Lydiei este, în principiu, una destul de confortabilă. Deși știe că nu se vor vinde, Lydia aduce în librărie și o parte dintre cărțile ei favorite. Iar într-o bună zi, un bărbat intră în magazin și alege câteva cărți, printre care și două dintre preferatele ei. Javier este un erudit și un bărbat fermecător. Și, ceea ce Lydia nu știe, este liderul celui mai nou cartel al drogurilor din oraș. După ce soțul ei publică un articol în care vorbește fără ocolișuri despre proaspătul jefe, viața întregii familii se va schimba radical. Silită să fugă din oraș în urma asasinării soțului și a rudelor sale, Lydia călătorește împreună cu fiul ei cu faimosul tren La Bestia spre nord, către Statele Unite, acolo unde Javier nu-i poate găsi. Scrisă cu măiestrie, sfâșietoare și încărcată de o profundă umanitate, Pământ american este acel gen de carte care te marchează și te schimbă fundamental, unul dintre cele mai importante romane contemporane.
Bookworm in a cozy corner 