”Disecție” de Han Kang (recenzie)

• Titlul original: ”Human Acts”
• Autor: Han Kang
• An apariție: 2018
• Editura: ART
• Colecţie: musai
• Număr pagini: 312
• Traducere de Iolanda Prodan

În centrul romanului Disecție  se află un episod atroce din istoria Coreei de Sud, masacrul de la Gwangju din mai 1980 când armata a ucis cu o brutalitate și o cruzime de neînchipuit civilii care protestau, inclusiv femei și copii. Bilanțul celor împușcați, omorâți în bătaie sau cu baioneta este încă un subiect disputat: armata a declarat sub două sute de morți, presa străină peste o mie. Dar cifrele contează mai puțin aici pentru că răscolitorul roman al lui Han Kang vorbește despre un bilanț mai profund și mai devastator: poveștile întrețesute aici ne spun, într-o scriitură de o sensibilitate exacerbată, că o traumă se depune în carnea și în oasele victimei zeci de ani, dar și că moartea unui singur om bulversează ireparabil viețile celor care rămân în urmă.

”Disecție”…cât de bine i se potrivește titlul acestui roman, după cum spune și autoarea Han Kang în epilog: ”Dacă despic acel moment de revoltă, din pântecele lui vor ieși masacru, tortură, represiune violentă, o brutalitate intensă și rezistenta ce zdrobește și anihiliează totul în calea ei.”. Îmi doream de foarte mult timp s-o citesc pe Han Kang, iar acum că am descoperit-o cât de deosebit îi este stilul de scriere, îmi doresc cu ardoare să-i citesc și celelalte cărți: ”Vegetariana” și ”Cartea albă”. Le mulțumesc din suflet celor de la Editura Art pentru exemplarul oferit.

Deși am citit descrierea înainte să încep lectura și credeam că sunt pregătită pentru orice aveam să descopăr, m-am înșelat teribil, căci am primit pumni după pumni încă de la primele pagini, ajungând ca la finalul cărții să nu mai știu nimic de mine. În centrul romanului ”Disecție” se află un episod atroce din istoria Coreei de Sud, masacrul de la Gwangju din mai 1980, când armata a ucis cu o brutalitate și o cruzime de neînchipuit civilii care protestau, inclusiv femei și copii. Numărul celor împușcați, omorâți în bătaie sau cu baioneta este un subiect foarte disputat, armata susținând că au fost sub 200, iar presa străină peste 1000. Dar numerele sunt irelevante, căci fiecare mort contează, fiecare mort a lăsat în urmă oameni care-l vor plânge veșnic.

Acțiunea romanului este structurată în șase capitole și un epilog, fiecare fiind povestit din perspectiva unor personaje diferite, care au murit sau au supraviețuit acelor clipe de coșmar. În primul capitol facem cunoștință cu Dong-ho, personajul central al romanului, acesta își caută prietenul dispărut în timpul protestelor, bănuind că ar fi fost ucis. Dong-hp ajunge astfel să țină evidența morților aduși în sala de sport și să le arate cadavrele mutilate celor care vin să le recunoască. Începutul este brutal și înfiorător, însă nici nu se compară cu ce va urma. În al doilea capitol aflăm povestea prietenului mort al lui Dong-ho, spusă din perspectiva sufletului ce nu vrea să se desprindă de trupul mutilat, dar într-un final o face, pe măsură ce timpul începe să se dezgradeze. O groapă comună de cadavre, așezate unele peste altele în formă de cruce…o groapă ce crește, crește și tot crește, până când soldații primesc ordin să stropească fiecare cadavru cu motorină și să-i privească cum ard. Ceea ce simte acel suflet, ca martor al acestei atrocități, este de-a dreptul copleșitor. Fiecare capitol m-a zguduit din temelii, pe lângă povestea lui Dong-ho și a prietenului său, avem parte și de mărturiile altor personaje care au luat parte la evenimente, într-un fel sau altul: persoane care s-au ocupat de cadavre, persoane care au suprsviețuit, persoane care au fost arestate și supuse unor torturi terifiante, famiile celor morți și însăși autoarea.

Ce legătură a avut autoarea cu aceste proteste sângeroase, care au marcat istoria Coreei de Sud? Aceasta s-a mutat împreună cu familia din Gwangju cu doar câteva luni înainte de aceste evenimente. Familia lui Dong-ho a cumpărat casa în care autoarea a petrecut primii ani din viață. A auzit multe povești spuse de adulți, în șoaptă, despre acest tânăr Dong-ho, care a fost ucis de armată în curtea prefecturii. De aici a pornit dorința autoarei de a face auzite glasurile tuturor celor care au fost reduși la tăcere.

”Disecție” este un roman scris într-un mod deosebit, autoarea reușind, prin limbajul poetic, să ofere un ecou puternic acelor evenimente marcante și să aducă un omagiu tututor persoanelor care au fost și însă mai sunt legate de masacrul din Gwangju. Nu este o carte pe care să o pot recomanda oricui, însă pentru mine a fost într-adevăr o carte #musai de citit. O găsiți pe site-ul editurii aici.

”Tânăra pasăre ce zboară din trupul unui om atunci când acesta trece în neființă, oare în ce parte a corpului sălăsluiește când omul e în viață? În mijlocul frunții încruntate? Deasupra capului, ca o aură? Sau într-o cameră a inimii?”

”Dacă despic acel moment de revoltă, din pântecele lui vor ieși masacru, tortură, represiune violentă, o brutalitate intensă și rezistenta ce zdrobește și anihiliează totul în calea ei. Dar, atâta timp cât vom privi totul în față, vom rezista pânp la capăt…”

”Aș fi vrut să urlu de durere, dar durerea mea era imposibil de articulat în lipsa unui glas și a unei limbi; în loc de lacrimi, am simțiti o agonie din care erupea sânge și puroi. Sufletul meu nu avea ochi…”

”Atunci când cel rămas în viață se uită la trupul celui neînsuflețit, oare sufletul celui plecat o fi prin preajmă, privindu-și propria față? Înainte să ieși pe ușa sălii de sport, întorci capul și arunci o privire peste umăr: nu e niciun suflet, sunt doar cadavre tăcute, învăluite în mirosul otrăvitor și înțepător al putrefacției.”

”Unele amintiri rămân în tine ca niște răni deschise, nu se vindecă niciodată. Oricât de mult timp ar trece, sunt amintiri ce nu se pierd în negura lui. Când totul se lasă acoperit de crusta uitării, îndepărtându-se de tine, tot ce rămâne în urmă sunt doar amintirile.”