”Prințesa de Cenusă” de Laura Sebastian (recenzie)

Titlul original: ”Ash Princess”

An apariție: 2018

Editura: Storia Books

Număr pagini: 448

Traducător: Anca Zaharia

”Theodosia avea 6 ani când țara ei a fost invadată și mama sa, Regina de Foc, a fost ucisă sub ochii ei. În acea zi, Kaiserul i-a luat Theodosiei familia, țara și numele și a încoronat-o drept Prințesa de Cenușă – un titlu rușinos, pe care să-l poarte în noua ei viață de prizonieră.

Timp de zece ani, Theo este captivă în propriul palat. Îndură abuzul neîncetat și batjocura Kaiserului și a curtenilor săi. E lipsită de putere și supraviețuiește în această lume nouă doar îngropând-o adânc în ea pe fetița care a fost odată.

Apoi, într-o seară, Kaiserul o forțează să facă inimaginabilul. Cu mâinile pătate de sânge și cu speranța că își va recăpăta tronul pierdut, ea își dă seama că nu este destul doar să supraviețuiești. Theo are o armă: propria minte, mai ascuțită decât orice sabie. Iar puterea nu se câștigă întotdeauna doar pe câmpul de bătălie.

Timp de zece ani, Prințesa de Cenușă își vede țara prădată și poporul înrobit. Dar totul încetează acum.”

De foarte multă vreme am tânjit la această carte, iar cei de la Storia Books mi-au îndeplinit dorința de a o citi, pe această cale țin să le mulțumesc 😊. Sunt și eu în rând cu cititorii de fantasy, de obicei eu ajung să citesc noile apariții dupa câteva luni bune, poate chiar ani buni, dar se pare că în cazul volumului ”Prințesa de Cenușă” nu au trecut chiar așa mulți ani. O găsiți și voi pe site aici.

Theodosia avea doar șase ani când mama ei a fost ucisă, fiind martoră la crimă, și de zece ani locuiește alături de dușmani și ucigașul mamei sale. Casa pe care o știa și în care a crescut nu mai este ce a fost, poporul ei a fost călcat în picioare și supus sclaviei, ea fiind singura persoană care primește ”tratament preferențial”. Însă acest ”tratament” este unul de-a dreptul crunt: pentru fiecare persoană astrenă sau grup care se răzvrătește și reușește să aducă măcar puțină daună dușmanului, ea este pedepsită de către Kaiser. Individiul ăsta, că nici nu știu cum îl pot numi, este lipsit de sentimente și este cel mai dezagreabil personaj posibil, mă cuprinde repulsia doar când mă gândesc la el și l-aș fi supus unor tratamente atât de neortodoxe, că nici nu le pot menționa, și tot mi s-ar părea că sunt blânde pentru el. O abuzează constant pe Theodosia și o afișează ca pe un trofeu celorlalți curteni, pe lângă batjocura aducă ei numind-o Prințesa de Cenușă. Theo este lipsită de putere și constrânsă să supraviețuiască cât mai mult posibil, să îndure chinuri și jigniri cumplite, să-și uite numele, originea și credința, și să se dea după kalovaxieni, chiar și în privința vestimentației. Este singură și nu poate avea încredere în nimeni, poporul ei a fost redus la tăcere și nimicit în mare parte. Mentalitatea ei se schimbă în momentul în care Kaiserul o obligă să execute un ordin de care nu se credea capabilă, iar din acel moment trecutul ei iese la suprafață și-și reamintește cine este cu adevărat și care este menirea ei. Își găsește puterea de a merge mai departe, de a-și înfrunta dușmanul cu capul ridicat, dar și de a lupta pentru cei rămași din poporul său. Un simplu gest o transformă…

Interesul meu a crescut cu fiecare pagină parcursă și sufletul îmi era tocat mărunt când realizam ce viață nedreptă este obligată să trăiască Theo. Să înduri batjocura cu fruntea sus, tortura, să trăiești printre dușmani ca și cum ar fi ceva firesc, să fii capabil să te prefaci atât de bine încât să fie credibil…toate par greu de dus la bun sfârșit, însă Theo a reușit și mi-a câștigat aprecierea. Deși a fost doar un copil când și-a pierdut mama, a devenit o supraviețuitoare, o adolescentă hotărâtă, ce poate face diferența dintre beneficii și riscuri, își găsește puterea de a lupta pentru ea și poporul ei. Theo este un nou personaj ce ne demonstrează cât de puternice suntem noi, femeile, cât de bine putem face față ororilor și că suntem capabile să luptăm până în pânzele albe pentru ce ne propunem. Îmi era foarte greu să las cartea deoparte, a mea curiozitate trebuia satisfăcută. Cu fiecare pagină parcursă, tensiunea creștea și stăteam ca pe ghimpi până la următoarea acțiune, întrebându-mă oare ce se va întâmpla, cum va decurge povestea. Am avut parte și de răsturnări de situație, nervi întinși la maxim, cred că aș fi decapitat pe careva, sincer vă spun, dar am avut parte și de fragmente care mi-au furat lacrimi.

”Prințesa de Cenușă” este o poveste despre o adolescentă puternică, despre setea de răzbunare, acte de iubire, dar și multe minciuni, ce te va ține cu sufletul la gură și-ți va mai da și câte o palmă din când în când, doar așa, preventiv…M-a determinat să-mi doresc să aflu mai mult și mai mult, iar când am ajuns la final, am cam rămas aninată în pom…trebuie să pun cât mai repede mâna pe volumul următor, sunt nerăbdătoare să aflu cum evoluează povestea, dar și Theodosia. Am eu unele bănuieli, însă aceastea mi le poate confirma doar volumul doi…

”Ochii lui strălucesc. Am văzut privirea asta prea des, îmi bântuie coșmarurile. E un rechin care a dat de o urmă de sânge în apă.”

”Unele lupte nu merită purtate. Pe altele pot doar să le pierd.”

”Gura lui se apropie de a mea. Vreau să-l îndepărtez , dar, în același timp, vreau să îl și trag mai aproape, deși această dorință mă ia prin surprindere. El mă sperie, dar mă face și să mă simt în siguranță.”

”Animalele crescute în captivitate ajung întotdeauna să-și iubească răpitorii, chiar și când le bat.”

”Un râu are cursul lui și în drumul lui lovește o piatră, deși știe că nu o poate muta. Nici nu trebuie. Pentru că pe lângă piatră trec suficienți curenți și în timp, chiar și cea mai masivă cedează. Poate dura o viață sau mai mult, dar apa își urmează cursul, nu se oprește niciodată.”

”Nu suntem definiți de ceea ce facem ca să supravieșuim. Nu ne cerem iertare pentru asta. Poate că te-au frânt în mii de bucăți, dar așa ai devenit o sabie și mai ascuțită. Și e momentul să lovești.”