Titlul original: ”Lady Smoke”
An apariție: 2019
Editura: Storia Books
Număr pagini: 464
Traducere de Anca Zaharia
”Lady Smoke”, continuarea romanului ”Prințesa de cenușă”, este un dark fantasy despre un tron furat cu violență și o fată care trebuie să lupte pentru a-l înapoia poporului ei.
Kaiserul a omorât-o pe mama Theodosiei, Regina de Foc, când Theo avea doar șase ani. A pus stăpânire pe țara ei și a ținut-o prizonieră, încoronând-o drept Prințesă de Cenușă – un animal de companie cu care să se joace și pe care să-l umilească vreme de zece ani. Dar s-a terminat. Kaiserul și-a considerat prizoniera slabă și lipsită de apărare. Nu și-a dat seama că o minte ascuțită este cea mai letală armă.
Theo nu mai poartă o coroană de cenușă. Și-a luat înapoi titlul de drept și un ostatic – pe prințul Soren. Dar poporul ei rămâne înrobit Kaiserului, iar ea e acum la mii de kilometri distanță de ei și de tronul său.
Pentru a recupera totul, va avea nevoie de o armată. Doar că, pentru a face rost de o armată, trebuie să aibă încredere în mătușa ei, temutul pirat Dragonsbane. Și conform lui Dragonsbane, o armată se poate obține doar dacă Theo se căsătorește. Ceva ce o regină astreană nu a făcut vreodată. Theo știe că libertatea vine cu un preț, dar e determinată să găsească o cale prin care să-și salveze țara fără să se piardă pe sine însăși.

Și uite că nu au trecut decât câteva zile până să pun mâna pe volumul doi al trilogiei și să-l citesc 😊. Sunt extrem de bucuroasă de acest lucru și țin să le mulțumesc celor de la Storia Books pentru că m-au fericit cu ”Lady Smoke”, nu cred că realizează entuziasmul meu, sufletul și-a dublat mărimea. Eram curioasă de evoluția Theodosiei, dar și a celorlalte personaje, însă cel mai mult îmi doream să aflu cum se va desfășura povestea. Mamă, și cum m-a izbit volumul ăsta, sper să-mi găsesc cuvintele potrivite să vă descriu, deși în mintea mea se luptă idei și multe altele.
Deci, Theo a evoluat enorm și acest lucru a putut să mă încânte maxim. Conștientă că este lipsită de putere și nu are absolut nimic, momentan depinde ce alții pentru a se ridica, nu renunță la gândul de a-și recupera casa și de a se întoarce la locul ce i-a fost răpit de Kaiser. Această dorință presupune enorm de multe riscuri, dar în primul rând presupune sacrificiu: căsătoria. La cei 16 ani ai săi, numai la căsătorie nu-i stă ei gândul și nici nu se vede în această ”relație”, având în vedere că ea are cu totul alte planuri. La îndrumarea temutului pirat Dragonbone, ce se dovedește a fi mătușa sa, Theo acceptă să-și sacrifice libertatea pentru poporul său și pentru a se putea întoarce acasă. Cum decurge povestea, rămâne să aflați voi, cartea o găsiți pe site-ul editurii aici 😊.
Vă mărturisesc cu mâna pe inimă că acest volum mi-a dat complet daună, a fost mult mai intens decât ”Prințesa de Cenușă” (despre care am scris aici), Kaiserul și-a pus amprenta pe Theo în cei 10 ani petrecuți ca și trofeul său, iar acest lucru l-am observat foarte repede. Era imposibil să nu rămână o mică urmă a acelui individ în dezvoltarea ei și nu numai, dar și celelalte personaje au evoluat și s-au impus așa cum trebuie. A fost un volum puternic, întrucât a avut parte de personaje puternice, determinate să lupte pentru bunăstarea lor, pentru casa lor și pentru a tăia răul de la rădăcină o dată pentru totdeauna. Am trăit povestea, m-a lovit cu o mulțime de răsturnări de situație, prefăcătorii duse la extrem doar pentru beneficii, până și crime ce nu erau necesare, dar care transmit diverse mesaje. Nu au lipsit nici trădările, când este în joc o coroană, nu se prea poate fără, lupta pentru bani, dar și adevărata prietenie, sentimente de iubire și multe altele. O continuare în forță, cu un personaj feminin badass, ce să mai…o continuare care are nevoie de traducerea celui de-al treilea volum cât mai repede posibil. Finalul m-a lăsat în pom, cu o mulțime de întrebări, dar niciun răspuns, așa că, Storia, fie-vă milă de sufletul meu și nu-l chinuiți prea tare cu așteptarea, ca mine sigur sunt mai mulți cititori…

”Pentru mine, tu ești acasă. Locul în care se întâmplă să fim este lipsit de importanță.”
”Frica le dă putere monștrilor. Nu mi-e frică de el; nu are această putere asupra mea. Nu o mai are.”
”Noi, femeile, trebuie să avem propriile arme în această lume, fie că sunt mințile noastre sau pumnii sau viclenia sau lacrimile.”
”Cuvintele nu înseamnă mare lucru; amândoi știm că oamenii nu au de ales când moartea vine să îi ia – am pierdut mult prea mulți oameni înainte de vreme. Dar e bine să te prefaci o clipă că ai avea control asupra morții.”
”Speranța este contagioasă. Când ai tu destulă, se răspândește în mod natural.”
”Nu se poate să mulțumesști pe toată lumea fără să te pierzi pe tine însuți.”
2 thoughts on “”Lady Smoke” de Laura Sebastian (recenzie)”