Vânătorii de zmeie, de Khaled Hosseini (recenzie)

”Vânătorii de zmeie este o poveste despre prietenie și trădare, care își poartă cititorii prin Afganistanul ultimelor zile ale monarhiei și până la cele ale atrocităților prezentului. Schimbările de situație uimitoare fac din această carte memorabilă atât o cronică politică, cât și o poveste emoționantă despre copilărie și maturizare. Intriga care pornește cu prietenia dintre Amir, fiul stăpânului, și Hassan, fiul servitorului, se dovedește firul director care unifică întregul roman. Fragilitatea acestei relații, simbolizată de zmeiele de hârtie, este pusă la încercare pe măsură ce vechiul stil de viață al vechiului Afganistan apune. Studiile de caracter, de la portretul lui Amir, cel nesigur și sensibil, la cel al tatălui său, Baba, se întrețes cu istoria Americii și cu cea tumultoasă a Orientului Mijlociu.”

Îmi doream de foarte mult timp să-l citesc pe Hosseini, dar, dintr-un motiv sau altul, tot ezitam să adaug în coșul de cumpărături vreunul dintre romanele sale. Când, într-un final, m-am hotărât, a apărut altă problemă: cu ce carte să încep?! Inițial am vrut ”Spelndida cetate a celor o mie de sori”, dar până mi s-a echilibrat mie balanța veșnic dezechilibrată, pe site-ul anticariatului @targul cărții mai rămăsese pe stoc doar ”Vânătorii de zmeie”, deci alegerea mea a devenit mult mai ușoară. Și tare mă bucur că am început cu aceasta, pentru că, ulterior, am aflat că este cartea de debut a autorului, un debut de-a dreptul excepțional! Încă mai este pe stocul lor (o puteți găsi aici), dar grăbiți-vă, căci cărțile lui Hosseini de vând ca pâinea caldă…și vă spun asta din proprie experiență!

”Vânătorii de zmeie” ne prezintă, în prima parte, prietenia atipică dintre Amir și Hassan, pe fundalul încă liniștit din Afganistanul dinainte de razboiul cu sovieticii și de prăbușirea monarhiei. Aceștia sunt cât se poate de diferiți, atât la înfățișare, cât și la statutul social și la personalitate. Amir s-a născut într-o familie înstărită, este paștun, locuiește într-o casă mare și frumoasă, are acces la educație, îi place foarte mult să se piardă-n paginile unei cărți și să scrie povești, are tot ce își poate dori un copil, însă tot îi lipsește ceva: aprecierea și iubirea totală a tatălui său. Hassan este hazar, se trage dintr-o familie săracă, el și tatăl lui sunt slujitorii familiei lui Amir, nu are acces la educație, nu știe deloc să scrie sau să citească, dar ascultă cu mare însuflețire poveștile lui Amir și îi ia apărarea de fiecare dată când are ocazia, chiar dacă asta înseamnă că el va avea de suferit ulterior. Legătura dintre ei este unică, într-un fel, căci au fost crescuți din laptele aceleiași femei, iar acest lucru îi face frați de sânge. Loialitatea și respectul lui Hassan față de prietenul său nu cunosc limite, pe când Amir îl consideră pe acesta mai întâi servitor și abia apoi prieten. Când lui Hassan i se întâmplă ceva tragic iar Amir este martor al acestei întâmplări, el nu face nimic pentru a-și ajuta prietenul aflat în mare pericol…nici măcar nu are curajul să povestească cuiva ce s-a întâmplat. L-am judecat și l-am urât pentru asta, dar apoi am realizat că era doar un copil, unul cu probleme de comportament. La scurt timp după tragedia lui Hassan, în Afganistan cade monarhia și lucrurile încep să scape total de sub control. Amir și tatăl său fug clandestin în America, unde vor trăi mulți, mulți ani, până într-o zi, când Amir primește un telefon care-i va schimba total cursul vieții: i se oferă șansa să redevină un om bun și să-și repare greșelile din trecut, dar asta înseamnă că trebuie să se întoarcă în Afganistanul căzut în mâinile talibanilor. Aici mă opresc din a povesti despre acțiunea cărții, deja am zis destule detalii cât să vă stârnesc interesul, sper eu!

”Vânătorii de zmeie” este o carte care-ți ajunge la suflet și rămâne acolo, atât datorită personajelor puternice și însuflețite, cât și datorită poveștii emoționante și a stilului de scriere simplist și profund, în același timp. Cartea asta n-o citești, ci o simți până-n măduva oaselor. O trăiești, o iubești și o urăști deopotrivă, pentru tot ce te face să simți. Am fost marcată de detaliile despre război și despre cruzimea talibanilor. Nu-mi venea să cred ce citeam: orașele deveniseră niște orașe fantomă, oamenii erau acum niște epave muritoare de foame, cerșetori la fiecare pas, nu mai existau drepturi, oamenilor le era frică să mai iasă pe stradă pentru că ar fi putut fi uciși fie de furia talibanilor, fie de vreo mină de teren…sau mai rău, ar fi asistat la uciderea familiei. Am fost martora unei executări publice a două persoane care săvârșiseră un adulter, o executare de o cruzime de nedescris! Și talibanii erau niște violatori de copii, însă pe ei nu-i mai pedepsea nimeni… Și se mai proclamau și credincioși, halal credință! Afganistanul, o țară a terorii și a sărăciei, o țară a copiilor fără copilărie!

O carte despre copilărie piedută, durere, dragoste, prietenie, alegeri și consecințele acestora, trădare, vinovăție, respect, loialitate, onoare, legături de familie, depășirea fricii, înfruntarea trecutului, iertarea de sine, maturizarea, despre fața nemiloasă a războiului , fanatismul religios, diferențele etnice și sociale, schimbarea radicală a unei țări, dar și despre un dram de speranță. Finalul cărții asta mi-a transmis, că încă mai există speranță!

”-Mi-a spus ”Mi-e teamă”, iar eu am întrebat-o ”De ce?”. Mi-a răspuns ”Pentru că sunt atât de profund de fericită, dr. Rasul. O astfel de fericire e înspăimântătoare.” Am întrebat-o de ce și ea mi-a răspuns ”Nu ești lăsat să fii atât de fericit decât dacă urmează să ți se ia ceva”….”

”Se întâmpla cu mult timp în urmă, dar, așa cum am aflat din proprie experiență, e greșit ce se spune despre trecut, că poți să îl îngropi. Pentru că trecutul își face drum spre lumină cu ghearele.”

”Există un singur păcat, numai unul, și ăsta-i furtul. (…) Când omori un om, furi o viață. Îi furi soției dreptul de a avea un soț și copiilor dreptul de a avea un tată. Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr. Când înșeli, furi acelui om dreptul la corectitudine. (…) Nu există lucru mai păcătos decât furtul.”

4 thoughts on “Vânătorii de zmeie, de Khaled Hosseini (recenzie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s